Arhive etichetă: chemare

Azi, am primit un mare ajutor pe Cale

Salutare, dragii mei!

Astăzi sunt bucuroasă, astăzi am primit un mare ajutor pe Cale! De un timp încoace, mă tot frământau gândurile și întrebările despre ce voi face și pe ce drum voi apuca de acum încolo, după atâtea încercări și testări de slujiri și lucrări. Și iată, azi, am primit încredințarea că acesta este darul meu: colecționar de învățături, făuritor și neguțător de cărți pentru suflete, căci după nicio altă îndeletnicire nu arde inima mea mai tare precum arde să învăț și să transmit mai departe cele învățate, să citesc și să scriu.

Deoarece luminarea și izbăvirea mea din robia sărăciei și a deznădejdii din pricina condițiilor în care m-am născut și am crescut a venit prin cărți, consider că e de datoria mea să mulțumesc lui Doamne pentru acest dar, ajutându-i și pe alți oameni care caută soluții pentru a crește și a se dezvolta personal. Consider că, dacă înțelegi sensul lucrurilor care se întâmplă cu tine și în jurul tău și crezi că Domnul nostru Iisus Hristos este cu tine până la sfârșit, orice ți s-ar întâmpla, atunci, trăiești la maximum.

Aleg să mă pun cu totul în slujba Domnului, cu toate darurile și cu toate dorurile mele. Aleg să lucrez la zidirea sufletelor prin cuvânt. Dedic pasiunea mea pentru cărți lui Doamne. Îl rog să facă El ce-o vrea cu ea, s-o pună la îndemâna celor ce au nevoie de ea.

Pentru că sunt om și sunt vulnerabil, Domnul îmi trimite, din când în când, câte-un înger, un glas, o simțire de îmbărbătare ca să merg mai departe. Astăzi, mi l-a trimis pe Sfântul Antim Ivireanul,

sf-antim-2008

care, prin pilda vieții sale, mă încurajează să merg mai departe.

De acum, când vor mai veni gândurile de renunțare ori descurajarea, o să citesc viața Sfântului Antim și o să merg mai departe!

Sfinte mare ierarhe Antim Ivireanul te rog miluiește-mă cu rugăciunile tale și mijlocește la Domnul ca să mă ajute să-mi împlinesc rostul și chemarea. Amin.

care prin pilda vieții sale mă încurajează să merg mai departe.

Despre Sfântul Antim, puteți citi aici:

http://www.doxologia.ro/vietile-sfintilor/viata-sfantului-ierarh-martir-antim-ivireanul-mitropolitul-tarii-romanesti

http://ziarullumina.ro/sfantul-ierarh-antim-ivireanul-cu-suflet-de-roman-39124.html

Pentru mămicile care stau acasă cu copilaşii

Dragile mele mămici,

Iată, a început vacanţa de vară!

O mare bucurie pentru copiii noştri şi o mare provocare pentru noi, mămicile care stăm acasă cu ei toată ziua.

Dacă în timpul anului şcolar mai aveam un timp de răgaz pentru noi, cât timp ei erau la şcoală, iată-ne acum, împresuraţi toată ziulica de 3 sau mai mulţi copiii. Nu ştiu ai voştri copilaşi cum sunt, dar ai mei sunt tare energici: vorbesc tare, se agită şi se hârâie unii cu alţii. Ce să mai zic? E o mare provocare să-mi păstrez cumpătul, pacea şi bucuria în „atare situaţiune”.

Până nu demult, simţeam o mare apăsare statul acasă cu copiii, mai ales că nu avem unde să-i las „să zburde”, să-şi consume energia, ci stăteau în jurul meu şi se agitau, iar eu eram cu capul plin de lucruri de făcut: ba examen de titularizare, ba vreun alt examen, ba vreun proiect de realizat, ba o carte de finalizat la termen limită.

