Arhive etichetă: bani

Cum împărțim alocația copiilor ca să ne-ajungă?

E o după masă frumoasă de toamnă. Mami a venit la școală ca să ia omuleții după terminarea orelor. A venit încărcată ca un pom de Crăciun; cu geanta ei imensă și cu cele două rucsacuri cu echipamentele de înot ale omuleților.

Zilele acestea, tatăl omuleților, și soțul mamei, e plecat într-o delegație cu mașina familiei și e nevoie ca mama omuleților să se descurce fără ea cum o lumina-o Cel de Sus. În prima zi, luni, s-a dus cu autobuzul la înot, a doua zi, au mers pe jos cu trotineta, a treia zi, miercuri, ce s-a gândit mama:

Cred că e mai bine să iau și rucsacurile și să aștept când ies omuleții de la școală și să mergem la bibliotecă să-și facă temele și apoi, să ne mai delectăm cu vreo lectură captivantă. Acolo, la bibliotecă, e tare frumos și omuleților le place. Acolo, la bibliotecă, e cald, e liniște și mai vin și alți mulți omuleți. Timpul o să treacă repede până la ora 15.30. Așa o să câștigăm timp și o să economisim și ceva bănuți ce ar trebui să-i dăm pe bilete, se gândi mama.

Zis și făcut! Mama turnă repede o budincă de orez cu stafide și semințe în caserole.

img_20160928_123824

Adăugă și niște prune și câteva felii de pâinică, le puse într-o plăsuță, pe care o îndesă într-unul din rucsacurile de înot ale omuleților. Își umplu sticla cu apă de izvor și-o puse în geantă. Se încălță, aruncă pe spate un rucsac și geanta pe umăr și înșfăcă celălalt rucsac în mâna stângă și cu mâna dreapta încuie ușa. Apoi, descuie și încuie poarta și … ”pe-aici ți-i drumul!”.

Ca de obicei, timpul alunecă printre degete. Era aproape ora la care omuleții terminau orele. Mami începu să alerge.

Rucsacul din spate aduna căldura și-i provoca nădușeli, geanta de pe urmă atârna greu….., iar rucsacul din mână o incomoda… , dar gândul mamei era departe…, era deja lângă omuleți. Îi vedea cum coboară spre locul de întâlnire. Începu să zâmbească. De data asta, omuleții se țineau de mână, își învățaseră lecția despre cum să vină împreună…..

  • Mami, mami, ai ajuns?
  • Da
  • Uau, vom sta în oraș? Văd că ai venit cu rucsacurile de înot…, zise un omuleț.
  • O să mergem la bibliotecă!?, adăugă celălalt omuleț.
  • Da, da, zise mami și apoi, făcură cale-ntoarsă spre o bancă de la soare.
  • Uite, v-am adus ceva de păpică!, zise mami.
  • Ce, ce ne-ai adus???
  • Niște budincă de orez.
  • Uau, zise un omuleț.
  • Aaa, mami, mi-e mi-i poftă de o gogoașă, adăugă celălalt omuleț.
  • img_20160929_084856
  • Am înțeles. Ți-e ți-i poftă de o gogoașă și eu am adus budincă. Vrei să guști un pic din budincă?
  • Da.

Copilașii începură să mănânce. Mami îi privea.

  • Mă uit la voi și văd că parcă nu prea vă este foame… Și eu care am crezut că sunteți hămesiți, mai zise mama ca pentru sine…
  • Știi…, începu un omuleț, de fapt mami…, noi am băut lăpticul…
  • Să știi că încă ne mai dă din ăla mai bun.., adăugă alt omuleț. Încă nu au apărut triunghiurile…
  • Și am zis să mai luăm și noi, deși ne înțelesesem cu tine să nu luăm, adăugă omuleț…..
  • Și am mâncat și cornul…, dar să știi că am citit pe ambalaj și nu e din ăla cu margarină…., completă omuleț.
  • Aha, am înțeles, zise mami. Așadar, nu vă este foame acum. Poate o să vă vină foamea mai târziu. Haideți să mergem la bibliotecă. Acolo, o să vă faceți temele și apoi, o să mergem pe jos până la înot.
  • Da, da, hai să mergem, zise un omuleț. La bibliotecă, la bibliotecă, adăugă și celălalt omuleț.

