Arhive etichetă: binecuvantare

Cum se poate transforma o chestie neplăcută într-o mare binecuvântare

Bună dimineaţa dragilor

Astăzi sunt foarte bucuroasă!

Doamne m-a copleşit din nou cu darurile Sale bogate, a făcut o minune cu mine şi m-a îmbunat, copleşindu-mă cu bunătatea-I nemărginită şi cu purtarea Lui de grijă, de care eu tot uit aşa de repede.

Mă uimesc cum ieri am tot bodogănit şi am fiert de revoltă, ca apoi să cer iertare pentru izbucnirea nervoasă ce am avut-o şi azi tot cânt minunatul cântecel Tată sfânt, mulţumiri

Minune şi iar minune! De banii pe care era să-i dau la clinică, am cumpărat bunătăţi: lămâi, rodii, portocale, avocado. Ba am prins şi oferta reducerilor de dimineaţă şi am nimerit chiar să fie toate nestricate.

Mulţumesc, Doamne!

Ieri, în timp ce mă desfătam cu o lectură, mi-a venit o ideea să vă povestesc cum a devenit neplăcutul mers la şcoală după fete o plăcere.

Când a înscris soţul pe mijlocia la şcoală, m-am „scandalizat” că e prea departe de casă, că pierd o groază de timp ca să mă duc şi să mă întorc. Dar, de, ce să faci, asta e! Pufăiam în fiecare zi că trebuia să-mi car funduloiul atâta amar de drum pe jos, noi locuind într-un cartier mărginaş, iar fetele trebuie să meargă la şcoală în centrul oraşului.

Într-o zi, m-am gândit: ia hai să văd şi partea bună din toată treaba asta!

Şi astfel, încet, încet, am descoperit o mulţime de chestii plăcute: vizitarea atractivelor magazine SH, plata facturilor, citirea de afişe şi anunţuri de evenimente, porumbeii din piaţa mare, povestea cu câte o cunoştinţă, etc, etc.

Astăzi, aş dori să vă povestesc despre plăcerea cea mai atractivă: lectura într-un ambient desfătător.

Sunt zile în care mezinuca iese de la şcoală la ora 12, iar mijlocia iese întotdeauna la ora 13. Ce să faci o oră? Mai ales că acum au luat şi băncile din Piaţa Mare ….unde mai stăteam la soare şi hrăneam porumbeii…

Aaaa , librăria Humanitas!!!

Ea ne-a fost scăparea. Aici, e cald şi sunt cărţi pe care le putem răsfoi şi chiar citi printre file…

Ieri, mi-a surâs ideea de a crea şi eu un astfel de spaţiu …..

E atât de plăcut aici! Sunt atâtea cărţi peste tot şi mereu tot altele, căci tinerii vânzători sunt activi şi mereu le tot aranjează şi schimbă.

Într-o zi, am găsit o carte faină de tot, cred că se chema „Design Yourself”. Avea o grafică superbă, căci era scrisă de un designer…

Am răsfoit-o într-o zi şi a doua zi am găsit-o din nou, tot acolo, dar în următoarea săptămână nu mai era acolo, erau alte cărţi în locul ei…

Secţiunea care-mi place cel mai mult din librărie este Literatura motivaţională. Sunt zile în care merg direct la ea, ca să văd ce cărţi au mai apărut. Se întâmplă să mi se mai pune inima pe câte una şi tot adun bănuţ lângă bănuţ până se strânge suma necesară.

Uneori e nevoie de 2-3 luni…de aşteptare….

Sunt zile în care deschid la întâmplare câte-o carte şi „se nimereşte” să găsesc un răspuns potrivit necesităţilor de moment…

Dar timpul fuge atât de repede şi alarma sună ca să mergem după mijlocie…

A început să-i placă şi micuţei Rafaela. În timp ce eu înfulec rând după rând, ea îmi desenează câte-o felicitare şi la final mi-o întinde zicându-mi ştrengăreşte: „Fur dich!” (Pentru tine!).

Uneori mă roagă să mai stăm un pic, ca să termine surpriza…

Ieri, am luat în mână o carte la întâmplare.

Am deschis-o şi o întrebare m-a lovit direct între ochi:

„Care este cel mai mare risc la care te-ai expus vreodată?”

Hm!

Şi am căzut în meditaţie, uitând de durere de picioare, de foame, de sete, de tot…

Mă gândeam că cel mai mare risc la care m-am expus şi mă expun mereu este mântuirea..

Ştii, noi ortodocşii nu avem siguranţa mântuirii… Te osteneşti, împlineşti poruncile, dar nu ştii dacă te mântuieşti, nu eşti sigur, pentru că mântuirea nu e decât mila lui Dumnezeu… (poţi să citeşti în vieţile marilor pustnici despre atitudinea dinainte de moarte, ce teamă are sufletul înainte de a părăsi trupul…., căci nu ştie dacă faptele au fost primite)

Căci poţi să faci binele şi să nu fie bine, poţi să pierzi în ultima clipă osteneala de-o viaţă printr-un gând acceptat de mândrie sau de judecată a semenului… Desigur nesiguranţa asta nu trebuie să te terorizeze..  Faptul că nu ai un set de chestii pe care să le împlineşti matemamtic şi să ştii sigur că te mântuieşti e cea mai mare provocare să dai ce-i mai bun, să te antrenezi mereu, să nu te culci pe-o ureche.

Sau cum spunea auroul cărţii:

„Viaţa e un joc de noroc. Nu împărţim noi cărţile, dar suntem obligaţi să jucăm cât putem de bine

Pariul cu miza cea mai mare e cu inima ta….

Cum găsim siguranţa dacă nu ne aventurăm?….

În nicio activitate nu se aşteaptă să fim îndemânatici de la început. Toată lumea acceptă ideea unei curbe a învăţării, însoţită de greşeli uneori dureroase, până devenim experţi….

A ne asuma riscurile necesare e un act de curaj şi pricepere.

Să ştii cum să jonglezi cu numeroasele roluri şi solicitări. Rolurile noastre diferite necesită atitudini diferite.

Pe unii îi poate apuca aşa-zisul sindrom de „groaznicizare”.

Prea adesea în strădania noastră de a fi buni învăţători, nu transmiteam decât neliniştea, nesiguranţa şi teama noastră de eşec.

Scopul meu ca părinte, pe lângă siguranţa şi iubirea pe care le ofer copiilor, este să le transmit senzaţia că pot fi fericiţi într-o lume nesigură, să le dau speranţă.

Să dau dovadă de hotărâre, devotament şi optimism.

No, bun! Asta a fost pentru mine de luat aminte!

Am spus mulţumesc şi am închis cartea.

Şi ca să vezi cât de bine rezonez cu micuţa. Am intrat cu nori şi ieşim cu lumini…

Viaţa asta chiar merită să fie trăită !!!

PS: Deoarece am uitat sa fotografiez spatiul amintit, am cautat pe internet si am gasit aici:

https://insemnaridinsubterana.wordpress.com/

Subterana cu pricina

Încurajări pe Cale

Dragii mei dragi
Cât de mult ne iubeşte Domnul! El este atent la toţi oamenii şi aude orice strigăt, cât ar fi el de înfundat…
Întotdeuna Domnul rânduie om să ne ajute…., vorba maicii Gavrilia, „El poate face şi din pietrele acestea fii ai lui Avraam” …
E o mare cinste că mi-a îngăduit Doamne să mijlocesc o asemenea bucurie pe care v-o împărtăşesc. Iată ce-mi scrie Cristina, prietena mea dragă, tocmai când colţii descurajării erau cât pe ce să mă cuprindă…:
“Draga mea Doina,
Mi-esti atat de aproape de inima mea neputincioasa! Chiar cu articolul de astazi am simtit ca rezonez atat de bine cu ceea ce spui.
Iti citesc si-ti tot recitesc cartile, ma uit si ma tot uit la filmuletele cu tine de pe youtube. Nu vreau sa spun ca esti grozava ca sa nu produc sminteala, dar am sa-ti spun cat imi esti de draga, cat ma incurajeaza cuvintele tale si curajul tau.
Imi inchipui ca sunt deseori si momente grele in lucrarea asta pe care o faci tu, momente care te lasa descurajata. Cred cu adevarat acest lucru, insa, te rog: sa nu te lasi! Ne dai atata tarie noua, mamelor!
Imi arat recunostinta pentru darul  oferit prin cuvintele tale insufletite si iti spun cu adevarat, surioara draga, te iubesc.
Domnul sa-ti fie mereu impreuna pe Cale.
Imbratisari si bucurie(asa cum m-ai invatat)!”.
Mulţumesc! Mulţumesc! Mulţumesc!
Fiţi binecuvântaţi dragii mei cititori! Vă mulţumesc pentru sprijinul vostru preţios! Facă-se voia Domnului cu mine şi cu voi cu toţi Amin
Vă aştept la Seminarul de nutriţie. Sunt în plin process al pregătirilor bunătăţilor de care vreau să vă fac poftă.
moara cu chifleIMG_5367

