Arhive etichetă: comuniune

La scos cartofi

La scos cartofi

Dis de dimineata tot satul a plecat

la scos cartofi pe camp langa padure

IMG_20170930_100532

Muncim cu sarg si inspre seara treaba-i gata!

Zvarlim unii in altii cu cartofi, alergandu-ne in jurul sacilor

IMG_20170930_105138

ce stau a fi-ncarcati in tractoare…

IMG_20170930_161030

In timp ce privesc remorca care a ajuns in curte,

inteleg ca sacii umpluti odinioara nu se descarcau in curtea noastra…

IMG_20170930_163531

Da, comuniune, nu comun-ism!!!

 

 

 

Reclame

Un moment culminant al anului:TNCRR

Salutare, dragilor!

Iată-mă în plină sărbătoare a cărților de suflet!

poaz-targ-de-carte-600x400

Pentru că vasul meu de lut e burdujit cu atâta bucurie și har primit și stă să crape, e musai să vă dăruiesc și vouă din acest prea plin. Îl rog pe Doamne să mă lumineze cum să scriu ca să vă faceți o oareșce idee asupra fenomenului minunat, care se desfășoară an de an la Sibiu: Târgul de Carte și Revistă Religioasă.

Inițiat de un entuziast tânăr, minunatul Lucian Coca și minunata lui soție Lucia Coca, dimpreună cu alți tineri care i-au susținut geniala idee, printre care nu mă rabdă inima să nu-l menționez pe Ciprian Dragomir, actual preot în Câmpulung, care, anul acesta, ne-a făcut surpriza să fie cu noi la deschidere, TNCRR se derulează an de an, de vreo 16 ani încoace, perfecționându-se tot mai mult, ținând pasul vremurilor, depășindu-se tot mai mult.

Ziua de ieri a fost plină, nu atât pentru că am fost cuprinsă în mod special în program, cât că am primit câteva bucăți consistente și valoroase întru devenirea mea.

Îngăduiți s-o iau încetișor, deși explodez de entuziasm…

Ieri, fiind vineri, m-am gândit să dau o mână de ajutor pentru pregătirea gustărilor prietenilor noștri împreună ostenitori și să prepar niște paste de întins pe pâinică…și Doamne, bune-au mai fost, că de nu am ajuns încă să trăim prea multe ore…doar numai cu câteva cărți îngurgitate, mai ales că a fost nevoie de atâta energie…

Orele au trecut uimitor de repede și iată-mă u 20 de minute înainte de lansare, la coafor…, minunea lui doamne că am făcut rost de o coafeză ambulantă…, care m-a aranjat pe loc…și Doamne, ce fain mi-a aranjat podoaba-mi capilară aurită…, dar ca să nu mă înalț peste măsură, datumis-a un ghimpe…, o „bubiță” în colțul gurii, ca să mă țină în starea-mi potrivită… Doamne ce Bunuț ești!!! Mulțam.

A venit Padre, a venit Raluca, începem. Picioarele au început să tremure… N-am habar ce se întâmplă. N-am nicio treabă, vorbesc oriunde cu oricine, fie Mitropolit, fie prefect, fie președinte de țară…, da picioarele tremură, tremură așa ca „proastele” de unele singure…și acum, în timp ce Pdre meu deșchide gura, îmi urmăresc tremuriciul…și o privesc pe Maria…, care radia de bucurie…

Padre și Maria au fost primii care au citit, cu o seară îndărăt, cartea „De vorbă cu omuleț”. Nu știu ce s- întâmplat, dar la nicio carte nu am avut așa stări emoționale intense… Am scris-o iar la foc continuu, n-am apucat s-o recitesc, stăteam cu sufletul la gură, așteptându-mi sentința și iat-o:

Măi, Doina, spune Padre, m-ai ținut toată noaptea treaz cu omuleții tăi!!! Am râs de numa la povestea aia nostimă cu omulețul tău care râdea…

Ș-apoi Maria: „super, Doina, super!!!”

No, slavă Ție, Doamne, testul era trecut, dar la picioare încă n-ajunsese mesajul că e în regulă, că se pot potoli să nu mai tremure…

Și fac o paranteză. Înainte să încep să scriu aceste rânduri, omul meu îmi povestește una tare de tot:

Auzi, vine cineva la mine aseară și-mi spune: Sunteți băiatul doamnei Doina? Cum e cu mâncatul ăsta sănătos, chiar se poate fără carne?

Am râs să mă prăpădesc. Sunt tare mândră că soțiorul meu e așa de tânăr!!!

Și apoi, mi-a mai spus una:

Știi ce mi-a zis Maria? Ce?

Eu când o văd pe doina împreună cu Padre Necula, îmi aduc aminte când i-am văzut prima dată împreună: Doina l-a văzut pe padre și a fugit către el și cum era iarnă și era gețuș, Doina a „aterizat” în genunchi la picioarele lui Padre, dar acum iată ce imagine faină!!!

Da. Să revenim.

Padre Necula a prezentat cărticica „De vorbă cu omuleț” cum numai sfinția poate să prezinte astfel…

O să vă arăt filmul când este gata..

Apoi, a urmat raluca cu piesa de teatru de păpuși. Minunata mea, Raluca, m-a copleșit…și îi mulțumesc.

