Arhive etichetă: cantari

La înmormântarea Părintelui Aurel Suciu din Braşov am trăit moartea ca Nuntă

Dragilor

Ieri, cu ajutorul Domnului şi binecuvântarea Părintelui nostru duhovnic, am ajuns şi noi la Braşov, tocmai când se pregătea să înceapă slujba de înmormântare a Părintelui Aurel Suciu, naşu nostru „bătrân”.

Biserica impunătoare

sfantul-mare-mucenic-dimitrie-tractorul-brasov-biserici-si-manastiri-dfcae1662a-small

îşi deschidea larg uşile să primească sutele de credincioşi care petreceau cu trupul păstorulului lor cele din urmă ceasuri.

De afară, se vedea că biserica deja era plină, chiar „ticsită” de oameni. De primprejur, sute de credincioşi urmăreau cu uimire evenimentul.

Am coborât imediat din maşină şi am ieşit întru întâmpinarea naşei noastre de cununie, soţia Părintelui Sebastian, unul dintre cei trei fii ai Părintelui Aurel.

Am îmbrăţişat-o cu dor mult, căci de 8 ani nu o mai văzusem.

Am intrat cu greu în biserică. Doream să ajung în faţă. Aparent, era imposibil. În mijlocul naosului, în faţa tetrapoadelor, era sicriul, înconjurat de mai mult de 40 de preoţi. În faţa sfintelor uşi ale sfântului altar era Preasfinţitul Ilarion, Preasfinţitul nostru de la Sibiu, pe care îl vedeam acum pentru prima dată în calitate de episcop.

Doream să-i văd faţa naşului.

pr-suciu_brasov1_w747_h800_q100

Îmi era dor de sfinţia sa… Cu rugăminţi discrete, ajung aproape de sicriu, în spatele naşilor, Sebastian şi Mariana. Privesc înspre sicriu: aceeaşi faţă, acelaşi chip senin, şi parcă puțin zâmbitor, al naşului Aurel…, puţin schimbată de la infarct. Primul impuls a fost să mă aplec să-i sărut mâinile, pe care niciodată, din smerenie şi drag, nu m-a lăsat să i le sărut. M-am abţinut, cu gând că, la sfârşit, poate voi reuşi să mă apropii de sicriu şi să-i sărut mâna, care m-a logodit cu robul lui Dumnezeu Nicolae-Sebastian-Ioan şi care mi-a dat să gust din Paharul comun de la Nuntă…

Mă opresc puţin din scris şi cobor în cameră să scotecesc în cutia cu amintiri…

Deschid albumul cu fotografii de la Nunta noastră…

IMG_20170330_110541IMG_20170330_110639

Îmi amintesc cum acum 15 ani, m-am dus dimpreună cu viitorul meu soţior la Braşov, la naşul lui de botez, la Părintele Aurel… Pe atunci, slujea într-un apartament de la parterul unui bloc din Brașov…

Ce frumoasă a fost acea sfântă liturghie de atunci!

Părintele Aurel „mi-a căzut drag” din prima…

”Ei, finule, te însori..!?”, zice Părintele de cum dă ochii de Nicolae.

„Da naşule şi am venit, conform obiceiului (în Ardeal, naşii de Cununie botează pe toţii copiii finilor şi apoi îi şi cunună, dacă mai sunt în viaţă la acel moment) să vă tocmim să ne cununaţi”. „Ei, noi suntem bătrâni de acum şi ne-am gândit să vi-l dăm pe Sebastian…, el e mai apropiat de vârsta voastră….”

”Cum spuneţi sfinţia voastră, naşule!”.

Am mers apoi acasă la naşi şi acolo, după ce am şejut la masă, naşa Ileana ne-a adus un dar: verighetele…, minunatele vergehete, pe care le purtăm cu atâta drag şi acum!

La Nunta noastră, a slujit şi Părintele Aurel, alături de Părintele Necula şi Părintele Păcurariu.

Privesc acum fotografiile şi mă întorc înapoi în timp…

Revăd capela plină cu colegii de an… Dacă anul I s-a încheiat cu prima logodnă din promoţia noastră, anul II se deschidea, la 1 octombrie 2000, cu Nunta noastră.

Capela deveni pe dată neîncăpătoare… Iată-i pe toţi…! Ce chipuri minunate….! Ce binecuvântare sunt fotografiile!!!

Îl văd pe părintele Aurel, care ne binecuvintează cu verighetele, ne logodeşte…Îl văd pe Părintele Păcurariu, care ne binecuvintează cu coroanele de împăraţi, ne cunună…

Îl văd pe Părintele Constantin Necula, care ne strânge bine mâinile la momentul culminant, când Domnul din cer ne împreunează inimile pe vecie…

Toate sunt actuale în mintea mea…

Revin la şirul povestirii. Nu mă mai satur să-l privesc pe părintele Aurel care şedea acum, îmbrăcat în frumoasele-i veşminte, în sicriu.

