Arhive etichetă: cartea indraznesc sa traiesc sanatos

Cuvântul de învățătură a Pr. Prof. Vasile Mihoc rostit în 21 mai 2013 în Villarrobledo Spania

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh!

Preacucernici Părinţi şi iubiţi fraţi şi surori, Hristos a înviat!

Adevărat a înviat!

sfintii imparati Constantin si Elena.jpg

E minunată această sărbătoare a Sfinților Împărați Contantin și Elena în sânul şi în frumuseţea primăverii, pentru că sărbătoarea aceasta a însemnat o primăvară şi o istorie a Bisericii. După aproape 300 de ani de persecuţie din partea păgânilor şi a autorităţilor păgâne din Imperiul Roman care se întindea din Spania, de unde suntem acum şi până în Mesopotamia şi la marginea Indiei şi în nordul Africii şi-n Europa, incluzând pe vremea aceea parţial, până la 275 şi Dacia noastră, pe tot acest întins teritoriu a fost o prigoană cruntă împotriva creştinilor, deşi creştinii erau tot mai mulţi şi cu o pondere tot mai importantă în viaţa Imperiului. Chiar din perioada persecuţiilor avem mărturii istorice despre faptul că erau unităţi militare în care erau mai mulţi creştini decât necreştini şi despre victorii câştigate în lupte, prin rugăciunea creştinilor, despre importanţa creştinilor în viaţa publică peste tot în Imperiul Roman, cu toate acestea, oficial era prigoană.

Sigur, erau perioade de prigoană foarte acerbă şi perioade de relaxare a prigoanei. Dar, creştinii erau scoşi în afara legii. Ultimul mare împărat prigonitor, împăratul Diocleţian şi cei care erau împreună cu el, care stăpâneau Răsăritul au şi decretat că nu mai trebuie să fie creştini. „Non licet ese Cristianos. Aceasta era legea. Nu este îngăduit să fie creştini. Astfel s-au forţat cu tot dinadinsul să stârpească creştinismul. Erau mulţi care afirmau că decăderea Imperiului se datorează faptului că romanii au părăsit zeii străbuni şi că revenirea la aceştia ar putea însemna o înviere a Imperiului.

Sigur, politica era cum era atunci, Imperiul era ameninţat pe de o parte de popoarele de Răsărit, pe de altă parte începeau migraţiile dinspre Răsărit înspre gurile Dunării, Imperiul până la urmă a trebuit să se resistematizeze: era împărţit la început în două, erau doi împăraţi. Eh, toate acestea erau desigur, mişcări politice care aveau o legătură mai mare sau mai mică cu ce se întâmpla pe plan spiritual. Or împăratul Constantin a fost mişcat de o hotărâre decisivă în favoarea creştinismului prin vedenia pe care a avut-o înainte de bătălia cu Maxențiu. El moştenise de la tatăl său stăpânirea peste o bună parte din Imperiu, parte dinspre nordul Italiei. În lupta sa cu Maxenţiu, care vroia să-i ia stăpânirea, Constantin s-a rugat şi se vede că s-a rugat, fiindcă ştia de la mama lui care fusese creştină deja şi care i-a spus cum să se roage. În urma rugăciunii, ne spune mărturia lui Iosif de la Cezareea, care a fost prieten cu împăratul – l-a avut episcop pe acesta şi este primul istoric al Bisericii şi a scris o carte numită „Viaţa lui Constantin” (Vitta Constantinis). În aceasta, ne spune cum în amiază, împăratul a văzut pe cer semnul Crucii. Deasupra Crucii era o inscriptie în limba greacă care însemna: „În aceasta vei învinge”. Împăratul a văzut aceasta foarte clar şi atunci a poruncit ca pe fiecare steag să fie pus exact semnul pe care l-a văzut el. Apoi steagurile, şi toate celelalte arme, toate au primit semnul Crucii. În mod minunat, împăratul a biruit uşor pe vrăjmaşi, l-a împuns la Tibru şi aceasta a asigurat stăpânirea lui Constantin, care apoi a refăcut, după toată decăderea din ultimul veac, a refăcut Imperiul Roman între graniţele sale cele mai largi într-o unitate în care imperiul nu mai avusese speranţă să mai aibă vreodată.

Deci nu zeii păgâni au adus unitate şi stabilitate Imperiului, ci Hristos. Şi atunci Împăratul, pentru că Roma, capitala Imperiului era toată plină de idoli şi cetăţenii Romei erau decăzuţi – cei care aţi citit despre viaţa în Roma Antică ştiţi că oamenii aceştia care erau, erau bogaţi şi „sugeau” sângele poporului şi ajungeau în foarte mari căderi. Împăratul a avut inspiraţia să mute capitala decăzută şi a mutat capitala la Bizanţ – un mic oraş care era să devină un mare oraş prin numele lui Constantin, Constantinopolis înseamnă oraşul lui Constantin în limba greacă. Constantinopolul a avut o faimă de o mie o sută şi atâţia ani. Nu ştiu câţi sunt exact, cred că vreo 1130 de ani. Deci a fost o reuşită, vă daţi seama, împăratul acesta era un om politic care n-a dat de înţeles în timpul domniei sale că va da aşa mari urme în istorie: câţi mari împăraţi n-au crezut că fac şi dreg, dar nu s-a ales nimica până la urmă, pe când pe vremea lui Constantin iată că îl pomenim cu veneraţie pentru ceea ce a făcut şi a întemeiat acest Imperiu Roman încreştinat în acea nouă capitală şi până azi Constantinopolul rămâne un punct de referinţă.

