Arhive etichetă: curaj

Oprește-te și…cunoaște…

Salutare, cititorule!

Acum, când scriu aceste rânduri este Vinerea Mare…

Te rog, meditează cu mine un moment la evenimentele petrecute în această zi în viața Mântuitorulului pentru noi.

Mulțumesc.

Mare dar ai câștigat făcând aceasta.

Pentru a face aceasta a trebuit să te oprești și să asculți și apoi, ai primit cunoaștere…

Postul Mare a trecut…

Rememorez toate zilele lui și nu-mi vine să cred că n-am participat la nicio Sfântă Liturghie înainte sfințită… M-am „angajat”, adică am început lucrul la un angajator…, și am fost prinsă acolo, în timp ce în bisericuța noastră se săvârșea, după masă de după masă, Sfânta Liturghie…

Două realități paralele: realitatea liturgică și realitatea lumii acesteia. Acestea două sunt atât de diferite…! Omul care n-a gustat din plin realitatea liturgiucă nici n-o poate bănui… Dar ea se desfășoară zilnic într-u ritm diferit de ritmul cotidian…

Cât de dureros este să treci cu autobuzul, cu masina sau pe jos pe lângă biserică și să fii străin și gol de realitatea de acolo, mai ales în aceste zile mari ale Postului Mare și ale Săptămânii Mari… Alergi ca bezmeticul la lucru, la cumpărături, la treburi. Pari un om împlinit, dar o parte din tine suferă… Cauți să acoperi acel strigăt înăbușit al acelei părți cu diferite lucruri și uneori reușești…, dar te trezești, când lumea, realitatea asta cotidiană, ți-e mai dragă, că plângi, că nu te împlinesc nici cozonacii, nici pasca, nici drobul și…te oprești… Dacă poți să te oprești, dacă ai curajul, îndrăzneala să te oprești în iureșul alergăturii globale…

trafic

Săptămâna trecută, am fost într-o călătorie departe de casă. Era dimineață și conduceam pe un drum care avea limită de viteză. Am încetinit, potrivindu-mi viteza după marcaj, dar, dintr-o dată, în spatele meu a apărut o balenă, un tir, care a început a urla… M-am trezit din gânduri și am accelerat. Tăcere… Mă uit la semnele de circulație și văd repetat semnul limitării de viteză… Pe drum, toți alergau… Poate mi s-a defectat indicatorul de viteză…?!, am gândit. Dar nu, răspunde alt gând, asta e viteza cu care trebuie să circul în siguranță. Și încetinesc. De cum am încetinit, balenele încep să urle, și urlă și urlă și eu, la început, mă mânii, fac planuri justițiare, de restabilire a dreptății, dar apoi, gândesc: N-au decât să urle, eu îmi văd de mersul meu, căci, de mă v-a opri polițistul, nu ei o să plătească amendă, ci eu…

Așa am învățat încă o lecție, deși cam târzior: să-i las pe ceilalți să se ducă cum vor. Ei vor da seama! Eu să-mi văd de volanul meu…!

Și așa, azi, las toate și mă opresc din bucătărit și din toată forfota asta a lumii și mă retrag câteva zile. Desigur, nici n-am apucat să ies din această realitate, numai gândul și deja balenele au început urletele… M-am clătinat o țâră, dar cu darul lui Doamne, mă ridic și plec… Plec cu „Dumnezeu să-mi ajute”, așa cum zicea buni…

Ce să-ți mai spun eu ție, suflete drag care ai avut răbdare să citești până aici?

Te îmbrățișez și îți doresc să ai curaj ca să-ți urmezi inima, care-L dorește pe Doamne, în ciuda tuturor urletelor lumii.

Să ai curajul să te oprești singur, să nu fie nevoit chiar Doamne să te oprească…

Mă rog acum ca Doamne să te binecuvinteze și să-ți umple inima de dragostea și mângâierea Sa.

Să ai parte de Paște!

A ta Doină care-ți cântă dorul străfundului inimii tale.

