Arhive etichetă: boala

Viroză respiratorie la început de vară?!

Dragilor,

mi s-a dat să văd din nou cât de important este ce mâncăm zilnic.

Primăvara aceasta, am lăsat-o mai moale cu alimentaţia vegetală şi ne-am lăcomit la animaliere.

Rezultatul? Viroză. Bietul organism a început să strige :

“Ho, mă frate, că nu mai pot cu atâtea ouă, brânză şi dulciuri!!!”

Bine că a venit postul, care ne-a forţat să ne revenim! Am stat 3 săptămâni cu secreţii nazale… Mă săturasem de suflat nasul. Nădăjduiesc să mă fi înţelepţit şi lecuit de pofte şi animaliere…!

Durerea a fost că mezinuca a preluat viroza. Şi dăi şi luptă cu mucişorii şi cu durerea de gât. Viroza copilei a fost încă un semn şi mai grăitor că este nevoie să ne revenim să mâncăm din nou multe crudităţi.

No, şi acum, mami îndeasă în copii ceapă, usturoi, sirop de brad, cireşe….!!!

SIROPURILE IMG_5394caserolele cu salata de la distantaIMG_5397

ceapa-verde80600

Anul trecut, când am mâncat “ca la carte”, am avut linişte, dar primăvara asta, văzându-mă cu sacii în căruţă, m-am pus pe “tânjală”. Drept să vă spun mi-a fost cam lene să spăl atâta verdeaţă. Mi se cam acrise şi mie de atâtea legume, dar văd că nu-i chip altfel.

Mă mir că, de data asta, am privit viroza copilei altfel de cum priveam mai demult. Da, e drept că mezinuca nu a făcut febră cum făcea fetiţa cea mare, dar tot a avut o manifestare ciudată într-o noapte care m-a speriat iniţial, dar imediat am strigat la Doamne şi mi-am păstrat liniştea.

E important să ne păstrăm liniştea şi buna dispoziţie în preajma copiilor, mai ales când sunt bolnăviori. Aceştia, văzându-ne liniştite, înving boala mai repede. Pe când, “panica primordială” (despre care cântă Tudor Gheorghe şi de care se amuză soţiorul) le face foarte mult rău.

Dar să revin la povestea virozei copilei mele celei mai mici de 5 ani şi 6 luni!

A doua zi, după debutul nocturn zgomotos al virozei, i-am zis copilei că ar trebui să mergem să ne vadă domnul doctor, dar fetiţa a spus că nu vrea la doctorul de la cabinet, ci la Doctorul de la biserică, la Doamne. Aşa că, ne-am dus împreună la Doamne. Acolo, i-am spus fetiţei că să ne rugăm Domnului ca s-o vindece şi s-o păzească de rău şi ea s-a rugat. Am mers luni, marţi şi miercuri la Doamne şi fetiţa a primit Medicamentul medicamentelor.

Peste zi, era veselă, dar seara, cum se adunau mucozităţile, o jenau şi nu mai putea să se odihnească bine. Se trezea plângând, neştiind ce se întâmplă.

Miercuri seara, mi-a spus că o doare gâtuţul. Peste noapte, s-a trezit scâncind. M-am dus la ea imediat. Am luat-o în braţe şi am simţit-o cum se încorda. M-am speriat şi l-am chemat repede pe tati ei, care a luat-o în braţe. “Hai să mergem la urgenţă!, a spus soţul. De data asta, “panica primordială” îl cuprinsese pe el. Eu eram liniştită, pentru că ştiam pe ce Mâini se afla copila. Aşa că, L-am întrebat pe Domnul: “Doamne ce să fac acum?” şi în momentul imediat următor, mi-am dat seama ce era: fetiţa dormea profund şi nu putea să se trezească să mergă la toaletă… Tati a luat-o în braţe şi a dus-o la baie, apoi a ţinut-o în braţe şi fetiţa s-a liniştit.

