Arhive etichetă: BUCURIE

Oițele măicuțelor

Nu mai urcase de ceva vreme la mănăstirea din munți… Nici nu și-a dat seama că trecuse o vară și o iarnă fără să stea măcar o zi la măicuțe în acel loc în care viața are alt ritm, altă culoare și alt miros…

  • Ei, ia uite cine a venit la noi!
  • ! Bine v-am găsit măicuțelor! Binecuvântați…!
  • Am crezut că ne-ați uitat…
  • Nu v-am uitat… Ne-am luat cu ale vieții de oraș…
  • Haideți să ședeți la masă cu noi…

Mâncară în liniște ascultând cuvântul de învățătură citit de maica trapezară de rând…

  • Ce mai e nou pe la sfințiile voastre?
  • Am primit oițe…
  • Ați primit oițe?
  • Da. Cineva a insistat să le primim. Nu sunt multe…
  • O, ce frumos!

Seara se lăsă ușor peste văgăunile munților. Urcă apoi spre creste și cuprinse tot cerul.

Măicuțele sunt în biserică la priveghere.

Pe culmi, se aprind becurile pe la colibe. Clinchetele tălăngilor se răresc până dispar desăvârșit. Doar glasul molcom al măicuțelor se aude răzbind prin ușa întredeschisă a bisericii.

Răcoarea nopții o împinse în biserică. Maicile, preoții și credincioșii cântă Prohodul Maicii Domnului.

Neamurile toate

Laudă-ngropării

Tale Fecioară, cântă.

Iar pe sus, pe sub bolta Pantocratorului, un liliac desenează rotocoale largi…

Dacă vine și se așază în părul meu? gândi ea…

Dar nu… liliacul își vede de tămâierea și rugăciunea lui obișnuită neieșind din perimetrul mormântului Maicii Domnului…

După prohod, dispare la fel de misterios precum a apărut…

Avea să afle mai târziu că liliacul acela îndeplinește acest ritual an de an…

  •  

Se trezi în zori. După brazi, se vede o lumină puternică…

Un bec? se întrebă ea.

Nu. Era luna mare și roșiatică precum soarele care iese din mare…

Doamne, o așa minunăție n-am mai văzut!

Urcă pe cărăruie ca s-o vadă mai bine. De acolo, de sus, o vedea în toată splendoarea ei. Era mare, clară și roșie!

Colibele stau încremenite pe culmi.

Pe culmea din faţă, o măicuță mână văcuțele la grajd pentru a le goli ugerele doldora de lapte.

Păstorul coboară pe alee cu găleata plină cu laptele oițelor.

Își continuă urcușul. Ajunse în fața bisericii.

E duminică. Slujba începe mai târziu.

Se tupilă după clopotniță și se grămădi sub pătura luată din cameră. Păstorul se întoarse. Trecu pe lângă ea fără s-o vadă.

Se auzi un fluierat…

  • Hai oaie, hai!

Se ridică. Lepădă de pe umeri pătura și se repezi spre gard. Urcă deluțul de lângă altarul de vară și privi în jos spre locul de unde se auzeau fluierăturile și îndemnurile.

Păstorul scoate oile din țarc și le mână la pășune. Oile ies una după alta formând un șir lung.

Cele din față se opresc şi stau pe loc și așteaptă și pe cele din urmă. Se uită la ea și ea la ele…

„Cât sunt de frumoase!…”, gândi ea.

„Ce privire blândă au!”.

  • Hai, oaie, hai! Șșîî… Fșșș… Fluieră încetișor păstorul…
  • Ui mă la ea! Mioară hăi!… Mișcă! Mișcă!

Continuă să le privească cum stăteau așa aliniate și priveau la ea. Cel puțin ea așa credea că ele se uită la ea, deși distanța era destul de măricică…

  • Hai oaie, hai! Mișcă! Mișcă! repeta întruna păstorul

Toate oile au ieșit și au format două șiruri. Au pornit încetișor. Apoi s-au unit într-o grămăjoară în fața păstorului.

„Iată turma oițelor măicuțelor!”.

