Arhive etichetă: casa

Codul Împărăţiei cerurilor: Predica de pe Munte

Buna dimineaţa dragilor!

Astăzi, cu mila şi cu ajutorul Domnului, am ajuns din nou la bisericuţă.
Mare binecuvântare şi pace! Domnul ne-a umplut iarăşi rezervoarele inimii noastre, ca să putem da mărturie tuturor celor din jurul nostru de bucuria Lui.

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele nostru

moto_0205

ne-a spus, ca de obicei, un cuvânt minunat, pe care, tot cu ajutorul lui Dumnezeu, am reuşit să găsesc timp şi posibilitate să-l transcriu aici:

„Iubiţi credincioşi, evanghelia de astăzi este o revenire la evangheliile ce s-au citit săptămâna trecută. S-a citit săptămâna trecută din Predica de pe Munte, iar săptămâna aceasta s-a citit din Cuvântarea apostolică de la Matei capitolul 10.

Astăzi, s-a revenit şi s-a citit finalul capitolului 7, finalul Predicii de pe Munte şi apoi, încă 4 versete din capitolul 8 de la Matei, despre vindecarea unui lepros de către Mântuitorul.
Predica de pe Munte, pe care o găsim în forma ei dezvoltată la Matei capitolul 5, 6 şi 7, cuprinde un adevărat rezumat al învăţăturii Mântuitorului. S-a spus despre Predica de pe Munte că este un adevărat „cod al Împărăţiei cerurilor”.

În finalul Predicii de pe Munte, Mântuitorul dă o pildă, pe care am auzit-o astăzi şi spune: „Oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi le îndeplineşte, asemăna-se-va bărbatului înţelept care a clădit casa lui pe stâncă. A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă. Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le îndeplineşte, asemăna-se-va bărbatului nechibzuit care şi-a clădit casa pe nisip. Şi a căzut ploaia şi au venit râurile mari şi au suflat vânturile şi au izbit casa aceea şi a căzut. Şi căderea ei a fost mare”. (Matei 7, 24-27)

Vedeţi, această pildă, pe care o vedem împlinindu-se iară şi iară sub ochii noştri? Oamenii care ascultă cuvântul Mântuitorului şi care împlinesc poruncile Lui aceea îşi zidesc casa pe stâncă.
Ce important e să luăm aminte la această pildă! Cum stăm noi cu auzirea şi cu împlinirea Cuvântului Mântuitorului.

Domnul este Cel care ne învaţă cu putere. Evanghelia spune în continuare că mulţimile erau uimite de învăţătura Lui Iisus, căci îi învăţa ca Unul Care avea putere nu ca şi învăţătorii lor.
Învăţătura Mântuitorului nu este o simplă învăţătură de şcoală, nu este o simplă selecţie sau o simplă antologie de păreri, de opinii, ci învăţătura Mântuitorului este o învăţătură pentru viaţă. Porunca Lui, spune Sfânta Scriptură, este viaţă veşnică.

Cuvintele Mântuitorului sunt pentru noi viaţă veşnică şi când intrăm în harul cuvântului Mântuitorului suntem pe calea aceasta sigură şi casa vieţii noastre se menţine pe stâncă.

În continuare, s-a citit despre vindecarea unui lepros. A venit la Mântuitorul un lepros şi a spus: „Doamne, dacă voieşti, poţi să mă curăţeşti”. Boala aceasta a leprei era o boală fără speranţă de vindecare. De aceea, a spus: „Dacă voieşti, poţi să mă curăţeşti”. Mântuitorul a spus simplu:

Voiesc, curăţeşte-te” (Matei 8, 1-4) şi i-a poruncit să se arate preotului ca să constate vindecare. Preotul era singurul care putea constata că a fost vindecat şi îl putea reintegra în comunitate. Lepra era o boală contagioasă şi de aceea leproşii erau izolaţi.

Vedeţi, dacă vii la Mântuittorul cu crediţă!

Chiar în zilele acestea citeam o carte în care sunt adunate minuni făcute de Sfântul Luca al Crimeiii. Vindecări de boli foarte, foarte grele. Sunt mărturii multe date de medici din Grecia despre vindecări de boli foarte grele, pe care ei le-au constatat şi care, prin mijlocirea Sfântului Luca, au fost vindecate.

