Arhive etichetă: conferinte

Am conștientizat încă o dată cât de important e să știi ce vrei și să rămâi hotărât în alegerile (bune) făcute

Bună dimineața, dragilor!

Aseară, când am ajuns acasă după o săptămână plină, plină de tot, fetițele mele minunate m-au cuprins cu brațele și m-au strâns tare, tare… Eram așa de obosită încât nu-mi doream decât să mă întind în pat și să închid ochii, dar am făcut un ultim efort din ziua aceea și am urcat în camera fetelor și le-am citit povestea de seară…. Nu le mai citisem de multicel…

După poveste, Rafaela, mezinuca mea, m-a rugat:

  • Mami, te rog, citește-ne un pic din cartea cu banii…
  • ..

Am început, de ceva vreme, să le citesc din cartea Secretele minții de milionar. Fetele au văzut cartea odată pe biroul meu și au fost curioase, mai ales cea mică care acum învață literele, ce scrie în această carte, care are pe copertă o cutie plină cu bani… Așa că, am fost de acord să le citesc câte puțin când prindem timp… Cea mică a fost fascinată de cele ce scrie acolo, dar cred că cererea ei de a-i citi e și o strategie de-a ei ca să aibă prilej să stea cățărată în „brațele tău”… Oricum, plăcerea e reciprocă, și pentru citit și pentru îmbrățișare…

Să revin. Am acceptat să le citesc despre bani… Am luat cartea, am deschis-o și înainte de a începe să citesc, le-am întrebat ce-și mai amintesc din cele pe care le-am citit…  Recunosc, trecuse, cred, vreo lună de la ultima lectură din acea carte.

  • Păi…, nu prea îmi mai amintesc…
  • Chiar nimic?
  • Stai să văd…
  • Aștept.
  • Îmi amintesc chestia aia cu gândirea, programarea.., acțiunea…
  • E schema rezultatului: programarea ne formează gândirea, gândirea produce sentimentele, sentimentele duc la acțiune și acțiunile au rezultatele…
  • G – R – S – A = R

Și chestia aia… că ne concentrăm pe Fizic și neglijăm mentalul… și mai erau câteva acolo.. (Și apropo mami, ce e mentalul…?)

…?

Și îmi mai amintesc că „Interiorul creează exteriorul”

  • Uau! Mă bucur că îți amintești lucrurile acestea!
  • Și i-am completat amintirile, le-am arătat schemele încă o dată.

Surprinzător… Mezinuca își amintea informația care era legată de ceva grafic…, pe care eu i le-am arătat de vreo câteva ori. Asta cu mentalul era schițată cam așa:

M (mental) E(emoțional)
S(spiritual) F(fizic)

Adică, noi nu trăim doar într-un singur cadran, în cel fizic, ci mai sunt încă trei cadrane, care, de fapt, creează cadranul fizic, fructele. Dacă vrem să modificăm roadele, e nevoie să lucrăm la rădăcini, la cele care nu se văd, la interior, dar noi stăm cel mai mult în fizic, în exterior și neglijăm partea noastră interioară…

No, bun. Să revenim unde am rămas cu cititul. Am rămas la al treilea dosar al prosperității:

Oamenii bogați sunt hotărâți să fie bogați. Oamenii săraci ar vrea să fie bogați.

Dacă îi întrebi pe oameni dacă vor să fie bogați, răspund „Cum să nu vrem să avem bani…”, dar de fapt, majoritatea nu își doresc să fie bogați (și aici nu e vorba doar numai de bani, ci de tot ce înseamnă să fii bogat, inclusiv să fii bogat sufletește). Ei își doresc să aibă mai mulți bani, dar se tem să-i gestioneze bine sau când dau de greu, renunță la efortul gestionării și al înmulțirii banilor și aleg confortul de a avea bani doar pentru strictul necesar…, e mai ușor așa, mai puține bătăi de cap…

Se dă o luptă: vreau bani, dar va trebui să muncesc ca un câine… Vreau să călătoresc, dar va trebui să împart bani tuturor… aceste ambivalențe par nevinovate, dar de fapt ele sunt unul din motivele principale pentru care cei mai mulți oameni nu se îmbogățesc…

Conform legii atracției, atunci când vrei ceva, se deschid porți.., primești, iar când nu mai vrei, se închid…, dar dacă tu acum vrei, acum nu mai vrei, se produc oscilații…, adică acum ai bani, acum nu mai vrei…

