Arhive etichetă: ajutor

„Da capo al fine”

Dragilor
Astăzi este începutul mântuirii noastre!”, cântăm în sfânta noastră Biserică.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, astăzi punem un nou început vieţii sănătoase, vieţii depline, începând cu prima slujire, fiind credincioşi peste noi, peste emoţiile noastre şi peste toate ale noastre, armonizându-le cu voia lui Dumnezu, slujind celor din familie, fiind credincioşi peste puţinul încredinţat şi, dând dovadă de gestionare eficientă, vom primi multul, după care tânjeşte inima noastră…. Împlinind datoria, dând ajutorul necesar celor din casă, mii de oameni din întreaga lume, pe care dorim să-i ajutăm, vor veni înspre noi de la sine……. Şi vor fi cu lângă şi împreună cu noi… pe targă…(pe pomelnic) în faţa Doctorului şi Dătătorului a tot Binelui.

Tendinţa este să ai multul de la început, să arzi etapele, dar nu se poate…..

Personal, tocmai am testat asta …. şi acum suport arsurile…
E greu să rezişti ispitei…, mai ales când e aşa de atractivă…. (să-ţi şi vezi deja visul împlinit, fără toţi paşii necesari parcurşi ….

La un moment de răscruce…., Opreşte-te şi întreabă: „Ce să fac, Doamne, acum astăzi? Pe unde să apuc?”

Şi răspunsul vine atât de repede…, numai să iei aminte şi să-l pui în lucrare imediat

Acesta a fost răspunsul primit astăzi: „Exersăm iubirea …., punându-ne în situaţia celui de lângă noi. (…) Nu e vorba de ascultare, de supunere, ci mai degrabă de sfătuire…, de conlucrare…”.

Şi acesta,
din apostolul zilei ade astăzi:
„Fiule Tit, toate sunt curate pentru cei curaţi; iar pentru cei întinaţi şi necredincioşi nimeni nu este curat, ci li s-au întinat lor şi mintea şi cugetul. Ei mărturisesc că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele lor Îl tăgăduiesc, urâcioşi fiind, nesupuşi şi la orice lucru bun, netrebnici.
Dar tu grăieşte cele ce se cuvin învăţăturii sănătoase.
Bătrânii să fie treji, cinstiţi, întregi la minte, sănătoşi în credinţă, în dragoste, în răbdare; bătrânele de asemenea să aibă în înfăţişare sfinţită cuviinţă, să fie neclevetitoare, nerobite de vin mult, să înveţe de bine, ca să înţelepţească pe

cele tinere să-şi iubească bărbaţii, să-şi iubească copiii, şi să fie cumpătate, curate, gospodine, bune, plecate bărbaţilor lor, ca să nu fie defăimat cuvântul lui Dumnezeu.

Îndeamnă, de asemenea, pe cei tineri să fie cumpătaţi. Întru toate arată-te pe tine pildă de fapte bune, dovedind în învăţătură neschimbare, cuviinţă, cuvânt sănătos şi fără prihană, pentru ca cel potrivnic să se ruşineze, neavând de zis nimic rău despre noi.

Slugile să se supună stăpânilor lor, întru toate, ca să fie bine-plăcute, neîntorcându-le vorba, să nu dosească ceva, ci să le arate toată buna credinţă, ca să facă de cinste întru toate învăţătura Mântuitorului nostru Dumnezeu. (Epistola către Tit 1, 15-16; 2, 1-10)

Şi acesta, din Evanghelia zilei de astăzi:
„În vremea aceea cărturarii şi arhiereii căutau să pună mâna pe Iisus în chiar ceasul acela, dar se temeau de popor; că înţeleseseră că împotriva lor a spus El această parabolă. Şi, pândindu-L, au trimis iscoditori, care se prefăceau că sunt drepţi, ca să-L prindă în cuvânt şi să-L dea pe mâna stăpânirii şi a puterii guvernatorului. Şi L-au întrebat, zicând:
„Învăţătorule, ştim că drept vorbeşti şi înveţi şi nu cauţi la faţa omului, ci cu adevărat înveţi calea lui Dumnezeu.

Se cuvine să dăm dajdie cezarului, sau nu?“
Iar El, pricepându-le vicleşugul, le-a zis: „De ce Mă ispitiţi? Arătaţi-Mi un dinar! Al cui chip şi scriere are pe el?“ Iar ei au zis: „Ale cezarului“. Şi El a zis către ei:

„Atunci, daţi-i cezarului cele ce sunt ale cezarului şi cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu!“

Şi nu L-au putut prinde în cuvânt în faţa poporului; şi, mirându-se de răspunsul Lui, au tăcut. (Evanghelia de la Luca 22, 19-26)

Şi …. acesta:
„daţi-i cezarului cele ce sunt ale cezarului şi cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu!”
Sunteţi israeliţi, puteţi foartebine să le faceţi pe amândouă: să fiţi supuşi autorităţii şi să slujiţi pe Dumnezeu întru adevăr. Această învăţătură este valabilă dintotdeuna: oricare ar fi stăpânirea, credinciosul poate să slujească pe Dumnezeu, dând stăpânirii ce se cuvine, dar nu ce nu se cuvine.

Adică, dacă stăpânirea te obligă ca să nu-l slujeşti pe Dumnezeu, atunci, sigur, că alegi slujirea lui Dumnezeu. Răspunsul acesta îl avem în Faptele Apostolilor, când sinedriştii îi opreau pe Sfinţii Apostoli să vestească Evanghelia şi Sfântul Apostol Petru dimpreună cu Sfântul Apostol Ioan răspund: „Socotiţi voi înşivă: dacă se cuvine să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu?”. (a explicat Părintele meu, Părintele Vasile Mihoc)

Acest răspuns e cel mai greu…: să le faci pe „amândouă”, şi pasiune, şi vocaţie, şi datorie….

Cum?

Mai întâi cele ale lui Dumnezeu…
Şi apoi celelalte…
Şi pe acestea să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi…

Prima dată datoria către familie, apoi pasiunile… şi alte doriri…, vocaţii…, visuri…, nebunii..