Dimineaţă, ne-am dus totuşi şi la medic, să ne asigurăm că “e linişte la plămâni” şi că în gât nu-s streptococi. În timp ce aşteptam la rând la cabinet, am auzit un copil mic plângând sfâşietor în timp ce i se făcea un vaccin. Am privit copilul meu şi i-am văzut groaza. “Da, îi spun eu, tu nu ştii ce-i aia să-ţi facă injecţie…

Vezi cum plânge puiuţul acela? Nu-i mai bine să plângem un pic când mâncăm ceapă, decât să plângem atâta de durerea injecţiei?”.

“Da, da… Apoi…, nici nu prea pişcă ceapa, dar nu am eu chef s-o mănânc”, a spus copila gânditoare…

Am intrat într-un târziu la medic. A consultat-o şi ne-a spus că este o viroză care va trece… “La plămâni, e linişte, iar gâtul e doar iritat…”.

Slavă şi mulţumire Domnului!

Am venit acasă şi…dă-i cireşe…., dă-i şi sirop de brad preset la rece, dă-i şi cu pufuri în năsuc, ca să se cureţe bine mucozităţile…, dă-i ceapă, dă-i salată, dă-i usturoi şi uite-aşa, a trecut hopul acesta!!! di care am înţeles încă odată că, atunci când corpul primeşte ce are nevoie, când primeşte vitamine, enzyme şi minerale, are muniţiile potrivite pentru “nepoftiţi”.

Şi chiar dacă îl prinde vreo viroză, trece in 2-3 zile, nu 2-3 săptămâni, cum m-a ţinut pe mine.
Mulţam, Doamne, de lecţia ce mi s-a oferit!

Mântuitorul sparge mentalitatea, tiparele şi discriminările vremii şi vorbeşte cu o femeie lucruri adânci, dezvăluindu-i o taină minunată

fotini_si_mantuitorul3

Dragii mei dragi

împărtăşesc din nou cu voi cuvintele minunate pe care l-am primit şi mi-au umplut inima.

Cuvântul Părintelui Prof. Vasile Mihoc din duminica femeii samarinence

„ (…) În finalul evangheliei se spune cum acei samarineni consideraţi pierduţi de către iudei mărturisesc că au văzut ei înşişi că Iisus este Hristosul Mântuitorul lumii.

Această mărturisire este punctul culminant al Evangheliei şi la aceasta şi noi trebuie să luăm aminte, pentru că lumea de astăzi îşi ia mulţi alţi falşi lideri şi mulţi falşi învăţători şi de aceea merge înspre pierzare. Lucrurile sunt atât de nenorocite şi oamenii de peste tot de pe planetă, pentru că au lepădat, cum spune Isaia, pe Hristos izvorul apei celei vii şi caută apă acolo unde nu poate să găsească şi îşi sapă loruşi, cum spune Isaia mai departe, puţuri crăpate sau cisterne crăpate care nu ţin apă.

Întâmplarea (din această evanghelie a acestei zile de duminică, n.n) se petrece în Samaria şi Mântuitorul trece peste discriminările la modă atunci. Era ură între iudei şi samarineni, erau tot felul de incidente între ei, uneori sângeroase, de aceea iudeii evitau să treacă prin Samaria când mergeau la Ierusalim. Ori Mântuitorul face lucruri prin care contrariază această mentalitate.
În primul rând El şi ucenicii Lui trec pe de-a dreptul prin Samaria şi în al doilea rând cere femeii aceleia samarinence, spre surprinderea ei, să bea din vasul ei. Asta n-ar fi făcut un iudeu credincios, pentru că samarinenii erau consideraţi spurcaţi şi vasele lor erau spurcate. Cum să bei din vasul unui samarinean?

Şi în al treilea rând, Mântuitorul vorbeşte cu o femeie, altă atitudine care nu era acceptată atunci.

Vedeţi, avem aici în această Evanghelie trei provocări prin care Mântuitorul ne învaţă ceva, ce n-am prea învăţat bine nici astăzi, că în faţa lui Dumnezeu nu există iudeu, sau samarinean, sau elin, barbar, sau scit, (sau femeie, n.n). Nu? Ci toţi sunt făpturile Lui şi oamenii care fac discriminări, ar trebui să înveţe odată pentru totdeuna de la Hristos că acestea trebuie depăşite.