Sau cum a fost cu mine, în 2015, am vrut să vorbesc oamenilor despre mâncarea sănătoasă, despre Doamne și despre Biserică și a rânduit Dumnezeu și sală gratuită și toate…, dar când am dat de greu și când a trebuit să îmbunătățesc ceva la mine, să lucrez mai mult la ceea ce nu aveam în fire, la organizare, la modul de livrare a informației, m-am dat la fund…, m-am lăsat cuprinsă de depresie și m-am înfundat în mâncat compulsiv… și uite-așa a trecut un an fără să fac nimic în direcția care-mi palce cel mai mult, aceea de a vorbi oamenilor despre ceea ce eu am trăit, am descoperit și mi-a adus atâta bine în viața mea… Și iată că anul acesta, m-am deschis din nou spre această lucrare, de a da mărturie oamenilor cât bine mi-a făcut mie Doamne… M-am deschis și am primit ceea ce a venit către mine.. Tati vostru m-a înscris la un seminar gratuit și apoi, am primit și un curs de două zile și vor urma câteva ateliere în care sunt învățată cum să vorbesc în public, cum să-mi structurez informația, cum s-o transmit oamenilor ca să le meargă la inimă…

Da, da, e important să știi ce vrei și să fii hotărât să dobândești ceea ce vrei. Vouă vă place să fiți în centru atenției, să fiți aplaudate pe scenă, dar când e vorba să exersați la pian zilnic, nu vă vine…, dar altfel nu se poate… Fără exercițiu nu poate nimeni, oricât talent ar avea.

Eu am crezut că dacă îmi place să vorbesc și n-am emoții când vorbesc multor oameni este suficient să vorbesc oamenilor, dar nu este așa…E nevoie să exersez să vorbesc adecvat contextului, publicului. Să mă încadrez într-un anumit timp, să structurez dintr-o mulțime de informații pe acelea care sunt importante și să le transmit într-o formă pe care oamenii s-o înțeleagă și s-o rețină și să-i determine să acționeze, să le fac poftă de mâncare sănătoasă, de slujbele Bisericii, de Sfânta Spovedanie și de Împărtășanie, Care ne vindecă, Care este „Marele Leac”. Să le vorbesc oamenilor care nu au fost duși la Biserică din burtică, care nu au stat cu mami lor la povești despre slujbe și despre sfinți… și trebuie să le vorbesc „pre limbajul lor”, ca ei să mă înțeleagă… Da, „pescuirea” oamenilor pentru împărăție este un dar, o chemare, dar implică și exercițiul meu, pregătirea mea. Eu nu am înțeles asta până acum. Eu credeam că dacă te rogi, e destul. Domnul îți dă prin minte ce să spui…, fără ca eu să mai lucrez la mine, cu mine. Dar acum, îmi amintesc că atunci când am fost cu părintele nostru, părintele profesor Vasile Mihoc, în Spania, la acele conferințe, părintele a spus o dată, într-o seară, că se retrage de la discuțiile care le aveam cu gazda, ca să se pregătească pentru a doua zi. Îmi amintesc că am făcut ochii mari și m-am mirat ce mai are de pregătit căci e profesor de atâțea ani…

Da, el și toți oamenii mari se pregătesc înainte de a face ceva pentru public.

Eu atunci nu m-am pregătit și discursul meu a fost slab…, chiar un dezastru…

Da, e nevoie să știi ce vrei, ca să primești oportunități, sau mai bine zis, ca să le vezi în jur, dar e nevoie și să fii hotărât, să exersezi mereu, să repeți și să nu renunți…

img_20160720_055216

PS: Adun aici discursurile mele în public…Le revăd și zâmbesc…

Mai am de lucru!!!!!

Aici este prima seară din Spania, în anul 2013, în fața unui public de peste 100 de oameni…

Primele 20 de minute vorbește părintele Mihoc și de la minutul 20, încep eu să vorbesc…Vorbesc fără să mă fi gândit dinainte, fără nicio schiță…, fără nicio repetare …Pur și simplu, am început să vorbesc…și nu-mi prea place de cum am vorbit…

De aceea, acum, cu ajutorul lui Doamne, mă deschid milei lui Dumnezeu, aleg să dau mărturie că „Bun este Domnul” și mă angajez să învăț să vorbesc în public și să scriu spre slava Lui Dumnezeu.

Prima emisiune la TV

A doua emisiune

Prima lansare in Biserica

 

 

Primul seminar gratuit de nutritie

 

 

 

 

 

Cum l-am cunoscut pe Profesorul You Bin din China?

