Arhive etichetă: ajutor

Iată, Doamne, eu şi pruncii pe care mi I-ai dăruit!

Buna dimineaţa dragilor!

În dimineaţa asta, am strigat cu năduf la Doamne: “Uite, Doamne, spune şi Tu cum să mai răzbesc cu copiii ăştia?”.

Ieri, am stat mai bine de jumătate de zi să gătesc tot felul de bunătăţi: am făcut două feluri de tort, am făcut pâinică bună, bună şi toate celelalte şi spre seară, am ieşit în parc şi apoi, am intrat într-un magazin. Nici n-am intrat bine, că mijlocia m-a şi întrebat: “Şi ne iei îngheţată?”. “Păi, nu ai mâncat atâtea azi? Nu ai terminat cu câteva minute punga de pufuleţi pe care ai primit-o?”. Nici un răspus, numai chipul acela de milog… Și am continuat: ”Nu cumpărăm… Am discutat acest subiect și am stabilit că nu vom mai cumpăra dulciuri dinmagazine, ci o să vă fac eu…”

Intrăm în magazin şi cumpărăm banane și o cutie cu 36 cupe pentru înghețată. “Vom face îngheţată şi veţi mânca pe săturate!”, le-am spus .“Da, Da….”, au răspuns amândouă în cor. Mai dăm un ocol, şi mijlocia spune din nou: “Şi nu luăm şi noi ceva, măcar o napolitană.., ceva acolo?”. Am simţit că tâmpesc și am spus: Dumnezeul meu, asta n-o mai pot răbda! Copilul acesta are o problemă, e nesimţit complet, mă exasperează! Şi atunci, Domnul îmi vorbeşte în inimă şi-mi spune că copilul e normal, eu am o problemă. Și îmi amintește ceea ce tocmai am “cetit” deunăzi: Copilul are în program să testeze limitele. El gândește:  “Poate mama s-a răzgândit şi-mi ia şi mie ceva sclipitor, o împachetură din asta ademenitoare”. Lucrul meu cu copiii e să rămân calmă, să păstrez limitele impuse şi să ofer empatie şi să-i zic: ”Sunt tentante toate aceste împacheturi, draga mea, dar noi două ştim ce se ascunde după acele hârtii şi plasticuri sclipitoare…”.

Ce bine era să-mi fi amintit un pic mai repede de acestea. Hm..! Încă nu am învăţat, nu mi-am însușit comportamentul proactiv, ci prima dată mi-a venit să-i trag una sau să mă răstesc la ea şi să-i spun că-i nesimţită. Luasem atâtea banane, luasem cupe pentru îngheţată, mâncase atâtea bunătăţi azi şi ea acum, îmi cerea o nenorocită de napolitană…!!! Toată strădania mea, toate bunătăţile făcute de mine “cu atâta osteneală” nu valorau nici măcar cât o napolitană ordinară?! Dar am avut “noroc” că Îl chemasem pe Doamne cu puţin înainte şi El mai era încă lângă mine “activ” și mi-a amintit că copiii nu înţeleg, nu pot să înţeleagă, nu pot să facă faţă la impulsuri, să raţioneze, să se opună, ei vor…

Ce să mă mai mir de copiii, dar noi, adulții, nu facem la fel? Nu mă văd pe mine, cu atâta teorie în cap, că mă port ca mânată spre câte-o apucătură? Ca să facem ce trebuie, să mâncăm ce trebuie, cum trebuie, e nevoie de mult exerciţiu, până ce scriem în noi un alt fel de a face, unul sănătos. Aşa şi copiii, ei nu ştiu, nu pot şi nici nu vor să facă binele, binele acceptat social, ci e nevoie să-l înveţe de la noi. Iar noi e nevoie să îi îndrumăm, să le amintim mereu cu dragoste, aşa cum face şi Domnul, Care nu ne trăsneşte când facem câte-o greşală. Dar noi uităm de multe ori şi ne lăsăm mânaţi de apucături şi folosim intrucţiuni de folosire a relației părinte-copil expirate….

Revin la şirul poveştii, dimineaţă copiii s-au trezit cu greu (nu ca ieri, când era un eveniment şi era rost de ceva interesant şi bun şi merita să te scoli) și am ajuns cam târzior la bisericuţă şi cum am ajuns, mijlocia, tot ea săraca, de la care am pretenţii la cei opt ani şi jumătate a ei, să trânteşte în strană cu picioarele răsfirate, cu spatele la sfântul altar, de parcă n-ar mai fi intrat niciodată într-o biserică. Şi atunci, văzând-o, m-a apucat iar nervii: “Păi, stai frumos! Ce stai ca la teatru! Nu ştii cum se stă în biserică? Hai să cântăm!” Nimic. Niciun sunet. Zic din nou: ”Hai să cântăm!” Nimic… Şi când mi-am amintit cât de tare vorbeşte acasă, de-mi ţâuie urechile, iar aici abia deschide gura să zică un “Doamne, miluieşte”, m-a apucat toate nădufurile şi n-am mai putut şi m-am uitat aşa de urât la Domnul, cu atâta reproş, de s-a clătinat şi jilţul din icoana Deisis. “Da, bine Doamne, chiar nu vezi…!? Ce, am venit la biserică să mă cert cu copiii? Şi aşa am întârziat aşteptându-i să se trezească! Nu mi-ar fi mie bine să-mi văd de mine? Dar cu copiii cum să fac, că ei nu mă văd că eu stau cuviincios, că fac cruce, că fac închinăciuni şi metanii, că cânt, ei mă văd numai când mănânc ceva bun…Te rog să faci ceva, că altfel, nu ştiu ce-o să fac… Măcar linişteşte-mă…!”

