Arhive etichetă: ALIMENTATIE SANATOASA

O rețetă nouă de pizza vegetală

Salutare, dragilor!

Tot despre păpică povestim…

A început să-mi placă să inventez rețete. De fapt, nicio mâncare pe care o prepar nu e la fel ca alta, toate sunt inedite. Nu-mi place să fac lucruri identice…

Când gătesc, nu-mi bat capul prea mult. Am învățat despre valoarea ingredientelor cu care gătesc și le ofer sub un chip comestibil… Dar să știți că e un risc treaba asta cu invențiile. Eu mi-l asum. Noroc că am un soțior extraordinar de îngăduitor…!!!

Doar când ofer mâncarea gătită de mine altora, am emoții, căci nu știu cum vor aprecia invenția mea… Soțiorul meu s-a obișnuit cu stilul meu de gătit. Mnealui nu are probleme cu gusturile și nici cu aspectul mâncărurilor. Are totală încredere că ceea ce-i ofer este comestibil și digestibil. Astăzi, mi-a lăsat un bilețel de drag(oste):

„Mulțumesc pentru mâncare și pâine și pentru cele aflate și adunate de tine despre hrana sănătoasă!”.

Azi am inventat o rețetă de pizza vegetală.

Am pregătit aluatul din făină albă de grâu (de pâine 650) și făină de orz integrală și puțin ulei de măsline.

Compoziția de pus deasupra blatului:

Am feliat dovlecel (cu răzătoarea minune, aia verde… Cred că v-am prezentat-o), am tăiat mărunt lobodă (ultima lobodă din anul acesta) și mărar, le-am amestecat bine. Am adăugat puțin ulei de măsline și le-am amestecat din nou.

Am dat blatul în cuptor să se coacă puțin. L-am scos din cuptor, l-am întors pe cealaltă parte puțin coaptă, l-am uns cu sos de roșii făcut din roșii din congelator, am presărat jumătate de compoziție de dovlecel, am presărat arahide râșnite, am adăugat cealaltă parte de compoziție și am dat pizza la copt. Nu am lăsat-o prea mult. Doar un pic să se moaie dovlecelul.

Iată ce bunătate a ieșit!

IMG_20170610_110622

Am adăugat puțin sos de roșii (roșii blendurite, fierte, busuioc, maghiran, coriandru și uturoi pisat și puțin ulei. Mai trebuia o ceapă mică, dar am uitat…) deasupra și a devenit și mai gustoasă..

IMG_20170610_110646

Am mâncat tot, tot. Am trimis și unei prietene care m-a sunat și mi-a mulțumit.

O să mai fac pizza asta. E chiar grozav de bună și hrănitoare! Mulțam, Doamne!

Să vedem dacă o să-mi mai iasă la fel… Sper să țin minte ce am pus în ea…

 

O legumă de care m-am îndrăgostit treptat și care a rămas printre preferatele mele

Bună seara, dragilor!

Tocmai m-am ospătat boierește! Să-mi fie de bine!

Pentru că mi-a căzut atât de bine ceea ce am mâncat, m-am gândit să vă fac și vouă poftă.

Poftiți la…IMG_20170421_213017

…andive umplute!!!

Poftim? A, nu știți ce sunt alea andive? Nu-i bai! Nici eu n-am știut…

Îmi amintesc că era într-o seară ca aceasta, prin anul 2001 când mă aflam la sfat cu nutriționistul meu. În timp ce-mi dicta lista de bunătăți, cu care aveam a mă desfăta timp de trei săptămâni, apare dintr-o dată ceva ciudat: andiva.

Mă opresc din scris, fac ochii mari și îl întreb:

Ce-i aia andivă?

E o legumă pe care o găsești la magazinele mari.

Și la ce e bună?

La ficat.

No, dacă-i bună la ficat, să-i dăm bătaie! … Și încă ceva. Cum s-o mănânc?

O speli și muști pur și simplu din ea…

Așa am descoperit eu andiva! A doua zi, am hălăduit prin magazine în căutarea „aurului alb” (așa cum mai sunt denumite andivele), l-am cumpărat și… am dat să mușc dintr-o frunză…

„Beac, sunt amare!, îi zic soțiorului.

Ia dă să iau și eu o mușcă și mușcă zdravăn din toată andiva. Parcă și acum îl văd…

Hai că nu-i rea…, m-a încurajat el și astfel, am continuat să mușc bucățică cu bucățică prima frunză.

A doua zi, am mâncat două frunze și tot așa, până ce am ajuns și eu la performanța soțiorului, să mușc direct din toată andiva.

IMG_20170421_213928

E un deliciu, care, ca să fiu în rimă, a devenit capriciu..

La prima mușcătură nu mi-au plăcut. Era amară…, dar, de, dacă e bună la ficat, am continuat să mănânc… și așa, mai cu poftă, mai cu ne-poftă, am mâncat zi de zi, timp de trei săptămâni, andive. În ultimele zile ale celor trei săptămâni, uitasem deja de gustul amar, deveniseră de un dulce-amărui.

Asta a a fost povestea! Și de atunci, ori de câte ori văd andive, în magazine cumpăr…, mai ales când sunt la reducere, așa cum a dat „norocul” peste mine zilele acestea să le găsesc reduse peste jumătate din preț… Am cumpărat destule și le-am pus repede la rece și fac întrecere cu soțiorul, băgând la concasor (vorba soțiorului) zilnic una-două andive.

IMG_20170421_212334

IMG_20170421_212407

În seara aceasta, am încercat câteva chestii artistice:

IMG_20170421_212225

andive umplute cu avocado cu ceapă și lămâie și andive umplute cu pastă de semințe de floarea soarelui cu leurdă… , la care am mai adăugat câteva ridichi și ne-am hrănit. Mulțam, Doamne!

De obicei, pe de-o parte a gurii mușc din andivă și pe de alta, intră o lingură dintr-un soi de leguminoase sau o mușcă de pâinică integrală.

Înainte să încep a vă scrie, am fost curioasă să aflu informații despre andive. Cea mai tare informație a fost că se cultivă andive și la noi în țară…

cultivator-de-andive-din-judetul-Neamt

Apoi, am mai aflat că andivele sunt bune și pentru sănătatea ochilor și chiar ajută și în caz de cancer… Iată încă câteva motive să mâncăm cât mai multe andive!!!