Bună dimineaţa, dragilor!

Astăzi doresc să vă împărtăşesc o bucurie: azi am dat mâna cu domnul profesor You Bin. A fost o încântare să-l cunosc pe acest om micuţ şi tot un zâmbet.

Când ne-a vorbit duminică seara Părintele Vasile despre domnul profesor You Bin, am încercat să mi-l imaginez… Părintele ne-a vorbit despre acest profesor cu mare încântare, deoarece fusese în China şi îl cunoscuse acolo. Am înţeles din tonul cu care Părintele vorbea că a avut un timp de împreună sedere plăcut, că atunci profesorul You Bin l-a întrebat pe Părintele nostru când va reveni în China şi Părintele Vasile i-a răspuns că e rândul dânsului să-i facă o vizită.

Şi iată, profesorul You Bin a venit. O mare încântare pentru Părintele.

Şi ca un Părtinte bun ce ne este, Părintele Vasile a ţinut să ni-l prezinte astăzi şi nouă „celor mici şi neînsemnaţi” pe acest distins profesor.

Când am scris articolul de luni, am căutat pe internet o fotografie a profesorului You Bin. Am găsit una cu acest nume, dar arăta prea tânăr şi nu ştiam dacă e cel despre care ne-a vorbit Părintele. De aceea, am dorit, mai mult de curiozitate, să-l văd şi eu pe acest om.

Marţi am vrut să merg la conferinţa ţinută de profesorul Bin, dar fiind după două zile de sărbătoare, lucrurile ce trebuia să le fac s-au cam strâns (şi spălat, şi gătit, şi curăţenie…) şi astfel, nu am putut să merg. Mi-am păstrat însă pacea. Mă gândeam: dacă va fi de folos să-l cunosc pe acel om, va rândui cumva Domnul. Apoi mă gândeam că poate voi fugi un pic la Facultatea de Teologie în timp ce o las pe mezinuca la lecţia de înot, dar fetiţa cea mijlocie a dorit să vină şi ea cu mine şi să mergem în parc. M-am conformat cu linişte programului familiei.

Mulţumesc Domnului că am învăţat să nu mai ţin morţiş la voia şi dorinţa mea, ci să caut să fac slujire, să ofer sprijin celor pentru care am fost chemată să fac asta. Dar, făcând asta, nu înseamnă să renunţ la doririle mele, la visurile mele, ci să le pun în faţa Domnului şi să cred că El le va rândui cum e mai bine pentru şi spre folosul meu. Cel mai important este ca eu să ofer suport familiei mele şi printre asta să-mi strecor şi pasiunile mele.

Înainte să încep să scriu acest articol, le-am pregătit fetiţelor cireşele. Le-am umplut câte un bol cu vârf şi le-am pus la masă. Apoi am pus la fiert şi năutul pentru amiază… Între timp, mi-am luat cireşele şi am urcat să-mi verific e-mailul, în timp ce înfulec bolul de cireşe. Precizez că le-am înfulecat, că, de era să le mestec, îmi trebuia vreo 30-50 de minute pentru ditamai bolul….

Am deschis calculatorul şi căsuţa de e-mail.

Sunt abonată la minutul cu John Maxwell şi în fiecare dimineaţă primesc un filmuleţ de 1 minut cu dumnealui. E o încântare să-l ascult pe omul acesta!

Astăzi a vorbit despre „carismă”, tradus prin cuvântul „farmec”… John a povestit că odată cineva i-a spus că oamenii cu farmec sunt acei oameni care îi pun pe alţii deasupra lor. Atunci când îi pui pe alţii deasupra ta în mod intenţionat, totul se rezumă la ei: subiectul, conversaţia, fiecare aspect din viaţa lor, poziţia lor, la ce gândesc şi la ce fac. Din momentul în care uiţi de tine şi te concetrezi pe altcineva, de atunci începi să ai farmec în viaţă, să ai carismă… Asta nu e o personalitate, ci e o concentrarea (focusarea) asupra altora.
Ascultându-l pe John, mi-am amintit că şi Sfântul Apostol Pavel vorbea cândva despre ceva asemănător, despre faptul de a căuta să placem altora…, dar mai bine citiţi voi şi Îl rog pe domnul să înţelegi ceea ce am vrut să vă transmit… .. acest capitol lămureşte mai bine tot acest articol… De aceea, vă sugerez să mai citiţi încă o dată articolul….