Ooo, drăguţul meu Domn! Nu mi-a dat peste gură spunându-mi: cum îndrăzneşti să-mi vorbeşti aşa creatură ce eşti?, ci mi-a oferit empatie. Am simţut că Domnul mă înţelege, că-mi înţelege neputinţa şi mi-a dat har să mă liniştesc şi să accept momentul şi să-mi amintesc că atunci, când e ceva în neregulă, eu am o problemă şi la mine trebuie să lucrez. Iar copiilor să le amintesc mereu cu dragoste şi răbdare ce au de făcut.

Am luat atunci pe fiecare copil pe rând în braţe şi le-am vorbit: ”Copilul meu, am venit aici să luăm bucurie şi bunătate, să ne hrănim sufletul. Stăm aici o oră şi apoi, mergem să facem şi altele. Aici, cântăm, ne rugăm şi mulţumim pentru tot ce am primit şi primim. Eu mă necăjesc când văd că nu vrei să cânţi şi să fii atentă la slujbă. Datoria mea e să te iubesc şi să te ajut să primești pe Domnul, nu să te cicălesc. Eu doar îți amintesc că în biserică cântăm după strană şi facem sfânta cruce, nu stăm așa lungite în strană. Înţeleg că asta presupune un pic de efort din partea ta şi a mea, dar e nevoie să-l facem, chiar dacă nu avem chef. Cheful ne vine făcând ce trebuie”.

Au înţeles cumva şi ne-am iertat şi ne-am strâns toate trei într-o îmbrăţişare mare şi apoi, am mers, spăşite, la părintele, rugându-l să ne ierte şi să ne binecuvinteze să şedem la Masă. Şi așa, am primit Duhul cel ceresc, ca să răzbim şi astăzi în faţa celor ce ni se vor pune dinainte. Şi azi mergem la bibliotecă…

Să ne dea Domne iubirea şi îndelunga Sa răbdare!

 

Domne, mulţam că, în sfârşit, m-am dumirit şi eu cum e cu mâncatu’ sănătos în realitatea reală în care trăiesc!

Dragii mei prieteni cititori

Azi am primit o nouă carte de la soţiorul meu. Un dar ceresc, care a venit să-mi aducă cele din urmă lămuriri pe care le căutam zilele acestea.

Cei care aţi citit cărţile mele

carti-DB

îmi ştiţi povestea deja…

Pentru cei care încă nu aţi reuşit să parcurgeţi cele 4 cărţi, aduc câteva lămuriri:

Sunt o femeie simplă care s-a apucat, în disperare de cauză, să caute să se trateze altfel decât cu medicamente.

Astfel, în disperarea mea, am scormonit şi am dorit să aflu cum e bine să trăiesc sănătos. Am pornit să aplic cele ce am aflat şi mi-a fost bine şi am început, în entuziasmul meu nativ, să povestesc cu prietenii.

Aşa am scris prima mea carte: Îndrăznesc să trăiesc sănătos. Ea a ajuns şi în mâna „specialiştilor” şi aceştia mi-au spus cam aşa:

Doina, dacă tot vrei să înveţi pe oameni cum să mănânce sănătos (ceea ce eu nu făceam, adică eu nu învăţ pe nimeni, eu spun cum am făcut şi fac eu în unele aspecte ale vieţiii), spune-le adevărul…, spune-le cum e corect să gătească…,

Spune-le că oala sub presiune nu e bună, cuptorul cu microunde, de asemenea, amestecarea fructelor cu cerealele, la fel nu e bună…. Uite, citeşte cărţile astea şi-mi dă o listă cu vreo câteva c cărţi printre care: Alimentaţia inteligentă, Adevărul despre alimentaţie şi 365 de meniuri…, Nu hrăni cancerul

No, şi m-am apucat şi am citit disperată acele cărţi care m-or clătinat de la aşezarea mea în alimentaţia sănătoasă, terapeutică…

Fiind perfecţionistă, am început să fac cum scrie acolo.. Eram într-o stare de tensiune cu noile schimbări de nedescris….

am tot rescris la cartea Îndraznesc să trăiesc sănătos, de am ajuns la a 4-a ediţie…
Voiam perfecţiune de la mine şi pentru că nu reuşeam întocmai, aşteptam măcar de la „specialişti”…, dar m-au dezamăgit…

Să vezi fază: îi dau unui „naturist” odată nişte dovleac plăcintar copt, copt simplu în cuptor, fără adaosuri de miere şi mirodenii.. Eu eram atât de încântată de gustul acelui dovleac, ca el, acel naturist, să ia o gură şi să facă o strâmbătură că nu-i dulce…

Altă fază: citesc o carte a unui autor despre teoria alimentaţiei sănătoase şi mai citesc în altă carte, de acelaşi autor, reţete cu ingrediente şi combinaţii obişnuite, nu conform teoriei susţinute cu ardoare şi m-am nedumerit.. şi mi-am luat inima în dinţi şi am suna pe autor să mă lămurească şi acesta îmi spune că numai dacă e caz de boală … că mai putem să ne facem câte-o poftă… că nutriţie e grea şi pentru specialişti…

No, iar dezumflare pe mine….