A, da. Există și câteva inconveniente (neajunsuri, dezavantaje; dificultăți, obstacole, piedici, chestii din alea pentru cârcotași…)

Pentru mine, durerea cea mai mare e că nu le putem mânca proaspete… De obicei, andivele sunt aduse din Franța și stau pe rafturile („frigorifice”) ale magazinelor destulă vreme, pe când ele ar trebui să stea la întuneric…

„Francezii produc prin sistem hidroponic și au legume mai mari și mai frumoase. Dar totuși le lipsește ceva: gustul de andivă” (http://agrointel.ro/41167/cultivarea-andivelor-traditie-pentru-localnicii-din-gheraesti-neamt-cat-de-profitabila-este-cicoarea-de-bruxelles-si-care-sunt-secretele-unei-astfel-de-culturi/)

Apoi, da, și prețul e destul de ridicat. În marile magazine, andivele costă în jur de 7 lei 500g. Dar cum nu se înghesuie lumea la andive, marile magazine sunt forțate să facă reduceri… Și uite-așa ne bucurăm și noi destul de des de andive…!!! Toată iarna am mâncat andive la un preț cumsecade! Zilele acestea, găsind o ofertă avantajoasă, ne bucurăm de o cură de primăvară cu andive…

Câteva informații despre andive

Andiva este o plantă proaspătă de iarnă. Ea este valoroasă nutritiv și terapeutic. Noile tehnologii înlesnesc prezența andivei tot timpul anului în marile magazine…

Andiva apare pe piață în sezonul rece, din luna noiembrie până în primăvară.

100 de grame de andive proaspete conțin: 1,25 g proteine, 0,20 g lipide, 3,35 g glucide, 3,1 g fibre vegetale, 52 mg calciu, 0,83 mg fier, 15 mg magneziu, 28 mg fosfor, 314 mg potasiu, 22 mg sodiu, 0,79 mg zinc, 6,5 mg vitamina C.

Conține substanțe amărui precum inulina, proprietate datorită căreia rădăcina se poate usca și măcina, putând fi folosită ca înlocuitor al cafelei.

Cultivarea andivelor se face în două etape:

Etapa 1: producerea rădăcinilor tuberizate

Semănatul: între lunile mai-iunie, pe teren plan sau straturi înălțate

Întreținerea culturii: prășitul este foarte important, mai ales în primele stadii de vegetație. Când plantele au 3-4 frunze adevărate, se face un rărit, lăsând 10-15 cm distanță între plante

Recoltarea: are loc toamna începând cu luna octombrie, până permite timpul. Rădăcinile se sortează și sunt păstrate cele care au grosimea de cel puțin 3-4 cm la nivelul coletului

Etapa 2: forțarea rădăcinilor

Forțarea rădăcinilor se poate face în șanțuri încălzite, în sere, răsadnițe sau alte adăposturi calde, la întuneric. În primele zile, temperatura se menține la 12 grade Celsius, după care crește treptat la 18 grade, timp de 20 de zile.

Recoltarea păpușilor de andive se face după 3-4 săptămâni, când acestea au minim 10-12 cm lungime. Păpușile se taie manual, păstrând o bucată mică din rădăcina, și se pot păstra închise în folii de plastic la frigider, învelite cu hârtie, care să nu permită trecerea luminii (pentru a fi păstrate etiolate).https://www.gazetadeagricultura.info/plante/legume/618-cultura-de-andive.html

Andivele nu există în stare sălbatică, ci se obțin prin forțarea unei plante, denumită „cicoare”, să crească într-o obscuritate totală.

De la cicoare, în trecut, se foloseau numai frunzele tinere, mai puțin amare, pentru salate, iar restul plantei, inclusiv rădăcina, era destinată animalelor. De-a lungul timpului, cicoarea s-a transformat în două varietăți: una care furnizează frunze pentru salate și alta care se cultivă doar pentru rădăcină destinată producerii binecunoscutului înlocuitor de cafea.

Cum se cultivă andivele

Andivele au apărut în Belgia în anul 1850 sub numele de witloof, adică frunze albe. Se cultivă printr-o practică de păcălire a cicorii să crească la întuneric. (…) Noile metode de producție, inițial de iarna, permit ca acestea să poată fi consumate pe tot parcursul anului. Deși există mai multe varietăți de andive, diferența dintre ele este minimă.

Pentru că se cultivă la întuneric, andivele sunt lipsite de clorofilă, de unde culoarea albă a frunzelor. Foarte fragile, acestea pot suferi modificări de aspect și gust, chiar imediat de la recoltare. Din această cauză, trebuie cumpărate cât mai proaspete.

Andivele expirate au bulbul mai puțin ferm și crocant, iar frunzele lor pot prezenta pete închise la culoare. Când andivele sunt supuse la lumină, frunzele încep să înverzească și devin amare. http://www.impenetrabil.ro/2013/05/v-behaviorurldefaultvmlo_8374.html

La prăşit printre andive

Autor: Carmen Preotesoiu 18 Oct 2007

„Sunt singurii din ţară care deţin secretul. Produsul lor concurează cu cele mai rafinate delicatese.

Oamenii din comuna Gherăieşti, judeţul Neamţ, trăiesc de mai bine de 80 de ani din cultivarea andivelor. Dacă în trecut nu era om care să nu cultive preţioasele legume, acum se împuţinează mereu, din cauza muncii grele şi migăloase, dar şi a lipsei de angrosişti care să le cumpere marfa la un preţ demn de munca lor.

De-ndată ce ogoarele încep să fie împănzite de frunze mici şi verzulii, oamenii din Gherăieşti nu mai au somn. Cu noaptea în cap, îşi pun săpăliga la spinare şi iau drumul câmpului. Căci toată avuţia lor este în sămânţa aceea azvârlită în pământ, de cum primăvara intră în luna aprilie. Asemenea cârtiţelor, se târăsc în genunchi printre răsaduri, scormonind cu mâinile şi, arareori, cu hârleţul fiecare fir de buruiană care le invadează cultura. Nu au şcoli înalte, nu au ieşit în lume decât în pieţele bucureştene, nu ştiu prea multe despre mersul ţării şi nici de promisiunile politicienilor nu le prea pasă. Şi de ce şi-ar mai chinui mintea cu vreo reţetă a succesului, cănd ei, de fapt, au descoperit leacul care i-a vindecat de sărăcie: cultivarea andivelor.