Porniră

  • Ca să ajungă la bibliotecă, era nevoie să treacă prin Piața Mare a orașului. Înainte să intre în Piață, privirile mamei se izbiră de ceva straniu: un cort mare în mijlocul Pieței și multe chioșcuri și tarabe în jur de parcă se apropia Crăciunul…
  • maxresdefault
  • Ce va fi, se întrebă ea în gând? Fără să vrea, scoase un sunet de mirare.
  • E un festival, mami, zise un omuleț
  • Mami, mami, hai să ne dai pe căluți…, adăugă alt omuleț.
  • Și pe mașinuțe! Hai să vezi ce fain îi. Uite acolo se mănâncă! Hai să vedem! …, mai zise omuleț.

Mami îi urmează pe cei doi omuleți, care îi adăugaseră, peste podoabele deja agățate, și rucsacurile de școală, iar ei fugeau zglobii în față.

  • Hai, mami!
  • Mami, ne dai cu mașinuța?
  • Da.
  • Da, mami?, întrebară amândoi omuleții făcând ochii mari, mari. Era prima dată când mami le răspundea cu da.
  • Da, zise mami cu bucurie și adăugă: haideți să vedem ce bani avem și cum îi putem împărți. Să vedem ce nevoi avem și să vedem ce bănuți mai rămân pentru dorințele voastre. Vom merge la bancă să vedem ce bani avem.

Au mers împreună la bancă și au scos de la bancomat banii.

  • Uitați, a zis mami. Acesta se numește Bancomat.
  • automated-transaction-machine-or-atm
  • Pe această bucățică de plastic, care se numește card, sunt înregistrate datele mele personale, nume, prenume, adresa și numărul unui cont. În acel cont, se virează, se depune, alocația pe care Statul, conducerea țării noastre v-o dă. Statul alocă fiecărui copil până la vârsta de 18 ani o sumă de bani care se numește alocație. Este un mic ajutor pentru ca părinții să cumpere cu ei cele necesare copiilor. Iată aceștia sunt banii, banii voștri de la stat!
  • index
  • Uau ce de bani, făcu un omuleț. Și sunt ai noștri.
  • img_20160928_141542
  • Înseamnă că o să mergem să ne dăm pe mașinuțe, pe căluți, pe trenuleț și să să cumpărăm ceva de mâncare din cortul acela mare din Piață….
  • Da, omuleț. Statul vă dă câte 80 de lei la fiecare o dată pe lună. Sunt niște bănuți. Mai demult erau doar 42 de lei, acum s-a dublat. Tot e ceva și asta! Iată avem 160 de lei. Așadar, haideți să vedem cum îi putem împărți ca să vă ajungă la cele ce aveți nevoie și să vedem ce mai rămâne pentru cele care mi-ați spus că vă doriți. Haidem să stăm aici, pe această bordură, să vedem, așa cum v-am spus, care sunt nevoile voastre, căci dorințele mi le-ați comunicat deja.

Astfel, s-au așezat pe o bordură și mami a scos caiețelul de notițe, jerpelitul și nelipsitul caiețel, pe care ea notează tot ce-i trece și ce nu-i trece prin cap…

……..

Urmarea .., cum au împărțit mami bănuții ca să le-ajungă omuleților și pentru nevoi și pentru dorințe, o găsiți în cartea ”De vorbă cu Omuleț

La cumpărături cu ….. soţiorul

Dragele mele prietene

de data aceasta vreau să vorbim despre ceva ….mai banal…
Zilele trecute v-am tot ridicat în dimensiuni înalte, dar acum vreau să vă povestesc ceva cotidian: despre cumpărături.

