Arhive etichetă: BISERICA ORTODOXA

Mă impresionează foarte mult cum trăiește Jonathan Jackson Ortodoxia

Salutare, dragilor!

Zilele acestea, am dat căutare pe Internet expresia ”convertire la ortodoxie”, am dat căutare de videoclipuri și am găsit câteva filmulețe cu oameni care se convertiseră la ortodoxie și povesteau despre această experiență, despre Botezul lor și despre ce înseamnă pentru ei Ortodoxia. Printre convertiți, l-am descoperit și pe Jonathan Jackson,

nathan-parsons-jonathan-jackson-to-return-to-general-hospital

un renumit tânăr actor american, care s-a botezat în Biserica Ortodoxă în anul 2012. M-a impresionat felul cum vorbește acesta despre trăirea sa lăuntrică, profunzimea lui. M-a impresionat curajul lui Jonathan de a slăvi pe Sfânta Treime pe scenă când a primit un premiu.

Povestea convertirii lui Jonathan e fascinantă. Iată vezi un intelectual care caută sincer și înțelege Adevărul. Jonathan Jackson își lărgește căutările și dincolo de cele scrise în Biblie, descoperindu-i pe martiri. De la martiri, a pornit să cunoască adevărul, a citit timp de trei ani și jumătate tot ce a găsit despre Istoria Bisericii, a dorit să înțeleagă adevărul, căci cele 20-30 de ”biserici” protestante din America îl bulversaseră. A citit scrierile Părinților prin filiera catolică, acelea erau disponibile în America, dar nu descoperise încă Biserica Ortodoxă. Dar, după multe căutări, a găsit Biserica cea adevărată și a găsit-o, spune el atât de minunat, ”prin harul lui Dumnezeu”. A găsit Biserica Ortodoxă, în care a simțit prezența harului în timpul Sfintei Liturghii. Iată cât de minunat povestește:

”Mă rugam și un gând mi-a venit în minte pentru că eram în deznădejde, pentru că nu mai puteam să rămân protestant și în inima mea nu mă vedeam să ajung catolic, dar voiam biserica cea adevărată, biserica despre care citisem în scrisorile părinților, voiam acea biserică, voiam să fac parte din ea și nu puteam să o găsesc și acest gând mi-a venit în minte să cercetez cu adevărat Marea Schismă, să studiez ce s-a întâmplat și imediat ce am făcut asta, toate, toate s-au deschis (…)” și  a înțeles. Și a spus: ”Știam că trebuie să devin ortodox.”

În timp ce citea cărți despre Biserica Ortodoxă, a avut un vis cum că se afla într-o biserică în care oamenii se rugau, făceau semnul sfintei cruci. Acolo, în acea biserică, era o atmosferă încărcată de rugăciune și el și-a dorit să fie acolo. Când s-a trezit, a început să caute acea biserică, a mers la bisericile din Los Angeles, dar nu o găsea.

A căutat pe internet bisericile din zonă și a găsit, în sfârșit, o poză cu o biserică care arăta exact cu biserica din vis, a sunat și a întrebat pe preot de slujbe și s-a dus acolo. S-a dus singur ca să poată fi în liniște. Când a intrat în biserică și a privit în jur, totul i se părea stânjenitor, icoanele îl înfricoșau… și o voce i-a strigat să plece, că de fapt el nu vrea să fie acolo.

Dar el s-a gândit: Ce este aceasta? Cum să plec, după ce am căutat atâta? Nu nu voi pleca. Și atunci, o altă voce, o voce blândă, i-a spus să rămână până la sfârșit și atunci, va vedea cum se va simți și a simțit că acolo îl adusese Dumnezeu și a început să se roage. Au urmat momente apăsătoare, icoanele erau în continuare înfricoșătoare, spațiul, locul era ciudat, dar când a început Heruvicul (cântarea de dinainte de ieșirea cu cinstitele daruri, Vohodul Mare, când preotul iese din Sfântul Altar având în  mână Sfântul Potir și sfântul Disc în care și pe care se află vinul și pâinea pregătite pentru a se preface Trupul și Sângele Domnului la timpul Epiclezei, prefacerii), a trecut de starea de disconfort și întreg spațiul s-a umplut de lumină, era ca o transfigurare, și a început să plângă.

A simțit prezența lui Dumnezeu atât de puternic, căci ”nu mai văzusem așa o frumoasă smerenie înainte înaintea lui Dumnezeu. Și oamenii se însemnau cu semnul Crucii (își face și el cruce în timp ce povestește) și spuneau ”Doamne, ai milă!” și am început să mă rog lui Dumnezeu că nu vreau să fiu altundeva și că vreau să rămân acolo”, mărturisește el în acest filmuleț:

Și a rămas în Biserica Ortodoxă. Iar eu acum, privesc o fotografie cu el și cu familia lui, îi privesc cât sunt de minunați îmbrăcați în hainele albe ale Botezului. Doamne, ce frumusețe, ce bucurie…

Cât de minunată este familia ortodoxă!

Aici e filmulețul cu pozele:

Iar aici este un filmuleț cu traducere în românește:

Informații despre Jonathan Jackson mai găsiți aici:

https://en.wikipedia.org/wiki/Jonathan_Jackson_(actor)

Doamne, dă-ne harul să apreciem această comoară cu care noi ne-am născut: Ortodoxia!

Iată cât de frumos vorbește despre smerenie:

”Cum se împacă smerenia, care e calea Ortodoxiei, cu statutul de star căruia fanii îi spun cât de minunat este?

De când sunt mic, îl rog pe Dumnezeu să îmi dea înțelepciune. Dar nu vreau înțelepciune fără smerenie. Sigur că, de multe ori, greșesc, judec oamenii, dar nu îmi pierd nădejdea. Nu am răspunsul la întrebarea asta, dar știu că, în fiecare zi a mea de păcătos, Iisus este cu mine. Faima e o cruce, pe unii îi înghite. Faima e ridicolă și e total opusă Împărăției, în care trebuie să intrăm asemeni unui copil. Mă rog mereu să rămân în prezența Lui. Iar asta nu se poate fără smerenie. Iar Ortodoxia m-a ajutat pe drumul smereniei.