Deci, realmente împăratul Constantin a fost purtat de mâna lui Dumnezeu. Împăratul ştia că mare parte din supuşii lui erau necreştini şi nu-i obliga să fie creştini, numai că a început să arate frumuseţile creştinismului.  Pe atunci, nu aveau ei o zi săptămânală de odihnă, împăratul Constantin a spus: „Duminică este ziua de odihnă a creştinilor”. Iar cei care nu sunt creştini, să se odihnească şi ei. Astfel, a decretat ca ziua aceasta care era sărbătorită de creştini să fie ţinută chiar de soldaţii păgâni. Soldaţii creştini erau îndemnaţi de Constantin să meargă la Biserică, era un decret iar cei care nu sunt creştini erau invitaţi ca, în ziua aceea în care nu aveau instrucţie şi nu aveau nimic de lucru, să iasă pe câmp sau undeva într-un loc frumos şi să-l slăvească pe Dumnezeu în felul în care ştiau ei.

Nu împăratul Constantin a inventat ziua Duminicii, cum spun adventiştii, ci el a recunoscut ziua aceasta sfântă a creştinilor şi a Învierii şi a decretat această zi ca zi universal în Imperiu pentru odihnă. Până atunci, să ştiţi că oamenii nu aveau o zi săptămânală de odihnă, numai evreii aveau. Evreii aveau Sâmbăta, dar ceilalţi oameni nu aveau. Necreştinii aveau câteva sărbători ale zeilor, din când în când. Ei, toată legislaţia lui Constantin, toate actele sale imperiale au fost gândite în acest fel!

Constantin este și cel care a facilitat organizarea primului Sinod Ecumenic la Niceea. Era atunci tulburare mare creată de erezia lui Arie. Această erezie bântuia mai ales prin Asia Mică, ajunsese şi pe lângă Dunăre şi împăratul Constantin sfătuit de episcopii de atunci a zis: „Trebuie să se adune episcopii şi ei să hotărască acest lucru”. În 318, Părinţii de la Niceea, Biserica de acolo există până azi, e în ruine, e în Turcia şi puteţi să o vizitaţi dacă doriţi, e în Turcia în localitatea Iznik. Acolo, discutând despre învăţătura primită de la Sfinţii Apostoli şi de la părinţii de dinainte, s-a formulat învăţătura de neschimbat împotriva rătăcirii lui Arie, învăţându-se ceea ce noi recităm în Crez de fiecare dată: că Iisus Hristos este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, că este Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat, Lumină din Lumină, născut din Tatăl, din veci, născut iar nu făcut, că Arie zicea că este creat, că este de o Fiinţă cu Tatăl şi prin care toate s-au făcut. Celelalte articole din Crez sunt formulate tot la primul sinod ecumenic şi prin ele avem învăţătura de temelie, anume credinţa în faptul că Fiul lui Dumnezeu, cel de o Fiinţă cu Tatăl, Dumnezeu Adevărat s-a întrupat din Fecioara Maria şi de la Duhul Sfânt şi S-a făcut om, că a pătimit, a înviat a treia zi, S-a înălţat la ceruri, șade de-a dreapta Tatălui şi iarăşi va să vină cu Slavă, Să judece vii şi morţii. Aici, avem, vedeţi, ochiul învăţăturii creştine care a fost întotdeauna învăţat de Biserică, dar care acum s-a formulat  într-o formulă neschimbată şi S-a rânduit ca creştinii să recite Crezul acesta în rugăciunea particulară, dar şi în rugăciunea în Biserică.

Ar fi de meditat asupra unor lucuri. Lumea de azi suferă pentru că conducătorii nu mai sunt creştini. E un mare dar pentru popor ca Dumnezeu să-i dea un conducător politic, care să fie purtat de mâna lui Dumnezeu. Vedeţi că noi avem acuma politicieni cu milioanele şi toate milioanele acestea de politicieni ne duc din rău în mai rău, pentru că ei nu au frica de Dumnezeu ca temelie şi nu au lumina lui Hristos care să-I călăuzească. Atunci, toate astea care le fac, ei cred că le fac bune, dar de fapt le fac rele şi sunt în defavoarea oamenilor, Când spune Sf. Ap. Pavel că “[…] adevărata stăpânire este rânduită de Dumnezeu” e adevărat. La fel şi Apocalipsa, care a fost scrisă în vremea lui Diocleţian, prigonitor al Bisericii, găsim aşa: despre Domisian, despre regatele de atunci, despre împăratul de atunci: „Acest împărat îşi are puterea nu de la Dumnezeu, ci de la balaur”, de la diavol.

Deci normal ar fi ca stăpânitorii să-şi aibă stăpânirea de la Dumnezeu, cum spunea Apostolul Pavel. Dar, din cauza păcatelor oamenilor iată, în istorii de atâtea ori sunt stăpânitori care nu-şi au locul şi puterea de la Dumnezeu, aşa cum ar fi normal, ci o au de la vrăjmaşul, de la balaurul care este diavolul şi Satana cum spune Apocalipsa.

O sărbătorim împreună cu împăratul Constantin pe mama sa, Elena. Ce femeie era aceasta!? Ea a fost o femeie simplă. Era, practic, slujitoare la un han când a cunoscut-o Constantin Clor, tatăl lui Constantin cel Mare. Da’ se vede că avea aşa calităţi, încât omul acela, care era general pe atunci, a luat-o în căsătorie. Ea avea nu numai frumuseţe trupească, dar mai ales calităţi intelectuale şi morale şi spirituale.

Extraordinar! Eh, femeia aceasta l-a condus din ce în ce mai mult pe Constantin Clor spre Hristos iar pe fiul ei l-a crescut într-un mod în care prea puține mame se pot lăuda că au crescut un copil. Când a ajuns fiul ei împărat cu ajutorul lui Hristos, împărăteasa Elena a lăsat tronul, n-a mai vrut să fie împărăteasă și s-a dedicat slujirii lui Dumnezeu. A plecat în țara Sfântă. Până astăzi, arhitecții sunt uimiți ce construcții s-au făcut în Țara Sfântă sub egida împărătesei Elena și a titlurilor ei. Poate mulți ați fost la Sfântul Mormânt. Să știți că acolo e un loc cu totul impropriu pentru construcție. Celelalte orașe au ocolit orașul acesta că s-a făcut așa un colț în locul în care era Golgota că nu se putea ajunge prea bine acolo. Era o râpă, o carieră în care era piatra și mai era un gol acolo unde se găsea o bucată mare de stâncă. Specialiștii spun până astăzi că Elena, împărăteasa Elena a avut niște idei geniale. Astăzi, recunosc ei cum a construit ea monumentul acela, primul monument al creștinătății.

