Arhive etichetă: adevar

Confuzia- ultima ”sminteală”

Salutare, dragilor.

Aș vrea să vorbesc câteva lucruri despre confuzie.

Lupta noastră nu este a unora împotriva altora sau împotriva ”trupului și a sângelui” cum spune Apostolul Pavel, ci lupta noastră este cu duhurile întunericului care bagă dihonii între oameni. Diavolul de la început a fost ucigător de oameni. Însuși numele lui înseamnă cel care dezbină, care desparte. Diavolul ademenește, ispitește și unii cad în plasa lui. Diavolul produce confuzii. Confuzia este ultima lui armă. El propagă idei de genul: Toate sunt la fel…, uniformizarea. Există lupi îmbrăcați în piei de oaie… Nu știi ce sunt cu adevărat, n-ai de unde să știi, căci arată la fel, tot despre Dumnezeu învață…

Zilele acestea, pe când eram într-un magazin și mă aflam în fața unui raft imens de sticle și bidoane diverse pline cu ulei de palmier, am înțeles cât de grea este ispita aceasta a confuziei. Era același ulei de palmier în diferite ambalaje și la prețuri diferite și… mă întrebam, care o fi adevăratul ulei de palmier, că pe toate scrie ulei de palmier, am înțeles cât de grea este această amestecătură, această prezență a multor forme asemănătoare…, care tinde să se extindă și la nivel spiritual, căci toți vorbesc despre Dumnezeu…, dar pentru fiecare e diferit înțelesul, prețul plătit…

Căutând un răspuns la frământările mele legate de confuzia semănată de cel rău că toate sunt bune și frumoase, toată această amestecătură de credințe și produse, am simțit nevoia să revăd mărturia unui convertit și am căutat mai multe despre mărturia lui Jonathan Jackson. Mărturia aceasta m-a încredințat că atâta vreme cât tu cauți sincer Adevărul, Acesta ți se va descoperi. Și mărturia lui Jonathan Jackson este grăitoare în acest sens! Biserica cea adevărată este Ortodoxia. Să ne ținem strâns de Ortodoxie, în Ea să trăim. Amin

Reclame

Mântuitorul sparge mentalitatea, tiparele şi discriminările vremii şi vorbeşte cu o femeie lucruri adânci, dezvăluindu-i o taină minunată

fotini_si_mantuitorul3

Dragii mei dragi

împărtăşesc din nou cu voi cuvintele minunate pe care l-am primit şi mi-au umplut inima.

Cuvântul Părintelui Prof. Vasile Mihoc din duminica femeii samarinence

„ (…) În finalul evangheliei se spune cum acei samarineni consideraţi pierduţi de către iudei mărturisesc că au văzut ei înşişi că Iisus este Hristosul Mântuitorul lumii.

Această mărturisire este punctul culminant al Evangheliei şi la aceasta şi noi trebuie să luăm aminte, pentru că lumea de astăzi îşi ia mulţi alţi falşi lideri şi mulţi falşi învăţători şi de aceea merge înspre pierzare. Lucrurile sunt atât de nenorocite şi oamenii de peste tot de pe planetă, pentru că au lepădat, cum spune Isaia, pe Hristos izvorul apei celei vii şi caută apă acolo unde nu poate să găsească şi îşi sapă loruşi, cum spune Isaia mai departe, puţuri crăpate sau cisterne crăpate care nu ţin apă.

Întâmplarea (din această evanghelie a acestei zile de duminică, n.n) se petrece în Samaria şi Mântuitorul trece peste discriminările la modă atunci. Era ură între iudei şi samarineni, erau tot felul de incidente între ei, uneori sângeroase, de aceea iudeii evitau să treacă prin Samaria când mergeau la Ierusalim. Ori Mântuitorul face lucruri prin care contrariază această mentalitate.
În primul rând El şi ucenicii Lui trec pe de-a dreptul prin Samaria şi în al doilea rând cere femeii aceleia samarinence, spre surprinderea ei, să bea din vasul ei. Asta n-ar fi făcut un iudeu credincios, pentru că samarinenii erau consideraţi spurcaţi şi vasele lor erau spurcate. Cum să bei din vasul unui samarinean?