Mă necăjesc că uneori nu-mi găsesc cuvinte să spun ceea ce aş vrea să spun…, mai am încă de exersat până când ajung să pot – şi eu – să explic aşa frumos ca părintele meu sau ca John… sau ca măicuţa Siluana…, dar până atunci învăţ

Epistola către Romani, Capitolul 15:
1. Datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi şi să nu căutăm plăcerea noastră.
2. Ci fiecare dintre noi să caute să placă aproapelui său, la ce este bine, spre zidire.
3. Că şi Hristos n-a căutat plăcerea Sa, ci, precum este scris: „Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine, au căzut asupra Mea”.
4. Căci toate câte s-au scris mai înainte, s-au scris spre învăţătura noastră, ca prin răbdarea şi mângâierea, care vin din Scripturi, să avem nădejde.
5. Iar Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă dea vouă a gândi la fel unii pentru alţii, după Iisus Hristos,
6. Pentru ca toţi laolaltă şi cu o singură gură să slăviţi pe Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos.
7. De aceea, primiţi-vă unii pe alţii, precum şi Hristos v-a primit pe voi, spre slava lui Dumnezeu.
8. Căci spun: Că Hristos S-a făcut slujitor al tăierii împrejur pentru adevărul lui Dumnezeu, ca să întărească făgăduinţele date părinţilor,
9. Iar neamurile să slăvească pe Dumnezeu pentru mila Lui, precum este scris: „Pentru aceasta Te voi lăuda între neamuri şi voi cânta numele Tău”.
10. Şi iarăşi zice Scriptura: „Veseliţi-vă, neamuri, cu poporul Lui”.
11. Şi iarăşi: „Lăudaţi pe Domnul toate neamurile; lăudaţi-L pe El toate popoarele”.
12. Şi iarăşi Isaia zice: „Şi Se va arăta rădăcina lui Iesei, Cel care Se ridică să domnească peste neamuri; întru Acela neamurile vor nădăjdui”.
13. Iar Dumnezeul nădejdii să vă umple pe voi de toată bucuria şi pacea în credinţă, ca să prisosească nădejdea voastră, prin puterea Duhului Sfânt.
14. Şi, fraţii mei, sunt încredinţat eu însumi despre voi, că şi voi sunteţi plini de bunătate, plini de toată cunoştinţa, putând să vă povăţuiţi unii pe alţii.
15. Şi v-am scris, fraţilor, mai cu îndrăzneală, în parte, ca să vă amintesc despre harul ce mi-a fost dat de Dumnezeu,
16. Ca să fiu slujitor al lui Iisus Hristos la neamuri, slujind Evanghelia lui Dumnezeu, pentru ca prinosul neamurilor, fiind sfinţit în Duhul Sfânt, să fie bine primit.
17. Aşadar, în Hristos Iisus am laudă, în cele către Dumnezeu.
18. Căci nu voi cuteza să spun ceva din cele ce n-a săvârşit Hristos prin mine, spre ascultarea neamurilor, prin cuvânt şi prin faptă,
19. Prin puterea semnelor şi a minunilor, prin puterea Duhului Sfânt, aşa încât de la Ierusalim şi din ţinuturile de primprejur până la Iliria, am împlinit propovăduirea Evangheliei lui Hristos,
20. Râvnind astfel să binevestesc acolo unde Hristos nu fusese numit, ca să nu zidesc pe temelie străină,
21. Ci precum este scris: „Cărora nu li s-a vestit despre El, aceia Îl vor vedea; şi cei ce n-au auzit Îl vor înţelege”.
22. De aceea am şi fost împiedicat, de multe ori, ca să vin la voi.
23. Dar acum, nemaiavând loc în aceste ţinuturi şi având dorinţa de mulţi ani să vin la voi,
24. Când mă voi duce în Spania, voi veni la voi. Căci nădăjduiesc să vă văd în trecere şi, de către voi, să fiu însoţit până acolo, după ce mă voi bucura întâi, în parte, de voi.
25. Acum însă mă duc la Ierusalim, ca să slujesc sfinţilor.
26. Căci Macedonia şi Ahaia au binevoit să facă o strângere de ajutoare pentru săracii dintre sfinţii de la Ierusalim.
27. Căci ei au binevoit şi sunt datori faţă de ei. Căci dacă neamurile s-au împărtăşit de cele duhovniceşti ale lor, datori sunt şi ei să le slujească în cele trupeşti.
28. Săvârşind deci aceasta şi încredinţându-le roada aceasta, voi trece pe la voi, în Spania.
29. Şi ştiu că, venind la voi, voi veni cu deplinătatea binecuvântării lui Hristos.
30. Dar vă îndemn, fraţilor, pentru Domnul nostru Iisus Hristos şi pentru iubirea Duhului Sfânt, ca împreună cu mine să luptaţi în rugăciuni către Dumnezeu pentru mine,
31. Ca să scap de necredincioşii din Iudeea şi ca ajutorul meu la Ierusalim să fie bine primit de către sfinţi,
32. Ca să vin la voi cu bucurie prin voia lui Dumnezeu şi să-mi găsesc liniştea împreună cu voi.
33. Iar Dumnezeul păcii să fie cu voi cu toţi. Amin!