Biserica Sfântului Mormânt e primul monument care era atât de propriu și de minunat în vremea aceea. Noi, ce vedem acuma nu este ce a fost odinioară. Știți că Biserica a fost dărâmată complet în anul 1055 din porunca unui sultan, Achim al II-lea. După aceea, au venit cruciații, după 1099, și au construit ei o Biserică mult mai mică. Biserica de astăzi este forma pe care au dat-o cruciații, nu-i Biserica lui Constantin. Dacă am avea aici niște planșe să vedem Biserica așa cum este ea, ar fi într-adevăr o vedere minunată. Ea era în centrul Ierusalimului, pe strada principală ce ducea la poarta Sionului. Biserica pornea de pe o stradă cu coloane iar centrul ei era Sfântul Mormânt.

Ei, împărăteasa Elena numai atât să fi făcut, Biserica Sfântului Mormânt, dar a făcut multe alte lucruri importante în Țara Sfântă și acestea au fost marcate de Biserici. Unde s-a născut Hristos există până azi Biserica Nașterii la Betleem și este, în linii mari, Biserica la fel ca pe vremea împărătesei Elena. Asta a făcut Elena! Ea n-a mai avut altceva în plan decât să slăvească pe Hristos iar fiul ei, Constantin a ajutat-o în toate acestea. Biserica i-a socotit toate acestea lucururi foarte importante. Biserica i-a socotit deosebiți. Deci atunci când ei au contribuit la proclamarea, la vestirea Evangheliei, ei au fost numiti „cei întocmai cu apostolii”, pentru că într-adevăr lucrarea lor a fost fundamentală pentru viața Bisericii. Împăratul Constantin a inaugurat secolul de aur al Bisericii, secolul al IV-lea, plin de minunate realizări. Cei mai mari teologi: Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur, Grigorie de Nyssa, Atanasie cel Mare, atâția mari oameni ai Bisericii care au strălucit și strălucesc până astăzi, îi numim până astăzi „mari dascăli ai lumii și ierarhi”, toți aceștia sunt într-un fel sau altul rodul acestei reîntemeieri pe care împăratul Constantin și împărăteasa Elena le-au realizat.

E frumos numele Constantin. El înseamnă „constant și trimite la constanța în fapte bune, pe Calea Domnului. Elena poartă un străvechi nume grecesc, care însă a fost împodobit cu harul sfințeniei de către aceasta. Iată cum nume care erau păgâne odinioară au devenit venerate prin faptul că ei au sfințit aceste nume! Permiteți-mi ca înainte de a o face părintele paroh, să vă felicit pe toți cei care purtați aceste nume.

Domnul să fie lăudat și pentru rugăciunile Sfinților și întocmai cu apostolii Constantin și Elena, să ne miluiască și să ne mântuiască pe noi, Amin!

Cuvântul Părintelui Daniel Cucul, parohul bisericii ortodoxe din Villarrobledo Spania:

Mulțumim preacucernice părinte profesor!

Preacucernice părinte, iubiți credincioși! Iată, în această zi minunată ne bucurăm împreună de acest mare praznic, de prezența părintelui și a fratelui și de prezența voastră, mai ales cei care n-ați fost la lucru, mă bucur că am reușit să ne adunăm și putem să-i dăm slavă și mulțumire lui Dumnezeu, mulțumim părintelui pentru timpul acordat, pentru seara minunată și pentru ziua de astăzi, ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să-l întărească și de acum înainte, să-i dăruiască preoție mântuitoare, pomenindu-ne și pe noi cum am zis și înainte, sănătate întregii familii și întregii comunități pe care părintele o păstorește cu atâta dragoste și cu atâta măiestrie.

Mulțumim doamnei Doina pentru prezența ei, pentru cartea pe care ne-a adus-o și sunt convins că cei care ați primit-o aseară ați aruncat o privire peste ea, peste cartea aceea minunată și datorită acestui fapt mulțumim și Bunului Dumnezeu și îl rugăm să ne ajute și să ne întărească în credință și să ne dăruiască putere pentru a putea merge mai departe în lumea aceasta.

La mulți ani tuturor celor care purtați aceste nume frumoase de Constantin și Elena, Bunul Dumnezeu să vă dăruiască multă fericire, pace și bucurii alături de cei dragi.

PS: Cu o seară înainte a avut loc conferința părintelui profesor Vasile, pe care o puteți urmări aici:

 

Astăzi este ziua mea!

Salutare, dragilor!

Astăzi, 23 aprilie, este ziua mea, ziua bibliotecarului! Tot astăzi este și ziua prietenelor mele, cărțile!

Vă invit să vă bucurați dimpreună cu noi!

Iată-ne!

CU TEANCUL DE CARTI PE MASA

Astăzi, am avut ședință foto cu câteva dintre vedetele mele:

Sfânta Scriptură (Biblia)? Cartea de căpătâi

DSC_0012

Cartea Bunicuțului

DSC_0018.jpg

Cărțile care m-au învățat BUCURIA

DSC_0023

DSC_0048

Cărțile care mi-au adus lumină în hățișurile relației de cuplu

DSC_0070

Cele două cărți despre sănătate

DSC_0097

Istoria în limbaj de poveste

DSC_0035

Și cartea Maicii Gavrilia care-mi odihnește sufletul

DSC_0055.jpg

Cartea de bucate binecuvântate

DSC_0104.jpg

Încărcat c-un sac de… Cărți (caş),

Un măgar urca pe… Scară (coastă)

DSC_0117

Să se ducă la … mansardă (oraş) –

Când, gonit de vreo năpastă,

Coborând haihui urcuşul,

Sare-n drum un iepuraş!