Bunul Dumnezeu să primească Sfânta Liturghie şi să ne miluiască”.

Să trăiţi Părinte!”.

Mulţumesc, Părinte!

Da! Da! Cuvintele Mântuitorului cuprind în ele puterea împlinirii lor, numai noi să intrăm în ele şi să le împlinim. Domnul ne-a dat porunci, dar a pus în ele şi puterea împlinirii lor.
Crezând şi împlinind Cuvântul Domnului, vedem cum El ne transformă. Aceasta este diferenţa dintre învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos şi cea a oricărui alt învăţător!

Chinurile unei vieți ”confortabile”

Dragii mei,

zilele acestea, sunt prinsă în amenajarea bucătăriei. În dimineaţa asta, când lipeam hârtia pe lângă geamuri, ca să nu le murdăresc cu vopsea, m-am gândit să vă scriu câteva rânduri şi să vă împărtăşesc gândurile mele. Mă gândeam la toate înlesnirile pe care le avem astăzi şi cât de uşor poţi să-ţi faci treburile! Dar cu toate acestea, tot nu suntem fericiţi, mulţumiţi şi liniştiţi.

Îmi amintesc că atunci când m-am căsătorit, i-am zis soţiorului că o cameră să avem, o singură cameră, dar să fie a noastră, să nu mai stau în gazdă, şi voi fi fericită. Da, de unde! Au venit copilaşii şi nu ne mai erau suficiente două camere, care aveau şi igrasie. Şi apoi, mai avem nevoie şi de aia, şi de aia…

A ajutat Domnul de ne-am făcut căsuţă nouă, la care am lucrat pe brânci vreo 5 ani. ”Şi dă-i şi luptă” şi o groază de lucruri lipsă, dar e cu faţa spre soare şi eram fericită, chiar dacă n-aveam baie la etaj, şi nici mobilă de bucătărie, şi nici multe altele… Dar de ceva vreme, nu mai suportam bucătăria, că pereţii nu erau vopsiți, că bateria de la chiuvetă se stricase. Pe de-o parte îmi era jenă când mai venea cineva pe la noi, iar pe de alta, eram tare bucuroasă că am strictul necesar şi ce-mi trebuie ca să fac păpică sănătoasă.

Şi totuşi, trebuia făcut ceva cu bucătăria. Şi aşa, am început să-i zic lui Doamne toate aceste nevoi. Mă rugam să rânduie El cumva să-mi fac unele chestii prin bucătărie. Şi a rânduit. Iată-ne acum că am reușit să adunăm bănuții pentru bucătărie, dar s-a ivit o „problemă existenţială”: ce culoare să fac mobila de bucătărie. M-am tot uitat pe internet şi m-am năucit de cap şi încă nu ştiu exact ce culoare s-ar potrivi la mine şi să fie și cât mai accesibil ca preţ. Şi uite-aşa, a trecut o săptămână. Iar astăzi, mă gândeam în timp ce dădeam cu amorsă pe lângă geamuri: ce simplu era mai demult când eram eu copil. Nu existau atâtea variante, atâtea chestii şi brizbrizuri şi viaţa era mult mai simplă și mama nu era aşa de „stresată” cum am fost eu zilele acestea pentru nişte fleacuri…

Bine este să ceri la Doamne ajutor şi să crezi că l-ai primit şi să mulţumeşti şi apoi să ai răbdare să se desfăşoare. Ei dar noi, oamenii de azi, din acest secol al vitezei, vrem acum toate. Cât mai iute. Nu mai avem răbdare. Şi vrem și multe! Şi de aceea, nu ne poate mulţumi nimic. Am observat că atunci când nu eşti pătimaş, adică nu vrei cu tot dinadinsul să-ţi faci voia, toate se întâmplă atât de minunat. Nu mai speram să facem baia la etaj, îmi luasem gândul, dar a rânduit Doamne săptămâna asta să ne întâlnim cu un domn credincios care a primit să ne pună gresia și faianța și care ne-a lucrat bine şi la un preţ atât de accesibil! Iată acum avem și baie la etaj și oare sunt fericită, mulțumită și recunoscătoare tot timpul? Nu.