Vara aceasta însă, mi-am propus să las totul deoparte şi să intru în pielea copiilor. În seara aceasta voi completa programul de vacanţă.

De mâine, cu ajutorul lui Dumnezeu, începem cursul de înot. Voi învăţa alături de mezinuca mea să înot. Voi lăsa grijile lui Doamne şi, timp de o lună, o să ne bucurăm de bălăceală în apă.

Apoi, dacă se vor înscrie suficiente persoane, vom face o tabără în 3-7 august. Dacă nu facem tabără, în august ne ducem la Văratec la tuşi’.

Între timp, o să mergem în parc şi o să ne jucăm cu alţi copii. Dacă vreţi să veniţi cu noi în parc, vă aşteptăm! Vom merge şi prin împrejurimile oraşului să descoperim frumuseţea localităţilor vecine (cu ocazia aceasta nădăjduiesc să descoper un loc minunat pentru tabără). O să facem tot felul de activităţi minunate. Abia aştept!

O să vă povestesc din când în când din „realizările” noastre.

Vara aceasta vreau să mă bucur de fiecare clipă petrecută cu copilaşii mei mici, căci, ca mâine, n-o să mai vrea să mai stea cu mami. Mă uit la prinţesa mea cea mare: tânjesc s-o mai pot ţine în braţe sau pe genunchi şi să ne jucăm de-a „aşa călărăsc prinţesele, domniţele şi haiducii”.

Apropo, luni, marţi şi miercuri (22, 23, 24 iunie) are examenele pentru admiterea la liceu. Vă rog să vă rugaţi pentru ea, pentru Steliana, steluţa mea strălucitoare!

Mulţumesc Domnului că, în sfârşit, am o vară liberă, că am făcut efortul să mă debarasez de multe alte lucruri care voiau să-mi fure timpul de a fi cu copilaşii mei, de a fi prezentă şi cu mintea lângă ei.

Azi am avut o mare revelaţie.

Deşi am acceptat să stau cu copilaşii acasă, totuşi uneori mă mai bântuiau gândurile că aş putea face şi altceva, că aş putea şi eu să lucrez undeva şi să câştig bani. Simţeam cumva că nu fac mare lucru că stau cu copii acasă. Făceam lucrurile ce trebuie făcute în casă şi cu copii, dar lipsea ceva…, aşteptam ceva de la soţ ….

Şi azi, citind în cartea, care mi-a pus-o sub nas soţiorul meu minunat, cartea „Uşor de iubit, greu de disciplinat”, am înţeles ce aşteptam: nu aşteptam ca soţul să-mi mulţumească pentru ce făceam, ci aşteptam o confirmare că ceea ce făceam era preţios, valoros… Dar pentru a primi acea confirmare de la alţii, era nevoie să mi-o ofer chiar eu, să conştientizez eu mai întâi că ceea ce fac e valoros şi e util pentru familie, pentru soţior şi copilaşi.

Şi iată, că abia azi, Domnul a rânduit să înţeleg că sunt o persoană valoroasă, că, prin ceea ce fac, contribui la buna funcţionare a familiei mele, la creşterea şi dezvoltarea membrilor ei, că şederea mea acasă e importantă şi folositoare, că lucrul meu e preţios, pentru că ajută membrilor familiei mele. Şi pe bună dreptate. Să mă gândesc numai la cât de mare e faptul că le fac în fiecare zi păpică proaspătă şi sălăţică şi mă străduiesc să le procur fructe proaspete de sezon, că zilnic povestesc cu fetiţele ce au învăţat la grădiniţă şi la şcoală, că atunci, când soţiorul meu vine acasă, eu îl întâmpin cu bucurie.

Ce mare binecuvântare este că pot sta acasă cu copilaşii! Mulţumesc Domnului pentru aceasta!

Astăzi, am mers la bisericuţa pentru surdo-muţi şi a rânduit Doamne să vină să slujească acolo Părintele profesor Dumitru Abrudan, fostul meu profesor de Vechiul Testament, pe care l-am salutat cu mare bucurie.