Prima dată credincioşia peste puţinul încredinţat, cele ale tale, trupul tău, emoţiile tale… făcând armonie cu tine şi cu Doamne… şi cu ai tăi…
Opreşte-te un timp din multul, multele ce le faci pe jumătăţi…, pe fugă…, de musai…

Şi începe astăzi să fii credincios peste puţin, să te sincronizezi cu tine, cu copii, cu soţul….cu gătitul…, să te organizezi, să prioritizezi … şi între timp, pregăteşte-te pentru multul ce va veni…la timpul potrivit….

„Cred, Doamne, ajută-mă să împlinesc Cuvântul Tău!”. Amin
Vă port în plânsul şi în strigătul meu ….:
Fă-mă Tată ca unul dintre argaţii tăi!

PS: iertaţi greşelile de scriere, de voie şi de nevoie…. Tre’ să zbor spre şcoală… am dor-it doar să vă dau un bip…uf şi ce greu e toată exprimarea asta „corectă”….

Revedeţi contextul slujirilor.. din articolul

https://indraznescsatraiescsanatos.wordpress.com/

 

Încurajări pe Cale

Dragii mei dragi
Cât de mult ne iubeşte Domnul! El este atent la toţi oamenii şi aude orice strigăt, cât ar fi el de înfundat…
Întotdeuna Domnul rânduie om să ne ajute…., vorba maicii Gavrilia, „El poate face şi din pietrele acestea fii ai lui Avraam” …
E o mare cinste că mi-a îngăduit Doamne să mijlocesc o asemenea bucurie pe care v-o împărtăşesc. Iată ce-mi scrie Cristina, prietena mea dragă, tocmai când colţii descurajării erau cât pe ce să mă cuprindă…:
“Draga mea Doina,
Mi-esti atat de aproape de inima mea neputincioasa! Chiar cu articolul de astazi am simtit ca rezonez atat de bine cu ceea ce spui.
Iti citesc si-ti tot recitesc cartile, ma uit si ma tot uit la filmuletele cu tine de pe youtube. Nu vreau sa spun ca esti grozava ca sa nu produc sminteala, dar am sa-ti spun cat imi esti de draga, cat ma incurajeaza cuvintele tale si curajul tau.
Imi inchipui ca sunt deseori si momente grele in lucrarea asta pe care o faci tu, momente care te lasa descurajata. Cred cu adevarat acest lucru, insa, te rog: sa nu te lasi! Ne dai atata tarie noua, mamelor!
Imi arat recunostinta pentru darul  oferit prin cuvintele tale insufletite si iti spun cu adevarat, surioara draga, te iubesc.
Domnul sa-ti fie mereu impreuna pe Cale.
Imbratisari si bucurie(asa cum m-ai invatat)!”.
Mulţumesc! Mulţumesc! Mulţumesc!
Fiţi binecuvântaţi dragii mei cititori! Vă mulţumesc pentru sprijinul vostru preţios! Facă-se voia Domnului cu mine şi cu voi cu toţi Amin
Vă aştept la Seminarul de nutriţie. Sunt în plin process al pregătirilor bunătăţilor de care vreau să vă fac poftă.
moara cu chifleIMG_5367

Încurajare pentru a continua proiectul Îndrăznesc să trăiesc sănătos

Dragii mei dragi,

Iată au trecut patru ani de la începutul proiectului Îndrăznesc să trăiesc sănătos!

Am demarat acest proiect deoarece am descoperit o bogăţie care ni se oferă, care aşteaptă să fie primită şi valorificată: darurile Bisericii noastre dreptmăritoare şi hrana cu plante integrale.

Am „gustat şi am văzut că Bun este Domnul”. De asemeni, am mâncat și am simțit că bună şi vindecătoare este hrana cu plante integrale ;i v-am împărtăşit bucuria mea prin intermediul cărţilor pe care le-am scris.

V-am făcut poftă de pâinicile mele din făinuri integrale şi din lăpticurile din seminţe în cadrul Seminarului de nutriţie

poster

Dar iată-mă într-un moment în care simt că…

A mânca şi a trăi sănătos în zilele noastre este un lucru deloc uşor. Suntem asaltaţi de pretutindeni de forţe potrivnice. Eu însămi de multe ori m-am împiedicat şi am căzut. Mulţumesc Domnului că m-a ridicat şi m-a ajutat s-o iau de la capăt. Iară şi iară.

De multe ori am căzut şi iar m-am ridicat cu ajutorul lui Doamne. Câteodată, am fost cuprinsă de o amorţire, un fel de paralizie interioară. Deşi frigiderul era plin de legume, nu am avut râvna şi puterea să pregătesc şi să mănânc o salată de crudităţi. Am mare binecuvântare cu soţiorul meu…, care m-a susţinut și mă susține mereu, și la bine și la greu, el rămânând întotdeuna pe poziţie. Adesea, pregătind  salată pentru el, mă îndemnam şi eu să mănânc din salată.

Uneori, mâncarea supergustoasă din magazine m-a ademenit, iar alteori m-a biruit. Pâinea moale, albă şi atât de accesibilă m-a atras şi n-am mai avut chef să mai plămădesc dis de dimineaţă, să frământ, să aştept până seara să crească, să se coacă şi abia apoi, să mănânc pâine…

De când am cochetat cu ideea „să mănânc din toate cu mulţumire”, m-am îngrăşat. De la 62-64 kg am ajuns din nou la 70-74 de kg…, mai ales că lucrez mai mult la birou.

Am ajuns la o concluzie: cu mâncarea obişnuită, pe care o găteşte majoritatea sau care se găseşte de cumpărat, n-ai cum să-ţi menţii kilogramele… Doar mâncând hrană pregătită simplu din plante integrale se menţine greutatea pe aceeaşi linie…

Adesea, îmi sună în cap: la ce bun? Sau mi se face lehamite…, mă cuprinde descurajarea acceptând gândul că oricât m-aş strădui, tot mai gustoasă şi mai apetisantă este mâncarea obişnuită şi cu animaliere … şi tot industria alimentară are cei mai mulţi adepţi…

Uneori, mă simt singură pe baricade, deşi ştiu şi cred că Domnul are alţi „7000 de aleşi”… Mă mai mângâi din când în când cu câte un semnal pozitiv de la câte un cititor al blogului.

Mi se rupe inima că noi ortodocşii avem atâta bogăţie de care n-avem habar şi pierim de foame, umilindu-ne în faţa medicamentelor şi formelor fără fond ale mâncărurilor industriale.