Apoi, am zis eu câte ceva…, dar am dat-o-n bară, am pronunțat cu cuvânt negativ…și Padre m-a certat și mi-a intrezis cu desăvârșire să-l mai folosesc la adresa-mi… Am să țin minte Padre..și mi-a spus să-mi îndrept cocoașa…

Am răsuflat ușurată

La 17.30 a fost un alt moment minunat: lansarea cărții „Firimituri de Iubire”. De data asta nu au mai fost tremurici. Odeta are un cveva care mă vrăjește…

Apoi, a fost momnetul cu Răzvan codrescu, care ne-a vorbiut despre procesul scrierii cărții dânsului…

Și seara s-a încheiat cu părintele Constantin Coman. O încântătoare prezență care mi-a transmis câteva mesaje esențiale:

Lumea lui Dumnezeu este total diferită de lumea oamenilor de lume…

Scriitorii se mângâie cu scrisul, cititorii cu cititul, dar lucrurile sunt mult mai profunde.. E nevoie de practică și de mărturie persoanală…și de tăcere..și dacă totuși nu reușim să renunțăm total la lume precum au procedat Părinții pustiei, ci ne îndulcim de bucuriile astea lumești, binecuvântate de altfel, cum ar fi o masă gustoasă, o împreună ședere la taifas.., să n-o facem cu deplină îngăduință, ci să avem conștiința nedesăvârșiriii…

Întrerup aici șirul poveștilor de la Târg…

Tre să fug că s-aud clopotele…

Vă aștept la banchetul cărților de suflet…mesele sunt pline…

Haideți, nu stați departe. Căci până la anu-i muuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuult!!!!!

Puteți urmări aici evenimentele Târgului

Video TNCRR 2016 ziua I

?!

http://www.sfintiiarhangheli.ro/intrebari/20151221/primi-o-consolare-de-la-cel-de-langa-mine-o-imbratisare-etc-nu-e-tot-o-fuga-din

Un întreit Feedback la cartea Îndrăznesc să trăiesc sănătos

Dragilor

Zilele acestea, am primit câteva rânduri care mi-au bucurat sărmana mea inimă şi m-a impulsionat să continui osteneala de a scrie mai departe.

Vi le împărtăşesc aşa cum le-am primit:

„multumesc, multumesc
am primit cartea azi, am inceput sa citesc cartea si ma descopar atat de mult in ea, incat ma doare!! S-au deschis iar ranile …

Atatea framantari, si nelinisti si suferinte pe care le tin in mine, pe care nu le pot exprima in cuvinte scrise sau orale nimanui pentru ca as simti ca nu intelege, nu as vrea sa incarc pe altcine cu toate acestea doar pentru ca eu nu stiu sa traiesc frumos, ca le merit ca o consecinta a pacatelor mele…

Sunt binecuvantata cu un Parinte duhovnic deosebit, caruia simt ca ii pasa de mine, cu un sot bun si cald si cu copii … Unde este bucuria mea?
De unde sa incep vindecarea, ca vindecandu-ma sa nu mai ranesc pe cei care ma iubesc si pe cei care ma iubesc mai putin?

Acest dar pe care mi-l trimite Mangaietorul acum si care esti tu vine intr-o perioada in care simt nevoia sa vorbesc, sa scot raul din mine, sa iert si iar sa iert si caut omul care sa ma arunce in scaldatoare..

Nu e drept fata de tine sa te coplesesc in felul acesta cu durerile unei copilarii fara copilarie, a unei tinereti plina de pacate, a unei vieti fara bucurie!! Iarta-ma! am scris repede si trimit mesajul fara sa-l r4ecitesc inainte de a ma inchide din nou
iertare, A. (in speranta ca voi ramane bucuria ta si dupa acest e-mail si ca nu-ti voi rapi din bucuria ta)
……………………………..
citesc, citesc printre treburile zilnice si ma regasesc tot mai mult … sunt ganduri de-ale mele asternute pe hartie…

Ma tot framant: am eu dreptul sa-ti tulbur ziua revarsand din inima, din minte, din suflet trairi ..? sa intru in viata ta cu tavalugul durerilor mele..?
Doamne -Doamne sa te binecuvanteze!
………………………………
Doamne ajuta!
pentru ca eu nu am darul de a scrie, am primit aceasta carte (Îndrăznesc să trăiesc sănătos) in viata mea ca si cum ar fi fost scrisa de ingerul meu pazitor.

coperta 1

O carte care-mi raspunde la intrebari, pe care nu am avut cui sa le pun sau nu am avut curajul sa le formulez sau nu am avut pur si simplu mintea suficient de luminata ca sa mi le adresez chiar si mie. O carte -prietena-calauzitoare care-mi da speranta si curaj ca si eu pot deveni un om care sa se bucure, sa se bucure… in preajma caruia semenii sa-si gaseasca pacea.

Am pornit de putin timp pe acest drum al alimentatiei vii (starea de sanatate fiind jalnica) si am intalnit oameni atat de frumosi si ma tot framant daca ii merit …

Te imbratisez strans-strans cu dragoste crestina
iarta-ma ,A. „

Draga mea dragă prietenă A.

Eu mă întreb dacă am vreu-un merit în toată lucrarea asta…N-am! Îndrăznesc să spun, aşa cum spunea măicuţa mea Siluana, care m-a născut la viaţa nouă în Doamne, că sunt un fir ce permite trecerea darului, a energiei necreate, a harului divin care ne umple de viaţă şi bucurie.

Te îmbrăţişez şi eu strâns-strâns!

Doina

Treaba asta cu mâncatu’ sănătos e complicată rău în căp’şoru meu mărginit

Dragilor

Întotdeuna am avut aşteptări de la profesori şi învăţători. Îi voiam perfecţi, îi voiam să facă întocmai, literă cu literă ceea ce spuneau sau scriau, dar am avut multe dezamăgiri şi am trăit multă tristeţe.

Una scrie teoria, altele sunt practicile. E uşor să spui teoria, dar e complicat s-o aplici întocmai.
Şi nu-i mai bine de cel care nu ştie, măcar are linişte…, pe când eu.. nu sunt nici car, nici în teleguţă, n-am atins idealul, dar nici „ca toată lumea” nu mai pot să gătesc şi să mânc… atâtea teorii despre alimentaţie sănătoasă şi atâtea dezamăgiri din partea celor care o propovăduiesc (dintre care cel dintâi sunt eu) ce să mai zic…, mă copleşesc ….

Şi ca să n-o iau razna… unica scăpare este Doamne şi Biserica Lui, pe care porţile iadului nu o vor birui…, chiar dacă tiparul a luat-o razna şi a tot repetat „Dezlegare la peşte”, Dezlegare la peşte” şi acolo unde n-a fost cu ani în urmă.