Un întreit Feedback la cartea Îndrăznesc să trăiesc sănătos

Dragilor

Zilele acestea, am primit câteva rânduri care mi-au bucurat sărmana mea inimă şi m-a impulsionat să continui osteneala de a scrie mai departe.

Vi le împărtăşesc aşa cum le-am primit:

„multumesc, multumesc
am primit cartea azi, am inceput sa citesc cartea si ma descopar atat de mult in ea, incat ma doare!! S-au deschis iar ranile …

Atatea framantari, si nelinisti si suferinte pe care le tin in mine, pe care nu le pot exprima in cuvinte scrise sau orale nimanui pentru ca as simti ca nu intelege, nu as vrea sa incarc pe altcine cu toate acestea doar pentru ca eu nu stiu sa traiesc frumos, ca le merit ca o consecinta a pacatelor mele…

Sunt binecuvantata cu un Parinte duhovnic deosebit, caruia simt ca ii pasa de mine, cu un sot bun si cald si cu copii … Unde este bucuria mea?
De unde sa incep vindecarea, ca vindecandu-ma sa nu mai ranesc pe cei care ma iubesc si pe cei care ma iubesc mai putin?

Acest dar pe care mi-l trimite Mangaietorul acum si care esti tu vine intr-o perioada in care simt nevoia sa vorbesc, sa scot raul din mine, sa iert si iar sa iert si caut omul care sa ma arunce in scaldatoare..

Nu e drept fata de tine sa te coplesesc in felul acesta cu durerile unei copilarii fara copilarie, a unei tinereti plina de pacate, a unei vieti fara bucurie!! Iarta-ma! am scris repede si trimit mesajul fara sa-l r4ecitesc inainte de a ma inchide din nou
iertare, A. (in speranta ca voi ramane bucuria ta si dupa acest e-mail si ca nu-ti voi rapi din bucuria ta)
……………………………..
citesc, citesc printre treburile zilnice si ma regasesc tot mai mult … sunt ganduri de-ale mele asternute pe hartie…

Ma tot framant: am eu dreptul sa-ti tulbur ziua revarsand din inima, din minte, din suflet trairi ..? sa intru in viata ta cu tavalugul durerilor mele..?
Doamne -Doamne sa te binecuvanteze!
………………………………
Doamne ajuta!
pentru ca eu nu am darul de a scrie, am primit aceasta carte (Îndrăznesc să trăiesc sănătos) in viata mea ca si cum ar fi fost scrisa de ingerul meu pazitor.

coperta 1

O carte care-mi raspunde la intrebari, pe care nu am avut cui sa le pun sau nu am avut curajul sa le formulez sau nu am avut pur si simplu mintea suficient de luminata ca sa mi le adresez chiar si mie. O carte -prietena-calauzitoare care-mi da speranta si curaj ca si eu pot deveni un om care sa se bucure, sa se bucure… in preajma caruia semenii sa-si gaseasca pacea.

Am pornit de putin timp pe acest drum al alimentatiei vii (starea de sanatate fiind jalnica) si am intalnit oameni atat de frumosi si ma tot framant daca ii merit …

Te imbratisez strans-strans cu dragoste crestina
iarta-ma ,A. „

Draga mea dragă prietenă A.

Eu mă întreb dacă am vreu-un merit în toată lucrarea asta…N-am! Îndrăznesc să spun, aşa cum spunea măicuţa mea Siluana, care m-a născut la viaţa nouă în Doamne, că sunt un fir ce permite trecerea darului, a energiei necreate, a harului divin care ne umple de viaţă şi bucurie.

Te îmbrăţişez şi eu strâns-strâns!

Doina

Domne, mulţam că, în sfârşit, m-am dumirit şi eu cum e cu mâncatu’ sănătos în realitatea reală în care trăiesc!

Dragii mei prieteni cititori

Azi am primit o nouă carte de la soţiorul meu. Un dar ceresc, care a venit să-mi aducă cele din urmă lămuriri pe care le căutam zilele acestea.

Cei care aţi citit cărţile mele

carti-DB

îmi ştiţi povestea deja…

Pentru cei care încă nu aţi reuşit să parcurgeţi cele 4 cărţi, aduc câteva lămuriri:

Sunt o femeie simplă care s-a apucat, în disperare de cauză, să caute să se trateze altfel decât cu medicamente.

Astfel, în disperarea mea, am scormonit şi am dorit să aflu cum e bine să trăiesc sănătos. Am pornit să aplic cele ce am aflat şi mi-a fost bine şi am început, în entuziasmul meu nativ, să povestesc cu prietenii.

Aşa am scris prima mea carte: Îndrăznesc să trăiesc sănătos. Ea a ajuns şi în mâna „specialiştilor” şi aceştia mi-au spus cam aşa:

Doina, dacă tot vrei să înveţi pe oameni cum să mănânce sănătos (ceea ce eu nu făceam, adică eu nu învăţ pe nimeni, eu spun cum am făcut şi fac eu în unele aspecte ale vieţiii), spune-le adevărul…, spune-le cum e corect să gătească…,

Spune-le că oala sub presiune nu e bună, cuptorul cu microunde, de asemenea, amestecarea fructelor cu cerealele, la fel nu e bună…. Uite, citeşte cărţile astea şi-mi dă o listă cu vreo câteva c cărţi printre care: Alimentaţia inteligentă, Adevărul despre alimentaţie şi 365 de meniuri…, Nu hrăni cancerul

No, şi m-am apucat şi am citit disperată acele cărţi care m-or clătinat de la aşezarea mea în alimentaţia sănătoasă, terapeutică…

Fiind perfecţionistă, am început să fac cum scrie acolo.. Eram într-o stare de tensiune cu noile schimbări de nedescris….

am tot rescris la cartea Îndraznesc să trăiesc sănătos, de am ajuns la a 4-a ediţie…
Voiam perfecţiune de la mine şi pentru că nu reuşeam întocmai, aşteptam măcar de la „specialişti”…, dar m-au dezamăgit…

Să vezi fază: îi dau unui „naturist” odată nişte dovleac plăcintar copt, copt simplu în cuptor, fără adaosuri de miere şi mirodenii.. Eu eram atât de încântată de gustul acelui dovleac, ca el, acel naturist, să ia o gură şi să facă o strâmbătură că nu-i dulce…

Altă fază: citesc o carte a unui autor despre teoria alimentaţiei sănătoase şi mai citesc în altă carte, de acelaşi autor, reţete cu ingrediente şi combinaţii obişnuite, nu conform teoriei susţinute cu ardoare şi m-am nedumerit.. şi mi-am luat inima în dinţi şi am suna pe autor să mă lămurească şi acesta îmi spune că numai dacă e caz de boală … că mai putem să ne facem câte-o poftă… că nutriţie e grea şi pentru specialişti…

No, iar dezumflare pe mine….

Ideea e că voiam să mănânc sănătos, dar nu mai ştiam cum e să mănânci sănătos…, că toată lumea mâncă altfel de cum scriu cărţile amintite mai sus ..

