Arhive etichetă: casnicie

Rețeta fericirii soției

Salutare pe picior de plecat la mare!

Dragilor, nu v-am mai scris de multicel… Cred că mă înțelegeți… program încărcat, treburi multe….

Azi am ”prins” un pic de timp să vă împărtășesc ceva de suflet. De ceva vreme, mă preocupă iubirea…. de-a lungul vieții mele, mi-am pus tot felul de întrebări în legătură cu viața minunată trăită în iubire și iertare și am aflat o sumedenie de lucruri faine, de dorit și de întrebuințat. Nu de mult, am aflat și eu, în sfârșit, că iubirea este cheia trăirii unei vieți sănătoase pe toate planurile.

Întrebări precum ”Ce este iubirea?” sau ”Cum să înțeleg porunca să-l iubești pe aproapele ca pe tine însuți” m-au frământat ceva vreme.de o bună bucată de timp, am renunțat să înțeleg și m-am angajat la iubit, ca și cum aș avea iubire. Și L-am rugat și-L rog mereu pe Doamne să-mi dea iubire și mai ales iubire pentru cei ai mei, ăștia din maximă apropiere, care mă calcă frecvent pe bătătură. Dar să știți că am avut de lucru și cred că o să mai am de lucru cu iubitu ăsta.

Să vezi fază. Într-o superbă zi, în timp ce mă întorceam cu soțiorul meu de la cumpărături, mă apuc să-mi exprim mirarea că rochița aia, ce semăna mai mult a pijama, de la SH, costase înainte de reducere, vreo 35 de lei… !!!??? El, nimic, eu continui: Dar de, era de firmă….! La care al meu soțior, răspunde: Fă tu una mai bună, înainte să exprimi judecăți de valoare!

Mamă, ce m-am înfuriat! Că de ce-mi spune asta, căci eu nu avusesem niciun gând de judecată, ci pur și simplu mă miram. Am reacționat foarte urât, i-am spus cuvinte grele, reproșându-i că lui niciodată nu pot să-i povestesc nimic, că ….., că… În fine, soțiorul meu atinsese ceva acolo din adânc, ceva ce nu-i convenise egoului și s-o dus iubirea, am intrat pe altă pantă și am început să mă rostogolesc și să scot flăcări pe nări…. aveam o stare cum nu mai avusesem de mult. Pur și simplu fumegam de furie. Mi-a trebuit ceva vreme să ies din starea aia. Și iată cum am ieșit: mi-am luat un ”time out” și am început să cujet îndelung , să-mi analizez lăuntrul și am descoperit că acele cuvinte nu au fost spuse din iubire și că Doamne îmi vorbise prin soțiorul meu. Astfel, m-am trezit mulțumindu-i soțiorului meu pentru lecția ce tocmai mi-o administrase. Am învățat că acele ”nevinovate” povești ascund de fapt dispreț față de semni, nemulțumiri, invidii…, că de fapt mesajul transmis era: ”ui alții cum câștigă bani pe sama proștilor care cumpără….”

Da, mare lucru e iubirea! Iubirea nu vorbește de rău, nu judecă, nu disprețuiește….  și am cerut atunci Domnului să-mi dea iubire pentru toți oamenii și pentru ai mei….și smerenie și înțelepciune.

Nu putem trăi fără iubire. Rezistăm așa ceva vreme, dar la un moment dat, ceva se rupe. E bine să fim atenți la relațiile cu cei apropiați.

Zilele acestea, am auzit o poveste a unui domn, care după 25 de ani de căsnicie, a divorțat și s-a recăsătorit, pe motiv că prima soție nu-l mai iubea. L-a iubit un pic la început, apoi l-a neglijat. El a răbdat până ce au crescut copiii și apoi, pe la 50 de ani, a divorțat. Și eu, auzindu-l, am făcut ochii cât cepele și mi-am zis: treaba asta cu iubitu e foarte serioasă!

Așadar, dragi soțioare, dacă vreți să dobândiți orice doriți, iubiți-vă soțiorii non-stop, en-gros și en-detail, învățându-i pe soțiorii voștri iubirea, nu așteptând să v-o dea ei, căci ei n-o au, ci au nevoie de iubirea noastră. Și dăruind, dobândim cu… dobândă!

Iubirea se cultivă mereu. Soții au nevoie de atenția noastră, a soțiilor. Nu avem scuze că avem copii. Să ne facem timp și pentru soți. În fond și la urma urmei,iubindu-ne soții, e spre binele nostru. Ce zic bine, e spre fericirea noastră.