Gata! Nu mă mai uit la alţii din jur, nu mai am aşteptări, pretenţii, ci privesc la Doamne şi la sfinţii mucenici… Îmi dau seama că a te hrăni acum benefic e mucenicie curată…, e precum se fereau mucenici de mâncărurile jertfite idolilor… (cine are minte de priceput, să înţelegeagă…sensul la care am gândit) şi se face pe cont propriu …fără să aştepţi de la om izbăvire sau încurajare…Nu-i de unde: căci „toţi ne-am abătut, împreună netrebnici ne-am făcut; nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul” (Psalmul 13, 3) sau „ne am depărtat, toţi ne am abătut, împreună netrebnici ne am făcut; nu mai este cine să facă judecată şi dreptate, nu este nici unul”. (http://molitfelnic.ro/rugaciune-pentru-chemarea-milei-lui-dumnezeu/)
Rânduielile de veacuri ale Sfintei noastre Biserici sunt o puternică armură pentru a face faţă la atâtea avalanşe şi vârtejuri.

Am dorit să ajut lumea, dar n-am ţinut cont că singura pe care o pot schimba sunt eu şi eu sunt tare încăpăţânată şi tare pofticioasă…

Ce e scris în cărţi e perfect valabil, teoria e argumentată cu demonstraţii ştiinţifice, dar nu ştiu pe nimeni s-o respecte întocmai ca şi stil de viaţă, ci doar pentru terapie: când te taie la os, ţii regim, când te simţi bine, uiţi şi te simţi bine… A fost o perooadă atât de fericită… era harul, iar acum se probează dacă zidul e destul de puternic…, dar suntem slabi, neputincioşi ….

Chiar zilele acestea am vorbit cu o autoritate în domeniu şi mi-a spus că „nutriţia este grea, chiar şi pentru specialişti (darămite pentru mine mititica, care am îndrăznit să mut munţii gusturilor delicioase) şi că uneori mai putem gusta aşa de poftă” şi ce nu merge…

…….. mă închid în coşmelia mea şi Îl rog pe Domnul să aibă milă de mine.
Rugaţi-vă pentru mine!

PS: Vă datorez mulţumiri pentru că v-aţi rugat pentru fetiţa mea cea mare, care a intrat la liceu. Domnul să vă răsplătească dragostea. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Şi cu mâncatu’ …, mai ales, după cursul de bucătărie de azi, după atâtea discuţii de bunătăţuri… ce să mai …, mănânc şi plâng, mănânc!

Ideea e să ne păstrăm pacea, căci nu mâncarea e totul…..

Eu aleg acum să-mi mut atenţia pe alte subiecte, deşi paralel lucrez la cartea despre lupta cu poftele…

Nu disperaţi! Doamne e cu noi şi va fi până la sfârşit şi El e hrana noastră…., căci, la urma urmei, sufletul e cel care hrăneşte trupul!

Îndrăzniţi! Eu am biruit lumea!, zice Domnul

Din bucuriile sărbătorilor care au trecut şi încă mai vibrează în mine

Dragii mei dragi

mă bucur de fiecare dată când încep să scriu, mai ales că acum am tot primit semnale de la voi, de la tot mai mulţi, că cele ce vă scriu vă bucură şi vă foloseşte. Aş vrea să fac multe şi adesea nu reuşesc ce-mi propun şi uneori mă mâhnesc, dar am învăţat să mă mulţumesc şi cu mai puţin şi să sărut Mânuţa Domnului pentru cât reuşesc să fac în fiecare zi şi ceea ce nu reuşesc, pun la sertăraş, cu ideea că voi reveni, dar a doua zi se ivesc tot altele şi altele.

Uitaţi, spre exemplu, duminică de Rusalii şi ieri am primit atâtea daruri pe care vreau să vi le împărtăşesc, dar timpul deja e pe sfârşite azi… Sunt împărţită în atâtea…
Cuvântul Părintelui Vasile, Părintelui meu minunat, de duminică aş vrea să-l transcriu…, dar îmi trebuie vreo 3-4 ore…, la fel şi cuvântul de aseară de la vecernie…
Dar vă scriu câteva idei din aceste cuvinte minunate:

Dumnică Părintele spunea că suntem chemaţi să dăm mărturie, că suntem chemaţi să mărturisim cuvântul Mântuitorului, care preface inimile, că suntem chemaţi să lucrăm să aducem lumină în lumea aceasta cuprinsă de întuneric şi deznădejde… Toţi suntem chemaţi să lucrăm împreună cu Duhul Sfânt, căci totţi creştinii avem preoţia universală.

Iar aseară a spus un cuvânt care mi-a produs un AHA: Fiinţa noastră e mărginită iar puterea Duhului Sfânt e nemărginită…Păcatul strâmtorează fiinţa noastră. Pocăinţa vine şi curăţă şi lărgeşte din nou fiinţa noastră, care se umple de Duhul Sfânt.

Pogorărea Duhului Sfânt e permanentă în Biserică, nu putem spune că am primit odată Duhul Sfânt şi gata, ci mereu invocăm coborârea Lui şi o vedem asta în Faptele Apostolilor că după Cincizecime Duhul Sfânt s-a pogorât din nou când erau adunaţi într-o încăpere Apostolii…
Mare ajutor avem noi pe Duhul Sfânt, dar să-L folosim, să-L chemăm mereu şi El vine şi ne ajută. Împărăţia lui Dumnezeu este acum…Noi am părimit arvuna Duhului Sfânt în care putem gusta această Împărăţie…

Zilele acestea am stat deplin cu soţiorul şi copilaşii şi ne-am bucurat de împreună şedere. Am mers pe câmp şi am alergat şi ne-am jucat cu copilaşii. Cât de minunat este să fim o familie şi să simţim binecuvântarea Domnului întru noi! Mă gândeam ce seci ar fi sărbătorile fără biserică, fără Sfânta Împărtăşanie, fără cuvântul Părinţilor noştri…!

O ce mari bogăţii avem şi uneori le lăsăm uitate şi ne înfometăm singuri….!

Fiţi binecuvântaţi, dragilor!