Să revenim la profesorul Bin. Vă spuneam că astăzi Părintele nostru ni l-a prezentat.

Mă uitam la acest o micuţ cu cât respect privea icoanele, cum Părintele i-a explicat ce reprezintă icoana (Învierii) de pe tetrapod şi pe care noi o sărutăm atunci când mergem la miruit.

În tot acest timp, mă gândeam ce va fi fost când cei doi profesori s-au întâlnit acolo, în China, la Universitate, anul trecut, ce e acum în mintea şi inima acestui creştin, un altfel de creştin…….??? pe care l-am văzut chiar făcând sfânta cruce, de la stânga la dreapta…

Şi am văzut ce e …, ce a fost, căci am fost lângă Părintele la conferinţele din Spania…, am simţit trăirile din asemenea contexte…

Profesorul Bin ne-a spus:

„Este o mare cinste să fiu aici. Şi eu sunt creştin. Şi eu predau la Beijing. Acolo eu merg la o biserică protestantă. Acum e prima dată când sunt într-o biserică ortodoxă…, când particip la slujbă, la sfânta liturghie.. Este foarte impresionant pentru mine!
Deoarece suntem creştini, noi suntem un trup în Hristos. Şi eu cred că, în viitorul apropiat, în China, protestanţii vor înţelege la ce au renunţat, mai întâi în ce priveşte Liturghia, dar şi învăţătura ..
Mulţumesc”.
După ce m-a miruit Părintele, nu am rezistat să nu mă bag în seamă şi să-i spun Părintelui că am scris zilele acestea un articol despre Şcoala internaţională de vară de la Facultatea de Teologie de la noi şi despre conferinţa domnului profesor şi am căutat pe internet o fotografie a dânsului, căci eram curioasă să văd cum arată.. Am găsit una, dar arăta aşa de tânăr.. Ce vârstă are? 44 de ania spus Părintele Vasile…E tânăr!

Pantelimona mea, băgăcioasă şi lipicioasă…ca mă-sa, de altfel, s-a băgat în seamă cu domnul profesor, care a întrebat-o care îi este numele…I-a spus cum o cheamă şi domnul profesor a repetat aşa de clar „Pantelimona”

L-am întrebat pe Părintele Vasile să-mi spună ce predă acest proferos şi mi-a spus că acum 5 ani dânsul a înfiinţat un departament de studiu comparativ al Scripturii şi Istoria religiilor…

Apoi, am dat şi eu mâna cu domnul profesor şi i-am spus, prin traducerea Părintelui,: „mă bucur că v-am cunoscut.., că v-am întâlnit…” şi Părintele i-a mai spus că am fost curioasă să-l văd cum arată şi am căutat pe internet….

I-am strâns mâna hotărâtă… şi am simţit bucuria acelui om, care mi-a zâmbit din toată fiinţa lui… şi din tot trupul lui micuţ….

7.5_s

Fotografie luata de aici

unde sunt cateva lucruri despre acest profesor:

http://www.iscs.org.hk/Common/Reader/News/ShowNews.jsp?Nid=1628&Pid=8&Version=0&Cid=326&Charset=iso-8859-1

Minunat! Am nădejde că aceste momente de trăire înaltă vor rodi în sufletul acelui om…, care va povesti celor de acasă cele ce a văzut şi a simţit la noi în biserică; ceea ce în biserica protestantă din Beijing, unde merge adesea, nu a simţit niciodată …..

Doamne, fă-te cunoscut cu adevărat oamenilor care Te caută sincer. Iar pe mine, fă-mă martora Învierii şi bucuriei Tale… Mulţumesc!

