Arhive etichetă: alimentatie

Cum să-mi conving copiii să mănânce sănătos?

Dragilor

Mă tot întrebaţi cum îi conving pe copiii mei să mănânce sănătos…

Nu-i conving. Mă rog Domnului ca să-i ajute să facă alegerile bune. Vorbesc mult cu ei, le tot explic, dar cel mai mult are efect exemplul nostru, al părinţilor. Dar dacă eu mă „ţâpam” pe prăjituri mai de hai ca ele….?!

Eu cred că mâncărurile astea ispititoare din industrie sunt ca mâncărurile idoleşti din vremea mucenicilor din epoca primară.

Nouă ni se pare un lucru mic mâncatul acestor produse din industrie, dar nu este, e o întreagă lucrare diabolică…., dar de data asta foarte luminoasă şi colorată.

Azi, am recunoscut în faţa copiilor că şi mie îmi plac dulciurile, dar mă străduiesc să mă mulţumesc cu fructele, şi chiar şi astea mai puţine, în favoarea legumelor, pe care le-am neglijat un pic în ultima vreme.

Le-am rugat să facem echipă pentru a birui ispitele şi au primit asta cu mare bucurie. Le tot spuneam: vă amintiţi ce dulci au fost strugurii în târg azi? Ce miros minunat au avut?…mă tot lupt să mă conving pe mine că alimentele integrale vegetale sunt cele mai bune pentru noi…Îmi repet ca să mi se întipărească, pentru a scoate din auz reclamele la „bunătăţurile” industriei…
Ce mai, e o întreagă luptă mucenicească şi numai cu ajutorul lui Dumnezeu putem rezista pe baricade.

Ei, bine, în toiul acestor lupte, iată ce am primit prin de la un prieten de-al meu, medic creştin ortodox, care practică naturopatia:

„În acea vreme cumplitul împărat întru atît se ridicase asupra creştinilor, încît ucidea şi pe pruncii cei mici ai lor, la fel ca un al doilea Irod, şi, vrînd să-i pîngărească pe prunci cu mîncăruri jertfite idolilor, a poruncit să li se dea cu de-a sila din acele mîncăruri. Iar ei, povăţuindu-se de Duhul Sfînt şi fiindu-le scîrbă de acea mîncare, nu voiau să primească şi pentru aceea îi ucidea.

Şi s-a întîmplat de i-au adus doi prunci de neam bun, amîndoi de un tată şi de o mamă, iar aceştia fiind învăţaţi de părinţii lor şi mai ales de Dumnezeu se mîhneau tare mult de închinarea idolilor.

Pe aceştia, chemîndu-i judecătorul, îi amăgea cu cuvinte şi cu mîncăruri dulci din cele jertfite idolilor, că doar-doar s-ar împărtăşi de mîncărurile lor cele diavoleşti. Ei însă se împotriveau şi lepădau mîncărurile, zicînd:

Părinţii ne-au poruncit nouă să nu gustăm din aceste mîncăruri, pentru că de va mînca cineva din acestea, acela mînie pe Hristos”. Atunci judecătorul a poruncit să-i bată fără cruţare cu vergi, iar ei, ca nişte bărbaţi desăvîrşiţi, nu au băgat seama de acestea. Dar un sofist, stînd înaintea împăratului, i-a zis:

„Ruşine ne-ar fi nouă dacă pruncii cei mici, nu demult dezlegaţi din scutece, ar putea, prin răbdarea lor, să biruiască pe împăratul roman. Deci, o, mare împărate, să mi-i dai în mîinile mele şi eu îi voi învăţa pe ei să-i cinstească pe zei”. Atunci împăratul

i-a dat lui pe acei prunci, iar el făcînd alifie din muştar iute şi răzîndu-le părul de pe capetele lor, i-a uns cu alifia aceea iute şi le-a pus capetele într-un vas fierbinte şi, înfierbîntîndu-se capetele lor, ardeau ca de o văpaie de foc ca şi cum erau loviţi de fulger. Şi amîndoi copiii au murit în acele chinuri. Întîi a căzut mort cel mai mic, iar cel mai mare, văzîndu-l pe fratele lui mort, a strigat: „Ai biruit, fratele meu, ai biruit! Dumnezeu îţi este ţie de ajutor”. După aceea, sărutînd trupul fratelui mort, şi-a dat şi el duhul.