Mâncare de orez întru pomenirea Sfântului Ioan Rusul

Dragilor

după cum mi-am făcut obiceiul, aseară am pregătit păpica pentru azi dimineaţă.

Înainte s-o fac, m-am gândit: „Oare ce să gătesc pentru mâine dimineaţă?

A, mâine este pomenirea Sfântului Ioan Rusul!

images

Voi face orez!”. Zis şi făcut!

Am pus apa la încălzit în cratiţa mea minune din fontă emailată

OALAres_a2106bbd15b3df76482e4cc2d633fd14_150x150_2iuh

şi apoi am spălat bine orezul. Când apa s-a încălzit bine, am pus orezul şi l-am amestecat bine cu apa caldă apoi am pus capacul. La o jumătate de kg de orez am pus 1,5 litri de apă. L-am lăsat să fiarbă la foc mic.

Între timp, făcusem cu micuţele chifle din făină integrală de grâu, secară şi porumb şi le pusesem la copt.

Am lăsat aragazul, oala şi cuptorul să-şi facă treaba şi eu cu fetele am urcat sus să ne îmbrăcăm în pijamale şi să citim povestea de seară. Povestea a fost lungă, căci au fost 4 sfinţi despre care am povestit: Sfântul mucenic Terapont, Sfântul Mucenic Eladie, Sfântul mucenic Iuliu Veteranul şi Sfântul Ioan Rusul.

Doamne ce frumoase poveşti adevărate!!! Dar cea mai cu impact a fost povestirea cu farfuria cu orez, despre care se spune în viaţa Sf. Ioan Rusul, cum Sfântul Ioan a trimis prin rugăciune o farfurie plină cu orez delicios stăpânului său care era plecat departe de casă…Vă las să citiţi singuri povestea asta…, căci astăzi tarea mă grăbesc…

Dar să revenim la orezul meu! După ce am pupăcit puiuţii, am coborât în bucătărie. Orezul era fiert şi chiflele coapte.

IMG_20160206_184040

Am avut aşa o mulţumire în inimă şi o stare de recunoştinţă pentru atâta confort ce ni l-a dăruit Doamne şi am spus: „Mulţumesc, Doamne! Fii binecuvântat pentru toate câte ne-ai dăruit!”.

Ce uşurinţă, ce binecuvântare!!! Să faci o aşa păpică bună şi hrănitoare într-un mod atât de uşor!

Orezul se desfăcuse aşa de frumos! Am adăugat o mână generoasă de curmale, le-am amestecat bine cu orezul, apoi am pus un praf mic de sare şi am amestecat din nou, apoi am pus un vârf de linguriţă de praf de vanilie şi am amestecat din nou. Am pus capacul şi l-am pecetluit cu sfânta cruce. Dimineaţă, să-l mănânci cu tot cu oală, nu alta, aşa fain arăta!!!

Am făcut rapid un lapte de susan la Huromel şi apoi am pus orez în boluri prinţeselor, am adăugat un păhărel de lăptic, o linguriţă de carob (praf de roşcove) şi o sfântă cruce şi gata.
Apoi le-am pregătit apa şi siropul de brad şi mierea cu polenul.

Apoi am pus orez într-o caserolă mare. Am tăiat chiflele în felii şi le-am pus şi pe ele într-o caserolă, am înşfăcat o sticlă de vin (tocmai de la neamţ) şi am luat nişte pahare şi o lingură şi dusu-m-am la Doamne.

Aici desfătare! Masa cerească!!!!

După slujbă, Părintele nostru a binecuvântat prinoasele şi apoi eu le-am pus în păhărele câte o lingură de orez şi o feliuţă de chiflă îmbibată în vinuţ. Bucurie şi binecuvântare mare!

Am pregătit bucăţele mici de chifle şi în caserolă mai este orez… Îl rog pe Sfântul Ioan Rusul să vă aducă şi vouă tuturor, fiecăruia în parte dragii mei dragi ştiuţi de mine şi neştiuţi, ştiuţi doar de Doamne.

Deschide uşa!!! Auzi-l pe Sfântul Ioan cum cu bate la uşă (la uşa inimuţei tale!)!!!

Sfinte Efrem cel Nou îţi mulţumesc că m-ai ajutat să nu „ratez” pomenirea ta!

sf-efrem-cel-nouDragilor

astăzi este mare bucurie în Biserica lui Hristos. Îngerii împreună cu oamenii îl cinstesc pe marele mucenic al lui Hristos Efrem cel Nou, mare făcător de minuni.

Era cât pe ce să ratez un aşa mare dar!

Aseară am stat iar să scriu până hăt în noapte…că nu mai apuc să scriu peste zi .. nu-mi mai ajunge timpul… şi dimineaţa aşa cu greu m-am ridicat din pat…şi cu greu m-am împins spre treburile dimineţii….

Dar iată cu ajutorul lui Doamne am ajuns în biserică. Am văzut pe măsuţa obişnuită pentru pomenirea sfinţilor aduse ceva prinoase şi mă gândeam ce sfânt o fi azi… mi se rupse firul… dacă aş fi citit povestea de seară aseară…. oo dar am venit târziu acasă…

Sfânta liturghie a curs lin şi mângâios. Azi a slujit Părintele meu, Pr Vasile… Vocea dânsului m-a liniştit ca de obicei…şi am dat toate grijile Domnului.

Iată în sfârşit misterul se dezleagă…înainte de otpust (apolis-încheierea sfintei liturghii) aud troparul mucenicul tău Efrem… Aaaa, Doamne ce am uitat!

Apoi după încheierea sfintei slujbe, Părintele a spus că astăzi îl pomenim pe Sfântul Efrem cel Nou, care s-a descoperit, ca şi Sfinţii noştri Rafael, Irina şi Nicolae, aproape de vremea noastră, că este un sfânt mare făcător de minuni, că dânsul a fost la mănăstirea sfântului şi a auzit multe povestiri minunate……şi „pomenindu-i pe sfinţi, intrăm în comuniune cu ei în Hristos”.