PLANTĂ… CU DICHIS. Oamenii din Gherăieşti se pot mândri că au ceva ce doar Franţa, Spania sau altă ţară cu mare putere financiară posedă. Andivele, „fructe crescute în copaci”, după cum le consideră unii tineri bucureşteni care văd pentru prima oară leguma lunguiaţă şi albă, constituie adevărate delicatese pentru lumea bună, dar mai ales înstărită, a marilor oraşe. Căci un lucru e cert: nu oricine îşi permite să dea peste 100.000 de lei vechi pe 4, 5 „păpuşoi”, după cum îi numeşte tanti Silvia, una dintre cele mai destoinice şi mai pricepute în a brodi cele mai gustoase andive, pentru a fi taman bune pentru salatele unse cu un pic de ulei de măsline, atât de savurate, mai ales de generaţia a treia.

„Nu oricine ştie să aibă grijă de ea. Nici prea multă apă, nici prea puţină, nici prea multă căldură, nici prea puţină, nu trebuie stropită cu nimic şi, cu toate astea, trebuie să ai grijă să nu intre dăunătorii în ea”, enumeră inginerul agronom Silvia Tamaş condiţiile care trebuie îndeplinite.

Şi dacă astea ar fi suficiente, nu s-ar mai codi orăşenii care vin în vizită la Gherăieşti, dornici de îmbogăţire rapidă cu afacerea de andive. Când aud că din primăvara asta până în primăvara cealaltă nu trebuie să ieşi din rândurile de andive, că an de an trebuie să schimbi pământul pe care ai cultivat ultima oară şi apoi, să ştii cănd să le uzi, dar şi cănd să le scoţi din pământ, mai toţi, speriaţi, fac cale întoarsă.

BORDEIE PENTRU ANDIVE. Tanti Silvia are 53 de ani. Şi, de cănd era de-o şchioapă, tot printre andive a crescut. A văzut la tatăl ei cum semăna planta şi nu uşor i-a fost să prindă secretul unei culturi bogate. „Semănăm cu calul, apoi vine perioada de scărit, un fel de praşilă cu săpăliga, după care urmează răritul, praşila cu sapa, combaterea dăunătorilor”, enumeră femeia muncile pe care le face până ajunge la scoaterea legumelor din pământ. Iar toamna vine parcă momentul cel mai dificil, nu atât pentru că ar fi munca mai multă, ci mai cu seamă pentru că atunci se văd talentul şi îndemănarea omului. Toamna se sapă în adăncul pământului bordeie acoperite cu acoperiş de paie în care se aşază andivă lăngă andivă, după ce în prealabil au fost curăţate fiecare în parte de frunze, verificate dacă sunt bune pentru sămânţă sau pentru mâncare. Astfel, aşezate ca la expoziţie, andivele se înşiră una după alta, oblic, după care peste ele se presară un strat de pământ, apoi altul de andive, pănă ce bordeiul se umple, iar în creştetul lor se pune strat înalt de pământ stropit cu apă, atăt căt trebuie, pentru ca rădăcinile îngropate în ţărână să prindă viaţă şi să se formeze astfel andiva.

TE SCOATE DIN SĂ…RĂ…CIE. Tanti Silvia are ochii ageri şi mâinile aspre. Pentru a avea grijă de andive, a lăsat orice treabă. Zice ea, fără sfială: „Dacă nu erau andivele istea, apăi nu mai făceam io nuntă la fiică-mea, tocmai în Bucureşti, şi nici case nu mai înălţam. După 30 de arii de pământ, anul trecut am scos cam 120 de milioane de lei vechi. Ce alte legume îmi aduceau atâţia bani?”.

„De-ndată ce ele trec prin perioada de răcire, scoatem rădăcinile din pămănt şi le băgăm în bordei. Acolo, în pământ, timp de 40 de zile, facem foc cu lemne în sobă şi zi şi noapte trebuie să avem grijă să aibă temperatura constantă de vreo 25 de grade. Dacă începe să se aşeze un strat alb ca o pâclă deasupra pământului din bordei, e clar că a dat mucegaiul în ele, iar cultura poate fi compromisă”, dezvăluie tanti Silvia unul dintre secretele andivelor.

Secretele sunt multe, iar dacă în trecut aproape toată comuna era cultivatoare de andive, acum dacă mai sunt 800 din 7.000 de oameni, câţi numără localitatea. „Tinerii ar face orice, numai la andive nu s-ar băga, că tare-i greu să stai un an întreg numai pe câmp, iar dacă dă Dumnezeu ca acum o secetă, nu se face nimic”, spune agronomul comunei.

Silvia Gherghel este poate printre puţinii, dacă nu singura, care au reuşit să aibă anul acesta o cultură frumoasă. Şi asta nu pentru că Dumnezeu ar fi făcut o minune în cazul ei, ci pentru că, avănd acei câţiva ari în grădină, a reuşit să ude. Bucuria-i mare, mai cu seamă că numai ei, gherăieştenii, ştiu căt de muncite sunt palmele lor, dar şi căt de mulţi bani investesc. Numai un kilogram de sămânţă autohtonă depăşeşte suma de două milioane de lei vechi, iar cea străină ajunge şi la cinci milioane de lei vechi. „Nu mai pun la socoteală erbicidele, curentul, lemnele de foc, care ne usucă, şi nici munca mea”, se vaită femeia.

„TRADIŢIA COMUNEI SE PIERDE”. Priveşte lung în zare, îşi şterge fruntea de sudoare, respiră greu. De când se ştie, tot la andive a muncit. Cum ar putea să renunţe, când supărarea sa este că tradiţia cultivării andivelor este pe cale de dispariţie? Şi tot ea se consolează cu voce scăzută: „Apăi, până om putea, tot om cultiva. Dumnezeu să ne ţină zdraveni”. Bordeiul lui tanti Silvia este început. Femeia mai are un pic şi trebuie să scoată rădăcinile din pământ. Îşi scuipă în palme, apucă hârleţul şi începe, asemenea unui bărbat, să sape adânc, ca nu cumva vremea culesului să sosească şi bordeiul să nu fie pregătit. Căci, pentru tanti Silvia, ca şi pentru mulţi dintre gherăieşteni, un lucru este cert: soarta familiei sale se află în păpuşoii aceia lunguieţi şi albicioşi, „măndria comunei”.

