Arhive etichetă: ani

Un nou început la început de an bisericesc

Dragii mei
Astăzi începe un nou an bisericesc. La mulţi ani!
Pentru că aseară Părintele meu a vorbit atât de minunat, m-am gândit să împărtăşesc cu voi din bucuria mea.
Iată anii noştri se scurg şi ne apropiem tot mai mult de „marea trecere”.
După ce Părintele ne-a vorbit despre calendar şi nedesăvârşirea lui, despre Sfântul Dionisie cel smerit (Exiguul înseamnă cel mic, cel smerit), despre acest om care s-a ostenit să introducă în istorie era creştină, ne-a citit capitolul 12 din Eclesiast.
Acest capitol „vreau să vi-l pun la inimă” (expresia obişnuită a Părintelui) şi îl transcriu aici, nu înainte să menţionez că Părintele mi-a descoperit înţelesuri noi, pe care le voi pune în paranteze). Sunt tare bucuroasă că ieri am descoperit în două rânduri înţelesuri noi ale cuvintelor Sfintei Scripturi, înţelesuri ascunse atâta timp.
Iată primul înţeles duhovnicesc din Psalmul 100, pe care l-am citit de atâtea ori dar nu m-am întrebat niciodată ce poate însemna ultimul verset. Dar ieri, când am mers la o sfinţire de casă nouă, părintele care a slujit, un părinte minunat care mă unge la inimă de fiecare dată când îl văd şi-l aud, mi-a atras atenţia la sfârşitul slujbei când a spus „stăpânului”casei să citească să citească acest psalm:
Psalmul 100
„Mila şi judecata Ta voi cânta ţie, Doamne.
Cânta-voi şi voi merge, cu pricepere, în cale fără prihană. Când vei veni la mine?
Umblat-am întru nerăutatea inimii mele, în casa mea.
N-am pus înaintea ochilor mei lucru nelegiuit; pe călcătorii de lege i-am urât.
Nu s-a lipit de mine inima îndărătnică; pe cel rău, care se depărta de mine, nu l-am cunoscut.
Pe cel ce clevetea în ascuns pe vecinul său, pe acela l-am izgonit.
Cu cel mândru cu ochiul şi nesăţios cu inima, cu acela n-am mâncat.
Ochii mei sunt peste credincioşii pământului, ca să şadă ei împreună cu mine. Cel ce umbla pe cale fără prihană, acela îmi slujea.
Nu va locui în casa mea cel mândru; cel ce grăieşte nedreptăţi nu va sta înaintea ochilor mei.
În dimineţi voi judeca pe toţi păcătoşii pământului, ca să nimicesc din cetatea Domnului pe toţi cei ce lucrează fărădelegea.”
După ce s-a citit acest psalm şi după ce a făcut încheierea slujbei părintele a spus că acest face referire şi la casa pe care a sfinţit-o, dar are înţelesuri mult mai profunde, el face referire şi la casa din noi, la lăuntrul nostru. Trupul este casă (şi nu oricare casă, ci un templu) a Duhului Sfânt şi este nevoie să fim atenţi cine intră în el. ultimul verset face referire la gândurile care ne invadează mintea şi mai cu seamă dimineaţa. Să luăm aminte şi să veghem, să judecăm ce gânduri pun stăpânire asupra noastră („În dimineţi voi judeca pe toţi păcătoşii pământului”) pe cele rele să le izgonim („să nimicesc din cetatea Domnului pe toţi cei ce lucrează fărădelegea”) şi să punem gânduri bune. De calitatea primului gând ce-l punem în noi, ţine şi calitatea întregii zile.
Iată câteva gânduri pe care cu „cu mila şi cu îndurările” lui Doamne al meu, mă străduiesc să le pun în minte dimineaţa:
„Slavă ţie Doamne!”