Şi în al treilea rând, Mântuitorul vorbeşte cu o femeie, altă atitudine care nu era acceptată atunci.

Vedeţi, avem aici în această Evanghelie trei provocări prin care Mântuitorul ne învaţă ceva, ce n-am prea învăţat bine nici astăzi, că în faţa lui Dumnezeu nu există iudeu, sau samarinean, sau elin, barbar, sau scit, (sau femeie, n.n). Nu? Ci toţi sunt făpturile Lui şi oamenii care fac discriminări, ar trebui să înveţe odată pentru totdeuna de la Hristos că acestea trebuie depăşite.

Până astăzi oamenii se omoară pe tema asta: că ăla e evreu, că ăla e arab, că e urcainian, că ăla e rus…. Se oamoară!!!! În jurul nostru, astăzi!!! Pentru că oamenii n-au învăţat de la Hristos că lucrurile acestea trebuie depăşite cu curaj.

Mântuitorul a avut curaj să facă aceste lucruri. Putea să arunce cu pietre după El, puteau să-L omoare, asta se întâmpla, se întâmplau incidente, dar iată Mântuitorul le dă o lecţie ucenicilor cum trebuie să facă: mergeţi în cetatea Sihar, cumpăraţi ceva de mâncare şi ei au venit cu ceva de mâncare. Siharul, vă spuneam, că era un semn al dispreţului iudeilor faţă de samarineni. De fapt numele oraşului se numea altfel, (Cecem…?, în lb ebraică) dar ei l-au numit Sihar care înseamnă „beţivăneală” (sper că am înţeles bine, n.n). Iudeii batjocoreau pe samarineni cu această denumire scâlcită a numelui cetăţii lor. Mântuitorul ne învaţă altă cale, şi El poate să vorbească femii samarinence despre lucruri mari şi adânci şi după aceea i-a descoperit apoi taina ei, pe care n-avea de unde s-o ştie un străin, cum a trăit ea (cu 5 bărbaţi). Dar Mântuitorul îi vorbeşte despre adevărata închinare: Vine vremea, şi acum este, vremea care a adus-o Mântuitorul, când adevăraţii închinători depăşesc aceste mentalităţi, nici aici nici în Ierusalim, ci oriunde se vor închina Tatălui în Duh şi în adevăr, căci astfel de închinători vrea Dumnezeu.

Vedeţi? Într-un cuvânt, este totul spus aici. Până astăzi noi suntem condiţionaţi de tot felul de mentalităţi din acestea înguste. Ori Tatăl, Care este Tatăl tuturor, vrea ca prin închinare să descoperim exact acest lucru, să descoperim închinarea în adevăr, nu în superstiţie, în adevărul Lui mântuitor. Hristos este adevărul. Şi în Duhul Sfânt. Închinarea aceea în Duhul Sfânt, în care Duhul Sfânt ne mişcă inima şi o transformă. Şi în continuare auzim în Evanghelie despre purtarea Duhului Sfânt, când femeiea se miră când Mântuitorul îi cere să bea. Ce-i spune Mântuitorul? Dacă-ai fi ştiut tu darul lui Dumnezeu şi cine este Cel ce-ţi cere să bea, tu ai fi cerut de la El şi El ţi-ar fi dat să bei apă vie. Ea credea că este vorba despre apă din aceasta din fântână, ca să nu mai trebuiască să mai vină la fântână să scoată. Dar Mântuitorul vorbea despre apa Duhului Sfânt. Hristos este Cel care ne dă apa vie a Duhului Sfânt, care se face în cel ce o bea, izvor curgător spre viaţa cea veşnică.

