Arhive etichetă: bautura

Mulţumesc tuturor celor care au făcut posibil ca darul meu –cărţile mele- să ajungă la sufleţele atât de minunate!

Dragile mele prietene

Vă mulţumesc că aţi apreciat darul meu făcut prin cărţile mele şi l-aţi transmis mai departe!

Mă bucur că gândurile mele din aceste cărţi au putut fi de folos măcar unui singur suflet!

Înainte să scriu rânduri, am deschis cartea Îndrăznesc să trăiesc sănătos şi am citit printre rânduri… şi mi-am auzit acum, când iar sunt asaltată de atâtea solicitări..şi luptată de neputinţe…, propria-mi voce care-mi citeşte cald:

Îndrăznesc să trăiesc sănătos…

Îţi mulţumesc, Doamne, pentru acest dar, pentru cărţile acestea!

carti-DB
Astăzi la biserică s-a citit Evanghelia de la Ioan capitol 6, 53-69 despre momentul în care Domnul le-a spus lămurit tuturor apostolilor şi celor apropiaţi că Trupul Său este adevărată mâncare şi adevărată băutură. Dar mulţi mulţi s-au „smintit” şi au zis: „Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte? şi au plecat, s-au îndepărtat de Domnul şi „nu mai umblau cu El”. Şi atunci Domnul se întoarce către cei 12 ucenici şi le spune: „Nu vreţi şi voi să vă duceţi?”. Dar Petru îi spune: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice. Noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu”.

Da greu este să primim acest adevăr că adevărata mâncare este Domnul. Trupul ne dă luptă. Dar Domnul spune, tot în această Evanghelie, că sufletul este cel ce dă viaţă, că, dacă ne hrănim sufletul, suntem hrăniţi cu adev[rat. Trupul, spune Domnul nu foloseşte la nimic…în sensul că ne îndeamnă să punem accent pe suflet…