Ortodoxia e cel mai frumos lucru pe care îl poti trăi. Este casa perfectă, o binecuvântare și o transcendență. O comunitate cu Dumnezeu și cu sfinții Săi, o experiență mistică pe care nu o poți spune în cuvinte. Este biserica istorică

(http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2012/04/12/convertirea-actorului-american-jonathan-jackson-la-ortodoxie/).

 

 

 

Hai in tabara!

Dragilor

aseara m-a sunat Ioana si m-a intrebat ce program avem pentru vara aceasta cu copiii. Noi deja ne-am facut programul….

Dar voi, daca cumva nu ati apucat sa va rezervati un loc in vreo alta tabara, aveti posibilitatea sa incercati ceva nou.

 

Tabara de la Rachitele din judetul Cluj, Pensiunea Susman

http://www.pensiuneasusman.home.ro/ro/

Organizatorul si sufletul acestei tabere este doamna Ioana Ursu, mamica vrednica de 4 copiii, pictorita pasionata si persoana plina de viata si optimism.

Doamna Ioana Ursu a mai organizat tabere cu copii din parohie si a fost o mare bucurie.

In aceasta tabara, se accepta si parinti care doresc sa se implice in desfasurarea minunata a taberei.

Anul acesta 2016, tabara va fi in 27 iunie- 1 iulie

Pretul taberei este 350 lei.

Luati rapid legatura cu doamna Ioana

la telefon: 0754674179

PS: In caz ca intervine ceva, si unde ne-am planuit noi sa mergem cade, vom veni si noi, adica eu si fetele cele mici….

Va doresc bucurie si o vara in care sa va bucurati cat mai mult dimpreuna cu puiutii vostri dragi!

Imbratisarti calde de dor mult!

 

Descoperind comorile moştenirii

Dragii mei dragi

Astăzi, sunt foarte bucuroasă!

KODAK Digital Still Camera

KODAK Digital Still Camera

Voind a scrie despre omul care mi-a dat cel mai mare dar pe care l-am primit pe acest pământ, Botezul, mi-a venit un gând să-l caut, să vorbesc, baremi, la telefon şi, din fericire, l-am găsit.

Deşi era pe picior de plecare, Părintele Marcel Miron mi-a oferit câteva clipe preţioase cât veşnicia.

M-am prezentat cine sunt, că sunt fiica lui Mihai şi a Maricicăi din Boţeşti…

  • Aaaaa!!! Eşti Cristina?
  • Nu, sunt Doina, cea pe care aţi botezat-o sfinţia voastră în 26 iulie 1977!”
  • Aaaa!!!
  • Am început a scrie o carte despre biserică… şi am ajuns la povestea despre cum am fost încreştinată
  • Aaaa, scrii cărţi…
  • Da, am scris vreo 5
  • Şi eu am scris 3 cărţi de poezii
  • Uau, ce tare!!!

Mi-a spus că se grăbeşte să plece la Bucureşti să participe la un eveniment important: Acordarea titlului de Doctor honoris causa prietenului şi cuscrului sfinției sale, Pr. Theodor Damian.

  • Uau, asta e şi mai tare, am exclamat eu!
  • Mânca-te-ar Raiul! Ţinem legătura! Bucurii!

No, ăsta da început de săptămână, cu elan scriitoricesc înnoit!!! Iată de unde mi se trage mie neliniştea…, zbuciumul de a scrie!!!

Am căutat repejor câteva informaţii despre noutăţile primite.

Iacătă-le:

Câteva poezii de-ale Părintelui Miron, părintele care m-a botezat:

Asta e pentru mine, şi e tare de tot!!!:

„Prietene

Prietene

e timpul să mai faci un pas

ești prea greu pentru raza de lumină

în spate-i istoria

în față-i neantul

în dreapta un înger

și-n stânga un drac.

șește către steluța din ochii tăi

sub tălpile desculțe

aricii aducerii aminte

te vor iubi

și nu vei greși.

Ești urmărit de zmeii ce-ți vor pieirea

aruncă pieptenul

și oglinda

în păduri de gânduri se vor pierde

și în râuri de lacrimi se vor îneca.

Prietene

nu ai cărare

nici drum

drumul se face mergând”.

Şi apoia asta, asta spune cât toată cărticica mea despre biserică:

Biserica noastră cu gât de girafă

Biserica noastră

înaltă

are o turlă ca un gât de girafă.

Ea nu-și pleacă niciodată capul.

Mi-a spus un unchieș

că ea se hrănește cu iarbă albastră

de dincolo de nori.

Niște copii au încercat să urce

din clopotniță

către capul girafei

dar s-au oprit în limba clopotului

omușorul care închide orice ascensiune.

Girafa noastră necheză

cu glas de aramă

atunci când înghite în sus câte un om

de asta girafa nechează cu glas dureros de aramă.

O doare și plânge

când varsă câte un suflet

pe pajiștea albastră în care

ea paște

dincolo de nori.

(http://poezia.usriasi.ro/?p=1331)

Despre versurile Părintelui Miron, aici:

http://convorbiri-literare.ro/?p=5117

despre Părintele Theodor Damian, aici:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Teodor_Damian

Şi încă ceva mi-a mai spus Părintele Marcel, că ginerele său e la Dilema Veche:

http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-20700832-sever-voinescu-fost-numit-redactor-sef-revistei-dilema-veche-gasit-dilema-orchestra-perfecta-sunetul-dilemei-ramane-acelasi-presa-culturala.htm

Mulţumeeesc, Doamneee!!!

Binecuvintează, Doamne, să cultiv această bogăţie descoperită!!!

Şi ţopăi mereu şi nu-mi vine a crede!!!