De la capăt

Sămănţa de andivă, „Cicoare de Bruxelles” cum este ea numită, a fost adusă în Gherăieşti prin anii 30 de directorul Fabricii de Zahăr din Roman, un cetăţean belgian. Printre puţinii care s-au încumetat atunci să planteze seminţele a fost şi nea Dumitru. Omul merge la Bucureşti de 50 de ani, dar nu cunoaşte decăt un singur drum: Gara de Nord – Piaţa Obor. Pleacă mai cu seamă iarna, prin preajma Crăciunului, cu sute de kilograme de andive, aşezate una lăngă alta, ca şiragurile de perle în cutii mari, şi nu are decât un singur gând: să dea mai repede marfa, „că, dacă o ţii mai multe zile la lumină, andiva se deschide, se usucă şi nu mai are acelaşi gust”. De vreo trei ani, s-a lăsat, după ce a fost printre primii cultivatori din comună. Sumele mici, de doar 20.000 de lei vechi pe kilogram pe care i le oferă angrosiştii, cu plata peste 30-40 de zile de la livrarea mărfii, l-au dat înapoi. Acum însă, îi e dor să mai cureţe la „păpuşoi” şi să sape la bordeie în care să-i adăpostească pe timp de iarnă. Şi nu mai stă pe gânduri şi aruncă vorba hotărât: „La anul, mă apuc iar să cultiv vreo 10-15 arii, până mai pot să-mi ajut şi io copiii cu nişte bani” şi ne arată imensitatea de casă pe care fata, plecată în Italia, a început să o construiască. Soaţa sa, tanti Elisabeta, de 78 de ani, nu se dă în lături, mai ales că tot satul ştie că este de neîntrecut când vine vorba despre îngrijitul plantelor”.

http://jurnalul.ro/special-jurnalul/reportaje/la-prasit-printre-andive-106132.html

Lansarea cărților semnate de Doina Blaga în 2016

Dragilor

Vă invit să fiți dimpreună cu mine

Vineri 4.10.2016, ora 13.30 la Biblioteca Astra din Sibiu în cadrul la Târgului de Carte și Revistă Religioasă

La lansarea cărții „De vorbă cu Omuleț

coperta1

Prezintă Părintele Constantin Necula,

iar actrița Raluca Ștefania Răduca va pune în scenă, cu ajutorul păpușilor,

două dintre poveștile din carte.

Vineri 4.10.2016, ora 17.30

Lansarea cărții „Firimituri de Iubire– Teologie și bucătărie pentru omul simplu; din articolele de pe blogul îndrăznescsătrăiescsănătos”

doina-coperta

Prezintă doamna jurnalist Odeta Veștemean

afis-m

De la Feramis la Logorism și ”vițăvercea”

Salutare, dragilor!

Astăzi vreau să vorbim despre tort… da, despre tort. Ce vă ”bunghiți” așa! A, dar să vedeți că nu e despre un tort obișnuit, e despre un tort ”al naibii” de bun… Ba, mai mult, e chiar vorba de două torturi…, al doilea are un nume cu istorie…, se cheamă Feramis… Da, da… interesant nume!

Unul dintre darurile divine primite de om e și cel de ”a da nume”, a numi, a denumi și mai recent…a pune eticheta. La început, desigur, omulețul numea doar binele, răul încă nu-și scosese colții… Azi, adică(telea) în zilele în care trăim noi ăștia post-post moderniștii, numim câș, numim răul bine și bine ”câh!”. Numim, par exemple, o aglomerare de făină albă, colorată apoi cu cacao, margarină sau unt colorat și îndulcit, ”un tort de o mare bunătate”, când de fapt e cât se poate de ”o ceva” foarte grețos dar, ce-i drept, arătos, ”ispiticos”….

De un timp încoace, am tot felul de clicuri și revelațiuni… Revelațiile de obicei îmi parvin seara sau noaptea, între veghe și somn, când împrejur se aud doar sforăieli sau greieri, mai ales greieri. Sunt mulți greieri pe aici! Deunăzi am avut revelația, descoperirea motivului insomniilor de care am suferit o parte bunicică din prețioasa vreme de odihnă. Greierii sunt peste tot, dar mai ales în cap, chiar în căpșorul de-l găzduiesc pe gât. Și greierii ăștia zumzăie mereu. ”Uf, uf!”, am ajuns să mă plâng și eu, ca biata maică-mea, că ”nu-mi mai tace capu ista!”…, că mereu sporovăie…

Uite, par exemple, într-o seară nu puteam adormi… Și la ce credeți că lucra greierașul? Și-a amintit de rețeta la care mă” bunghisem” peste zi, la rețeta numită ”Feramis”. A…, nu râde, nu e vorba de Ferari-ul vândut de un călugăr…, nu, ci e vorba de un tort de mei, care are o întreagă istorie ascunsă în silabe.

