Arhive etichetă: BISERICA

Ce ascunde urmarea unui gând bun!

Ieşi de la serviciu. Cele 8 ore şi  ceva de lucru într-un spaţiu închis s-au scurs… Închizi o uşă şi o deschizi pe alta. Aerul rece îţi năvăleşte în faţă. Brusc, te trezeşti într-o altă lume. Mergi ca năucul pe strada pustie de oameni, de copii, de câini…

E deja seară! Pluteşti printre maşini… Gânduri, gânduri, planuri, vise, se lăfăie în voie în dosul frunţii tale. Iată-te deja în dreptul bisericii din cartier. Priveşti cum, rând pe rând, băbuţele cu nişte plăsuţe în mână păşesc cele două trepte care separă trotuarul de incinta impunătoarei biserici.

A! e miercuri, îţi aminteşti tu. În seara asta, se face Sfântul Maslu. Treci prin faţa bisericii urmându-ţi în continuare visările, planurile, socotelile. Pe portiţa larg deschisă, băbuţele continuă să intre mereu.

Ai trecut de portiţă, eşti la colţ. Brusc, auzi o chemare: Vino şi tu !

Hai să mă duc şi eu la Maslu…! îţi zici.

Te întorci. Încaleci prima treaptă, apoi pe a doua… Deschizi uşa bisericii şi pătrunzi sfios înăuntru. Slujba încă nu a început. Te închini şi apoi te aşezi. Priveşti în jur. De peste tot, te privesc zeci de ochi. Sunt sfinţii care zburdă de fericire că ai venit să le dai o mână de ajutor la cântat…

Dintr-o dată, te cuprinde aşa o pace, o tihnă, o linişte, cum numai aici se găseşte. Continui să priveşti în jur. Iei aminte la oameni, la semenii tăi, la chipurile lor muncite de gânduri, de dureri, de vise zădărnicite. Printre ei, observi şi feţe necunoscute… şi iar trec gânduri…

Sunt oameni care vin la Maslu că au auzit că face minuni. Aceştia vin o dată şi, negăsind minunea grămadă, ies precum au venit.

Mai sunt unii care vin aici mereu, Maslu de Maslu…, purtând povara anilor şi a greutăţile alor lor…, ale celor dragi care nu vor, nu pot, nu ştiu să vină…

Sunt unii care nu se mulţumesc să vină aici miercuri de miercuri, ci bat oraşul în lung şi-n lat pe la toate bisericile, mergând tot dintr-un Maslu în altul…, ba şi pe la cele mănăstiri şi pe la cei preoţi vestiţi ajung, doar, doar minunea s-o înfăptui. Şi nu de puţine ori, minunea se arată…

Sunt oameni care vin aici cu credinţă când îi arde vreo trebuinţă… Pentru aceştia, Sfântul Maslu e balsam, e pace, e nădejde, e baie înnoitoare. Aceştia vin aici pregătiţi să înghită doctoria care pătrunde la limita dintre suflet şi trup, la rădăcini. Orice cuvânt e sorbit cu nesaţ. Însăşi prezenţa aici e deja vindecare. Aceştia nu aşteaptă minuni. E destul că se află aici. Şi chiar dacă problema (le) lor nu dispare ca prin farmec, este ca şi cum n-ar mai fi, căci nu-i mai apasă. E purtată altfel… Pentru că a fost purtată de Altcineva înainte…, de Cel Care a deschis Calea…

Hristos a fost om deplin, a simţit frica morţii, dar a biruit-o rugându-se cu lacrimi de sânge…, a spus părintele…

A! Asta e soluţia, vindecarea: rugăciunea în urma căreia coboară Duhul, Care curăţă totul şi linişteşte apele învolburate.

Ce absurdă ar fi viaţa fără Biserică, te gândeşti. Ce sensuri, ce har, ce profunzimi ascunde acest Maslu, de parcă nu l-ai mai trăit niciodată.  Ooo!!! şi cum era să treci pe lângă toate acestea, aşa precum de atâtea ori ai trecut….

Noroc cu băbuţele!!!

babuta la bis

Reclame

Doua lucruri esentiale

Dragii mei dragi

cu ajutorul lui Doamne, voi pleca intr-o calatorie, o calatorie pe care o voi folosi indoit, o calatorie departe de tehnologie si de camin si o calatorie din afara inauntru.

IMG_20160724_202657

Si calatoria incepe cu doi pasi: dreptul si stangul…

rugaciunea mintii si empatia

Pe acestea doua sa le exersam si toate celelalte se vor zidi pe ele.

Asa sa ne ajute Doamne!

Va imbratisez si va doresc post cu roade bogate,

Bucuria sa va insoteasca pe acest minunat drum al invatarii mestesugului bucuriei si pacii Domnului.

Între haos şi rigiditate; între bucătărie şi Biserică

Dragii mei dragi

Viaţa aceasta este fascinantă. Pe zi ce trece, descopăr tot mai multe minunăţii ale ei şi am parte de experienţe uimitoare!

Zilele acestea, lecturând cărticica pusă sub nas de către soţiorul meu, am avut revelaţia minţii mele, cum creierul e alcătuit din mai multe părţi, două emisfere: dreapta şi stânga. Dreapta cu emoţiile şi trăirile intense şi stânga cu raţionamentele şi planificarea şi organizarea…. Două părţi inferioară şi superioară, cum de multe ori ne lăsăm conduşi de creierul de la parter…..

Am descoperit şi am înţeles mecanismele de funcţionare ale minţii şi m-am minunat.

Slavă Domnului că încă mă mai minunez!!!

Am descoperit că până mai ieri, m-am zbătut între pasiuni şi datorii, între haos şi rigiditate, între haosul din mine şi cel proiectat în jur şi pe ceilalţi, între haosul dorinţelor mele, a pasiunilor mele şi rigiditatea împlinirii Legii, a literei Legii, a împlini toate „ca la carte” (perfecţionism).

Chin şi iar chin…

m-am zbătut pentru a împlini slujirea din bucătărie (care nu-mi place, dar trebe) şi slujirea preoţească universală (dimpreună cu preotul în biserică şi în lume).

Chin şi iar chin

Copii au nevoie de păpică gustoasă care să le stimuleze papilele gustative bulversate de mâncarea supergustoasă (mâncare pe bază de zahăr, grăsimi şi sare, cu care marketingul ne asaltează).