Putem să trăim sănătos! Hrana vegetală este cea care ne susţine sănătatea. Avem nevoie de post, de mâncare de post. Avem tot ce ne trebuie, dar ne lipseşte adesea tragerea de inimă…

Suntem burduşiţi cu informaţii, care mai de care mai senzaţională, dar unii suntem neputincioşi în a face schimbările necesare şi a le menţine. De aceea avem nevoie sa ne susţinem unii pe alţii!!!

Am ajuns la concluzia că pentru a putea reuşi să ne schimbăm stilul de viaţă şi a-l menţine toată viaţa avem nevoie de câteva lucruri:
– Credinţa în ajutorul lui Doamne
– Motive clare pentru a aduce schimbările necesare
– Conştientizarea obstacolelor şi deprinderea abilităţilor de a le înfrunta

-Înţelegem că alunecările fac parte din vindecare. (O bătălie pierdută nu anulează câştigarea războiului)
– Încrederea că ceea ce facem este bine
– Bucurie în suflet
– Scopul ostenelilor să fie îndreptat spre vieţuirea în armonie cu Dumnezeu, cu noi înşine şi cu semenii
Sprijin şi încurajare.

Ei, iată aici e buba: Sprijin şi încurajare!

Experienţa mea o aveţi scrisă în aceste cărţi.

afis-m

Dar cărțile nu sunt destul. E nevoie să ne întâlnim să lucrăm împreună, să ne încurajăm. Iată eu sunt deschisă către voi cei interesați să trăiți sănătos sufletește și trupește.

Astăzi, Domnul mi-a spus în Evanghelie: „Secerişul este mult, dar lucrătorii sunt puţini…” şi eu i-am răspuns: „Iata-mă, Doamne! Trimite-mă pe mine!”.

Mă ofer să vă încurajez, să vă entuziasmez…, să ne urnim sufletele amorţite pentru a lucra în via Domnului.

E nevoie de un spaţiu unde să preparăm împreună pâinicile, lăpticurile, salatele. Un spaţiu unde să mâncăm împreună şi să ne încurajăm să trăim sănătos.

Mă puteţi contacta prin e-mail: doinablaga (@) gmail. com

Bucuria, pacea şi binecuvântarea Domnului să ne umple inimile!

 

Răspunsuri la neliniştile şi fricile mele din zilele trecute în legătură cu ce se întâmplă în lume la ora actuală

Dragii mei dragi

Evenimentele mondiale dureroase la care asistăm noi oamenii obişnuiţi, de la distanţă, trezesc tot felul de reacţii….

Mie mi-au trezit milă, neputinţă, frică, chiar groază, groaza de atrocităţile omului fără Dumnezeu cel adevărat şi fără iubire de om.

Cândva, am citit undeva că „omul este lup pentru om” şi zilele acestea, auzind povestind pe unii şi pe alţii şi văzând şi imagini despre evenimentele cu refugiaţii, am trăit groaza acestei posibilităţi.

Aveam o stare atât de apăsătoare ….. care, corelată cu greutăţile fiecărei zile…., era o povară prea grea de purtat pentru mine şi astfel am venit la Doamne şi la Măicuţa Sa… E unica scăpare…

M-am prăbuşit în genunchi….. Am vrut să citesc Paraclisul Maicii Domnului, acela frumos din Psaltire.., al doilea paraclis…., şi citeam atât de mecanic… Citeam şi nu înţelegeam nimic…

Gândurile…, greutatea zilei…, solicitările ei, mă copleşeau… M-am înfiorat. Nu trăisem ceva asemănător, nu-mi puteam închipui că poate fi adevărat ce spunea cândva o măicuţă că acum, în perioada istorică în care trăim, e mare osteneală să citeşti un acatist cu mintea adunată de la cap la coadă…. Citeam…aşa… şi la un moment dat am ridicat privirea la Maica Domnului din cele două icoane minunate pe care le aveam în faţă: cea de la Poceaiv, cu urma piciorului Maicii Domnului şi icoana Prodromiţa cea nefăcută de mână şi i-am spus: „Maica Domnului tu auzi ce citesc eu aici, căci eu nu pricep nimic din ce citesc…, nu simt puterea cuvintelor?”.

Asta se întâmpla vineri, înainte să merg să rezolv o problemă grea, care mă măcina de două luni… şi care mă strivea sub povara ei. Eram atât de neputincioasă….!

Sâmbătă dimineaţă, am figit la Doamne la biserică şi mi-am mărturisit, în Taina Spovedaniei, fricile, i le-am dar Lui să le poarte…şi L-am rugat să-mi răspundă la frământări…

Şi mi-a răspuns… Mereu îmi răspunde, dar e nevoie să „fiu pe fază”!

Astfel sâmbătă, mi-a spus Domnul în evanghelia citită la sfânta liturghie: „Nu este al vostru a şti anii şi vremurile care se află în stăpânirea Tatălui….” şi prin Părintele ne-a spus să ne strângem în Biserică în jurul Sfântului Potir…

Duminică dimineaţa, am pornit spre Mediaş şi, cu darul lui Doamne, am ajuns înainte de citirea evangheliei de la utrenie. S-a citit minunata pericopă din evanghelie despre întâlnirea cu Domnul pe drumul spre Emaus (Evanghelia după Luca 24, 13-35).

În drum spre Mediaş, discutasem cu soţul despre tulburările mele sufleteşti, despre atrocităţile islamului, despre faptul că suferinţa e semnificaţia pe care o dă fiecare durerii cu care se confruntă…şi, în timp ce se citea evanghelia, mă gândeam la Apostoli, la trăirile lor de după evenimentul Răstignirii Domnului, la frica cu care se închiseseră în casă..., la neliniştile lor, la confuzia şi nedumieririle lor…., la tot chinul lor sufletesc din acele zile, pe care le acum, atât de simţit, în discuţile celor doi cu străinul care li se alăturase pe cale …. Şi dintr-o dată, se aude vocea Domnului, acea voce mustrătoare:

O nepricepuţilor şi zăbavnicilor cu mintea!!!!”. Oare nu trebuia ca Hristos să pătimească toate acestea ce le povestiţi, ca să intre în slava Sa? (….)
………………….
După ce ne-am închinat în biserică (în catedrala din Mediaş)

IL1296F26

şi am pus prescură şi pomelnic, am ieşit să ascultăm slujba afară şi să-i vedem şi pe prietenii noştri când vor sosi şi nu m-am abţinut să nu-i spun soţiorului:

„Ai auzit? Şi uceniici au avut temeri şi frici…, dar noi îl avem pe Duhul care ne învaţă toate şi ne ajută…., e adevărat că pot fi şi confuzii de duhuri…, dar le putem deosebi după roade….”.