O turmă mică… ca și obștea de măicuțe din această mănăstire…

Păstorul trece în fruntea turmei și pornește pe coastă spre stânga devale de chiliile maicilor ca să apuce apoi încetișor la deal deasupra mănăstirii… În acompaniamentul fluierărilor molcome a păstorului, a clinchetelor clopoțeilor de la gât și a câte unui lătrat încetișor de câine, turma începe a paște…

Ea reveni la loc pe bancă.

În brazii din stânga ei, se aud cântând păsărele.

Au pornit Liturghia Naturii, gândi ea.

De după brazii din stânga altarului de vară, se ivesc câteva fire din ciuful soarelui…

După o vreme, își scoate capul cu totul. Apoi, se ivi cu întreg trupul. Faldurile veșmintelor lui se resfiră pe iarba moale și umedă de pe dealul din depărtare ce se vede de după biserică, coborând încetișor în curtea bisericii și alungând vântulețul jucăuș al dimineții.

Pe cărare, încep să apară, una câte una, măicuțele urcând spre biserică…, chemate fiind de glasul tainic a Păstorului…

BUCURIA RĂSĂRITULUI

Bucuria Răsăritului

Întotdeuna va fi un nou răsărit de soare.

Va împrăștia norii și va aduce bucuria.

Va umple inima de sprenață și căldură.

Marea va continua să depene, unul după altul, valurile…

Înainte de răsărit, stai chircit pe mal și aștepți…

Soarele se lasă așteptat, chemat, întâmpinat…

Își trimite mai întâi o bucățică de unghiuță de la degetul cel mic, apoi vârful degetului,

Peste o altă bucată de vreme, își scoate un milimetru din pletele-i roșiatic-aurii…

și, dintr-o dată, pe neașteptate, se ridică din somn ca un viteaz amețit de vin…

se scutură și se întinde pe cer în toată splendoarea

și noi ne minunăm…

El râde la noi și noi la el…

și ziua începe bine

Slavă, Ție, Doamne pentru toate și pentru această zi minunată!

Azi a plâns cerul pentru mine

Ieri, am plâns.

Șuvoaiele lacrimilor au rupt zăgazurile pleopelor.

Ce binecuvântare sunt lacrimile, plânsul….!

Azi, fiind între lume,

n-am mai putut plânge…

A plâns cerul pentru mine

cu lacrimi de spume,

albe, mărunte…

ce-au acoperit negreala din curte

și din a mea minte

și inimă tulbure.

Lacrimile fluturi băteau în geamul meu:

Hai vino în curte, 

să te joci cu noi!

Priveam cu nesaț jocul zglobiilor lacrimi pufoase

și sorbeam cu nesaț bucuria lor dulce.

Când am revenit în singurătate,

am descuiat lăcașul lacrimilor ascunse de lume

și le-am chemat să se lăfăie-n voie.

N-a mai curs nicio lacrimă,

niciun sfert de lacrimă. 

Le uscase pe toate fiorul păcii divine.

 Continui drumul

Urări de Paşte

Dragii mei dragi,

Mai sunt câteva zile până la Sfânta Inviere!

Găsesc bun prilej să vă transmit urările mele de pace, bucurie şi lumină.

imagine paste

Mă bucur şi mulţumesc lui Doamne că ne-a ajutat să ajungem să trăim încă o dată toate aceste momente din această sfântă perioadă a anului! Au fost momente unice de mare dar şi mare binecuvântare. Postul a trecut atât de repede! Il rog pe Doamne să reverse în sufletele noastre, ale tuturor, bucuria, pacea şi iubirea Sa.

Săptămâna aceasta a Sfintelor Patimi este un bun prilej pentru a ne identifica propriile răni şi a le aduce şi aşeza la picioarele Crucii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să ne numim rănile şi să cerem iertare şi vindecare. Lucrând aceasta, pătimind cu Hristos în această săptămână a Sfintelor Patimi, vom primi în Sfânta noapte a Învierii Lumina şi viaţa nouă.

Cu darul lui Dumnezeu, vă voi pomeni în rugăciune în Noaptea luminată a Învierii. Cred că şi voi veţi face la fel. Aşa vom fi împreună în comuniune sfântă.

