Arhive etichetă: avocado

Două reţete noi: Îngheţată de post de vişine şi Pastă de curmale cu arahide (Nutella a la Doina Blaga)

Dragilor

tocmai am terminat de făcut o delicioasă îngheţată de vişine!

De câteva zile, Pantelimonica mea mă tot bâzâie să-i cumpăr o îngheţată, numai una… că tot aşa a trecut postul…

Am tot discutat cu ea, i-am tot explicat din ce e făcută…Nimic…Trecea o zi şi iar îmi spunea că vrea îngheţată.

Duminică, când ne-am întors de la adusul apei din Păltiniş, am trecut prin Răşinari şi am văzut la marginea drumului localnici cu cireşe şi vişine de vânzare. Am oprit şi am început să mă târgui cu ei şi, conform setării mele: „Mult, ca să ajungă”, le-am luat ţăranilor toată marfa, desigur cu un preţ accesibil; au lăsat şi ei la preţ dacă le-am luat toată marfa, logic.

Şi iarăşi, conform programului, am dat-o în bară, căci cireşele, care erau din acelea „albe”, nu au plăcut prea mult copiilor şi, pe deasupra au început a doua zi şi să apară la unele dintre ele puncte maronii de stricat. Aşa că, „mâncă” Doino 8 kg de cireşe, poate te saturi şi tu odată!

Cu vişinile, aceeaşi poveste: omul cerea 8 lei pe kg, dar eu i-am luat toate cele 5kg de vişine cu 6 lei. Le-am luat cu gând să le combin cu cireşele şi să pregătesc un cocteil delicios pentru dimineaţa. Am desfăcut de vreo două ori vişine, dar n-am mai avut răgaz să le mai desfac şi mă tot gândeam ce-o să fac restul. Am zis că voi prepara, în cele din urmă, un compot..

Azi, când ne întorceam acasă de la Doamne, Pantelimona mi-a vorbit din nou de îngheţată…

Astfel, i-am spus că-i fac îngheţată de vişine dacă scoate sâmburii…

visine-proprietati

S-a angajat să-i scoată. A lucrat vreo două ceasuri …, a stropit totul prin bucătărie, s-a necăjit că sora ei, Rafaela, s-a cam „fofilat” şi nu a ajutat-o, dar a reuşit să desfacă cele aproximativ 3 kg de vişine…

Îngheţată de post de vişine

Ingrediente:
Vişine
Zahăr
Avocado
Nuci caju
Vanilie praf

Cum am procedat:

Am pus peste vişine zahăr…, am folosit zahăr pentru că aşa a vrut Pantelimona, ca să fie dulce, ca „aia” de la magazin… Hai, să fie şi zahăr de data asta… !

Am scăpat cam mult zahăr…

Şi am uitat şi să cântăresc vişinele să văd exact….

Am luat un avocado, care nu era chiar copt bine, bine…Data viitoare o să-l lăsăm să se coacă mai bine..
Am curăţat avocado, l-am pus în blender, am adăugat trei polonice de vişine cu zahăr şi două linguri de caju măcinat şi le-am mixat bine. Blenderul meu, săracul, nu mai poate… şi aşa e slab…,şi nu prea a ieşit foarte fină pasta, dar era delicioasă..
Am pregătit 5 pahare de 200 ml şi am răsturnat acea pastă din blender în păhărele. Le-am aşezat în congelator, acoperindu-le cu o folie de plastic.

Nici nu le-am aşezat bine în congelator, că au şi început mămăruţele să întrebe:

Când e gata? Când e gata?

Peste o oră…!

Hm…

No, bun! Dar acum ce fac cu restul de vişine?

Înainte să plec la Doamne, am pus la înmuiat seminţe de dovleac şi de floarea soarelui pentru amiază. De asemenea, am pus la înmuiat şi o pungă de 250 g de arahide crude şi 500g curmale, cu gând să fac o pastă pentru întins pe chifle…

arahide crude:

2590849

Astfel, am mai făcut o porţie de îngheţată din seminţele de dovleac şi floarea soarelui (5 mânuţe din fiecare) şi un avocado şi vreo 4 polonice de vişine cu zahăr şi o jumătate de linguriţă de vanilie (la prima porţie am uita să adaug vanilie!).

Restul de vişine le-am aşezat în caserola la congelat…

Pastă de curmale cu arahide (Nutella a la Doina Blaga)

Ingrediente:
500 g curmale fără sâmburi înmuiate
250 g arahide crude înmuiate
5 linguriţe cu vârf de carob (praf de roşcove

Cum am procedat:
Am verificat să nu fie cumva vreun sâmbure de curmale rătăcit. Am pus un pahar cu apă în blender, am adăugat jumătate din curmale şi jumătate din arahide şi le-am mixat îndelung…, căci blenderul meu nu e puternic…şi tot nu a ieşit fină…Am răsturnat compoziţia într-un borcan de 800g.

Apoi, am mixat şi cealaltă parte de curmale şi arahide cu apă (100 ml). Am adăugat 5 linguriţe de carob şi le-am mai mixat câteva rotaţii

Aceasta a ieşit mai dulce deoarece şi carobul este dulce…

Am umplut un borcan de 800g şi cu restul s-au ospătat prinţesele…, ca să uite un pic de îngheţată…după care mai trebuie să aşteptăm o oră…

Şi uite-aşa, m-am îndulcit şi eu, noroc cu copiii!