Soții cu care ne căsătorim sunt aceleași persoane și la 50 de ani…., cu aceeași nevoie de iubire și atenție. Îi drept că e nevoie de oleacă de nevoință, căci dragostea mai vine și …..iubind.

E adevărat că, uneori, unii soți sunt imposibil de iubit. În acele momente imposibile, acele momente de încercare a iubirii, să chemăm pe Vistierul bunătăților să reverse darurile Sale peste noi, să reverse iar și iar harul Nunții care ne ajută să ne iubim soțiorii și copilașii. Altfel, creăm atâta suferință la atât de mulți copilași. Din cauza egoismului adulților și a comodității lor suferă niște sărmane ființe nevinovate. Și e păcat. Odată ce am iubit un suflet să-l lăsăm oare de izbeliște și să căutăm iubire pe aiurea? Dar știți ce am observat (și din ce mi-a zis și acel domn), că a doua soție sau al doilea soț e mai rea decât prima, dar oamenii se iluzionează că sunt liberi să aleagă….

Iar unii aleg să petreacă împreună până la adânci bătrânețe, așa ca acești soți minunați pe care i-am cunoscut de curând.

IMG_20160531_183235

si un material fain despre soti

http://vremurivechisinoi.blogspot.ro/2014/05/barbatul-trebuie-sa-fie-foarte-barbat.html

 

CARTEA MĂ BUCUR CĂ SUNT FEMEIE – cuprins şi text copertă

Din cuprinsul cărţii

Mă bucur că sunt femeie

coperta

INTRODUCERE
O carte pentru femei, şi nu numai
Cine sunt eu, Doina Blaga?
Un loc numai pentru Doamne
Folosul „încercărilor”
Lumea are nevoie mai mult de martori ai bucuriei, decât de profesori
De ce am scris această carte
Scrisoare unei prietene ce se află în mare depresie
Hristos e singura bucurie posibilă
Dar ce este bucuria?
Suntem chemaţi la bucurie!
PARTEA I: MOŞTENIREA
Asta-i soarta mea?
Fată, nu băiat
Copilăria
Dodoşelu’ lu’ tata
Viaţa mamei m-a marcat mult timp
Cărţile (bune) au fost salvarea mea
Una dintre „marile” suferinţe ale copilăriei mele
Prima mea carte
Adolescenţa
Plecarea la Şcoală departe de casă
Complexul de inferioritate
Studenţia
Nunta
Naşterea de copii
Istoria se repetă: fată, nu băiat
Groaza de copii mulţi. Pierderea de sarcină
PARTEA II: DRUMUL SPRE VINDECARE
Terapia prin alimentaţie
Lupta cu apucăturile
Simplificarea lucrului din bucătărie
Terapia prin iertare
Seminarul Să ne vindecăm iertând
Cum am lucrat Seminarul iertării
Cum am făcut prima dată Liturghia iertării
Vindecarea relaţiilor
Iertarea tatălui
Iertarea şi acceptarea mamei, aşa cum a fost
Ultima scrisoare către mama
Comuniunea cu cei adormiţi
Urmările codependenţei. Ruperea lanţurilor.
Acceptarea
Trupul meu e minunat
Să inspirăm bucurie fetiţelor noastre
Iertarea – unica modalitate de a putea trăi sănătos dimpreună cu ceilalţi în aceste vremuri

PARTEA III-A: SUNT FEMEIE A VREMII MELE

(Femeia şi provocările contemporane)
Şcoala nu ne (mai) asigură viitorul
Iluzia unui post de titular
Am acceptat să stau cu copiii acasă
O nouă provocare: carnetul de şofer
Teoria franceză: Trei copii, nu doi
M-am născut din nou cu copiii mei
De la angajat la … „liber cugetător”
Antreprenoriat feminin
Planul de afacere
Premiul
Viitorul (mi-)e scris în cărţi
Fă bani cu pasiunea ta!
Proiectul Îndrăznesc să trăiesc sănătos
Deprinderea unor abilităţi şi cunoştinţe noi
Care e misiunea mea pe pământ?
PARTEA IV: IATĂ EU ŞI PRUNCII PE CARE MI I-A DAT DUMNEZEU
Copiii mei
O tehnică extraordinară
De ce mă mâniam pe copii?
Copiii ne simt vibraţiile
PARTEA V: SOŢIORUL MEU, MINUNEA MEA
Soţiorul meu, minunea mea!
Valoarea expresiei „te iubesc”
Cum distingem dragostea (eros) de multitudinea de dorinţe?
Îmi permit să nu fiu perfectă
Ce faci când îţi vine să pleci departe?
Depind în totalitate de Domnul
Maica Domnului este modelul nostru desăvârşit