Acestea s-au petrecut în Nicomidia, unde era dus şi prea fericitul Lucian la chinuri.”

Acestea s-au petrecut în Nicomidia, unde era dus şi prea fericitul Lucian la chinuri.” (Vieţile sfinţilor din 15 octombrie)

Şi după aceste rânduri, acest medic se întreabă:

„Oare nu se poate spune asta şi despre alimentaţia din 2015? Oare se mai găsesc asemenea părinţi, să-şi înveţe pruncii, mânaţi de Duhul, în acelaşi mod, adică să se lepede de toate „atracţiile gastrimarghice şi lemarghice” ale lumii acesteia decăzute?”

Proiectul „Îndrăznesc să trăiesc sănătos”

Dragi prieteni

Pentru cei care încă nu mă cunoaşteţi, daţi-mi voie să mă prezint:

Aşa cum îmi place să mă prezint, sunt o mămică de trei copilaşi minunaţi şi soţia a unui om minunat. Copilaşii m-au provocat să-mi schimb viaţa, care, poate, în alt context, nu aş fi avut de gând s-o fac. Şi iată cum a fost: În anul 2001 am trecut printr-o pierdere de sarcină care mi-a generat dezechilibre semnificative în organism, pe care am încercat să le tratez prin diverse tratamente cu medicamente şi spitalizări, dar nu am reuşit. Ba mai mult, mersul la spital şi la cabinetele medicale era pentru mine un mare chin. Medicamentele nu mi-au fost de mare folos, ele doar ameliorând parţial simptomele. Eram în căutarea unei soluţii pentru a scăpa de mersul la cabinetele medicilor (în cazul meu, la cele ginecologice) şi de tratamentele lor care îmi chinuiau organismul cu stări de vomă insuportabile.

Apoi, primul meu copil, începând de la vârsta de două luni, îmi făcea roşu în gât cu febră mare pe tot parcursul anotimpului rece. Astfel, primea antibiotic în fiecare lună. Când citeam prospectul, mă înfioram de reacţii le adverse posibile.

M-am rugat Domnului să mă ajute şi ajutorul a venit imediat. O cunoştinţă ne-a vorbit cu mare entuziasm depre Terapia prin alimentaţie integrală vegetală, o alimentaţie cu minim 50% legume crude sub formă de salate. Am început să fac această terapie cu mare speranţă.
Fiind o pofticioasă şi o mâncăcioasă, făceam terapie doar în posturile rânduite de Biserică. Îmi plăceau mult mâncărurile preparate cu produse animaliere, ciorbele, pâinea albă şi moale, mâncărurile tradiţionale de sărbători şi îmi era tare greu să renunţ la ele.

Cel mai greu îmi era să ţin această terapie pentru că nu-i înţelegeam mecanismele. Astfel, a urmat o perioadă de studii îndelungate şi de luptă cu schimbarea apucăturilor de alimentaţie.

De-a lungul a 10 ani, am avut multe încercări de a practica terapia prin alimentaţie şi de a mi-o integra în vieţuirea zilnică, dar nu reuşeam să ţin mai mult de 6 luni consecutiv şi iar îmi satisfăceam pofta mâncând câte un ou sau un peşte sau un iaurt sau o porţie de pulpe de pui (preferatele mele). Dar chiar şi aşa în salturi, terapia prin alimentaţie nu a întârziat să-şi arate rezultatele. Treptat, am diminuat consumul animalierelor, ajungând la schema 1/7, adică o porţie pe săptămână din fiecare animalier.

Cu timpul, atenţia mea s-a focusat pe alimente vegetale integrale, animalierele consumându-le ocazional, pe la bunica sau diverse evenimente din familia extinsă. Am descoperit bogăţia plantelor şi mulţimea beneficiilor consumării lor. Am înţeles că paznicul cel mai de nădejde pentru ca fetiţa mea să nu mai contacteze boli, era alimentaţia sănătoasă. De atunci, grija mea nu mai era să-i dau nuştiu câte haine pe ea ca să nu mai răcească, ci să-i dau cât de multe fructe şi legume proaspete, cereale integrale şi lăpticuri vegetale.