Și tot gândindu-mă la această istorie a Feramis-ului, mă minunam cum i-a dat Dumnezeu omului puterea asta: să numească toate și să rămână ”așa cum le-a numit Adam” sau, cum l-a numit gospodina aceea pe Feramis… Da, e foarte interesantă toată treaba asta cu numitul…! Abia acum, fac legătura cu uimirea din liceu, când mă întrebam cum de toată lumea numește la fel tot ce mișcă sub soare. Și iată cum se face asta: În nu știu ce colț al lumii, răsare un mare om de știință care descoperă o orătanie marină sau aeriană sau bacteriană și-i dă un nume și numele ăla se fixează pentru toată suflarea omenească… Și toate numirile astea trebuie să le înveți pe de rost sau pe din afară …, dacă vrei să ”te faci” biolog sau alt fel de –olog…

Da. Întotdeuna mi s-au părut supermani –ologii și mă tot minunam: cum de, nevoia, știu cum se numesc toate oscioarele, toți dinții, cum de știu unde sunt așezate toate părticelele dinăuntru omului, unde-și au locșorul toate organele… Pe când eu, eu n-am habar nici unde e ficatul, adică știu, dar uit, uit repede sau când mă întrebi unde e, mă fâstâcesc, mă bâlbâi, dar acum știu unde e, căci ”bunătatea aia de tort”, pe care am mâncat-o aseară, a ajuns ca o ghiulea direct în ficat…și-n fiere, în splină, și în tot lăuntrul meu… Și, culmea ironiei, în durerile alea, Firamisu ăla își râdea în barbă de tărășenia mea…, iar eu îmi blestemam netotșenia: ”fir-ar să fie de tătăntălaie că iar m-am înșelat…, iar am hăpălit bunătăți aparente și pe deasupra am băgat și resturile plozilor, care, de data asta, au fost deștepți…, au dat deoparte grețoșenia, dar eu am lins-o toată, toată.

Măi și dacă n-aș ști ce e bun și ce e rău…! Dar m-am prostit… , m-am luat cu valul… Am dat crezare celor care ridicau în slăvi tortul acela nemaipomenit de… Hm…!

Mă întorc spășită și-mi cer iertare ficățelului și-i mulțumesc că n-a plesnit, că-mi mai dă o șansă și promit că o să probez și eu Feramisul, până nu mă fer-estruiesc de tot…

 

Un meniu foarte hranitor si ieftin

Dragilor

in primavara aceasta, am redescoperit bunatatea ciorbei de verdeturi.

Am gatit tot felul de variante si combinatii. cel mai des a fost varianta cu loboda rosie si salata verde.

Ciorbita de verdeturi am dres-o cu seminte de floarea soarelui rasnite si am acrit-o cu rabarbura bledurita *s-a facut un suc gros de rabarbura).

E o bunatate!

13227121_998522360261949_1254815679905505048_n

Si ca sa fie mai consistenta papica, am adaugat intr-o zi si mamaliguta cu branza de soia.

13263835_998522250261960_493069220666989439_n

Acest meniu este hranitor si foarte accesibil ca pret, mai ales daca ai gradina unde cresc verdeturi!

Bame iraniene vs păstăi de bob (vicia fabia sau fa(o)ul)

Salutare dragilor!

iată că am ajuns să ”m`ânc și io” bame!

13256390_998522113595307_3006461427548837884_n

Ce sunt bamele?

Bamele sunt niște legume. Fructul bamelor este o capsulă verde de vreo 8-20 cm care conține numeroase semințe.

Bame-–-legume-originale-950x370

Dacă le fierbem, aceste capsule scot un fel de gelatină, care, după diverși specialiști, ar fi foarte benefică pentru organism.

Dacă avem marea binecuvântare să le culegem proaspete (cică unii cultivă bame și pe la noi, mai ales în sudul țării), aceste capsule se pot mânca și crude.

Dacă doriți să aflați mai multe despre folosul consumului de bame, și aveți răbdare, puteți citi și în paginile de mai jos.

http://diversificare.ro/alimente/2013/02/bame-un-medicament-atotvindecator/

http://copilulverde.ro/articol/Hrana_10/Enciclopedia-vegetala_14/Bamele-gumbo-ladys-fingers_240

Cum am gătit bamele?

Le-am spălat, le-am tăiat codițele și le-am fiert în apă și după ce s-au înmuiat (fiert cam 10-15 minute), le-am pus niște sare. Apoi, le-am mixat și le-am mâncat cu pâine prăjită. Au un gust bunuț, merg în loc de vinete.

 

În timp ce bamele fierbeau, mirosul care se evapora în aer mi-a amintit de un miros din copilărie, de mirosul mâncării de păstăi de bob,

fava-beans

pe care mama o gătea pe vremea asta…

Doamne ce bunătate!  Ce vremuri au fost mai demult, iar acum ce nenorocite vremuri trăim…!!! Să ajungi să faci curat la raionul de legume din supermarket-uri!!!

PS: După ce le-am mixat, am găsit un filmuleț pe Youtube în care am văzut cum se curăță bamele… Bamele se gătesc precum fasolea verde…

Și peste toate acestea, să reverse Domnul mila Sa cea mare și pacea Lui să ne umple inimile, ori de vom mânca, ori altceva de vom face!

PS: Așa am mâncat prima dată bame, dar mai bune erau păstăile de bob ale mamei!

Legume de supermarket – legume din piața – legume din gradina proprie sau a unor rude sau prieteni

Dragii mei dragi

Vă salut cu mare drag și în dimineașa aceasta!

Deși am spus de câteva ori cu mâna pe inimă că mă las de subiectul ”mâncare sănătoasă”, iată-mă scriindu-vă tot despre mâncare…., dar de data asta cu gând să aplic vorba aceea ”numai asta și gata”.

Inițial, am vrut să vă scriu despre bame, pe care le-am gustat în dimineața aceasta pentru prima dată, dar cum stilul scriiturii mele este să mă lungesc, vă voi scrie mai întâi despre legume în general și de unde ni le procurăm.

După ”prodigioasa” mea experiență în materie de alimentație sănătoasă / alimentație  benefică/ alimentație hrănitoare, vă pot spune că dintre toate alimentele, consumul de legume crude este esențial, acestea fac minuni în organism, fie ele legume obișnuite sau bio sau mai știu eu cum, important e să fie crude, adică nepreparate termic.

Vă spuneam zilele trecute că am avut o perioadă în care m-au muncit poftele și am preferat doar dulce ….

Mulțam lui Doamne că încep să-mi vin în fire…..

Știi, odată ce guști bunul, binele, chiar dacă mai sari calul, tot acolo revii, cel puțin așa am observat la mine. Am experimentat tot felul de ”stiluri de alimentație”, dar tot la cea vegetală mă întorc, asta fiind de fapt baza alimentației noastre.

Am mâncat câtva timp gătit, dar am început să duc dorul salatelor, bogatelor salate de crudități și astfel, am poftit pe doamna comoditate să-și ia tălpășița.

Ei bine, cu mila Domnului, am revenit la consumul legumelor en-gros și en-detail!