Vedeţi, acum suntem în preajma Rusaliilor şi acum nu rostim Rugăciunea Împărate ceresc, pentru ca să dorim apa aceasta a Duhului Sfânt şi evanghelia din ziua aceasta ne vorbeşte despre taina aceasta a Duhului Sfânt, apa pe care ne-o dă Hristos.

Oamenii sunt însetaţi. Ei nu ştiu de ce au nevoie. Oamenii cred că au nevoie de lucruri pământeşti şi luptă pentru ele şi sunt supăraţi că nu le au destul. Ori acestea, oricât ar fi acumulate, nu pot să satisfacă însetarea noastră adâncă pe care o avem în suflet. Şi însetarea aceasta este după apa Duhului Sfânt. Şi când primim această apă nu mai însetăm după cele pământeşti. Şi apa aceasta se face în noi izvor curgător de viaţa veşnică.

Iată cum Mântuitorul ne descoperă această mare taină a vieţii duhovniceşti (spirituale, sufleteşti, n.n) de care am putea vorbi toată viaţă fără să terminăm, dar e important ca noi înşine să experimentăm acest lucru, să bem noi înşine din această apă, să gustăm din această apă şi să privim cum viaţa noastră se schimbă, cum perspectiva noastră se schimbă şi cum nu ne mai putem lăsa aşa de uşor ispitiţi de false fantasme sau de, ştiu eu, de false idealuri, de care atâţea oameni cred că merită să-şi dea viaţa pentru ele.

Sfinţii Apostoli au învăţat de la Mântuitorul. În Faptele Apostolilor capitolul 8, ni se spune că ei au mers şi au vestit Evanghelia şi în Samaria. Mai întâi Apostolul Filip şi apoi Petru şi Ioan şi o mulţime de samarineni s-au întors la Hristos. Vedeţi, ei au învăţat să depăşească graniţele, să nu mai facă discriminări şi au fost surprinşi cum Duhul Sfânt lucrează şi în Samaria şi că sămânţa pe care a semănat-o Mântuitorul acolo, a rodit. Căci ce le spune Mântuitorul: „Vă trimit la seceriş, vă trimit la secerat unde nu aţi semănat. Altul este Cel care seamănă şi altul este cel care seceră”. Apostolii au mers ca secerători şi au secerat roade pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

E minunată această Evanghelie! Şi e minunat să doreşti apa Duhului Sfânt! Femeia aceea a făcut o rugăciune către Mântuitorul. Nu prea înţelegea bine ce spune: „Doamne, dă-mi această apă!” şi a primit apa Duhului Sfânt. Tradiţia spune că această femeie după ce a fost botezată s-a numit Fotini „cea luminată” şi că a murit martiră. Noi o pomenim în calendar ca sfântă pe femeia samarineancă!

Dar repet, ea a făcut această rugăciune, pe care n-a înţeles-o, dar s-a smerit şi ea şi şi-a dat seama că acest iudeu vine cu o altă perspectivă asupra mântuirii: „Dă-mi această apă, ca să nu mai însetez!”.

Iată că Mântuitorul Iisus Hristos se face şi pentru samarineni şi pentru toţi oamenii, izvor de apă vie care curge viaţa veşnică. Din această apă vie suntem chemaţi ca şi noi să ne adăpăm şi să descoperim această apă şi harul Împărăţiei lui Hristos Dumnezeu. Amin”.

Ei dragii mei dragi! Ne puitem întreba acum:

Şi unde găsim această apă? În Biserică. Şi cum ni se dă? Prin Sfintele Taine, şi mai cu seamă prin Sfânta Împărtăşanie. Dar noi suntem încă fixaţi şi ţintuiţi în obiceiuri păguboase, după cum spunea ÎPS Lurenţiu în duminica Slăbănogului:

„Am împărtăşit astăzi foarte mulţi copii, şi este o bucurie mare pentru noi, pentru că le dăm ceea ce ei au nevoie, îl dăm pe Hristos. Copiii nu au păcate voite, ei se pot împărtăşi până la 6 ani continuu, în fiecare duminică şi sărbătoare.
Dar trebuie să trecem în faza a doua: noi cei care îi aducem pe copii la Împărtăşanie să ne fie şi nouă dor, să se trezească în noi pofta aceasta, foamea şi setea aceasta după Dumnezeu, şi nouă.