Până astăzi oamenii se omoară pe tema asta: că ăla e evreu, că ăla e arab, că e urcainian, că ăla e rus…. Se oamoară!!!! În jurul nostru, astăzi!!! Pentru că oamenii n-au învăţat de la Hristos că lucrurile acestea trebuie depăşite cu curaj.

Mântuitorul a avut curaj să facă aceste lucruri. Putea să arunce cu pietre după El, puteau să-L omoare, asta se întâmpla, se întâmplau incidente, dar iată Mântuitorul le dă o lecţie ucenicilor cum trebuie să facă: mergeţi în cetatea Sihar, cumpăraţi ceva de mâncare şi ei au venit cu ceva de mâncare. Siharul, vă spuneam, că era un semn al dispreţului iudeilor faţă de samarineni. De fapt numele oraşului se numea altfel, (Cecem…?, în lb ebraică) dar ei l-au numit Sihar care înseamnă „beţivăneală” (sper că am înţeles bine, n.n). Iudeii batjocoreau pe samarineni cu această denumire scâlcită a numelui cetăţii lor. Mântuitorul ne învaţă altă cale, şi El poate să vorbească femii samarinence despre lucruri mari şi adânci şi după aceea i-a descoperit apoi taina ei, pe care n-avea de unde s-o ştie un străin, cum a trăit ea (cu 5 bărbaţi). Dar Mântuitorul îi vorbeşte despre adevărata închinare: Vine vremea, şi acum este, vremea care a adus-o Mântuitorul, când adevăraţii închinători depăşesc aceste mentalităţi, nici aici nici în Ierusalim, ci oriunde se vor închina Tatălui în Duh şi în adevăr, căci astfel de închinători vrea Dumnezeu.

Vedeţi? Într-un cuvânt, este totul spus aici. Până astăzi noi suntem condiţionaţi de tot felul de mentalităţi din acestea înguste. Ori Tatăl, Care este Tatăl tuturor, vrea ca prin închinare să descoperim exact acest lucru, să descoperim închinarea în adevăr, nu în superstiţie, în adevărul Lui mântuitor. Hristos este adevărul. Şi în Duhul Sfânt. Închinarea aceea în Duhul Sfânt, în care Duhul Sfânt ne mişcă inima şi o transformă. Şi în continuare auzim în Evanghelie despre purtarea Duhului Sfânt, când femeiea se miră când Mântuitorul îi cere să bea. Ce-i spune Mântuitorul? Dacă-ai fi ştiut tu darul lui Dumnezeu şi cine este Cel ce-ţi cere să bea, tu ai fi cerut de la El şi El ţi-ar fi dat să bei apă vie. Ea credea că este vorba despre apă din aceasta din fântână, ca să nu mai trebuiască să mai vină la fântână să scoată. Dar Mântuitorul vorbea despre apa Duhului Sfânt. Hristos este Cel care ne dă apa vie a Duhului Sfânt, care se face în cel ce o bea, izvor curgător spre viaţa cea veşnică.

Vedeţi, acum suntem în preajma Rusaliilor şi acum nu rostim Rugăciunea Împărate ceresc, pentru ca să dorim apa aceasta a Duhului Sfânt şi evanghelia din ziua aceasta ne vorbeşte despre taina aceasta a Duhului Sfânt, apa pe care ne-o dă Hristos.

Oamenii sunt însetaţi. Ei nu ştiu de ce au nevoie. Oamenii cred că au nevoie de lucruri pământeşti şi luptă pentru ele şi sunt supăraţi că nu le au destul. Ori acestea, oricât ar fi acumulate, nu pot să satisfacă însetarea noastră adâncă pe care o avem în suflet. Şi însetarea aceasta este după apa Duhului Sfânt. Şi când primim această apă nu mai însetăm după cele pământeşti. Şi apa aceasta se face în noi izvor curgător de viaţa veşnică.