„Mulţumesc Doamne pentru somnic!”
„Cred Doamne şi mărturisesc că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu Celui viu care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi dintre cel dintâi sunt eu!”
„Toate le pot în Hristos Cel ce mă întăreşte!”
Şi ziua este cu totul altfel decât atunci când las morocăneală
Am observat că pot să-mi schimb starea fizică dacă atunci când mă scol ridic mâinile în sus şi deschid larg buzele şi rostesc minunatele cuvinte care-mi umplu mintea de bucuria Domnului şi Măntuitorului meu. (aceste mişcări au un rol important în creearea unei stări care ne ajută sufleţelul – puteţi vedea aici demonstraţiile ştiinţifice despre cum ne schimbă starea sufletului poziţia corpului: https://www.youtube.com/watch?v=NBVh_9nZsnA).
Ei bine, dar să continuă şirul expunerii! Iată capitolul pe care ni l-a citi Părintele aseară:
Capitolul 12
Adu-ţi aminte de Ziditorul tău în zilele tinereţii tale, înainte ca să vină zilele de restrişte şi să se apropie anii despre care vei zice: „N-am nici o plăcere de ei …” (În tinereţe viaţa este altfel. Vigoarea trupului ne ajută să facem multe lucruri minunate, dar vine şi vremea neputinţelor când oasele noastre slăbesc şi tremură).
Înainte ca să se întunece soarele (înainte ca lumina ochilor să slăbească) şi lumina şi luna şi stelele şi ca norii să mai vină după ploaie;
Atunci este vremea când străjerii casei tremură (străjerii- organele noastre) şi oamenii cei tari (picioarele şi spatele) se încovoaie la pământ şi cele ce macină (dinţii) nu mai lucrează, căci sunt puţine la număr şi privitoarele de la ferestre se întunecă;
Şi se închid porţile care dau spre uliţă şi se domoleşte huruitul morii şi te scoli la ciripitul de dimineaţă al păsării şi se potolesc toate cântăreţele (se potolesc poftele);
Şi te temi să mai urci colina şi spaimele pândesc în cale şi capul se face alb (îmbătrâneşti) ca floarea de migdal şi lăcusta sprintenă se face grea şi toţi mugurii s-au deschis, fiindcă omul merge la locaşul său de veci şi bocitoarele dau târcoale pe uliţă;
Mai înainte ca să se rupă funia de argint şi să se spargă vasul de aur şi să se strice ulciorul la izvor şi să se sfărâme roata fântânii,
Şi ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat”.
Şi părintele s-a oprit aici, deşi mai sunt versete în capitol.
Ne-a pus la inimă aceste cuvinte îndemnându-ne să-L căutăm pe domnul din pruncie şi nu la „vârsta a treia” cum obişnuiesc unii să creadă că atunci se merge la biserică.
Dragii mei dragi
Vă doresc şi-mi doresc ca în acest nou an bisericesc să urcăm încă puţin pe Calea care duce la Doamne cu credinţa că El este cu noi până la sfârşit şi ne ajută. Şi când n-om mai putea să mergem la El, spre El, la biseica Sa, El ne va lua în braţe.
Şi mă gândesc cu psalmistul că multe rele am făcut şi multe mi-a iertat domnul şi „întorcându-mă, mi-ai dat viaţă!”
Haidem să punem din nou un început al vieţii noaste duhovniceşti! Rugaţi-vă şi pentru mine. Cu darul lui Dumnezeu, vă pomenesc pe toţi cititorii cărţii mele şi ai acestor rânduri. E minunat că putem să folosim toate pentru folosul nostru!
Fiţi binecuvântaţi!