Voiam să-i spun atâtea acelui omuleţ…, dar neavând încă darul vorbirii în limbi, m-am smerit şi am vorbit prin Translator, prin Duhul Sfânt, Care suflă unde şi cum voieşte şi pe toate le împlineşte….
Mi-a fost drag de acest „omuleţ” simpatic… You Bin …

Mulţumesc Domnului că mi-a satisfăcut şi acest capriciu de a-l vedea pe acest om şi a înlesnit, nu numai să-l văd, ci şi să-i strâng mâna.

Sibiu – Capitală Universitară Europeană

Dragilor

zilele acestea, începând de astăzi 29 iunie şi până în 4 iulie, oraşul nostru, Sibiu,

sibiu3

devine Capitală Universitară Europeană.

Ne mândrim, în sensul bun al cuvântului, că Sibiul nostru drag primeşte încă o dată numele de “capitală internaţională”.

Numele de “capitală internaţională” a fost dat de către Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu care desfăşoară, conform informaţiilor aflate în ziarele locale, un program alcătuit din conferinţe, mese rotunde, şcoală de vară teologică, festival internaţional de poezie, reprezentaţii teatrale şi concert de muzică corală.

Deschiderea oficială a programului va avea loc astăzi, 29 iunie, la ora 9.30, în Sala Senatului din clădirea Facultăţii de Medicină de pe strada Lucian Blaga.

La deschidere sunt invitati, printre alţii, primarul interimar al Sibiului, Astrid Fodor, rectorul ULBS, prof. univ. dr. ing. Ioan Bondrea, directorul Departamentului de Relaţii Internaţionale şi Programe Comunitare al ULBS, Daniela Preda, vicepreședintele The University Network of the European Capitals of Culture (UneECC),William Chambers și Pierre YvesBrandt, membru în board-ul Asociației Internaționale pentru Psihologia Religiei.

Cu prilejul acestui eveniment, auzim de nume mari din ţară şi străinatate:
Horia Roman Patapievici, Dr. Sorin Bocancea, Dr. Mircea Diaconu, Dr. Daniel Şandru , Mihai Vakulovski , Dr. Radu Vancu, Dr. Liviu Papadima, Prof . Fadi Georgi (Liban ), Dr. Bin You (China) , Katja Perat (Slovenia ), Lucy K. Shaw (Marea Britanie), vas Diogo Pinto (Portugalia ), Alexandru Cozmescu (Moldova ).

Aseară, după vecernie, Părintele nostru Pr. Prof. dr. Vasile Mihoc,

ipr vasile mages

ne-a vorbit foarte frumos despre profesorul chinez Prof. Dr. BinYou (Beijing) şi ne-a invitat să-l ascultăm marţi la conferinţa ce o va susţine acest profesor renumit la Facultatea de Teologie.

Orarul evenimentelor:
Luni, 29 iulie, Ora 09.30
Deschiderea oficială ”SIBIU – CAPITALĂ UNIVERSITARĂ EUROPEANĂ”
Locul de desfășurare: Sala Senatului, Facultatea de Medicină

Participă:
Prof.univ.dr. ing. Ioan Bondrea-Rector
Primar Interimar Astrid Fodor
Preda Daniela
William Chambers- Vicepresedinte UneECC
Brandt Pierre Yves-Elvetia

Ora 11.00
Masa rotundă Sibiu – Capitală Culturală Europeană/ Capitală Universitară Europeană (2007-2015)

Locul de desfăşurare a evenimentului: Sala Senatului ULBS
Invitat special : William Chambers (Vicepreședinte, Liverpool Hope University)

Ora 18.00
Colocviile de Critică „Transilvania”, ediția a XII-a, cu tema: Local/ național/ internațional/ global
Participă: Horia Roman Patapievici (filozof), prof.univ.dr Sorin Bocancea (politolog), prof.univ.dr. Mircea A. Diaconu (critic literar), prof.univ.dr Daniel Șandru (politolog), prof.univ.dr. George Bondor (filozof), Mihai Vakulovski (scriitor), Petronela Rotar (scriitor), prof.univ.dr. Gheorghe Manolache (critic literar), Alex Goldiș (critic literar), conf.univ.dr. Mioara Anton (politolog), prof.univ.dr. Andrei Terian (critic literar), conf.univ.dr Radu Vancu (scriitor), conf.univ.dr. Dragoș Varga (critic literar), conf.univ.dr Dragoș Dragoman (politolog), lector dr. Bogdan Gheorghiță (politolog), prof.univ.dr. Liviu Papadima (critic literar) prof.univ.dr Gheorghe Manolache (critic literar)
Biblioteca Județeană „ASTRA”, Sibiu, corp A, Sala de Festivitati

