Arhive etichetă: ce sunt andivele

O legumă de care m-am îndrăgostit treptat și care a rămas printre preferatele mele

Bună seara, dragilor!

Tocmai m-am ospătat boierește! Să-mi fie de bine!

Pentru că mi-a căzut atât de bine ceea ce am mâncat, m-am gândit să vă fac și vouă poftă.

Poftiți la…IMG_20170421_213017

…andive umplute!!!

Poftim? A, nu știți ce sunt alea andive? Nu-i bai! Nici eu n-am știut…

Îmi amintesc că era într-o seară ca aceasta, prin anul 2001 când mă aflam la sfat cu nutriționistul meu. În timp ce-mi dicta lista de bunătăți, cu care aveam a mă desfăta timp de trei săptămâni, apare dintr-o dată ceva ciudat: andiva.

Mă opresc din scris, fac ochii mari și îl întreb:

Ce-i aia andivă?

E o legumă pe care o găsești la magazinele mari.

Și la ce e bună?

La ficat.

No, dacă-i bună la ficat, să-i dăm bătaie! … Și încă ceva. Cum s-o mănânc?

O speli și muști pur și simplu din ea…

Așa am descoperit eu andiva! A doua zi, am hălăduit prin magazine în căutarea „aurului alb” (așa cum mai sunt denumite andivele), l-am cumpărat și… am dat să mușc dintr-o frunză…

„Beac, sunt amare!, îi zic soțiorului.

Ia dă să iau și eu o mușcă și mușcă zdravăn din toată andiva. Parcă și acum îl văd…

Hai că nu-i rea…, m-a încurajat el și astfel, am continuat să mușc bucățică cu bucățică prima frunză.

A doua zi, am mâncat două frunze și tot așa, până ce am ajuns și eu la performanța soțiorului, să mușc direct din toată andiva.

IMG_20170421_213928

E un deliciu, care, ca să fiu în rimă, a devenit capriciu..

La prima mușcătură nu mi-au plăcut. Era amară…, dar, de, dacă e bună la ficat, am continuat să mănânc… și așa, mai cu poftă, mai cu ne-poftă, am mâncat zi de zi, timp de trei săptămâni, andive. În ultimele zile ale celor trei săptămâni, uitasem deja de gustul amar, deveniseră de un dulce-amărui.

Asta a a fost povestea! Și de atunci, ori de câte ori văd andive, în magazine cumpăr…, mai ales când sunt la reducere, așa cum a dat „norocul” peste mine zilele acestea să le găsesc reduse peste jumătate din preț… Am cumpărat destule și le-am pus repede la rece și fac întrecere cu soțiorul, băgând la concasor (vorba soțiorului) zilnic una-două andive.

IMG_20170421_212334

IMG_20170421_212407

În seara aceasta, am încercat câteva chestii artistice:

IMG_20170421_212225

andive umplute cu avocado cu ceapă și lămâie și andive umplute cu pastă de semințe de floarea soarelui cu leurdă… , la care am mai adăugat câteva ridichi și ne-am hrănit. Mulțam, Doamne!

De obicei, pe de-o parte a gurii mușc din andivă și pe de alta, intră o lingură dintr-un soi de leguminoase sau o mușcă de pâinică integrală.

Înainte să încep a vă scrie, am fost curioasă să aflu informații despre andive. Cea mai tare informație a fost că se cultivă andive și la noi în țară…

cultivator-de-andive-din-judetul-Neamt

Apoi, am mai aflat că andivele sunt bune și pentru sănătatea ochilor și chiar ajută și în caz de cancer… Iată încă câteva motive să mâncăm cât mai multe andive!!!

A, da. Există și câteva inconveniente (neajunsuri, dezavantaje; dificultăți, obstacole, piedici, chestii din alea pentru cârcotași…)

Pentru mine, durerea cea mai mare e că nu le putem mânca proaspete… De obicei, andivele sunt aduse din Franța și stau pe rafturile („frigorifice”) ale magazinelor destulă vreme, pe când ele ar trebui să stea la întuneric…

„Francezii produc prin sistem hidroponic și au legume mai mari și mai frumoase. Dar totuși le lipsește ceva: gustul de andivă” (http://agrointel.ro/41167/cultivarea-andivelor-traditie-pentru-localnicii-din-gheraesti-neamt-cat-de-profitabila-este-cicoarea-de-bruxelles-si-care-sunt-secretele-unei-astfel-de-culturi/)

Apoi, da, și prețul e destul de ridicat. În marile magazine, andivele costă în jur de 7 lei 500g. Dar cum nu se înghesuie lumea la andive, marile magazine sunt forțate să facă reduceri… Și uite-așa ne bucurăm și noi destul de des de andive…!!! Toată iarna am mâncat andive la un preț cumsecade! Zilele acestea, găsind o ofertă avantajoasă, ne bucurăm de o cură de primăvară cu andive…

Câteva informații despre andive

Andiva este o plantă proaspătă de iarnă. Ea este valoroasă nutritiv și terapeutic. Noile tehnologii înlesnesc prezența andivei tot timpul anului în marile magazine…

Andiva apare pe piață în sezonul rece, din luna noiembrie până în primăvară.