A început Sfânta Liturghie…. şi mă rugam pentru prietenii noştri, ca să ajungă şi ei…

S-a citit deja evanghelia ….

Am primit un alt răspuns:

Oricine ce vrea să vină după Mine să se lepede de sine şi să-şi ia crucea

Cel ce se va ruşina de Mine în acest veac desfrânat şi păcătos….

Şi am văzut decăderea lumii, lumea care m-a tulburat atât de mult zilele trecute….şi m-am gândit: „Cu cine mă compar, de cine mă tem, de cine mă complexez? De nişte păcătoşi şi desfrânaţi?…..

Modelele mele să fie sfinţii…

Dacă cauţi să înţelegi ce se întâmplă acum, să susţii dreptatea, „drepturile omului”…, suferi…, e absurd ce se întâmplă cu nevinovaţii.., celor nedreptăţiţi…, dar dacă cauţi să înţelegi de ce ţi se întâmplă…, nu poţi îndura…, e absurd…, e nebunia lumii, dar noi nu suntem din lume şi de aceea ne urăşte pe noi lumea şi nu ne poate suferi şi caută să ne înebunească cu tot dinadinsul, să ne robească, să ne deturneze de la calea noastră..

Să ne rugăm şi să ne ţinem de Domnul, asta să facem”.

În sfârşit mirii au sosit. Cât de minunaţi sunt!!!

Am intrat în biserică pe o uşă laterală şi m-am furişat într-o strană din partea stângă, aproape de sfântul altar, de unde îi puteam vedea pe miri… La un moment dat, am ridicat privirea şi am îndreptat-o spre partea dreaptă a sfântulului altar şi m-a izbit statura impunătoare a sfântului mucenic Iacob Persul, acel sfânt mucenic căruia i s-au tăiat pe rând fiecare bucăţică din fiecare mădular şi după fiecare tăiere era întrebat dacă se leapădă de credinţă…., şi mi-a străfulgerat prin minte: „Ce poate fi mai groaznic decât să mori cu încetinitorul? Şi acest sfânt s-a rugat să poată mărturisi până la capăt… „. Astfel, l-am rugat să se roage pentru mine şi frica de chinuri s-a stins. Apoi, alt gând s-a dus la sfântul zilei, la sfântul Eustatie, care a pierdut pe soţie şi pe copii, soţia care a suferit frica necinstirii de acel păgân, frica ce mă bântuia şi pe mine…şi cum Domnul a izbăvit-o…. şi cum s-au regăsit apoi toţi….

Sfânta Liturghie curge lin.

Am rostit cu toată inima dimpreună cu toţi cei prezenţi Crezul şi inima mea s-a umplut de credinţă şi încredinţare că Domnul este viu. Că este şi va fi cu noi şi pe deasupra îi avem şi pe sfinţi în ajutor, grabnici ajutători.

Apoi s-a auzit acea chemare dulce a Domnului prin corul bisericii:
„Veniţi la Mine toţi cei obosiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi povara Mea.
Zic vouă celor săraci cu duhul, zic vouă celor nemângâiaţi, zic vouă tuturor: Veniţi, veniţi…!!!!”
Şi am alergat să-l prind de mânuţă pe soţior şi să mergem la Doamne, ca să luăm viaţa, nădejdea, pacea, bucuria, Trupul Său cel sfânt, ca să ne fie spre viaţa cea veşnică, spre sănătate, spre bucurie şi veselie… şi m-am bucurat şi apoi m-am veselit….. şi am mulţumit şi mulţumesc, lui Doamne al nostru minunat!

Şi apoi, predica părintelui dinainte de împărtăşire, din care vă împărtăşesc frânturi:
„Oricine voieşte”:

Domnul ne respectă libertatea de decizie, care se opune predestinării, acelei expresii populare „Ce-ţi este scris în frunte ţi-e pus”. Un neadevăr care ne blochaeză viaţa multora dintre noi… Noi alegem să răspundem chemării la viaţa ca binecuvântare sau la cea ca blestem…, să ascultăm voia Domnului sau de voia lumii…

Urmarea lui Hristos e cu obstacole şi tocmai ele sunt greutatea zilei, crucea, pe care e nevoie s-o luăm… şi cu El s-o purtăm…

Să cerem credinţă, să zicem ca Sf Petru: „Doamne, scapa-mă că pier…!!!”

Lepădarea de sine nu e renunţare la demnitatea ta de persoană, ci la exacerbarea iubirii de sine..

E nevoie de un echilibru între iubirea de sine şi de aproapele, pe care să-l iubim ca pe noi înşine..
Urmarea lui Hristos e frumoasă, căci Domnul ne-a făcut pentru El şi, aşa cum spunea Fericitul Augustin, neliniştit este sufletul nostru până ce se va odihni întru El.

Martirul:

cel ce doreşte să-şi mântuiască sufletul, viaţa, o va pierde…

Au existat în vechime categoria lapsilor, a celor lepădaţi de la credinţă.
Păcatul e lepădare de Dumnezeu. De fiecare dată când îl facem, ne lepădăm.. să plângem cu amar ca Petru.

Domnul a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa..
Calea o găsim în Biserică, adevărul în Învăţătura Domnului, Care ne dă viaţa…

În Apocalipsă se vorbeşte despre cele trei categorii de oameni: calzi, reci şi căldicei. Despre cel căldicel Domnul a spus că-l va scuipa din gura Sa.

Temă de casă:
să ne analizăm viaţa şi să vedem în care categorie ne-am încadrat… şi de acum să ardem în credinţă...

Mulţumesc, Părinte drag, pentru acest cuvânt!

Apoi, cuvântul Părintelui Alexandru Barna de după Cununie, din care mi s-a întipăritcâteva frânturi:

Alte confesiuni au rânduieli în care mirii rostesc cuvinte „Da” sau „Te iubec”…, dar la noi, la ortodocşi mirii tac… (culmea, fusese pentru prima dată când văzusem un mire care dădea răpunsurile la ecteniile din cadrul slujbei Cununiei)…, pentru că iubirea se învaţă, se arată în fapte şi aşa, după legănat de copii şi nopţi nedormite, are valoare acel „te iubesc”… „.
(Da, da… şi eu am probat asta…!!!)