Iată cum Mântuitorul ne descoperă această mare taină a vieţii duhovniceşti (spirituale, sufleteşti, n.n) de care am putea vorbi toată viaţă fără să terminăm, dar e important ca noi înşine să experimentăm acest lucru, să bem noi înşine din această apă, să gustăm din această apă şi să privim cum viaţa noastră se schimbă, cum perspectiva noastră se schimbă şi cum nu ne mai putem lăsa aşa de uşor ispitiţi de false fantasme sau de, ştiu eu, de false idealuri, de care atâţea oameni cred că merită să-şi dea viaţa pentru ele.

Sfinţii Apostoli au învăţat de la Mântuitorul. În Faptele Apostolilor capitolul 8, ni se spune că ei au mers şi au vestit Evanghelia şi în Samaria. Mai întâi Apostolul Filip şi apoi Petru şi Ioan şi o mulţime de samarineni s-au întors la Hristos. Vedeţi, ei au învăţat să depăşească graniţele, să nu mai facă discriminări şi au fost surprinşi cum Duhul Sfânt lucrează şi în Samaria şi că sămânţa pe care a semănat-o Mântuitorul acolo, a rodit. Căci ce le spune Mântuitorul: „Vă trimit la seceriş, vă trimit la secerat unde nu aţi semănat. Altul este Cel care seamănă şi altul este cel care seceră”. Apostolii au mers ca secerători şi au secerat roade pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

E minunată această Evanghelie! Şi e minunat să doreşti apa Duhului Sfânt! Femeia aceea a făcut o rugăciune către Mântuitorul. Nu prea înţelegea bine ce spune: „Doamne, dă-mi această apă!” şi a primit apa Duhului Sfânt. Tradiţia spune că această femeie după ce a fost botezată s-a numit Fotini „cea luminată” şi că a murit martiră. Noi o pomenim în calendar ca sfântă pe femeia samarineancă!

Dar repet, ea a făcut această rugăciune, pe care n-a înţeles-o, dar s-a smerit şi ea şi şi-a dat seama că acest iudeu vine cu o altă perspectivă asupra mântuirii: „Dă-mi această apă, ca să nu mai însetez!”.

Iată că Mântuitorul Iisus Hristos se face şi pentru samarineni şi pentru toţi oamenii, izvor de apă vie care curge viaţa veşnică. Din această apă vie suntem chemaţi ca şi noi să ne adăpăm şi să descoperim această apă şi harul Împărăţiei lui Hristos Dumnezeu. Amin”.

Ei dragii mei dragi! Ne puitem întreba acum:

Şi unde găsim această apă? În Biserică. Şi cum ni se dă? Prin Sfintele Taine, şi mai cu seamă prin Sfânta Împărtăşanie. Dar noi suntem încă fixaţi şi ţintuiţi în obiceiuri păguboase, după cum spunea ÎPS Lurenţiu în duminica Slăbănogului:

„Am împărtăşit astăzi foarte mulţi copii, şi este o bucurie mare pentru noi, pentru că le dăm ceea ce ei au nevoie, îl dăm pe Hristos. Copiii nu au păcate voite, ei se pot împărtăşi până la 6 ani continuu, în fiecare duminică şi sărbătoare.
Dar trebuie să trecem în faza a doua: noi cei care îi aducem pe copii la Împărtăşanie să ne fie şi nouă dor, să se trezească în noi pofta aceasta, foamea şi setea aceasta după Dumnezeu, şi nouă.

Adică noi ne împărtăşim o dată pe an, de două ori pe an. Zice: Oooo, noi …sau chiar cei care se împărtăşesc în cele 4 posturi, zice: am făcut un lucru extraordinar: De 4 ori!!!! Auzi?
Din păcate, în cărţile acestea ale noastre de îndrumare, omeneşte fiind, aşa, apelând la (ţinând cont de, n.n) neputinţa omului, se merge aşa în scădere: „Fiecare credincios este obligat să se împărtăşească de 4 ori pe an. Şi pe urmă se adaugîă: dacă nu măcar de ’două sau măcar o dată şi n-o mai adăugat, e adevărat că n-o mai adăugat, dacă nu măcar o dată în viaţă”.