Adică noi ne împărtăşim o dată pe an, de două ori pe an. Zice: Oooo, noi …sau chiar cei care se împărtăşesc în cele 4 posturi, zice: am făcut un lucru extraordinar: De 4 ori!!!! Auzi?
Din păcate, în cărţile acestea ale noastre de îndrumare, omeneşte fiind, aşa, apelând la (ţinând cont de, n.n) neputinţa omului, se merge aşa în scădere: „Fiecare credincios este obligat să se împărtăşească de 4 ori pe an. Şi pe urmă se adaugîă: dacă nu măcar de ’două sau măcar o dată şi n-o mai adăugat, e adevărat că n-o mai adăugat, dacă nu măcar o dată în viaţă”.

Dar poţi să ştii când pleci?

Dar ţinând cont că Împărtăşanie este hrana cerească, trebuie s-o dorim.

Vreau să reţineţi astăzi două lucruri: să reţineţi că este o interdependenţă între boală şi păcat. Multe din păcatele noastre pot să aducă boli grave şi puteţi să vedeţi simplu de tot: dependenţa de alcool, este şi păcat, dar duce şi la o boală finală:ciroză. Pleci dincolo. De ce pentru că ai vrut tu?
Şi în al doilea rând, pentru ca noi toţi să avem un ajutor atât de puternic şi să rămânem statornici în viaţa noastră, să trezim în noi foamea şi setea după Dumnezeu. Deci atât doar să ţineţi minte: să vă feriţi de păcate pentru ca să nu suferiţi şi de suferinţe fizice, de boli, pe care Dumnezeu le îngăduie ca avertisment sau, uneori, ca ispăşire şi în al doilea rând, dacă vom încerca să trăim starea aceasta de legătură continuă cu Dumnezeu, aşa cum avem programate firesc în ritmul nostru biologic, mâncarea. Aşa cum atunci când nu ne este sete şi nu ne este foame, acesta este primul semn că suntem bolnavi, şi o experimentăm cu copii. Ei nu ştiu să spună, dar când îl vezi că nu mai mănâncă, te duci şi întrebi doctorul să vezi ce are.

Dar ori pe noi cine ne întreabă, pe ce doctor întrebăm dacă nu ne este foame şi sete după Dumnezeu, decât…ocazional…, cât mai rar sau tot aşteptând.

Să nu aşteptăm să vină de sus chemarea înainte de a fi pregătiţi pentru plecarea din lumea aceasta.

Există un secret. Un secret al vieţii creştine: să fii pregătit ca şi cum ai muri mâine, dar să fii atât de bucuros şi de statornic şi vesel, ca şi cum ai trăi veşnic. Amin”.

Să ne dea Doamne bucuria Lui astăzi!

fotini_si_mantuitorul3

icoana luata de aici: http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfanta-mucenita-fotini-samarineanca

Mulţumesc tuturor celor care au făcut posibil ca darul meu –cărţile mele- să ajungă la sufleţele atât de minunate!

Dragile mele prietene

Vă mulţumesc că aţi apreciat darul meu făcut prin cărţile mele şi l-aţi transmis mai departe!

Mă bucur că gândurile mele din aceste cărţi au putut fi de folos măcar unui singur suflet!