Împreună să lucraţi poruncile Domnului, a mai spus Părintelui Alexandru

E foarte important acest „împreună”. Individualitatea, separarea, singurătatea e moarte şi am simţit groaza aceasta a separării, a fiecare pe cont proprie…, când s-au învârtiti la cântarile Cununiei „Isaia dănţuieşte”…fără să se ţină de mâini….. (mi s-a dat să văd asta ca să preţuiesc acest „împreună” şi unirea….şi am fost ridicată din separare… (persoanele care suferă de deprimare, depresie cred că vor înţelege mai multe decât am putut cuprinde în aceste sărmane cuvinte).

Nădăjduiesc să vă transcriu exact cuvintele minunate ale acestui cuvânt, într-un alt articol…, căci acum timpul nu mai are răbdare cu mine…

Pacea Domnului să coboare şi să rămână cu noi astăzi şi în veci. Amin
Vă îmbrăţisez cu dor şi drag.

Mami, eu n-am stiut ca Sfanta Cruce este arma…

Dragii mei dragi,

Multumesc Domnului ca pot sa va scriu din nou!

Aseara, dupa ce le-am citit viata sfintilor mucenici de astazi, am povestit mult cu fetitele mele mici.

La un moment dat, mezinuca mi-a spus:

Mami, eu n-am stiut ca sfanta cruce e arma …

Ce vrei sa spui, copilul meu?

La cateheza, doamna ne-a povestit ca sfanta cruce e arma care ne pazeste de cel rau.

Da…?

Da, mami… Si a facut ochii asa de mari a uimire….!!!

Am povestit in continuare despre mucenici care au patimit si acum sunt in cer si se bucura cu Domnul si ca e nevoie ca si noi sa urmam exemplul lor.

Domnul ne pazeste si ne va pazi. Trupul este trecator, sufletul este vesnic. Cand ne este teama, sa facem sfanta cruce si sa ne rugam sfintilor mucenici. Ei sunt grabnici ajutatori. Domnul le-a dat acest har mucenicilor ca sa ajute si pe fratii si surorile mai mici de pe pamant. Nu avem a ne teme. Avem exemple si ajutoare puternice. Il avem pe Sfantul Mamant, a carui mama a murit in temnita dupa ce l-a nascut, dar Dumnezeu i-a purtat de grija… Ii avem in ajutor pe toti sfintii mucenici. O avem pe Maica Domnului…, il avem pe sfantul nostru inger pazitor. Sa ne rugam lor si vor fi cu noi.

Sa fim bucurosi si multumiti, dragii mei copilasi!

Dumnezeu va fi cu noi mereu. Durerile din aceasta lume trec. Toti care stapaneau candva popoarele si le asupreau au murit si nimeni nu-si aminteste cu drag de ei, dar pe sfintii lui Dumnezeu ii pomeneste cu sarbatoare lumea intreaga.

Indrazniti! Eu am biruit lumea!, ne-a spus Domnul.

Si sa nu va potriviti cu acest veac, ci sa va schimbati prin innoirea mintii, ca sa deosebiti care este voia lui Dumnezeu, ce este bun si placut si dersavarsit, adauga Sfantul Apostol Pavel (Romani 12, 2)

Sa faceti sfanta cruce corect.

mana-pentru-inchinare

Şi ce dacă…? Despre cum mi-am înfruntat stresul

Dragilor

Nu ştiu voi cum aţi fost şi sunteţi zilele astea, îmi doresc să ştiu….
Îl rog pe Doamne să fiţi în pace…

Zilele astea am trecut şi trec printr-o mari prefaceri…. Deşi m-am străduit să anticipez acest stres de început de an, nu am reuşit întru-totul….Din nou, cerinţe mari şi fonduri care lipsesc cu desăvârşire….

Trei copii la şcoală, buchete de flori de la florărie, că în curte nu cresc…, fondul clasei pentru fiecare, rechizite…. şi mâncărică pe masă şi în ghiozdan… şi, peste astea, şi dinţii mei…. şi-n portofele…. bate vântu’ în voie….

Ooooooooo, sunt prea multe…, simt că nu fac faţă …şi prima reacţie care vine, potrivit obiceiului străvechi al meu: scăparea în depresie…., nervozitate, reproşori…., plasare de responsabilitate…
Dar cu mila Domnului, nu m-am lăsat afectată de schema nefericirii care voia să mă acapareze.

Mă rugam şi ceream pacea şi soluţiile…

Ieri, am lăsat copiii la şcoală şi am fugit la Doamne, la sfânta liturghie la catedrală. Eram atât de împrăştiată, atât de împietrită şi confuză…, nicio atenţie, nicio tresărire sufletească profundă la mare har ce era acolo…, parcă eram moartă…, ce parcă, eram amorţită sufleteşte la gândul de unde şi cum vor veni rezolvările problemele.

După Tatăl nostru am fugit să-i iau de la şcoală şi, tot în fugă, ne-am întors la catedrală unde era cuvântul de învăţătură. A vorbit frumos Părintele Abrudan! Cu vocea-i calmă ne-a spus că până la urmă, printr-o tainică minune, Crucea tot va birui şi parcă s-a mai înmuiat ceva acolo înăuntru-mi….şi am îndrăznit să-i spun lui Doamne: „Iată-mă-s aici, vin să mă învii, să mă hrăneşti…! Fă ceva şi cu mine şi voi da mărturie că eşti viu şi adevărat şi eşti cu noi….”. Şi m-am apropiat „cu frică şi cu credinţă”, fără să simt înfiorare şi evlavie într-un nuştiu care fel …, ci doar crezând că El e acolo şi că va face din nou minunea învierii cu mine, cu noi…. şi „Se împărtăşeşte roaba lui Dumnezeu Doina, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci” şi am răspuns „Amin”.

După masa s-a scurs lină…, până spre ora 17, când ne-am dus la şcoală, la şedinţa cu părinţii, la copii cei mici. Pe drum am discutat cu soţul că le vom spune că vom achita fonduri şi alte „taxe” când vom putea…, că m-am săturat, nu mai vreau să mai trăiesc în stres. Că „ce dacă” nu plătim acum şi plătim când avem….?

