Arhive etichetă: banchet

Vă aștept, dragilor! Să știți că m-am pregătit și anul acesta să vă întâmpin cumsecade!

Dragii mei dragi,

deși vă spuneam în ianuarie că anul acesta l-am declarat „an sabatic”, iată că nu m-a răbdat inima să stau în retragere și să nu vin la întâlnirea anuală obișnuită, la banchetul cărților de suflet, la Târgul de Carte și Revistă Religioasă, de la noi, de la Sibiu din 3-6 noiembrie 2016.

Și contextul a fost forțat, întru-câtva, comoditatea și lenea mea mare, care se dosise într-o scuză, de altfel, binecuvântată, dar mi s-a spus:

Ai intrat în horă, Doino? Joacă până la capăt!!!”.

Așa că m-am pregătit să vă întâmpin și anul acesta cum se cade unei gazde primitoare. Și cu ajutorul lui Doamne, vom sta la masa îndestulată și despre multe vom vorbi

coperta1

iar Firimiturile

doina-coperta

le vom strâge și le vom pune în „străițucă”, ca să le-avem merinde până la ce știu eu care data viitoare…

INVITAŢIE LA BANCHETUL COMUNIUNII CELOR DE AICI CU CEI DE DINCOLO

E vineri şi primesc o invitaţie importantă pentru mâine la un banchet minunat. Accept!

Totul e dar şi abundenţă. Invitaţia este pentru toţi. Nu ţine de nicio vrednicie, dar nici de indiferenţa pregătirii răspunderii nu e vorba.

Vine fiecare cu ce poate, după preferinţe.

Iubitorii de prăjituri vin cu prăjituri, mai ales cu cea care era preferata celui drag plecat dincolo. Unii vin cu colivă, care mai de care mai „înflorată”.

Alţii preferă fructe şi pâine. E mai simplu aşa şi mai sigur că place. E sănătos aşa!

Masa e plină, ba chiar se suplimentează cu încă două.

Unii sunt mai râvnitori şi vin mai devreme, iar alţii încă mai au ceva de aranjat la colivă.

Alţii, însă, gâfâind, ajung înainte de imnul inedit „de la mulţani” în veşnicie cu Hristos Cel înviat.

Începe citirea catalogului. Filel sunt multe. Când îşi aud numele cei apelaţi răspund cu prezent şi feţele li se luminează.

Parcă îi aud zicând: „Suntem cu toţii aici. Vă aşteptam!”.

Vine la rând şi fila cu ai mei. Prezent, prezent, prezeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeent.

Tata mă întreabă:

          – Ce mai face mamă-ta, o mai doare piciorul?”

          – Dar de unde ştii că are probleme cu piciorul?

          – Păi am văzut-o ieri când s-a gândit la mine şi i-a zis lui N să aduci ceva de pomană azi la parastas.

         –  Aha!

          ….. Linişte

         –  Cum eşti tată? Ţi-e bine acolo?

          – Când mă pomeşte părintele mi-e bine. Să vii mai des, să vii tot timpul, la aceste pomeniri, că mare bucurie şi uşurare este pentru noi cei plecaţi de lângă voi aceste pomeniri. Şi când toţi cântă „Hristos a înviat din morţi, niciun mort nu poate fi trist, toţi sunt vii şi în lumină. Cântaţi mai des pentru noi „Hristos a înviat din morţi…”

          – Da! Am înţeles.

          – E minunată întâlnirea aceasta. Pentru un timp suntem cu toţii lalolaltă. Noi privim la voi şi ne bucurăm să vă vedem, iar voi vă rugaţi pentru noi şi ne simţiţi alături. E o mare taină şi o mare mângâiere pentru noi cei plecaţi şi pentru cei care sunt încă pe pământ şi înţeleg şi cred în taina comuniunii viilor cu morţii. Dar numai în Biserică, numai în Hristos. Şi din gustarea celor pe care le puneţi pe masă şi bucuria dăruirii, ne „hrănim” şi noi.

          – Da, aşa este, tata! Azi am simţit prezenţa celor pomeniţi de părintele pe pomelnic. Erau toţi prezenţi.

          – Acum plec.

          – Pe sâmbăta viitoare!