Eu mănânc orice, eu, care, după cum le spun câteodată copiilor mei, nu aveam nicio fărâmitură de mămăligă când veneam acasă de la şcoală, iar ei au întotdeuna frigiderul ticsit cu de toate; eu care nu aveam un măr pe zi, iar ei au fructe cu lădiţile…

Chin şi iar chin…

M-am zbătut între a împlini repede treburile din bucătărie şi a fugi apoi la slujbă cu frica că n-o mai prind, că iar ratez întâlnirea, că poate nu mai prind spoveditu….

Chin şi iar chin

Când stau în bucătărie, capul meu e altundeva…

Zilele trecute vorbeam cu cineva pasionat de bucătărie şi-i ziceam: eu când stau în bucătărie, scriu cărţi… sau sunt cu gândul la cartea pe care am început-o cu două zile în ceainăria librăriei Humanitas şi abia aştept să se facă joi să merg s-o termin….

Îmi place să mănânc de toate, dar nu am răbdare să gătesc sofisticării, nu le văd rostul….

În mine se duce luptă între pofte şi nevoile nutriţionale adevărate ale corpului….

Gata! Nu mai vreau să trăiesc în acest chin, mă lepăd de el!

Gata! Stop! Ajunge zilei răutatea ei!

Soluţia?

Integrarea minţii! Calea de mijloc, calea împărătească a Sfinţilor Părinţi şi dragostea.

Să fac efortul de a fi prezentă acolo unde sunt. Să simplific cât pot şi să nu regret nimic…..

Să slujesc puiuţilor mei şi Domnului din toată inima.

Puiuţii mei vor creşte şi apoi, voi avea timp să mânc posmagi şi să rod cărţile….

Aşa să-mi ajute Bunuţul meu Doamne, Amin!

 

Astăzi, vă aştept la Masă!

Dragilor

Ne-a copleşit Doamne cu bunătăţi şi doresc să le împart cu voi.

Astăzi, vă aştept la Masă!

1_400_83

Adresa unde mă găsiţi este Calea Guşteriţei, peste drum de hotel Libra.

Vă aştept la ora 15!

Mai întâi, vă invit să vă splăţi, nu numai mâinile , ci şi picioarele, şi capul, şi ochii, şi gura şi măruntaiele şi tot, printr-o spovedanie completă şi sinceră.

Şi apoi, ne vom aşeza la masă, la Masa cea Mare, unde îngerii ne slujesc.

Mare binecuvântare avem, dragilor prin invitaţia aceasta! Haidem să dăm năvala ca să mâncăm Pâinica cea de viaţă făcătoare, Trupul şi Sângele Domnului. Împărăţia cerurilor se ia cu năvala şi cei silitori pun mâna pe ea. Dacă n-aţi apucat să gustaţi încă nimic, veniţi!

În această perioadă, se săvârşeşte Sfânta Liturghie a darurilor înainte sfinţite în fiecare zi. Este atât de minunată această sfântă slujbă. În tăcere, Domnul pregăteşte Masa prin mâinile părintelui şi ne cheamă, iar noi venim cântând: „Bine-voi cuvânta pe Doamnul în toată vremea, lauda Lui în gura mea. Aliluia! Aliluia!”.

PS: mai sunt şi alte locuri minunate unde puteţi merge la Masă.

Un loc care-mi mai place este capela studenţilor de la Facultatea de Teologie.

Ah, acel loc tainic…!, care m-a sedus din prima clipă de când am intrat în el. A fost singurul lucru care m-a atras să vin aici, la Sibiu!!!!

Vino şi tu să-l vezi!!! E peste drum de Catedrala ortodoxă!

Nu sta flămând! Viţelul e mult. Hai să-L împărţim împreună!!!

Descoperind comorile moştenirii

Dragii mei dragi

Astăzi, sunt foarte bucuroasă!

KODAK Digital Still Camera

KODAK Digital Still Camera

Voind a scrie despre omul care mi-a dat cel mai mare dar pe care l-am primit pe acest pământ, Botezul, mi-a venit un gând să-l caut, să vorbesc, baremi, la telefon şi, din fericire, l-am găsit.

Deşi era pe picior de plecare, Părintele Marcel Miron mi-a oferit câteva clipe preţioase cât veşnicia.

M-am prezentat cine sunt, că sunt fiica lui Mihai şi a Maricicăi din Boţeşti…

  • Aaaaa!!! Eşti Cristina?
  • Nu, sunt Doina, cea pe care aţi botezat-o sfinţia voastră în 26 iulie 1977!”
  • Aaaa!!!
  • Am început a scrie o carte despre biserică… şi am ajuns la povestea despre cum am fost încreştinată
  • Aaaa, scrii cărţi…
  • Da, am scris vreo 5
  • Şi eu am scris 3 cărţi de poezii
  • Uau, ce tare!!!

Mi-a spus că se grăbeşte să plece la Bucureşti să participe la un eveniment important: Acordarea titlului de Doctor honoris causa prietenului şi cuscrului sfinției sale, Pr. Theodor Damian.

  • Uau, asta e şi mai tare, am exclamat eu!
  • Mânca-te-ar Raiul! Ţinem legătura! Bucurii!

No, ăsta da început de săptămână, cu elan scriitoricesc înnoit!!! Iată de unde mi se trage mie neliniştea…, zbuciumul de a scrie!!!

Am căutat repejor câteva informaţii despre noutăţile primite.

Iacătă-le:

Câteva poezii de-ale Părintelui Miron, părintele care m-a botezat:

Asta e pentru mine, şi e tare de tot!!!:

„Prietene

Prietene

e timpul să mai faci un pas

ești prea greu pentru raza de lumină

în spate-i istoria

în față-i neantul

în dreapta un înger

și-n stânga un drac.

șește către steluța din ochii tăi

sub tălpile desculțe

aricii aducerii aminte

te vor iubi

și nu vei greși.

Ești urmărit de zmeii ce-ți vor pieirea

aruncă pieptenul

și oglinda

în păduri de gânduri se vor pierde

și în râuri de lacrimi se vor îneca.

Prietene

nu ai cărare

nici drum

drumul se face mergând”.

Şi apoia asta, asta spune cât toată cărticica mea despre biserică:

Biserica noastră cu gât de girafă

Biserica noastră

înaltă

are o turlă ca un gât de girafă.

Ea nu-și pleacă niciodată capul.

Mi-a spus un unchieș

că ea se hrănește cu iarbă albastră

de dincolo de nori.