Schimbările obiceiurilor şi a materiilor prime cu care am început să gătesc şi apa de izvor pe care am început s-o beau, au adus multe schimbări: am putut să mai nasc încă doi copii, care nu s-au mai îmbolnăvit şi nici nu au primit vaccinuri. M-am lipit tot mai mult de slujbele Bisericii, care sunt pentru mine hrana cea mai de preţ şi care mi-au vindecat rănile sufleteşti din copilărie. Biserica este locul unde îi încredinţez zilnic grijile mele Domnului.

Cu ajutorul lui Dumnezeu şi a schimbării alimentaţiei, am început să mă bucur că trăiesc, bucurie pe care am început s-o împărtăşesc cu prietenii şi cunoscuţii apropiaţi. Am dorit să povestesc şi prietenilor mai îndepărtaţi (spaţial) de mine şi aşa am scris prima carte în anul 2013 „Îndrăznesc să trăiesc sănătos” şi alte două în 2014 (Slujirea din bucătărie şi Cartea de bucate pe anotimpuri) în care am povestit despre mijloacele de vindecare sufletească şi trupească pe care eu le-am descoperit şi le folosesc şi ce beneficii primesc pe urma întrebuinţării lor.

La începutul acestui an (2015), am ieşit întru întâmpinarea semenilor şi am iniţiat proiectul „Îndrăznesc să trăiesc sănătos”,

poster

prin care vreau să fac poftă de mâncarea vegetală integrală. Tot în acest an, am scris şi cartea „Mă bucur că sunt femeie”, în care am prezentat Terapia prin iertare şi drumul meu de la depresiile repetate la bucurie, trecerea de la viaţa ca blestem la viaţa ca binecuvântare.

Nu mă consider un om vindecat, ci un om care-şi revine din dependenţa de nefericire, care m-a stăpânit mai bine de 30 de ani.

Văzând suferinţa celor din jurul meu, îndrăznesc să dau mărturie tuturor că putem trăi o viaţă în bucurie şi putem să mâncăm sănătos, în pofida tuturor obstacolelor ivite în Cale. Astfel, am iniţiat proiectul „Îndrăznesc să trăiesc sănătos”.

În cadrul acestui proiect, am susţinut 4 seminarii gratuite: despre nutriţie, despre femeie, despre vindecarea prin iertare şi despre soluţiile pentru vindecarea de mâncatul excesiv din cauze emoţionale.

Am observat că cel mai mare interes este pentru nutriţie. E şi normal! În sfârşit, tot mai mulţi oameni conştientizează că alimentaţia nesănătoasă provoacă multă suferinţă. Participanţii la seminarii şi-au arătat interesul pentru a învăţa să gătească simplu şi sănătos. de asemenea, şi-au manifestat şi dorinţa de a exista posibilitatea de a-şi aciziţiona preparatele promovate de mine (chifle din făinuri integrale proaspăt măcinate, paste de seminţe şi leguminoase, brânză de soia, lăpticuri vegetale).

Din lipsa unui spaţiu mai uşor accesibil unde să susţin seminariile, am întrerupt acest proiect.
Semnalele de după aceste seminarii (feedback-urile) primite de la participanţi m-au impulsionat să nu abandanez acest proiect. Observ tot mai mulţi oameni care suferă de obezitate şi de alte boli cauzate de o nutriţie nesănătoasă şi este nevoie de o mână de ajutor ca ei să înveţe cum să folosească mijloacele care le stau la îndemână pentrua-şi reface sănătatea sufletească şi trupească.

Doresc să reiau acest proiect. Doresc să susţin seminarii şi cursuri despre alimentaţia integrală şi stil de viaţă sănătos şi să realizez ateliere de gătit sănătos şi să ofer mâncare sănătoasă celor care doresc să facă terapie prin alimentaţie dar nu au timp pentru prepararea mâncării.
Am nevoie de un spaţiu unde să desfăşor activităţile acestui proiect. Ideal ar fi să fie în zona centrală, costurile sunt pe măsură…. Deocamdată, mă gândesc să amenajez o parte din propria locuinţă unde să desfăşor atelierele de gătit pentru cei dornici să înveţe.

