Arhive etichetă: branza

Sparanghel cultivat în România

Buna ziua dragii mei
Nu am mai scris pe blog de câteva zile. Dar acum vă scriu în fugă ce am descoperit sâmbată la târgul de produse tradiţionale
În primul rând mulţumesc celor care au facilitat ţinerea acestui târg săptămânal şi celor care încă mai produc natural.
De cum am ajund la târg, m-am îndreptat direct la fructe şi legume, preferatele şi baza alimentaţiei noastre. Am căutat cu mare atenţie mere româneşti, dar nu mai sunt ionatan, cele care-mi plac foarte mult, aşa că m-am mulţumit şi cu bot de iepure şi florina şi un pic de golden.
Apoi m-am dus la verdeţuri. Spanacul şi salata verde e în toi. Am văzut dovlecei şi pătrunjelul cu rădăcină. Din fericire tanti cu pătrunjelul îmi era cunoscută, aşa că am luat cu încredere.
Tot plimbându-mă, am găsit.. sparanghel. O tânără zâmbitoare discuta cu câţiva clienţi despre produsul ei de excepţie. M-am apropiat şi am tras cu urechea. Era prima recoltă. Tânăra a adus rădăcinile de sparanghel din Germania şi le-a plantat în România, mai exact în Avrig, un orăşel apropiat de Sibiu.
E drept că are un preţ mai ridicat faţă de alte legume, dar e valoros şi e proaspăt. Aşa că m-am decis să cumpăr. Dar nu m-am abţinut să nu negociez la preţ, că, de, eram la târg şi la târg „te împaci cu omu” şio obţii un preţ mult mai bun. Am luat 2 kg şi l-am băgat în traistă, bucuroasă că făcusem o mare investiţie în sănătatea noastră.
m-am mai învârtiti prin târg şi am descoperit şi alte bunătăţi, printre care şi produse din lapte de capră şi pâine de casă şi multe multe bunătăţi, dar pentru mine tot legumele sunt cele mai valoroase.
De cum am ajuns acasă, am deschis internetul ca să aflu despre sparanghel, ce conţine cum se mănâncă şi cum se prepară. Am aflat că sparanghelul e de mai multe feluri, de vreo 2-3 feluir. Eu cumpărasem verde şi îl degustasem deja acolo în târg, aşa crud. Merge foarte bine crud, dar pentru gust se poate fierbe înăbuşit cu puţină apă1-2 minute. se spune că reţeta tradiţională e cu ochi românesc, adică iei un ou de găină şi când fierbe apa cu sare îl spargi în ea şi îl laşi să dea un clocot şi e gata.
Pentru mine cel mai comod e să consum legumele crude, dar facă cine, ce-o vrea. Sparanghelul e bun, conţine acid folic, de care tocmai are nevoie cineva drag mie, tocmai îi recomandase doctorul cu câteva zile înainte şi l-am găsit la ţanc. Sparanghelul e diuretic, cică să nu faci abuz de sparanghel că poţi avea probleme cu rinichii.. păi la 3-4 fire pe zi, ce abuz să faci..
Ideea e că sunt bucuroasă din cale-afară că se cultivă şi la noi sparanghel şi dacă comand îmi aduce acasă doamna producător.
Dacă aveţi acces la sparanghe prospăt, consumaţi cu bucurie
O zi binecuvântată, dragii mei!
Am să încerc câteva reţete cu sparanghel şi am să vi le împărtăşesc şi Dvs.
Pe curând!

Cum ieşim din post şi ce mâncăm de Paşte?

Buna ziua dragii mei!

Inainte sa va vorbesc despre subiectul enuntat in titlu, am sa va spun cateva cuvinte despre altceva.

Zilele acestea m-a intrebat cineva:

Cum să rezişti atunci când pregătesc mâncare pentru familie şi eu postesc, nu mananc animaliere?

Da, e o mare provocare! E greu să rezişti dacă pregăteşti „mofturi” şi nu hrană.
Vrei să oferi animaliere? O poţi face. Nimic nu este necurat sau rău în sine, numai modul de folosire e bun sau rău. Toate le-a făcut Dumnezeu bune pentru noi, „spre hrana şi desfătarea noastră”. Dar confundăm desfătarea cu umplerea, ghiftuire. A te desfăta înseamnă a avea acea stare de mulţumire şi bucurie. E o diferenţă între a mânca cu bucurie şi a mânca cu plăcere. Sunt două niveluri, sufletesc şi trupesc, şi bucuria ţine de suflet.