Ideea e că voiam să mănânc sănătos, dar nu mai ştiam cum e să mănânci sănătos…, că toată lumea mâncă altfel de cum scriu cărţile amintite mai sus ..

Am fost atât de disperată să nu mai trec şi cu celelalte copile prin ce am trecut cu prima, că eram dispusă să mânc orice, numa’ să nu mai facem moldamin şi antibiotice şi vaccinuri… şi îndesam în copii la sălături din Grădina Ursului „de numa numa”.

Ideea e, şi mă tot repet…, că nu mere…, nu se poate să mânci exact ca la carte, să faci prea de tot faţă de majoritatea…, te sclinteşti…mai ales dacă eşti luptat de pofte ca mine…şi mai ai şi copii pofticioşi ca ai mei…, dar tot se poate câte ceva… noi am schimbat multe chestii.., dar mai avem multe …, dar mulţumesc Domnului că mi-a ridicat disperarea …

Şi mi-am revenit în fire…

Şi mă ţin de rânduiala binecuvântată a Mamei noastre, Sfânta Biserică dreptmăritoare cu cele 4 posturi, desigur că nu-i obligatoriu să mâncăm peşte tot timpul când scrie în calendar… şi ne axăm pe roadele pământului la vremea lor şi nu-i foc dacă mai mânc din când în când şi o prăjiturică din aia cremoasă….care mă tot ispiteşte…

Vă sunt datoare cu încă două cărţi şi apoi închei „subiectul mâncare…” (De ce nu putem mânca şi trăi sănătos şi Mănânc sau nu mănânc. Mănânc şi plâng).

Vă rog să vă rugaţi să reuşesc să închei treaba asta cu mâncatul şi să trecem la alte lucruri „mai serioase”, vorba unei prietene şi foste colege de liceu care acum locuieşte în Italia şi mă stimulează să învăţ şi eu italiana, păi, dacă eu tot mâncare am în cap…, când să mai învăţ italiană…, în schimb am dat în vorbiri în limbi străine cu nutriţia mea….

După ce voi aduce acele lămuriri promise, cu ajutorul lui Doamne, voi aborda alte subiecte, cum e subiectul relaţiei părinte-copil.

Vă îmbrăţişez şi doresc ca pacea Domnului să domnească în inimile noastre, ori de mâncăm, ori altceva de facem….

Un simplu gând de nemulţumire primit dimineaţa e în stare să-ţi întoarcă pe dos toată ziua

Bună dimineaţa dragilor!

iată-mă din nou în faţa calculatorului, scriindu-vă câteva rânduri. De data aceasta vreau să vă vorbesc despre puterea gândurilor.

Azi dimineaţă, mă aflam în bucătărie, umbând ca şi teleghidată. Aveam o prezenţă de spirit nu tocmai bună, deoarece m-am culcat târziu şi în plus parcă mă şi jena ceva la laba piciorului stâng. Am început, totuşi, aşa forţat, să fac cele ale dimineţii: să pregătesc păpica şi celelalte. Lucrând eu acolo, la un moment dat, am surprins că vine spre mine aşa un val învolburat, am surprins acel moment ce precede gândul de nemulţumire. Îmi venea aşa de departe o nemulţumire pentru cum mă simţeam şi pentru că-mi făcusem cu mâna mea de altfel starea. Ba mai mult, îmi mai venea în minte şi lucrurile trecute în care nu am excelat şi lucrurile care aşteaptă să le fac, dar acum pur şi simplu nu sunt în stare … Dar am tăiat firul tesăturii ce stătea să se împletească. Paralel am observat că valul de nemulţumire se răsfrângea în jur şi parcă dădea să-l atingă şi pe soţior. Dându-mi seama de acest lucru, am acţionat imediat.

Mi-am adus aminte că fiecare dimineaţă este o nouă şansă şi că ceea ce pun dimineaţa în paharul sufletului aceea va lucra toată ziua şi astfel am început să binecuvintez, să binecuvintez situaţia, să-mi accept neputinţa, să-mi accept faptele, să mă accept cum sunt acum şi să mă recunosc şi să mă înfăţişez înaintea lui Doamne şi să-I zic: „Iata-mă, Doamne! Recunosc toate acestea lucrături ce mi le-am făcut, recunosc că sunt neputincioasă, spune-mi ce să fac acum şi dă-mi putere să fac ce trebuie să fac”. Şi după aceasta am simţit cum acel val a trecut pe lângă mine şi s-a dus… „pe pustii”.