Niște copii au încercat să urce

din clopotniță

către capul girafei

dar s-au oprit în limba clopotului

omușorul care închide orice ascensiune.

Girafa noastră necheză

cu glas de aramă

atunci când înghite în sus câte un om

de asta girafa nechează cu glas dureros de aramă.

O doare și plânge

când varsă câte un suflet

pe pajiștea albastră în care

ea paște

dincolo de nori.

(http://poezia.usriasi.ro/?p=1331)

Despre versurile Părintelui Miron, aici:

http://convorbiri-literare.ro/?p=5117

despre Părintele Theodor Damian, aici:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Teodor_Damian

Şi încă ceva mi-a mai spus Părintele Marcel, că ginerele său e la Dilema Veche:

http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-20700832-sever-voinescu-fost-numit-redactor-sef-revistei-dilema-veche-gasit-dilema-orchestra-perfecta-sunetul-dilemei-ramane-acelasi-presa-culturala.htm

Mulţumeeesc, Doamneee!!!

Binecuvintează, Doamne, să cultiv această bogăţie descoperită!!!

Şi ţopăi mereu şi nu-mi vine a crede!!!

Un raspuns fantastic!!!

Dragilor

azi dimineata ma gandeam:

eu nu inteleg…, de ce o trebuit sa treaca atatea ani ca omul sa priceapa ca are nevoie de Mantuitorul si de ce e nevoie sa mai treaca inca nu stiu cate mii de ani ca sa priceapa ca El o venit si ca ne-o adus izbavirea si noi doar sa lucram cu biruinta Lui???

Si iata raspunsul, l-am gasit aici, cautand de fapt un alt raspuns, la o alta intrebare, la care astept cu nerabdare sa gasesc raspunsul.

Cititi aceste randuri. Sunt atat de profunde! Dea Doamne sa prindeti  intelesurile ….

http://science-et-religion.fr/ro/cat-marturie/19-teologia-la-intalnire-cu-stiinta-intr-o-propunere-de-lectura-filocalica

PS: am recitit articolul si am subliniat cateva randuri…

Iata aici articolul din linkul de mai sus, copiat si subliniat:

Maica Siluana Vlad: Eu sunt surprinsă când oamenii spun că noi facem asistență socială sau că ajutăm aproapele. De fapt, ce facem noi este misiune, misiune spirituală, duhovnicească în sensul că îl ajutăm pe om, și ne ajutăm pe noi, să Îl cunoaștem pe Dumnezeu și să profităm de prezența și darul Lui. Pentru că Dumnezeu face lucruri dumnezeiești de când s-a întrupat Mântuitorul și până astăzi. El face aceleași minuni și oferă același Duh Sfânt, indiferent de condiții. Or, ceea ce facem noi la centrul acesta al nostru este de fapt o lucrare a Duhului Sfânt într-un limbaj adecvat nouă și celor cu care ne întâlnim. Precizez.

Rep.: Și care este limbajul pe care îl folosesc ei?

M: Am pornit de la viața mea dublă, schizofrenică, din timpul comunismului. Viața mea era împărțită în două, viața diurnă și viața nocturnă. Ziua munceam și făceam lucruri pentru câștigarea existenței, și noaptea mă rugam, citeam și eram un om filocalic în devenire – viața mea și întâlnirea cu Dumnezeu este una filocalică. Filocaliile m-au ajutat să ajung la Dumnezeul cel Viu și să ajung să practic tot ce se practică în Biserică pentru că le-am cunoscut, le-am gustat că sunt forme concrete, vii, de întâlnire cu Dumnezeu și de intrare în relație vie cu El. Altfel nu m-aș fi lăsat păcălită să fac să văd dacă se întâmplă ceva.

Or, în timp, am ajuns și am văzut că era un stil de viață schizofrenic, o viață dublă : o viață filocalică în care citeam, plângeam, mă rugam, înțelegeam, și o viață în care trăiam în „străinătate”, în lumea aceasta. Eu însămi eram lumea aceasta. Deci eu eram omul acestei lumi pentru că trebuia să spun bună ziua, trebuia să fac lucrarea pe care o aveam de făcut, trebuia să predau ce aveam de predat, într-un limbaj care era al lumii acesteia. Și, când am intrat în mănăstire, am crezut că voi renunța la viața schizofrenică și că în sfârșit viața va deveni filocalică în întregime, inclusiv la bucătărie și tot ce facem să fie în Duh filocalic. Nu este greu. Și asta se poate.

Dar, omul nu se mântuiește singur. De fapt, misiunea noastră, și bucuria noastră, și fericirea noastră este să Îl mărturisim pe Hristos. Eu nu cred că există mântuire fără mărturisirea Lui, fără mărturie. Ori mărturia este viața ta. Dacă eu, în chilie, mă rog, am lacrimi, pocăință și după ce ies de acolo mărturisesc o stare opusă, diferită, plutitoare față de viața celui cu care mă întâlnesc, eu mă simt stingherită și sunt din nou într-o schizofrenie. Pentru că viața mea nu este adecvată celui cu care mă întâlnesc, cu care stau de vorbă. Și, pentru că Dumnezeu, unul dintre primele daruri pe care mi le-a făcut a fost să simt durerea Lui pentru lume, și mila Lui, și eu n-am simțit-o toată, dar ce am simțit a fost paralizant. Și mi-a fost greu să mă întâlnesc cu omul viu, indiferent dacă era credincios sau nu, bun sau rău și să uit aceasta milă a lui Dumnezeu. Și vedeam cum ajung, cum pot eu să-i transmit omului respectiv că Dumnezeu este milostiv, că Dumnezeu iubește, că Dumnezeu vrea să dea totul. Sigur, și cuvintele contau, și ce transmiteam.

Însă omul este o ființă rațională, omul este o ființă care știe. Și rațiunea lui este o putere care aproape că-l desparte de propria viață, nu numai de Dumnezeu. Vedeam ieri un copil pe stradă de vreo cinci-șase ani, mama sau bunica îi ziceau ceva iar el striga : ”Știu!”. Ori el știa, dar nu făcea ce știa. Aici mă întâlnesc cu omul care știe, și când îi spun ceva despre viața lui, despre Dumnezeu, despre influența păcatului asupra vieții lui, el zice : ”Știu! știu!”. Și poate să-mi aducă chiar dovezi, argumente din știință. Și tot rugându-mă am descoperit că în știința seculară, psihologie, fizică, fiziologie, medicină, pedagogie și probabil și matematica, există oameni de știință care descoperă lucruri și le formulează accesibil pentru intelectul mediu, pentru nivelul mediu de dezvoltare intelectuală, care îl ajută pe om să înțeleagă condiția de păcătos, condiția de stricăciune, că ”viața mea e stricăcioasă”. Și acesta a fost pentru mine primul lucru pe care l-am folosit din știință.