În mod obişnuit, mie îmi place să merg la cumpărături singură, în niciun caz cu soţiorul. Când mă duc la cumpărături în marile magazine, îmi place să mă uit la toate aspectele, să cercetez, să citesc etichetele, să mă socotesc ce-mi trebuie şi la ce-mi trebuie, să-mi socotesc bănuţii şi alte celea… Lui nu-i place. El întotdeuna are clar în cap ce vrea să cumpere şi ia de unde i se pare mai „fain”. Şi se grăbeşte tot timpul. Şi pe bună dreptate se grăbeşte, că chiar n-are timp. Nici eu n-am timp, dar aşa am apucat …să-mi tot fac socoteli, să mă gândesc şi răsgândesc şi apoi să nu cumpăr sau să cumpăr şi apoi să mă simt vinovată că de ce am cumpărat sau n-am cumpărat.
Ei bun. Iată-ne în plină acţiune: „Eu mă duc să-mi cumpăr ceva, vii şi tu?”. Mda… „Vorbeai zilele acestea de o rochie… Poate-ţi găseşti o rochie… ”.

Am plecat. Simţeam o tensiune… ciudată. Am conştientizat-o imediat. Priveam cum schema vizavi de subiectul în discuţie, de a merge împreună la cumpărături, voia să intre în funcţiune. Am început să zâmbesc… Ce interesant…! Iată cum funcţionează schemele astea..intră aşa pe pilot automat şi te subjugă! Dar de data asta n-am vrut să mai intru în joc şi nu am reacţionat după cum îmi venea să reacţionez. Am făcut o rugăciune să rezist de a manifesta acel discomfort şi am început să privesc din alt punct de vedere această provocare şi să-mi zic: Uite am posibilitatea să merg la cumpărături, e o ocazie, de ce s-o ratez pentru că eu nu am chef să-mi tai voia şi să mă pliez pe timpul şi ritmul soţiorului.

Dar ce bine a fost…! Am avut şi consultant şi admirator la rochie…

sot-rochii-sotie1

Ei, ce aş fi ratat….!

Bun, cu rochia am rezolvat.

Acum mergem la raionul de alimente.

shopping-supermarket-2-660x400

Mama mea, ce mirosuri acolo, ce imagini…!

Nu ştiu voi cum sunteţi, dar eu când e vorba de mirosuri de mâncare, am o chestie ciudată, mă apucă foamea…, chiar dacă sunt „mâncată”. Şi năvălesc şi poftele de ..ceva dulce…

Am vrut să iau ceva… M-am tot uitat…, dar pur şi simplu nu era ce să iau. Din magazinele mari, nu ai ce lua, dacă citeşti etichetele… Aaa, poţi să iei, să bagi în gură şi, după aia….,vezi tu cum te descurci cu regretele că nu-ţi mai intri în fusta preferată…

Doamne, ce m-a mai luptat pofta să cumpăr ceva, ceva din aceea ce mirosea aşa de îmbietor…!

Dar şi de data asta, cu ajutorul lui Doamne, am rezistat să cumpăr „ispite” şi m-am concentrat pe alimente integrale. Aşa lucrurile sunt simple: măsline naturale, fulgi de cereale integrale, nucă de cocos, migdale, arahide, avocado şi alte alimente integrale ce le-am mai găsit în acel supermarket.

De obicei eu mă aprovizionez cu majoritatea alimentelor din categoria cereale, leguminoase şi seminţe prin comandă la firme ce fac distribuţie acasă. Dar uneori se întâmplă să găsesc şi prin supermarketuri preturi bune. Uite de data aceasta am găsit orz decorticat la preţ bun…

Îmi amintesc de altădată. Ce nebunie era când nu aveam habar ce să iau de mâncare. Înnebuneşti uitându-te la zecile de sortimente de pâine, de făinuri, de zahăr, uleiuri…de toate celea… După ce să te iei? După preţ…cel mai ieftin…dar toate sunt la fel de … rele, şi cele ieftine şi cele scumpe… Uneori un leu în plus e ambalajul…

Am ajuns acasă târziu şi … cu foame… Măslinele au fost salvarea mea. Ce bunătate: măsline cu usturoi, salată verde şi chiflă din făinuri integrale. De data aceasta măslinele naturale sunt aşa de bune! Mai mult se simţea gustul de murat…decât de sare… Doamne mulţam!
Iar noaptea am dormit liniştită, fără să mă simt, ca alte dăţi, vinovată după ce veneam acasă de la cumpărături…

Doamne, mulţam!