Ce (mai) mâncăm în post (ca să nu leşinăm de foame)?

Iată-ne ajunşi din nou în post, în Postul Mare al acestui an (2016)!

Pentru unii iubitori de carne, venirea postului poate fi o provocare.

Unii îl aşteaptă cu nerăbdare şi bucurie, iar alţii cu oftat sau chiar cu frica că n-or să aibă ce să mănânce şi-o să le fie tot foame. Unii îl refuză total. Vorba unui pacient: „Doctore, indică-mi orice, dar nu-mi cere să ţin dietă!”.

Frica şi fuga de post este neîntemeiată. Şi asta o ştim cu toţii, am experimentat-o fiecare! Mai ales acum, când sunt atâtea oferte de mâncăruri cu vegetale foarte atrăgătoare, nu ai cum să te mai plângi că n-ai ce să mănânci în post. Şi cu toate acestea, sunt încă mulţi care stau departe de post. Dar, vai, de cât folos de lipsind stând departe!!!

Permiteţi-mi să vă fac poftă de mâncarea de post şi să vă împărtăşesc puţin entuziasm cu care să vă alungaţi frica şi să vă luaţi gândul un timp de la cărniţă şi brânzică. Dintru început, mă adresez dumneavoastră cu o precizare demnă de luat în seamă: Să ne înţelegem de la bun început. Nu scriu în calitate de specialist. Scriu în calitate de mămică şi soţie pofticioasă şi încă cu reminiscenţe de cărniţă printre dinţi…. (!!!)

Sunt un om obişnuit. A fost o vreme când am cochetat cu ideea de a renunţa definitiv la produsele animaliere. Cât timp am avut o mare motivaţie, anume aceea de a mă vindeca de câteva dureri şi probleme de sănătate, am mâncat doar vegetale. Dar, de cum m-am simţit mai bine, iar m-or apucat poftele şi gusturile vechi şi astfel, am revenit la rânduiala bisericească de dezlegări şi posturi. Şi desigur, durerile or revenit şi ele şi de aceea, am aşteptat cu atâta nerăbdare acest post, ca s-o iau de la capăt. Un nou început bun, cu convingerea că alimentele vegetale sunt cele mai potrivite pentru buna, chiar excelenta, funcţionare a organismul nostru. Deoarece mulţi dintre noi încă suntem neputincioşi a renunţa definitiv la animaliere, Biserica a rânduit perioade de post, perioade în care să facem pauză de la mâncarea de animaliere. Pentru binele nostru de altfel!

Şi că veni vorba de pofte. Ştiţi, în unii dintre noi, poftele sunt adânc întipărite în carnea noastră şi nu se şterg aşa cu una cu două, de aceea, nu-i de mirare că după vreo 13 ani de vegetarianism, te trezeşti „înfulecând” cărniţă sau brânzică.

Zică cine ce-a zice, dar majoritatea suntem vulnerabili când vine vorba despre mâncare. Eu una recunosc deschis!

„Noroc” cu posturile bisericeşti…

După toate „aventurările” mele culinare, am ajuns la concluzia, pentru a nu ştiu câta oară, că rânduiala Bisericii Ortodoxe cu privire la alimentaţie este cea mai bună. Sfânta şi dreapta cumpătare!!! E drum lung până acolo!!!

Rânduiala alternărilor dintre zilele în care mâncăm animaliere cu zilele în care mâncăm doar vegetale fixată de Sfânta Biserică este perfectă, căci nu este de la om, ci este rânduială dumnezeiască. Acum şi ştiinţa dovedeşte folosul postului şi a mâncării strict de alimente vegetale!

Minunat este postul. Nu voi înceta niciodată să-l laud. Nu-mi ajung cuvintele să împărtăşesc foloasele lui pentru trup şi mai ales pentru suflet. Oricâte diete s-au întocmit de când e lumea asta, niciuna nu a rămas în picioare precum rânduiala de alimentaţie prezentată de Sfânta noastră Biserică!

Postul este o poruncă bisericească şi are ascunsă în ea puterea de a o împlini. De aceea, pentru un binecredincios  practicant, intrarea în post şi parcurgerea integrală a lui este un lucru natural. Rânduiala aceasta este firească şi logică. Nu-i aşa? Toată iarna ai mâncat purceluşul. Vine primăvara, apar verdeţurile, începe lucrul la grădină şi la câmp şi purceluşul mâncat iese încetişor, ca să facă loc mieluţului sacrificat de Paşte şi apoi vine iar un post, ca să scoată mieluţul şi să facă loc altui purceluş, ce va fi sacrificat în preajma Crăciunului. Altfel, unde ar mai încăpea atâţea purceluşi şi miei şi alte orătănii, pe care le tot mâncăm într-un an, în sărmanul nostru organism???!!!

Cred că v-aţi convins şi domniile voastre că de capul nostru nu reuşim prea multe. Ţinem tot felul de diete, mai mult sau mai puţin folositoare, dar ca folosul ce-l avem în post nu-i niciunul. Postul are folos îndoit, trupesc şi sufletesc. Desigur, se poate să mănânci doar de post, numai mâncare cu vegetale, dar să nu posteşti. Secretul postului e să participi cu toată fiinţa ta, cu trup şi suflet. Şi putem să săvârşim aceasta participând la slujbele bisericeşti care, în această perioadă a Postului Mare, sunt de o frumuseţe inegalabilă.

Ei bine, dar totuşi ce mâncăm în post, ca să nu leşinăm de foame?

Ehehei, câte avem de mâncat!!!!

Mâncarea de bază se înţelege, e pâinea!

Ideal, pâinea integrală făcută în casă. Dacă nu avem pâine integrală, folosim cerealele integrale. Ele rămân încă baza alimentaţiei noastre! Cât de bun este un pilaf de orez integral sau o mâncare de mei sau de hrişcă!!!