Când neuroștiința povestește ce se întâmplă cu creierul, cu sinapsele tale, cu neuronii tăi când ești dependent de un drog și descrie asta omului, în cuvinte simple cum se face pe Discovery, precum vedem la televizor, omul deja înțelege. El este formatat pe acest limbaj. Și din filme, și din ce vede, și din ce citește. Chiar dacă nu este știință la nivelul cel mai înalt, este o popularizare, o mentalitate zidită pe această știință. Mai sunt și filmele science-fiction care îl formatează pe el într-o oarecare nevoie de a vizualiza, de a înțelege rațional ceea ce se întâmplă înăuntrul său. Ce se întâmplă cu chimismul organismului tău în stress? El va înțelege cât de dăunător este stresul și că aceasta este stricăciunea, și că aceasta este moartea pe care a adus-o păcatul. Atunci trebuie să-i spui și să-i arăți că păcatul este factor de stres. Pentru că dacă îi spui că păcatul face rău, zice : ”Nu știu, nu mă interesează, nu vreau. Ce e maică, nu-mi trebuie mie, ce-mi pasă mie de iad? Ăsta-i iadul. Aici pe pământ e iadul”. Așa este, dacă îl ajuți să înțeleagă în ce constă iadul acesta, cât de mare este chinul de a dori ceva și de a nu mai avea receptorii cu care să primești substanța producătoare de plăcere. Și tot așa, zeci și sute de exemple pe care le folosim. Un limbaj simplu. Câteodată trebuie doar o pastiluță, aproape homeopatică. E ca o conectare energetică între cele două suflete și conținuturile mele poate intra. Dar totdeauna e nevoie să se îmbine aceste lucruri. Eu să folosesc concepte care să intre în mintea lui, în rațiunea lui, în ”știul” lui, să folosesc exerciții și să provoc experiențe de viață, facem un scurt artificial care să ducă la integrarea, la trăirea a ceea ce am învățat.

Rep.: Este și acesta un fel de laborator.

M: Da, este pe viu. În loc să trăiesc zece ani bătându-mi nevasta și văzând ce grozăvii are viața, noi facem un seminar în care facem un mic exercițiu în care se întâmplă niște ”aha-uri”, în care omul descoperă și are ocazia să zică : ”Chiar că ar merita să cunosc un alt stil de viață!”. Apoi vin și spun rugăciunea, Sfintele Taine. De unde luăm puterea? Pentru că omul descoperă la un moment dat că este bolnav.

Ceea ce avem noi nevoie, culmea, asta e cea mai mare însușire a minții omenești , spune Sfântul Grigorie Palama, de după cădere: să-ți vezi stricăciunea, să-ți vezi neputința. Și când omul descoperă că este victima acestor formatări, acum se demonstrează că m-am născut deja cu circuite nervoase care pun în aplicație informații de la părinții lui. Și emoții. Sau dacă bunicii au trăit o traumă, în mine se repetă fie sub formă psihică, fie prin repetare de eveniment. Se descoperă și în ADN. Știm și care este denumirea fenomenului epigenetic care face acest lucru, pentru că e o transmitere epigenetică, nu genetică : genele nu sunt afectate, ci felul în care sunt citite. Se pune ceva peste genă și nu mai e citită cum trebuie. Și dacă un singur fragment atât de mic nu mai e citit așa cum trebuie, de exemplu reacția la stress, omul este bolnav și face o nevroză bipolară, s.a.m.d.

Ori descoperind toate acestea omul ajunge să zică : ”Ce fac?”. Pentru că până atunci el știe, crede că dacă nu mai face, nu mai bea, că dacă se însoară cu o fată bună, dacă o sa aibă o mașină bună, dacă o să facă terapie la nu știu ce specialist, dacă ș.a.m.d, de obicei că dacă i se îndeplinesc dorințele și se schimbă și exteriorul se va schimba și viața lui.

Dovezi științifice arată acuma că nu se schimbă. Că de fapt exteriorul nu există, exteriorul îl provocăm noi prin acțiunea noastră: cum sunt gândurile, așa este și realitatea. Putem provoca și evenimente, și întâlniri. Lucruri pe care Sfinții Părinți le știu de mult.

Pe de o parte părintele Tadeu spune: cum îți sunt gândurile, așa îți este și viața. Și omul citește, dar până nu intră în această știință, în „știu” al lui, nu este mobilizat, nu este motivat, mișcat ! Ori motivarea se face prin emoții.

Eu nu pot, dorința mea de schimbare este o utopie de televizor, de fotoliu. Stau în fotoliu și mă gândesc ce bine are fi dacă așa ar fi. Aici descopăr că am nevoie de altfel de dorințe.

Și acesta este momentul în care îi ofer soluția : rugăciunea. Uite ce îți dă Biserica, uite Sfintele Taine – de aici vine Har, uite cum îl pui în practică, uite ce înseamnă să … și aici sunt lucruri foarte simple, tot precum bucăți homeopate, să zicem, ca să cunoști sfintele taine, și puterea lor, cum le activezi? Practică.

De exemplu, ia-ți o poruncă și fă ceva ce nu-ți place o săptămână două și zi: Doamne, fac așa, deși mie nu-mi place și nu vreau. Și este experimental, omul face și vede care este diferența.

Și apoi rugăciunea.
Pe de altă parte avem de făcut o mulțime de lucruri pentru că, de exemplu, sunt aceștia cu inima cuantică, creierul cuantic, fizica cuantică. Multe lucruri pot fi trase de păr, exagerate, dar ele ascund niște adevăruri pe care trebuie să le vedem cu atenție, pentru că intru într-o stare modificată psihic. Este o stare în care omul depășește gândurile, forfota gândurilor, deci intră în nous. Și acolo depinde ce faci, dacă ai intrat în acest sector, cu cine te întâlnești ? Cine îți alimentează? Ce energii ? Tot energii create ale duhurilor rele sau energia necreată a Duhului Sfânt ? Nu poți să neg experiențele acestor experimentatori. Sunt reale. Cumplit de reale. Și dacă ne lăsăm pe mâna lor noi pierdem pe oamenii noștri.