Se opreşte măgăruşul

Şi sfârşit de-atâta cale,

Zice cumpănindu-şi sacul:

DSC_0119

– Greu la deal!

– Ba-i greu la vale,

Că mă duc de-a berbeleacul!

Greu la dea și greu la vale, de Otilia Cazimir)

DSC_0003.jpg

CITESTE

Te aștept la bibliotecă

IMG_20171222_132541

 

Legume de supermarket – legume din piața – legume din gradina proprie sau a unor rude sau prieteni

Dragii mei dragi

Vă salut cu mare drag și în dimineașa aceasta!

Deși am spus de câteva ori cu mâna pe inimă că mă las de subiectul ”mâncare sănătoasă”, iată-mă scriindu-vă tot despre mâncare…., dar de data asta cu gând să aplic vorba aceea ”numai asta și gata”.

Inițial, am vrut să vă scriu despre bame, pe care le-am gustat în dimineața aceasta pentru prima dată, dar cum stilul scriiturii mele este să mă lungesc, vă voi scrie mai întâi despre legume în general și de unde ni le procurăm.

După ”prodigioasa” mea experiență în materie de alimentație sănătoasă / alimentație  benefică/ alimentație hrănitoare, vă pot spune că dintre toate alimentele, consumul de legume crude este esențial, acestea fac minuni în organism, fie ele legume obișnuite sau bio sau mai știu eu cum, important e să fie crude, adică nepreparate termic.

Vă spuneam zilele trecute că am avut o perioadă în care m-au muncit poftele și am preferat doar dulce ….

Mulțam lui Doamne că încep să-mi vin în fire…..

Știi, odată ce guști bunul, binele, chiar dacă mai sari calul, tot acolo revii, cel puțin așa am observat la mine. Am experimentat tot felul de ”stiluri de alimentație”, dar tot la cea vegetală mă întorc, asta fiind de fapt baza alimentației noastre.

Am mâncat câtva timp gătit, dar am început să duc dorul salatelor, bogatelor salate de crudități și astfel, am poftit pe doamna comoditate să-și ia tălpășița.

Ei bine, cu mila Domnului, am revenit la consumul legumelor en-gros și en-detail!

Oooo, dar stai așa…, să vezi o altă ispită, un alt obstacol:

De unde cumpăr legume???

Cum de unde? din piață, nici nu încape vorbă!

 

Dar am avut o revelație uimitoare: legumele bio, crescute natural, ”în grădina proprie” a precupeței sunt pe cale de dispariție.

09_legume_de_primavara

Să vedeți fază:

Mă duc într-o zi în piață la una dintre prietenele mele precupețe (știți eu sunt abonată în piață la legume și fructe și astfel , m-am apropiat de precupețe …, m-am împrietenit cu ele…) și îi cer niște pătrunjel. Nu aștept să mă servească, ci înșfăc eu o legătură faină de pătrunjel, dar ea mă oprește și-mi spune: nu din ăla, stai că-ți dau de-al meu!

Înlemnesc și fac ochii cât cepele!

Precupeața bagă mâna sub teancul de legături de pătrunjel și scoate câteva legături ceva mai firave, dar cu un miros minunat, și mi le pune în plăsuță și mi le dă. Plătesc și plec, tot gândindu-mă la ce-o fi însemnând ”pătrunjel de-al meu”???

Misterul s-a dezlegat:

aproape toată marfa din piață e adusă din marile depozite en-gros din țară sau de la vecini ……….

Păi, cum nevoia să mai câștigi, cum să mai reziști pe piață ca mic producător când giganții vin tăvălug peste tine? Și culmea, nu ai voie să vinzi mai scump decât ei… și atunci ce faci? Te vinzi pe tine (prin minciuni crase că legumele sunt de la tine din grădină ) și cumperi de la ei, pui adaos și vinzi mai departe…., ca să supraviețuiești și tu!

Și atunci, te întrebi: de ce să cumpări aceleași legume super chimizate, nenorocite, secătuite, plasticizate cu preț îndoit sau întreit…???  când poți să mergi direct la supermarket să-ți alegi ce vrei? și să faci asta în cunoștință de cauză, nu în amăgire că ai cumpărat bio??? Acolo, uneori, poți să ai baftă să prinzi ”reduceri substanțiale” (99 bani legătura de morcov sau salata verde, de la 2,49 lei… sau 99 bani kg de păstârnac…. sau 10 bani legătura de leurdă sau leuștean sau kg de sfeclă roșie, în loc de 3 lei kg cum e în piață,  sau….. 1 leu (în loc de 19, 99 lei, 500g de bame, pe care lunea trecută le văzusem cu 9, 99lei), așa cum am prins eu aseară ????

Conștientizând această situație, această stare a lucrurilor, pur și simplu am plâns și mă tot întrebam: De ce preocuparea sau pasiunea asta pentru a face rău, a distruge?

Ăsta e blestemul….. Iată în ce hal am ajuns!

Dacă mai demult nu se găseau alimente, acum abundă de alimente …, dar sunt copii fidele ale alimentelor…, identic naturale….

Iar dacă te apuci de grădinărit, nu poți face producție mare fără chimicale….

Parcă e o situație fără ieșire…

Soluții? Sunt!, dar doamna comoditate prinde putere tot mai multă… De ce să te mai ostenești să cultivi ….

De ce să te mai rogi, de ce să mai stropești grădina cu aghiazmă, de ce să mai faci sfeștanie ca să se binecuvinteze pământul? Mai ușor e să te vaiți sau  să înjuri….

Asta e durerea mea…!

Și ca să nu înnebunesc, m-am aruncat în brațele Milei dumnezeiești.

Iar când nu ajung să cumpăr din piață, de la prietenele mele care mai au o fărâmă de frică de Dumnezeu, cumpăr și de la magazine și …..mănânc și plâng ….. și mulțumesc.