Oooo, dar stai așa…, să vezi o altă ispită, un alt obstacol:

De unde cumpăr legume???

Cum de unde? din piață, nici nu încape vorbă!

 

Dar am avut o revelație uimitoare: legumele bio, crescute natural, ”în grădina proprie” a precupeței sunt pe cale de dispariție.

09_legume_de_primavara

Să vedeți fază:

Mă duc într-o zi în piață la una dintre prietenele mele precupețe (știți eu sunt abonată în piață la legume și fructe și astfel , m-am apropiat de precupețe …, m-am împrietenit cu ele…) și îi cer niște pătrunjel. Nu aștept să mă servească, ci înșfăc eu o legătură faină de pătrunjel, dar ea mă oprește și-mi spune: nu din ăla, stai că-ți dau de-al meu!

Înlemnesc și fac ochii cât cepele!

Precupeața bagă mâna sub teancul de legături de pătrunjel și scoate câteva legături ceva mai firave, dar cu un miros minunat, și mi le pune în plăsuță și mi le dă. Plătesc și plec, tot gândindu-mă la ce-o fi însemnând ”pătrunjel de-al meu”???

Misterul s-a dezlegat:

aproape toată marfa din piață e adusă din marile depozite en-gros din țară sau de la vecini ……….

Păi, cum nevoia să mai câștigi, cum să mai reziști pe piață ca mic producător când giganții vin tăvălug peste tine? Și culmea, nu ai voie să vinzi mai scump decât ei… și atunci ce faci? Te vinzi pe tine (prin minciuni crase că legumele sunt de la tine din grădină ) și cumperi de la ei, pui adaos și vinzi mai departe…., ca să supraviețuiești și tu!

Și atunci, te întrebi: de ce să cumpări aceleași legume super chimizate, nenorocite, secătuite, plasticizate cu preț îndoit sau întreit…???  când poți să mergi direct la supermarket să-ți alegi ce vrei? și să faci asta în cunoștință de cauză, nu în amăgire că ai cumpărat bio??? Acolo, uneori, poți să ai baftă să prinzi ”reduceri substanțiale” (99 bani legătura de morcov sau salata verde, de la 2,49 lei… sau 99 bani kg de păstârnac…. sau 10 bani legătura de leurdă sau leuștean sau kg de sfeclă roșie, în loc de 3 lei kg cum e în piață,  sau….. 1 leu (în loc de 19, 99 lei, 500g de bame, pe care lunea trecută le văzusem cu 9, 99lei), așa cum am prins eu aseară ????

Conștientizând această situație, această stare a lucrurilor, pur și simplu am plâns și mă tot întrebam: De ce preocuparea sau pasiunea asta pentru a face rău, a distruge?

Ăsta e blestemul….. Iată în ce hal am ajuns!

Dacă mai demult nu se găseau alimente, acum abundă de alimente …, dar sunt copii fidele ale alimentelor…, identic naturale….

Iar dacă te apuci de grădinărit, nu poți face producție mare fără chimicale….

Parcă e o situație fără ieșire…

Soluții? Sunt!, dar doamna comoditate prinde putere tot mai multă… De ce să te mai ostenești să cultivi ….

De ce să te mai rogi, de ce să mai stropești grădina cu aghiazmă, de ce să mai faci sfeștanie ca să se binecuvinteze pământul? Mai ușor e să te vaiți sau  să înjuri….

Asta e durerea mea…!

Și ca să nu înnebunesc, m-am aruncat în brațele Milei dumnezeiești.

Iar când nu ajung să cumpăr din piață, de la prietenele mele care mai au o fărâmă de frică de Dumnezeu, cumpăr și de la magazine și …..mănânc și plâng ….. și mulțumesc.

Și Doamne face milă cu noi și, din când în când, o altă prietenă de-a mea îmi dăruiește din multa ei bunătate ce mai cultivă ea prin grădină și atunci, am impresia că un înger se coboară din cer, trimis fiind de Doamne să ne-aducă merinde din Grădina Raiului, așa mireasmă și așa gust minunat au!

Să vă vând un pont: când vedeți reduceri în supermarket la legume împachetate și doriți să luați mai multe pungi, desfaceți una și o răsturnați într-o pungă din aceea de pe rolele ce se află de obicei la raionul de legume, și pipăiți-le să vedeți dacă sunt întregi… și dacă e ok, legați punga, puneți-o în cărucior și adăugați și alte pungi sau caserole. Mie mi s-a întâmplat să iau seara Rucola cu 10 bani și a doua zi, când am desfăcut-o, să fie macerată…., să fie ”balegă”.

Iată cum am procedat aseară când am văzut caserolele cu bame care erau reduse de la 19, 99 lei la 1 leu. Am luat o caserolă, am desfăcut-o și am rupt o păstaie… și am văzut că e tare… Am pus caserola într-o pungă și am legat-o și am cumpărat-o.

 

Alimentaţia sănătoasă chiar contează!

Dragii mei dragi

Am experimentat din nou, pentru a nu ştiu câta oară, rezultatul hranei nesănătoase. Mulţumesc că am înţeles rapid lecţia şi pentru a nu o uita, îmi notez aici câteva lucruri, urmând să le aprofundez, poate, mai târziu.

Când vine vorba de alimentaţie, ideal e să mănânci cumpătat din alimentele complexe şi cât încape legume, verdeţuri şi fructe crude. Dintre alimentele complexe, cele mai grele pentru organism sunt animalierele. Ca să poată fi gestionate foarte bine de organism, animalierele trebuie mâncate la nivel de grame. Ai 70 de kg? Mănânci 70 de grame dintr-un animalier pe zi şi multe legume crude. De fapt, guşti doar. Dar animalierele sunt foarte gustoase, mai ales bine preparate şi nu putem să mâncăm la zeci de grame ci la sute de grame… şi vrei multe şi când le prinzi gustul, nu te mai atrag legumele crude…, ba ai repulsie.

Şi apoi, când vezi că majoritatea din jur mănâncă aşa, te împaci cu ideea şi pleci capul.