Am fost atât de disperată să nu mai trec şi cu celelalte copile prin ce am trecut cu prima, că eram dispusă să mânc orice, numa’ să nu mai facem moldamin şi antibiotice şi vaccinuri… şi îndesam în copii la sălături din Grădina Ursului „de numa numa”.

Ideea e, şi mă tot repet…, că nu mere…, nu se poate să mânci exact ca la carte, să faci prea de tot faţă de majoritatea…, te sclinteşti…mai ales dacă eşti luptat de pofte ca mine…şi mai ai şi copii pofticioşi ca ai mei…, dar tot se poate câte ceva… noi am schimbat multe chestii.., dar mai avem multe …, dar mulţumesc Domnului că mi-a ridicat disperarea …

Şi mi-am revenit în fire…

Şi mă ţin de rânduiala binecuvântată a Mamei noastre, Sfânta Biserică dreptmăritoare cu cele 4 posturi, desigur că nu-i obligatoriu să mâncăm peşte tot timpul când scrie în calendar… şi ne axăm pe roadele pământului la vremea lor şi nu-i foc dacă mai mânc din când în când şi o prăjiturică din aia cremoasă….care mă tot ispiteşte…

Vă sunt datoare cu încă două cărţi şi apoi închei „subiectul mâncare…” (De ce nu putem mânca şi trăi sănătos şi Mănânc sau nu mănânc. Mănânc şi plâng).

Vă rog să vă rugaţi să reuşesc să închei treaba asta cu mâncatul şi să trecem la alte lucruri „mai serioase”, vorba unei prietene şi foste colege de liceu care acum locuieşte în Italia şi mă stimulează să învăţ şi eu italiana, păi, dacă eu tot mâncare am în cap…, când să mai învăţ italiană…, în schimb am dat în vorbiri în limbi străine cu nutriţia mea….

După ce voi aduce acele lămuriri promise, cu ajutorul lui Doamne, voi aborda alte subiecte, cum e subiectul relaţiei părinte-copil.

Vă îmbrăţişez şi doresc ca pacea Domnului să domnească în inimile noastre, ori de mâncăm, ori altceva de facem….

După acru, iarăşi dulce: Cura de pepene

Dragilor

Iată-ne în plin sezon estival! Căldura mare şi-a intrat, în sfârşit, în drepturi depline!

Aseară, deşi geamul era deschis, în cameră se simţea un aer înăbuşit şi mă gândeam la cei care locuiesc la bloc…

Sunt extrem de recunoscătoare pentru căsuţa noastră!!!

Ei, şi pe asemenea căldură, un pepe rece este cel mai potrivit!

Ieri, am cumpărat primii pepeni….

vitamine-si-minerale-pepene-rosu
Deşi ni l-au tăiat în două, deşi l-am gustat, tot nu a fost cel mai reuşit pepene… Ăsta e riscul cu pepenele: îl guşti din mijloc, unde e mai dulce, dar extremităţile sunt încă necoapte, verzi sau veştejite…. sau bătucite de la trasport…

Oricâte incoveniente ar fi cu pepenele, el rămâne una dintre plăcerile noastre gastronomice cele mai mari.

Ideea e că e nevoie să fim atenţi cum îl consumăm.

Specialiştii spun că pepenele este unul dintre alimentele care putrezesc foarte repede în organism şi produc fermantaţiile cele mai mari, de aceea, e nevoie să-l mâncăm separat de alte alimente.

Majoritatea dintre noi ne-am obişnuit să mâncăm pepenele după masă ca desert, iar acum noi facem eforturi să dezrădăcinăm acest obicei şi să-l mâncăm pe stomacul gol sau la distanţe de 2-3 ore după mâncare.

Am intrat un pic în pielea copiilor şi am început să fiu deschisă şi la modalităţi distractive de a consuma alimentele.

Am pus suc de pepene în formele de îngheţată.
Sunt superbe…

După ce ne-am acrit destul cu coacoze, acum ne desfătăm din plin cu pepenii gustoşi…roşii şi galbeni…

Doamne, mulţumim!!!!!

Încă o masă boierească dimpreună cu Domnul Domnilor şi slujitorii Săi!

Dragilor

Mă minunez cum rânduie Domnul de fiecare dată când vânturile suflă şi stau să mă doboare!!!

Zilele acestea, am avut o dezamăgire…, asta înseamnă că m-am amăgit şi acum m-am dezamăgit… , am înţeles în sfârşit nişte lucruri profunde, pe care o să vi le împărtăşesc cândva…

Ideea e că astăzi la biserică

moto_0163

Domnul mi-a vorbit atât de clar răspunzându-mi la frământările mele din adânc, pe care nici măcar nu apăcasem să le formulez… şi mi-a vorbit atât de minunat prin Sandrine…, minunea asta de femeie care mă fascinează…!

A fost plecată săptămâna trecută la Neamţ şi ieri a revenit şi azi ne-a vorbit …

A rugat-o Părintele Vasile să ne spună câte ceva despre disputa dintre cărturari şi Mântuitorul cu privire la spălatul mâinilor… despre care a fost vorba în evangheila zilei.

Dar mai bine vă invit să citiţi evanghelia zilei ca să înţelegeţi mai lesne:

Matei 14, 35- 15, 11:

Şi, cunoscându-L, oamenii locului aceluia au trimis în tot acel ţinut şi au adus la El pe toţi bolnavii.
36. Şi-L rugau ca numai să se atingă de poala hainei Lui; şi câţi se atingeau se vindecau. Atunci au venit din Ierusalim, la Iisus, fariseii şi cărturarii, zicând:
2. Pentru ce ucenicii Tăi calcă datina bătrânilor? Căci nu-şi spală mâinile când mănâncă pâine.
3. Iar El, răspunzând, le-a zis: De ce şi voi călcaţi porunca lui Dumnezeu pentru datina voastră?
4. Căci Dumnezeu a zis: Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, iar cine va blestema pe tată sau pe mamă, cu moarte să se sfârşească.
5. Voi însă spuneţi: Cel care va zice tatălui său sau mamei sale: Cu ce te-aş fi putut ajuta este dăruit lui Dumnezeu,
6. Acela nu va cinsti pe tatăl său sau pe mama sa; şi aţi desfiinţat cuvântul lui Dumnezeu pentru datina voastră.
7. Făţarnicilor, bine a proorocit despre voi Isaia, când a zis:
8. „Poporul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lor este departe de Mine.
9. Şi zadarnic Mă cinstesc ei, învăţând învăţături ce sunt porunci ale oamenilor”.
10. Şi chemând la Sine mulţimile, le-a zis: Ascultaţi şi înţelegeţi:
11. Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea spurcă pe om.

Şi atât de frumos a explicat Sandrine!

Parafrazez:

„Porunca de a te spăla pe mâini e importantă, pentru că locuinţa evreului şi mai târziu cea a creştinului, care a preluat Vechiul Testament şi conform exemplului Mântuirorului, l-a desăvârşit… , este o mică biserică şi masa la care şedem închipuie masa din Biserică şi la această masă, credincioşii din familie, şi mai cu seamă tatăl, capul familiei, ridică prinos de mulţumire şi slăvire pentru cele ce le-a primit de la Dumnezeu…”

(Şi aci fac o paranteză şi adaug expresia care m-a trezit azi din hălăduieli pe dealurile gândurilor şi m-a provocat spre meditaţie, rostită de un coleg drag, Părintele Ciprian Baltag din Roma, care liturghisind azi dimpreună cu Părintele nostru a zis: „Ale Tale dintru ale Tale, Ţie aducem dintru toate şi pentru toate”. Normal se zice „Ţie aducem de toate… ”… „de” şi „dintru”— dintru= din toate aducem Ţie, din ale noastre ce le-am primit de la Tine…- dar mă opresc că n-o să mai gat…)
„E importantă porunca cu spălatul mâinilor, a spus Sandrine, dar porunca de a cinsti pe părinţi e mai importantă. (şi eu adaug: e important să mâncăm sănătos, dar mai importantă e dragostea…, înţelegere celuilalt…, îngăduinţa iertarea lui)

„Cinsteşte pe mama ta şi pe tatăl tău”, a continuat Sandrine, nu e o poruncă pentru atunci când copiii sunt mici…, ci pentru când copiii devin la rândul lor adulţi. Când copiii sunt mici, ei îşi adoră părinţii, dar când mai cresc şi părinţii lor îmbătrânesc şi devin imposibil de suportat, atunci Domnul le (ne) spune să-i cinstim şi a-i cinsti nu înseamnă numai a-i respecta, ci chiar a-i slăvi…, Noi primi totul dela dumnezu prin părinţii noştri… A-i cinsti pe părinţi e o cinstire în mod deosebit, care vindecă relaţia, căci pe parcursul vieţii au fost multe răni…”

Profundă abordare…!!! O să transcriu cândva exact cuvintele Sandrinei…traduse de Părintele nostru!