ORA 18.00
Conferință Horia Roman Patapievici- Sala festiva a Bibliotecii Astra

Ora 17.00
Debutează prima ediție a Școlii Internaționale de Vară „Teologia contemporană în context global și ecumenic”

Locul de desfășurare: Facultatea de Teologie
Arhid. Prof. Ioan I. Ică (Sibiu) prezintă lucrarea „Canonul teologiei în dezbateri contemporane -teismul canonic al lui William J. Abraham și noua perspectivă a lui N. T. Wright

Marți, 30 iunie

Școala Internațională de Vară „Teologia contemporană în context global și ecumenic”
Locul de desfășurare: Facultatea de Teologie

sibiu-fac-de-teologie-crt-interioara-01
8.30 – 12.00 Pr. Prof. Fadi Georgi (Balamand): „The Legacy of Patristic Thoughts in 21st Century”
14.00-17.30 Prof. Dr. BinYou (Beijing): „What Christianity can learn from Confucian Reading of Scripture?”

Ora 11.00
Colocviile de Critică „Transilvania”, ediția a XII-a
Masă rotundă cu tema Cuvintele și puterea în comunism și post-comunism
Moderatori: Dragoș Varga, Sorin Bocancea
Prezentări de carte
Locul de desfășurare: Librăria Habitus

Ora 18.00
Masă rotundă cu tema Scriitorul și puterea
Moderatori: Radu Vancu, Mihai Vakulovski
Prezentări de carte

Miercuri, 1 iulie
ora 19:00
Festivalul Internațional de Poezie Studențească, ediția I
Locul de desfășurare al evenimentului: Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, str. George Barițiu, nr. 5-7

Serie de lecturi publice care va reuni poeți aflați la început de drum și autori consacrați, din țară și din străinătate. Participă: Katja Perat (Slovenia), Lucy K. Shaw (Anglia), Diogo vaz Pinto (Portugalia), Alexandru Cosmescu (Republica Moldova), Vlad Drăgoi, Andrei Doșa, Vlad A. Gheorghiu, Deniz Otay.

Școala Internațională de Vară „Teologia contemporană în context global și ecumenic”
Locul de desfășurare: Facultatea de Teologie
8.30 – 12.00 Prof. Dr. Pierre-Yves Brandt (Lausanne): „Integration of spirituality in hospital care systems: Comparison of models of spiritual care in Europe and North America”
14.00-17.30 Pr. Prof. Jean Boboc (Paris) : „Zigotul si Duhul Sfânt”

Joi, 2 iulie
Ora 12.00
Masă Rotundă Interdisciplinară, cu tema: Identitățile Naționale în Noul Context Global
Locul de desfăşurare a evenimentului: Aula Avram Iancu, Facultatea de Litere și Arte, blvd. Victoriei, nr. 5-7, Sibiu
Dezbatere la care participă membri titulari ai Academiei Române având titlul de doctor honoris causa ai ULBS.

ora 19:00
Festivalul Internațional de Poezie Studențească, ediția I
Locul de desfășurare al evenimentului: Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, str. George Barițiu, nr. 5-7
Serie de lecturi publice care va reuni poeți aflați la început de drum și autori consacrați, din țară și din străinătate. Participă: Luna Miguel (Spania), Lieke Marsman (Olanda), Sam Riviere (Irlanda de Nord), Oscar Bruno d’Artois (Statele Unite ale Americii), Alex Văsieș, Radu Nițescu, Ștefan Baghiu,

ORA 19.00
„Kathie și hipopotamul” de Mario Vargas Llosa (regia: Larisa Nuțescu)
Locul de desfăşurare a evenimentului: Studioul de Teatru CAVAS al Facultății de Litere și Arte.
Spectacol de teatru jucat de studenții de la Departamentul de Artă Teatrală al Facultății de Litere și Arte.