Vă îmbrăţişez cu drag mult.

Hristos Ce înviat ne dă nădejde că şi sufletele noastre vor învia în momentul în care ne deschidem acestui mare dar adus: mântuirea prin Jertfa şi Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Numai să ne îndurăm să ne venim în sine, să ne adunăm de pe unde ne-am risipit.

Bucurie sfântă, dragilor!

 

Un cadou de 8 martie: Cartea „Mă bucur că sunt femeie”

Salutare!

Cât de minunat este să fii femeie!

Să ai o zi dedicată special!

images

Și când mă gândesc că a fost un timp în care nu m-am putut bucura că sunt femeie…

Și că încă există multe femei care nu se bucură că sunt femei.

A fost un timp în care am crezut că Doamne m-a trimis să mântuiesc femeia oropsită de soartă, înjosită de bărbați, să o trezesc din amorţire…, din împietrire…

Slavă Domnului că am priceput repede că nu asta este menirea mea.

Menirea mea este să fiu, să mă bucur că sunt ceea ce Doamne m-a creat să fiu: femeie.

Am îndrăznit să dau mărturie despre bucuria de a fi femeie.

Cartea „Mă bucur că sunt femeie” descrie Drumul de la depresie la bucuria trăirii vieţii zilnice cu Domnul nostru Iisus Hristos (cu Doamne).

11196362_793898737390980_8927127436454411658_n

Când Nenumitul (Urâtorul și Ucigătorul de oameni, Diavolul) mă mai bântuie cu depresia, mă apuc și recitesc această carte.

Cartea „Mă bucur că sunt femeie” este un dar minunat!

Dragile mele, hai să ne bucurăm în această zi dedicată nouă!

Să mulţumim pentru ziua aceasta specială.

Astăzi, ne amintim de mamele noastre, de prietenele noastre, de colegele noastre şi le îmbrăţişăm.

Astăzi, ne bucurăm împreună!

Vă port în inima mea cu mult drag şi recunoştinţă pentru că m-aţi provocat să scriu această carte.

cu-cartea-ma-bucur-8-martie-24.jpg

 

Vă aștept, dragilor! Să știți că m-am pregătit și anul acesta să vă întâmpin cumsecade!

Dragii mei dragi,

deși vă spuneam în ianuarie că anul acesta l-am declarat „an sabatic”, iată că nu m-a răbdat inima să stau în retragere și să nu vin la întâlnirea anuală obișnuită, la banchetul cărților de suflet, la Târgul de Carte și Revistă Religioasă, de la noi, de la Sibiu din 3-6 noiembrie 2016.

Și contextul a fost forțat, întru-câtva, comoditatea și lenea mea mare, care se dosise într-o scuză, de altfel, binecuvântată, dar mi s-a spus:

Ai intrat în horă, Doino? Joacă până la capăt!!!”.

Așa că m-am pregătit să vă întâmpin și anul acesta cum se cade unei gazde primitoare. Și cu ajutorul lui Doamne, vom sta la masa îndestulată și despre multe vom vorbi

coperta1

iar Firimiturile

doina-coperta

le vom strâge și le vom pune în „străițucă”, ca să le-avem merinde până la ce știu eu care data viitoare…

Biscuiți de toamnă

Salutare dragilor

astăzi, vreau să vă fac poftă de … biscuiți de casă.

Iacătă-i! Poftiți de gustați!

img_20160928_090534

Mamă, dacă-ați ști ce delicioși sunt! Și pe deasupra sunt și valoroși nutritiv.

Aaaa, da, vreți rețeta! Am înțeles.

Iat-o:

Biscuiți de toamnă (ovăz și suc de struguri)

500 ml suc de struguri negri

150 ml ulei de măsline presat la rece

Făină de grâu integrală100g

Făină de ovăz 500g

Un plic de praf de copt (bio)

Cum am procedat:

img_20160924_151901

Am stors strugurii. Am avut peripeții, căci am tot băgat și am uitat să mă mai opresc și s-au depus prea mulți sâmburi. ”Noroc” că am un soțior de nădejde! Și am pus storcătorul blocat în apă călduță și l-am așteptat pe soțior și l-am rugat să mă ajute să-l deblochezi. Eu am ținut în contra (de data asta a fost util să țin contra!) și el a răsucit și așa s-a deschis. Mulțam. Că altfel, trebuia să-l trimit la Cluj…

Apoi, am amestecat toate, am întins compoziția pe foia de copt. Am tăiat cu ajutorul unui cuțit din acela rotund cu zimți cu care tăim pizza. Le-am tăiat la repezeală. Promit că data viitoare să le tai mai estetic.