La finalul slujbei părintele Abrudan ne-a spus un cuvânt în care a povestit de bunicul său, care în anul 1913 a plecat în America, într-o zi de duminică, după ce şi-a botezat cel de-al 6-lea copil. A plecat departe, peste oceane, lăsându-şi nevasta singură cu cei 6 copii. De acolo i-a trimis bani cu care ea le-a rânduit copiilor cele trebuitoare şi a căsătorit fetele.

În timp ce povestea părintele, mă gândeam ce vrednice erau femeile de odinioară: să rămâi cu 6 copii, să lucrezi pământul, să fii puternică şi să înfrângi atâtea temeri câtă tărie de caracter trebuie să fi avut? Iar eu, cu atâta confort, sunt atât de slabă uneori.

Da. da. E bun confortul, dar îţi moleşeşte caracterul….

În schimb, provocările şi răspunsurile la provocări te fac puternică.

Foarte importantă este pacea sufletească. Să ştii că ai un rost şi ai o valoare în faţa lui Dumnezeu şi a semenilor tăi. Oamenii sunt cu slăbiciuni, cu lipsuri… De aceea, raportarea noastră trebuie să fie la Dumnezeu. Şi azi, în evanghelia zilei, Domnul ne-a spus să nu ne îngrijim de ce vom mânca…, ci să „Căutăm mai întâi Împărăţia cerurilor, dreptatea şi toate se vor adăuga nouă”, adică să ne împlinim chemarea de femeie, să dăm, în primul rând, ajutor soţului şi copilaşilor… şi făcând acestea, săvârşim un lucru mare. Să ne bucurăm de momentele prezente, de ceea ce este şi să nu zicem. „Dacă aveam şi eu…, dacă …dacă…”.

Nu, ci să împlinim cele ale momentului respectiv, adică acum când sunt mici copilaşii să fim cu ei trup şi suflet, iar soţilor noştri să le oferim atenţia şi disponibilitatea noastră şi lucrurile se aşază altfel atunci în familia noastră şi în sufletul nostru. şi printre picăţele să ne culltivăm mintea şi sufletul prin lecturi, rugăciuni şi meditaţii şi să nu ratăm oportunităţile de perfecţionare continuă. (Apropos, eu fac, printre altele, un curs de bucătar).

Nădăjduiesc să „prindeţi” ideea.

Vă doresc o vacanţă plină de pace şi bucurie dimpreună cu puiuţii voştri şi cu soţiorii voştri.
Vă îmbrăţişez cu drag mult, mult!

Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni

Astăzi, dragilor, Domnul nostru Iisus Hristos ne cheamă la apostolat pe fiecare în parte. Ne cheamă să fim pescari de oameni

Pescuirea_minunata_50

şi secerătorii Lui.

Toţi suntem chemaţi să fim apostoli, adică trimişi, să vestim Cuvântul vieţii, adus de Domnul, ne-a spus Părintele nostru dimineaţă la Sfânta Liturghie.

În seara aceasta, după vecernie, a subliniat din nou acest lucru.
Şi, apoi, a continuat zicând că mâine, se face pomenirea Sfântului Proroc Amos, care a fost un om mai mult decât simplu.

Amos este chemat să îndeplinească lucrarea de prororoc atunci când se afla la turmele oilor. El merge, vestind curajos cele ce Domnul i-a descoperit cu privire la pedepsirea celor care petrec în rele, departe de Dumnezeu.

Domnul prevesteşte prin Amos că păcatul va fi pedepsit. Însă, Dumnezeu nu se pripeşte să slobozească pedeapsa, ci aşteaptă pocăinţa, schimbarea, întoarcerea oamenilor.
De aceea, vesteşte de mai multe ori şi spune oamenilor prin trimişii Săi ce consecinţe vor avea faptele lor rele.