După ce am terminat treburile din bucătărie specifice dimineţii şi după ce am reuşit s-o îmbrac ca prin vis pe micuţă şi s-o duc la grădiniţă, am ajuns şi eu la bisericuţă, şontâc, şontâc. De data aceasta am întârziat. Am ajuns la Heruvic, tocmai la cuvintele „Toată grija cea lumească acum s-o lepădăm”. No, ce bine, uite Doamne ia-le… Şi i le-am înşirat pe toate…Toată lista cu griji, cu doriri, cu nevoi, cu vise, cu planuri, toată, toată…şi apoi am spus: „Ia-le toate acestea, Doamne, şi mie dă-mi pacea Ta. Fă-mă astăzi să fiu martora bucuriei Tale, a Învierii Tale. Mulţumesc. Mulţumesc. Mulţumesc. Amin”.

Şi pentru că nimic nu este întâmplător, astăzi unul dintre părinţii slujitori (un părinte călugăr ce se afla în trecere prin Sibiu) ne-a spus un cuvânt. Un cuvânt atât de simplu, dar din inimă…Şi chiar mă gândeam, că foarte puţini oameni reuşesc să spună cuvinte academice din toată inima… Rigorile vorbirii frumoase sunt apăsătoare şi numai harul te poate ajuta să le îmbini cu trăire, cu duh… Am început să fiu atentă la discursuri, aşa ca să învăţ… Şi acest părinte a vorbit tare simplu, dar s-a mişcat inima, chiar dacă nu a fost cursivitate în discurs şi omogenizare.. Şi despre ce credeţi că a vorbit? Despre gânduri…

Şi ne-a spus că sfinţii nu s-au potrivit gândurilor, că ei au avut doar o singură direcţie: pe Dumnezeu.

Ştiţi, a spus Părintele acela, mintea noastră se poate asemăna cu fiica Babilonului, despre care se spune în cartea Psalmilor…, fiica babilonului care are prunci este mintea care are gânduri. Ele vin, dar noi trebuie să le sfărâmăm de piatra Hristos, să le tăiem cu rugăciunea Doamne Iisuse Hristoase…

Da, da!

Dar e important, zic eu, să prindem acel moment iniţial, până ce gândul rău nu prinde teren, până nu începe să-şi facă lucrătura… Însă pentru aceasta este nevoie de un pic de atenţie…, un pic, la început, că apoi preia Doamne toată treaba…

De multe ori, însă, nu prindem acest moment şi intrăm pe făgaşul gândului de nemulţumire, de ură, de mânie…şi gata, capitulăm.

Da, mare atenţie, spunea părintele, căci mânia este ucidere de om…, a încheiat părintele.
Mare ajutor avem noi, dragilor, pe Doamne. Şi mare este puterea Duhului Sfânt. Să nu ne temem să-L invocăm mereu pe Duhul Sfânt cu această rugăciune scurtă, dar cu putere:

Împărate ceresc Mângâietorule, Duhul adevărului care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte Bunule sufletele noastre.” Şi Duhul Sfânt vine imediat. Apoi să binecuvântăm situaţia fără ieşire în care ne punem noi sau alţii.

E simplu să vorbeşti despre aceasta, dar uneori e greu de făcut, căci ne ţine şi cel rău să-i facem lucrătura…, dar să ne rupem de el. Eu am probat acestea şi mă tot uimesc cum lucrează Doamne şi cum le aşează El pe toate.

Iată de pildă cum a lucrat în dimineaţa aceasta! După slujbă am sunat pe cineva şi am primit o mare veste că ceea ce eu mă gândeam cum o să fac, cum o să rezolv, ceva care mă depăşea pur şi simplu, s-a oferit cineva să mă ajute şi chiar a pomenit că asta e o lucrare…, că ceva o împinge să facă… Ce să mai spun? Îmi dau lacrimile, văzând cum lucrează Domnul cu mine şi cum mă scoate din toate îmbârligăturile în care mă bagă entuziasmul meu de moment.

Mulţumesc, Doamne al meu, că mi-ai dat înţelegerea acestor lucruri şi mi-ai dat şi putere să-mi gestionez stările, şi gândurile şi acum nu mai pot zice decât:

„Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale şi niciun cuvânt nu-i îndeajuns spre slava minunilor Tale!!!”

Tot ce veţi cere, în numele Meu, lui Dumnezeu, veţi primi!

Dragilor,

cu darul lui Doamne, m-am dus şi azi la bisericuţă. Dar acolo, au năvălit gândurile. Am fost, şi încă mai sunt, sub impresiile evenimentului de aseară de la Seminarul gratuit despre mâncatul compulsiv. În cap se învălmăşeau gânduri pe care le risipeam cu străduinţa de a cânta încertişior după strană, dar ele veneau şi plecau. Mă uitam de departe la ele cu trec pe autostrada minţii mele…

La un moment dat, mi-am amintit de dorinţa doamnelor de a avea un grup şi un loc unde să se întâlnească pentru susţinere reciprocă pe calea vieţii frumoase şi sănătoase şi că eu le-am spus că îmi doresc să am un loc unde să ne putem întâlni. Şi, în timp ce mă rugam, îmi treceau idei despre cum aș putea să ”fac rost”…

La heruvic, am pus la picioarele Domnului dorirea mea şi a acestor prietene, iar la sfârşit am primit şi încredinţarea că voi avea acel spaţiu aranjat când într-adevăr va fi nevoie cu adevărat. Nu ştiu cum, dar cred că va rândui Doamne cumva să pot continua lucrarea începută.