Doamne, îţi mulţumesc pentru acest dar, Sfinţii Tăi. Ei ne sunt un mare ajutor pe cale…, care uneori aşa se îngustează şi aşa tâioşi spini apar.

Îl rog astăzi pe Sfântul Efrem cel Nou să ne binecuvinteze cu rugăciunile sale şi să ne ajute să fim şi noi astăzi mărturisitori, să fim lumină acolo unde suntem fiecare.

Vă îmbrăţişez!

P.S: şi la sfârşit de tot, înainte să ieşim din biserică, o soră din biserică ne-a dăruit o câte bucăţică de pâinică cu vin, binecuvântate de părintele pentru pomenirea Sfântului Efrem.
Am gustat din ea şi astfel şi trupul a intrat în bucuria praznicului. Şi ca să înmulţesc bucuria, am rupt din acea bucăţică şi am împărţit cu cei apropiaţi, spunându-le să se roage astăzi Sfântului Efrem, căci astăzi Sfântul are „rezervate” multe daruri pentru noi. Am păstrat şi pentru cei care încă nu auvenit acasă… şi dacă sunteţi în drumul meu…vă dăruiesc şi vouă tuturor.

Doamne fă-ne parte şi nouă în comuniunea sfinţilor Tăi, cu rugăciunile Sfântului Efrem. Amin.

Bucuria Domnului să ne umple inimile astăzi, dragilor!

Icoana am luat/o de pe acest site:

https://boreliozalyme.wordpress.com/2012/06/27/rugaciuni-inchinate-sfantului-mare-mucenic-si-tamaduitor-efrem-cel-nou-viata-sfantului/

sf-efrem-cel-nou

M-am uitat după tine şi te-am aşteptat, soţiorul meu, minunea mea!

„Noaptea-n pat l-am căutat pe dragul sufletului meu, l-am căutat, dar, iată, nu l-am (…) aflat.
Scula-mă-voi, mi-am zis, (…) amănunţit voi căuta pe dragul sufletului meu. L-am căutat, nu l-am (…) aflat.
Întâlnitu-m-am cu paznicii, cei ce (…) străjuiesc;

N-aţi văzut, zic eu, pe dragul sufletului meu?”.
(Cântarea Cântărilor)

Dragilor
soţiorul meu este plecat în delegaţie şi-mi lipseşte!

Aseară eram tare obosită şi le-am spus fetiţelor că mă duc să mă întind în pat puţin.

Ele au rămas în curte cu bunica. M-am băgat în pat şi mi-am pus o pernă pe urechi să nu aud chicotele din curte. Am adormit. N-am mai auzit nimic. Pe la o bucată din noapte mă întorc pe-o parte şi mă uit după dragul meu soţior….” Poate mai are încă de lucru sus în birou…., am gândit şi mi-am văzut de somn mai departe. Dar la un moment dat, iar m-am trezit şi iar m-am uitat …. lângă mine, nimeni …. am ieşit din cameră şi când m-am uitat pe scări, mi-am amintit că e plecat ………………………

”Ah, eşti plecat! Un dor mi-a umplut inima…nu mai pot dormi…şi locul tău e gol! Mi-e dor de tine … Cât îmi lipseşti …şi cât mai trebuie să te aştept!”. După ce am gândit acestea, alt gând mi-a venit: „Dar de ce să aştept. Dragul meu e cu mine mereu, îl port în inimă. Gândurile noastre nu au distanţe. Şi l-am strâns în inima mea în braţe. Ah, soţiorul meu, minunea mea, ce mare binecuvântare să te am şi să mă ai…şi ce minunat este că îbn Doamne spaţiul dispare, mintea, duhul nostru fiind împreună…. nimic nu ne desparte. Deşi trupurile noastre sunt la sute de kilometri distanţe, te simt aproape… dar vreau să fii deplin aproape…să pot dormi în continuare la pieptul tău!”.

Şi atunci mi-a venit un gând să deschid Sfânta Scriptură şi să citesc Cântarea Cântărilor. Şi am deschis cartea şi am început să citesc cu mare atenţie. Ce cuvinte, ce scriere genială! În cuvintele acelea îi auzeam glasul soţiorului meu…

Capitolul 1
„1. Sărută-mă cu sărutările gurii tale, că sărutările tale sunt mai bune ca vinul.
2. Miresmele tale sunt balsam mirositor, mir vărsat este numele tău; de aceea fecioarele te iubesc.
3. Răpeşte-mă, ia-mă cu tine! Hai să fugim! – Regele m-a dus în cămările sale: ne vom veseli şi ne vom bucura de tine. Îţi vom preamări dragostea mai mult decât vinul. Cine te iubeşte, după dreptate te iubeşte!
(…)
6. Spune-mi dar, iubitul meu, unde-ţi paşti tu oile? Unde poposeşti tu la amiază? De ce oare să rătăcesc zadarnic pe la turmele tovarăşilor tăi?
7. Dacă nu ştii unde, tu cea mai frumoasă între femei, ţine atunci mereu urmele oilor, paşte-ti mieii în preajma colibelor, iezii în preajma ciobanilor!
8. Cu un telegar înhămat la carul lui Faraon te aseamăn eu, draga mea! *apreciaza efortul meu, lucrul meu in casa, n.n)
9. Frumoşi se văd obrajii tăi, aşezaţi intre cercei şi gâtul tău împodobit cu şire de mărgăritare.