Trimişii, prorocii, se expun furiei oamenilor păcătoşi, dar nu se tem, nu renunţă să împlinească misiunea, ci vestesc răspicat mesajul lui Dumnezeu oamenilor la care sunt trimişi.

A mărturisi pe Hristos este lucrarea fiecărui creştin. Mărturisirea este, în primul rând, prin viaţa noastră şi apoi prin cuvintele şi faptele noastre manifestate către cei din jurul nostru.

Când va ajuta Doamne, o să transcriu cuvântele Părintelui profesor Vasile Mihoc de la Sfânta Liturghie şi de la vecernie din ziua aceasta.

Până atunci, să îndrăznim să fim martorii Învierii şi bucuriei lui Hristos. Amin

Pescuirea-minunata-7

Imaginile le-am preluat de aici:

http://comorinemuritoare.ro/bLOGOS/?p=4028

E diferenţă, totuşi, să faci treburile cu Doamne sau să le faci singur!!!!

Dragilor
în dimineaţa asta m-am trezit cam indispusă şi cu mare greutate am început să fac cele ale dimineţii. Am început să le fac cu nemulţumire şi fără spor…şi în gând tot cârteam: „iar numa’ eu! Uf… ! Şi sunt atâtea de făcut: şi sucul de fructe…şi laptele de cocos…şi.., vai n-am cereale fierte!…Tre’ să fierb repede nişte ovăz..că se fierbe repede…Da, dar tre’ să-l fac făină…şi, vai, trebuie să pun moara în priză…că nuş’ ce au prizele astea din bucătărie că nu pot să las tot timpul toate în priză …şi ..uf nu nimeresc priza asta din spate… deja e târziu..şi laptele nu-i gata… tre’ să sparg nuca…. Izbesc nuca de cocos de cimentul din curte, dar nu vrea să se spargă…şi ochii parcă mi se împăienjenesc…aş vrea să dorm acum, nu să sparg nuci de cocos… Uf..ceasul 7 fără 20 de minute …La fix soţiorul tre’ să iasă din casă… şi ovăzul nu-i gata…aaaa…tre’ să mai curăţ şi o sfeclă roşie…să dau culoare lăpticului…În sfârşit…cănuţele se umplu..! Haideţi la păpică copilaşi!”.

Soţiorul pleacă cu mijlocia la şcoală, iar eu urmează s-o duc pe mezinuca la grădi…Uf! ce de vase murdare! Şi storcătorul… e cleios de la grăsimea nucii de cocos … dar hai să storc un morcov pentru mezinuca, care n-are chef să mânce ovăzul cleios…
Îi pun suculeţul..Se strâmbă, iar eu mă înfoi la ea şi-i zic apăsat: „Îl bei într-o secundă că….te mânc eu pe tine cu nas cu tot…, cu …muci cu tot!”.

Mă împiedic de găleata de gunoi.. .. Pe masă sunt cojile…uf…îmi vine să urlu, să strig că ce numai eu…în toate zilele numa’ eu să lucru în bucătărie…îmi vine să trântesc tot…Simţeam că crăp…că nu mai pot…Şi indispoziţia asta..şi capul ăsta greu… !
Dar, dintr-o dată, mi-am amintit să-L chem pe Domnul să mă ajute şi zic: „Rafi, hai să cântăm la Născătoarea!”.