La finalul slujbei, Părintele nostru ne-a spus:

„În această pericopă, de la Ioan cap 10, 23-33 din marea Cuvântarea din Joia cea Mare, Mântuitorul vorbeşte despre rugăciunea în numele Său. El le spune ucenicilor: ”Până acum, n-aţi cerut nimic de la Tatăl Meu” şi îi învaţă să se roage în numele Lui.

Vedeţi, rugăciunea noastră ca creştini este unică, prin faptul că noi Îl avem mijlocitor pe Hristos, Cel care este în ceruri Arhiereu desăvârşit şi Care îşi perpetuează jerfa, Care aduce pentru noi o mijlocire continuă la Tatăl, prin jertfa Sa de pe Cruce. De aceea, rugăciunea noastră este primită. Mântuitorul spune că tot ce veţi cere lui Dumnezeu veţi primi şi, nu numai pentru că El se roagă Tatălui, ci şi pentru că Tatăl ne iubeşte. Şi ne iubeşte pentru că am crezut în Fiul Său. Şi noi, mărturisindu-L pe Fiul Său, devenim bineplăcuţi Tatălui şi Tatăl împlineşte rugăciunile noastre pe care le adresăm în numele lui Hristos Mântuitorul nostru şi Arhiereul cel Mare care a străbătut cerurile. De aceea, şi noi, tot ce avem de împlinit în viaţa noastră să punem în faţa Tatălui ceresc în rugăciune prin Fiul Său. Şi pentru Jertfa Fiului Său, nu pentru vrednicia noastră sau pentru meritele noastre, ci pentru Jertfa Fiului Său, adusă odată pentru totdeauna pentru noi, dar actualizată mereu, iată, în viaţa Bisericii şi în Sfânta Liturghie.

Bunul Dumnezeu să primească Sfânta Liturghie şi să ne miluiască. Amin”.

Să trăiţi, Părinte!

 

moto_0205

 

Hristos, Paştele nostru, m-a izbăvit din nou de întristare. Mulţumesc! Mulţumesc! Mulţumesc!!!!

Dragilor

iată-mă, după două zile de zbucium, două zile ca veşnicia de lungi, din nou la Liman. Cu ajutorul lui Doamne, iată-mă în Biserică! Mare bucurie! „Astăzi, îmi zice părintele slujitor, se cântă toate cântările ca la Paşti, astăzi e odovania”. „Da!?

O, Doamne ce repede au trecut cele 40 de zile ale Praznicului Învierii!”.

lrg-5471-icoane_invierea_domnuluiinvierea14_

Strana cântă minunatele cântări, de care nu mă mai satur!

La un moment dat aud: „Paştele izbăvirea de întristare...” şi atunci tresar şi cioulesc urechile. Alte şi alte cântări minunate, tot mai minunate. Sufletul meu începe încet să se dezmorţească. Şi gândesc:

Doamne azi e ultima zi din anul acesta când mai cântăm Cu trupul adormind ca un muritor Împărate şi Doamne, ce minunată cântare! Azi e ultima dată din anul acesta (şi poate şi din viaţa mea!) când mai aud în biserică cântarea Îngerul a strigat…Hai să cânt mai cu foc, mai cu adevărat!…

Şi uite-aşa inima mea încet, încet se umplea de bucuria lui Doamne, pe care o împărtăşesc cu voi acum. E dar din dar! Nu este nimic al meu…. Să nu mă lăudaţi…, ba mai mult să vă rugaţi pentru mine, că iadul se răscoleşte şi materia lucrează… Totul e darul lui Dumnezeu pentru mine şi pentru voi….

Fără Harul lui Dumnezeu nu am putut să scriu…nu pot să scriu, nu pot să vorbesc…, deşi nu-mi tace gura nicio clipă, dar fără har, vorbesc în dodii…Şi oricum ce să vorbesc eu? Eu dau mărturie că la Biserică se dă gratis bucurie… Eu tocami am primit-o azi, după dpuă zile de amorţire şi descurajare… mă tem să n-o pierd din nou…şi ca să n-o pierd vă dau şi vouă..ca înmulţindu-se să am mai multă.

Harul lucrează, numai să venim să-L primim…! Dar de multe ori inima noastră se împietreşte, sau ne lăsăm împietriţi de provocări şi încercări, ne lăsăm acaparaţi de potrivnic şi ţinuţi acolo, ca să nu cumva să venim la Hristos şi după cum a spus azi la evanghelie, El să ne vindece. Domnul ne-a spus azi să îndrăznim să fim fii Luminii. Atât cât aveţi Lumina, fiţi fii luiminii! Atât cât mai este Sfânta Liturghie, veniţi, nu staţi departe!