100 de grame de andive proaspete conțin: 1,25 g proteine, 0,20 g lipide, 3,35 g glucide, 3,1 g fibre vegetale, 52 mg calciu, 0,83 mg fier, 15 mg magneziu, 28 mg fosfor, 314 mg potasiu, 22 mg sodiu, 0,79 mg zinc, 6,5 mg vitamina C.

Conține substanțe amărui precum inulina, proprietate datorită căreia rădăcina se poate usca și măcina, putând fi folosită ca înlocuitor al cafelei.

Cultivarea andivelor se face în două etape:

Etapa 1: producerea rădăcinilor tuberizate

Semănatul: între lunile mai-iunie, pe teren plan sau straturi înălțate

Întreținerea culturii: prășitul este foarte important, mai ales în primele stadii de vegetație. Când plantele au 3-4 frunze adevărate, se face un rărit, lăsând 10-15 cm distanță între plante

Recoltarea: are loc toamna începând cu luna octombrie, până permite timpul. Rădăcinile se sortează și sunt păstrate cele care au grosimea de cel puțin 3-4 cm la nivelul coletului

Etapa 2: forțarea rădăcinilor

Forțarea rădăcinilor se poate face în șanțuri încălzite, în sere, răsadnițe sau alte adăposturi calde, la întuneric. În primele zile, temperatura se menține la 12 grade Celsius, după care crește treptat la 18 grade, timp de 20 de zile.

Recoltarea păpușilor de andive se face după 3-4 săptămâni, când acestea au minim 10-12 cm lungime. Păpușile se taie manual, păstrând o bucată mică din rădăcina, și se pot păstra închise în folii de plastic la frigider, învelite cu hârtie, care să nu permită trecerea luminii (pentru a fi păstrate etiolate).https://www.gazetadeagricultura.info/plante/legume/618-cultura-de-andive.html

Andivele nu există în stare sălbatică, ci se obțin prin forțarea unei plante, denumită „cicoare”, să crească într-o obscuritate totală.

De la cicoare, în trecut, se foloseau numai frunzele tinere, mai puțin amare, pentru salate, iar restul plantei, inclusiv rădăcina, era destinată animalelor. De-a lungul timpului, cicoarea s-a transformat în două varietăți: una care furnizează frunze pentru salate și alta care se cultivă doar pentru rădăcină destinată producerii binecunoscutului înlocuitor de cafea.

Cum se cultivă andivele

Andivele au apărut în Belgia în anul 1850 sub numele de witloof, adică frunze albe. Se cultivă printr-o practică de păcălire a cicorii să crească la întuneric. (…) Noile metode de producție, inițial de iarna, permit ca acestea să poată fi consumate pe tot parcursul anului. Deși există mai multe varietăți de andive, diferența dintre ele este minimă.

Pentru că se cultivă la întuneric, andivele sunt lipsite de clorofilă, de unde culoarea albă a frunzelor. Foarte fragile, acestea pot suferi modificări de aspect și gust, chiar imediat de la recoltare. Din această cauză, trebuie cumpărate cât mai proaspete.

Andivele expirate au bulbul mai puțin ferm și crocant, iar frunzele lor pot prezenta pete închise la culoare. Când andivele sunt supuse la lumină, frunzele încep să înverzească și devin amare. http://www.impenetrabil.ro/2013/05/v-behaviorurldefaultvmlo_8374.html

La prăşit printre andive

Autor: Carmen Preotesoiu 18 Oct 2007

„Sunt singurii din ţară care deţin secretul. Produsul lor concurează cu cele mai rafinate delicatese.

Oamenii din comuna Gherăieşti, judeţul Neamţ, trăiesc de mai bine de 80 de ani din cultivarea andivelor. Dacă în trecut nu era om care să nu cultive preţioasele legume, acum se împuţinează mereu, din cauza muncii grele şi migăloase, dar şi a lipsei de angrosişti care să le cumpere marfa la un preţ demn de munca lor.