Apoi, avem seminţele din care preparăm lăpticurile vegetale. Doamne, câtă bunătate se află într-un pahar de lapte de susan sau de migdale … şi chiar de soia…!!!! O mână de susan sau de migdale, o cană cu apă şi un blender sau un storcător cu melc şi laptele curge proaspăt în guriţă, de te lingi pe buze!!! Ce poate fi mai delicios???

A doua mâncare de bază în post sunt leguminoasele, alimentele înrudite cu fasolea: năutul, lintea (de preferat cea roşie), mazărea (de preferat cea galbenă!), bobul (care, e drept, se găseşte cam greu, dar cu ceva interes, tot îl găsim…) şi … soia.

Din aceste leguminoase ne asigurăm, atât  proteinele, de care ne temem că ne lipsim nemaiconsumând carne, cât şi saţietatea, care e asemănătoare animalierelor. Din leguminoase gătim reţete asemănătoare celor cu cărniţă, gen sărmăluţe, chiftele, drob, tocăniţe şi pateuri.

Ooo, era să uit de ce e mai important! Mâncarea cea mai importantă din acest post, din această perioadă a anului, este salata de verdeţuri.

Salata de verdeţuri este vedeta fiecărei mese. Acum, în acest post, în această perioadă a anului, şi doar acum, e timpul urzicilor, frunzelor de păpădie, sălăţicăi de pădure, leurdei şi altor frunze de viaţă dătătoare şi purificatoare.

Spălate cu grijă şi dragoste, tăiate sau rupte cu atenţie, stropite cu puţină lămâie şi/sau cu un picuţ de ulei presat la rece şi un praf de sare, aceste firave plăntuţe aduc în organismul nostru vitalitatea după care tânjim şi astfel, învioraţi, sufletul nostru se trezeşte şi devenim mai bucuroşi, mai senini, mai răbdători, mai iubitori şi milostivi unul cu altul şi toţi laolaltă.

Post uşor, dragilor!

 

?!

http://www.sfintiiarhangheli.ro/intrebari/20151221/primi-o-consolare-de-la-cel-de-langa-mine-o-imbratisare-etc-nu-e-tot-o-fuga-din

Pomenirea Sfântului Grigorie Teologul „Vulturul rănit”

Dragii mei dragi

Dacă în ultimul articol am vorbit despre pâinica pentru trup, se cuvine să vorbim astăzi şi despre pâinica pentru suflet.

Mare binecuvântare este pentru noi dreptcredincioşii creştini că îi avem pe Sfinţii noştri Părinţi îndrumători, care ne învaţă credinţa cea dreaptă şi ne arată calea spre Cer. Căci, aşa cum spunea aseară la vecernie Părintele nostru minunat, părintele Vasile Mihoc, „nu poţi avea o viaţă dreaptă dacă nu ai credinţă dreaptă.

Minunată este luna ianuarie! Ea este plină cu sărbătorile marilor sfinţi. Luna ianuarie începe cu Sfântul Vasile şi se încheie cu cei Trei Mari Părinţi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Acum, în luna ianuarie, i-am pomenit pe Sfântul Teodosie, pe Sfântul Maxim Mărturisitorul şi pe alţi mulţi sfinţi luminătorii dreptei credinţe.

Mare binecuvântare sunt slujbele Bisericii noastre! Ele ne amintesc aceste lucruri minunate pe care noi tare le mai uităm (Şi uitarea e un păcat!). Mulţumim Domnului că-l avem pe Părintele nostru,

PR VASILE 2 IMG_20160125_083334

care ne aminteşte mereu şi mereu învăţătura mântuitoare!

Astăzi, prăznuim pe un mare Părinte al Bisericii, pe Sfântul Grigorie Teologul. Acesta a trăit în Epoca de Aur a creştinătăţii, în secolul IV.

Aseară, Părintele Vasile ne-a vorbit despre marii Părinţi ai Bisericii, pe care Biserica îi numeşte teologi. „Biserica a folosit cu „parcimonie” ( PARCIMONÍE, parcimonii, s. f. Zgârcenie. ♦ Fig. Măsură, pondere, reținere (în manifestări). Vorbește cu parcimonie. – Din lat. parcimonia, fr. parcimonie) această numire. Doar trei sfinţi Părinţi poartă numele de „Teolog”: Sfântul Ioan Teologul, apostolul, Sfântul Grigorie Teologul şi Sfântul Simeon, Noul Teolog.

Apoi, ne-a vorbit despre cartea “VULTURUL RĂNIT – Viaţa Sfântului Grigorie Teologul”, de Stelianos Papadopoulos.

https://i1.wp.com/www.cuvantul-ortodox.ro/wp-content/uploads/2010/01/Vulturul-ranit.JPG

Sfântul Grigorie de Nazianz, supranumit Teologul, a fost un mare om. A studiat la cele mai înalte şcoli ale vremii şi a trăit credinţa intens. El străbate veacurile până la noi. Dar a fost rănit de vrăjmaşii Bisericii.

Mare luptă, spunea părintele Vasile, se dă omului de către diavol, ca să-l îndepărteze de dreapta credinţă. Până la moarte se lupta Satana cu fiecare suflet, ca să-l câştige de partea lui şi, spun Sfinţii Părinţi, că de nu ar fi Maica Domnului care stă ca un zid de foc în apărarea sufletelor dreptcredincioase, niciun suflet nu ar scăpa din mâinile întunecaţilor diavoli. De aceea, să fim priveghetori” (! dar eu tare mă mai necăjesc, că pentru trup pun atâta interes şi râvnă, ca să-l hrănesc şi să-l vindec, dar pentru suflet mai nimic….)

Şi apoi, a continuat: „Ca să simţiţi atmosfera acestui veac, ca să înţelegeţi ce a însemnat să fi fost creştin în veacul IV, e musai să citiţi măcar o scriere a acestor Părinţi”.