Aşadar, dacă vrei să oferi brânză, e suficient să cumperi sau să faci în casă brânza, telemea sau caş. Cu 2 cepe şi 3 ridichi şi o feliuţă de pâinică integrală, e o hrană îndestulată. A face însă pască, prăjitură cu brânză, plăcinte… sunt mofturi. Şi îţi faci singur material de ispită. Căci spune-mi: oare poţi să iei doar o gură, „una mică? …?”. Eu una nu pot!

Vrei carne? Faci un pui la cuptor şi gata. Dar şniţele, piftele, deja sunt mofturi.

Vrei ou? Fierbe unul. Dar a-l vopsi şi a-l picta e deja un moft. Dar cum să nu faci ouă roşii? Aşa e tradiţia? Da? Interesant! Dar tot de tradiţie ţine şi ca mămicile şi bucătăresele să moţăie în noaptea de Paşte la biserică, că de, sunt obosite după atâta „slujire” în bucătărie.
Se poate Paşte fără ouă roşii!?

Eu am verificat anul trecut. În sâmbăta Paştilor, când majoritatea încă aveau de trebăluit prin bucătărie, eu citeam Studiul China. Şi aşa de minunat a fost Paştele, zburam.. şi mâncărica mea simplă a fost atât de hrănitoare şi îndestulată!

A fost pentru prima dată când m-am simţit liberă de tradiţii, când am trăit „altfel” bucuria Paştilor. Şi au trecut, şi n-am avut indigestii, şi nici kilograme în plus şi nici somnolenţă … şi parcă Hristos a înviat s-a auzit altfel anul trecut.. am înviat şi eu la o nouă viaţă, viaţa cu Hristos, eliberată de tipare apucate.
Nu spun că-i rău să faci mâncăruri tradiţionale, e rău că nu mai ai prea mult timp de suflet.

Atâta vreme cât ceva din afară te domină, eşti sclav.

Putem deveni scalavii unei farfurii sau a stomacului?!

Cuvântul sclav subliniază mult mai bine nuanţa de subjugare, de a nu fi liber.

Termenul „rob” are şi o nuanţă de slujitor şi cel care slujeşte are libertate, o face împlinindu-şi menirea.

Suntem robii lui Dumnezeu, slujitorii Lui. Aşa am fost „proiectaţi” ca să depindem de El, dar nu am fost creaţi să fim dependenţi şi sclavi al unei farfurii. Putem să trăim şi fără ea. Şi asta o spune Domnul, chiar dacă pentru firea noastră căzută e aproape imposibil să creadă asta.

Eu am testat şi atunci când mă hrănesc mai întâi cu cuvântul Domnului, farfuria nu are stăpânire asupra mea, mă pot sătura cu o mână de grâu încolţit sau cu 2 morcovi şi o felie de pâine, dar când nu mă hrănesc spiritual, chiar şi 3 farfurii de mâncare gustoasă nu-mi oferă satisfacţie, ci doar plinul. Nu sunt sătul, ci înbuibat, umplut. Astas e tot ce simt atunci.

Cum să rezişti atunci când pregăteşti mâncare pentru familie şi tu posteşti?

Ooo, sfânta simplitate! Unii oamenii (călugării anahoreţi) cu adevărat bucuroşi cu Hristos înmuiau câteva oase sau solzi de peşte în apă şi o „savura” şi aceea era „dezlegare la peşte”, dar noi?, 4-5 feluri de mâncare pentru 3 zile de Paşte?

Cum ieşim din post?

Iată că „târâş-grăbiş” ieşim din post. Dar acum ce facem? Ca să începem să postim, să nu mai mâncăm, a fost cumva uşor. Dar ca să mănânci – ce/cum trebuie – e marea provocare.

Gândiţi-vă că vinerea mare o ţine majoritatea oamenilor, iar sâmbătă mai că nu apuci să mănânci câte ai de făcut. Şi vine noaptea Învierii. O adevărată provocare! Şi unii, sărmanii, cad în cursă. Nu mai aşteaptă să se gate slujba, i-au paştele (acea pâinică cu vin binecuvântată special în ziua de Paşte) şi merg cu înfrigurare să înfulece „mielul de Paşti”. Dragonul foamei şi poftei i-a biruit.

Dar ce se întâmplă cu stomacul când primeşte o mâncare aşa de grea precum e carnea sau preparatele multialimentare, acele delicii ale limbi cu toate ingredientele animaliere, plus zahăr, ulei şi sare?