„Nu te teme! Eu sunt cu tine. Vino pe valuri!”, mi-a spus Domnul în necazuri şi încercări

Dragii mei dragi

Astăzi am auzit din nou cuvintele minunate ale domnului în Sfânta Evanghelie. Domnul a potolit furtuna şi i-a spus lui petru să vină pe ape la El şi Petru a început să meargă pe ape, dar văzând vâltoarea valurilor, s-a temut şi a început să se scufunde şi Domnul îi întinde mâna şi îl scoate deasupra valurilor, certându-l: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?

Astăzi Părintele Nicolae de la bisericuţa din incinta Spitalului judeţean ne-a vorbit despre frică.

Frica ne sperie cu lucruri care nu se vor întâmpla niciodată…

Părintele Nicolae ne-a spus multe cuvinte minunate şi ne-a încredinţat că Domnul piilotează avionul vieţii noastre şi nu avem a ne teme de turbulenţe…

în timp ce vă scriu, mi-am amintit de un filmuleţ care surprinde foarte bine lucrarea fricii.

Iată-l


Să fim curajoşi e o virtute… Îndrăzniţi!

Iată, Doamne, eu şi pruncii pe care mi I-ai dăruit!

Buna dimineaţa dragilor!

În dimineaţa asta, am strigat cu năduf la Doamne: “Uite, Doamne, spune şi Tu cum să mai răzbesc cu copiii ăştia?”.

Ieri, am stat mai bine de jumătate de zi să gătesc tot felul de bunătăţi: am făcut două feluri de tort, am făcut pâinică bună, bună şi toate celelalte şi spre seară, am ieşit în parc şi apoi, am intrat într-un magazin. Nici n-am intrat bine, că mijlocia m-a şi întrebat: “Şi ne iei îngheţată?”. “Păi, nu ai mâncat atâtea azi? Nu ai terminat cu câteva minute punga de pufuleţi pe care ai primit-o?”. Nici un răspus, numai chipul acela de milog… Și am continuat: ”Nu cumpărăm… Am discutat acest subiect și am stabilit că nu vom mai cumpăra dulciuri dinmagazine, ci o să vă fac eu…”

Intrăm în magazin şi cumpărăm banane și o cutie cu 36 cupe pentru înghețată. “Vom face îngheţată şi veţi mânca pe săturate!”, le-am spus .“Da, Da….”, au răspuns amândouă în cor. Mai dăm un ocol, şi mijlocia spune din nou: “Şi nu luăm şi noi ceva, măcar o napolitană.., ceva acolo?”. Am simţit că tâmpesc și am spus: Dumnezeul meu, asta n-o mai pot răbda! Copilul acesta are o problemă, e nesimţit complet, mă exasperează! Şi atunci, Domnul îmi vorbeşte în inimă şi-mi spune că copilul e normal, eu am o problemă. Și îmi amintește ceea ce tocmai am “cetit” deunăzi: Copilul are în program să testeze limitele. El gândește:  “Poate mama s-a răzgândit şi-mi ia şi mie ceva sclipitor, o împachetură din asta ademenitoare”. Lucrul meu cu copiii e să rămân calmă, să păstrez limitele impuse şi să ofer empatie şi să-i zic: ”Sunt tentante toate aceste împacheturi, draga mea, dar noi două ştim ce se ascunde după acele hârtii şi plasticuri sclipitoare…”.

Ce bine era să-mi fi amintit un pic mai repede de acestea. Hm..! Încă nu am învăţat, nu mi-am însușit comportamentul proactiv, ci prima dată mi-a venit să-i trag una sau să mă răstesc la ea şi să-i spun că-i nesimţită. Luasem atâtea banane, luasem cupe pentru îngheţată, mâncase atâtea bunătăţi azi şi ea acum, îmi cerea o nenorocită de napolitană…!!! Toată strădania mea, toate bunătăţile făcute de mine “cu atâta osteneală” nu valorau nici măcar cât o napolitană ordinară?! Dar am avut “noroc” că Îl chemasem pe Doamne cu puţin înainte şi El mai era încă lângă mine “activ” și mi-a amintit că copiii nu înţeleg, nu pot să înţeleagă, nu pot să facă faţă la impulsuri, să raţioneze, să se opună, ei vor…