Eu am citit scrierile Părinţilor, a Sfântului Ioan Gură de Aur, a Sfântului Vasile, chiar mi-am cumpărat „Omilii la Psalmi” ale sfântului Vasile de la Târgul de Carte Religioasă din toamnă, dar de scrierile Sfântului Grigorie nu m-am putut ataşa… Au fost prea înalte pentru sărmana mea minte. Dar voi încerca să mă apropii din nou…

Uitaţi, dacă aveţi răgaz, şi poate vă faceţi răgaz dacă nu aveţi, găsiţi aici Cuvântările Sfântului Grigorie de Nazianz (Teologul).

http://tineretulortodox.md/wp-content/uploads/2011/03/Sf.-Grigorie-de-Nazianz-Cele-cinci-Cuvantari-despre-Dumnezeu.pdf

http://tineretulortodox.md/wp-content/uploads/2011/03/Sf.-Grigorie-de-Nazianz-Cele-cinci-Cuvantari-despre-Dumnezeu.pdf

Să aveţi o zi binecuvântată!
Sfinte Grigorie Cuvântătorule de Dumnezeu roagă-te şi pentru noi!

Mă bucur că sunt femeie, o carte tulburătoare!

Dragii mei dragi prieteni, iniţiatori şi susţinători ai proiectului “Îndrăznesc să trăiesc sănătos”,

Vă salut din nou cu inima plină de bucuria lui Doamne, Care, astăzi, S-a milostivit de mine şi m-a copleşit iarăşi cu bucuria Lui, aici, în căsuţa mea, între puişorii mei, în bisericuţa noastră minunată din cartier, pe mine, care, din nou, am încercat să caut modalităţi de a pleca aiurea, cu nădejdi deşarte, că voi găsi ceea ce era şi este atât de aproape, în maxima mea apropiere……

Nu contenesc să mulţumesc mereu lui Doamne pentru toate câte ne dăruieşte…!

Astăzi după sfânta liturghie, Părintele meu, Părintele Vasile Mihoc, ne-a vorbit despre “provocarea lui Hristos”.

Parafrazez câteva idei:

“Hristos ne provoacă…, iar noi căutăm răspunsuri…, pe care le găsim în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Biserică. Domnul se revelează şi se tâlcuieşte prin fapte…, prin Naşterea sa, prin Jertfa şi prin Învierea Sa….

Astăzi, sunt tot felul de rătăciri…, dar în Biserica noastră dreptmăritoare, totul e clar…, totul se descoperă în Domnul nostru Iisus Hristos”.

Domnul ne provoacă, noi răspundem, fiecare în felul lui.

Eu am ales să împărtăşesc şi altora din prea plinul darurilor primite… Astfel, am început proiectul “Îndrăznesc să trăiesc sănătos”, când am ieşit întru întâmpinarea omului simplu care-L caută pe Doamne. Cei care aţi citit cartea “Îndrăznesc să trăiesc sănătos”, cunoaşteţi cum a pornit tot acest mare proiect, proiectul vieţii mele, proiectul “Îndrăznesc să trăiesc sănătos”…

Pentru cei care încă nu ştiţi povestea, vă voi spune câteva lucruri:
Sunt un “sangvinic spontan” plin de mult entuziasm şi multe idei. Dorul meu cel mare este să mă lipesc de Doamne şi să-L iubesc şi să trăiesc viaţa Lui, împărtăşită în Sfânta Euharistie şi în toate Tainele şi rânduielile Sfintei noastre Biserici. Mă doare inima şi sufletul când văd suferinţa semenilor, când îi văd pe cei ce nu ştiu sau nu pot sau nu îndrăznesc să folosească darurile pe care Domnul este mereu gata să ni le dăruiască …..

Pasiunea mea de căpătâi este lectura şi împărtăşirea lucrurilor minunate pe care le descoper mereu. Debordez de entuziasm la o idée extraordinară şi izbucnesc în strigătul lui Filip adresat lui Natanail: “Vino şi vezi!”.
Îmi fac foarte uşor prieteni… şi dorul meu este ca şi ei “să guste cât de bun este Domnul!”. Aşa s-a scris prima carte, aşa am răspuns provocării …., apoi au urmat celelalte…

Iată-ne spre sfârşit de an! A trecut atât de minunat acest an! Proiectul “Îndrăznesc să trăiesc sănătos”s-a desfăşurat, în ciuda tuturor greutăţilor intâmpinate! Am întâlnit oameni atât de minunaţi, care l-au sprijinit! Stau cu răsuflarea tăiată şi aştept ce va mai urma…, cum va rândui Doamne toate. realitatea e că în afară de entuziasm, de dor, de dorinţă, nu am nimic, totul e la Doamne

În cadrul acestui proiect, am venit în faţa voastră, nu ca specialist, ci ca una care “a gustat şi a văzut cât de bun este Domnul” şi cât de bune sunt alimentele vegetale integrale şi m-am străduit să vă fac şi vouă poftă.

Puţina mea osteneală a fost răsplătită atât de mult!

Mă minunez cum lucrează Domnul prin sărmanele mele mâini.

Iată am primit încă o mărturie a unei prietene, care mi-a umplut inima de recunoştinţă:

“Mă bucur că sunt femeie, o carte tulburătoare, care rescrie în multe locuri nu doar evenimente asemănătoare din viaţa mea, cât mai ales trăiri.

coperta

Am plâns cu durere şi mi-am revăzut sumedenia de neputinţe şi de păcate, dar mai ales mlaştina nevăzută a fiinţei din care mă căznesc să ies de peste 10 ani…

Vă spun că, în lumina celor citite, nu mă aflu decât la începutul vieţii mele duhovniceşti. Multe răni nu mi s-au vindecat, nu am iertat cu adevărat, mereu sunt cu degetul pe trăgaci să dau replica, să mă apăr…

Şi îmi doresc atât de mult să am bucurie!…

Vreau să-i iubesc pe oameni, iar pe mine să mă iert pentru tot ce am greşit faţă de ei şi de Dumnezeu atât de mult şi de des…

Am învăţat mult din experienţa dvs. şi am fost marcată adânc de durerea din ea şi de taina bucuriei care i-a urmat. Mare e Dumnezeu în toate cele ce sunt!”. (Geta)

Amin! Amin! Amin!
Mulţumesc! Mulţumesc! Mulţumesc!