Îmi amintesc de vremea când eram însărcinată și cât de greu coboram şi urcam scările la baie. Ce fericită aș fi fost să fi fost baia la etaj, dar acum am uitat de baie, vreau camerele de la mansardă…. Și uite-așa nu prețuiesc îndestul darurile primite. Faptul că nu am avut baie la etaj și a trebuit să urc și să cobor scările cât am fost însărcinată, mi-a prins atât de bine, căci făceam mișcare de nevoie.

Ce am învățat din aceasta? Înlesnirile ne costă foarte mult, pe când unele lipsuri ne provoacă la a ne depăşi comoditatea, care atât de mult ne păgubeşte. La fel se întâmplă și în folosirea mașinii. Pentru că nu mă dau banii afară din casă, fac economie. Când putem merge fără maşină, mergem pe jos. Maşina o folosim doar în cazuri foarte stricte, când plouă tare, când e ceva greu de cărat, când trebuie să mergem undeva mai departe. Desigur că putem găsi motive s-o folosim mereu. Dar pentru a merge pe jos, e nevoie să ne trezim cu o oră mai devreme ca să mergem la şcoală şi la grădiniţă!

Altă „problemă existenţială” pentru mine sunt cadourile de Moş Nicolae şi de moş Crăciun de la grădiniţă şi şcoală: bani aruncaţi pe dulciuri, de parcă asta i-ar face pe copii fericiţi. Sărmanii copii în ce hal au ajuns! Sunt îndopați cu zahăr și apoi, ținuți în ”cușcă”. Dimineaţa, fuga îi bagi în maşină şi îi duci la grădi sau la şcoală. La amiază, îi aduci repede acasă cu maşina şi apoi, îi pui la masa de scris ca să-şi facă temele vreo 3-4 ore şi când scapă bieţii de ei, sunt ca fulgerul. Dumnezeule! Mă uitam o dată, într-o pauză, cum aleargă şi cum ţipă copiii aceştia de clasele I-IV de la școala unde merg copilașii noștri. În pauză, e o zarvă de nedescris în curtea aceea îngustă şi uneori n-am văzut pe nimeni care să-i supravegheze. Doar îngerii, care s-au zăpăcit şi ei de atâta alergătură în jurul lor. Iar copiii cei mari au alte preocupări: tabletele. Astea îi ţin pe loc fizic, dar sufleteşte cât de mult sunt munciţi!

Şi acum, Doamne, spune-mi cum să fac faţă la toate acestea? Gândurile mi se învălmăşesc şi mă opresc, nu de alta, dar mă aşteaptă amorsa…. O zi binecuvântată! Şi vă implor: când aveţi un moment de răgaz, pomeniţi-mă şi pe mine ca să fac faţă la acest ritm nebun. Vă mulţumesc! Şi vă asigur că şi eu vă pomenesc în genul unui părinte, care avea atâtea pomelnice de nu mai răzbea şi le-a pus într-un sac şi la Proscomidie, slujba de dinainte de Sfânta Liturghie şi în timpul Sfintei Liturghii, îi spunea Domnului: „Doamne, pomeneşte-i şi pe cei din sac!”. Aşa şi eu îi mai zic Domnului din când în când: „Doamne, pomeneşte şi pe prietenii mei, şi pe cei din lista mea de pe Facebook!

Mai în glumă, mai în serios, să ştiţi că mare putere are rugăciunea unuia pentru celălalt. Mai mare putere are rugăciunea pentru altul decât dacă te rogi pentru tine. Şi numai gândul de a te ruga, chiar numai intenţia e mare, pentru că e dragoste de aproapele. Şi unde e dragoste, e Dumnezeu. Și Dumnezeu e totul. Şi dragostea toate le poate…

Acum, chiar vă las! Mă duc să termin cu amorsa. O să vă ţin la curent cu evoluţia lucrurilor. Vă doresc o zi minunată cu Doamne, în dragoste şi cu „răbdare, până la sfârşit, nu ”până la prăşit”, cum zicea părintele Cleopa.