Ce să mă mai mir de copiii, dar noi, adulții, nu facem la fel? Nu mă văd pe mine, cu atâta teorie în cap, că mă port ca mânată spre câte-o apucătură? Ca să facem ce trebuie, să mâncăm ce trebuie, cum trebuie, e nevoie de mult exerciţiu, până ce scriem în noi un alt fel de a face, unul sănătos. Aşa şi copiii, ei nu ştiu, nu pot şi nici nu vor să facă binele, binele acceptat social, ci e nevoie să-l înveţe de la noi. Iar noi e nevoie să îi îndrumăm, să le amintim mereu cu dragoste, aşa cum face şi Domnul, Care nu ne trăsneşte când facem câte-o greşală. Dar noi uităm de multe ori şi ne lăsăm mânaţi de apucături şi folosim intrucţiuni de folosire a relației părinte-copil expirate….

Revin la şirul poveştii, dimineaţă copiii s-au trezit cu greu (nu ca ieri, când era un eveniment şi era rost de ceva interesant şi bun şi merita să te scoli) și am ajuns cam târzior la bisericuţă şi cum am ajuns, mijlocia, tot ea săraca, de la care am pretenţii la cei opt ani şi jumătate a ei, să trânteşte în strană cu picioarele răsfirate, cu spatele la sfântul altar, de parcă n-ar mai fi intrat niciodată într-o biserică. Şi atunci, văzând-o, m-a apucat iar nervii: “Păi, stai frumos! Ce stai ca la teatru! Nu ştii cum se stă în biserică? Hai să cântăm!” Nimic. Niciun sunet. Zic din nou: ”Hai să cântăm!” Nimic… Şi când mi-am amintit cât de tare vorbeşte acasă, de-mi ţâuie urechile, iar aici abia deschide gura să zică un “Doamne, miluieşte”, m-a apucat toate nădufurile şi n-am mai putut şi m-am uitat aşa de urât la Domnul, cu atâta reproş, de s-a clătinat şi jilţul din icoana Deisis. “Da, bine Doamne, chiar nu vezi…!? Ce, am venit la biserică să mă cert cu copiii? Şi aşa am întârziat aşteptându-i să se trezească! Nu mi-ar fi mie bine să-mi văd de mine? Dar cu copiii cum să fac, că ei nu mă văd că eu stau cuviincios, că fac cruce, că fac închinăciuni şi metanii, că cânt, ei mă văd numai când mănânc ceva bun…Te rog să faci ceva, că altfel, nu ştiu ce-o să fac… Măcar linişteşte-mă…!”

Ooo, drăguţul meu Domn! Nu mi-a dat peste gură spunându-mi: cum îndrăzneşti să-mi vorbeşti aşa creatură ce eşti?, ci mi-a oferit empatie. Am simţut că Domnul mă înţelege, că-mi înţelege neputinţa şi mi-a dat har să mă liniştesc şi să accept momentul şi să-mi amintesc că atunci, când e ceva în neregulă, eu am o problemă şi la mine trebuie să lucrez. Iar copiilor să le amintesc mereu cu dragoste şi răbdare ce au de făcut.

Am luat atunci pe fiecare copil pe rând în braţe şi le-am vorbit: ”Copilul meu, am venit aici să luăm bucurie şi bunătate, să ne hrănim sufletul. Stăm aici o oră şi apoi, mergem să facem şi altele. Aici, cântăm, ne rugăm şi mulţumim pentru tot ce am primit şi primim. Eu mă necăjesc când văd că nu vrei să cânţi şi să fii atentă la slujbă. Datoria mea e să te iubesc şi să te ajut să primești pe Domnul, nu să te cicălesc. Eu doar îți amintesc că în biserică cântăm după strană şi facem sfânta cruce, nu stăm așa lungite în strană. Înţeleg că asta presupune un pic de efort din partea ta şi a mea, dar e nevoie să-l facem, chiar dacă nu avem chef. Cheful ne vine făcând ce trebuie”.