Apoi, Părintele a întrebat-o să ne spună cum înţelege ea o expresie enigmatică a Domnului adresată cândva cuiva care refuză să-L urmeze pe motiv că merge să-şi îngroape părinţii: „ Lasă morţii să-şi îngroape pe morţii lor”. Nu cumva asta se contrazice cu porunca cinstirii părinţilor?

„Şi Sandrine a spus că nu, pentru că părinţii erau morţi, erau morţi, a repetat ea…
Invitaţia Domnului de a-L urma e mai presus de orice…

Poţi să plăteşti pe cineva să aibă grijă de părinţii bolnavi…”

Şi eu, ca să nu tac, am întrebat: „Putem să înţelegem cumva şi astfel: Dacă părinţii sunt necredincioşi, morţi sufleteşte şi nu vor să facă şi ei ceva ca să se schimbe şi împreună convieţuirea e imposibilă, ca să nu înnebuneşti, să nu te pierzi şi tu sufleteşte, poţi să pleci şi să plăteşti sau să îi laşi pe părinţi în grija altora?”

Şi Sandrine a zis că aşa a fost cazul ei, dar părinţii ei au rămas cu fraţii şi surorile ei şi ea şi-a urmat chemarea Domnului…”
Ideea e că e nevoie să ne protejăm pe noi…, cred că în sensul acesta e scris în Sfânta Scriptură: „Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul ….?!”.

Nu pot să schimb pe nimeni, cu toată bunăvoinţa…, ci să-mi văd de calea mea…fără mustrări de conştiinţă, fiecare va răspunde pentru alegerile făcute…

Dar osebindu-ne, nu înseamnă că-i dispreţuim sau urâm, ci numai aşa îi putem ajuta cel mai mult, pentru că numai aşa ne vom putea ruga pentru ei…

Mulţumesc, Doamne pentru aceste răspunsuri neaşteptate!!!

Mulţumesc pentru bucuria întâlnirii cu foştii mei colegii dragi de şcoală, cu Simona şi Părintele Ciprian *http://episcopia-italiei.it/index.php/it/parrocchie/106-roma-3

şi pentru împreună şederea la masa Ta! Fii binecuvântat, Dumnezeul meu!

Iată-mă, sunt un nimic, fă şi din nimicul meu o minune, fă-mă astăzi martora bucuriei Tale! Amin.

Săru-mâna pentru Masă, Doamneeeeeeee!

Un simplu gând de nemulţumire primit dimineaţa e în stare să-ţi întoarcă pe dos toată ziua

Bună dimineaţa dragilor!

iată-mă din nou în faţa calculatorului, scriindu-vă câteva rânduri. De data aceasta vreau să vă vorbesc despre puterea gândurilor.

Azi dimineaţă, mă aflam în bucătărie, umbând ca şi teleghidată. Aveam o prezenţă de spirit nu tocmai bună, deoarece m-am culcat târziu şi în plus parcă mă şi jena ceva la laba piciorului stâng. Am început, totuşi, aşa forţat, să fac cele ale dimineţii: să pregătesc păpica şi celelalte. Lucrând eu acolo, la un moment dat, am surprins că vine spre mine aşa un val învolburat, am surprins acel moment ce precede gândul de nemulţumire. Îmi venea aşa de departe o nemulţumire pentru cum mă simţeam şi pentru că-mi făcusem cu mâna mea de altfel starea. Ba mai mult, îmi mai venea în minte şi lucrurile trecute în care nu am excelat şi lucrurile care aşteaptă să le fac, dar acum pur şi simplu nu sunt în stare … Dar am tăiat firul tesăturii ce stătea să se împletească. Paralel am observat că valul de nemulţumire se răsfrângea în jur şi parcă dădea să-l atingă şi pe soţior. Dându-mi seama de acest lucru, am acţionat imediat.

Mi-am adus aminte că fiecare dimineaţă este o nouă şansă şi că ceea ce pun dimineaţa în paharul sufletului aceea va lucra toată ziua şi astfel am început să binecuvintez, să binecuvintez situaţia, să-mi accept neputinţa, să-mi accept faptele, să mă accept cum sunt acum şi să mă recunosc şi să mă înfăţişez înaintea lui Doamne şi să-I zic: „Iata-mă, Doamne! Recunosc toate acestea lucrături ce mi le-am făcut, recunosc că sunt neputincioasă, spune-mi ce să fac acum şi dă-mi putere să fac ce trebuie să fac”. Şi după aceasta am simţit cum acel val a trecut pe lângă mine şi s-a dus… „pe pustii”.

După ce am terminat treburile din bucătărie specifice dimineţii şi după ce am reuşit s-o îmbrac ca prin vis pe micuţă şi s-o duc la grădiniţă, am ajuns şi eu la bisericuţă, şontâc, şontâc. De data aceasta am întârziat. Am ajuns la Heruvic, tocmai la cuvintele „Toată grija cea lumească acum s-o lepădăm”. No, ce bine, uite Doamne ia-le… Şi i le-am înşirat pe toate…Toată lista cu griji, cu doriri, cu nevoi, cu vise, cu planuri, toată, toată…şi apoi am spus: „Ia-le toate acestea, Doamne, şi mie dă-mi pacea Ta. Fă-mă astăzi să fiu martora bucuriei Tale, a Învierii Tale. Mulţumesc. Mulţumesc. Mulţumesc. Amin”.

Şi pentru că nimic nu este întâmplător, astăzi unul dintre părinţii slujitori (un părinte călugăr ce se afla în trecere prin Sibiu) ne-a spus un cuvânt. Un cuvânt atât de simplu, dar din inimă…Şi chiar mă gândeam, că foarte puţini oameni reuşesc să spună cuvinte academice din toată inima… Rigorile vorbirii frumoase sunt apăsătoare şi numai harul te poate ajuta să le îmbini cu trăire, cu duh… Am început să fiu atentă la discursuri, aşa ca să învăţ… Şi acest părinte a vorbit tare simplu, dar s-a mişcat inima, chiar dacă nu a fost cursivitate în discurs şi omogenizare.. Şi despre ce credeţi că a vorbit? Despre gânduri…

Şi ne-a spus că sfinţii nu s-au potrivit gândurilor, că ei au avut doar o singură direcţie: pe Dumnezeu.

Ştiţi, a spus Părintele acela, mintea noastră se poate asemăna cu fiica Babilonului, despre care se spune în cartea Psalmilor…, fiica babilonului care are prunci este mintea care are gânduri. Ele vin, dar noi trebuie să le sfărâmăm de piatra Hristos, să le tăiem cu rugăciunea Doamne Iisuse Hristoase…

Da, da!

Dar e important, zic eu, să prindem acel moment iniţial, până ce gândul rău nu prinde teren, până nu începe să-şi facă lucrătura… Însă pentru aceasta este nevoie de un pic de atenţie…, un pic, la început, că apoi preia Doamne toată treaba…

De multe ori, însă, nu prindem acest moment şi intrăm pe făgaşul gândului de nemulţumire, de ură, de mânie…şi gata, capitulăm.

