Arhive etichetă: card

Cum împărțim alocația copiilor ca să ne-ajungă?

E o după masă frumoasă de toamnă. Mami a venit la școală ca să ia omuleții după terminarea orelor. A venit încărcată ca un pom de Crăciun; cu geanta ei imensă și cu cele două rucsacuri cu echipamentele de înot ale omuleților.

Zilele acestea, tatăl omuleților, și soțul mamei, e plecat într-o delegație cu mașina familiei și e nevoie ca mama omuleților să se descurce fără ea cum o lumina-o Cel de Sus. În prima zi, luni, s-a dus cu autobuzul la înot, a doua zi, au mers pe jos cu trotineta, a treia zi, miercuri, ce s-a gândit mama:

Cred că e mai bine să iau și rucsacurile și să aștept când ies omuleții de la școală și să mergem la bibliotecă să-și facă temele și apoi, să ne mai delectăm cu vreo lectură captivantă. Acolo, la bibliotecă, e tare frumos și omuleților le place. Acolo, la bibliotecă, e cald, e liniște și mai vin și alți mulți omuleți. Timpul o să treacă repede până la ora 15.30. Așa o să câștigăm timp și o să economisim și ceva bănuți ce ar trebui să-i dăm pe bilete, se gândi mama.

Zis și făcut! Mama turnă repede o budincă de orez cu stafide și semințe în caserole.

img_20160928_123824

Adăugă și niște prune și câteva felii de pâinică, le puse într-o plăsuță, pe care o îndesă într-unul din rucsacurile de înot ale omuleților. Își umplu sticla cu apă de izvor și-o puse în geantă. Se încălță, aruncă pe spate un rucsac și geanta pe umăr și înșfăcă celălalt rucsac în mâna stângă și cu mâna dreapta încuie ușa. Apoi, descuie și încuie poarta și … ”pe-aici ți-i drumul!”.

Ca de obicei, timpul alunecă printre degete. Era aproape ora la care omuleții terminau orele. Mami începu să alerge.

Rucsacul din spate aduna căldura și-i provoca nădușeli, geanta de pe urmă atârna greu….., iar rucsacul din mână o incomoda… , dar gândul mamei era departe…, era deja lângă omuleți. Îi vedea cum coboară spre locul de întâlnire. Începu să zâmbească. De data asta, omuleții se țineau de mână, își învățaseră lecția despre cum să vină împreună…..

  • Mami, mami, ai ajuns?
  • Da
  • Uau, vom sta în oraș? Văd că ai venit cu rucsacurile de înot…, zise un omuleț.
  • O să mergem la bibliotecă!?, adăugă celălalt omuleț.
  • Da, da, zise mami și apoi, făcură cale-ntoarsă spre o bancă de la soare.
  • Uite, v-am adus ceva de păpică!, zise mami.
  • Ce, ce ne-ai adus???
  • Niște budincă de orez.
  • Uau, zise un omuleț.
  • Aaa, mami, mi-e mi-i poftă de o gogoașă, adăugă celălalt omuleț.
  • img_20160929_084856
  • Am înțeles. Ți-e ți-i poftă de o gogoașă și eu am adus budincă. Vrei să guști un pic din budincă?
  • Da.

Copilașii începură să mănânce. Mami îi privea.

  • Mă uit la voi și văd că parcă nu prea vă este foame… Și eu care am crezut că sunteți hămesiți, mai zise mama ca pentru sine…
  • Știi…, începu un omuleț, de fapt mami…, noi am băut lăpticul…
  • Să știi că încă ne mai dă din ăla mai bun.., adăugă alt omuleț. Încă nu au apărut triunghiurile…
  • Și am zis să mai luăm și noi, deși ne înțelesesem cu tine să nu luăm, adăugă omuleț…..
  • Și am mâncat și cornul…, dar să știi că am citit pe ambalaj și nu e din ăla cu margarină…., completă omuleț.
  • Aha, am înțeles, zise mami. Așadar, nu vă este foame acum. Poate o să vă vină foamea mai târziu. Haideți să mergem la bibliotecă. Acolo, o să vă faceți temele și apoi, o să mergem pe jos până la înot.
  • Da, da, hai să mergem, zise un omuleț. La bibliotecă, la bibliotecă, adăugă și celălalt omuleț.

Porniră

  • Ca să ajungă la bibliotecă, era nevoie să treacă prin Piața Mare a orașului. Înainte să intre în Piață, privirile mamei se izbiră de ceva straniu: un cort mare în mijlocul Pieței și multe chioșcuri și tarabe în jur de parcă se apropia Crăciunul…
  • maxresdefault
  • Ce va fi, se întrebă ea în gând? Fără să vrea, scoase un sunet de mirare.
  • E un festival, mami, zise un omuleț
  • Mami, mami, hai să ne dai pe căluți…, adăugă alt omuleț.
  • Și pe mașinuțe! Hai să vezi ce fain îi. Uite acolo se mănâncă! Hai să vedem! …, mai zise omuleț.

Mami îi urmează pe cei doi omuleți, care îi adăugaseră, peste podoabele deja agățate, și rucsacurile de școală, iar ei fugeau zglobii în față.