Au înţeles cumva şi ne-am iertat şi ne-am strâns toate trei într-o îmbrăţişare mare şi apoi, am mers, spăşite, la părintele, rugându-l să ne ierte şi să ne binecuvinteze să şedem la Masă. Şi așa, am primit Duhul cel ceresc, ca să răzbim şi astăzi în faţa celor ce ni se vor pune dinainte. Şi azi mergem la bibliotecă…

Să ne dea Domne iubirea şi îndelunga Sa răbdare!

 

Clubul femeilor care se bucura de viaţă în ciuda rănilor primite se lărgeşte

Dragilor

Ieri am aflat încă o poveste minunată a unei femei uimitoare: divorţată cu doi copii…
În timp ce ascultam povestea aceasta, m-am făcut atât de mică …

Dar am gresit pentru că am scăpat nişte resturi din obiceiul de a judeca….atunci când mi-a spus să nu cumva să mă mai plâng că-mi este greu,,,,,,, mie care am soţior…

„Da. Aşa este, dar tu ţi l-ai ales pe cel pe care l-ai lăsat…!!!”

Uf, Uf….că repede mai scap porumbelul!!!

Ideea e că de cele mai multe ori ne trăim rezultatele alegerilor conştiente sau inconştiente, dar tot alegeri se chiamă cumva…

Acum, când am început şi eu să fiu mai atentă la ce fac şi gândesc, văd cum mi le fac toate cu mâna mea….

Văd cum aleg să-mi fac un car de nervi intrând în jocul copiilor sau reacţionând la un ton mai răguşit de-al soţului…, văd cum îmi stric ziua acceptând un gând rău sau de nemulţumire, văd cum îmi ratez odihna bună de noapte mâncând seara târziu sau „belindu-mi” ochii la calculator să nu cumva să pierd ideile geniale….

Şi apoi pufăi că ce greu îmi e….

Treaba asta cu mâncatu’ sănătos e complicată rău în căp’şoru meu mărginit

Dragilor

Întotdeuna am avut aşteptări de la profesori şi învăţători. Îi voiam perfecţi, îi voiam să facă întocmai, literă cu literă ceea ce spuneau sau scriau, dar am avut multe dezamăgiri şi am trăit multă tristeţe.

Una scrie teoria, altele sunt practicile. E uşor să spui teoria, dar e complicat s-o aplici întocmai.
Şi nu-i mai bine de cel care nu ştie, măcar are linişte…, pe când eu.. nu sunt nici car, nici în teleguţă, n-am atins idealul, dar nici „ca toată lumea” nu mai pot să gătesc şi să mânc… atâtea teorii despre alimentaţie sănătoasă şi atâtea dezamăgiri din partea celor care o propovăduiesc (dintre care cel dintâi sunt eu) ce să mai zic…, mă copleşesc ….

Şi ca să n-o iau razna… unica scăpare este Doamne şi Biserica Lui, pe care porţile iadului nu o vor birui…, chiar dacă tiparul a luat-o razna şi a tot repetat „Dezlegare la peşte”, Dezlegare la peşte” şi acolo unde n-a fost cu ani în urmă.

Gata! Nu mă mai uit la alţii din jur, nu mai am aşteptări, pretenţii, ci privesc la Doamne şi la sfinţii mucenici… Îmi dau seama că a te hrăni acum benefic e mucenicie curată…, e precum se fereau mucenici de mâncărurile jertfite idolilor… (cine are minte de priceput, să înţelegeagă…sensul la care am gândit) şi se face pe cont propriu …fără să aştepţi de la om izbăvire sau încurajare…Nu-i de unde: căci „toţi ne-am abătut, împreună netrebnici ne-am făcut; nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul” (Psalmul 13, 3) sau „ne am depărtat, toţi ne am abătut, împreună netrebnici ne am făcut; nu mai este cine să facă judecată şi dreptate, nu este nici unul”. (http://molitfelnic.ro/rugaciune-pentru-chemarea-milei-lui-dumnezeu/)
Rânduielile de veacuri ale Sfintei noastre Biserici sunt o puternică armură pentru a face faţă la atâtea avalanşe şi vârtejuri.

