Arhive etichetă: Articole

Noi mărturii despre cartea „Mă bucur că sunt femeie”

Dragilor

Cu ajutorul lui Dumnezeu, mă apropii încet de finalul lucrului la ediţia a doua a cărţii „Mă bucur că sunt femeie”.

coperta

Am rugat pe prietenele mele, care au avut şansa şi fericirea să citească cartea în prima ei variantă, cea scrisă, cu atâta intensitate de trăire …, pentru evenimentul din 8 martie de anul acesta, să-mi scrie câteva rânduri cu impresiile avute după lecturarea cărţii.

Am primit câteva mărturii. Sunt atât de frumoase şi nu mă rabdă inima să le ţin doar pentru mine.

Aşa că, vi le împărtăşesc:

„Cartea „Mă bucur că sunt femeie” se citeşte foarte uşor. Nu-mi vine să cred că, într-un timp atât de scurt, deja am parcurs mai bine de un sfert din ea. Incă de cum am sosit acasă de la poştă, m-am aşezat şi am început să „absorb” cartea. Îmi place mult stilul dumneavoastră de a povesti, poate şi pentru că seamănă destul de mult cu al meu, şi, deci, mi se pare uşor de „digerat”.

Ştiu, că nu v-am urmat instrucţiunile din e-mail-ul trimis de dumneavoastră (cu ce anume să încep), dar pur şi simplu nu m-am putut opri din citit, odată ce m-am apucat! Iniţial am zis că citesc doar introducerea, dar n-am reuşit să mă limitez la ea.(…)

O să vă mai scriu un alt e-mail în care voi detalia cum am perceput cele citite, dar deocamdată, vreau să termin şi partea a II-a şi să mai reflectez asupra celor din viaţa mea şi să vad unde mai trebuie să pun „iertare”. Oricum, deja am stat şi m-am gândit şi am identificat câteva „gâlme”!

Va pup şi vă îmbrăţisez cu drag!

Doamne ajută! (Alexandra, Bucureşti)

„Cartea, pe care aţi scris-o, este umitoare. Cunoscându-vă de atâta timp, nu am bănuit prin câte aţi trecut şi cât de grea v-a fost copilăria în Moldova. Acum, că vă văd atât de hotărâtă şi pregătită pentru a vă lansa în lumea scriitorilor, sunt mândră că vă cunosc personal.

Cartea dumneavostră m-a impresionat şi m-a învăţat să mă iubesc oricum aş fi, deoarece Dumnezeu le rânduie pe toate. Vă mulţumesc pentru că mi-aţi arătat indirect acest lucru, mie şi la o mulţime de femei din toată ţara”. (Raluca din Sibiu, 15 ani)


„Sunt mămica a cinci copilaşi, care zilnic sunt o provocare pentru mine. Viaţa pare mult prea grea dacă nu-L ai pe „Doamne”.

Mulţumesc doamna Doina, pentru cartea aceasta minunată! Mi-aţi adus aminte că numai cu Hristos povara devine mai uşoară. Mulţumesc că mi-aţi făcut lumină în căpşorul şi sufletul meu. Am plâns citind acele pasaje despre părinţi, căci viaţa mea se aseamănă cumva cu a dumneavoastră.
Mulţumesc că mi-aţi adus aminte că avem un remediu duhovnicesc extraordinar: IERTAREA. Da. Este o provocare mare să nu ne judecăm parintţi. Doar cu „Doamne” vom reuşi să ne schimbăm vieţile.

Cartea „Mă bucur că sunt femeie” m-a învăţat să mă bucur că sunt femeie.
Cu drag, NINELA” (Călăraşi)


„Mare lucru e să-ţi vorbească cineva „de la om la om”, să-ţi împărtăşească experienţa lui personală, care, poate, seamănă, în multe aspecte, uimitor de bine cu a ta!…

Mă bucur că am cunoscut-o pe Doina, că i-am citit cărţile. Mă bucur că am învăţat să mă bucur mai mult de viaţă, pas cu pas, alături de ea. Îi doresc să păstreze bucuria şi să nu se oprească nicicând din a-şi astâmpăra setea, bând din Izvorul dătător de viaţă, Care este Hristos Domnul.

Veniţi, aşadar, să luăm bucurie unii de la alţii şi împreună să învăţăm cum să fim vii în trăirea noastră!”  Ana Maria, Roman)


„Pendulând între ludic şi profund, Doina Blaga abordează, într-un limbaj simplu, pe înţelesul tuturor, cele mai importante probleme cu care femeia ortodoxă, mamă şi soţie, se confruntă zilnic în societatea în care trăim.