  • Hai, mami!
  • Mami, ne dai cu mașinuța?
  • Da.
  • Da, mami?, întrebară amândoi omuleții făcând ochii mari, mari. Era prima dată când mami le răspundea cu da.
  • Da, zise mami cu bucurie și adăugă: haideți să vedem ce bani avem și cum îi putem împărți. Să vedem ce nevoi avem și să vedem ce bănuți mai rămân pentru dorințele voastre. Vom merge la bancă să vedem ce bani avem.

Au mers împreună la bancă și au scos de la bancomat banii.

  • Uitați, a zis mami. Acesta se numește Bancomat.
  • automated-transaction-machine-or-atm
  • Pe această bucățică de plastic, care se numește card, sunt înregistrate datele mele personale, nume, prenume, adresa și numărul unui cont. În acel cont, se virează, se depune, alocația pe care Statul, conducerea țării noastre v-o dă. Statul alocă fiecărui copil până la vârsta de 18 ani o sumă de bani care se numește alocație. Este un mic ajutor pentru ca părinții să cumpere cu ei cele necesare copiilor. Iată aceștia sunt banii, banii voștri de la stat!
  • index
  • Uau ce de bani, făcu un omuleț. Și sunt ai noștri.
  • img_20160928_141542
  • Înseamnă că o să mergem să ne dăm pe mașinuțe, pe căluți, pe trenuleț și să să cumpărăm ceva de mâncare din cortul acela mare din Piață….
  • Da, omuleț. Statul vă dă câte 80 de lei la fiecare o dată pe lună. Sunt niște bănuți. Mai demult erau doar 42 de lei, acum s-a dublat. Tot e ceva și asta! Iată avem 160 de lei. Așadar, haideți să vedem cum îi putem împărți ca să vă ajungă la cele ce aveți nevoie și să vedem ce mai rămâne pentru cele care mi-ați spus că vă doriți. Haidem să stăm aici, pe această bordură, să vedem, așa cum v-am spus, care sunt nevoile voastre, căci dorințele mi le-ați comunicat deja.

Astfel, s-au așezat pe o bordură și mami a scos caiețelul de notițe, jerpelitul și nelipsitul caiețel, pe care ea notează tot ce-i trece și ce nu-i trece prin cap…

……..

Urmarea .., cum au împărțit mami bănuții ca să le-ajungă omuleților și pentru nevoi și pentru dorințe, o găsiți în cartea ”De vorbă cu Omuleț

La doctor(i)

Salutare, dragilor!

Nu știu cum se făcu, cum se drese, dar de o bucată de vreme, mi s-a cam acrit de preocupările de arta culinară și dădui în altă plăcere, plăcerea de literatură, un deliciu mai vechi de-al meu…, știți, cui pe cui se scoate, bulimie vindecată sau înlocuită cu o altă bulimie, ceva mai spiritualizată, dar tot bulimie se cheamă…

Și dă-i și luptă, halind foaie după foaie, mai am un pic și termin Jurnalul 1 a lui Catrinel.  Și tot cetind, mă entuziasmez, mi se clarifică că eu nu-s făcută pentru bucătar…, caci ”eu îs pro…fesor, domne…!”. Așa că, de data asta, am să vă încânt cu o delicioasă povestire în ramă…, nu e vorba de margarina aia re-numită, nici de rama de portret, ci de tehnica aia literară, aia de povestire în povestire…

Dar ce mai tura-vura. Hai să ascultăm povestea. E cam încurcată povestea asta în poveste… E special pentru cei care au urechi să vadă și ochi să înțeleagă sau viceversa… Și acum să vezi câți au urechile și ochii funcționali!

”Ei, maică…, începu femeia să povestească, fusei și I.O tânără…, zglobie, ușurică.., dar veniră anii ăștia peste mine și mă luară prin surprindere… Nici măcar patruzeci de ani nu sunt și ei au și început să facă o gălăgie, o hărmălaie cu strigături din alea ce nu le-ai văzut la televizor… ”Au, mă dor jenunchii, au mă dor ovarele, au mă dor ochii, au, au mă doare-n spate…, în cot mă doare, peste tot mă doare…!”.

Crezui că, de, cu vârsta, încep a te durea toate… și mă obișnuii și eu cu durerile, cum s-a obișnuit toată lumea… Ba e chiar fascinant să te tot vaiți de una, de alta, că doar e la modă. Nu auzi tu pe ”toată lumea” văitându-se? Peste tot unde meri (mergi), numa vaiuri auzi… până și la besearică, tot vaiuri auzi…, le tot auzi, ș-apăi ce…, sunt melodioase, fac parte din decor. Durerea e că, atunci când te vaiți de-a binelea, nu te mai ia nimeni în samă, nici dom părintele, nici doctorii…, dar mai ales doctorii…

Să vezi fază. Mai deunăzi, mă întâlnesc cu o prietenă, o bună prietenă, cu care mă văd destul de des, și cu care tot sporovăiesc. Sporovăim de una, de alta și râdem. Râdem mult împreună, facem și noi haz de necaz, de necazul altora, că noi știm cum să ne trăim viața, nu ca ”ăia”. Dar de data asta, prietena mea era gravă.