Da, mare atenţie, spunea părintele, căci mânia este ucidere de om…, a încheiat părintele.
Mare ajutor avem noi, dragilor, pe Doamne. Şi mare este puterea Duhului Sfânt. Să nu ne temem să-L invocăm mereu pe Duhul Sfânt cu această rugăciune scurtă, dar cu putere:

Împărate ceresc Mângâietorule, Duhul adevărului care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte Bunule sufletele noastre.” Şi Duhul Sfânt vine imediat. Apoi să binecuvântăm situaţia fără ieşire în care ne punem noi sau alţii.

E simplu să vorbeşti despre aceasta, dar uneori e greu de făcut, căci ne ţine şi cel rău să-i facem lucrătura…, dar să ne rupem de el. Eu am probat acestea şi mă tot uimesc cum lucrează Doamne şi cum le aşează El pe toate.

Iată de pildă cum a lucrat în dimineaţa aceasta! După slujbă am sunat pe cineva şi am primit o mare veste că ceea ce eu mă gândeam cum o să fac, cum o să rezolv, ceva care mă depăşea pur şi simplu, s-a oferit cineva să mă ajute şi chiar a pomenit că asta e o lucrare…, că ceva o împinge să facă… Ce să mai spun? Îmi dau lacrimile, văzând cum lucrează Domnul cu mine şi cum mă scoate din toate îmbârligăturile în care mă bagă entuziasmul meu de moment.

Mulţumesc, Doamne al meu, că mi-ai dat înţelegerea acestor lucruri şi mi-ai dat şi putere să-mi gestionez stările, şi gândurile şi acum nu mai pot zice decât:

„Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale şi niciun cuvânt nu-i îndeajuns spre slava minunilor Tale!!!”

Mâncare de orez întru pomenirea Sfântului Ioan Rusul

Dragilor

după cum mi-am făcut obiceiul, aseară am pregătit păpica pentru azi dimineaţă.

Înainte s-o fac, m-am gândit: „Oare ce să gătesc pentru mâine dimineaţă?

A, mâine este pomenirea Sfântului Ioan Rusul!

images

Voi face orez!”. Zis şi făcut!

Am pus apa la încălzit în cratiţa mea minune din fontă emailată

OALAres_a2106bbd15b3df76482e4cc2d633fd14_150x150_2iuh

şi apoi am spălat bine orezul. Când apa s-a încălzit bine, am pus orezul şi l-am amestecat bine cu apa caldă apoi am pus capacul. La o jumătate de kg de orez am pus 1,5 litri de apă. L-am lăsat să fiarbă la foc mic.

Între timp, făcusem cu micuţele chifle din făină integrală de grâu, secară şi porumb şi le pusesem la copt.

Am lăsat aragazul, oala şi cuptorul să-şi facă treaba şi eu cu fetele am urcat sus să ne îmbrăcăm în pijamale şi să citim povestea de seară. Povestea a fost lungă, căci au fost 4 sfinţi despre care am povestit: Sfântul mucenic Terapont, Sfântul Mucenic Eladie, Sfântul mucenic Iuliu Veteranul şi Sfântul Ioan Rusul.

Doamne ce frumoase poveşti adevărate!!! Dar cea mai cu impact a fost povestirea cu farfuria cu orez, despre care se spune în viaţa Sf. Ioan Rusul, cum Sfântul Ioan a trimis prin rugăciune o farfurie plină cu orez delicios stăpânului său care era plecat departe de casă…Vă las să citiţi singuri povestea asta…, căci astăzi tarea mă grăbesc…

Dar să revenim la orezul meu! După ce am pupăcit puiuţii, am coborât în bucătărie. Orezul era fiert şi chiflele coapte.

IMG_20160206_184040

Am avut aşa o mulţumire în inimă şi o stare de recunoştinţă pentru atâta confort ce ni l-a dăruit Doamne şi am spus: „Mulţumesc, Doamne! Fii binecuvântat pentru toate câte ne-ai dăruit!”.

Ce uşurinţă, ce binecuvântare!!! Să faci o aşa păpică bună şi hrănitoare într-un mod atât de uşor!

Orezul se desfăcuse aşa de frumos! Am adăugat o mână generoasă de curmale, le-am amestecat bine cu orezul, apoi am pus un praf mic de sare şi am amestecat din nou, apoi am pus un vârf de linguriţă de praf de vanilie şi am amestecat din nou. Am pus capacul şi l-am pecetluit cu sfânta cruce. Dimineaţă, să-l mănânci cu tot cu oală, nu alta, aşa fain arăta!!!

Am făcut rapid un lapte de susan la Huromel şi apoi am pus orez în boluri prinţeselor, am adăugat un păhărel de lăptic, o linguriţă de carob (praf de roşcove) şi o sfântă cruce şi gata.
Apoi le-am pregătit apa şi siropul de brad şi mierea cu polenul.

Apoi am pus orez într-o caserolă mare. Am tăiat chiflele în felii şi le-am pus şi pe ele într-o caserolă, am înşfăcat o sticlă de vin (tocmai de la neamţ) şi am luat nişte pahare şi o lingură şi dusu-m-am la Doamne.

Aici desfătare! Masa cerească!!!!

După slujbă, Părintele nostru a binecuvântat prinoasele şi apoi eu le-am pus în păhărele câte o lingură de orez şi o feliuţă de chiflă îmbibată în vinuţ. Bucurie şi binecuvântare mare!

Am pregătit bucăţele mici de chifle şi în caserolă mai este orez… Îl rog pe Sfântul Ioan Rusul să vă aducă şi vouă tuturor, fiecăruia în parte dragii mei dragi ştiuţi de mine şi neştiuţi, ştiuţi doar de Doamne.

Deschide uşa!!! Auzi-l pe Sfântul Ioan cum cu bate la uşă (la uşa inimuţei tale!)!!!

Întâlnirea intimă dintre dintre bărbat şi femeie. De ce este interzisă relaţia intimă sexuală dintre bărbat şi femeie înainte de căsătorie, dacă totuşi tinerii se iubesc?

Dragii mei

Astăzi doresc să vorbim, un pic ,despre relaţia dintre bărbat şi femeie. Relaţia aceasta este o taină, pe care Dumnezeu ne-a învrednicit s-o trăim în cadrul Tainei Nunţii, prin care Domnul binecuvintează întemeierea familiei, începând de atunci de când a participat El Însuşi la acest unic eveniment din viaţa bărbatului şi a femeii: Cununia.

72584_nunta_din_cana_galileii

După Nuntă, cei doi, bărbatul şi femeia devin, sunt transformaţi de binecuvântare, soţ şi soţie. Dacă înainte de Nuntă, erau doi oameni străini, acum sunt una în Hristos, unindu-şi viaţa în forma convieţuirii împreună.

Vieţuirea împreună are frumuseţile ei, dar dintre toate, întâlnirea intimă le întrece pe toate. De ce? Pentru că este o taină. Dar asta se trăieşte doar în har şi în ascultare de rânduielile dumnezeieşti. Şi care sunt aceste rânduieli? Ca să vă răspund, am ales discuţia Maicii Siluana din acest loc . Mi-a plăcut că măicuţa explică aşa de simplu şi pe înţelesul tuturor. Printre cuvintele măicuţii, vei găsi şi reflecţiile mele.

Biserica noastră ne învaţă că întâlnirea intimă dintre bărbat şi femeie este permisă doar în cadrul binecuvântat al căsătoriei. Aşa a rânduit Dumnezeu pentru binele nostru. Dar fiecare suntem liberi să alegem, să facem ce vrem. Însă, dacă tu alegi să încalci această rânduială, Biserica îţi spune că aceasta este păcat şi te anunţă că o să te doară. Şi n-o să te doară doar imediat, ci şi în timp, când o să vezi că viaţa ta nu merge, că numai rău ţi se întâmplă. Dar tu nu ştii că acest rău l-ai făcut şi îl menţii singură.