Aspirând spre urmarea căii creştine de formare şi pregătire a copiilor şi preocupată totodată de o alimentaţie sănătoasă, tradiţională, în era consumismului şi a „junk-food-ului”, cartea Doinei poate fi privită atât ca un ghid de bune practici, cât şi ca o lectură relaxantă.

Stilul confesional al cărţii şi parcurgerea de la „depresie” la „bucurie” a drumului spre cunoaşterea şi acceptarea de sine, lasă, în final, în sufletul cititorului, sâmburele nădejdii”. (Odeta, Sibiu)


„Dragă Doina,
Apreciez curajul tău de a scrie o asemenea carte! Cu siguranţă multe femei se vor regăsi în paginile ei!”. (Mihaela, Sibiu)


„Draga mea Doina,

Îi mulţumesc Bunului Dumnezeu că te cunosc, că am avut şansa să citesc cărţile tale şi în special „Mă bucur că sunt femeie”. Am citit-o pe nerăsuflate şi cu drag o recomand şi o ofer de câte ori am ocazia. Eu, în afară de Maica Siluana, nu am mai întâlnit nicăieri acest mod de explicare al vieţii trăite în mod concret cu Dumnezeu; prin binecuvântarea a toţi şi toate, prin Liturghia iertării; învăţătura pe care atât de simplu şi pe înţeles o prezinţi în cartea ta „Mă bucur că sunt femeie”.

„Mă bucur că sunt femeie” este o carte care îţi dă nădejde!
„Mă bucur că sunt femeie” este o carte pe care aş citi-o şi reciti-o!

Cuvintele mele sunt prea mici pentru a exprima „cât bine mi-a facut mie Dumnezeu” prin această carte scrisă de tine, Doiniţa!

Îţi mulţumesc că existi în viaţa mea!

Cu mult drag, Alina (Bucureşti)


„Mesajul transmis de această carte este scris cu o naturaleţe autentică. Cartea este uşor de citit, plăcută şi deosebit de sugestivă. Este relevată conştientizarea prezenţei lui Dumnezeu în fiecare clipă din viaţa fiecăruia dintre noi”. (Monica, Sibiu)


„Bună ziua
In primul rând, să ştiţi că nu sunt o doamnă, sunt doar Maria (şi sunt ţărancă, în sensul propriu al cuvântului).

Încep cu rugămintea de a fi îngăduitoare cu mine, pentru că nu mă am cu ale scrisului.
Am citit cartea „Mă bucur că sunt femeie” şi m-am regăsit şi eu în ceea ce aţi povestit. La mine nu a fost atât de greu totul, dar trăirile au fost aceleaşi. Urcuşurile şi coborâşurile, le-am trecut şi eu.

Pierderile de identitate şi regăsirile, momentele de depresie şi neputinţă, prin toate am trecut. Am trăit acelaşi sentiment de frustrare când am venit de la şcoala din sat la liceu în oraş. Încă mi-a rămas viu gustul neacceptării în colectiv. Am rămas cu îndoiala că nu sunt suficient de bună, îndoială care încă se găseşte în suflet şi care a crescut în timp, lucru ce a dus la neputinţa de a spune cuiva ce simt şi cu ce probleme mă confrunt.

Ce am făcut eu diferit este faptul că am încercat să fiu pe placul tuturor, al părinţilor, al socrilor, al soţului, al societăţii. Dar să ştiţi că nici aşa nu e bine. M-am pierdut pe undeva pe drum şi acum am ajuns la o cumpănă: pendulez între a fi eu şi a face pe plac celorlalţi. Trebuie să învăţ cum să ţin echilibrul între acestea două. Încă sunt în căutări şi cartea „Mă bucur că sunt femeie” mi-a dat puterea de a trece la un alt nivel, acela de a încerca să mă regăsesc pe mine, fără a mă considera egoistă.

Sper că drumul descris de dumneavoastră să-l străbat şi eu cât mai repede şi am credinţa că-mi va aduce liniştea sufletească.

Îmi pare foarte bine că v-am găsit, ca v-am citit şi vă doresc în continuare multă putere de muncă şi sănătate.

Cu drag, Maria” (Maramureş)

Dragii mei dragi,

Mai aştept mesajele voastre.

Aştept să descopăr identitatea cititorilor blogului, folosul lecturării cărţilor şi articolelor.

Confirmarea venită din partea dumneavoastră îmi dă putere să continui lucrarea începută, care nu e uşoară.

Rugaţi-vă şi pentru mine.

Vă asigur că şi eu vă pomenesc pe toţi cei ştiuţi şi neştiuţi.
Împreună suntem puternici să facem faţă dificultăţilor parcurgerii Căii spre Doamne.

Vă mulţumesc!