(…)
10. Făuri-vom pentru tine lănţişoare aurite, cu picături şi crestături de argint.
11. Cât regele a stat la masă, nardul meu a revărsat mireasmă.
12. Periniţă de mirt este iubitul meu, care se ascunde între sânii mei.
13. Iubitul meu e ciorchinele de ienupăr, din Enghedi, de la vii cules.
14. Cât de frumoasă eşti tu, draga mea! Cât de frumoasă eşti! Ochi de porumbiţă sunt ochii tăi.
15. Cât de frumos eşti dragul meu! Şi cît de drăgălaş eşti tu! Pajiştea de iarbă verde ne este al nostru pat.
16. Cedrii ne sunt acoperiş sălăşluirii şi adăpost ne sunt chiparoşii.
Capitolul 2
1. Eu sunt narcisul din câmpie, sunt crinul de prin vâlcele.
2. Cum este crinul între spini, aşa este draga mea între fete.
3. Cum este mărul intre copaci, aşa este dragul meu printre flăcăi. Să stau la umbra mărului îmi place, dulce este rodul lui în gura mea!
4. El m-a dus în casa de ospăţ şi sus drept steag era iubirea.
5. Întăriţi-mă cu vin, cu mere răcoriţi-mă, că sunt bolnavă de iubire.
6. Stânga sa este sub cap la mine şi cu dreapta lui mă cuprinde.
7. Vă jur, fete din Ierusalim, pe cerboaice, pe gazelele din câmp, nu treziţi pe draga mea; până nu-i va fi ei voia!
8. Auzi glasul celui drag! Iată-l vine, săltând peste coline, trecând din munte-n munte.
9. Ca o gazelă e iubitul meu sau e ca un pui de cerb; iată-l la noi pe prispă, iată-l priveşte pe fereastră, printre gratii iată-l se uită.
10. Şi începe să-mi vorbească: Scoală, draga mea, şi vino!
11. Iarna a trecut, ploaia a încetat.
12. Flori pe câmp s-au arătat şi a sosit vremea cântării, în ţarină glas de turturea se aude.
13. Smochinii îşi dezvelesc mugurii şi florile de vie văzduhul parfumează. Scoală, draga mea, şi vino!
14. Porumbiţa mea, ce-n crăpături de stâncă, la loc prăpăstios te-ascunzi, arată-ţi faţa ta! Lasă-mă să-ţi aud glasul! Că glasul tău e dulce şi faţa ta plăcută.
15. Prindeţi vulpile, prindeţi puii lor, ele ne strică viile, că via noastră e acum în floare.
16. Iubitul meu este al meu şi eu sunt a lui. El printre crini îşi paşte mieii.
17. Până nu se răcoreşte ziua, până nu se-ntinde umbra serii, vino, dragul meu, săltând ca o căprioară, ca un pui de cerb, peste munţii ce ne despart.
Capitolul 3
1. Noaptea-n pat l-am căutat pe dragul sufletului meu, l-am căutat, dar, iată, nu l-am mai aflat.
2. Scula-mă-voi, mi-am zis, şi-n târg voi alerga, pe uliţe, prin pieţe, amănunţit voi căuta pe dragul sufletului meu. L-am căutat, nu l-am mai aflat.
3. Întâlnitu-m-am cu paznicii, cei ce târgul străjuiesc; „N-aţi văzut, zic eu, pe dragul sufletului meu?”
4. Dar abia m-am despărţit de ei şi iată, eu l-am găsit, pe cel iubit; apucatu-l-am atunci şi nu l-am mai lăsat, până nu l-am dus la mama mea, până nu l-am dus în casa ei.
5. Vă jur, fete din Ierusalim, pe cerboaice, pe gazelele din câmp, nu treziţi pe draga mea, până nu-i va fi ei voia!
6. Cine este aceea care se ridică din pustiu, ca un stâlp de fum, par-c-ar arde smirnă şi tămâie, par-c-ar arde miresme iscusit gătite?
Capitolul 4
1. Cât de frumoasă eşti tu, draga mea, cît de frumoasă eşti! Ochi de porumbiţă ai, umbriri de negrele-ţi sprâncene, părul tău turmă de capre pare, ce din munţi, din Galaad coboară.
2. Dinţii tăi par turmă de oi tunse, ce ies din scăldătoare făcând două şiruri strânse şi neavând nici o ştirbitură.
3. Cordeluţe purpurii sunt ale tale buze şi gura ta-i încântătoare. Două jumătăţi de rodii par obrajii tăi sub vălul tău cel străveziu.
4. Gâtul tău e turnul lui David, menit să fie casă de arme: mii de scuturi atârnă acolo şi tot scuturi de viteji.
5. Cei doi sâni ai tăi par doi pui de căprioară, doi iezi care pasc printre crini.
6. Până nu se răcoreşte ziua, până nu se-ntinde umbra serii, voi veni la tine, colină de mirt, voi veni la tine, munte de tămâie.
7. Cât de frumoasă eşti tu, draga mea, şi fără nici o pată.
8. Vino din Liban, mireasa mea, vino din Liban cu mine! Degrabă coboară din Amana, din Senir şi din Hermon, din culcuşul leilor şi din munţi cu leoparzi!
9. Sora mea, mireasa mea, tu mi-ai robit inima numai c-o privire a ta şi cu colanu-ţi de la sân.
10. Cât de dulce, când dezmierzi, eşti tu sora mea mireasă; şi mai dulce decât vinul este mângâierea ta. şi mireasma ta plăcută este mai presus de orice mir.
11. Ale tale buze miere izvorăsc, iubito, miere curge, lapte curge, de sub limba ta; mirosul îmbrăcămintei tale e mireasmă de Liban.
12. Eşti grădină încuiată, sora mea, mireasa mea, fântână acoperită şi izvor pecetluit.
13. Vlăstarele tale clădesc un paradis de rodii cu fructe dulci şi minunate, având pe margini arbuşti care revarsă miresme:
14. Nard, şofran şi scorţişoară cu trestie mirositoare, cu felurime de copaci, ce tămâie lăcrimează, cu mirt şi cu aloe şi cu arbuşti mirositori.
15. În grădină-i o fântână, un izvor de apă vie şi pâraie din Libar.
16. Scoală vânt de miazănoapte, vino vânt de miazăzi, suflaţi prin grădina mea şi miresmele-i stârniţi; iar iubitul meu să vină, în grădina sa să intre şi din roadele ei scumpe să culeagă, să mănânce.