Dar hai să vedem un pic ce e păcatul! Păcatul este o boală. Dumnezeu ne-a dat poruncile şi ne-a pus rânduieli de vieţuire sănătoasă şi ne-a zis: „Omule fă aşa, ca să trăieşti în bucurie ani mulţi pe pământ”. Dar tu, eu, noi toţi oamenii suntem liberi. Dacă tu ai ales sau alegi să faci altfel de cum te-a sfătuit Dumnezeu, e alegerea ta, Dumnezeu îţi respectă libertatea (şi aici vedem marea Lui iubire pentru om!). Dumnezeu nu te trăsneşte când tu alegi să te uneşti cu iubitul tău fără să fii cununată cu el, dar te anunţă că aceasta o să te doară. Că aceasta este păcat.

Şi unii se miră. Mai ales bărbaţii se miră. Păi de ce este păcat că doar ne iubim. Şi iubirea este un lucru bun. Dar eu vin şi întreb: oare acţiunea aceasta, pe care tu crezi că o faci când te uneşti cu iubita, fără să fii căsătorit, fără să ai binecuvântare de la Dumnezeu prin preot, o faci pentru iubire? Hai spune! Întreabă-te sincer! „Da!”, spune acela. „Da?”. Păi de ce a doua zi după ce iubita te refuză să „te iubeşti” cu ea, tu dispari şi te duci la alta?

Stai că-ţi spun eu de ce! Pentru că iubirea ta de fapt a fost doar plăcere.

E adevărat că unirea dintre bărbat şi femeie produce plăcere, dar această plăcere, fără harul lui Dumnezeu, duce la păcat şi la boală. „Păcatul sexualităţii, spune maica Siluan, actul sexual care aduce atâta plăcere omului este calea spre păcat şi greu ajungi să nu fie păcat, trebuie să ai mult har ca să nu fie păcat pentru că voluptatea te desparte şi de Dumnezeu şi de tine şi de iubită. Oamenii spun că este extaz, că este ieşire din sine, dar este ieşire din sine întru nimic: nu ştii nici cine eşti, iubita poate să fie oricine, iar dacă ea pleacă şi tu eşti tocmai în extazul ieşirii din tine, poţi să-ţi închipui că ea mai este acolo, poate să fie şi virtuală… Deci, acesta este păcatul: este o prăbuşire întru nimic, întru singurătate pe care cei doi o trăiesc fiecare altfel.

Femeia se simte văzută înainte de îmbrăţişarea aia erotică şi după aceea nu mai e văzută. Se simte ca şi consumată. Şi dacă aţi şti câte tinere suferă…!!!! Şi cele care se mint (se autosugestionează că sunt iubite, nu vor să accepte că-s folosite ca obiecte ale plăcerii, n.n), dacă se gândesc, suferă că se simt obiecte, obiecte de consum ale unei pofte şi ale unei dorinţe care îl desfiinţează pe cel care îi spune că o iubeşte.

După aceea, bărbatul devine cât de cât tandru şi cât de cât iubitor, pentru că vrea să-şi întreţină obiectul care-i aduce plăcere. Când femeia, iubita, nu-i mai aduce plăcere, pentru că îi face mai multă neplăcere decât plăcere – îl bate la cap, îi cere bani, îi cere să urce rapid pe scara socială, cere respect şi aşa mai departe – aceste neplăceri devin atât de mari, încât plăcerea aceea trece pe planul doi, odată ce poate să o obţină în altă parte” .

Un tânăr care iubeşte, şi din prea mult drag şi neputinţă se uneşte şi trupeşte cu iubita, o cere imediat în căsătorie, dar unul care caută doar plăcerea, pleacă la altă sursă de plăcere, pentru că nu pot duce greutatea relaţiei care împiedică procurarea plăcerii şi atât. De aceea, majoritatea băieţilor sunt nestatornici pentru că nu pot duce greutatea relaţiei care împiedică procurarea plăcerii şi atât!!!

Dragostea are două dimensiuni, două direcţii: dorire şi dăruire

Cel ce iubeşte îl doreşte pe iubit şi se dăruieşti pe sine celuilalt. Şi când oamenii se iubesc, inclusiv în viaţa sexuală, cu această iubire de dorire şi dăruire, atunci iubirea lor poate să dureze.

Şi am văzut oameni care se iubesc, chiar dacă nu s-au cununat sau nu s-au unit în Dumnezeu. Dar este o iubire care treptat, treptat se degradează.

De ce? Pentru că relaţia intimă de iubire dintre bărbat şi femeie este cea mai atacată de vrăjmaş şi cea mai vulnerabilă la atacul acestuia. E cea mai atacată de păcat prin pofta iraţională şi prin căutarea plăcerii. Pe măsură ce partenerii sunt confruntaţi cu provocări, obstacole, greutăţi, dureri, feţele adevărate ale celor doi încep să iasă de sub vălul acela diafan al îndrăgostelii şi iubirea începe să pălească şi chiar să se se stingă, făcând loc dezamăgirii.

Şi atunci ce-i de făcut? Mai este doar o scăpare: implorarea ajutorului lui Dumnezeu, intervenţia harulului. Harul acela necreat pe care l-au primit la Cununie şi care a stat acolo până atunci nepus la treabă. Şi dacă se imploră acest har, el face din iubirea care moare o iubire care înviază şi creşte. Şi aşa ajung unii bărbaţi „treziţi” să o iubească mai mult pe baba lor, decâttrage pe un tânăr atunci când cre au iubit-o pe tânăra cu care s-au însurat!!!!

Ce îl atrage pe un tânăr atunci când crede că îl iubeşte pe celălalt?

„Oamenii, spune măicuţa mea, când se îndrăgostesc sau când se caută unul pe altul şi aşteaptă iubirea, doresc să iasă din iadul acestei lumi, din iadul lăuntric, şi să ajungă în raiul iubirii. Şi zic: A, ăsta mă face fericită! Asta mă face fericit! Eu o să-l fac fericit pe el! Eu o s-o fac fericită pe ea!. Deci omul caută raiul, caută fericirea.

Dar, de fapt, omul are în adâncul lui iadul. Şi noi suntem în iad, iadul e în noi. Nu lumea aceasta este iadul, ci în mine este iadul, felul în care trăiesc eu contactul cu lumea, evenimentele lumii – acesta este iadul. Şi când mă întâlnesc cu tine şi ne căsătorim, eu aduc dorul meu de rai şi tu dorul tău de rai şi sub dorul acesta este iadul meu şi iadul tău. Şi dacă noi nu suntem în stare să intrăm cu Domnul în iad, (să intrăm în iadul din noi, unde este Domnul, nu mai putem trăi şi ne despărţim, n.n). Fiindcă El este acolo, în iad – nu ne putem întâlni cu Dumnezeu decât în iad, prima întâlnire este în iad. Şi după aceea, El ne scoate din iad, ne eliberează de răutăţile iadului, de vrăjmaşii care ne ţin acolo legaţi şi ne arată lumina raiului şi ne duce acolo”.

Ce se întâmplă? Cei doi se căsătoresc cu acel dor de rai şi după trăiesc dezamăgirea, după ce îşi dau seama că asta nu se poate, că nu există rai, că nu asta este viaţa ce au căutat-o (şi au visat-o, se ceartă cu Dumnezeu: De ce Doamne? Sau se smeresc şi spun: Ce să fac Doamne? Şi Dumnezeu zice: sunteţi bolnavi, veniţi să vă vindec, veniţi să vă vindec viaţa, să vă vindec de moarte, să vă vindec de stricăciune, ca să vă iubiţi, pentru că acea făgăduinţă din perioada îndrăgostirii nu era o minciună. „Şi atunci harul lucrează, transformând iadul din ei în rai. Şi aceea este iubirea”.

Şi la început pare foarte greu, un an, doi, trei, (13), depinde cât de activi suntem fiecare în lucrarea cu harul. Dar după ce ne obişnuim să lucrăm cu harul, „iubirea devine o împreună-lucrare cu Dumnezeu de vindecare a patimilor şi apoi de iluminare. Şi dacă oamenii au răbdare şi lucrează cu harul, vor fi uimiţi ce minune este bărbatul, ce minune este femeia. Altfel, n-o să vadă niciodată. Adică o să-i vadă zbârciturile, o să-i vadă decăderea şi n-o să vadă minunea. Că nu se vede. Sufletul nostru este văzător, dar dacă el este astupat de patimi, dacă este robit de patimi…., nu vedem decât ce ne place, ce ne stârneşte poftă.

