Arhive etichetă: cantece pentru copii

Tabără de vară creştin-ortodoxă – 2014, Moeciu de jos

Dragii mei
Vara aceasta vă invităm în tabără alături de noi.
Departamentul de Tineret al Arhiepiscopiei noastre din Sibiu, prin Părintele Dariciuc m-a invitat să organizez tabără la Moeciu. Această tabără este la început de drum. Anul trecut s-a deschis centrul pastoral-misionar „Sfântul Strelian” de la Moeciu şi s-a organizat acolo o tabără. Eu nu am putut să mă implic anul trecut în această tabără deoarecea fost nevoie să merg în ucenicie la ”marii maeştri” ai taberelor de spiritualitate creştin-ortodoxă de la Cluj, MOREOM şi Durău şi să deprind (să fur) acest minunat meşteşug.
Despre Moeciu nu ştiu prea multe. Ştiu că este situat aproape de Schitul Bran şi de Castelul Bran. Pentru mine, organizarea acestei tabere este o mare provocare pe care am acceptat-o cu toată credinţa că „Toate le pot în Hristos Care mă întăreşte”. Vom fi 2 animatori şi 2 voluntari pe serie. Ne dorim să facem, cu ajutorul lui Dumnezeu, tot ce ne stă în putinţă ca această tabără să bucurie cât mai mulţi copii. În data de 30 iunie voi ajunge la Moeciu şi voi afla toate detaliile. Le voi posta aici.
Locurile în tabără sunt de 15 copii.
Ne-am propus să facem trei serii:
14-18 iulie
21-25 iulie
28 iulie – 1 august

Dacă sunt doritori, putem extinde tabăra cu alte serii pe toată durata vacanţei de vară. Mă gândesc la perioada de post, care poate fi o experienţă unică cu mâncare strict vegetală.

Prima serie este deja ocupată cu copii din ciclul gimnazial.

Distanţa de la Sibiu la Moeciu este de 171 de km. Suntem în căutarea unui microbuz cu un preţ accesibil care să ne ducă în tabără.
Durata unei tabere este de 5 zile şi 4 nopţi. Taxa de participare în tabără este de 450 lei şi include toate cheltuielile (transport, cazare, mâncare, ateliere, premii, diplomă de participare, etc).

Taberele de la Moeciu au caracter religios (creştin-ortodox), educativ şi recreativ. Pe durata taberei vor avea au loc activităţi cum sunt: jocuri de exterior şi de interior, sport, cântece la chitară, concursuri, drumeții, discuţii tematice şi interactive cu animatorii şi preotul taberei (în cazul în care se oferă să ne însoţească vreun preot), etc.
Dintre atelierele pe care dorim să le facem în aceste serii de tabere, menţionăm: desen şi pictură, origami, brăţări, lucru manual, modelaj (fimo şi lut), chitară, culinar, cruciuliţe de gât, lego din lemn, muzică pentru copii, lectură, teatru, şah, toacă, comunicare.

Un exemplu de o zi de tabără:
Ora 8: trezirea
8.30: Înviorarea şi Rugăciunea de dimineaţă
9: Micul dejun
9.30: Discuţie de grup
11: Jocuri de cunoaştere
12: Un prim contact cu împrejurimile
13.30: Prânz
15: Ateliere
16.30: Pauză
17: Rugăciunea de seară
18: Sport şi timp liber
19: Cină
20: Jocuri organizate
21: Cântece şi voie bună
22: Retragerea în camere
22.15: Stingerea luminii
Somn uşor

Pentru informaţii şi înscrieri: Doina Blaga – 0757574503 sau doinablaga @ gmail.com