Biscuiți de toamnă (grâu și suc de struguri)

img_20160928_090650

500 ml suc de struguri negri

150 ml ulei de măsline presat la rece

Făină de grâu integrală 600g

Un plic de praf de copt (bio)

Cum am procedat:

Am amestecat toate, am întins compoziția pe foia de copt. Am tăiat cu ajutorul unui cuțit din acela rotund cu zimți cu care tăim pizza. Le-am tăiat la repezeală. Promit că data viitoare să le tai mai estetic.

În dimineața asta, am primit un cadou. O tanti de la biserică a venit țintă la mine și mi-a adus o plăsuță și mi-a zis: Ți-am adus ceva foarte valoros. Când auzi așa ceva, te gândești la te miri ce valori inestimabile. Curioasă, mă uit în plasă și văd un …purceluș….

Aaa…, mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!

Sincer să vă spun că m-am bucurat mai de hai decât dacă aș fi primit un purcel fript.

Azi, am primit un mare ajutor pe Cale

Salutare, dragii mei!

Astăzi sunt bucuroasă, astăzi am primit un mare ajutor pe Cale! De un timp încoace, mă tot frământau gândurile și întrebările despre ce voi face și pe ce drum voi apuca de acum încolo, după atâtea încercări și testări de slujiri și lucrări. Și iată, azi, am primit încredințarea că acesta este darul meu: colecționar de învățături, făuritor și neguțător de cărți pentru suflete, căci după nicio altă îndeletnicire nu arde inima mea mai tare precum arde să învăț și să transmit mai departe cele învățate, să citesc și să scriu.

Deoarece luminarea și izbăvirea mea din robia sărăciei și a deznădejdii din pricina condițiilor în care m-am născut și am crescut a venit prin cărți, consider că e de datoria mea să mulțumesc lui Doamne pentru acest dar, ajutându-i și pe alți oameni care caută soluții pentru a crește și a se dezvolta personal. Consider că, dacă înțelegi sensul lucrurilor care se întâmplă cu tine și în jurul tău și crezi că Domnul nostru Iisus Hristos este cu tine până la sfârșit, orice ți s-ar întâmpla, atunci, trăiești la maximum.

Aleg să mă pun cu totul în slujba Domnului, cu toate darurile și cu toate dorurile mele. Aleg să lucrez la zidirea sufletelor prin cuvânt. Dedic pasiunea mea pentru cărți lui Doamne. Îl rog să facă El ce-o vrea cu ea, s-o pună la îndemâna celor ce au nevoie de ea.

Pentru că sunt om și sunt vulnerabil, Domnul îmi trimite, din când în când, câte-un înger, un glas, o simțire de îmbărbătare ca să merg mai departe. Astăzi, mi l-a trimis pe Sfântul Antim Ivireanul,

sf-antim-2008

care, prin pilda vieții sale, mă încurajează să merg mai departe.

De acum, când vor mai veni gândurile de renunțare ori descurajarea, o să citesc viața Sfântului Antim și o să merg mai departe!

Sfinte mare ierarhe Antim Ivireanul te rog miluiește-mă cu rugăciunile tale și mijlocește la Domnul ca să mă ajute să-mi împlinesc rostul și chemarea. Amin.

care prin pilda vieții sale mă încurajează să merg mai departe.

Despre Sfântul Antim, puteți citi aici:

http://www.doxologia.ro/vietile-sfintilor/viata-sfantului-ierarh-martir-antim-ivireanul-mitropolitul-tarii-romanesti

http://ziarullumina.ro/sfantul-ierarh-antim-ivireanul-cu-suflet-de-roman-39124.html

De la Feramis la Logorism și ”vițăvercea”

Salutare, dragilor!