-Ce ai fată? Ce-i cu tine? Ce ai figura asta de parcă ”ți s-o tras pânza di pi ochi”, cum se spune prin Moldova. E rău, sunt bolnavă, o să dau colțul… Ce colț, nu mai vii cu mine de-a dreptul? Azi, te duci după colț?

-Hai, mă, lasă gluma, chiar e treabă serioasă… Azi, n-am chef de râs… Auzi, să vezi…, nu ți-am spus până acum… Eu sunt bolnavă… Chiar dacă am tot râs cu tine, eu nu mă simțeam bine, mi-era rău mereu…

-Păi de ce nu ”te-ai căutat”? Mi-era frică de doctori, de injecții,

doctori-465x390

de operații, de spitale, de tot…, dar mi-am luat inima în dinți și m-am dus. Am cerut trimitere și m-am dus…

-Unde?

-La doctori, unde altundeva?

-Păi și cum ai făcut cu cardul, cu cardul de sănătate? Nu ziceai tu că e de la Satana…

-Măi, n-am mai putut, trebuia să fac ceva… M-am dus la un preot mai luminat și l-am întrebat despre card și mi-o explicat cum e cu cardul, că într-adevăr suntem expuși…, dar mi-o spus că expuși am fost și vom fi mereu… și să fac o cruce peste card, că de cruce fuge satana și să merg să mă caut, căci a nu merge la doctori și a te văita într-una că te doare, nu-i mucenicie… Și mă duc. Și-mi trag ăia vreo trei-patru tuburi de sânge, mă mai duc și eu cu două bidonașe sterilizate din producție proprie, una lichidă și una solidă, îmi bagă și-un băț în gât de să-mi scoată prunele din fundul gâtului, ba mă inspectează și pe la dumneaei, ba mă sucește și mă învârte pe toate coastele și după ceva așteptări, îmi spune că toate-s bune, doar o ușoară îndoitură la gheb, pe care oricum o știam și eu, în rest ”totul e o.k.!” Aaa, zice, un pic de regim că nu strică ca să mai dau jos din acumulări…. și asta a fost tot! Și acum mor de necaz. Îți sacrifici o săptămână întreagă să mergi la ușa lor să aștepți, să te ploconești, să rogi și să zâmbești frumos și ei să te trimită tot de unde-ai plecat, să te trimită tot unde știai și tu să meri (mergi), să te trimită la regim, la mâncat… sănătos!

-Păi, vezi, măi fată? Și dacă nu ți-aș fi zis și I.O!? Lasă-mă, nu vreau să mai aud nimic… Ori eu îs proastă, ori doctorii ăștia au orbit…! Eu văd brânza cu ochii liberi și ei nici la microscop n-au văzut-o…

-Nu, n-au văzut-o mă, ca să ai și tu încredințare că nu la doctori e rezolvarea. Tu singură simți unde e baiu… Baiu e la zahar, la pită albă, la grăsimi încinse, la nemișcatul piciorușelor… Dar, de…, la zahar nu poți renunța, mai ales la cel alb…. Și acum, n-ai decât să-ți admiri opera de artă… Eu una, mă tot minunez. Toată lumea îi înnebunită să-și facă controale… Vin bieții oameni din provincie în Capitală, în ex Capitala culturală europeană, să se caute, vin la Multisanu.., că au auzit ei că acolo se descoperă adevărul despre dureri… și ăia sunt specialiști la dat vești despre dureri, la pus diagnostice și la scos crescături, mai ales la casăpit… Un-doi te rezolvă. Achiți 500 de lei și hematomu-i în coșulețul infirmierei… Ești ca nou… Te internezi o zi-două, plătești vreo câteva sute de lei și ai foaia cu toată lista ta de dureri…. Și după aia..? Vezi tu ce faci după aia! Eu una te întreb cu ce te ajută că știi că ai una și alta…?

-Cum fată, cu ce te ajută?, se zburlește o rudă de-a mea cu care vorbeam zilele astea la tilifon…, îți vezi de sănătate…

Păi dacă ți-ai vedea de sănătate, îndrăznesc să pliscui și I.O, n-ai mai mânca un tort întreg de una singură sau cinci ouă odată… Și încep și-i explic cum e cu refacerea sănătății, că de, eu am cetit multe… dar ea, rubedenia asta a mea din Moldova, o ținea una și bună…, că trebe să se caute… și eu, ca să-mi salvez urechea de la radiațiile telefonului, închei împăciuitoare: Bine, faci cum crezi, eu una nu mă mai caut…, m-am căutat destul….

M-am convins că ”peștele de la cap se-mpute” și mai adaug, și de la inimă, mai ales de la inimă…, mai cu seamă atunci când tremură de invidie și de ciudă… Sau, și mai fain, cum spunea una din înțeleptele mele odrasle: ”toate bolile de la emoții provin și apoi, se somatizează…” Auzi? ”Se somatizează”! No, că zămislii și filosofi!”, încheie prietena asta a mea.

În nădejdea că ați prins firul, vă salut!