Cunoscându-mi neputinţa de a mânca doar puţine animaliere, un timp am renunţat la animaliere complet şi a fost foarte bine. nu tu răceli, nu tu secreţii nazale la copii. Dar la Paştile trecut am cochetat cu ideea de a gusta, de a mânca câte un pic şi animaliere şi ne-am trezit mâncând animaliere „la greu”, iar când vedeam legumele, ni se făcea greaţă…. Fructe am continuat să mâncăm destul de multe, căci sunt dulci….

Drept urmare, consecinţele au venit la pachet: m-am îngrăşat, răcelile dese au revenit, depresia, nemulţumirea.

Îmi ziceam: asta e, nu se poate, e greu, nu ţine nimeni aşa cum se predică prin cărţi. A fost o tâmpenie să intru în sfera asta a alimentaţiei sănătoase, să mă dau eu grozavă că ştiu că pot.

Ce mai, căzusem în descurajare.

Asta mi se întâmpla şi datorită mândriei, a desconsideraţiei celorlalţi şi a judecăţii lor.

Când mâncam sănătos, era un dar, nu era nimic al meu, dar eu am uitat asta şi m-am fălit cu ce nu-i al meu…

Şi căderea a fost mare…

Şi slavă Domnului că sunt posturile.

Prilej de un nou început şi o nouă statornicie. Dat fiind faptul că nu trăim la ţară să avem animale, vom mânca vegetale. Şi sunt atât de curate şi uşoare şi binecuvântate!

Mulţumesc Domnului că m-am convins, încă o dată, că animalierele fac mai mult rău decât bine. Alternative de mâncare se găseşte, se mai găsesc încă şi e păcat să nu le folosim.

Când voiam să abandonez lucrarea începută, am primit semnale să merg mai departe. Am întâlnit persoane care perseverează pe acest drum şi azi am primit cartea lui Louis Kuhne.

Şi mai ales experienţa din dimineaţa asta, de a pierde timp şi bani pe la medici, a pus capacul la toate.

Se merită să faci efort pentru a mânca sănătos. se merită să înfunzi în copii sucuri, să te războieşti cu binefăcătorii care le dau dulciuri şi „mortăciuni”, se merită să te osteneşti să deprinzi un alt stil de viaţă, chit că ai rămâne singur în postura asta, chit că ai fi săblatic,  ciudat…Dar va dura doar un tomp, până vei înscrie acest mod de a trăi în tine…, fără să mai accepţi nicio sugestie că ar fi mai bine altfel decât cum ai gustat tu şi ai văzut că ţi-e bine, că ţi-e bine fără răceli, fără dureri de cap, fără mucii ăia scârboşi, nesuferiţi care încă tre să-i mai suflei la odrasle….

Da, cele scrise în carţi despre mâncarea vegetală sunt adevărate. Eu însămi am testat pe mine. E adevărat cu combiunările, cu gramajele, cu mestecatul, cu pacea minţii… dar e nevoie să te debarasezi de înscrisurile în celule şi să înscrii altele noi.

Din Omilia la facerea omului a Sfântului Vasile cel Mare am înţeles că hrana omului sunt vegetalele. Consumul de animaliere înseamnă cădere, iar postul înseamnă revenirea în starea de dinainte.

E bine cum am început, e bine să continui, nu mai accept ideea de a gusta.., dacă eşti vulnerabil ca mine…, renunţi definitiv… nu pierzi nimic. Vegetalele au tot ce trebuie pentru organism. ideea e să ne hrănim, nu să ne facem poftele. Vrei proteină, e destulă în leguminoase şi seminţe!!!!

E greu să înoţi contra curentului, dar nu imposibil. Dar e greu uneori şi să deschizi gura…

Uite ce vă rog, să-mi trimiteţi prin e-mail experienţa voastra..

Lucrez la cartea despre cum să înfruntăm obstacolele din calea mâncării şi vieţii sănătoase. m-aş bucura să aflu că mai sunt persoane care au înfruntat obstacole şi au biruit!

Doar împreună suntem mai puternici!

 

 

 

Ce (mai) mâncăm în post (ca să nu leşinăm de foame)?

Iată-ne ajunşi din nou în post, în Postul Mare al acestui an (2016)!

Pentru unii iubitori de carne, venirea postului poate fi o provocare.

Unii îl aşteaptă cu nerăbdare şi bucurie, iar alţii cu oftat sau chiar cu frica că n-or să aibă ce să mănânce şi-o să le fie tot foame. Unii îl refuză total. Vorba unui pacient: „Doctore, indică-mi orice, dar nu-mi cere să ţin dietă!”.

Frica şi fuga de post este neîntemeiată. Şi asta o ştim cu toţii, am experimentat-o fiecare! Mai ales acum, când sunt atâtea oferte de mâncăruri cu vegetale foarte atrăgătoare, nu ai cum să te mai plângi că n-ai ce să mănânci în post. Şi cu toate acestea, sunt încă mulţi care stau departe de post. Dar, vai, de cât folos de lipsind stând departe!!!

Permiteţi-mi să vă fac poftă de mâncarea de post şi să vă împărtăşesc puţin entuziasm cu care să vă alungaţi frica şi să vă luaţi gândul un timp de la cărniţă şi brânzică. Dintru început, mă adresez dumneavoastră cu o precizare demnă de luat în seamă: Să ne înţelegem de la bun început. Nu scriu în calitate de specialist. Scriu în calitate de mămică şi soţie pofticioasă şi încă cu reminiscenţe de cărniţă printre dinţi…. (!!!)

Sunt un om obişnuit. A fost o vreme când am cochetat cu ideea de a renunţa definitiv la produsele animaliere. Cât timp am avut o mare motivaţie, anume aceea de a mă vindeca de câteva dureri şi probleme de sănătate, am mâncat doar vegetale. Dar, de cum m-am simţit mai bine, iar m-or apucat poftele şi gusturile vechi şi astfel, am revenit la rânduiala bisericească de dezlegări şi posturi. Şi desigur, durerile or revenit şi ele şi de aceea, am aşteptat cu atâta nerăbdare acest post, ca s-o iau de la capăt. Un nou început bun, cu convingerea că alimentele vegetale sunt cele mai potrivite pentru buna, chiar excelenta, funcţionare a organismul nostru. Deoarece mulţi dintre noi încă suntem neputincioşi a renunţa definitiv la animaliere, Biserica a rânduit perioade de post, perioade în care să facem pauză de la mâncarea de animaliere. Pentru binele nostru de altfel!