Astăzi vreau să vorbim despre tort… da, despre tort. Ce vă ”bunghiți” așa! A, dar să vedeți că nu e despre un tort obișnuit, e despre un tort ”al naibii” de bun… Ba, mai mult, e chiar vorba de două torturi…, al doilea are un nume cu istorie…, se cheamă Feramis… Da, da… interesant nume!

Unul dintre darurile divine primite de om e și cel de ”a da nume”, a numi, a denumi și mai recent…a pune eticheta. La început, desigur, omulețul numea doar binele, răul încă nu-și scosese colții… Azi, adică(telea) în zilele în care trăim noi ăștia post-post moderniștii, numim câș, numim răul bine și bine ”câh!”. Numim, par exemple, o aglomerare de făină albă, colorată apoi cu cacao, margarină sau unt colorat și îndulcit, ”un tort de o mare bunătate”, când de fapt e cât se poate de ”o ceva” foarte grețos dar, ce-i drept, arătos, ”ispiticos”….

De un timp încoace, am tot felul de clicuri și revelațiuni… Revelațiile de obicei îmi parvin seara sau noaptea, între veghe și somn, când împrejur se aud doar sforăieli sau greieri, mai ales greieri. Sunt mulți greieri pe aici! Deunăzi am avut revelația, descoperirea motivului insomniilor de care am suferit o parte bunicică din prețioasa vreme de odihnă. Greierii sunt peste tot, dar mai ales în cap, chiar în căpșorul de-l găzduiesc pe gât. Și greierii ăștia zumzăie mereu. ”Uf, uf!”, am ajuns să mă plâng și eu, ca biata maică-mea, că ”nu-mi mai tace capu ista!”…, că mereu sporovăie…

Uite, par exemple, într-o seară nu puteam adormi… Și la ce credeți că lucra greierașul? Și-a amintit de rețeta la care mă” bunghisem” peste zi, la rețeta numită ”Feramis”. A…, nu râde, nu e vorba de Ferari-ul vândut de un călugăr…, nu, ci e vorba de un tort de mei, care are o întreagă istorie ascunsă în silabe.

Și tot gândindu-mă la această istorie a Feramis-ului, mă minunam cum i-a dat Dumnezeu omului puterea asta: să numească toate și să rămână ”așa cum le-a numit Adam” sau, cum l-a numit gospodina aceea pe Feramis… Da, e foarte interesantă toată treaba asta cu numitul…! Abia acum, fac legătura cu uimirea din liceu, când mă întrebam cum de toată lumea numește la fel tot ce mișcă sub soare. Și iată cum se face asta: În nu știu ce colț al lumii, răsare un mare om de știință care descoperă o orătanie marină sau aeriană sau bacteriană și-i dă un nume și numele ăla se fixează pentru toată suflarea omenească… Și toate numirile astea trebuie să le înveți pe de rost sau pe din afară …, dacă vrei să ”te faci” biolog sau alt fel de –olog…

Da. Întotdeuna mi s-au părut supermani –ologii și mă tot minunam: cum de, nevoia, știu cum se numesc toate oscioarele, toți dinții, cum de știu unde sunt așezate toate părticelele dinăuntru omului, unde-și au locșorul toate organele… Pe când eu, eu n-am habar nici unde e ficatul, adică știu, dar uit, uit repede sau când mă întrebi unde e, mă fâstâcesc, mă bâlbâi, dar acum știu unde e, căci ”bunătatea aia de tort”, pe care am mâncat-o aseară, a ajuns ca o ghiulea direct în ficat…și-n fiere, în splină, și în tot lăuntrul meu… Și, culmea ironiei, în durerile alea, Firamisu ăla își râdea în barbă de tărășenia mea…, iar eu îmi blestemam netotșenia: ”fir-ar să fie de tătăntălaie că iar m-am înșelat…, iar am hăpălit bunătăți aparente și pe deasupra am băgat și resturile plozilor, care, de data asta, au fost deștepți…, au dat deoparte grețoșenia, dar eu am lins-o toată, toată.