Noi oferim energie îndumnezeietoare, primim în Biserică energie îndumnezeitoare, dar nu ne îndumnezeim cu ea, o ținem acolo să ne însurăm, să ne mărităm, să ne luăm examenele și să ne îngropăm creștinește. Nu să murim creștinește, ci să ne facem înmormântare creștinească. Pentru că noi am lăsat lucrurile neterminate. Noi nu am mai dobândit Duhul Sfânt. Noi nu L-am lucrat, L-am lăsat să se stingă. Noi nu facem nimic cu El. Atunci, oamenii acestea fac lucruri care îi apropie de dimensiunea duhovnicească. Dar ce fel de duhuri ? Și dacă noi nu venim să le arătăm cum lucrează Duhul sfânt în Biserică și că e pentru mulți. Nu e pentru toți, e pentru toți cei care caută. Dacă este unul care caută, de ce să caute meditație de nu știu de care și să nu facă rugăciunea lui Iisus ? De ce să nu aibă îndrumători ? Nici slujitorii, nici noi nu aplicăm și nu știm ce este și nu putem să dăm, și atunci oamenii pleacă, pleacă pentru că sunt însetați de a cunoaște, de a se naște împreună, de a trăi, și nu doar de a ști.

Rep.: Există oameni de știință care nu se mulțumesc doar cu dimensiunea aceasta, să spunem, de rațiune analitică a lucrurilor, și au nevoie de un fel de mistică ce să iasă din spațiul științei. Numai că ei nu se întâlnesc neapărat cu religia așa cum o înțelegem noi. Se întâlnesc cu religia așa cum o concep ei că ar putea să fie.

M: Dar tot este un punct. Mai greu este cu cei care încă își explică rațional, cauză și efect, și trăiesc la modul newtonian, nu ies în fizica cuantică. Nu se uimesc. Heisenberg , după zece ani după ce a descoperit că dacă două particule, dacă se ciocnesc, apar particule noi, apare materie din nimic, deci energie care se transformă în materie. Nu poți să le prinzi. Și depind și de privirea ta. Și oricum, particulele astea sunt năstrușnice, acuma sunt energii, acuma sunt materie. Și după zece ani s-au făcut ciclotroane, un istitut întreg. După zece ani făceau chestia asta mii de specialiști. Și el bătrân fiind, a venit acolo bucuros, și la un moment dat, emoționat, îi spune unui tânăr din acesta : ”Ce minune, nu? Cum apare materie din nimic”. Și tânărul îi răspunde: ”nu-i nici o minune. Acum zece ani s-a explicat asta. Și dacă vreți vă spun formula”. Deci omul are o îngrozitoare capacitate de a se banaliza.

Rep.:  De a se blaza.

M: De a se blaza, de a renunța la calitate și a trăi în supraviețuire.

Rep.: Deși marii cercetători, adică cei care au împins lucrurile mai departe, aceștia nu-și pierd capacitatea de uimire, este o demnitate a făpturilor.

M: Dar ei de multe ori aproape că nu au avut cui să mărturisească și cu cine să vorbească despre astea. Einstein, de exemplu, a fost un mistic de cea mai înaltă calitate. Dar cu cine putea să vorbească, unde să se ducă, cui să vorbească ? Ce a găsit el în literatură … El avea experiențe, dar forma concretă de închinare; de raportare la Dumnezeu îi lipsea, pentru că nu avea unde. Citesc câte unul din asta și sunt uimită de asemănarea cu afirmarea Sfinților Părinți și mă gândesc cum să-i transmit eu filocalia, ce să fac eu, cum să vorbesc omului acestuia să îi spun, că ar recunoaște imediat.

Știința este un alt fel al lui Dumnezeu de a striga către om : ”Trezește-te! Vino! Minunează-te și vino la Mine, ca să te mântuiesc și să fii fericit!”.

Și dacă noi nu auzim, ce-i de făcut pentru mine, nu sunt nici om de știință, sunt un biet profesor de cartier. Dar cum spuneam, acolo unde suntem, să fim excelenți. Deci avem datoria să mergem până la excelență. Adică, să fac din limbajul meseriei mele, din ceea ce știu eu, mijloc de cunoaștere, de revelare a lui Dumnezeu. Dacă eu mă întâlnesc cu Dumnezeu, în gesturile mele, în credința mea științifică sau profesională și în activitatea mea, asta devine un gest liturgic, extra-liturgic. Și este liturghia de după liturghie care nu e o metaforă, să dau de pomană și să nu știu ce, ci pur și simplu totul se transformă. El a venit să ne dea Duhul Sfânt pentru întreaga realitate și viață și are nevoie de toți, până în preoția universală. Te apucă plânsul, efectiv poți să plângi două săptămâni fără pauză. Ce se înțelege prin preoția universală și cât de prost e lucrată.

Deci aceasta este misiunea. Și atunci, când noi trăim în această uimire și această interogație, și în acest apel :

Doamne, ce fac acum? Ce-i spun lui Ion acum? Doamne, cum ajut în această situație?”. Deci această descindere este rugăciune, și Dumnezeu vine în întâmpinarea ta. Cu un articol din ziar, cu o carte, cu întâlnirea cu un om. Deci îți răspunde Dumnezeu și mereu, mereu te aduce.
Dar, dacă nu stăpânim, dacă nu cunoaștem antropologia ortodoxă, dacă nu știm cine e omul în viziunea Bisericii, în viziunea evanghelică și în viziunea Sfinților Părinți, nu putem, nu avem cum, cădem în antropologia seculară și vest-europeană.

Asta revine la a-L cunoaște pe Hristos, pentru că dacă nu-ți cunoști modelul, nu o să înțelegi omul.
Și ancorarea minții în mentalitatea lui Hristos. Adică, Evangheliile să fie citite în fiecare zi, de orice fel de om, de orice fel, mai ales de cel care are misiune, și Filocaliile. Fiecare să-și ia Filocaliile. Doamne, ce dar avem cu toate aceste minuni. Și apoi te oprești, fiecare își găsește, ca să zic așa, Părintele său. Eu am câțiva pe care îi iubesc și la care mă întorc, care vorbesc sufletului meu și înțeleg ce spun.
Așa. Apuci să spui un lucru de exemplu, mai spun eu câte o chestie din asta pe care am citit-o undeva, nu mai am nici ținerea aia de minte să spun exact, și cel care mă acultă în loc să se minuneze, să meargă cu gândul mai departe, ia să cercetez eu, zice: ”Nu-i adevărat, peptidele sunt proteine scurte și nu …” . Așa e, dar ce vreau să spun e altceva.