Și Doamne face milă cu noi și, din când în când, o altă prietenă de-a mea îmi dăruiește din multa ei bunătate ce mai cultivă ea prin grădină și atunci, am impresia că un înger se coboară din cer, trimis fiind de Doamne să ne-aducă merinde din Grădina Raiului, așa mireasmă și așa gust minunat au!

Să vă vând un pont: când vedeți reduceri în supermarket la legume împachetate și doriți să luați mai multe pungi, desfaceți una și o răsturnați într-o pungă din aceea de pe rolele ce se află de obicei la raionul de legume, și pipăiți-le să vedeți dacă sunt întregi… și dacă e ok, legați punga, puneți-o în cărucior și adăugați și alte pungi sau caserole. Mie mi s-a întâmplat să iau seara Rucola cu 10 bani și a doua zi, când am desfăcut-o, să fie macerată…., să fie ”balegă”.

Iată cum am procedat aseară când am văzut caserolele cu bame care erau reduse de la 19, 99 lei la 1 leu. Am luat o caserolă, am desfăcut-o și am rupt o păstaie… și am văzut că e tare… Am pus caserola într-o pungă și am legat-o și am cumpărat-o.

 

Prima salată de verdeţuri din Postul Mare (2016)

Dragilor

Cu ajutorul lui Doamne, am păşit în Postul Mare.

Drept să vă spun, l-am aşteptat cu mare nerăbdare.

Postul este pentru mine putere. El mă îngrădeşte cu pază bună împotriva tuturor ispitelor din partea mâncărurilor cu animalierele ademenitoare…

E ceva foarte interesant: cât timp ţine postul, nu am treabă…, simt aşa o mare ocrotire şi forţă să mănânc sănătos. Deşi îmi vine pofta când văd sau miros mâncăruri cu animaliere, ea pleacă de cum vine. Atâta timp cât nu bag nimic în gură de „dulce” (animaliere), e în regulă. E mult mai uşor! Vegetalele au tot ce trebuie organismului. Nu e greu să mănânci mâncare de post. Mai greu e să mănânci puţin din toate.

Desigur, a posti după rânduiala bisericească e o altă discuţie…

Ieri, spre exemplu, şi azi sunt zile aliturgiuce, adică nu se săvârşeşte sfânta liturghie şi ca atare, nu se mănâncă deloc sau pentru cei mai slabi doar după ora 15 sau seara, după slujba canonului mare, doar pâine şi apă….

Ne-am obişnuit să spunem că postim când mâncăm vegetale. Dar acesta nu e post, e o adevărată desfătare. Mâncarea de post e cea ca la un adevărat festin. Mai ales salatele.

Ieri, am preparat prima salată din acest post.

Prima salată cu toate verdeţurile de primăvară: urzici, sălăţică de pădure (untişor sau grâuşor), frunze de păpădie, leurdă, lobodă, salată verde, ceapă verde, ridichi de lună şi frunze de ridiche, spanac, frunze de pătrunjel şi stropite cu un pic de ulei de măsline şi zeamă de lămâie şi sare de mare fină.

Cum am preparat salata?

Simplu:

  • am spălat verdeţurile cu grijă
  • le-am scurs de apă
  • am pregătit vasul pentru salată
  • am turnat o lingură- două de ulei
  • le-am tăiat pe rând şi între timp le-am amestecat cu uleiul
  • l-a final, am stropit cu zeamă de lămâie şi un praf de sare şi o lingură de fulgi de drojdie

şi am adăugat nişte cartofi înăbuşiţi aromatizaţi cu usturoi.

No, asta mai e post?

IMG_20160314_151244IMG_20160314_151252

Nu! E un adevărat banchet!!!!

Doamne Dumnezeule nu am cuvinte să-Ţi mulţumesc pentru o asemnea bunătate!

Spre mirarea mea, printre leurdă deja am găsit doi boboci… Ei, asta-i culmea! Doar e prima dată când am cumpărat leurdă… ! O  fi aşa de înaintată vremea? Doar ştiu că până în aprilie se poate consuma leurda..?!

Da, timpul se grăbeşte… E martie şi noi deja ne-am săturat de urzici!

Deja sunt „bătrâne” urzicile!!!!!

Aşa că, fuguţa în piaţă să prindeţi minunatele verdeţuri de sezon şi să vă faceţi rezervele pentru un an întreg…, că pân’ la anu’ îi tare mult!!!

Spor la spălat verdeţurile şi Poftă bună!

Pfoai, asta m-a dat gata! Ca o completare la cele spuse în ultimul articol

Măicuţa mea, maica Siluana mea dragă, ce m-aş face eu fără tine? Doamne să te ţină sănătoasă.

Când să mă liniştesc cumva întru atitudinea mea de retagere, iată ce-mi spune maica:

„E nevoie, când facem ce vrem, să iubim. Să iubim cu iubirea Domnului, cu harul Lui, împlinind toate poruncile Lui, fără a judeca pe cineva. Altfel atitudinea noastră va fi dictată de bunul meu plac. Acest „bun plac” poate fi mai bun sau mai moral sau mai corect decât al celorlalți (din ce perspectivă?!) dar, fiind al meu, va fi egoist. Singura cale pe care ne-a oferit-o Domnul și pe care ne învață Duhul Sfânt pas cu pas este tăierea voii proprii pentru voia lui Dumnezeu. E o știință pe care ne-o tot predau Sfinții de veacuri și singura care ne aduce bucuria după care tânjește inima noastră. Se învață greu, mai ales când nu ai îndrumător experimentat, dar, vorba ta, merită!

Să nu iei ce-ți spun ca pe o observație personală, ci ca o întregire a punctului tău de vedere. Ceea ce spui rămâne foarte valoros și e de multe ori singura ieșire din sclavia emoțională despre care vorbeam. Dar, în logica Domnului Iisus Hristos, ieșirea din robia păcatului trebuie însoțită de intrarea în libertatea Harului care înseamnă ascultarea de Domnul și de Poruncile Lui dătătoare de viață. În această perspectivă poți să faci voia altcuiva din dragoste și nu din obediența sclavului, din frică sau alte motivații înjositoare pentru demnitatea omului chemat să asculte doar de Dumnezeu. Nu?