Ne-am dus, unul la un copil, altul la celălalt. Toate bune şi frumoase…., cu scântei multicolore… din discuţii aprinse…, până la lista cu plata fondului clasei… Atunci au năvălit stresul, deprimarea lui „nu am, nu pot” …. şi atunci le-am răspuns acestor atacuri: „Şi ce dacă?” „ Şi ce dacă nu dau banii? Ei, în clipa aceea, am simţit o mare uşurare sufletească, o slobozire….. Desigur, între timp, şedinţa de la mijlocia s-a terminat şi a venit şi soţiorul meu în clasa mezinei şi a rezolvat problema, a rupt dintr-o parte şi mi-a dat să plătesc fondul clasei, zicându-mi „cu ajutorul lui Doamne, om vedea cum om mai face!”.

Ne-am întors acasă în pace. Primul impuls a fost să mergem să cumpărăm pe credit rechizitele, dar am zis să vedem ce mai găsim prin casă şi am scotocit în lucruri şi am mai găsit ceva caiete, culori, creioane, ascuţori, gume…şi încet le-om lua pe toate… Mulţumesc Domnului că m-a ajutat să ies din acel stres al urgenţei….

Dar cel mai mare stres a fost cu toaleta de la şcoală pentru mezinuca…

De care am scăpat azi dimineaţă când m-am dus, înainte de a intra în clasă, cu ea la toaletă şi am lăsat-o să se descurce singură. Şi-a pus hârtie pe capac, apoi cu o mână ţinea sulul de hârtie şi cu cealaltă să-şi ridice hăinuţele, când să se aşeze, a căzut hârtia jos…, a luat-o şi a pus-o la loc, eu feţe, feţe, năduleşi…

Şi la urmă de tot: „Şi ce dacă?” . Am făcut ce am putut acum. De acum Te las pe Tine…, poţi Tu s-o fereşti să nu ia microbi, să nu se îmbolnăvească… La grpdiniţă, cu toată dezinfectarea, tot mi-a făcut infecţie… Nu mai rezist acestui stres.., Doamne, ia-l…..
Te rooooooooooooooooooooooog!!!! Şi l-a luat. Am simţit asta când a ieşit acel năduf din mine….
Dragilor,

Nu e nimic urgent în afară de a-ţi păzi pacea lăuntrică şi a te ruga…..Am băgat de seamă că o inimă paşnică şi plină de rugăciune e mai eficientă decât una agitată….
Când eşti în situaţia în care trebuie să faci ceva şi, pur şi simplu, nu ai cu ce sau cum, întreabă-te:

Şi ce dacă nu fac, ce se întâmplă? Se sfârşeşte lumea? Îmi cad laurii? Mă arată lumea cu degetul? Suferă copilul? (Dar i-am pus în gardă: rugaţi-vă să ne ajute Doamne să vă putem asigura cele necesare! Cu ajutorul Domnului, o să aveţi cele necesare. Nu vă compara cu nimeni, sunteţi unice şi veţi primi ce aveţi nevoie la vremea cuvenită, numai să vă rugaţi pentru noi)

Şi ce dacă? Şi vorba, învăţătoarei mijlociei, „până nu curge sânge, nu-i grav!”….Şi apoi, chiar să ne taie capul…, cu atât mai bine, scăpăm de nebunia lumii acesteia!

Dragilor aveţi credinţă şi păstraţi-vă pacea sufletului. Domnul este şi va fi cu noi până la sfârşit. Rugaţi-vă şi pentru noi! Ceea ce şi eu fac pentru voi.

Fiţi binecuvântaţi!

Dumnezeu ne poarta de grija chiar daca suntem copii neascultatori. El inmulteste painile si astazi!!!!

Dragilor

va salut si azi si va impartasesc bucuria Domnului.

Ieri, micuta Pantelimona a observat ca frigiderul nostru e aproape gol …

Dar azi Domnul ne-a asigurat ca este cu noi si asa cum a inmultit painile in pustiu

pictura21

va avea grija sa nu ne lipseasca papica trebuitoare. Si se tine mereu de cuvant. Si cat de minunat lucreaza Doamne al meu!!!!

Dar asa cum a spus si parintele la sfarsitul slujbei: Domnul ajuta, daca si omul pune mana…. si ne-a povestit de harnicia oamenilor din jurul Galatului….

Doamne da-mi harul Tau si ajuta-ma sa fiu azi harnica, atat in ogorul sufletului, cat si in gospodarie. Multumesc.

Răspunsuri la neliniştile existenţiale din ultima vreme

Dragilor,

Nu obişnuiesc să urmăresc ce se întâmplă în lume, grija mea vizavi de semeni este cum să mă rog pentru ei, căci la ce mi-ar folosi să ştiu că au probleme, dacă nu fac măcar o scurtă rugă pentru ei???

Dar luni, am fost nevoită să stau la o coadă mai bine de un ceas în picioare… (a fost cea mai mare performanţă de acest gen… , impusă de data asta, căci mă enervasem destul în cele trei dăţi când am stat în aceeaşi instituţie ca să rezolv o problemă „aranjată” mie de „alţii”) şi drept în faţa mea era un ecran şi tocmai se derulau ştirile …. Mi-a atras privirea imaginile cu refugiaţii….. Înduiosător… şi mă gândeam: şi ei sunt oameni, şi ei sunt copii lui Doamne….
Toată ziua m-am gândit la ei, la acei copii speriaţi şi flămânzi. M-am gândit la cât de nestatornică este viaţa aceasta pământească…

M-au încercat nelinişti şi întrebări şi frică…. I le-am spus Domnului meu pe toate, dar puţina mea credinţă n-a reuşit să împrăştie total neliniştea…. I-am împărtăşit o parte din ea şi soţiorului… Şi chiar dacă s-a arătat neputincios la început, Domnul a lucrat prin el mângâierea sufletului meu şi m-am liniştit o vreme.

Aseară iar mi-am adus aminte de refugiaţi şi am căutat să mă lămuresc ce s-a întâmplat de fapt, ce este cu aceşti refugiaţi, de cine fug, ce vor…. Am citit pe internet câteva pagini. M-a înduioşat la un moment dat când am citit că mai multe sunt femei, că 12% din femeile refugiate sunt însărcinate…, că unele au născut pe drumul , în fugă… O ce sentimente m-au încercat! Şi dacă nu l-aş avea pe Doamne, dacă nu aş crede în cuvintele spuse de El că va fi cu noi până la sfârşit, aş pieri de durere….