Dimineaţă am spălat rochia şi abia aştept să se usuce…

Doamne cât de minunat ai făcut-o pe femeie..ce frumuseţte, ce farmec…şi rochiile…o splendoare…

Abia acum văd şi eu ce bine că sunt femeie şi MĂ BUCUR CĂ SUNT FEMEIE. Şi mai mult, mă bucur că Domne mi-a dat fete..ce superbe sunt în rochiţe….dar eu nu am avut ochi să văd toate acestea până acum…Cele care mi-aţi citi cartea, ştiţi la ce mă refer.

Rochiile şi fustele măresc farmecul feminin atât de mult..

Poza cu rociile am luat-o de aici:

http://www.agentiadepresamondena.com/paul-brockman-barbatul-care-i-a-daruit-sotiei-55000-de-rochii-in-56-de-ani-de-casnicie/

sot-rochii-sotie1

Eu şi banii

copertaDragilor

aseară am fost la un Seminar gratuit despre bani. Am primit multe şi utile informaţii.
Ideea centrală a discuţiei de acum este: concepţiile, convingerile, credinţele şi deciziile ne determină felul de viaţă pe care îl trăim.
Eu am preluat o concepţie destul de neavantajoasă faţă de bani şi asta m-a făcut să sufăr mult.

Prima concepţie despre bani am moştenit de la mama: banii sunt făcuţi ca să-i cheltui PE TOŢI, până la ultimul bănuţ. Imediat ce ai bani, imediat să-i cheltui! Acest mod de gândire mi-a dictat felul în care eu am relaţionat cu banii şi cum mi-am trăit viaţa.
Apoi am întâlnit în comunitate alte câteva concepţii despre bani care mi-au fixat relaţia cu ei: banii sunt ochiul dracului, banii sunt murdari, bogaţii nu vor intra în Împărăţie, banii nu sunt buni… şi ca atare am căutat întotdeuna să mă scap de ei. Cum primeam nişte bani, cum îi cheltuiam. Desigur pe lucruri folositoare, dar eram întotdeuna fără bani…şi în multe lipsuri şi sufeream şi-mi doream să pot să-mi iau cele necesare şi de multe ori eram în postura de cerşetor, chiar dacă ceream de la persoane foarte apropiate, dar tot cerşetorie era, căci nu puteam garanta că le voi returna cândva, precis, banii.

Când primeam bani, fie „donaţie”, fie bursa, fie salariul soţului sau al meu, prima dată dădeam datoriile: taxe, împrumuturi şi ce mai rămânea, cumpăram, până la ultimul bănuţ, mâncare. Nu păstram nimic deoparte. Nu aveam obiceiul ăsta. Se întâmpla să facă copilul febră şi eu să nu am în casă 1 leu cu care să cumpăr un supozitor.
Conceptele mele despre bani le-am transmis şi urmaşilor mei: „Noi nu ne permitem!”, „noi n-avem bani”, „eu trebuie să muncesc mult pentru banii ăştia”, „banii n-aduc fericire…”.

Simţeam o mare presiune şi nefericire în relaţia cu banii. Credeam că aşa e pe lumea asta: unii să aibă bani mulţi, iar alţii să-şi ducă viaţa de pe-o zi pe alta şi la sfârşul banilor să le mai rămână destulă lună…până să primească alţii…

Dar după ce am ieşit un pic din sfera mărginită în care familia, şcoala şi comunitatea m-a plasat, am început să aflu noi concepte şi credinţe practice de viaţă şi mi-am dat seama că în toată povestea asta cu banii totul e o chestiune de interior, de concepţie şi nu că nu sunt bani. că totul e matematică, că banii sunt energie pe care dacă o controlezi, o ai la mână. Că de fapt e un joc al banilor, că există nişte „secrete” în privinţa banilor pe care eu nu le-am cunocut până acum şi n-am avut niciun control asupra banilor, care plecau de cum veneau.