„Da capo al fine”

Dragilor
Astăzi este începutul mântuirii noastre!”, cântăm în sfânta noastră Biserică.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, astăzi punem un nou început vieţii sănătoase, vieţii depline, începând cu prima slujire, fiind credincioşi peste noi, peste emoţiile noastre şi peste toate ale noastre, armonizându-le cu voia lui Dumnezu, slujind celor din familie, fiind credincioşi peste puţinul încredinţat şi, dând dovadă de gestionare eficientă, vom primi multul, după care tânjeşte inima noastră…. Împlinind datoria, dând ajutorul necesar celor din casă, mii de oameni din întreaga lume, pe care dorim să-i ajutăm, vor veni înspre noi de la sine……. Şi vor fi cu lângă şi împreună cu noi… pe targă…(pe pomelnic) în faţa Doctorului şi Dătătorului a tot Binelui.

Tendinţa este să ai multul de la început, să arzi etapele, dar nu se poate…..

Personal, tocmai am testat asta …. şi acum suport arsurile…
E greu să rezişti ispitei…, mai ales când e aşa de atractivă…. (să-ţi şi vezi deja visul împlinit, fără toţi paşii necesari parcurşi ….

La un moment de răscruce…., Opreşte-te şi întreabă: „Ce să fac, Doamne, acum astăzi? Pe unde să apuc?”

Şi răspunsul vine atât de repede…, numai să iei aminte şi să-l pui în lucrare imediat

Acesta a fost răspunsul primit astăzi: „Exersăm iubirea …., punându-ne în situaţia celui de lângă noi. (…) Nu e vorba de ascultare, de supunere, ci mai degrabă de sfătuire…, de conlucrare…”.

Şi acesta,
din apostolul zilei ade astăzi:
„Fiule Tit, toate sunt curate pentru cei curaţi; iar pentru cei întinaţi şi necredincioşi nimeni nu este curat, ci li s-au întinat lor şi mintea şi cugetul. Ei mărturisesc că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele lor Îl tăgăduiesc, urâcioşi fiind, nesupuşi şi la orice lucru bun, netrebnici.
Dar tu grăieşte cele ce se cuvin învăţăturii sănătoase.
Bătrânii să fie treji, cinstiţi, întregi la minte, sănătoşi în credinţă, în dragoste, în răbdare; bătrânele de asemenea să aibă în înfăţişare sfinţită cuviinţă, să fie neclevetitoare, nerobite de vin mult, să înveţe de bine, ca să înţelepţească pe

cele tinere să-şi iubească bărbaţii, să-şi iubească copiii, şi să fie cumpătate, curate, gospodine, bune, plecate bărbaţilor lor, ca să nu fie defăimat cuvântul lui Dumnezeu.

Îndeamnă, de asemenea, pe cei tineri să fie cumpătaţi. Întru toate arată-te pe tine pildă de fapte bune, dovedind în învăţătură neschimbare, cuviinţă, cuvânt sănătos şi fără prihană, pentru ca cel potrivnic să se ruşineze, neavând de zis nimic rău despre noi.

Slugile să se supună stăpânilor lor, întru toate, ca să fie bine-plăcute, neîntorcându-le vorba, să nu dosească ceva, ci să le arate toată buna credinţă, ca să facă de cinste întru toate învăţătura Mântuitorului nostru Dumnezeu. (Epistola către Tit 1, 15-16; 2, 1-10)

Şi acesta, din Evanghelia zilei de astăzi:
„În vremea aceea cărturarii şi arhiereii căutau să pună mâna pe Iisus în chiar ceasul acela, dar se temeau de popor; că înţeleseseră că împotriva lor a spus El această parabolă. Şi, pândindu-L, au trimis iscoditori, care se prefăceau că sunt drepţi, ca să-L prindă în cuvânt şi să-L dea pe mâna stăpânirii şi a puterii guvernatorului. Şi L-au întrebat, zicând:
„Învăţătorule, ştim că drept vorbeşti şi înveţi şi nu cauţi la faţa omului, ci cu adevărat înveţi calea lui Dumnezeu.

Se cuvine să dăm dajdie cezarului, sau nu?“
Iar El, pricepându-le vicleşugul, le-a zis: „De ce Mă ispitiţi? Arătaţi-Mi un dinar! Al cui chip şi scriere are pe el?“ Iar ei au zis: „Ale cezarului“. Şi El a zis către ei:

„Atunci, daţi-i cezarului cele ce sunt ale cezarului şi cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu!“

Şi nu L-au putut prinde în cuvânt în faţa poporului; şi, mirându-se de răspunsul Lui, au tăcut. (Evanghelia de la Luca 22, 19-26)

Şi …. acesta:
„daţi-i cezarului cele ce sunt ale cezarului şi cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu!”
Sunteţi israeliţi, puteţi foartebine să le faceţi pe amândouă: să fiţi supuşi autorităţii şi să slujiţi pe Dumnezeu întru adevăr. Această învăţătură este valabilă dintotdeuna: oricare ar fi stăpânirea, credinciosul poate să slujească pe Dumnezeu, dând stăpânirii ce se cuvine, dar nu ce nu se cuvine.

Adică, dacă stăpânirea te obligă ca să nu-l slujeşti pe Dumnezeu, atunci, sigur, că alegi slujirea lui Dumnezeu. Răspunsul acesta îl avem în Faptele Apostolilor, când sinedriştii îi opreau pe Sfinţii Apostoli să vestească Evanghelia şi Sfântul Apostol Petru dimpreună cu Sfântul Apostol Ioan răspund: „Socotiţi voi înşivă: dacă se cuvine să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu?”. (a explicat Părintele meu, Părintele Vasile Mihoc)

Acest răspuns e cel mai greu…: să le faci pe „amândouă”, şi pasiune, şi vocaţie, şi datorie….