Dar parcă nu-mi vine să cânt .. ..şi aştept să cânte Rafi, dar ea, nimic…Încep să cânt…şi ea după mine …şi cântăm aşa de vreo câteva ori „Născătoare de Dumnezeu bucură-te….” şi apoi încep să zic: „Maica Domnului ajută-mă…uite e deja 8 şi trebuia să fim la grădi…Doamne vino acum aici şi mă ajută…ia greutatea asta…!” Şi încet, încet se face lumină….şi pe masă ..şi în chiuvetă şi pe blat…şi toate-s la locul lor şi ajungem şi la grădi. Şi, pe drumul de întoarcere, m-am gândit la această minunată posibilitate de a lucra cu Doamne. Ce simplu e…, dar obiceiul de a urla şi de a trânti toate cu ciudă şi nemulţumire e mai puternic şi e nevoie de un pic de sforţare…să mă abţin să nu mă las târâtă de stări fizice…de chef sau de nechef…, ci să-L chem pe Domnul chiar atunci în lucrul meu şi El vine şi mă ajută efectiv…şi azi am văzut asta…, dar e nevoie să zic „Doamne ajută” în loc de „nu mai pot”.. sau „ce numai eu..da, ce iar să pregătesc mâncare…iar să lucru atât…”.
Mulţumesc, Doamne, pentru ajutor! Bine este să lucrez cu Tine…!

„Avem a fi ceea ce suntem!” (Heidegger) şi a dărui ceea ce nu avem

Cine sunt eu?

Sunt femeie creştin-ortodoxă, botezată de mic copil în dreapta credinţă. Botezul a pus începutul mântuirii întru mine. Dar Botezul nu-i destul, precum nici că sunt fiica lui mama nu ajută, dacă nu-i urmez virtutea. Şi la fel, nu te poţi numi ostaş dacă nu dai dovadă de vitejie, disciplină şi putere de a îndura. Simpla uniformă nu-i deajuns!

Noi românii suntem creştini majoritari. La Sfântul Botez am primit o imensă moştenire, dar mulţi dintre noi nu avem habar de ea. Trăim ca nişte săraci, de azi pe mâine, fără să ştim că avem un cont bogat, care zace ascuns, iar noi abia ne ducem zilele.

Când am conştientizat asta, mi-a venit să strig de durere. Şi aşa m-am apucat să scriu, ca să dau mărturie despre bogăţia care zace în noi, în creştinii botezaţi.

Chemată să dau altora ceea ce n-am

Mi-a plăcut dintotdeauna să citesc. Lectura e hrana mea zilnică.
Îmi amintesc că eram în liceu şi într-o zi, citind cartea Părintelui Steinhardt, Primejdia mărturisirii, am găsit un pasaj care m-a pus pe gânduri.

Venisem la acea şcoală cu gândul să-mi urmez visul din copilărie, acela de a fi profesor şi când am văzut pe majoritatea colegelor care erau „atât de deştepte”, atât de rafinate .. am început să mă complexez şi să mă descurajez. Mă tot gândeam cum, eu o fată săracă şi simplă de la ţară, o să ajung profesor? Eu care abia îmi duc zilele şi n-am nimic, nici de unele, nici mâncare, nici casă, nici încredere în mine că pot face ceva în viaţă, ci doar dorirea să „mă fac profesor”.

Dar ce-o să spun eu altora? N-am nimic.. nu ştiu nimic… şi iată dintr-o dată aud printre rândurile cărţii ce o ţineam în mâini chemarea: „dă ce n-ai!”.
„Ce are a face! Nu ai credinţă, însă, dând-o altora, o vei avea. Căutând-o pentru altul, o vei dobândi. Pe fratele acesta, pe aproapele tău trebuie să-l ajuţi cu ceea ce nu ai. Nu din prisosul, nu din puţinul tău, ci din neavutul tău. Dăruind altuia ceea ce nu ai – credinţă, lumină, încredere, speranţă – le vei dobândi pentru tine. Trebuie să-l ajuţi cu ceea ce nu ai. Dând ce nu ai, dobândeşti şi tu ceea ce ai dat altuia!” (un text al poetului fr. Henri Michaux, citat de Pr Steihhardt, Primejdia mărturisirii, p. 88) la care Părintele continuă:

„Iată paradoxul creştin: să dai ce nu ai. Asta ne cere Hristos! Dând ceea ce n-ai dobândeşti tu ceea ce ai dat din golul fiinţei tale, precum Hristos a dat moartea Sa de om muritor – a luat ce nu a avut – omenirea…

Să lepădăm orice frică, nesiguranţă, deznădejde: suntem chemaţi să dăm altora ce nu avem, credinţa şi lumina şi dăruind, vom dobândi! (p. 89).