Aşa, îmi mai maschez şi eu satisfacerea poftelor, băgându-i pe copii la înaintare… Aşa, am tot lungit-o cu renunţarea la carne…: Cumpăram carne pentru că „maram” au nevoie copiii de ea, dar era pofta mea, de fapt…

E mai dificil să te abţii când pregăteşti chiar tu de mâncare, dar se poate să şi găteşti sănătos dacă vrei…De mine depinde…Secretul e să le fac poftă copiilor de mâncarea sănătoasă, chiar dacă nu are gustul mâncărilor clasice…, tradiţionale.

Ideea e că mie îmi place orice fel mâncare şi mai ales mâncarea pe care o pregătesc eu.. Dar uneori, copiii mai fac mofturi, mai ales când au alternative de gusturi apetisante…

Însă când le este foame cu adevărat, mănâncă şi două porţii de mâncare făcută de mine…Ideea e să-i păzesc să nu primească „darurile” (bombonici, napolitane), cu care îi mai îmbie unii binevoitori…

De data asta, am făcut un compromis cu zahărul.., că ni s-o terminat şi mierea… Dar, de altfel, mă străduiesc să le învăţ şi să le dau exemplu să fie mulţumite cu fructele proaspete, consumate ca atare.

…şi iar un DAR mare…, dacă n-ar fi atâtea tentaţii în jur! Nu-i chip să ieşi din casă, că te năucesc de nas, de ochi…mirosuri, imagini ispititoare..

Aseară am fost din nou în parc. Nici nu poţi să intri bine în parc de dispozitivul pentru făcut popcorn…!!!

Aseară a trebuit să le fac musai popcorn… şi astfel, am „împuţit” toată casa de miros…, pentru că am pus un pic de ulei, căci nu voiau să sară floricele nicidecum fără…

DAR, cu toate astea, tot mă bucur că sunt femeie şi că pot să stau cu copiii acasă, chiar dacă aş prefera să fac altceva…

Salată de verdeţuri de primăvară cu maioneză de avocado şi mămăliguţă caldă

Dragilor

Tocmai am mâncat o delicioasă salată! Mulţumesc Domnului pentru o aşa bunătate!

Aaa! Staţi să văd cum am făcut-o! Iniţial am vrut să fac reţeta mea preferată din urzici, ceapă şi avocado şi să le mănânc cu mămăliguţă, dar aveam spălate şi alte verdeţuri: leurdă, lobodă, aţmăţuchi (un fel de pătrunjel creţ cu un miros „dulceag” foarte puternic) şi le-am adăugat şi pe ele şi aşa a ieşit o salată bogată de verdeţuri.

Mai concret, cum am procedat:

Salată de verdeţuri de primăvară
Am curăţat 3-4 cepe (de data asta am folosit ceapă albă uscată) le-am tăiat finuţ de tot (cum numai eu –în casă- pot ..hi, hi!). am frecat-o în mână, apoi am tocat urzicile crude, spălate şi scurse, prin tocător. Le-am amestecat cu ceapa şi le-am frecat bine ca să li se ducă pişcăceala apoi am tăiat finuţ şi celelalte verdeţuri şi apoi am făcut maioneza.

Maioneză cu avocado, ulei de măsline şi usturoi

Avocados with pit

Un avocado
2 linguri de ulei
O căpăţână de usturoi
Un praf de sare

Am tăiat avocado. De data asta am luat şi un avocado rotund, ştiţi că de obicei prin magazine se găseşte avocado lunguieţ, aşa ca o pară, dar zilele astea am văzut şi avocado rotund şi am luat unul să văd cum e. Şi e ok şi ăsta rotund. Am scos miezul din avocado, l-am zdrobit bine cu furculiţa apoi am adăugat usturoiul, pe care l-am ras prin răzătoarea micuţă de mână, ca să nu mai murdăresc presa de usturoi, că se curăţă mai greu, am amestecat bine usturoiul şi apoi am pus 2 linguri de ulei de măsline şi am frecat bine ca la maioneză. Desigur că poţi pune cât ulei vrei, dar nu se mai simte apoi gustul minunat de avocado. Am gustat maioneza. Doamne ce bunătate! am amestecat-o cu salata şi apoi am gustat din nou. Doamne ce bunătate, de zeci de ori mai bun decât peştele ce l-am gustat duminica trecută.

Mămăliguţă din făină proaspăt măcinată
Între timp pusesem apa la fiert pentru mămăliguţă şi apoi am măcinat câteva mâini de boabe de porumb la bijuteria mea de moară Picture1

şi cât am făcut salata, a fiert şi apa şi am pus făina să fiarbă şi după ce am terminat de făcut salata, am mestecat şi mămăliguţa făcută în cratiţa de fontă care a fiet-o ca la mama acasă.

În timp ce mâncam aceste bunătăţi: salată de verdeţuri cu maioneza de avocado şi cu mămăliguţa caldă, mi-am amintit de copilărie când mâncam verdeţuri direct din grădină

moto_0540

cu mămăligă rece…uleiul era o sărbătoare..ce să mai spun ulei de măsline? Şi mâncam şi plângeam atunci de pişcăceala frunzelor de ceapă iar acum plângea de recunoştinţă, sărutând mâinile lui Doamne care ne dă numai bunătăţi … şi oare mai putem să zicem că n-avem ce mânca în post?