Dar poţi să ştii când pleci?

Dar ţinând cont că Împărtăşanie este hrana cerească, trebuie s-o dorim.

Vreau să reţineţi astăzi două lucruri: să reţineţi că este o interdependenţă între boală şi păcat. Multe din păcatele noastre pot să aducă boli grave şi puteţi să vedeţi simplu de tot: dependenţa de alcool, este şi păcat, dar duce şi la o boală finală:ciroză. Pleci dincolo. De ce pentru că ai vrut tu?
Şi în al doilea rând, pentru ca noi toţi să avem un ajutor atât de puternic şi să rămânem statornici în viaţa noastră, să trezim în noi foamea şi setea după Dumnezeu. Deci atât doar să ţineţi minte: să vă feriţi de păcate pentru ca să nu suferiţi şi de suferinţe fizice, de boli, pe care Dumnezeu le îngăduie ca avertisment sau, uneori, ca ispăşire şi în al doilea rând, dacă vom încerca să trăim starea aceasta de legătură continuă cu Dumnezeu, aşa cum avem programate firesc în ritmul nostru biologic, mâncarea. Aşa cum atunci când nu ne este sete şi nu ne este foame, acesta este primul semn că suntem bolnavi, şi o experimentăm cu copii. Ei nu ştiu să spună, dar când îl vezi că nu mai mănâncă, te duci şi întrebi doctorul să vezi ce are.

Dar ori pe noi cine ne întreabă, pe ce doctor întrebăm dacă nu ne este foame şi sete după Dumnezeu, decât…ocazional…, cât mai rar sau tot aşteptând.

Să nu aşteptăm să vină de sus chemarea înainte de a fi pregătiţi pentru plecarea din lumea aceasta.

Există un secret. Un secret al vieţii creştine: să fii pregătit ca şi cum ai muri mâine, dar să fii atât de bucuros şi de statornic şi vesel, ca şi cum ai trăi veşnic. Amin”.

Să ne dea Doamne bucuria Lui astăzi!

fotini_si_mantuitorul3

icoana luata de aici: http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfanta-mucenita-fotini-samarineanca

Ce momente trăim azi dragilor!

Dragii mei dragi
mă tot uimesc de contextul în care trăim: nicicând n-a fost mai prielnic, dar nicând mai greu.
Să ai tu la discreţie slujbele Bisericii, Sfânta Liturghie, să ai tu Târg naţional de carte religioasă, să ai tu atâţea oameni minunaţi în jur şi totuşi tu să fii flămând şi singur şi depărtat şi însingurat!
Dumnezeule mare, fă Tu ca toţi cei dragi ai mei să vadă hrana cea adevărată şi să întindă mâna şi să mănânce şi să prindă putere!
Dragii mei
Zilele trecute am avut o perioadă grea cu îndoieli şi poticniri, dar acum în faţa atâtor daruri mă simt atât de nevrednică şi plâng şi-mi cer iertare că m-am îndoit că voi face faţă, că voi reuşi să împlinesc cele ce mi-am propus spre slava lui Dumnezeu. Şi iată că El, Doamne al meu, a făcut din nou minunea, iar a înmulţit vinul…
Şi că să mă încredinţeze mai cu adevărat, azi iar mi-a vorbit Domnul mie, puţin credincioasei, şi mi-a zis: „Nu vă îngrijiţi de ce veţi mânca sau de ce veţi bea…!”
O, Doamne, şi e atâta abundenţă şi Firimitura din linguriţă e atât de multă, încât nu mă rabdă inima să nu strig tuturor:
„Veniţi şi gustaţi că e bun Domnul! Nu mai faceţi foame! Luaţi, că se dă gratis. Se umple toate vasele care se aduc dinainte. Dar numai veniţi şi cereţi şi apoi mulţumiţi!
Mulţumeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeesc Doamne al meu pentru atâta milă şi har ce le reverşi peste noi copilaşii Tăi!