Cum?

Mai întâi cele ale lui Dumnezeu…
Şi apoi celelalte…
Şi pe acestea să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi…

Prima dată datoria către familie, apoi pasiunile… şi alte doriri…, vocaţii…, visuri…, nebunii..

Prima dată credincioşia peste puţinul încredinţat, cele ale tale, trupul tău, emoţiile tale… făcând armonie cu tine şi cu Doamne… şi cu ai tăi…
Opreşte-te un timp din multul, multele ce le faci pe jumătăţi…, pe fugă…, de musai…

Şi începe astăzi să fii credincios peste puţin, să te sincronizezi cu tine, cu copii, cu soţul….cu gătitul…, să te organizezi, să prioritizezi … şi între timp, pregăteşte-te pentru multul ce va veni…la timpul potrivit….

„Cred, Doamne, ajută-mă să împlinesc Cuvântul Tău!”. Amin
Vă port în plânsul şi în strigătul meu ….:
Fă-mă Tată ca unul dintre argaţii tăi!

PS: iertaţi greşelile de scriere, de voie şi de nevoie…. Tre’ să zbor spre şcoală… am dor-it doar să vă dau un bip…uf şi ce greu e toată exprimarea asta „corectă”….

Revedeţi contextul slujirilor.. din articolul

https://indraznescsatraiescsanatos.wordpress.com/

 

Doamne la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta!

Dragii mei dragi

Astăzi, am avut senzaţia unei copleşeli sub povara treburilor vieţii acesteia pământeşti în care ni se probează credinţa şi iubirea. Deşi m-am trezit devreme, timpul zboară atât de repede şi tare mă mai necăjesc când nu reuşesc să rup un ceas-două pentru Doamne…..Atâta timp aloc pentru trup….

În timp ce fugeam către Doamne, către bisericuţa noastră minunată, priveam cu cad primii fulgi şi mulţimea de maşini înghesuită la giratoriu… simţeam vânzoleala, graba, neliniştea tuturor acestor oameni, a soţiorului care a plecat în întârziere, târând după el ghiozdane şi strângând cu fermitate mânuţele minunilor noastre…. văzându-le învolburarea celor din jur, care de fapt era reflexia propriei învolburări şi nelinişti şi nemulţumiri şi necăjeli, mă gândeam: Doamne cât de slabi suntem…., dacă acum ni s-ar cere să mărturisim credinţa, cum am răspunde?

Astfel de gânduri îmi fulgerau mintea în timp ce fugeam pe cărăruia ce duce la bisericuţă… Am păşit în atrium şi fără să ştiu ce zic, am exclamat: „Doamne la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta!”

Era deja târziu…se cânta la strană „toată grija lumească să o lepădăm”, aşa că am vărsat tot oful, toate grijile şi toate planurile şi toate temerile, tot, tot, am pus la picioarele Domnului..

 

 

Iata-mă-s, Doamne, în al unsprezecelea ceas…., am spus gâfâind…Primeşte-mă, Tu eşti scăparea din învolburarea ce stă să mă cuprindă….Doamne ai milă şi de cei care nu sunt aici, de cei care se află în drum spre grădiniţă, spre şcoală, spre serviciu sau în patul de suferinţă….!”

Mulţumesc, Mulţumesc, Mulţumesc!

Doamne ce binecuvântare e sfânta biserică, ce pace, ce linişte, ce balsam pe sufletul meu rănit, bolnav , neputincios…
Aici, în fânta biserică ne încărcăm cu putere de sus şi aşa, mai putem răzbi…..

Aici, Domnul ne vorbeşte în Sfânta Evanghelie… Ieri,, când îmi făceam griji pentru cele necesare, Domnul m-a mustrat….. „oare nu vă amintiţi de minunea înmulţirii pâinilor…? Câte coşuri de firimituri aţi luaţi, puţin credincioşilor!”

Iar azi, prin vindecarea orbului, am primit nădejde că şi eu pot primi lumina de care am nevoie…şi vindecarea durerii ochilor……

Mare eşti, Doamne şi minunat!
În mâinile Tale încredinţez pe ai mei şi pe mine. Fii binecuvântat, doamne al Meu!

Dă să fiu astăzi martorul bucuriei Tale în lumea aceasta plină de neguri şi frici…şi de atâta tristeţe şi înţepenire sufletească şi păzeşte-mă de săgeţile cele arzătoare ale vicleanului. Amin

Uimitor! Întrebându-te sincer, primeşti răspuns de fiecare dată!

Dragilor

Mă uimesc de fiecare dată cum lucrează Domnul!

Joi (19 noiembrie), s-a citit o evanghelie care mi-a ridicat câteva întrebări şi m-am rugat Domnului să–i dea prin minte Părintelui Vasile să tâlcuiască Evanghelia zilei. Abia aşteptam momentul cuvântului de final, îmi doream atât de mult să aflu explicaţiile, intenţionam chiar să-l rog pe părintele să ne tâlcuiască în amănunt pericopa evanghelică….., dar, spre uimirea mea, Părintele, după binecuvântarea finală a Sfintei Liturghii, a început direct să săvârşească slujba de parastas pentru cineva…. N-am putut sta la parastas, căci aveam multe de făcut pentru seminarul de nutriţie şi am plecat cu nedumeririle….

Dar în seara aceasta (duminică, 22 noiembrie), la vecernie, Părintele Vasile a tâlcuit acea pericopă evanghelică, pe care dorisem s-o ascult joi.

Fac o paranteză şi adaug: E uimitor cum Dumnezeu lucrează prin cei din jur, pentru a ne răspunde la căutările noastre sincere, cum face din cei din jurul nostru oameni văzători cu duhul… doar pentru că noi căutăm cu toată inima un răspuns pentru sufletul nostru… Întotdeuna vine răspunsul şi lămurirea, numai să fim atenţi….