De-ndată ce ogoarele încep să fie împănzite de frunze mici şi verzulii, oamenii din Gherăieşti nu mai au somn. Cu noaptea în cap, îşi pun săpăliga la spinare şi iau drumul câmpului. Căci toată avuţia lor este în sămânţa aceea azvârlită în pământ, de cum primăvara intră în luna aprilie. Asemenea cârtiţelor, se târăsc în genunchi printre răsaduri, scormonind cu mâinile şi, arareori, cu hârleţul fiecare fir de buruiană care le invadează cultura. Nu au şcoli înalte, nu au ieşit în lume decât în pieţele bucureştene, nu ştiu prea multe despre mersul ţării şi nici de promisiunile politicienilor nu le prea pasă. Şi de ce şi-ar mai chinui mintea cu vreo reţetă a succesului, cănd ei, de fapt, au descoperit leacul care i-a vindecat de sărăcie: cultivarea andivelor.

PLANTĂ… CU DICHIS. Oamenii din Gherăieşti se pot mândri că au ceva ce doar Franţa, Spania sau altă ţară cu mare putere financiară posedă. Andivele, „fructe crescute în copaci”, după cum le consideră unii tineri bucureşteni care văd pentru prima oară leguma lunguiaţă şi albă, constituie adevărate delicatese pentru lumea bună, dar mai ales înstărită, a marilor oraşe. Căci un lucru e cert: nu oricine îşi permite să dea peste 100.000 de lei vechi pe 4, 5 „păpuşoi”, după cum îi numeşte tanti Silvia, una dintre cele mai destoinice şi mai pricepute în a brodi cele mai gustoase andive, pentru a fi taman bune pentru salatele unse cu un pic de ulei de măsline, atât de savurate, mai ales de generaţia a treia.

„Nu oricine ştie să aibă grijă de ea. Nici prea multă apă, nici prea puţină, nici prea multă căldură, nici prea puţină, nu trebuie stropită cu nimic şi, cu toate astea, trebuie să ai grijă să nu intre dăunătorii în ea”, enumeră inginerul agronom Silvia Tamaş condiţiile care trebuie îndeplinite.

Şi dacă astea ar fi suficiente, nu s-ar mai codi orăşenii care vin în vizită la Gherăieşti, dornici de îmbogăţire rapidă cu afacerea de andive. Când aud că din primăvara asta până în primăvara cealaltă nu trebuie să ieşi din rândurile de andive, că an de an trebuie să schimbi pământul pe care ai cultivat ultima oară şi apoi, să ştii cănd să le uzi, dar şi cănd să le scoţi din pământ, mai toţi, speriaţi, fac cale întoarsă.

BORDEIE PENTRU ANDIVE. Tanti Silvia are 53 de ani. Şi, de cănd era de-o şchioapă, tot printre andive a crescut. A văzut la tatăl ei cum semăna planta şi nu uşor i-a fost să prindă secretul unei culturi bogate. „Semănăm cu calul, apoi vine perioada de scărit, un fel de praşilă cu săpăliga, după care urmează răritul, praşila cu sapa, combaterea dăunătorilor”, enumeră femeia muncile pe care le face până ajunge la scoaterea legumelor din pământ. Iar toamna vine parcă momentul cel mai dificil, nu atât pentru că ar fi munca mai multă, ci mai cu seamă pentru că atunci se văd talentul şi îndemănarea omului. Toamna se sapă în adăncul pământului bordeie acoperite cu acoperiş de paie în care se aşază andivă lăngă andivă, după ce în prealabil au fost curăţate fiecare în parte de frunze, verificate dacă sunt bune pentru sămânţă sau pentru mâncare. Astfel, aşezate ca la expoziţie, andivele se înşiră una după alta, oblic, după care peste ele se presară un strat de pământ, apoi altul de andive, pănă ce bordeiul se umple, iar în creştetul lor se pune strat înalt de pământ stropit cu apă, atăt căt trebuie, pentru ca rădăcinile îngropate în ţărână să prindă viaţă şi să se formeze astfel andiva.

TE SCOATE DIN SĂ…RĂ…CIE. Tanti Silvia are ochii ageri şi mâinile aspre. Pentru a avea grijă de andive, a lăsat orice treabă. Zice ea, fără sfială: „Dacă nu erau andivele istea, apăi nu mai făceam io nuntă la fiică-mea, tocmai în Bucureşti, şi nici case nu mai înălţam. După 30 de arii de pământ, anul trecut am scos cam 120 de milioane de lei vechi. Ce alte legume îmi aduceau atâţia bani?”.