În stânga sicriului, era naşa Ileana, transfigurată de durere, care îl priveşte pe cel cu care a realizat atâtea lucruri minunate.

În jur, finii lor, peste 30 de perechi…, mulţi dintre ei preoţi şi preotese….

Slujba curgea lin şi interminabil. După două ore şi ceva, iată se citeşte necrologul…! Aşa am auzit şi eu, mai lămurit, odiseea Părintelui Aurel şi realizările dânsului şi că a fost protopop la Sfântul Gheorghe…

În timp ce Părintele Răvan Petru Timofte citea acel frumos necrolog, priveam spre sicriu. Între timp, mă mutasem într-o altă parte, de unde vedeam întreaga imagine: sicriul, pe cei doi fii ai Părintelui dimpreună cu preotesele lor şi pe naşa Ileana. O imagine atât de minunată!… Chipuri atât de frumoase şi atât de dragi mie…, pe care culoarea neagră le potenţa strălucirea atât de minunat strălucirea!

Puteti vedea aici mai multe fotografii cu nasul Sebastian din parohia dânsului din Germania.

Pr.-Sebastian-Suciu-272x300

Îi puteţi vedea şi pe cei trei minunaţi băieţi a săi:

http://www.parohia-ulm.ro/
În necrolog, am auzit că a fost coleg de faculate cu P.F. Părinte Patriarh, care a trimis o scrisoare de condoleanţe:

„Cu multă tristețe am primit vestea trecerii din această viață a Părintelui Aurel Suciu, de la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” și „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou” din Brașov.

Părintele Aurel Suciu și‑a început activitatea pastoral‑misionară în anul 1974, ca preot în satul Araci, aflat în partea de vest a județului Covasna, în Depresiunea Brașovului. Aici a renovat casa parohială și a început lucrări de reparații și consolidare a bisericii, afectată de cutremurul din anul 1977.

În anul 1979 a fost transferat în municipiul Sfântul Gheorghe, la biserica monument istoric, ctitorită în vremea Sfântului Mitropolit Andrei Șaguna. Și aici s‑a ocupat de consolidarea, repararea și pictarea bisericii, grav afectată și ea de cutremurul din anul 1977.

Între anii 1984 și 1990 a lucrat ca protopop al Protopopiatului „Sfântul Gheorghe“, unde a desfășurat o bogată activitate administrativă, spirituală și culturală.

În anul 1990 s‑a transferat în municipiul Brașov, cu misiunea de a construi o biserică în parohia nou-înființată, Tractorul III.

Sprijinit de credincioșii din parohie, dar și prin contribuția mai multor sponsori, Părintele Aurel Suciu a reușit să construiască o biserică mare și frumoasă cu hramurile: „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” și „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou”.

Anul acesta, 2015, în a doua zi de Sfintele Paști, Înalt­preas­fin­țitul Părinte Mitropolit Laurențiu a târnosit paraclisul acestui sfânt locaș, aflat la demisolul construcției. Cu acest prilej, Părintele Aurel Suciu a fost decorat cu Ordinul Crucea Șaguniană, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Ardealului.

pr Suciu mitorpolit si protopop_188290

Înzestrat de Dumnezeu cu daruri deosebite, Părintele Aurel Suciu a adăugat la acestea strădaniile sale personale, fiind un mare iubitor al slujirii Sfântului Altar și al oamenilor. Dăruirea de sine și spiritul său misionar, conștiința puternică a res­ponsabilității pastorale, precum și zelul misionar în propovăduirea și păstrarea dreptei credințe, a spiritualității și identității ortodoxe românești au luminat întreaga activitate preoțească a părintelui Aurel Suciu.

Prețuind în chip deosebit lucrarea misionară a părintelui Aurel Suciu, înălțăm stăruitoare rugăciune către Hristos Domnul Cel Înviat din morți să odihnească sufletul său în lumina cea neînserată a Împărăției cerurilor, unde drepții ca luminătorii strălucesc, și să mângâie pe toți cei care l‑au cunoscut și prețuit.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

† Daniel

Patriarhul Bisericii
Ortodoxe Române

* Mesaj la înmormântarea preotului paroh Aurel Suciu, de la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” şi „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou”, municipiul Braşov, duminică, 5 iulie 2015 ( http://ziarullumina.ro/parintele-aurel-suciu-un-preot-harnic-si-misionar-103388.html)

Apoi, ne-am apropiat să dăm sărutarea cea din urmă. Sărut Sfânta Evanghelie, îi sărut mâinile şi îi ating obrazul… şi lacrimile curg încet…

”O să-mi fie dor de chipul tău şi de vocea ta, naşule! Să te rogi pentru mine ca să parcurg şi eu drumul frumos până la capăt. Mergi în pace pe calea care ţi se deschide acum!”.