Rep.: Dar cred că este și o anumită stare, un anumit duh a celui care face știință, într-un anumit fel. Pentru că lupta până la urmă cred că e la nivel de duh, întâlnirea astea între oameni : unul care trăiește în duhul Bisericii și altul care trăiește într-o atmosferă lăuntrică (dacă nu vrem neapărat duh) care-l sădește în ceva străin până la urmă pentru că nici nu cunoaște Duhul Bisericii. O întâlnire undeva la nivel de duh între cei doi.

M: Vă gândiți voi cât de dureros este când se întâlnește cu duhul sectar. Oameni care au superstiții (de exemplu se întâlnesc cu pisica neagră…). Oameni care nu sunt deschiși spre rugăciune. Nu sunt deschiși spre : ”Doamne, ce vrei tu să spui?”. Ăsta nu aude, nu vede.

Cum a venit acela la sântul Siluan și i-a spus ce face el când face misiune : că îi ceartă, că nu faceți bine asta și asta. I-a spus că nu așa : întâi să spunem că asta-i bine, că asta-i bine. Pe urmă să spunem ce nu-i bine. Și deci când te întâlnești cu un om, când citești ceva în loc să-l cerți, căci suntem atât de inteligenți și de creativi când trebuie să criticăm, fantastic, dar când te apleci acolo și zici : ”Ce spui Tu, Doamne, ce e bun? Ce vrei Tu să-i spui omului prin această voce?”. Eu pot să nu mă aștept la omul de știință, pentru că el este plătit să nu gândească în afara cadrului. Și el își pierde cariera dacă gândește în afara cadrului.

E foarte bine să faceți o rubrică de popularizare până la simplitate a unor descoperiri, a unor ipoteze. Ipoteza evoluționistă nu a fost ipoteză? și s-a zidit atâta știință pe ea. Să auzim. Sunt destui care pot gândi în duh filocalic.

Mulți spun că : ”A, Maica face psihologie, ce atâta psihologie!”. Dar n-au citit filocaliile! Toată învățătura filocalică are o profundă psihologie. Fără cunoașterea psihismului uman nu poți să deschizi către nous. Pentru că acesta este psihismul, este o împrăștiere, sufletul închis la nivelul rațiunii. (…)

Într-un fel și învățătura Sfinților Părinți este o preluare, o prelucrare a limbajului filosofiei grecii antice unde Duhul Sfânt a adus ce aveam noi de adus și a făcut accesibil pentru omul de atunci. Ori acum, știința seculară oferă Părinților Bisericii exact ce au oferit, le oferă limbajul care să ajungă la om.

Rep.: Măcar de la care să plece, dacă nu sunt mulțumiți cu ceea ce s-a produs.

M: Vorba sfântului Siluan : dacă s-ar pierde toate cărțile și Biblia, orice călugăr ar putea să le scrie din nou, pentru că același Duh lucrează. Eu nu mă cramponez de cuvinte, și sfinții ziceau: nu ne legăm de cuvinte: dacă spui același lucru ca noi, este adevărul, dar dacă spui altceva, chiar dacă folosești aproape același cuvânt, atunci …

 

 

 

Ce (mai) mâncăm în post (ca să nu leşinăm de foame)?

Iată-ne ajunşi din nou în post, în Postul Mare al acestui an (2016)!

Pentru unii iubitori de carne, venirea postului poate fi o provocare.

Unii îl aşteaptă cu nerăbdare şi bucurie, iar alţii cu oftat sau chiar cu frica că n-or să aibă ce să mănânce şi-o să le fie tot foame. Unii îl refuză total. Vorba unui pacient: „Doctore, indică-mi orice, dar nu-mi cere să ţin dietă!”.

Frica şi fuga de post este neîntemeiată. Şi asta o ştim cu toţii, am experimentat-o fiecare! Mai ales acum, când sunt atâtea oferte de mâncăruri cu vegetale foarte atrăgătoare, nu ai cum să te mai plângi că n-ai ce să mănânci în post. Şi cu toate acestea, sunt încă mulţi care stau departe de post. Dar, vai, de cât folos de lipsind stând departe!!!

Permiteţi-mi să vă fac poftă de mâncarea de post şi să vă împărtăşesc puţin entuziasm cu care să vă alungaţi frica şi să vă luaţi gândul un timp de la cărniţă şi brânzică. Dintru început, mă adresez dumneavoastră cu o precizare demnă de luat în seamă: Să ne înţelegem de la bun început. Nu scriu în calitate de specialist. Scriu în calitate de mămică şi soţie pofticioasă şi încă cu reminiscenţe de cărniţă printre dinţi…. (!!!)

Sunt un om obişnuit. A fost o vreme când am cochetat cu ideea de a renunţa definitiv la produsele animaliere. Cât timp am avut o mare motivaţie, anume aceea de a mă vindeca de câteva dureri şi probleme de sănătate, am mâncat doar vegetale. Dar, de cum m-am simţit mai bine, iar m-or apucat poftele şi gusturile vechi şi astfel, am revenit la rânduiala bisericească de dezlegări şi posturi. Şi desigur, durerile or revenit şi ele şi de aceea, am aşteptat cu atâta nerăbdare acest post, ca s-o iau de la capăt. Un nou început bun, cu convingerea că alimentele vegetale sunt cele mai potrivite pentru buna, chiar excelenta, funcţionare a organismul nostru. Deoarece mulţi dintre noi încă suntem neputincioşi a renunţa definitiv la animaliere, Biserica a rânduit perioade de post, perioade în care să facem pauză de la mâncarea de animaliere. Pentru binele nostru de altfel!

Şi că veni vorba de pofte. Ştiţi, în unii dintre noi, poftele sunt adânc întipărite în carnea noastră şi nu se şterg aşa cu una cu două, de aceea, nu-i de mirare că după vreo 13 ani de vegetarianism, te trezeşti „înfulecând” cărniţă sau brânzică.

Zică cine ce-a zice, dar majoritatea suntem vulnerabili când vine vorba despre mâncare. Eu una recunosc deschis!