Cartea „Secretele minţii de milionar” a fost pentru mine o adevărată revelaţie, apoi Seminariile gratuite ale fraţilor Păsat şi acum Seminarul d-lui Burcoş a fost sinteza acestora. Abia acum am o privire de ansamblu, abia acum am înţeles, ceva mai bine, cum stă treaba cu banii.

Banii sunt o energie, aşa cum e tot ce e în afara noastră, care ne „hrăneşte”, care ajunge să facă parte din noi.

Lucrurile sunt clare acum: pe de-o parte sunt EU şi pe de altă parte sunt ALE MELE. În momentul când ALE MELE mă domină, viaţa mea devine un haos. În momentul când banii au controlul, sau mâncarea sau alte lucruri au control şi stăpânire asupra mea, înseamnă că eu nu mai sunt liberă. Ce pot să fac? Să învăţ despre cum să deţin controlul asupra banilor şi asupra tuturor ALOR MELE. Şi cum pot face asta? Începând de azi să ţin evidenţa a fiecărui leuţ cheltuit, să ţin evidenţa a tot ce bag şi scot din gură…

De câţiva ani am început să verific şi să mă conving dacă teoriile ce le citesc în diferite cărţi funcţionează…şi să ştiţi că funcţionează..

Punând pe hârtie tot ce faci sau tot ce vrei să faci, sau verbalizându-le…, ieşi din sfera emoţionalului şi intri în zona conştientului, a raţionalului…
Cele mai multe lucruri le facem mânaţi de emoţii…, de impuls de moment… oprindu-te şi chibzuind un pic, lucrurile se schimbă.

Primul pas în stăpânirea jocului banilor e să pui deoparte 10%. Să faci cum face ţăranul care rupe de la gură un sac de cartofi şi-i grijeşte pentru însămânţare…

Şi asta funcţionează …

Acum nu mai cheltui toţi banii…

Aseară ni s-a prezentat PIRAMIDA BUNĂSTĂRII. Care credeţi că e baza piramidei? Haosul! În jur de 70% din oamenii globului trăiesc în haos financiar, adică nu au niciun control asupra banilor, aceştia pleacă cum vin şi acestor oameni le mai „rămân mai multă lună la terminarea banilor”. Majoritatea oamenilor au o singură sursă de bani – salariul – şi nu au niciun control asupra ei.

E nevoie de schimbare de viziune, de credinţe

Schema: V (venit) – C (cheltuieli) = E (economii) nu funcţionează
E nevoie să aplic alta şi anume:
V-E= C

Şi chestia asta funcţionează. Vrei mai mulţi bani? pune mai mulţi deoparte…dar asta înseamnă că trebuie să câştigi mai mult, dar de fapt nu trebuie să-i câştigi, ci trebuie să oferi mai multă valoare

Vom mai vorbi despre bani…

Dar nu pot să nu vă mai spun şi definiţia interesantă a banilor, pe care am aflat-o aseară:

B (banii)= C (cunoştinţe) x E (experienţe) x V (vânzare) x Ki (coeficient de inteligenţă financiară). Cu alte cuvinte: banii se fac din cunoştinţe aplicate în experienţe cât mai multe de vânzare –prezentare cu inteligenţă şi respect pentru semen.
Afirmaţia „Noi nu ne permitem” e nevoie s-o întoarcem în: „Hai să vedem cum putem face să ne permitem” să avem anume ceva…

Cum să fac să ofer mai multă valoare?

Dar ca angajat nu prea ai cum….