Vindecându-mă de patimi, încep să lucreze darurile Duhului Sfânt. Şi când lucrează darurile Duhului Sfânt, realitatea se vede aşa cum este ea în Dumnezeu, şi nu aşa cum este ea în privirea mea pătimaşă. Impulsul animalic din mine se converteşte în impuls uman, devine precum coarda unui instrument muzical” .

Şi atunci

Relaţiile sexuale devin relaţii binecuvântate

„Aici sunt două învăţături ale Bisericii.

Prima pare punitivă, reductivă, şi reduce dragostea trupească doar la naşterea de prunci. Deşi aceasta pare ciudată, are un rost binecuvântat, pentru că se adresează omului care nu devine duios şi tandru decât când dă naştere unui copil. (…).

Pe de altă parte, relaţia aceasta dintre bărbat şi femeie este o formă de a lupta împotriva desfrânării. Deci remediul desfrânării este relaţia intimă sexuală dintre bărbat şi femeie în Hristos,în Dumnezeu, când sunt un singur trup în Hristos.

Ce se întâmplă? Care e diferenţa? Bărbatul şi femeia fireşti se îndreaptă unul către altul împinşi de poftele, de impulsurile lor sălbatice, să zicem, ale firii căzute. În Hristos, atracţia şi toate impulsurile fireşti şi trupeşti se înduhovnicesc prin contactul cu harul. (…) Şi din frângerile şi ruperile de muşchi, de oase, de piele, de ce mai face dragostea în avântul sălbatic al firii, se ajunge la o privire tandră, la o atingere tandră, la ascultarea respiraţiei celuilalt şi la o tot mai adâncă percepere a celuilalt ca pe o taină. O taină care este o prezenţă pentru mine şi nu un obiect care mă eliberează de un impuls animalic. Şi impulsul animalic din mine se converteşte în impuls uman, devine precum coarda unui instrument muzical.

Deci fără această animalitate din noi, noi n-am fi nici oameni, dar această animalitate din noi e nevoie să fie înomenită şi îndumnezeită ca să-şi arate rostul – de ce m-a făcut Dumnezeu cu senzualitate, cu simţire, cu carne. Toate tensiunile cărnii devin corzi ale unui instrument muzical pe care sufletul meu cântă şi în Duhul Sfânt devine o cântare armonioasă.

Puteţi experimenta, ca să nu pornim pe fantaxie: mângâiaţi-vă soţia rugându-vă, binecuvântând pe Dumnezeu, binecuvântând-o pe ea. Atingeţi-o cu gândul că este făptura lui Dumnezeu, că e plină de Dumnezeu, că s-a împărtăşit şi că-L pipăi de fapt pe Dumnezeu, fără ca să-ţi pierzi nevasta. Deci Dumnezeu nu vine, nu ni se dă ca să ne desfiinţeze, nu-ţi cere să-L îmbrăţişezi pe El, ci să-ţi îmbrăţişezi soţia, care este în Hristos, în Dumnezeu. Şi lucrurile se schimbă.

Sunt femei (si eu cunosc destule!!, n.n) care şi-au transformat bărbaţii prin rugăciune, prin binecuvântare: Doamne, binecuvântează-l! Doamne, Tu ai pus har în Taina Cununiei în noi şi relaţia noastră trebuie să fie înduhovnicită. Doamne, binecuvântează trăirea mea! Doamne, binecuvântează neputinţa de a-l întâmpina sau de a fi deschisă! Transformă Tu repulsia mea sau durerea mea sau tristeţea mea sau neputinţa mea în dragoste receptivă!.

Când şi bărbatul începe să se roage, toţi sunt uimiţi. Dar prima uimire o trăieşte bărbatul, fără să ştie ce face femeia. Şi cineva a spus că avea o relaţia cu un iubit şi nu era căsătorită şi s-a rugat şi şi-a oferit dragostea ca rugăciune către Dumnezeu şi acela a mărturisit că nici în cele mai îndrăzneţe încercări ale erotismului n-a avut atâta bucurie şi pace şi că nu poate să se mai despartă de ea, dar să-l înveţe şi pe el ce face ea, de el se simte aşa când e cu ea. Deci, se sfinţeşte bărbatul prin femeie, dacă femeia e în har.

Se poate şi ca el să fie credincios şi ea nu, dar tu să te sfinţeşti, adică să-L aduci pe Dumnezeu în burta ta, în organele tale, în simţirile tale, în privirile tale.

E atât de simplu! Nu trebuie să faci teologie. Ba chiar poate să-ţi dăuneze…”

Da, da!!!!

Mulţi nu-L cunoaştem pe Dumnezeu aşa cum este, ci ne facem aşa o părere…. şi alegem să trăim, fie o viaţă de blestem, fie o viaţă de binecuvântare

Dragilor

Domnul mereu îmi vorbeşte şi mă învaţă cum să-mi trăiesc viaţa …
Aseară am ajuns la Sfântul Maslu, la sfârşit de Sfântul Maslu, şi Domnul iar mi-a vorbit prin gura Părintelui meu …şi m-a şi binecuvântat prin aghiasma înviorătoare, tot prin Părintele, care nu s-a zgârcit să mă stropească, ba ne-a şi spus că ar fi bine să facă rost de mătăuze mai mari, aşa cum folosesc unii preoţi din Rusia. (Îi puteţi vedea pe aceşti preoţi în filmuleţele ce sunt postate la finalul articolului).

Dialogul lui Iov cu Dumnezeu
(Iov stă pe gunoi şi „se ceartă cu Dumnezeu”, n.n).

job

Dumnezeu îi dă un răspuns la revolta lui Iov, care nu e păcătoasă în sine, dar e îndrăzneaţă, în ea ne regăsim şi noi uneori. Oameni, care mereu se întreabă de ce Dumnezeu îi pedepseşte, de ce Dumnezeu nu face milă cu ei cum face cu alţii, se simt dezavantajaţi şi ajung la o stare nepotrivită în faţa lui Dumnezeu, o stare de oameni necredincioşi, pentru că ei cred că pricep, când de fapt nu pricep.

Ei, în cartea Iov, găsim această această discuţie dintre Dumnezeu şi Iov care îl arată pe Iov că de fapt nu pricepe cum merg lucrurile.

Şi noi de multe ori nu pricepem, de cele mai multe ori, gândurile lui Dumnezeu, lucrarea lui Dumnezeu, care are o altă perspectivă decât noi:  „Căile Mele nu sunt căile voastre, spune Dumnezeu, şi gândurile Mele nu sunt gândurile voastre”.

Aş vrea să citesc acest răspuns a lui Dumnezeu către Iov, de la Cartea Iov cap 38
Şi a început să citească (.. …). Ce minunate cuvinte! Le puteţi găsi în Biblia ortodoxă on line
„… şi apoi Părintele încheie citirea cu cuvintele: „şi atunci eu însumi Te voi preamări pentru toate”… şi a făcut o pauză mai lunguţă, apoi a zis:

E aşa un imn al creaţiei… (am înregistrat de afară şi acum când reascult înregistrarea ca s-o transcriu, se aud păsărelele…Ce minunat! Mai mult rezonez acum cu acel imn …)

Şi Iov a răspuns în cap 39: „Ştiu că poţi să faci orice.. (…) Mă pocăiesc în praf şi cenuşă”.
Vedeţi, continuă Părintele, din cartea Iov, ni se spune că Iov a fost încercat din ispită, din ispita celui rău. Relele lumii pot să vină din păcat, relele noastre pot veni din păcat, dar şi din lucrarea celui rău, pe care însă Dumnezeu o îngăduie, şi dacă El o îngăduie, o îngăduie tot spre mântuirea noastră.