Cu drag mult, Doina

A început postul Adormirii Maicii Domnului

Dragii mei

Astăzi am început un nou parcurs spre curăţire şi vindecare: postul Maicii Domnului.
Astăzi Părintele nostru minunat ne-a pus în faţă pilda sfinţilor mucenici Macabei pe care Biserica a aşezat-o la acest început de post.
Părintele a găsit de cuviinţă să ne citească pătimirea sfinţilor mucenici Macabei descrisă în Sfânta Scriptură în cartea a doua a Macabeilor:

Unul din fraţii Macabei, care era mai întâi, a zis către împărat astfel: „Ce voieşti să întrebi şi să înveţi de la noi? Fiindcă suntem gata să murim, decât să călcăm legile cele părinteşti”. Iar împăratul, mâniindu-se, a poruncit să ardă nişte tigăi şi căldări. Acelea fiind înfierbântate degrab, a poruncit ca să-i taie limba celui ce era între dânşii înainte vorbitor la cuvânt, să-i jupoaie pielea de pe trup şi să-i taie marginile mădularelor trupeşti; iar fraţii ceilalţi şi maica lor să privească. Şi după ce i-au tăiat toate mădularele, a poruncit să-l dea focului şi să-l frigă în tigaie, deşi abia mai sufla. Iar aburii înălţân-du-se din tigaie, toţi ceilalţi, împreună cu maica lor, se îndemnau unul pe altul să moară cu bărbăţie, zicând astfel: „Domnul Dumnezeu vede şi cu adevărat se mângâie întru noi, precum a arătat Moise în faţa poporului prin cântarea sa care mărturiseşte, zicând: Şi întru robii Săi se va mângâia”.

Deci cel dintâi murind în acest fel, pe al doilea l-au scos spre batjocură; deci şi acestuia jupuindu-i pielea cu perii de pe cap, l-au întrebat: „Vei mânca carne de porc mai înainte de a fi schingiuite toate mădularele trupului tău?” Iar el, răspunzând în graiul părinţilor săi, a zis: „Nu”. De aceea şi acesta a fost chinuit, ca şi cel dintâi. Iar când era în suflarea cea de pe urmă, a zis: “Tu, preaticălosule, ne pierzi pe noi din viaţa aceasta de acum, iar Impăratul lumii ne va învia întru învierea vieţii veşnice, pe noi, cei omorâţi pentru legile Sale”. După aceasta a fost batjocorit al treilea; şi, cerându-i-se limba, el a scos-o afară îndată şi, întinzându-şi mâinile cu îndrăzneală şi cu bărbăţie, a zis: „Acestea le-am câştigat de la Cer şi pentru legile Lui le defăimez pe ele; şi nădăjduiesc să le iau iarăşi de la Dânsul”. Insuşi împăratul şi cei ce erau cu dânsul se minunau de mărimea de suflet a tânărului, că întru nimic nu socotea chinurile.

Acesta sfârşindu-se, păgânii au luat pe al patrulea şi l-au muncit asemenea. Iar când era aproape de moarte, a zis astfel: „Mai bine fiind ucişi de oameni, să aşteptăm nădejdea cea de la Dumnezeu, ca să fim iar înviaţi de Dânsul. Iar ţie nu-ţi va fie înviere spre viaţă!” După aceasta au adus pe al cincilea şi l-au muncit şi pe el. Acela, căutând spre împărat, a zis: „Având stăpânire peste oameni, fiind muritor, faci ceea ce voieşti, însă să nu socoteşti că neamul nostru este părăsit de Dumnezeu. Tu să mai aştepţi şi vei vedea stăpânirea Lui cea mare, cum te va munci pe tine şi seminţia ta”. După aceasta au adus pe al şaselea şi acela, fiind aproape să moară, a zis: „Nu te înşela în zadar, pentru că noi pătimim acestea pentru că am greşit Dumnezeului nostru; iar tu să nu socoteşti că eşti nevinovat, începând a te lupta cu Dumnezeu”.

Iar maica cea fără de măsură minunată şi vrednică de buna pomenire, văzând pe cei şapte fii pierind într-o singură zi, răbda cu bărbăţie, pentru nădejdea în Domnul şi îndemna pe fiecare din ei în graiul părinţilor săi, fiind plină de vitejească înţelepciune. Deci, întărind gândul femeiesc cu sufletul bărbătesc, zicea către dânşii: „Nu ştiu cum v-aţi arătat în pântecele meu, pentru că nu v-am dat eu duh şi viaţă, nici n-am alcătuit mădularele fiecăruia. Ci Făcătorul lumii, care a zidit neamul omenesc şi a dat viaţă tuturor, vă va da iarăşi duh şi viaţă cu mila sa, căci acum vă defăimaţi pe voi singuri pentru legile Lui”.