Dragilor

diseară la ora 18 este vecernia praznicului Înălţării Domnului. Mare bucurie…!!!! Ne întâlnim cu Doamne, care ne va spune să stăm cuminţi şi cu răbdare în Cetatea nădejdii, Biserica, că peste puţin timp Mângâietorul va veni. Zece zile mai sunt! Şi aşteptarea noastră se va sfârşi. De la Rusalii, Îl vom avea pe Duhul Sfânt cu noi, în noi, mai cu adevărat şi vom porni pe Cale mai cu spor, mai cu bucurie şi mai cu nădejde.

Vă implor, nu staţi departe, nu vă lăsaţi doborâţi de încercări. Încercările vin şi pleacă…trec… Toate trec, numai sufletul noastru rămâne…şi el nu poate trăi fără Doamne…

Diseară şi mâine, care puteţi, vă dau întâlnire şi vă invit să comunicăm prin Satelitul Doamne…Veniţi, lăsaţi toate…!

Odată în an este vecernia Înălţării Domnului!

Vă îmbrăţişez cu drag mult!

Trecem pe lângă atâtea minunăţii, dar nu le vedem

Astăzi a fost Evanghelia despre vindecarea orbului din naştere.

Domnul vrea să ne înveţe o lecţie prin gura unui om simplu care se născuse orb, dar pe care Hristos îl vindecă.

Desigur fariseii, sau „legionarii ortodocşi” cum îi numea cineva într-un articol pe cei care sunt atenţi să nu care cumva să fie încălcate prescripţiile religiei ca să nu lucrezi sâmbăta, s-au scandalizat. Dar acest om simplu îl mărturiseşte pe Hristos ca fiind Proroc(ul) pentru că i-a simţit puterea faptelor Lui, dar cei orbiţi de invidie, n-au putut şi nu pot vedea….

Părintele care a ţinut cuvântul azi, a spus: „Iată am primit în biserică o floare albă. La Paşti ea a fost albă, dar acum este roşie. Iată prin această floare, Domnul ne arată cât ne iubeşte, dar noi am văzut oare floarea albă? De multe ori trecem pe lângă atâtea minunăţii şi nu le vedem!!

Da…

Doamne dă-mi să văd…, dă-mi să mă văd cum sunt, să-mi văd neputinţele, dă-mi să Te văd în fiecare omuleţ întâlnit pe Cale şi să mă bucur de întâlnire!

Doamne îţi mulţumesc pentru soţiorul meu şi tăticul copilaşilor mei!

Dragele mele prietene şi dragi prieteni

Astăzi am avut o revelaţie a lucrurilor măreţe ascunse în gesturi atât de mici…

Astăzi fetiţa cea mică a venit la mine bucuroasă şi mi-a arătat că a învăţat cu tati să-şi lege şireturile, să facă fundiţa.

Şi privind-o pe micuţa de 5 anişori care mânuia atât de precis şireturile, mi-au dat lacrimile. Eu n-aş fi avut răbdare să o învăţ…. pe toate fetiţele noastre tot el le-a ajutat să înveţe să-şi lege şireturilew. Şi cât de mult face acest lucru! Doamne, îţi mulţumesc pentru că mi-ai dăruit pe soţiorul meu! Doamne, dacă l-aş fi văzut cu aceeaşi ochi cu care îl văd acum pe soţiorul meu, câtă suferinţă aş fi împiedicat!

Mă tot minunez cum rânduie Dumnezeu să se mai căsătorească oamenii. Cum cei doi se ajută atât de minunat. Ce nu poate unul, poate celălalt. Dacă nu l-aş fi primit pe această comoară de om, nu ştiu cum ar fi fost viaţa mea, nu ştiu cum m-aş fi descurcat. Îmi aduc aminte de începuturi. De cum soţiorul a făcut prima băică la primul nostru copilaş. Mie îmi era frică să-l spăl…., dar el parcă toată viaţa ar fi lucrat cu copiii. Da acesta este darul lui, darul de a lucra cu copiii. Darurile mele sunt altele, dar este nevoie să lucrez şi eu cu copiii. Dar la mine nu e ceva înnăscut, nu e talent (ca la el), ci e o străduinţă…. .

De când m-am deschis să învăţ de la cei din jur, mă tot minunez de transformarea mea.
Durerea mea e că nu-mi ajunge ziua pentru toate câte vreau să fac. Dar a doua zi o iau de la capăt, programându-mi lucrurile cu speranţa că voi reuşi să fac mai mult şi mai bine. dar nu apuc să fac totul şi atunci orice ajutor este un aşa mare dar!

Mulţumesc soţiorul meu pentru toate câte faci pentru minunata noastră familie!
Domnul să te binecuvinteze şi să te întărească să mergem mai departe….că drumu-i lung!

Te preţuiesc, minunea mea! (şi sunt tare „mândră” că m-ai ales pe mine să-ţi fiu soţie!)

http://audieri.advocacy.ro/node/535/depozitii/545

Cât de neputincioși suntem și cât de grabnic ne ajută Domnul!