„Noroc” cu posturile bisericeşti…

După toate „aventurările” mele culinare, am ajuns la concluzia, pentru a nu ştiu câta oară, că rânduiala Bisericii Ortodoxe cu privire la alimentaţie este cea mai bună. Sfânta şi dreapta cumpătare!!! E drum lung până acolo!!!

Rânduiala alternărilor dintre zilele în care mâncăm animaliere cu zilele în care mâncăm doar vegetale fixată de Sfânta Biserică este perfectă, căci nu este de la om, ci este rânduială dumnezeiască. Acum şi ştiinţa dovedeşte folosul postului şi a mâncării strict de alimente vegetale!

Minunat este postul. Nu voi înceta niciodată să-l laud. Nu-mi ajung cuvintele să împărtăşesc foloasele lui pentru trup şi mai ales pentru suflet. Oricâte diete s-au întocmit de când e lumea asta, niciuna nu a rămas în picioare precum rânduiala de alimentaţie prezentată de Sfânta noastră Biserică!

Postul este o poruncă bisericească şi are ascunsă în ea puterea de a o împlini. De aceea, pentru un binecredincios  practicant, intrarea în post şi parcurgerea integrală a lui este un lucru natural. Rânduiala aceasta este firească şi logică. Nu-i aşa? Toată iarna ai mâncat purceluşul. Vine primăvara, apar verdeţurile, începe lucrul la grădină şi la câmp şi purceluşul mâncat iese încetişor, ca să facă loc mieluţului sacrificat de Paşte şi apoi vine iar un post, ca să scoată mieluţul şi să facă loc altui purceluş, ce va fi sacrificat în preajma Crăciunului. Altfel, unde ar mai încăpea atâţea purceluşi şi miei şi alte orătănii, pe care le tot mâncăm într-un an, în sărmanul nostru organism???!!!

Cred că v-aţi convins şi domniile voastre că de capul nostru nu reuşim prea multe. Ţinem tot felul de diete, mai mult sau mai puţin folositoare, dar ca folosul ce-l avem în post nu-i niciunul. Postul are folos îndoit, trupesc şi sufletesc. Desigur, se poate să mănânci doar de post, numai mâncare cu vegetale, dar să nu posteşti. Secretul postului e să participi cu toată fiinţa ta, cu trup şi suflet. Şi putem să săvârşim aceasta participând la slujbele bisericeşti care, în această perioadă a Postului Mare, sunt de o frumuseţe inegalabilă.

Ei bine, dar totuşi ce mâncăm în post, ca să nu leşinăm de foame?

Ehehei, câte avem de mâncat!!!!

Mâncarea de bază se înţelege, e pâinea!

Ideal, pâinea integrală făcută în casă. Dacă nu avem pâine integrală, folosim cerealele integrale. Ele rămân încă baza alimentaţiei noastre! Cât de bun este un pilaf de orez integral sau o mâncare de mei sau de hrişcă!!!

Apoi, avem seminţele din care preparăm lăpticurile vegetale. Doamne, câtă bunătate se află într-un pahar de lapte de susan sau de migdale … şi chiar de soia…!!!! O mână de susan sau de migdale, o cană cu apă şi un blender sau un storcător cu melc şi laptele curge proaspăt în guriţă, de te lingi pe buze!!! Ce poate fi mai delicios???

A doua mâncare de bază în post sunt leguminoasele, alimentele înrudite cu fasolea: năutul, lintea (de preferat cea roşie), mazărea (de preferat cea galbenă!), bobul (care, e drept, se găseşte cam greu, dar cu ceva interes, tot îl găsim…) şi … soia.

Din aceste leguminoase ne asigurăm, atât  proteinele, de care ne temem că ne lipsim nemaiconsumând carne, cât şi saţietatea, care e asemănătoare animalierelor. Din leguminoase gătim reţete asemănătoare celor cu cărniţă, gen sărmăluţe, chiftele, drob, tocăniţe şi pateuri.

Ooo, era să uit de ce e mai important! Mâncarea cea mai importantă din acest post, din această perioadă a anului, este salata de verdeţuri.

Salata de verdeţuri este vedeta fiecărei mese. Acum, în acest post, în această perioadă a anului, şi doar acum, e timpul urzicilor, frunzelor de păpădie, sălăţicăi de pădure, leurdei şi altor frunze de viaţă dătătoare şi purificatoare.

Spălate cu grijă şi dragoste, tăiate sau rupte cu atenţie, stropite cu puţină lămâie şi/sau cu un picuţ de ulei presat la rece şi un praf de sare, aceste firave plăntuţe aduc în organismul nostru vitalitatea după care tânjim şi astfel, învioraţi, sufletul nostru se trezeşte şi devenim mai bucuroşi, mai senini, mai răbdători, mai iubitori şi milostivi unul cu altul şi toţi laolaltă.

Post uşor, dragilor!

 

Bucurii de zi cu zi

Salutare, dragilor

Astazi, Parintele nostru ne-a bucurat si mai mult inima la sfanta liturghie, slujind impreuna cu Parintele Constantin Pogor

Pogor

preot slujitor in Belgia.

http://parohiaaalst.be/scurta-prezentare/

 

A început perioada Triodului, dragilor!

Dragilor

Iată de sâmbătă seara, am intrat în perioada preaminunată a Triodului!

Ce înseamnă Perioada Triodului?

Biserica are o realitate diferită faţă de cea pe care o trăim în cotidian.

Sfânta noastră biserică are rânduieli liturgice (de slujbă) preaminunate cuprinse în anul bisericesc. Anul bisericesc începe la 1 septembrie şi se încheie la 31 august.

Anul bisericesc are în centrul său sărbătoarea Învierii Domnului (Sfintele Paşti) şi a fost împărţit de către Sfinţii Părinţi în trei mari perioade liturgice, care şi-au luat numele de la cărţile de strană cele mai folosite în perioada respectivă (Triod, Penticostar, Octoih):

Perioada Triodului (perioada prepascală, care începe din Duminica Vameșului şi fariseului până în Sâmbăta Mare);
Perioada Penticostarului (perioada pascală care începe din sâmbăta Învierii şi ţine până la Duminica I după Rusalii);
Perioada Octoihului (perioada postpascală, care începe din lunea de după prima duminică după Rusalii şi ţine până în sâmbăta dinaintea Duminicii Vameșului şi Fariseului). Octoihul are în centru sărbătoarea Nasterii Domnului, urmată de Bobotează (Botezul Domnului) (la inceputul creştinismului, aceste două sărbători se oficiau în aceeaşi zi).