Preoţii au luat sicriul şi, îndreptându-se spre sfântul altar, au început să cânte „Isaia dănţuieşte”.

Am tresărit şi am gândit: „Ce va să însemne asta? Ce rânduială, ca sicriul să se atingă de Sfânta Masă în timp ce strana cântă „Isaia dănţuieşte”?.

Şi am primit un răspuns în inimă: „În rânduiala preoţiei, a sfinţirii în preot a unui tânăr, se cântă cele trei tropare: „Sfinţilor mucenici care bine v-aţi nevoit”, „Slavă Ţie Hristoase…” şi „Isaia dănţuieşte..”.

Aceste tropare se cântă şi la Nuntă, dar în sens invers, adică se începe cu „Isaia dănţuieşte”, se începe cu bucuria Nunţii, ca apoi, tinerii să-şi ia crucea, precum mucenicii, şi să înceapă să contruiască împreună „Bisericuţa de acasă”.

Ei, Părintele Suciu a construit bisericuţa…, s-a nevoit, slăvindu-l pe Dumnmezeu în nenumărate slujbe săvârşite, iar acum se duce să-şi ia răsplata şi să dănţuiască în cer, primindu-şi cununa biruinţelor…”

După ce sicriul, purtat de câţiva preoţi tineri, a fost atins de Sfânta Masă, de la care Părintele Aurel şi-a luat rămas bun, a pornit procesiunea de înconjurare a bisericii. După înconjurare, în sunetul cântării „Hristos a înviat”, s-a coborât la subsol, unde a fost pus în mormânt şi de unde, Părintele v-a mângâia mereu pe credincioşii săi.

„Odihneşte-te în pace, vrednicule atlet al lui Hristos!

Iată, alegarea ta a luat sfârşit!”.

Masa de pomenire s-a făcut la Restaurantul Aro…

„Am ales un restaurant mai mare, ca să încăpem cu toţii, că la Daniel (băiatul cel mic care a murit acum 7 ani, n.n), a trebuit să se mănânce pe rând, au fost vreo trei rânduri …” , a spus naşa Ileana în timp ce mergeam spre restaurant.

Intrând în restaurant, am retrăit clipele Nunţii… Ce frumuseţe: atâţea preoţi şi Prea Sfinţitul şi atâţea oameni cu chipuri atât de frumoase şi distinse… Aşa o atmosferă distinsă…, nemaivăzută şi nemaisimţită…!

Profitând de ocazia servirii Prea Sfinţitului cu mâncare fără carne, am cerut şi eu meniu fără carne… Cât de bună a fost acea supă de zarzavat fierbinte şi ce interesant a fost acel ornament din dovlecel și ciuperci pe gril.

Mulţumim, naşa şi bogdaproste!

Veşnica pomenire naşului nostru drag!

Un articol despre înmormântarea Părintelui Aurel:
http://www.bzb.ro/stire/mii-de-credinciosi-si-au-luat-ramas-bun-de-la-preotul-aurel-suciu-a88129

Toată rânduiala de înmormântare o puteţi citi aici:

http://molitfelnic.ro/randuiala-inmormantarii-preotilor-si-a-diaconilor-de-mir/

Cum să ne păzim limba – mic mădular, dar care cu mari lucruri se făleşte

Dragii mei

cât de mult mă iubeşte Doamne şi nu încetează a mă povăţui să ţin Calea şi să nu mă abat după floricele, ca scufiţa roşie…
Iată azi iar mi-a vorbit atenţionându-mă asupra câtorva lucruri, care de fapt sunt şi preocupările mele din ultima vreme.

Mă întrebam de ce nu-mi pot stăpâni poftele şi de ce nu mă pot mulţumi cu puţin, că de multe ori mă apuc de mâncat şi uit să mă opresc.

Şi mi-a venit atunci un gând că aşa e şi cu vorbitul. Dacă pentru mâncat am o scuză că am mâncat că mi-o fost foame, cu vorbitul nu mai am nicio scuză… că de multe ori nu e nevoie de vorbit şi eu o dau înainte…

Şi am găsit după aceea, în spunerile Măcuţii mele Siluana, un remediu la vorbărie şi plângăceli şi anume să mă confesez lui Doamne, să povestesc cu El: „Uite, Doamne, să vezi ce nesuferită îmi pare ţaţa aceea care vorbeşte la slujbă, fă ceva! Doamne nu mi-a plăcut gestul lui X, miluieşte-o!”
Desigur că avem nevoie să vorbim între noi, dar cum? Şi ne arată Apostolul „vorbiţi între voi în psalmi şi în cântări”.