CE MAI MÂNCĂM ÎN POST?

Bună dimineaţa dragii mei!

Cred că întrebarea aceasta v-o puneţi adesea, aşa este?

Apropo, dvs ce mai mâncaţi în post?

Am întrebat şi eu în jurul meu ce mai mănâncă oamenii în post şi am primit un răspuns foarte interesant.

Unii mănâncă …. cărţi.

Da, aţi citit bine: cărţi. Mănâncă aşa cu zecile de pagini pe zi! Şi foarte diversificat şi delicatesuri, şi în felurite limbi.

Să vă povestesc despre un astfel de om:

Aseară pe la ora 19 şi ceva, pe când ieşeam de la şedinţa cu părinţii de la şcoala lui fiică-mea mijlocie şi fugeam să mă întâlnesc cu soţiorul meu ca să mergem împreună spre casă, observ, prin semiîntunericul bulevardului de pe centrul oraşului nostru, o mogâldeaţă cu o glugă pe cap. Apropiidu-mă, am identificat-o: era o veche cunoştinţă de-a mea, o doamnă minunată în vârstă, care cred că are peste 60 de ani!

De cum m-am apropiat i-am cuprins umerii, am salutat-o şi am întrebat-o:

          Ce faceţi? Unde mergeţi aşa târziu?

          Mă duc să termin de devorat cartea pe care am început-o dimineaţă.

          !? … am făcut ochii cât cepele! Ce carte? Unde?

          Cartea  x, n-am reţinut titlul. O citesc la librărie (există în oraş la noi o librărie deschisă până pe la ora 22, cred, unde poţi servi un ceai şi să lecturezi câte ceva…).

          A, interesant! Ce carte, repet eu căscată, de cine-i scrisă?

          De ..X

          … iar mă holbez ca prostu … De cine? Şi repetă repede un nume englezesc cu atâta dexteritate şi rapiditate, că n-am reţinut nicio literă. Cine?

          Cum n-aţi auzit de P. D. James şi de cărţile sale?

          !?

          Nu! Dar am să mă documentez. Şi am zbughit-o bezmetică în noapte, repetând în cap P. D. James.

Desigur, la engleza mea de baltă, n-aveam habar nici cum se scrie James (am uitat cu totul regulile de pronunţie!), d-apoi să mai ştiu a ceti în engleză roamne…, cum făcea cunoştinţa mea.

Astfel în dimineaţa aceasta, am făcut tot felul de combinaţii pe Google, ca să dau de capăt misterului. Eram curioasă ce carte citea doamna, îmi spusese că era vorba de asasinarea unei avocate… şi am găsit cărţile, dar desigur era titluri în engleză, şi erau destul de multe titluri. Hm! mi-am zis, ce tip de cărţi citeşte doamna mea! Şi mai ales în engleză! … şi doamna fusese soţie de teolog! Foarte interesant!

Şi aşa am decis să vorbim astăzi despre cărţi. Cum ne pot ele hrăni sufletul.

Dar înainte să vă povestesc despre cărţi, vă pun o nouă întrebare.

Sunt tare curioasă să aflu ce cărţi mai citiţi dvs.?

Care a fost ultima carte pe care aţi citit-o şi când aţi citit-o?

Din copilărie am iubit cărţile. Îmi amintesc cum o trişam pe mama ca să pot citi. Împrumutam de la bibliotecă cărţi şi după ce-mi făceam repede temele, puneam pe cartea de şcoală cartea de la bibliotecă şi citeam.

Sarmana mama, „îi ardea măseaua în gură de treabă” (o expresie moldovenească pe care o folosea des mama!) şi eu „maram” învăţam. Până într-o zi, când a venit şi mi-a luat cartea (cărţile) din mână să vadă ce citesc. Ştiu că atunci mi-a dat una zdravănă la fund, zicându-mi: „eu am atâta treabă şi tu citeşti cărţi?” Şi culmea, atunci chiar citeam Sfânta Scriptură, pe care o împrumutasem de la tanti bătrână din sat, tanti Ioana. Mi-o amintesc bine Biblia aceea era destul de mare…

Cu lacrimi în ochi, am pus deoparte Biblia şi m-am dus s-o ajut la treabă. Era tare necăjită mama, se mâniase pe bună dreptate. Noi eram atâţea şi ea era una, sărmana şi trebuia să facă atâtea treburi şi de mâncare.