Am nevoie de câteva lucruri. Orice mic ajutor este foarte binevenit.

De asemenea, mai am nevoie şi de un dispozitiv pentru fotografiat şi filmat activităţile din cadrul acestui proiect. Dacă cineva poate face o donaţie, primim cu bucurie şi mulţumire.

Am credinţa că putem şi noi, credincioşii dreptmăritori, să ne susţinem pentru a învăţa să trăim, într-adevăr, o viaţă sănătoasă, aşa cum a gândit Dumnezeu când ne-a chemat la viaţă.

Procesul vindecării este lung. Citeam de curând într-o carte despre o femeie care ducea o viaţă sănătoasă. Mânca sănătos, făcea mişcare, avea ceva cunoştinţe spirituale, dar la un moment dat s-a trezit cu o tumoră în abdomen cât o minge de baschet.

Alimentaţia este un pilon foarte important, dar nu este singurul. El este cel pe care îl folosim cel mai mult, căci nu uităm în nicio zi să mâncăm şi ceea ce introducem în gură, introducem în noi şi asta are o mare influenţă… Schimbarea alimentaţiei este un prim pas care deschide Zarea… şi face atâta lumină şi dă atâta putere şi uşurinţă la zborul spre Cer.

Durerea mea cea mai mare o am când vine vorba de mâncarea copiilor… Ei sunt atât de vulnerabili la ispitele sclipitoare din magazine. Eu am ajuns la o concluzie: singura cale de a-i ajuta să mănânce sănătos este ca noi părinţii să le dăm exemplu. Îmi doresc să ne strângem în „Casa Blaga” şi să mâncăm împreună o chiflă integrală, o salată de legume, o pastă de leguminoase, un lăptic de susan…. şi alte multe bunătăţi naturale. Vă aştept la atelierele de gătit mâncare integrală, ignorând-o pe cea rafinată. Şi facem asta de dragul copiilor noştri.

O fi storcătorul Hurom scump, dar sănătatea mea, a soţiorului şi a copilaşilor noştri e şi mai preţioasă!

HUROMEL 8 Martie (25)

Dragilor
ce mare binecuvântare e pentru mine storcătorul cu melc de la Hurom. Sunt tot mai încântată de el şi îl folosesc zilnic de mai multe ori.

Storcătorul cu melc de la Hurom mă ajută în fiecare zi să pregătesc păpica, într-un mod delicat şi sănătos. Pentru mine este foarte important să pregătesc mâncare din alimente integrale într-un mod cât mai simplu şi cât se poate de natural, nestresant pentru nutrienţi, cât mai puţină procesare. Dar de multe ori alimentele integrale necesită mult timp de mestecare şi noi nu reuşeam de fiecare dată să facem faţă. Şi apoi legumele nu ne prea îmbie să le consumăm crude. Astfel am apelat la unelte ajutătoare. Şi storcătorul cu melc de la Hurom este pentru mine, la ora actuală, aparatul care mă ajută cel mai mult.

Nu ştiu cum sunt copilaşii Dvs. dimineaţa, dar ai mei sunt tare somnoroşi, mai ales mezinuca. Deşi se culcă la ora 20 şi le trezesc la ora 6, după 10 ore de somn, prinţesele mele dimineaţa sunt încă adormite. Abia se dau jos din pat, abia se spală pe dinţi, abia muşcă din măr…abia mestecă cerealele, care rămân de multe ori în bol. Vă imaginaţi ce nervi mă apucă când le văd şi ce ciudă, căci eu, deşi am dormit jumătate cât ele, am o energie debordantă şi ele abia se mişcă şi trag, cu un talent bine exersat, de timp, când tu eşti presat să ajungi la lucru. Şi mai ales acum când soţiorul trebuie să ajungă la serviciu 7.30!