Cu dragoste și rugăciune,

Maica Siluana” *http://www.sfintiiarhangheli.ro/intrebari/20160303/societatea-mai-ca-l-convins-pe-dragos-sa-ignore-ce-simte-si-sa-faca-ceea-ce

Mulţumesc! Mulţumesc! Mulţumesc!, măicuţa mea!

Doamne ajută-mă, dă-mi să iubesc, să mă lepăd de egoul meu!!!!

Dacă n-o să mai apuc să vă mai scriu, vă doresc un post cu roade vrednice de pocăinţă (schimbare a minţii).

Hristos a înviat, dragilor!

Mulţumiri doamnei Odeta Veştemean pentru susţinerea proiectului Îndrăznesc să trăiesc sănătos!

Dragilor

Mă gândeam zilele acestea la cum lucrează Doamne Doamne cu noi cei mici….

Ne trimite oameni care sunt capabili să ajute, să lucreze spre binele celor mulţi.

Aşa s-a întâmplat şi cu mine…:

În noiembrie 2014 a venit la mine doamna Odeta şi mi-a spus că îi place cartea mea „Îndrăznesc să trăiesc sănătos” şi crede că ar fi util ca împreună să venim întru întâmpinarea sibienilor interesaţi să trăiască sănătos

şi aşa, „m-a împins ” ca să demarăm seminariile gratuite de anul trecut din cadrul proiectului Îndrăznesc să trăiesc sănătos.

Toate s-au rânduit atât de minunat, şi sala gratuită, şi oamenii minunaţi care s-au implicat.

Doamna Odeta

ODETA 8 Martie (13).JPG

a susţinut proiectului Îndrăznesc să trăiesc sănătos dând anunţurile gratuite la ziar şi participând cu împreună lucrare la seminariile susţinute, cum au fost cel despre femeie şi cel despre iertare, dânsa fiind şi un coach certificat.

Cât de mult contează să întinzi o mână de ajutor!

Mulţumesc, Odeta mea pentru toată susţinerea acordată!

E o mare binecuvântare şi bucurie că am lucrat împreună pentru sibieni!

8 Martie (10).JPG

Anul acesta (2016) l-am început într-o aşteptare…, aşteptare a unei alte mâini care să mă tragă, să mă împingă acolo unde Domnul are de lucru … şi unde semenii doresc să primească….

Fie voia Domnului cu noi, cu toţi!

Au ieşit urzicile!

Dragilor

Au ieşit urzicile!

urzici IMG_20160220_171952
În bucătăria mea, urzicile au un loc deosebit.

Ele îmi amintesc atât de simplu de pronia divină care ne-a rânduit cele de trebuinţă. Citeam deunăzi într-o carte că urzicile ar conţine 40% aminoacizi …. De aceea am crescut eu sănătoasă fără carne…., căci atunci când eram copil…., carnea era ceva foarte rar….

Zilele astea, ca să-mi văd slăbiciunile şi să le înţeleg şi pe ale celor din jurul meu, mâncând carne, tânjeam după păpica noastră binecuvântată şi rânduită de la început…., mâncarea de vegetale…

M-am convins, pentru a nu ştiu câta miia oară, că nu am nimic de pierdut dacă nu mănânc animaliere…..

Haideţi la urzici!

Sâmbătă am fost la cules urzici. O splendoare!
Acum sunt atât de fragede!
Până la începutul postului, se fac numai bune!

IMG_20160220_172048

Sunt ascunse bine….

la cules urzici IMG_20160220_172056

Am tot hălăduit pe dealuri, încât ne-a prins noaptea….

Un apus superb….

Cum prefer să mănânc urzicile?
Tăiate mărunt şi frecate cu sare şi amestecate cu ceapă tăiată finuţ şi un strop de lămâie şi puţină grăsime şi cu mămăliguţă, e cea mai bună friptură…..

Pentru mai multe reţete, răsfoiţi cartea

coperta1 cartea de bucate

 

Mă bucur că sunt femeie, o carte tulburătoare!

Dragii mei dragi prieteni, iniţiatori şi susţinători ai proiectului “Îndrăznesc să trăiesc sănătos”,

Vă salut din nou cu inima plină de bucuria lui Doamne, Care, astăzi, S-a milostivit de mine şi m-a copleşit iarăşi cu bucuria Lui, aici, în căsuţa mea, între puişorii mei, în bisericuţa noastră minunată din cartier, pe mine, care, din nou, am încercat să caut modalităţi de a pleca aiurea, cu nădejdi deşarte, că voi găsi ceea ce era şi este atât de aproape, în maxima mea apropiere……

Nu contenesc să mulţumesc mereu lui Doamne pentru toate câte ne dăruieşte…!

Astăzi după sfânta liturghie, Părintele meu, Părintele Vasile Mihoc, ne-a vorbit despre “provocarea lui Hristos”.

Parafrazez câteva idei:

“Hristos ne provoacă…, iar noi căutăm răspunsuri…, pe care le găsim în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Biserică. Domnul se revelează şi se tâlcuieşte prin fapte…, prin Naşterea sa, prin Jertfa şi prin Învierea Sa….

Astăzi, sunt tot felul de rătăciri…, dar în Biserica noastră dreptmăritoare, totul e clar…, totul se descoperă în Domnul nostru Iisus Hristos”.

Domnul ne provoacă, noi răspundem, fiecare în felul lui.