Îmi venea să-i spun atunci că „nu numai cu pâine va trăi omu… „ dar când am auzit că mă roagă s-o ajut să facem de mâncare, m-am răzgândit. Abia atunci am simţit că mă roade stomacu, căci am uitat şi să mănânc cu cititul meu…

Când am auzit-o prima dată pe maica Siluana sfătuindu-ne să mâncăm dimineaţa în zi de post vreo 2-3 versete şi ne vor ţine de foame, n-am prea crezut-o. Dar acum ştiu că este adevărat ce a spus Domnul: „ Nu numai cu pâine v-a trăi omul, atenţie, v-a trăi, ci cu tot cuvântul lui Dumnezeu.”

Ce înseamnă să mănânci un verset? Să-l mesteci îndelung în măselile minţii şi ale inimii, să meditezi, să cugeţi la înţelesul lor şi să le laşi să te pătrundă.

Îmi amintesc o povestioară minunată:

Se povesteşte în cărţile noastre duhovniceşti (de spiritualitate ortodoxă), că era odată un călugăr care se retrăsese puţin din mănăstire la linişte să citească din Sfânta Scriptură. Şi la un moment dat a citit următorul verset: „o singură zi, înaintea Domnului, este ca o mie de ani şi o mie de ani, ca o zi” (II Petru 3, 8).

Măi, se întrebă atunci călugăru nostru, cum o fi asta? O zi ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi? Şi a început să mediteze şi să se roage Domnului să-L ajute să priceapă acest verset. Şi a stat acolo cugetând la cel verset.

După un timp s-a ridicat şi a plecat spre mănăstire. Dar cu cât se apropia de mănăstire, i se părea ceva schimbat. Ba mai mult, când a ajuns la poartă, un călugăr pe care nu-l mai văzuse până atunci l-a luat la întrebări: că cine este şi ce vrea.

„Cum mă întrebi aşa, a zis călugăru nostru, nu mă cunoşti?” Eu sunt cutare călugăr, sunt vechi aici, mă ştie toată lumea, mă ştie părintele stareţ.

„Păi dacă-i aşa, a răspuns portarul, haidem la stareţ!”

Şi au pornit să-l caute pe stareţ. Călugăru nostru era tot mai nedumerit. Nu mai recunoştea mănăstirea, era cu totul schimbată. Când s-a întâlnit cu stareţul, nu era cel pe care-l cunoştea şi de la care luase blagoslovenie (binecuvântare – voie) să meargă un ceas la linişte în pădure. Ce se întâmplase, oare? Că doar un pic a zăbovit în pădure, şi acum a revenit şi totul e nou, e schimbat!

Cercetând în arhivele mănăstirii numele stareţului pe care îl cunoscuse călugărul, au aflat că acel stareţ a trăit în urmă cu 300 de ani.

„300 de ani? Imposibil! Doar dimineaţă era aici!”

Şi aşa a înţeles ce înseamnă „o singură zi, înaintea Domnului, este ca o mie de ani şi o mie de ani, ca o zi”

Da! Să trăieşti cu gândul la Domnul e minunat şi se poate!

Cum?

Găsim răspunsul mai în josul paginii din epistola citată a Sf. Petru: „iubiţilor, aşteptând acestea („ceruri noi şi pământ nou”, deci rupte de timpul nostru), sârguiţi-vă să fiţi aflaţi de El în pace, fără prihană şi fără vină. (II Petru 3,14).

Da! Pacea e Împărăţia lui Dumnezeu în noi! Când ai pace în suflet, cerul locuieşte în tine, dar când pacea pleacă …  !?

De aceea toată sârguinţa noastră este pentru păstrarea păcii.

Astăzi mâncăm toată ziua acest verset, repetându-l mereu în minte peste tot unde ne ducem: „Fericiţi făcătorii de pace că aceea fii lui Dumnezeu se vor chema!”

Fie  nouă, Doamne!

O zi binecuvântată tuturor!