Şi că veni vorba de pofte. Ştiţi, în unii dintre noi, poftele sunt adânc întipărite în carnea noastră şi nu se şterg aşa cu una cu două, de aceea, nu-i de mirare că după vreo 13 ani de vegetarianism, te trezeşti „înfulecând” cărniţă sau brânzică.

Zică cine ce-a zice, dar majoritatea suntem vulnerabili când vine vorba despre mâncare. Eu una recunosc deschis!

„Noroc” cu posturile bisericeşti…

După toate „aventurările” mele culinare, am ajuns la concluzia, pentru a nu ştiu câta oară, că rânduiala Bisericii Ortodoxe cu privire la alimentaţie este cea mai bună. Sfânta şi dreapta cumpătare!!! E drum lung până acolo!!!

Rânduiala alternărilor dintre zilele în care mâncăm animaliere cu zilele în care mâncăm doar vegetale fixată de Sfânta Biserică este perfectă, căci nu este de la om, ci este rânduială dumnezeiască. Acum şi ştiinţa dovedeşte folosul postului şi a mâncării strict de alimente vegetale!

Minunat este postul. Nu voi înceta niciodată să-l laud. Nu-mi ajung cuvintele să împărtăşesc foloasele lui pentru trup şi mai ales pentru suflet. Oricâte diete s-au întocmit de când e lumea asta, niciuna nu a rămas în picioare precum rânduiala de alimentaţie prezentată de Sfânta noastră Biserică!

Postul este o poruncă bisericească şi are ascunsă în ea puterea de a o împlini. De aceea, pentru un binecredincios  practicant, intrarea în post şi parcurgerea integrală a lui este un lucru natural. Rânduiala aceasta este firească şi logică. Nu-i aşa? Toată iarna ai mâncat purceluşul. Vine primăvara, apar verdeţurile, începe lucrul la grădină şi la câmp şi purceluşul mâncat iese încetişor, ca să facă loc mieluţului sacrificat de Paşte şi apoi vine iar un post, ca să scoată mieluţul şi să facă loc altui purceluş, ce va fi sacrificat în preajma Crăciunului. Altfel, unde ar mai încăpea atâţea purceluşi şi miei şi alte orătănii, pe care le tot mâncăm într-un an, în sărmanul nostru organism???!!!

Cred că v-aţi convins şi domniile voastre că de capul nostru nu reuşim prea multe. Ţinem tot felul de diete, mai mult sau mai puţin folositoare, dar ca folosul ce-l avem în post nu-i niciunul. Postul are folos îndoit, trupesc şi sufletesc. Desigur, se poate să mănânci doar de post, numai mâncare cu vegetale, dar să nu posteşti. Secretul postului e să participi cu toată fiinţa ta, cu trup şi suflet. Şi putem să săvârşim aceasta participând la slujbele bisericeşti care, în această perioadă a Postului Mare, sunt de o frumuseţe inegalabilă.

Ei bine, dar totuşi ce mâncăm în post, ca să nu leşinăm de foame?

Ehehei, câte avem de mâncat!!!!

Mâncarea de bază se înţelege, e pâinea!

Ideal, pâinea integrală făcută în casă. Dacă nu avem pâine integrală, folosim cerealele integrale. Ele rămân încă baza alimentaţiei noastre! Cât de bun este un pilaf de orez integral sau o mâncare de mei sau de hrişcă!!!

Apoi, avem seminţele din care preparăm lăpticurile vegetale. Doamne, câtă bunătate se află într-un pahar de lapte de susan sau de migdale … şi chiar de soia…!!!! O mână de susan sau de migdale, o cană cu apă şi un blender sau un storcător cu melc şi laptele curge proaspăt în guriţă, de te lingi pe buze!!! Ce poate fi mai delicios???

A doua mâncare de bază în post sunt leguminoasele, alimentele înrudite cu fasolea: năutul, lintea (de preferat cea roşie), mazărea (de preferat cea galbenă!), bobul (care, e drept, se găseşte cam greu, dar cu ceva interes, tot îl găsim…) şi … soia.

Din aceste leguminoase ne asigurăm, atât  proteinele, de care ne temem că ne lipsim nemaiconsumând carne, cât şi saţietatea, care e asemănătoare animalierelor. Din leguminoase gătim reţete asemănătoare celor cu cărniţă, gen sărmăluţe, chiftele, drob, tocăniţe şi pateuri.

Ooo, era să uit de ce e mai important! Mâncarea cea mai importantă din acest post, din această perioadă a anului, este salata de verdeţuri.

Salata de verdeţuri este vedeta fiecărei mese. Acum, în acest post, în această perioadă a anului, şi doar acum, e timpul urzicilor, frunzelor de păpădie, sălăţicăi de pădure, leurdei şi altor frunze de viaţă dătătoare şi purificatoare.

Spălate cu grijă şi dragoste, tăiate sau rupte cu atenţie, stropite cu puţină lămâie şi/sau cu un picuţ de ulei presat la rece şi un praf de sare, aceste firave plăntuţe aduc în organismul nostru vitalitatea după care tânjim şi astfel, învioraţi, sufletul nostru se trezeşte şi devenim mai bucuroşi, mai senini, mai răbdători, mai iubitori şi milostivi unul cu altul şi toţi laolaltă.

Post uşor, dragilor!

 

Cura cu verdeturi

Dragilor

sa stiti ca nu-i a gluma cu mancatu ista!

Am tot mancat la nimereala si au inceput durerile…

asa ca hai la o cura de verdeturi.

Fie binecuvantat postul!

IATA PROVIYIILE PENTRU POST:

SALATA VERDE, SPANAC, RIDICHI, CEAPA, LEURDA

IMG_20160311_102534

Patrunjel in caserola cu apa si pastrat la frigider

IMG_20160311_100038

Leurda in caserola cu apa si pastrata la frigider.

IMG_20160311_100135

Aiaa rosiatica e loboda…

e tare…( buna) … de tot.

Sa aveti pofta si voi, ca eu abia astept sa-mi infing furculita in salata ce o s-o pregatesc mintenas!