Cineva mi-a spus că dumnezeu a dat fiecărui om un dar (sau, unora, mai multe) pe care, valorificându-l, să poată să trăiască, să-şi câştige pâinea…Cum îl descoperi? Cum îl valorifici? E nevoie să înveţi…

În cartea Mă bucur că sunt femeie am scris câteva lucruri despre acest subiect…
Dar vă promit că voi scrie o care despre bani…
Mă documentez şi experimentez non-stop.

Să aveţi o zi binecuvântată!”

Doamne Ţie îţi dau grijile mele, te rog poartă-le!

Dragii mei
Astăzi am auzit un cuvânt minunat la sfânta evanghelie de la sfânta liturghie: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.”
Părintele slujitor a spus că acest cuvânt e minunat: Domnul ne face invitaţia să venim la El cu poverile noastre şi să le oferim Lui a să le poarte.

Dar oamenii.., majoritatea oamenilor, noi… ce facem? Preferăm să le purtăm singuri… şi ne tot zbatem s-o scoatem la capăt şi vai de noi, că nu reuşim, cârpim pe o parte şi se rupe pe alta.
Eu când am auzit acest cuvânt, m-am uitat cu coada ochiului la icoana Deisis, m-am uitat la Domnul şi i-am zis: Doamne dacă e adevărat ce zici şi ce zice părintele acesta care vorbeşte, arată-mi azi cum îmi porţi tu poverile. Uite câte am. Şi am început să i le însir: „tre să mă duc să fac exudat faringian contra cost la doi copii, îmi expiră ITP la maşină, trebuie să schimb uleiul, am nevoie de mere, am nevoie de mazăre, am nevoie de făină, de măsline şi am făcut socotelile şi nu-s destui bani în portofel. M-am tot gândit cum să fac, am zis că nu mai circulk cu maşina, dar după ce expiră nu mă pot duce cu ea nicăieri, am zis că renunţ şi la mere, bine nu mai mâncăm mere câteva zile, dar făină pentru pită?
Nuştiu Doamne, vezi Tu cum faci! Astea sunt treburile şi grijile de azi…Ţi le dau Ţie, rânduie Tu cum ştii!” şi am plecat la spital să facem exudat, între timp copilul cel mare a rămas la medic. Eu mă rugam Domnului să mă liniştească, pentru că eram tare „ofticată” că plătim asigurări de sănătate şi când , la o adică , am nevoie, tre să plătesc din buzunar pentru analize. Şi mă munceau gânduri de revoltă… „Doamne fii binecuvântat în situaţia asta! Am încredere că eşti la cârmă…!”
Bun! Am plătit exudatul. Am plasat copilul la şcoală, apoi m-am dus la celălalt copil, care-mi spune că tre să fugim la nuşce policlinică că a vorbit doctorul şi ne poate face cu casa de asigurări fără bani. Ok, fugim, să recoltăm. În drum intrăm pe la un magazin în care am văzut eu că e mai ieftină mazărea. Luăm. Rezolvăm cu exudatul şi mă gândesc încotro s-o apuc, ce mai am de făcut: ITP şi mere şi făină…. Mă uit în portofel şi mai erau banii aproximativ de ITP. Dar mă gândeam la mere.. ce-o să pun în traistă la fetiţe mâine? Am decis să ne întoarcem acasă, dar pe drum am văzut la un moment dat un indicator spre un loc unde se poate face ITP (inspecţia tehnică periodică a maşinii) şi intru să întreb cât costă. Îmi spun preţul, mă uit văd că aveam banii şi las maşina s-o inspecteze. Am aşteptat plimbându-mă. La sfârşit când să plătesc îmi zice că şeful a făcut reducere …. şi aşa am făcut rost de bani pentru mere..
Doamneeee mulţam!
Şi uite-aşa îmi poartă Doamne grijile, dar e nevoie de răbdare. Şi cred că aci e buba, noi oamenii din secolul vitezei vrem toate „acum” şi de asta avem atâtea griji.
Cu darul Domnului am învăţat să am încredere şi răddare că totul e sub control puternic, şi n-am de ce să mă îngrijorez, toate se rezolvă la timp. Dar acel timp e uneori diferit de cel pe care-l gândesc eu…