Eu tot ce văd, ce aud, transpun la mine şi mă întreb: eu ce aş face în situaţia aceea?, ce aş gândi?, ce aş vorbi….? şi învăţ din fiecare clipă a vieţii câte ceva.
Am închis calculatorul, nu înainte de a asculta o parte din recenta conferinţă a măicuţii mele Siluana…

http://www.sfintiiarhangheli.ro/multimedia/conferinte/despre-personalitate-si-omul-nou

Vocea ei mi-a mângâiat sufleţelul…

Apoi am discutat cu soţiorul…

După ce el a plecat să ajute la transportul mătuşii la spital, am început să caut un document rătăcit prin casă, gândindu-mă la accidentul mătuşii soţului…Biata femeie! Un suflet chinuit, singur…
Căutam documentul dar şi răspunsuri, încă mai voiam răspunsuri la întrebările inconplet formulate …
(Un răspuns îl găsisem în cartea „Spovedanie neterminată”, pe care am reuşit s-o termin de lecturat miercuri în zori. La un moment dat, era acolo scris că în mijlocul realităţii ce ne înconjoară, în mijlocul bolilor, răboiului, foamei…, Domnul ne dă pacea Lui, dar nu o pace cum dă lumea….)

într-un dulap, am găsit cartea „Taina suferinţei”. Am deschis-o la nimereală…. şi am găsit şi acolo un răspuns la valul de nelinişti din ultimile zile: Dumnezeu face din toate ceva bun…, victimile războiului al doilea mondial nu au fost vinovate, dar Dumnezeu le-a primit în Rai…, asta a fost mântuirea lor… Din perspectiva lui Dumnezeu întâmplările au un alt înţeles….

Da. vorba soţiorului meu, teroriştii, cine sunt ei… ? Totul e o marionetă a puternicilor lumii…. şi noi părem nişte gângănii în mâinile lor…, dar nu este aşa, totul e sub privirea lui Dumnezeu şi noi cei credincioşi suntem în grija Lui …. Nu avem a ne teme, căci mai mult de a ne dezbrăca de acest trup, nu pot să ne facă sau cum spunea Sfântul Ioan Gură de Aur, cuvinte cu care s-a încheiat subcapitolul pe care l-am citit din cartea „Taina suferinţei”: „dacă omul nu se vatămă pe sine, nimic nu-l poate vătăma”. Cu alte cuvinte, dacă noi nu abdicăm de la credinţă, de la legătura noastră sufletească cu Doamne, dacă nu fugim din braţele Lui protectoare, nimic şi nimeni nu ne poate afecta sufletul. Că ne e frică de durere? E adevărat. Dar am primit şi pentru asta un răspus chiar din viaţa sfântului de ieri, a sfântului Mamant, care a fost născut în temniţă. Părinţii lui s-au temut că nu vor putea să rabde chinurile şi din pricina asta să fie în pericol să se lepede de Hristos şi de aceea au rugat pe Domnul să le ia sufletele şi Domnul i-a ascultat şi i-a luat la El şi pruncul a rămas singur în temniţă…. La prima vedere, ne contrariem, cum să laşi un bebeluş singur…? Dar nu l-au lăsat singur, ci în braţele Domnului, care a rânduit ca el să fie crescut de o altă femeie… şi apoi acest Sfânt să facă brânză din laptele ciutelor sălbatice şi să hrănească săraciii…

http://www.doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-mucenic-mamant

Ce lucruri neînţele şi tainice…pentru sărmana noastră înţelegere!!!!
Şi să mă mai mir că în aceste timpuri de mare confort pentru unii, alţii se află pe drumuri fugind din ţara lor? Ce înţelesuri sunt şi astea? Şi ce folos să le înţeleg, dacă eu nu mă îndur să iubesc pe aproapele meu????, pe semenul meu: omul???

Numai iubirea e sensul…, iubirea şi iertarea… şi credinţa că nu Răul are ultimul cuvânt…
Să ne lipim de Doamne, chiar singuri de-am rămâne… Domnul e neschimbabil şi de neclintit…, omul e schimbăcios şi neputincios…, nu vă lipiţi de oameni, ci de Domnul! Pe oameni să-i iubim şi să ne rugăm pentru ei… şi, desigur, dacă putem să-i ajutăm cu ceva, s-o facem.
Pacea Domnului să se reverse în sufletele noastre! Amin.

Mulţumesc, Doamne pentru aceste înţelesuri. Vorbeşte Tu inimilor prietenilor mei şi revarsă peste ei pacea Ta! Mulţumesc!

Un întreit Feedback la cartea Îndrăznesc să trăiesc sănătos

Dragilor

Zilele acestea, am primit câteva rânduri care mi-au bucurat sărmana mea inimă şi m-a impulsionat să continui osteneala de a scrie mai departe.

Vi le împărtăşesc aşa cum le-am primit:

„multumesc, multumesc
am primit cartea azi, am inceput sa citesc cartea si ma descopar atat de mult in ea, incat ma doare!! S-au deschis iar ranile …

Atatea framantari, si nelinisti si suferinte pe care le tin in mine, pe care nu le pot exprima in cuvinte scrise sau orale nimanui pentru ca as simti ca nu intelege, nu as vrea sa incarc pe altcine cu toate acestea doar pentru ca eu nu stiu sa traiesc frumos, ca le merit ca o consecinta a pacatelor mele…

Sunt binecuvantata cu un Parinte duhovnic deosebit, caruia simt ca ii pasa de mine, cu un sot bun si cald si cu copii … Unde este bucuria mea?
De unde sa incep vindecarea, ca vindecandu-ma sa nu mai ranesc pe cei care ma iubesc si pe cei care ma iubesc mai putin?

Acest dar pe care mi-l trimite Mangaietorul acum si care esti tu vine intr-o perioada in care simt nevoia sa vorbesc, sa scot raul din mine, sa iert si iar sa iert si caut omul care sa ma arunce in scaldatoare..