Da! Da! Nu am nimic al meu. Totul e dar!

Dacă nu-mi păsa de sănătatea mea, acum pentru copiii mei, născuţi şi nenăscuţi, mă preocup să-mi întăresc trupul, ca să fac faţă misiunii.

Am fost o ignorantă. N-am văzut niciun semn rutier până în ziua în care m-am înscris la şcoala de şoferi, nu mi-a păsat ce bag în gură până când n-a murit în trupul meu o viaţă…

Şi culmea, preocupându-mă să dau altora ce nu am avut, primesc zilnic multe şi bogate daruri!
Scriind cartile Îndrăznesc să trăiesc sănătos şi Slujirea din bucătărie, şi dăruindu-le celor din jur, mie însămi mi s-au făcut daruri!

Părintele Steihardt mai spunea: „Cred că oricare om a cunoscut în viaţă momente de slăbiciune, de cedare, de abjecţie, dar nu după asemenea momente trebuie să fim judecaţi, ci după mementele în care am fost în stare să ne ridicăm la nivelul chemării”.
Să nu fim acri, posomorâţi. „Mă rog, a fi om nu-i uşor..”(p. 126)
Eu nu sunt cu nimic diferită faţă de tine cititorule.

Şi să-ţi mai spun ceva: Sufletul omenesc este acelaşi în fiecare dintre noi, cu doririle lui, cu zbaterile lui, cu nevoile lui. Lumea e una şi oamenii sunt pretutindeni la fel, cu virtuţile, neputinţele şi scăderile lor. Dar important e să nu ne lăsăm copleşiţi.

Părintele Steihardt ne îndeamnă să ne străduim să fim continuu bine dispuşi. Chiar dacă nu suntem bine dispuşi într-o zi, să ne facem bine dispuşi. Dar nu în culmea voioşiei. E şi aici un pericol. Dar nici pioşi din cale-afară. Obosim pe cei din jur şi miroase a teatru. Trebuie să fim foarte naturali. Să ai un momenmt de supărare, e normal. Şi creştinul e om. Dar să nu treacă ziua aşa bosumflat. Un creştin adevărat e liniştit şi fericit. Domnul ne cere să fim bucuroşi, precum Sf. Serafim, care întâmpina pe toţi cu salutul „Hristos a înviat, bucuria mea!”.

Avem acelaşi suflet omenesc şi totuşi suntem atât de diferiţi, suntem unici şi vedem lumea cu alţi ochi. Să îndrăzneşti să-l întrebi pe cel de lângă tine cu sfiasla poetului: „prietene, cum e albastrul tău?

În cărţile ce le-am scris îţi vorbesc despre cum e albastrul meu. Citeşte-le şi recomandă-le celor apropiaţi.

Lectura unei cărţi îţi dă posibilitatea să simţi bătăile altei inimi şi-ţi mijloceşte pătrunderea unei alte gândiri decât a ta.

Femeia a fost creată să ajute bărbatul

E nevoie să descoperim bucuria slujirii aproapelui, fie că eşti la catedră, fie că eşti la cabinet, sau în spital, sau în bucătărie.
Viaţa este prea scurtă, la cât avem de lucru pentru oameni, pentru semeni!

Când slujim, să nu aşteptăm altă plată decât conştiinţa că facem ceea ce suntem datori, şi că suntem slujitoare netrebnice, că împlinim voia Creatorului nostru cu bucurie. Pentru asta am fost create, ca să slujim!

Dar să ştii că nu numai căsătorită te poţi împlini. Sunt atâtea exemple de sfinte femei care au slujit în diferite roluri cu bucurie. Întreabă-L pe Domnul despre misiunea ta.