Eu am ales să împărtăşesc şi altora din prea plinul darurilor primite… Astfel, am început proiectul “Îndrăznesc să trăiesc sănătos”, când am ieşit întru întâmpinarea omului simplu care-L caută pe Doamne. Cei care aţi citit cartea “Îndrăznesc să trăiesc sănătos”, cunoaşteţi cum a pornit tot acest mare proiect, proiectul vieţii mele, proiectul “Îndrăznesc să trăiesc sănătos”…

Pentru cei care încă nu ştiţi povestea, vă voi spune câteva lucruri:
Sunt un “sangvinic spontan” plin de mult entuziasm şi multe idei. Dorul meu cel mare este să mă lipesc de Doamne şi să-L iubesc şi să trăiesc viaţa Lui, împărtăşită în Sfânta Euharistie şi în toate Tainele şi rânduielile Sfintei noastre Biserici. Mă doare inima şi sufletul când văd suferinţa semenilor, când îi văd pe cei ce nu ştiu sau nu pot sau nu îndrăznesc să folosească darurile pe care Domnul este mereu gata să ni le dăruiască …..

Pasiunea mea de căpătâi este lectura şi împărtăşirea lucrurilor minunate pe care le descoper mereu. Debordez de entuziasm la o idée extraordinară şi izbucnesc în strigătul lui Filip adresat lui Natanail: “Vino şi vezi!”.
Îmi fac foarte uşor prieteni… şi dorul meu este ca şi ei “să guste cât de bun este Domnul!”. Aşa s-a scris prima carte, aşa am răspuns provocării …., apoi au urmat celelalte…

Iată-ne spre sfârşit de an! A trecut atât de minunat acest an! Proiectul “Îndrăznesc să trăiesc sănătos”s-a desfăşurat, în ciuda tuturor greutăţilor intâmpinate! Am întâlnit oameni atât de minunaţi, care l-au sprijinit! Stau cu răsuflarea tăiată şi aştept ce va mai urma…, cum va rândui Doamne toate. realitatea e că în afară de entuziasm, de dor, de dorinţă, nu am nimic, totul e la Doamne

În cadrul acestui proiect, am venit în faţa voastră, nu ca specialist, ci ca una care “a gustat şi a văzut cât de bun este Domnul” şi cât de bune sunt alimentele vegetale integrale şi m-am străduit să vă fac şi vouă poftă.

Puţina mea osteneală a fost răsplătită atât de mult!

Mă minunez cum lucrează Domnul prin sărmanele mele mâini.

Iată am primit încă o mărturie a unei prietene, care mi-a umplut inima de recunoştinţă:

“Mă bucur că sunt femeie, o carte tulburătoare, care rescrie în multe locuri nu doar evenimente asemănătoare din viaţa mea, cât mai ales trăiri.

coperta

Am plâns cu durere şi mi-am revăzut sumedenia de neputinţe şi de păcate, dar mai ales mlaştina nevăzută a fiinţei din care mă căznesc să ies de peste 10 ani…

Vă spun că, în lumina celor citite, nu mă aflu decât la începutul vieţii mele duhovniceşti. Multe răni nu mi s-au vindecat, nu am iertat cu adevărat, mereu sunt cu degetul pe trăgaci să dau replica, să mă apăr…

Şi îmi doresc atât de mult să am bucurie!…

Vreau să-i iubesc pe oameni, iar pe mine să mă iert pentru tot ce am greşit faţă de ei şi de Dumnezeu atât de mult şi de des…

Am învăţat mult din experienţa dvs. şi am fost marcată adânc de durerea din ea şi de taina bucuriei care i-a urmat. Mare e Dumnezeu în toate cele ce sunt!”. (Geta)

Amin! Amin! Amin!
Mulţumesc! Mulţumesc! Mulţumesc!

Impresii de la Targul de Carte si Revista religioasa de la Sibiu

Dragilor

iata cu ajutorul lui Dumnezeu, a mai trecut o editie a Targului de Carte si Revista religioasa de la Sibiu!

A fost minunat! Cu ajutorul lui Doamne, mi-am mai fortat puterile, la care Domnul a adaugat harul Sau si asa ne-am bucurat de carti si painici.

Despre painica, toata lumea a facut ochii mari, a fost o surpriza sa vezi intre carti bucatele de painica taiata precum anafura…. Le-a placut tuturor painica mea si astfel putina osteneala a fost ras-rasplatita….

O doamna mi-a spus ca o astfel de painica a mai mancat la manastirea Essex din Anglia, unde este o maica nemtoaica care avea o moara si face si ea painica din faina integrala proaspat macinata..

Minunat!

alta doamna mi-a spus ca painica mea ii aduce aminte de prescurile de la  manastirea Sfantul Ioan Casian din Constanta..

Minunat!

Un domn nu se mai oprea din gustat... iar sotia mi-a spus ca el e foarte pretentios la paine si daca manaca asade cu pofta inseamna ca-i place mult painica dvs.

Alt domn mi-a spus ca a citit multe despre coptul painii si un timp a mancat o paine nedospita si a slabit mai multe kilograme… E foarte important ce fel de paine mancam , mi-a spus acel domn.

Slava lui Dumnezeu! Daca macar unul dintre cei care au gustat painica mea se vor apuca sa coaca paine in casa, tot e un castig enorm!

Targul de Carte si Revista religioasa de la Sibiu este unul dintre evenimentele cele mai importante . Cu prilejul lui, ma intalnesc cu prietenii mei din tara si petrecem 4 zile minunate, culminand cu o agapa frateasca pe cinste… Parca mai ieri a fost anul trecut… ;i ca maine va fi anul viitor… Doamne ce repede trece timpul… si de aceea doresc sa pun marcaje….sa ne amintim aceste momente. Multumesc Lui Lucian ca anul acesta a filmat si a fotografiat si astfel va puteti bucura si voi, dragii mei cititori.

Aici aveti tot ce s-a petrecut la Targ:

http://targdecartereligioasa.ro/index.php/editia-xv-2015/

Aici aveti festivitatea de inchidere, precedata de cantece minunate.

Praznicul Sfântului Nectarie şi Chemarea creştinului la mărturisirea Învierii Domnului

Dragilor

Domnul mă bucură mereu şi mereu de fiecare dată când vin în Casa Sa, chemându-mă, aşteptându-mă şi primindu-mă de fiecare dată la Masă cu El.