Nu e drept fata de tine sa te coplesesc in felul acesta cu durerile unei copilarii fara copilarie, a unei tinereti plina de pacate, a unei vieti fara bucurie!! Iarta-ma! am scris repede si trimit mesajul fara sa-l r4ecitesc inainte de a ma inchide din nou
iertare, A. (in speranta ca voi ramane bucuria ta si dupa acest e-mail si ca nu-ti voi rapi din bucuria ta)
……………………………..
citesc, citesc printre treburile zilnice si ma regasesc tot mai mult … sunt ganduri de-ale mele asternute pe hartie…

Ma tot framant: am eu dreptul sa-ti tulbur ziua revarsand din inima, din minte, din suflet trairi ..? sa intru in viata ta cu tavalugul durerilor mele..?
Doamne -Doamne sa te binecuvanteze!
………………………………
Doamne ajuta!
pentru ca eu nu am darul de a scrie, am primit aceasta carte (Îndrăznesc să trăiesc sănătos) in viata mea ca si cum ar fi fost scrisa de ingerul meu pazitor.

coperta 1

O carte care-mi raspunde la intrebari, pe care nu am avut cui sa le pun sau nu am avut curajul sa le formulez sau nu am avut pur si simplu mintea suficient de luminata ca sa mi le adresez chiar si mie. O carte -prietena-calauzitoare care-mi da speranta si curaj ca si eu pot deveni un om care sa se bucure, sa se bucure… in preajma caruia semenii sa-si gaseasca pacea.

Am pornit de putin timp pe acest drum al alimentatiei vii (starea de sanatate fiind jalnica) si am intalnit oameni atat de frumosi si ma tot framant daca ii merit …

Te imbratisez strans-strans cu dragoste crestina
iarta-ma ,A. „

Draga mea dragă prietenă A.

Eu mă întreb dacă am vreu-un merit în toată lucrarea asta…N-am! Îndrăznesc să spun, aşa cum spunea măicuţa mea Siluana, care m-a născut la viaţa nouă în Doamne, că sunt un fir ce permite trecerea darului, a energiei necreate, a harului divin care ne umple de viaţă şi bucurie.

Te îmbrăţişez şi eu strâns-strâns!

Doina

Cartea mea „Mă bucur că sunt femeie” este de un real folos mai ales femeilor care aşteaptă să devină mămici. Mărturia unei proaspete mămici.

Dragilor

Când am început să scriu prima carte, am făcut-o în mod expres pentru câţiva prieteni cu care urma să mă întâlnesc în cadrul unui eveniment naţional. Atunci m-am gândit că a le dărui o carte în care să-mi mărturisesc bucuria vieţii mele binecuvântate este cel mai potrivit.

Cărţile pentru mine sunt cele mai dragi obiecte de pe pământ şi pot spune, dimpreună cu preotul mucenic Montanus, că-mi sunt ca şi copiii mei, aşa-mi sunt de dragi….

După ce am scris cartea Îndrăznesc să trăiesc sănătos, am început s-o dăruiesc… Mă simt atât de bine când dăruiesc o carte… O carte de suflet este un dar nepreţuit, care îşi face treaba în mod neaşteptat… : poţi deschide când simţi nevoia unei vorbe bune… şi o poţi reciti .. e ca şi când nu ai mai citit niciodată din ea, căci alte şi alte noi înţelesuri şi simţiri ţi se dezvăluie…

Ştiam toate acestea şi de aceea am continuat să scriu. aşa am scris cele patru cărţi, dintre care cea mai dragă-mi este aceasta ultima, „Mă bucur că sunt femeie”.

coperta

La un moment dat ostenisem atât de mult cu bunghirea pe ecran şi nu vedeam rezultatele, acestea erau mai nimic… , eu care crezusem că voi schimba lumea prin cărţile mele….

Mi se părea că e prea mare osteneala în raport cu rezultatele.., nu mai spun că fac voluntariat de câţiva ani …

Dar astăzi, am primit cea mai mare răsplată şi mulţumire…. de la Alexandra, o proaspătă mămică strămutată în străinătate.

În martie a primit cartea mea „Mă bucur că sunt femeie” şi a citit o parte din ea, apoi a plecat în străinătate.., s-a instalat acolo şi apoi a născut… Mă tot gândeam la ea, mă gândeam ce-o mai fi făcut… şi iată că astăzi îmi scrie.

Vă împărtăşesc şi vouă o parte din scrisoarea ei:

„Cartea dvs. nu am reușit să o termin („Mă bucur că sunt femeie”), dar pot să vă spun că m-a ajutat mult cât am citit din ea. Pot să vă spun că, deși în opinia moașelor de aici am avut un travaliu scurt, mie personal mi s-a părut un calvar total. În timpul acelor contracții m-am gândit la dvs. Mi-am adus aminte de faptul că în trecut ați urât statutul dvs de femeie. Ei bine, dacă nu erați dvs și cartea dvs, la fel aș fi ajuns și eu. Nu vă închipuiți câtă speranță și încurajare mi-a dat și îmi dă experiența dvs. În vremea nașterii simțeam că ar fi mai ușor să mor decât să nasc copilul. Eu care îmi doream foarte mult să nasc natural, m-am văzut să întreb dacă nu pot să îmi facă cezariană. Noroc că ăstia de aici nu fac cezariană la cerere! Ce să mai, în acele momente nici nu concepeam să mai nasc vreodată alt copil.

Apoi, după ce am scăpat de calvarul nașterii, a urmat chinuiala cu alăptarea. Durere, frustrare, mastită…. toate belelele. Mă enervau sânii mei care se mareau și se întăreau și mă făceau sclava lor și a pompitei. Iar in toate astea, îmi aduceam aminte ca mai fusese cineva supărată pe „starea” de femeie și îmi dădeam curaj că toate aceste greutăți vor trece la un moment dat, și când voi vedea fetița cum crește sănătoasă cu lăpticul meu, nici nu îmi voi mai aduce aminte prin ce am trecut pentru ea. (…)

O să mai citesc „printre picături” și cărțile dvs. O să vă mai scriu și despre cum am perceput cele citite. Momentan, încă mă adaptez la noul program și la noua viață.

Doamne ajută să auzim de bine!

Cu mult drag,
Alexandra :)”.

Slavă Domnului!
Mulţumesc, Alexandra mea!

Să fii bucuroasă lângă minunea ta!

Te port în ruga mea cu drag şi dor!