Ce minunat este când începi să-L cunoşti pe Dumnezeu!

Iov a început să-L cunoască pe Dumnezeu. Până atunci avea impresia că-L cunoaşte, dar L-a cunoscut când s-a întâlnit cu El în suferinţă.

Când îl cunoşti pe Dumnezeu, ştii că toate căile Sale sunt înţelepte, toate lucrările Sale sunt minunate şi atunci descoperi şi în viaţa ta că, ceea ce ţi se părea că este spre pedeapsă, este de fapt calea mântuirii şi viaţa ta devine cu totul altfel. Şi atunci începi să vezi cum lucrează Dumnezeu.

Foarte mulţi oameni au impresia că ştiu ceva (despre Dumnezeu, n.n), dar de fapt nu-L cunosc pe Dumnezeu. Şi nu cunosc modul de a lucra a lui Dumnezeu.

Îşi imaginează un Dumnezeu care nu există. Şi atunci deciziile lor sunt eronate, căile pe care le iau sunt greşite şi vezi cum lucrurile nu merg cum trebuie şi lipseşte cu totul progresul din viaţa lor, viaţa spirituală în special.

Este mare lucru să doreşti să-L cunoşti pe Dumnezeu, să te încredinţezi că eşti pe mâna Lui. Şi înţelegând că Dumnezeu este în toate lucrurile Sale minunat, vei descoperi că Dumnezeu este minunat şi în viaţa ta, în lucrările care le face în tine şi cu toţi ai tăi, pentru că planurile Sale sunt cu toul minunate şi măreţe”. A încheiat Părintele.

Şi am găsit de cuviinţă să vă împărtăşesc şi vouă acest minunat cuvânt.

Şi pentru că eu am, în special, doi maeştri de la care învăţ zilnic,

Şi ca să se întregească minunat cuvântul Părintelui Vasile Mihoc, mai adaug încă un cuvânt al măicuţii mele Siluana, pe care l-am găsit în timp ce căutam azi dimineaţă ceva pe internet.
E un răspuns la întrebarea:

Dumnezeu de ce mă lasă să cârtesc, să mă îndepărtez de El. De ce mă lasă să mă chinuiesc, să urlu de durere? Nu mă mai iubeşte? (semnează: o ratată)
Copila mea iubită,

Poate că, din cauza durerii şi a atitudinii pe care o ai faţă de durere, încă nu eşti pregătită să afli răspunsul pe care îl ceri. Poate că întrebi doar pentru a te asigura că poziţia ta e îndreptăţită. Dar dacă doreşti un răspuns, eu Îl rog pe Domnul să mă lumineze ca să ajung la inima ta.
Aşadar:

De ce te lasă Dumnezeu să urli de durere? Pentru că te iubeşte. Dacă asculţi puţin tăcerea din ochii Lui din icoană vei auzi că-ţi cunoaşte durerea pe care o simte deodată cu tine în trupul Său. Doar că nu are aceeaşi atitudine faţă de ea, ca tine. Lui îi este milă de tine, ţie nu! El din milă şi din iubire, a venit la noi şi vine la tine ca să-ţi arate pe viu că durerea se poate trăi şi altfel decât revoltându-ne, acuzând și învinovăţind: pe ceilalţi, pe noi înşine, pe El … Tu, lipsită de milă faţă de tine, din cauza dorinţei ca lucrurile să fie așa cum ţi-ar plăcea ţie, alegi mereu soluţii care sporesc suferinţa, întunecă mintea şi otrăvesc viaţa.

Dacă acum, te opreşti din cârtit şi te aşezi în faţa Lui şi hotărăşti să iei în faţa durerii atitudinea Lui, totul se va schimba.

Ţi se pare că poruncile Lui sunt nori şi sunt grele.

Ele (poruncile, n.n) sunt pur şi simplu puterea pe care nu o ai acum ca sa trăieşti cum ne cere El.

De exemplu: tu nu poţi să nu cârteşti când cineva face ceva rău sau ceva care te doare pentru că nu ştii să faci altceva şi nu te-a învăţat nimeni să fii atentă şi la durerea celorlalţi pe care nu o poţi simţi pe dinăuntru, ca pe a ta.

Ca remediu la acestă neputinţă, Domnul îţi dăruiește porunca:

Binecuvintează pe cel ce-ţi face rău. Nu judeca!

Făcând asta, fără plăcerea cu care faci ce poţi, vei descoperi că nu mai cârteşti şi că durerea devine altceva pentru tine.

Cum binecuvântezi? Aşa, simplu: „Doamne, binecuvântează pe X care făcând ce face acum, mă răneşte, îmi face rău, mă doare!”

Cum nu judeci? Tot simplu: „Doamne, ce face acesta acum e treaba lui. Are voie să facă ce vrea. Numai Tu ştii de ce face: de frică, de durere, că-l provoc eu, din nesimţire sau ură, din neştiinţă sau cu bună ştiinţă… Tu eşti judecătorul lui. Eu te rog să-l binecuvântezi şi pe mine să mă înveţi cum să-l iubesc, cum să mă apăr, cum să-mi trăiesc durerea”.

Desigur e doar un exemplu. Poţi găsi alte cuvinte.

Dacă nu ai puterea să rosteşti asemenea cuvinte, să-I spui tot Lui: „Doamne, nu pot. Tu poţi. Ajută-mă!”

Atunci poate că vei auzi cheamarea Lui: „Veniţi la Mine, toţi cei osteniţi şi eu vă voi odihni pe voi”.
Atunci poate că vei alege să mergi la El, la Biserică şi să-L laşi să te mângâie, să te spele de păcat prin Spovedanie, să te întărească în har prin Împărtăşanie, să te înveţe mai multe, cum ştie El.

Şi multe, multe se vor schimba, mergând pe calea ce strâmtă a renunţării la voia noastră, la dorința ca lucrurile să fie aşa cum vrem noi.

Alfel, oricât ai urla şi ai bate din picior, nimic nu se schimbă, pentru că schimbarea poate avea loc numai în tine.

Cu dragoste şi rugăciune, Maica Siluana (http://www.sfintiiarhangheli.ro/node/1578).

Şi încă un cuvânt al maicii Siluana:

Viaţa ca binecuvântare

„Făcând din sesiunea a şaptea (a Seminarului cu iertarea, n.n) un fel de a fi şi spovedindu-te regulat şi împărtăşindu-te, viaţa ta va fi altfel şi mereu mai plină de o bucurie care nu va mai fi determinată de circumstanţe.

Până când se formează deprinderile acestei noi vieţi, vei mai cădea, probabil, dar vei şti că e cădere şi nu situaţie fără ieşire.

Nu uita, acum ai în tine două feluri de a fi:

1. Unul, cel dat de viaţa trecută, viaţa primită de la părinţi şi de la lume, viaţa în care nu ai avut de ales, viaţa trăită ca un blestem fără ieşire şi

2. Acesta nou, dobândit prin naşterea la Viaţa ca binecuvântare, viaţa liberă de orice blestem moştenit, viaţa la care ne naştem hărnicind împreună cu Harul lui Dumnezeu şi răstignind orice pornire de împotrivire a omului vechi!

Tu alegi în care să trăieşti! Nu e uşor, dar merită, pentru că viaţa ca binecuvântare este adevărata noastră viaţă!

Doare? Da! Doare tare, mai ales la început, pentru că orice naştere doare, nu?

Dar nici viaţa ca blestem nu e mai puţin dureroasă, doar că e o durere care ne trăieşte ea pe noi, noi fiind atenţi doar la tranchilizantele urii şi ale răzbunării, pe când durerea naşterii de sine e o durere asumată şi liberă, care duce la Bucuria pe care nimeni nu o mai ia de la noi!

Vai celui care pleacă de pe pământ doar cu viaţa ca blestem!

Doamne, miluieşte-ne pe noi pe toţi! (MS: http://maicasiluana.blogspot.ro/2012/10/189-viata-ca-binecuvantare-este.html)

Aici puteţi vedea o stropire adevărată cu aghiasmă…


iov1bookjob