Perioada Triodului reînnoieşte activitatea Mântuitorului de Mare Preot, îndeplinită mai ales prin Jertfă, prin Patimile şi moartea Sa pe Cruce şi culminează cu Vinerea Patimilor;

Triodul are trei săptămâni de pregătire pentru intrarea în sfântul şi marele post al Sfintelor Patimi ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Este o perioadă de acomodare cu atmosfera de pocăinţă şi umilinţă a postului.

Duminică dimineaţa devreme, la slujba utreniei, după cântarea „Învierea lui Hristos văzând…”, am auzit:

„Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă, că mânecă duhul meu la Biserica Ta cea sfântă, purtând locaş al trupului cu totul spurcat. Ci ca un Îndurat curăţeşte-l cu mila milostivirii Tale!

Si acum și pururea şi in vecii vecilor, amin!
În cărările mântuirii îndreptează-mă de Dumnezeu Născatoare, căci cu păcate grozave mi-am spurcat sufletul și cu lenevire viaţa mea toată o am cheltuit. Cu rugăciunile tale izbăveşte-mă de toată necurăţia.

Miluieşte-mă Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea indurărilor Tale, curăţeşte-mi făradelegea mea.
La mulţimea faptelor mele celor rele cugetând eu ticălosul mă cutremur de infricoşata zi a Judecăţii. Şi indrăznind la mila milostivirii Tale, ca David strig Ţie: miluieşte-mă Dumnezeule după mare mila Ta”.

O variantă audio:

Şi astfel, îndrăznim să ne apropiem de Doamne cu smerenie şi dragoste!

Pomenirea Sfântului Grigorie Teologul „Vulturul rănit”

Dragii mei dragi

Dacă în ultimul articol am vorbit despre pâinica pentru trup, se cuvine să vorbim astăzi şi despre pâinica pentru suflet.

Mare binecuvântare este pentru noi dreptcredincioşii creştini că îi avem pe Sfinţii noştri Părinţi îndrumători, care ne învaţă credinţa cea dreaptă şi ne arată calea spre Cer. Căci, aşa cum spunea aseară la vecernie Părintele nostru minunat, părintele Vasile Mihoc, „nu poţi avea o viaţă dreaptă dacă nu ai credinţă dreaptă.

Minunată este luna ianuarie! Ea este plină cu sărbătorile marilor sfinţi. Luna ianuarie începe cu Sfântul Vasile şi se încheie cu cei Trei Mari Părinţi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Acum, în luna ianuarie, i-am pomenit pe Sfântul Teodosie, pe Sfântul Maxim Mărturisitorul şi pe alţi mulţi sfinţi luminătorii dreptei credinţe.

Mare binecuvântare sunt slujbele Bisericii noastre! Ele ne amintesc aceste lucruri minunate pe care noi tare le mai uităm (Şi uitarea e un păcat!). Mulţumim Domnului că-l avem pe Părintele nostru,

PR VASILE 2 IMG_20160125_083334

care ne aminteşte mereu şi mereu învăţătura mântuitoare!

Astăzi, prăznuim pe un mare Părinte al Bisericii, pe Sfântul Grigorie Teologul. Acesta a trăit în Epoca de Aur a creştinătăţii, în secolul IV.

Aseară, Părintele Vasile ne-a vorbit despre marii Părinţi ai Bisericii, pe care Biserica îi numeşte teologi. „Biserica a folosit cu „parcimonie” ( PARCIMONÍE, parcimonii, s. f. Zgârcenie. ♦ Fig. Măsură, pondere, reținere (în manifestări). Vorbește cu parcimonie. – Din lat. parcimonia, fr. parcimonie) această numire. Doar trei sfinţi Părinţi poartă numele de „Teolog”: Sfântul Ioan Teologul, apostolul, Sfântul Grigorie Teologul şi Sfântul Simeon, Noul Teolog.

Apoi, ne-a vorbit despre cartea “VULTURUL RĂNIT – Viaţa Sfântului Grigorie Teologul”, de Stelianos Papadopoulos.

https://i1.wp.com/www.cuvantul-ortodox.ro/wp-content/uploads/2010/01/Vulturul-ranit.JPG

Sfântul Grigorie de Nazianz, supranumit Teologul, a fost un mare om. A studiat la cele mai înalte şcoli ale vremii şi a trăit credinţa intens. El străbate veacurile până la noi. Dar a fost rănit de vrăjmaşii Bisericii.

Mare luptă, spunea părintele Vasile, se dă omului de către diavol, ca să-l îndepărteze de dreapta credinţă. Până la moarte se lupta Satana cu fiecare suflet, ca să-l câştige de partea lui şi, spun Sfinţii Părinţi, că de nu ar fi Maica Domnului care stă ca un zid de foc în apărarea sufletelor dreptcredincioase, niciun suflet nu ar scăpa din mâinile întunecaţilor diavoli. De aceea, să fim priveghetori” (! dar eu tare mă mai necăjesc, că pentru trup pun atâta interes şi râvnă, ca să-l hrănesc şi să-l vindec, dar pentru suflet mai nimic….)

Şi apoi, a continuat: „Ca să simţiţi atmosfera acestui veac, ca să înţelegeţi ce a însemnat să fi fost creştin în veacul IV, e musai să citiţi măcar o scriere a acestor Părinţi”.

Eu am citit scrierile Părinţilor, a Sfântului Ioan Gură de Aur, a Sfântului Vasile, chiar mi-am cumpărat „Omilii la Psalmi” ale sfântului Vasile de la Târgul de Carte Religioasă din toamnă, dar de scrierile Sfântului Grigorie nu m-am putut ataşa… Au fost prea înalte pentru sărmana mea minte. Dar voi încerca să mă apropii din nou…

Uitaţi, dacă aveţi răgaz, şi poate vă faceţi răgaz dacă nu aveţi, găsiţi aici Cuvântările Sfântului Grigorie de Nazianz (Teologul).

http://tineretulortodox.md/wp-content/uploads/2011/03/Sf.-Grigorie-de-Nazianz-Cele-cinci-Cuvantari-despre-Dumnezeu.pdf

http://tineretulortodox.md/wp-content/uploads/2011/03/Sf.-Grigorie-de-Nazianz-Cele-cinci-Cuvantari-despre-Dumnezeu.pdf

Să aveţi o zi binecuvântată!
Sfinte Grigorie Cuvântătorule de Dumnezeu roagă-te şi pentru noi!