Cei din jur devin pe rând uneltele Domnului pentru mântuirea fiecăruia. Se poate ca cineva să spună cuvinte foarte frumoase, dar el să rămână neatins de ele, doar pentru cineva anume care-l ascultă….

Personal, am văzut cum a lucrat Domnul prin mine pentru câţiva oameni….

Acest lucru este înfricoşător, căci poţi să sfârşeşti rău, tu cel care vorbeşti atât de frumos altora…

Odată, am urmărit un filmuleţ cu un discurs al unui tânăr care vorbea despre dezvoltare personală … La un moment dat, a pomenit despre un autor care a scris câteva cărţi despre cum să faci bani, cum se fac afacerile. Pe mulţi oameni a folosit aceste cărţi, şi încă mai foloseşte, dar el a sfârşit ca un sărac…, într-un spital oarecare….

De aceea, e nevoie să lucrăm cu frică mântuirea noastră…, permanent…

Dar să revenim la pericopa, iat-o:
„Şi zicea şi către ucenicii Săi: Era un om bogat care avea un iconom şi acesta a fost pârât lui că-i risipeşte avuţiile.
Şi chemându-l, i-a zis: Ce este aceasta ce aud despre tine? Dă-mi socoteala de iconomia ta, căci nu mai poţi să fii iconom. Iar iconomul a zis în sine: Ce voi face că stăpânul meu ia iconomia de la mine? Să sap, nu pot; să cerşesc, mi-e ruşine. Ştiu ce voi face, ca să mă primească în casele lor, când voi fi scos din iconomie. Şi chemând la sine, unul câte unul, pe datornicii stăpânului său, a zis celui dintâi: Cât eşti dator stăpânului meu? Iar el a zis: O sută de măsuri de untdelemn. Iconomul i-a zis: Ia-ţi zapisul şi, şezând, scrie degrabă cincizeci. După aceea a zis altuia: Dar tu, cât eşti dator? El i-a spus: O sută de măsuri de grâu. Zis-a iconomul: Ia-ţi zapisul şi scrie optzeci. Şi a lăudat stăpânul pe iconomul cel nedrept, căci a lucrat înţelepţeşte. Căci fiii veacului acestuia sunt mai înţelepţi în neamul lor decât fiii luminii.
Şi Eu zic vouă: Faceţi-vă prieteni cu bogăţia nedreaptă, ca atunci, când veţi părăsi viaţa, să vă primească ei în corturile cele veşnice”. (Luca 16, 1-9)

Tâlcuirea Părintelui:

Bunurile pământeşti pe care le avem nu sunt ale noastre. Ele aparţin Stăpânului ceresc, noi suntem numai administratori şi Mântuitorul ne cere ca să avem această înţelepciune duhovnicească ca să le folosim pentru a avea şi noi loc în corturile cele veşnice. Adică să le folosim dând săracilor, făcându-ne din săraci prietenii noştri pentru Împărăţia lui Dumnezeu.
În Evanghelia aceasta e folosit „mamona al nedreptăţii” (tradus în ediţia folosită „bogăţia nedreaptă”).
„Mamona” e un cuvânt aramaic care înseamnă „câştig sau profit”, nu neapart nedrept, dar pentru că e numit „mamona al nedreptăţii”, e vorba de un câştig nedrept, un câştig care nu ne aparţine pe drept. De aceea, când Mântuitorul spune „Faceţi-vă prieteni cu mamona al nedreptăţii”, adică câştigul acesta care nu ne aparţine de fapt, al căruia noi suntem numai administratori, noi putem să-l folosim făcându-ne prieteni cu el, prieteni pentru Împărăţia lui Dumnezeu, prieteni care vor pleda pentru noi în faţa Judecătorului.

Sigur, Mântuitorul nu se referă la un câştig nedrept, în sensul că noi am fi autorizaţi de Evanghelie să câştigăm pe nedrept. Toată Evanghelia se opune unei astfel de interpretări. Calea câştigului e aceea a „sudorii frunţii” spus lui Adam. Este binecuvântat câştigul dobândit prin muncă cinstită şi prin efort şi este împortiva noastră şi blestemat câştigul nedrept, prin care asuprim prin cineva. Iubirea de aproapele ne opreşte să avem un astfel de câştig.
Parabola aceasta ne vorbeşte despre modul evanghelic de a folosi bogăţia.

Astăzi, am avut pilda cu bogatul nebun căruia i-a rodit ţarina… (…) Ferictul Augustin îi spune bogatului: „N-ai hambare? Dar casele şi cămările şi mâinile întinse ale săracilor sunt toate hambare. N-ai avea tu atâtea bogăţii prin care să umpli toate aceste hambare. N-ai nevoie să-ţi construieşti alte hambare!”.

Ce frumos spus! Să ne aducem aminte de acest cuvânt şi să ştim folosi înţelepţeşte bunurile mai multe sau mai puţine pe care le avem, ca să ne facem prieteni din săraci, cei pe care Domnul îi iubeşte, cei pe care Domnul îi înalţă, cei numiţi „mici”, dar pe aceşti „mici” Mântuitorul îi numeşte fraţii Lui. „Câte veţi face acestor fraţi prea mici ai Mei, Mie mi-aţi făcut”, spune Mântuitorul. Şi aceasta priveşte şi datoria noastră şi sufletească şi lumească faţă de necăjiţii lumii acesteia, cei necăjiţi sufleteşte sau trupeşte. În atâtea feluri îşi spune prezenţa acestor fraţi ai Mântuitorului şi ei ne provoacă mereu a ne exercita chemarea noastră de ucenici ai Mântuitorului Iisus Hristos. Amin”.

După cum observaţi, cuvintele Evangheliei nu se înţeleg ad-literam, ci au înţeles tainic, parabolic, pe care Domnul ni-l descoperă în Sfânta Biserică prin slujitorii Săi.