Măi și dacă n-aș ști ce e bun și ce e rău…! Dar m-am prostit… , m-am luat cu valul… Am dat crezare celor care ridicau în slăvi tortul acela nemaipomenit de… Hm…!

Mă întorc spășită și-mi cer iertare ficățelului și-i mulțumesc că n-a plesnit, că-mi mai dă o șansă și promit că o să probez și eu Feramisul, până nu mă fer-estruiesc de tot…

 

La doctor(i)

Salutare, dragilor!

Nu știu cum se făcu, cum se drese, dar de o bucată de vreme, mi s-a cam acrit de preocupările de arta culinară și dădui în altă plăcere, plăcerea de literatură, un deliciu mai vechi de-al meu…, știți, cui pe cui se scoate, bulimie vindecată sau înlocuită cu o altă bulimie, ceva mai spiritualizată, dar tot bulimie se cheamă…

Și dă-i și luptă, halind foaie după foaie, mai am un pic și termin Jurnalul 1 a lui Catrinel.  Și tot cetind, mă entuziasmez, mi se clarifică că eu nu-s făcută pentru bucătar…, caci ”eu îs pro…fesor, domne…!”. Așa că, de data asta, am să vă încânt cu o delicioasă povestire în ramă…, nu e vorba de margarina aia re-numită, nici de rama de portret, ci de tehnica aia literară, aia de povestire în povestire…

Dar ce mai tura-vura. Hai să ascultăm povestea. E cam încurcată povestea asta în poveste… E special pentru cei care au urechi să vadă și ochi să înțeleagă sau viceversa… Și acum să vezi câți au urechile și ochii funcționali!

”Ei, maică…, începu femeia să povestească, fusei și I.O tânără…, zglobie, ușurică.., dar veniră anii ăștia peste mine și mă luară prin surprindere… Nici măcar patruzeci de ani nu sunt și ei au și început să facă o gălăgie, o hărmălaie cu strigături din alea ce nu le-ai văzut la televizor… ”Au, mă dor jenunchii, au mă dor ovarele, au mă dor ochii, au, au mă doare-n spate…, în cot mă doare, peste tot mă doare…!”.

Crezui că, de, cu vârsta, încep a te durea toate… și mă obișnuii și eu cu durerile, cum s-a obișnuit toată lumea… Ba e chiar fascinant să te tot vaiți de una, de alta, că doar e la modă. Nu auzi tu pe ”toată lumea” văitându-se? Peste tot unde meri (mergi), numa vaiuri auzi… până și la besearică, tot vaiuri auzi…, le tot auzi, ș-apăi ce…, sunt melodioase, fac parte din decor. Durerea e că, atunci când te vaiți de-a binelea, nu te mai ia nimeni în samă, nici dom părintele, nici doctorii…, dar mai ales doctorii…

Să vezi fază. Mai deunăzi, mă întâlnesc cu o prietenă, o bună prietenă, cu care mă văd destul de des, și cu care tot sporovăiesc. Sporovăim de una, de alta și râdem. Râdem mult împreună, facem și noi haz de necaz, de necazul altora, că noi știm cum să ne trăim viața, nu ca ”ăia”. Dar de data asta, prietena mea era gravă.

-Ce ai fată? Ce-i cu tine? Ce ai figura asta de parcă ”ți s-o tras pânza di pi ochi”, cum se spune prin Moldova. E rău, sunt bolnavă, o să dau colțul… Ce colț, nu mai vii cu mine de-a dreptul? Azi, te duci după colț?

-Hai, mă, lasă gluma, chiar e treabă serioasă… Azi, n-am chef de râs… Auzi, să vezi…, nu ți-am spus până acum… Eu sunt bolnavă… Chiar dacă am tot râs cu tine, eu nu mă simțeam bine, mi-era rău mereu…

-Păi de ce nu ”te-ai căutat”? Mi-era frică de doctori, de injecții,

doctori-465x390

de operații, de spitale, de tot…, dar mi-am luat inima în dinți și m-am dus. Am cerut trimitere și m-am dus…

-Unde?

-La doctori, unde altundeva?