Azi aşa, mâine aşa, hi, hi şi hai hai…, m-am săturat să-mi fac un car de nervi pe degeaba….. Nu se poate ce-mi doresc şi pace…legumele nu-s îmbietoare ..Dar totuşi voiam să le dau să mănânce dimineaţa, ştiind cât de important e să mănânce mâncărica sănătoasă, diversificată şi proaspătă. Dar cum? Aşa am început să folosesc aparatele şi uneltele de bucătărie. Pentru început a fost un blender, apoi un mixer de mână. Apoi am aflat că acestea zăpăcesc prea tare alimentele pregătite cu ele. Cineva mi-a spus despre storcătorul cu melc. Am fost foarte încântată de el. Dar banii …..19 milioane şi ceva…..de unde să-i iau? Şi m-am gândit şi mai răzgândit…şi iar nervi dimineaţa la masă şi iar gânduri că trebuie totuşi să mănânce alimente integrale naturale, să mănânce multe legume, dar nu au chef să le ronţăie………

Şi într-o zi, ce ne-am gândit: hai să facem un efort şi să luăm storcătorul, că şi aşa banii se duc, şi aşa, dacă nu-i cheltui pe ceva bun, tot îi cheltui cumva. Aşa am renunţat să mai facem altceva cu banii şi am ales să cumpărăm storcătorul. Ne-am luat un HH Elite (http://huromromania.ro/hurom-hh-elite/), ultima generaţie a storcătoarelor cu melc de la Hurom.

Mare minune şi storcătorul ăsta! Pe lângă faptul că mă ajută să fac o păpică valoroasă, el m-a obligat şi să mă temperez, să am răbdare. Ritmul lui lent de stoarcere (43 rpm) m-a calmat şi m-a provocat să-mi vin în fire şi acum, în timp ce bag feliile de morcov sau boabele înmuiate la stors şi privesc cum le stoarce de delicat, simt cum fiinţa mea se adună şi iese din acel ritm nebun în care eram obişnuită să fac totul.

Acum m-am potolit şi am acceptat să am răbdare să lucrez cu noua mea unealtă din bucătărie şi am băgat de seamă că mâncărica a început să aibă alt gust.
Ce bune sunt sucurile de legume şi de fructe! Dar lăpticurile de seminţe şi nuci sunt de-a dreptul delicioase.

Recomand cu mult drag acest storcător.

În ianuarie am început, în cadrul Asociaţiei noastre POTENŢIAL, proiectul ÎNDRĂZNESC SĂ TRĂIESC SĂNĂTOS prin care doresc să le fac poftă de sănătate şi celor din jurul meu. Proiectul constă dintr-o serie de Seminarii şi conferinţe gratuite prin care împărtăşesc celor interesaţi experienţa mea în bucătărie, în biserică şi în societate. Am început pe plan local şi îmi doresc să extind acest proiect la nivel naţional şi internaţional.

Primul Seminar gratuit a fost un Seminar de Nutriţie în care le-am prezentat sibienilor storcătorul cu melc de la Hurom, moara de cereale şi cărţile mele. A fost un moment minunat care m-a motivat să continui acest proiect.

Puteţi vedea aici câteva momente din acest Seminar:

https://indraznescsatraiescsanatos.wordpress.com/tag/alimentatie/

În caz că vă cumpăraţi storcătorul cu melc sau moara de cereale şi doriţi să susţineţi acest proiect minunat, menţionaţi la achiziţionarea lui de pe saitul Hurom Romania, http://huromromania.ro/contact/ , numele meu.

Datele mele de contact:
Telefon: 0757574503
Email: doinablaga@gmail.com

Vă mulţumesc şi vă doresc să aveţi o zi binecuvântată şi plină de bucurie!

Primul seminar gratuit INDRĂZNESC SĂ TRĂIESC SĂNĂTOS de la Sibiu

Dragilor

iata cateva clipuri video de la primul SEMINAR gratuit  INDRAZNESC  SA TRAIESC SANATOS:

Invitaţie la Seminarul gratuit ÎNDRĂZNESC SĂ TRĂIESC SĂNĂTOS

poster

Dragii mei

am bucuria să vă invit la Seminarul gratuit

ÎNDRĂZNESC SĂ TRĂIESC SĂNĂTOS

pe care îl voi susţine miercuri, 28 ianuarie între orele 18-20 pe Strada Aleea Călăraşilor Nr. 10 din Sibiu (Pe stradă se poate intra şi de pe Milea şi de pe Luptei şi Roşiorilor).