Dragilor, astăzi îl prăznuim pe marele mucenic Gheorghe.

images

 

Mare mângâiere avem noi, creştinii, şi mare bucurie la prăznuirea mucenicilor!

Aseară, m-am târât efectiv la biserică, împingând trupul acesta greoi, îngreuiat de neputinţe. Eram atât de obosită şi aveam o stare atât de apăsătoare! Am ajuns în sfârşit. Slujba era începută. M-am aşezat într-un colţ şi am ascultat slujba.

La un moment dat, părintele a făcut molitfa pentru spovedanie şi am mers s-o ascult. Apoi, m-am retras la colţul meu. Oboseala îmi crease o stare de deprimare…Vedeam numai nereuşitele, numai problemele…, încurcăturile, lucrurile ce aşteptau să le fac şi nu am ajuns..

Am început să mă rog ca să mă ajute Doamne să ies din acea stare. Mă dureau şi ochii şi i-am ţinut închişi. Mă vedeam atât de netrebnică şi de neputincioasă…

La final, Părintele a spus un cuvânt minunat despre credinţa mare a sfântului mucenic Gheorghe. Cum el a fost un model care a influenţat pe mulţi şi de aceea este numit mare mucenic. Şi micimea mea creştea. Mă gândeam cât de neputincioasă sunt. La un pic de oboseală, gata, sunt la pământ…

Părintele ne-a îndemnat să avem credinţă statornică, acum când în jurul nostru tot mai mulţi se clatină. „O Dumnezeul meu…, gândeam eu, ai milă de mine…! Uite-mă, o oboseală şi gata… nu mai am nicio putere… şi pe toate le văd în negru…”.

Am plecat de la biserică. Starea încă mă apăsa. Am ajuns acasă şi doream să mă pun în pat, dar fetiţele mi-au cerut să le citesc povestea şi le-am aşteptat să se îmbrace în pijamale. Între timp, a venit fetiţa cea mare. Era şi ea obosită, dar nu am băgat de seamă asta, nu m-am gândit la ea, ci doar la mine. I-am amintit că are de făcut ceva important şi ea mi-a spus s-o ajut să facă acea treabă şi eu i-am spus că o poate face ea, dar ea era aşa de obosită şi preocupată de altele, încât a fost copleşită şi mi-a re proșat că nu vreau s-o ajut. Peste starea pe care o aveam deja, aceste cuvinte au căzut greu…

Îmi venea să plec departe, să mă afund în mare… Fetiţele mici s-au băgat în pat şi le-am auzit suspinul. Se rugau. Am început şi eu să mă rog ca să mă ajute Doamne să mă liniştesc. Era doar o neputinţă pe care o puteam foarte simplu rezolva prin câteva explicaţii calme, dar n-am putut să mai dau explicații că nu mă simt bine și nu pot efectiv să mai fac nimic, că aș vrea să mă bag în pat…

După câteva momente, cu mila Domnului şi cu rugăciunile micuţelor, m-am liniştit şi așa, le-am citit povestea şi apoi, m-am băgat în pat, aruncându-mă în marea milă a Domnului….

Iată-mă dimineaţă! Fug la Doamne. Numai El este scăparea mea, ajutorul meu cel tare, nădejdea mea, viaţa mea. El poate să mă înnoiască, să mă spele, să mă cureţe, să mă facă nouă şi să-mi întărească credinţa, şi trupul, şi ochii şi voinţa…

Doamne, pentru sfântul Tău mucenic Gheorghe iartă-mă şi ai milă de mine şi de toţi ai mei apropiaţi şi depărtaţi şi de toţi cei care poartă numele Sfântului Gheorghe. Pe toţi binecuvintează-ne! Amin. Mulţumeeesc!

 

E diferenţă, totuşi, să faci treburile cu Doamne sau să le faci singur!!!!

Dragilor
în dimineaţa asta m-am trezit cam indispusă şi cu mare greutate am început să fac cele ale dimineţii. Am început să le fac cu nemulţumire şi fără spor…şi în gând tot cârteam: „iar numa’ eu! Uf… ! Şi sunt atâtea de făcut: şi sucul de fructe…şi laptele de cocos…şi.., vai n-am cereale fierte!…Tre’ să fierb repede nişte ovăz..că se fierbe repede…Da, dar tre’ să-l fac făină…şi, vai, trebuie să pun moara în priză…că nuş’ ce au prizele astea din bucătărie că nu pot să las tot timpul toate în priză …şi ..uf nu nimeresc priza asta din spate… deja e târziu..şi laptele nu-i gata… tre’ să sparg nuca…. Izbesc nuca de cocos de cimentul din curte, dar nu vrea să se spargă…şi ochii parcă mi se împăienjenesc…aş vrea să dorm acum, nu să sparg nuci de cocos… Uf..ceasul 7 fără 20 de minute …La fix soţiorul tre’ să iasă din casă… şi ovăzul nu-i gata…aaaa…tre’ să mai curăţ şi o sfeclă roşie…să dau culoare lăpticului…În sfârşit…cănuţele se umplu..! Haideţi la păpică copilaşi!”.