Am dorit să ajut lumea, dar n-am ţinut cont că singura pe care o pot schimba sunt eu şi eu sunt tare încăpăţânată şi tare pofticioasă…

Ce e scris în cărţi e perfect valabil, teoria e argumentată cu demonstraţii ştiinţifice, dar nu ştiu pe nimeni s-o respecte întocmai ca şi stil de viaţă, ci doar pentru terapie: când te taie la os, ţii regim, când te simţi bine, uiţi şi te simţi bine… A fost o perooadă atât de fericită… era harul, iar acum se probează dacă zidul e destul de puternic…, dar suntem slabi, neputincioşi ….

Chiar zilele acestea am vorbit cu o autoritate în domeniu şi mi-a spus că „nutriţia este grea, chiar şi pentru specialişti (darămite pentru mine mititica, care am îndrăznit să mut munţii gusturilor delicioase) şi că uneori mai putem gusta aşa de poftă” şi ce nu merge…

…….. mă închid în coşmelia mea şi Îl rog pe Domnul să aibă milă de mine.
Rugaţi-vă pentru mine!

PS: Vă datorez mulţumiri pentru că v-aţi rugat pentru fetiţa mea cea mare, care a intrat la liceu. Domnul să vă răsplătească dragostea. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Şi cu mâncatu’ …, mai ales, după cursul de bucătărie de azi, după atâtea discuţii de bunătăţuri… ce să mai …, mănânc şi plâng, mănânc!

Ideea e să ne păstrăm pacea, căci nu mâncarea e totul…..

Eu aleg acum să-mi mut atenţia pe alte subiecte, deşi paralel lucrez la cartea despre lupta cu poftele…

Nu disperaţi! Doamne e cu noi şi va fi până la sfârşit şi El e hrana noastră…., căci, la urma urmei, sufletul e cel care hrăneşte trupul!

Îndrăzniţi! Eu am biruit lumea!, zice Domnul

Noi mărturii despre cartea „Mă bucur că sunt femeie”

Dragilor

Cu ajutorul lui Dumnezeu, mă apropii încet de finalul lucrului la ediţia a doua a cărţii „Mă bucur că sunt femeie”.

coperta

Am rugat pe prietenele mele, care au avut şansa şi fericirea să citească cartea în prima ei variantă, cea scrisă, cu atâta intensitate de trăire …, pentru evenimentul din 8 martie de anul acesta, să-mi scrie câteva rânduri cu impresiile avute după lecturarea cărţii.

Am primit câteva mărturii. Sunt atât de frumoase şi nu mă rabdă inima să le ţin doar pentru mine.

Aşa că, vi le împărtăşesc:

„Cartea „Mă bucur că sunt femeie” se citeşte foarte uşor. Nu-mi vine să cred că, într-un timp atât de scurt, deja am parcurs mai bine de un sfert din ea. Incă de cum am sosit acasă de la poştă, m-am aşezat şi am început să „absorb” cartea. Îmi place mult stilul dumneavoastră de a povesti, poate şi pentru că seamănă destul de mult cu al meu, şi, deci, mi se pare uşor de „digerat”.

Ştiu, că nu v-am urmat instrucţiunile din e-mail-ul trimis de dumneavoastră (cu ce anume să încep), dar pur şi simplu nu m-am putut opri din citit, odată ce m-am apucat! Iniţial am zis că citesc doar introducerea, dar n-am reuşit să mă limitez la ea.(…)

O să vă mai scriu un alt e-mail în care voi detalia cum am perceput cele citite, dar deocamdată, vreau să termin şi partea a II-a şi să mai reflectez asupra celor din viaţa mea şi să vad unde mai trebuie să pun „iertare”. Oricum, deja am stat şi m-am gândit şi am identificat câteva „gâlme”!

Va pup şi vă îmbrăţisez cu drag!