-Păi și cum ai făcut cu cardul, cu cardul de sănătate? Nu ziceai tu că e de la Satana…

-Măi, n-am mai putut, trebuia să fac ceva… M-am dus la un preot mai luminat și l-am întrebat despre card și mi-o explicat cum e cu cardul, că într-adevăr suntem expuși…, dar mi-o spus că expuși am fost și vom fi mereu… și să fac o cruce peste card, că de cruce fuge satana și să merg să mă caut, căci a nu merge la doctori și a te văita într-una că te doare, nu-i mucenicie… Și mă duc. Și-mi trag ăia vreo trei-patru tuburi de sânge, mă mai duc și eu cu două bidonașe sterilizate din producție proprie, una lichidă și una solidă, îmi bagă și-un băț în gât de să-mi scoată prunele din fundul gâtului, ba mă inspectează și pe la dumneaei, ba mă sucește și mă învârte pe toate coastele și după ceva așteptări, îmi spune că toate-s bune, doar o ușoară îndoitură la gheb, pe care oricum o știam și eu, în rest ”totul e o.k.!” Aaa, zice, un pic de regim că nu strică ca să mai dau jos din acumulări…. și asta a fost tot! Și acum mor de necaz. Îți sacrifici o săptămână întreagă să mergi la ușa lor să aștepți, să te ploconești, să rogi și să zâmbești frumos și ei să te trimită tot de unde-ai plecat, să te trimită tot unde știai și tu să meri (mergi), să te trimită la regim, la mâncat… sănătos!

-Păi, vezi, măi fată? Și dacă nu ți-aș fi zis și I.O!? Lasă-mă, nu vreau să mai aud nimic… Ori eu îs proastă, ori doctorii ăștia au orbit…! Eu văd brânza cu ochii liberi și ei nici la microscop n-au văzut-o…

-Nu, n-au văzut-o mă, ca să ai și tu încredințare că nu la doctori e rezolvarea. Tu singură simți unde e baiu… Baiu e la zahar, la pită albă, la grăsimi încinse, la nemișcatul piciorușelor… Dar, de…, la zahar nu poți renunța, mai ales la cel alb…. Și acum, n-ai decât să-ți admiri opera de artă… Eu una, mă tot minunez. Toată lumea îi înnebunită să-și facă controale… Vin bieții oameni din provincie în Capitală, în ex Capitala culturală europeană, să se caute, vin la Multisanu.., că au auzit ei că acolo se descoperă adevărul despre dureri… și ăia sunt specialiști la dat vești despre dureri, la pus diagnostice și la scos crescături, mai ales la casăpit… Un-doi te rezolvă. Achiți 500 de lei și hematomu-i în coșulețul infirmierei… Ești ca nou… Te internezi o zi-două, plătești vreo câteva sute de lei și ai foaia cu toată lista ta de dureri…. Și după aia..? Vezi tu ce faci după aia! Eu una te întreb cu ce te ajută că știi că ai una și alta…?

-Cum fată, cu ce te ajută?, se zburlește o rudă de-a mea cu care vorbeam zilele astea la tilifon…, îți vezi de sănătate…

Păi dacă ți-ai vedea de sănătate, îndrăznesc să pliscui și I.O, n-ai mai mânca un tort întreg de una singură sau cinci ouă odată… Și încep și-i explic cum e cu refacerea sănătății, că de, eu am cetit multe… dar ea, rubedenia asta a mea din Moldova, o ținea una și bună…, că trebe să se caute… și eu, ca să-mi salvez urechea de la radiațiile telefonului, închei împăciuitoare: Bine, faci cum crezi, eu una nu mă mai caut…, m-am căutat destul….

M-am convins că ”peștele de la cap se-mpute” și mai adaug, și de la inimă, mai ales de la inimă…, mai cu seamă atunci când tremură de invidie și de ciudă… Sau, și mai fain, cum spunea una din înțeleptele mele odrasle: ”toate bolile de la emoții provin și apoi, se somatizează…” Auzi? ”Se somatizează”! No, că zămislii și filosofi!”, încheie prietena asta a mea.

În nădejdea că ați prins firul, vă salut!