Au! Da, ştiu. Retrăiesc momentu’! Am trăi asta ani la rând, când a doua sau a treia zi de Paşti făceam indigestie de la salata boeuf, tradiţionala şi nelipsita salată boeuf! Şi ce mai sărbătoare era!

Dragii mei dragi, dragele mele bucătărese, vă implor, aveţi milă de stomăcelul celor dragi. Cum?

Opriţi-vă puţin şi puneţi-vă această întrebare: Doamne cum şi ce să gătesc de Paşte? Ascultaţi răspunsul e unul atât de finuţ..
Am scris în detaliu în cartea Îndrăznesc să trăiesc sănătos cum procedez eu vizavi de gătittul simplu şi digestibil. Acum lucrez la o nouă carte, cum să fac ca să rezist stimulilor din exterior când e vorba de mâncare, căci şi mâncarea, chiar sănătoasă fiind, îţi poate răpi libertatea.

Un meniu de Paşte?

Vi-l prezint pe cel combinat (multe vegetale cu putine animaliere), nu vi-l spun pe ăsta nou al nostru, ca să nu cumva să vă descurajez cu totul…

În zilele de Paşte, dimineaţa, mergem la masa împărătească unde, mâncându-L pe Domnul, ne împărtăşim, adică primim bucuria adevărată.
Îmi amintesc de o concepţie care mi-a furat bucuria zeci de ani: „să nu te împărtăşi în noaptea de Paşte, ca nu cumva să vomiţi de la mâncarea grea de a doua zi!” pur şi simplu nu mi-a permis! Domnul să-i ierte pe cei care m+au învăţat asta! Şi nu m-am împărtăşit.
Noua gândire: Adevăratul Paşte e Hristos, nu milelul din tavă sau salata boeuf.
Mă tot gândeam aşa în anii trecuţi când stăteam departe de bucurie: de ce-o fi 3 zile de Paşte?

Oare ca să mâncăm şi să ne veselim cu ouă roşii, cozonaci şi friptură?

De ce s-o fi făcând Liturghie şi a doua şi a treia zi?

Eu când eram copil nu ştiam că sunt trei zile de sărbătoare cu slujbă la Biserică, cu Sf. Litughie. Nu mergeam la biserică la slujbă a doua şi a treia zi de Paşti. Am avut o revelaţie când am aflat că se face slujbă în acele zile. De ce n-am ştiut? Că nu se ducea mama? Era preocupată să pregătească pomenile pentru parastasul de obşte de a doua zi de la cimitir. Parastasul de obşte din a doua zi de Paşte, făcut pe la ora 14, era un eveniment foarte „bucuros”, se mânca mult cozonac şi ouă roşii, şi culmea „nu dădeai în gălbănare, că erau sfinţite!”.

Revin,

După slujbă venim acasă să oferim şi trupului puţină alinare şi veselie.
Dimineaţa după slujba de noapte de obicei serveam o cană de iaurt degresat cu o felie de cozonac dietetic, adică făcut fără unt şi lapte, doar adăugat 2 ouă sau chiar făceam cozonac „de post” sau serveam cu o feliuţă de pâinică integrală şi ne odihneam puţin până pe la ora 10, iar apoi pe la 11-12 ne adunam la masa de obşte. O adevărată provocare, căci era la buni, dar noi veneam cu oala mare de salată şi compensam ouţul tradiţional…

MENIU DE PASTE:

Prima zi:
Prânz: Multă verdeaţă cu un ou în prima zi, că de aşa-i tradiţia.
Seara: un lăptic de susan cu carob sau o farfurie de orez fiert cu 2 curmale sau o salată de legume cu un ½ avocado

A doua zi
Prânz: Un peşte proaspăt la cuptor (preferam păstrăvul!) cu mujdei, multă salată şi mămăliguţă.
Seara: un măr
Căci după masa mergeam „la stropit” şi serveam cozonac sau prăjitură de la rude. În caz că nu mergeam nicăieri, mâncăm o budincă de mei cu puţine stafide.

A treia zi:
Unii încep lucrul şi aşa că intră în program
Dimineaţa: fructe, apoi cereale
Prânz, mai pe seară când suntem toţi, „sacrificam mielul”. Savuram, în sfârşit friptura, fie de miel sau de pui. Nu prea ne plăcea de miel, aşa că foloseam un pui la cuptor, care, ce-i drept, rareori era ecologic, crescut în curte…
Seara:  O salată de verdeţuri cu puţină pâinică integrală, ca să măture reziduurile puiului…

Şi Paşte fericit!