Capitolul 5
1. Venit-am în grădina mea, sora mea, mireasa mea! Strâns-am miruri aromate, miere am mâncat din faguri, vin şi lapte am băut. Mâncaţi şi beţi, prieteni, fiţi beţi de dragoste, iubiţii mei!
2. De dormit dormeam, dar inima-mi veghea. Auzi glasul celui drag! El la uşă bătând zice: Deschide-mi, surioară, deschide-mi, iubita mea, porumbiţa mea, curata mea, capul îmi este plin de rouă şi părul ud de vlaga nopţii.
3. Haina eu mi-am dezbrăcat, cum s-o-mbrac eu iar? Picioarele mi le-am spălat, cum să le murdăresc eu iar?
4. Iubitul mâna pe fereastră a întins şi inima mi-a tresărit.
5. Iute să-i deschid m-am ridicat, din mână mir mi-a picurat, mir din degete mi-a curs pe închizătoarea uşii.
6. Celui drag eu i-am deschis, dar iubitul meu plecase; sufletu-mi încremenise, când cel drag mie-mi vorbise; iată eu l-am căutat, dar de-aflat nu l-am aflat; pe nume l-am tot strigat, dar răspuns nu mi s-a dat.
7. Întâlnitu-m-au străjerii, cei ce târgul străjuiesc, m-au izbit şi m-au rănit şi vălul mi l-au luat, cei ce zidul îl păzesc.
8. Fete din Ierusalim, vă jur: De-ntâlniţi pe dragul meu, ce să-i spuneţi oare lui? Că-s bolnavă de iubire.
9. Ce are iubitul tău mai mult ca alţii, o tu, cea mai frumoasă-ntre femei? Cu cît iubitul tău e mai ales ca alţi iubiţi, ca să ne rogi aşa cu jurământ?
10. Iubitul meu e alb şi rumen, şi între zeci de mii este întâiul.
11. Capul lui, aur curat; părul lui, păr ondulat, negru-nchis, pană de corb.
12. Ochii lui sunt porumbei, ce în lapte trupu-şi scaldă, la izvor stând mulţumiţi.
13. Trandafir mirositor sunt obrajii lui, strat de ierburi aromate. Iar buzele lui, la fel cu crinii roşii, în mir mirositor sunt scăldate.
14. Braiele-i sunt drugi de aur cu topaze împodobite; pieptul lui e scut de fildeş cu safire ferecat.
15. Stâlpi de marmură sunt picioarele lui, pe temei de aur aşezate. Înfăţişarea lui e ca Libanul şi e măreţ ca cedrul.
16. Gura lui e negrăit de dulce şi totul este în el fermecător; iată cum este al meu iubit, fiice din Ierusalim, iată cum este al meu mire!

Şi am adormit cu gândul la el…şi am dormit împreună îmbrăţişaţi în îmbrăţişare sfântă….şi zorile m-au trezit fericită…. şi fug în răcoare dimineţii spre Doamne …..

Am întrezărit puţin cum va fi la Învierea universală!

Dragilor,

iată-ne, în sfârşit, în duminica Învierii!

Hristos a înviat!

Multă bucurie, multe mesaje şi telefoane. Suntem cu toţii bucuroşi.

Când suntem bucuroşi, dorim să spunem asta tuturor, să arătăm că suntem bine, că ne bucurăm. Punem poze peste tot cu noi bucuroşi, frumoşi, entuziaşti. Se vede, de departe, că aceasta ne place cel mai mult! Dar când suntem supăraţi, trişti, avem tendinţa să ne ascundem, să ne înecăm amarul, să fugim, să scăpăm de el… Dar cu cât fugim de el, cu cât evităm să bem paharul până la capăt, acesta se umple tot mai mult.

Am observat un lucru: când îmi asum necazul, care de cele mai multe ori mi-l fac cu mânuţa mea, el îşi pierde din intensitate şi mai că nu-l mai simt.

Vă voi împărtăși câteva lucruri.

Aseară, în timp ce mergeam spre biserică pe la ora 23.40, mă gândeam:

„Doamne, oare cum va fi  la învierea cea de obşte? Care va fi reacţia când ne vom vedea cu toţii laolaltă?

Slujba-Învierii-Râmnicu-Vâlcea-2

Pentru mine, este fascinant să privesc în fiecare an, acea mare de oameni care este în biserică în noaptea de Înviere. Sunt chipuri pe care nu le-am mai văzut până atunci în biserică şi sunt foarte, foarte mulţi şi mă întreb:

„Oare sunt de aici din cartier? Şi tot eu răspund: Cred că majoritatea sunt de aici, că altcumva nu ar veni aici la slujbă. Dar cine sunt? Unde au fost până acum? Ce doruri îi frământă?”.

Şi mă uit la fiecare chip în parte cu nădejdea să recunosc pe cât mai mulţi, dar nu reuşesc. Sunt aşa de mulţi necunoscuţi!

Am intrat în biserică. „Veniţi de luaţi lumina!”, ne invită Părintele.
Curios, oamenii nu „s-au bulucit” ca la luat salcii sau la aghiazmă mare… Sau poate eram eu liniştită…?

Am înaintat uşor spre ieşire, ca să mergem să înconjurăm biserica, încercând din răsputeri să-l susţin pe soţior în cântarea „Învierea Ta, Hristoase, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte cu inimă curată să Te mărim!”. Preoţii şi corul se îndepărtaseră mult. Nu se mai auzea cântarea. Soţiorul meu făcea eforturi ca să o susţină totuşi.

Ieşim din biserică. În atrium, e ceva mai mult spaţiu. Ajungem în faţa porţii de la stradă şi, pentru o clipă, rămân ţintuită locului. În faţa porţii, era un grup de oameni. Erau dezorientaţi şi trişti.Veniseră şi ei acolo. Poate au întârziat, poate nu pricepeau ce se întâmplă sau poate…nu ştiu… Poate erau aduşi de val? Ce căutau…?

Şi privirile acelea, feţele acelea… O, Doamne, m-au cutremurat! Acele suflete erau şi ei copiii lui Dumnezeu… Atunci, am avut o străfulgerare şi am înţeles că Învierea cea de obşte începe de aici de pe pământ… Dacă nu ne străduim să venim la biserică ca sufletul nostru să învie, nu ne vom putea bucura la Învierea finală…

A fost ca o rază scurtă de fulger şi…atât.