Iar lui Antioh părându-i că este defăimat şi trecând cu vederea glasul de ocară, cel mai tânăr fiind încă viu, îl sfătuia nu numai cu cuvintele, dar îl întărea şi cu jurământ, că-l va face prietenul lui şi-i va încredinţa averi, făcându-l bogat şi fericit, dacă se va depărta de la legile părinteşti. Iar tânărul neluând aminte nicidecum la acestea, împăratul a chemat-o pe maica sa şi a îndemnat-o să-i fie tânărului sfătuitoare spre scăpare. Şi stăruind el mult, ea a făgăduit că va sfătui pe fiul său; şi plecându-se către dânsul, a râs de cumplitul chinuitor şi a zis în graiul părinţilor săi: „Fiule, miluieşte-mă pe mine, care nouă luni te-am purtat în pântece, te-am hrănit cu lapte trei ani, te-am crescut, te-am adus la această vârstă şi ţi-am suferit durerile creşterii. Rogu-te, fiule, să cauţi spre cer şi spre pământ şi, văzând toate cele dintr-însele, să cunoşti că Dumnezeu le-a făcut pe acestea din cele ce nu erau, şi neamul omenesc aşa s-a făcut. Să nu te temi de acest sfâşietor de carne, ci, fiind vrednic fraţilor tăi, să primeşti moartea, ca să te primesc în ziua milostivirii împreună cu fraţii tăi!”

Ea grăind acestea, tânărul a zis: „Pe cine aşteptaţi? Nu voi asculta porunca împăratului, ci voi asculta porunca Legii date părinţilor noştri prin Moise; iar tu, fiind aflător de toate răutăţile asupra iudeilor, nu vei scăpa de urgia lui Dumnezeu, pentru că noi le pătimim acestea pentru păcatele noastre! Iar dacă Domnul nostru Cel viu S-a mâniat puţin spre înfricoşare şi învăţătură, apoi iarăşi Se va împăca cu robii Săi. Iar tu, nelegiuitule şi spurcatule mai mult decât toţi oamenii, nu te înălţa în zadar, îngâmfându-te prin nădejdea cea deşartă şi înălţându-ţi mâna asupra robilor Lui cereşti, pentru că n-ai scăpat încă de judecata Atotţiitorului şi Atotvăzătorului Dumnezeu; căci fraţii noştri, răbdând puţine dureri după Legea lui Dumnezeu, au câştigat viaţa cea veşnică; iar tu, cu judecata lui Dumnezeu, vei lua pedeapsa cea dreaptă, după mândria ta. Iar eu îmi dau sufletul şi trupul pentru legile părinteşti, precum şi-au dat şi fraţii mei, chemând pe Dumnezeu, ca degrab să fie milostiv asupra lui Israel; iar tu, cu muncirea şi cu bătaia, vei mărturisi că numai Unul este Dumnezeu. La mine şi la fraţii mei va înceta mânia Atotţiitorului, cea adusă cu dreptate asupra a tot neamul nostru”.
Atunci împăratul, aprinzându-se de mânie asupra lui mai cumplit decât asupra celorlalţi, suferea ocărârea cu amar. Deci şi acesta a fost ucis şi s-a mutat curat din viaţă, nădăjduind spre Domnul.
Văzând aceasta fericita maică, al cărei nume era Solomonia, s-a umplut de veselie negrăită, că şi-a trimis fără prihană înaintea lui Dumnezeu pe cei şapte fii ai săi. Şi stând deasupra trupurilor lor, şi-a întins mâinile în sus şi, rugându-se cu lacrimi fierbinţi, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Astfel s-a sfârşit maica cu fiii săi, punându-şi sufletele pentru legea Atotţiitorului Dumnezeu.

E uimitor cum aceşti copii au rabdat asemenea chinuri pentru a ţine Legea strămoşească. E atât de măreaţă jertfa lor! Iar scuzele noastre de a „nu putea posti” sunt atât de meschine!!!

Când îl ascultam pe părintele citind pătimirea acestor 7 mucenici Macabei dimpreună cu mama lor mă gândeam la netrebnicia mea. Aceşti mucenici nu aveau harul aşa de mare cum îl avem noi creştinii şi iată cum au răbdat şi eu…..eu ce fac? La cea mai mică adiere de vânt diavolesc mă clatin.. ..mă sperii, mă tulbur…dau bir cu fugiţii. Ce caricatură de creştin sunt…!
Dar astăzi mi se mai dă încă o şansă. Mă voi ridica şi voi striga la Doamne şi la Maica Sa şi mila Lor nu mă va lăsa!

Vă doresc un post binecuvântat şi cu bucurie!A început postul Adormirii Maicii Domnului