Păi cum măi Sfinte Apostole să vorbesc în psalmi şi cântări cu puiuţii mei?
Încearcă!
Şi am încercat şi merge!

Azi dimineaţă când le trăgeam pe fete după mine că era târziu şi încă nu plecasem de acasă, mi-o venit aşa un duh de mânie şi cu toţi nervii ăia „am tras” o „Născătoare „şi ele după mine au continuat….,”bucură-te ceea ce eşti plină de dar…”

Dar ce credeţi că ne ţine mult, că iar ne vine să ne certăm, şi iar uităm să vorbim în cântări între noi…şi iar Născătoare şi Sfinţilor mucenici care bine v-aţi nevoit… şi ui aşa, şi dai şi luptă, am ajuns la destinaţie. Am predat fetele pe mâinile lui tatsu’ şi am intrat în biserică răsuflând uşurată că am ajuns şi eu „ca oamenii” la beserică. Şi aci ce să aud:

Fraţilor
„Nu vă faceţi voi mulţi învăţători, ştiind că (noi, învăţătorii) mai mare osândă vom lua.
2. Pentru că toţi greşim în multe chipuri; dacă nu greşeşte cineva în cuvânt, acela este bărbat desăvârşit, în stare să înfrâneze şi tot trupul.
3. Dar, dacă noi punem în gura cailor frâul, ca să ni-i supunem, ducem după noi şi trupul lor întreg.
4. Iată şi corăbiile, deşi sunt atât de mari şi împinse de vânturi aprige, sunt totuşi purtate de o cârmă foarte mică încotro hotărăşte vrerea cârmaciului.
5. Aşa şi limba: mic mădular este, dar cu mari lucruri se făleşte! Iată puţin foc şi cât codru aprinde!
6. Foc este şi limba, lume a fărădelegii! Limba îşi are locul ei între mădularele noastre, dar spurcă tot trupul şi aruncă în foc drumul vieţii, după ce aprinsă a fost ea de flăcările gheenei.
7. Pentru că orice fel de fiare şi de păsări, de târâtoare şi de vietăţi din mare se domoleşte şi s-a domolit de firea omenească,
8. Dar limba, nimeni dintre oameni nu poate s-o domolească! Ea este un rău fără astâmpăr; ea este plină de venin aducător de moarte.
9. Cu ea binecuvântăm pe Dumnezeu şi Tatăl, şi cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu.
10. Din aceeaşi gură ies binecuvântarea şi blestemul. Nu trebuie, fraţii mei, să fie acestea aşa.
11. Oare izvorul aruncă din aceeaşi vână, şi apa dulce şi pe cea amară?
12. Nu cumva poate smochinul, fraţilor, să facă măsline, sau viţa de vie să facă smochine? Tot aşa, izvorul sărat nu poate să dea apă dulce.
13. Cine este, între voi, înţelept şi priceput? Să arate, din buna-i purtare, faptele lui, în blândeţea înţelepciunii.
14. Iar dacă aveţi râvnire amară şi zavistie, în inimile voastre, nu vă lăudaţi, nici nu minţiţi împotriva adevărului.
15. Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, trupească, demonică.
16. Deci, unde este pizmă şi zavistie, acolo este neorânduială şi orice lucru rău.
17. Iar înţelepciunea cea de sus întâi este curată, apoi paşnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă şi de roade bune, neîndoielnică şi nefăţarnică.
18. Şi roada dreptăţii se seamănă întru pace de cei ce lucrează pacea.
(Capitolul 3 din Epistola soborniceasca a Sfantului Apostol Iacov)

Vai mie, Doamne!

Dar intervine domnul, ceva mai blând decât Apostolul şi-mi spune în Evanghelia zilei:

Aveţi credinţă în Dumnezeu, căci adevărat vă spun vouă că cel care zice muntelui acestuia, ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce zice se va face, orice va zice el se va face. (Marcu 11, 23)

Doamne mulţam că m-ai scos din disperare! Şi dacă tot sunt aici şi eşti aici, ia muntele acesta din calea mea, ia Tu păcatele astea mari ale mele – neînfrânarea limbii şi a pântecelui – şi le aruncă în marea-Ţi bunătate şi milostivire şi dă-mi să fiu astăzi martorul bucuriei Tale prin tot ce sunt şi tot ce am, şi fă tu limba mea organ de slavoslovie a recunoştinţei pentru acest dar ce l-am primit. Fă ca limba mea să Te slăvească pe Tine!

O zi binecuvântată dragilor!

Şi îndrăzniţi! Domnul e cu noi, şi preface slăbiciunile noastre în prilej de întâlnire cu El, de recunoaştere că atârnăm de El.