Înainte să scriu rânduri, am deschis cartea Îndrăznesc să trăiesc sănătos şi am citit printre rânduri… şi mi-am auzit acum, când iar sunt asaltată de atâtea solicitări..şi luptată de neputinţe…, propria-mi voce care-mi citeşte cald:

Îndrăznesc să trăiesc sănătos…

Îţi mulţumesc, Doamne, pentru acest dar, pentru cărţile acestea!

carti-DB
Astăzi la biserică s-a citit Evanghelia de la Ioan capitol 6, 53-69 despre momentul în care Domnul le-a spus lămurit tuturor apostolilor şi celor apropiaţi că Trupul Său este adevărată mâncare şi adevărată băutură. Dar mulţi mulţi s-au „smintit” şi au zis: „Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte? şi au plecat, s-au îndepărtat de Domnul şi „nu mai umblau cu El”. Şi atunci Domnul se întoarce către cei 12 ucenici şi le spune: „Nu vreţi şi voi să vă duceţi?”. Dar Petru îi spune: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice. Noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu”.

Da greu este să primim acest adevăr că adevărata mâncare este Domnul. Trupul ne dă luptă. Dar Domnul spune, tot în această Evanghelie, că sufletul este cel ce dă viaţă, că, dacă ne hrănim sufletul, suntem hrăniţi cu adev[rat. Trupul, spune Domnul nu foloseşte la nimic…în sensul că ne îndeamnă să punem accent pe suflet…

Cum răspundem ispitirilor celui rău

Dragii mei

Astăzi la biserică am auzit pericopa evanghelică despre întreita ispitire ce a avut-o Domnul după Botezul Său:

Matei 4, 1-11:
1. Atunci Iisus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de către diavolul.
2. Şi după ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, la urmă a flămânzit.
3. Şi apropiindu-se, ispititorul a zis către El: De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini.
4. Iar El, răspunzând, a zis: Scris este: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”.
5. Atunci diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe aripa templului,
6. Şi I-a zis: Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este: „Îngerilor Săi va porunci pentru Tine şi Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să izbeşti de piatră piciorul Tău”.
7. Iisus i-a răspuns: Iarăşi este scris: „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău”.
8. Din nou diavolul L-a dus pe un munte foarte înalt şi I-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor.
9. Şi I-a zis Lui: Acestea toate Ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie.
10. Atunci Iisus i-a zis: Piei, satano, căci scris este: „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti”.
11. Atunci L-a lăsat diavolul şi iată îngerii, venind la El, Îi slujeau.

Ce am învăţat?

Pentru a deveni stăpâni asupra sugestiilor subtile ale satanei, e nevoie de o „strategie”:
Să ne opunem sugestiilor diavolului cu Cuvântele lui Dumnezeu: replicile date de Domnul îi „închid gura” ispititorului şi acesta pleacă „cu coada între picioare”. Cuvintele di Sfânta Scriptură sunt cuvinte cu putere care împiedică sugestiile potrivnicului să devină păcat cu fapta.

Replicile nu sunt confruntări raţionale cu cel rău, confruntări în care n-avem nicio şansă să biruim, ci pierdem precum Eva odinioară, deoarece diavolul e cel mai şiret. Replicile sunt adevăruri revelate spuse de Dumnezeu. Rostirea adevărului prin cuvintele Scripturii demască neadevărul sugestiei diavoleşti şi o face inofensivă. Diavolul e tatăl minciunii şi nu se sinchiseşte să se ascundă chiar şi după frânturi răzleţe din Biblie, spunând jumătăţi de adevăr.

Sugestiile diavolului au un singur scop: să întrerupă dialogul omului cu Dumnezeu, să atenteze la demnitatea umană. Păstrarea raportării noastre la Dumnezeu necontenit ne păstrează integritatea fiinţei, căci numai în relaţie cu dumnezeu suntem ceea ce suntem. Sugestiile satanei urmăresc să ne ne sustragă de la ascultarea de Dumnezeu, aşa cum a făcut cu primul Adam. Dar Noul Adam îl biruie şi ne dă pildă cum să trăim ca fii ai lui Dumnezu după har, ce suntem.