PARTEA VI: EU ŞI PRIETENELE MELE MAI TINERE
Vino la biserică aşa cum eşti
Femeia creştină înoată contra valului
Să învăţăm să ne vedem de treaba noastră!
Femeile sunte daruri făcute bărbaţilor
Ascultarea de bărbat nu anulează libertatea femeii?
Nu te lega de oameni sau de lucruri, ci de Doamne
Ordinea lucrurilor şi a vieţii noastre
Libertatea întru ascultare
Cariera
Femeie a lui Dumnezeu vs. „femeie de succes” / „femeie de afacere”
De ce preferă femeile să lucreze în afara casei, a familiei?
„Avem a fi ceea ce suntem!”
Femeia e chemată să dăruiască ceea ce n-are
Bărbatul şi femeiea: Masculinitatea şi feminitatea
Stăpânirea şi supunerea în cadrul familiei
Influenţa trupului asupra sufletului
Maternitatea este esenţa feminităţii
Supunere în Hristos vs. Emacipare
Adevărata libertate
Îngăduiţi-vă unii pe alţii!
Pentru prietena mea care aşteaptă să se mărite
Alegerea soţului
Alegerea e o limitare
Cu cine te căsătoreşti când te căsătoreşti?
Te căsătoreşti cu un om (urmaş al lui Adam), cu un bărbat, cu un soţ, cu o persoană
Exerciţiul tăcerii
Lăsarea părinţilor (ruperea)
Să-ţi vezi soţul aşa cum îl vede Dumnezeu
Ce este căsnicia?
Căsnicia fericită se construieşte
Subtila distrugere a maternităţii
Să privim la înaintaşele noastre
Mă bucur că sunt femeie! Creatorul nu a greşit când „m-a proiectat”
Femeia: ajutor potrivit pentru bărbat
Căsnicia şi cariera
Ce anume face o căsnicie să funcţioneze?
Autoritatea
Lepădarea de sine-despătimirea
Sunt binecuvântată şi bucuroasă
Ce te împiedică să fii bucurie?
Oamenii au nevoie de bucurie
Îndrăzneşte să trăieşti autentic!

PARTEA VII: LA ŞCOALA LUI DOAMNE
La Şcoala bucuriei lui Doamne
La Şcoala bucuriei lui Domne cu maica Siluana
Cum am cunoscut-o pe maica Siluana
Lepădarea moştenirilor
Să lepădăm „cele ale copilului”
Bucurie vs. Entuziasm
Cum transformăm stările noastre psihologice în stări duhovniceşti?
De ce nu ne bucurăm
Secretul bucuriei
Cine îmi fură bucuria?
Judecarea semenului, vorbăria, invidia, bârfirea
Patima lăcomiei pântecelui
La şcoala lui Doamne cu Părintele meu
Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos
Nu Dumnezeu este autorul răului
La Şcoala lui Doamne învăţ toată viaţa

TEXTUL DE PE COPERTĂ:

Mă bucur că sunt femeie!
Mă bucur că m-am născut femeie!
M-am născut în mare grabă cu-n dor nespus de viaţă şi de bucurie.
M-am născut să trăiesc bucuria, să fiu bucurie.
Dar la un moment dat, am pierdut bucuria.
Bucuria s-a ascuns.
Şi atunci viaţa mea nu mai avea sens fără ea.
Am ajuns, cum s-ar zice la un impas.
Şi am întrebat pe Doamne:
„Doamne, unde s-a ascuns bucuria?
O vreau! O caut! Nu pot să trăiesc fără ea!
Şi atunci mi s-a mai dat o nouă şansă,
o nouă chemare:
„Vino să iei bucurie! Ea este aici, înăuntrul tău!”
Şi am răspuns chemării
şi am aflat din nou bucuria,
Pe care vreau s-o împart cu tine, draga mea prietenă-femeie.
Dacă, cumva, şi tu ai pierdut bucuria şi o vrei înapoi,
Domnul îţi spune şi ţie: „Vino să iei bucurie”!
Îndrăzneşte!
Hristos a înviat, bucuria mea!