Soţiorul pleacă cu mijlocia la şcoală, iar eu urmează s-o duc pe mezinuca la grădi…Uf! ce de vase murdare! Şi storcătorul… e cleios de la grăsimea nucii de cocos … dar hai să storc un morcov pentru mezinuca, care n-are chef să mânce ovăzul cleios…
Îi pun suculeţul..Se strâmbă, iar eu mă înfoi la ea şi-i zic apăsat: „Îl bei într-o secundă că….te mânc eu pe tine cu nas cu tot…, cu …muci cu tot!”.

Mă împiedic de găleata de gunoi.. .. Pe masă sunt cojile…uf…îmi vine să urlu, să strig că ce numai eu…în toate zilele numa’ eu să lucru în bucătărie…îmi vine să trântesc tot…Simţeam că crăp…că nu mai pot…Şi indispoziţia asta..şi capul ăsta greu… !
Dar, dintr-o dată, mi-am amintit să-L chem pe Domnul să mă ajute şi zic: „Rafi, hai să cântăm la Născătoarea!”.

Dar parcă nu-mi vine să cânt .. ..şi aştept să cânte Rafi, dar ea, nimic…Încep să cânt…şi ea după mine …şi cântăm aşa de vreo câteva ori „Născătoare de Dumnezeu bucură-te….” şi apoi încep să zic: „Maica Domnului ajută-mă…uite e deja 8 şi trebuia să fim la grădi…Doamne vino acum aici şi mă ajută…ia greutatea asta…!” Şi încet, încet se face lumină….şi pe masă ..şi în chiuvetă şi pe blat…şi toate-s la locul lor şi ajungem şi la grădi. Şi, pe drumul de întoarcere, m-am gândit la această minunată posibilitate de a lucra cu Doamne. Ce simplu e…, dar obiceiul de a urla şi de a trânti toate cu ciudă şi nemulţumire e mai puternic şi e nevoie de un pic de sforţare…să mă abţin să nu mă las târâtă de stări fizice…de chef sau de nechef…, ci să-L chem pe Domnul chiar atunci în lucrul meu şi El vine şi mă ajută efectiv…şi azi am văzut asta…, dar e nevoie să zic „Doamne ajută” în loc de „nu mai pot”.. sau „ce numai eu..da, ce iar să pregătesc mâncare…iar să lucru atât…”.
Mulţumesc, Doamne, pentru ajutor! Bine este să lucrez cu Tine…!

AM NEVOIE DE AJUTORUL VOSTRU

Dragilor
aşa după cum v-am mai spus, am început în acest an un mare proiect pe care l-am numit

ÎNDRĂZNESC SĂ TRĂIESC SĂNĂTOS, după numele primei mele cărţi.

Am avut două întălniri minunate şi am primit încurajări să continui. Aşa am găsit de cuviinţă să ne mai întâlnim marţi, 31 martie şi, pentru că suntem în post, am ales tema VINDECAREA PRIN IERTARE.

Dar zilele trecute iar au început mişcărire potrivnice…

Ieri după masă m-a durut capul îngrozitor… Mă confrunt cu o slăbiciune pe care n-o pot stăpâni…(rugaţi-vă pentru mine!)

Mă gândeam ieri: cum să învăţ eu pe alţii când sunt atât de neputincioasă…, atât de păcătoasă…, când ceva atât de mic mă stăpâneşte, mă ţine legată şi mă poate răni atât… ? Cum să întăresc pe alţii, când eu însămi am nevoie de întărire şi încurajare?

…şi azi dimineaţă când deschid e-mailul primesc iar minutul lui John…..despre anxietate… şi el spune, ceea ce şi eu ştiu şi susţin, să dau frica mea, grija mea Domnului sau să discut cu un prieten…

I-am dat Domnului de ieri grija… de toate, de întâlnire de toate, toate…, dar totuşi psihicul meu mai aştepta ceva…., mai aştepta şi o mângâiere omenească….., o confirmare că lucrul meu e plăcut măcar cuiva…

Dragilor,
vă rog insistent, spuneti-mi dacă acest proiect vă este de folos…????

Eu nu învăţ pe nimeni…, eu doar dau mărturie… şi primesc de la cei care ascultă mărturia mea putere şi multă trăire din trăirea lor… ..am destul de lucru cu copii cu bucătăria…., chiar n-am vreme de afişări în public, de pozări …

…aceste Seminarii sunt în aceeaşi măsură pentru mine şi pentru voi…

AM NEVOIE DE AJUTORUL VOSTRU, DE RUGA VOASTRĂ …

E O LUPTĂ ATÂT DE CRÂNCENĂ!
Fiţi binecuvântaţi…!

Vă aştept cu drag marţi la ora 17.30
Confirmaţi pe email: doinablaga@gmail. com
Cu ajutorul lui Doamne şi a Măicuţii Lui, a cărei sărbătoare este astăzi, voi merge până la capăt pe Cale… Amin.