Eu intru cu cutremur, ştiindu-mi neputinţele, rănile şi dorurile mele învăluite de lumini şi umbre …
Intru şi mă smulg din ghearele deznădejdii, îndoielilor, gândurilor rele… şi, gâfând, cad la picioarele Domnuţului meu, mulţumindu-I că am scăpat la El, preferând să fiu arsă de focul milei Sale decât de chinuitorul foc al deznădejdii şi gândurilor vrăjmaşe.

Mare sărbătoare este astăzi pentru noi credincioşii creştini! Astăzi, Biserica noastră îl prăznuieşte pe Sfântul Nectarie Taumaturgul, vindecătorul de cancer şi de toate bolile.
Dimineaţă, soţiorul m-a rugat să duc eu copilaşii la şcoală şi, mergând spre şcoală, am trecut prin faţa sfintei biserici şi am auzit chemarea Domnului în sunetul clopotelor de începere a Sfintei Liturghii… Mă uitam pe stradă doar-doar voi vedea un părinte cunoscut care-şi duce copiii la şcoală cu maşina şi pe care să-l rog să-i ia şi pe ai mei. Îmi doream să ajung la Sfânta Liturghie, să-i mulţumesc domnului pentru toate darurile şi să-L rog să mă ajute şi în cele care-mi stau înainte, îmi doream să ajug cât mai repede şi mă rugam să pot zbura…

Şi îngerul meu păzitor iarăşi a venit în ajutor, dându-i prin minte lui M., o mămică, să oprească şi să mă întrebe dacă nu vreau să-mi ia şi fetiţele mele la şcoală… Le-am îndesat pe bancheta din spate şi, dându-le ultimile instrucţiuni, am închis ferm portiera maşinii, am alegat spre biserică strigând într-una „Doamne mulţam, Doamne mulţam, Doamne binecuvinteaz-o pe M şi răsplăteşte-i dragostea….!”.

Şi uite-aşa înaintăm pe cale, târâş-grăbiş, înotând pe valurile care, uneori sunt line, alteori vin învolburate …, forţând nota şi oprind timpul vreme de două ceasuri în bisericuţa noastră în care azi, am avut şi o surpriză pe Părintele Damaschin de la Athos

şi pe Mihaela şi misiunea lor în Africa, despre care vă invit, din lipsa mea de timp, să aflaţi mai multe, azi la ora 12 la Teologie la conferinţă…

Ascultându-l pe părintele Damaschin, această minune de om, care, grec fiind a învăţat limba română…

Şi care ne-a povestit despre Sfântul Nectarie într-un limbaj atât de dulce, cu acel accent superb…
Sfântul Nectarie este un mare sfânt, spunea Părintele Damaschin, el, Sfântul Nectarie a spus oamenilor că Dumnezeu i-a dat darul de a vindeca toate bolile, numai că oamenii trebuie să-l cheme în ajutor, dar oamenii, majoritatea, nu-l cheamă…

Sfântul Nectarie s-a arătat cuiva şi i-a spus că Domnul l-a aşezat în cer alături de marii ierarhi, de Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur. Acel om l-a întrebat pentru care fapte l-a făcut Dumnezeu sfânt şi el a răspuns că el a trăit în lume, nu a fost pustnic, nu s-a nevoit ca pustnicii, dar Dumnezeu, pentru faptul că şi-a iertat clevetitorii şi vrăjmaşii, l-a sfinţit şi i-a dat daruri multe, printre care şi darul vindecărilor.

Odată, când au venit clevetitorii şi l-au acuzat urât, că este desfrânat şi alte lucruri urâte, el nu a răspuns nimic, decât: „Este Dumnezeu!” şi după ce clevetitorii au terminat de spus toate acuzele, Sfântul Nectarie i-a chemat la trapeză la masă…

Apoi, Părintele Damaschin ne-a vorbit despre misiunea sfinţiei sale în Africa, cum construieşte biserici acolo şi cum îi botează pe africani…Ne-a spus şi despre Mihaela, pe care eu o cunoscusem sâmbătă la Târgul de Carte religioasă, că ea ştie limba franceză… şi că va veni şi ea în Africa să facă misiune şi dacă mai doreşte cineva să vină, îl primeşte cu bucurie…

Şi m-am aprins şi eu de râvnă, mai ales că părintele Ioan a adăugat că avem şi noi datoria de a face misiune, de a mărturisi şi altora credinţa pe care o manifestăm aici în biserică..

Da, dar eu … eu nu ştiu nicio limbă străină…

Şi mi-a venit gândul: dar eu pot face aici misiune: nu sunt oare destui creştini deja botezaţi care nu ştiu de ce trebuie să postească, de ce trebuie să meargă la biserică sau ce se întâmplă în biserică la slujbe…, nu sunt atâţea creştini ortodocşi nefericiţi şi apăsaţi de boli….
Ia uite ce de treabă ai Doino!

Mă uit la oamenii din jurul meu, la fraţii mei ortodocşi, la noi toţi, ce mare bogăţie avem şi nu ştim cum s-o folosim îndeajuns…..

Părintele Damaschin vorbea de negrii din africa că nu ştiu ce-i aia bucurie, că viaţa lor e apăsată de întuneric şi vrăjitorie…

Dar noi, noi, dreptcredincioşii, care avem pe Duhul Sfânt…, adesea ne lăsăm copleşiţi.. de ce? … îndrăznesc să întreb, folosindu-mă de o expresie a Părintelui Necula: „De ce eşti trist popor al Învierii?” Hai sus! Ridică-te şi întăreşte şi pe fraţii tăi mai mici…Fii lumină, care să reflecte până-n Africa întuneacată!

Doamne, dă-ne harul Tău nouă dreptcredincioşilor Tăi creştini şi ajută-ne să fim lumină, să fim martorii Învierii Tale, ai nădejdii şi bucuriei Tale! Amin
Mulţumesc, Mulţumesc, Mulţumeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeesc!

despre misiunea in Africa

https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2012/05/03/cu-parintele-damaschin-grigoriatul-despre-impresionanta-misiune-ortodoxa-in-africa/