„De-ndată ce ele trec prin perioada de răcire, scoatem rădăcinile din pămănt şi le băgăm în bordei. Acolo, în pământ, timp de 40 de zile, facem foc cu lemne în sobă şi zi şi noapte trebuie să avem grijă să aibă temperatura constantă de vreo 25 de grade. Dacă începe să se aşeze un strat alb ca o pâclă deasupra pământului din bordei, e clar că a dat mucegaiul în ele, iar cultura poate fi compromisă”, dezvăluie tanti Silvia unul dintre secretele andivelor.

Secretele sunt multe, iar dacă în trecut aproape toată comuna era cultivatoare de andive, acum dacă mai sunt 800 din 7.000 de oameni, câţi numără localitatea. „Tinerii ar face orice, numai la andive nu s-ar băga, că tare-i greu să stai un an întreg numai pe câmp, iar dacă dă Dumnezeu ca acum o secetă, nu se face nimic”, spune agronomul comunei.

Silvia Gherghel este poate printre puţinii, dacă nu singura, care au reuşit să aibă anul acesta o cultură frumoasă. Şi asta nu pentru că Dumnezeu ar fi făcut o minune în cazul ei, ci pentru că, avănd acei câţiva ari în grădină, a reuşit să ude. Bucuria-i mare, mai cu seamă că numai ei, gherăieştenii, ştiu căt de muncite sunt palmele lor, dar şi căt de mulţi bani investesc. Numai un kilogram de sămânţă autohtonă depăşeşte suma de două milioane de lei vechi, iar cea străină ajunge şi la cinci milioane de lei vechi. „Nu mai pun la socoteală erbicidele, curentul, lemnele de foc, care ne usucă, şi nici munca mea”, se vaită femeia.

„TRADIŢIA COMUNEI SE PIERDE”. Priveşte lung în zare, îşi şterge fruntea de sudoare, respiră greu. De când se ştie, tot la andive a muncit. Cum ar putea să renunţe, când supărarea sa este că tradiţia cultivării andivelor este pe cale de dispariţie? Şi tot ea se consolează cu voce scăzută: „Apăi, până om putea, tot om cultiva. Dumnezeu să ne ţină zdraveni”. Bordeiul lui tanti Silvia este început. Femeia mai are un pic şi trebuie să scoată rădăcinile din pământ. Îşi scuipă în palme, apucă hârleţul şi începe, asemenea unui bărbat, să sape adânc, ca nu cumva vremea culesului să sosească şi bordeiul să nu fie pregătit. Căci, pentru tanti Silvia, ca şi pentru mulţi dintre gherăieşteni, un lucru este cert: soarta familiei sale se află în păpuşoii aceia lunguieţi şi albicioşi, „măndria comunei”.

De la capăt

Sămănţa de andivă, „Cicoare de Bruxelles” cum este ea numită, a fost adusă în Gherăieşti prin anii 30 de directorul Fabricii de Zahăr din Roman, un cetăţean belgian. Printre puţinii care s-au încumetat atunci să planteze seminţele a fost şi nea Dumitru. Omul merge la Bucureşti de 50 de ani, dar nu cunoaşte decăt un singur drum: Gara de Nord – Piaţa Obor. Pleacă mai cu seamă iarna, prin preajma Crăciunului, cu sute de kilograme de andive, aşezate una lăngă alta, ca şiragurile de perle în cutii mari, şi nu are decât un singur gând: să dea mai repede marfa, „că, dacă o ţii mai multe zile la lumină, andiva se deschide, se usucă şi nu mai are acelaşi gust”. De vreo trei ani, s-a lăsat, după ce a fost printre primii cultivatori din comună. Sumele mici, de doar 20.000 de lei vechi pe kilogram pe care i le oferă angrosiştii, cu plata peste 30-40 de zile de la livrarea mărfii, l-au dat înapoi. Acum însă, îi e dor să mai cureţe la „păpuşoi” şi să sape la bordeie în care să-i adăpostească pe timp de iarnă. Şi nu mai stă pe gânduri şi aruncă vorba hotărât: „La anul, mă apuc iar să cultiv vreo 10-15 arii, până mai pot să-mi ajut şi io copiii cu nişte bani” şi ne arată imensitatea de casă pe care fata, plecată în Italia, a început să o construiască. Soaţa sa, tanti Elisabeta, de 78 de ani, nu se dă în lături, mai ales că tot satul ştie că este de neîntrecut când vine vorba despre îngrijitul plantelor”.

http://jurnalul.ro/special-jurnalul/reportaje/la-prasit-printre-andive-106132.html