De ce să vii la acest seminar?

Drumul de la nesănătate la sănătate este simplu, dar nu uşor. Şi cred că ştii la ce mă refer. Ştii câte piedici întâmpi atunci când doreşti să faci o schimbare în bine. Şi dacă eşti singur e mai greu, „dar unde sunt doi sau trei …!”. Pentru a putea parcurge paşii în schimbarea ce ne-o dorim avem nevoie de schimbare. Personal mărturisesc că, de nu aveam susţinere, nu aş fi putut gusta din bucuriile vieţii sănătoase.

De asemenea acest Seminar este un prilej de întâlnire cu alte persoane interesate de acest subiect.

Eu când vorbesc despre sănătate am în vedere omul întreg, trup şi suflet. De aceea vom vorbi despre ce putem să facem noi înşine dimpreună (în „colaborare”) cu Doamne (aşa cum îl numesc eu mereu pe Domnul Dumnezeul nostru).

Ce vrea să fie acest Seminar?
Prin acest Seminar vreau să împărtăşesc cu tine o parte din experienţa şi cunoştinţele ce le-am primit cu privire la ceea ce putem să facem pentru sănătatea noastră spirituală şi fizică.

Seminarul va avea două părţi:
• Una „teoretică” despre ce este omul, cu ce se hrăneşte sufletul şi trupul lui, cum putem să trăim şi să ne hrănim sănătos în condiţiile actuale
• Una practică în care vă voi prezenta ajutoarele mele din bucătărie:
moara de cereale şi storcătorul cu presare la rece Hurom
 vom gusta din bunătăţile ce le-am pregătit pentru Dvs. (pâinică, suculeţ, lăptic- unul special a la Doina Blaga – şi alte bunătăţi, va fi şi Cartea de bucate şi altele).

Vă invit să veniţi cu inima deschisă. Chiar dacă multe dintre lucruri o să le recunoaşteţi, bucuria ce o va revărsa Doamne-Doamne în sufletele noastre cu prilejul acestei întâlniri şi împreună şederi, va fi unică. Vă rog să-mi confirmaţi participarea până marţi la amiază, ca să ştiu aproximativ cât să pregătesc cele ce doresc pentru Dvs.

Vă aştept cu drag mult!
Doina Blaga: doinablaga @ gmail.com

Vă invit la seminarul gratuit: ÎNDRĂZNESC SĂ TRĂIESC SĂNĂTOS!

Dragii mei
Mă pregatesc să ţin un seminar cu mai multe întâlniri pe diferite secţiuni din vasta temă  Viaţa sănătoasă sufleteşte şi trupeşte.

M-ar interesa să aflu câte persoane ar fi dispuse să participe şi ce teme ar dori să abordăm. Apoi aş vrea să ştiu în ce zi ar fi potrivit să ne întâlnim şi la ce oră şi în ce loc?
Eu m-am gândit să vă împărtăşesc câteva dintre experienţa mele din biserică, experienţa cu copiii şi experienţa din bucătărie.

Apoi, prin colaborare cu nişte prieteni care se ocupă de aparatură de bucătărie, performantă, de ultimă oră să vă prezint uneltele cu care eu mă ajut la prepararea mâncării sănătoase, în special vegetale.

Vă rog să mă anunţaţi prin e-mail dacă doriţi să participaţi şi să-mi spuneţi ce idei aveţi în acest sens.

E-mailul meu: doinablaga @ gmail.com sau la telefon: 0757574503

Sunt deja câteva persoane interesate. Să vedem cum ne organizăm, ca să ne folosim cât mai mulţi de această oportunitate.

Ne vom împărtăşi împreună de bucuria petrecerii unui timp cu folos.

Aşa să ne ajute Doamne!
Aştept ideile Dvs!