Școala Internațională de Vară „Teologia contemporană în context global și ecumenic”
Locul de desfășurare: Facultatea de Teologie

8.30-13.00 Simpozionul „Religie, antropologie, bioetică. Contribuția latinității în context global”(organizator Conf. dr. Sebastian Moldovan/Sibiu)

14.00-17.30 Pr. Prof. Nicolae Chifăr (Sibiu) : „Icoana – fereastră spre cer într-o societate dependentă de imagini deformate/pervertite”

Vineri, 3 iulie
ORA 10.00
Debutează Conferința Internațională „Reconstruind Latinitatea”: Abordări Interdisciplinare și Transdisciplinare, ediția a II-a, cu tema Latinitate și Globalizare
Locul de desfăşurare a evenimentului: Aula Magna a ULBS – Facultatea de Medicină (sesiunile plenare) și Centrul de Reuniune Academică (sesiunile în panel).
Sesiune in Plen
Alegre de la Rosa Olga María -Tenerife/Spania
Telleri Fausto – Bologna/Italia
Vallespir Soler Jordi – Palma de Mallorca/Spania
Fiorucci Massimiliano – Roma/Italia
Workshop-uri:

Joi, 2 iulie 2015, 11.00 – Reziliența urbană pentru dezvoltare sustenabilă (Alessandro Attolico, Valentin Grecu, Silviu Nate) -Facultatea de Științe Socio-Umane

Joi, 2 iulie 2015, 13.00 – Reţele de oraşe universitare în contextul zilelor latinităţii (Francesco Scorza, Silviu Nate)- Facultatea de Științe Socio-Umane

Joi, 2 iulie 2015 08.30-17.00- Religie, antropologie, bioetica. Contribuția latinității în context global- Facultatea de Teologie, str. Mitropoliei, nr. 20, Sibiu

Vineri, 3 iulie 2015,

15.00 – Științele educației în contextul latin (Ioan Leș – Sibiu/România; Călina Jugastru – Sibiu/România; Daniel Mara – Sibiu/ România; Elena – Lucia Mara – Sibiu/ România; Stefano Contini – Sassari/Italia; Giuseppe Gesuino Fara -Sassari/Italia; Jordi Vallespir Soler -Palma de Mallorca/Spania; Mercedes Morey López – Palma de Mallorca/Spania; Fausto Telleri – Bologna/Italia; Olga María Alegre de la Rosa – Tenerife/Spania; Manuel Avelino Pestano Pérez -Tenerife/Spania; Massimiliano Fiorucci – Roma/Italia) – Centrul Latino-American – Facultatea de Drept, str. Calea Dumbrăvii, nr. 34, Sibiu

Sâmbătă, 4 iulie 2015,

ora 10.00- Tradiţia umanistă în culturile latine (Dumitru Chioaru Sibiu/România; Mihai Iovănel – Bucuresti/ România; Adina Dinițoiu – Bucuresti/ România; Andreea Goldiș – Cluj/ România; Mirela Ocinic – Sibiu/ România; Andrei Terian – Sibiu/ România; Simina Terian – Sibiu/ România;Eva-Nicoleta Burduşel – Sibiu/ România; Ioana Ciocan – Sibiu/ România) – Centrul de Reuniune Academică, str. Banatului, nr. 6, Sibiu

ORA 18.00
„Atelier/DOC” (regia: Bogdan Georgescu)
Locul de desfăşurare a evenimentului: Sala Studio a Casei de Cultură a Sindicatelor.
Spectacol de teatru compus și jucat de studenții de la Departamentul de Artă Teatrală al Facultății de Litere și Arte, sub coordonarea regizorului româno-american Bogdan Georgescu.

Școala Internațională de Vară „Teologia contemporană în context global și ecumenic”
Locul de desfășurare: Facultatea de Teologie

8.30 – 12.00Pr. Prof. Daniel Buda (Sibiu/Geneva): „Noile prioritati de cercetare ale Comisiei pentru Credinta si Constitutie”

18.00-20.00 Simpozionul „Media, moralitatea și veridicitatea” (organizator Prof. Dr. Stefan Tobler/Sibiu)

Sâmbătă, 4 iulie,
ora 19 :00
Concert de Muzică Corală Românească
Locul de desfăşurare a evenimentului: Sala „Thalia”.
Concert realizat prin implicarea Corului Facultății de Teologie, condus de Pr.prof. Sorin Dobre si cu participarea tenorului Vlad Miriță și a actorului Florin Coșuleț. ”Mi-e dor…”, lait motivul in jurul caruia se va creiona concertul, dorește să reunească sub forma cântecului cele mai înalțătoare emoții și trăiri.
(Programul l-am preluat de aici
http://sibiu100.ro/educatie/47277-din-29-iunie-sibiul-devine-capitala-universitara-europeana/