Am continuat înconjurul bisericii. Însă, când să ne întoarcem din nou în curte, pe când mă aflam cu soţiorul şi cu fetele mici în partea stângă a bisericii, am văzut-o pe fetiţa cea mare, care a dorit să stea în altă parte, separat de noi… Asta m-a deranjat şi m-a învolburat şi am reacţionat imediat, dar ea nu a ascultat, ci a plecat unde a vrut. Gestul ei m-a durut.

Şi tocmai atunci Părintele spunea Evanghelia… Apoi a spus Hristos a înviat! Şi în clipa aceea, m-am cutremurat, căci am constatat cu durere că nu am avut înţelegere, că răul  căpătat teren în mine. M-am îngrozit!

Era prima ei separare de noi, prima răzvrătire și eu am reacționat neînțelepțește…

Aş fi vrut să plâng, dar m-am abţinut şi am început urgent să cânt şi eu încet, cu disperare, „Hristos a înviat” şi să-L implor pe Doamne să vină şi în iadul meu şi să mă ridice, să mă vindece şi să mă învieze.

Am început s-o binecuvintez, să mă rog Domnului să mă ajute s-o iert şi să-i respect alegerile…

„Doamne, vino în sufletul meu şi ajută-mă s-o iert pe S! Doamne, iartă-mă şi mă miluieşte. Fii binecuvântat în situaţia aceasta…!”.

„Dumnezeul meu, oare aşa va fi şi la învierea finală…! N-o să pot fi fericită dacă o s-o văd pe S făcând nu ştiu ce gesturi, neconforme cu perfecţionismul meu….!?”.

Dar eu vreau să înviez. Vreau să mă bucur de Înviere! E nevoie să rezolv imediat aceste neajunsuri, ca să mă pot bucura de Înviere! „Dumnezeule, mai dă-mi o şansă! Ajută-mă s-o iert pe S!”

Am făcut Liturghia iertării toată slujba utreniei. O priveam de la depărtare pe S. Avea un chip trist. „Doamne ce am putut să fac! Repară Tu imediat această greşală. Doamne, vino în sufletul meu şi ajută-mă s-o iert pe S, să-i iert neascultarea şi iartă-mă şi pe mine că nu am putut alunga acel impuls de a spune, de a critica, de a atrage atenţia…

Am stat chircită pe scaun, ţinând-o pe mezinuca în braţe. La un moment dat, a venit mijlocia. S-a lipit de obrazul meu cu drag şi mi-a spus că mă iubeşte, că sunt mami ei dragă… Mă gândeam ce şansă pe aceste micuţe! Ele au avut parte de o relaţionare sănătoasă. S-au bucurat de recunoaştere, acceptare şi multe îmbrăţişări… Dar S…? Ea a fost cobaiul devenirii mele ca mămică…, iar acum, la adolescență, s-a răsvrătit. A vrut să fie singură, separată de noi și eu nu am acceptat asta și i-am spus cuvinte grele.

Mi-aş fi dorit să mă întorc în timp. Să reiau şirul din sala de operaţie, când mi-a arătat-o pe S de la distanţă, şi să strig, să cer să mi-o aducă şi să mi-o pună pe obraz ca s-o simt, s-o accept, s-o iubesc, să-mi depăşesc neputinţa…

Îmi doream să mă întorc în timp, ca să recuperez şi să umplu golurile, să o iau în braţe şi s-o mângâi. S-o las să se manifeste fără atâtea interdicţii şi atenţionări. Să fie ea însăşi. Dar nu puteam face asta şi o disperare cruntă a început să-mi năvălească în suflet. Dar, totuşi, mai era o şansă. Domnul putea lucra la inima ei şi a mea.

„Doamneee…, te rog fă ceva! Te rog repară Tu tot răul pe care l-am făcut! Revarsă în inima mea şi a lui S dragostea Ta, dă-i gânduri bune despre mine, dă-i putere să mă ierte şi ajută-mă şi pe mine s-o accept, s-o iubesc, să mă abţin să-i tot fac observaţii. Să-i îngădui să fie”.

Îmi era frig. Mă vedeam ca un câine jegărit care tremură de frig şi schelălăie… Îmi venea să plec departe. Ah, gândurile acelea: „Am să plec, am să fug departe să nu mai otrăvesc, am să mă pedepsesc, n-am să stau cu ei, n-am să mănânc la masă cu ei cu toţi, o să mă ascund departe, o să fug de la faţa lui Doamne, căci mi-e ruşine. Am rănit un suflet de copil pentru un gest atât de mic… Dumnezeul meu, ai milă de mine!”.

M-am ghemuit şi mai mult în fiinţa mea. Aş fi vrut să plec acasă, dar nu am făcut asta şi gândurile nu mă slăbeau. „Degeaba stai aici în biserică, dacă nu te-ai abţinut să reacţionezi la un gest atât de mic. Fugi, ascunde-te…!”. Aşa îmi şoptea întunericul şi sufletul meu era atât de chinuit de remuşcări…!

M-am dus la ea și i-am cerut iertare, dar ea n-a spus nimic.

După ce a citit părintele acea molitfă specială din noaptea Învierii prin care a implorat (şi pentru mine) îndurarea lui Dumnezeu, am făcut câţiva paşi spre Sfântul Altar. Îmi spuneam că, dacă S îmi va răspunde la salutul „Hristos a înviat!” cu bucurie, înseamnă că mă iertase, că Domnul mă iertase şi mă puteam apropia să iau Paştele.

Când am văzut-o pe S, i-am zis din toată inima şi cu toată smerenia de care am fost în stare atunci „Hristos a înviat, S!” şi ea mi-a răspuns, cu zâmbetul ei minunat, şi astfel, m-am apropiat cu recunoştinţă şi am mâncat Paştele, întrând din nou în bucuria Domnului…, în bucuria învierii din morţi.

Mulţumesc, Doamne!

Hristos a înviat, dragii mei!