Doamne ajută! (Alexandra, Bucureşti)

„Cartea, pe care aţi scris-o, este umitoare. Cunoscându-vă de atâta timp, nu am bănuit prin câte aţi trecut şi cât de grea v-a fost copilăria în Moldova. Acum, că vă văd atât de hotărâtă şi pregătită pentru a vă lansa în lumea scriitorilor, sunt mândră că vă cunosc personal.

Cartea dumneavostră m-a impresionat şi m-a învăţat să mă iubesc oricum aş fi, deoarece Dumnezeu le rânduie pe toate. Vă mulţumesc pentru că mi-aţi arătat indirect acest lucru, mie şi la o mulţime de femei din toată ţara”. (Raluca din Sibiu, 15 ani)


„Sunt mămica a cinci copilaşi, care zilnic sunt o provocare pentru mine. Viaţa pare mult prea grea dacă nu-L ai pe „Doamne”.

Mulţumesc doamna Doina, pentru cartea aceasta minunată! Mi-aţi adus aminte că numai cu Hristos povara devine mai uşoară. Mulţumesc că mi-aţi făcut lumină în căpşorul şi sufletul meu. Am plâns citind acele pasaje despre părinţi, căci viaţa mea se aseamănă cumva cu a dumneavoastră.
Mulţumesc că mi-aţi adus aminte că avem un remediu duhovnicesc extraordinar: IERTAREA. Da. Este o provocare mare să nu ne judecăm parintţi. Doar cu „Doamne” vom reuşi să ne schimbăm vieţile.

Cartea „Mă bucur că sunt femeie” m-a învăţat să mă bucur că sunt femeie.
Cu drag, NINELA” (Călăraşi)


„Mare lucru e să-ţi vorbească cineva „de la om la om”, să-ţi împărtăşească experienţa lui personală, care, poate, seamănă, în multe aspecte, uimitor de bine cu a ta!…

Mă bucur că am cunoscut-o pe Doina, că i-am citit cărţile. Mă bucur că am învăţat să mă bucur mai mult de viaţă, pas cu pas, alături de ea. Îi doresc să păstreze bucuria şi să nu se oprească nicicând din a-şi astâmpăra setea, bând din Izvorul dătător de viaţă, Care este Hristos Domnul.

Veniţi, aşadar, să luăm bucurie unii de la alţii şi împreună să învăţăm cum să fim vii în trăirea noastră!”  Ana Maria, Roman)


„Pendulând între ludic şi profund, Doina Blaga abordează, într-un limbaj simplu, pe înţelesul tuturor, cele mai importante probleme cu care femeia ortodoxă, mamă şi soţie, se confruntă zilnic în societatea în care trăim.

Aspirând spre urmarea căii creştine de formare şi pregătire a copiilor şi preocupată totodată de o alimentaţie sănătoasă, tradiţională, în era consumismului şi a „junk-food-ului”, cartea Doinei poate fi privită atât ca un ghid de bune practici, cât şi ca o lectură relaxantă.

Stilul confesional al cărţii şi parcurgerea de la „depresie” la „bucurie” a drumului spre cunoaşterea şi acceptarea de sine, lasă, în final, în sufletul cititorului, sâmburele nădejdii”. (Odeta, Sibiu)


„Dragă Doina,
Apreciez curajul tău de a scrie o asemenea carte! Cu siguranţă multe femei se vor regăsi în paginile ei!”. (Mihaela, Sibiu)


„Draga mea Doina,

Îi mulţumesc Bunului Dumnezeu că te cunosc, că am avut şansa să citesc cărţile tale şi în special „Mă bucur că sunt femeie”. Am citit-o pe nerăsuflate şi cu drag o recomand şi o ofer de câte ori am ocazia. Eu, în afară de Maica Siluana, nu am mai întâlnit nicăieri acest mod de explicare al vieţii trăite în mod concret cu Dumnezeu; prin binecuvântarea a toţi şi toate, prin Liturghia iertării; învăţătura pe care atât de simplu şi pe înţeles o prezinţi în cartea ta „Mă bucur că sunt femeie”.

„Mă bucur că sunt femeie” este o carte care îţi dă nădejde!
„Mă bucur că sunt femeie” este o carte pe care aş citi-o şi reciti-o!

Cuvintele mele sunt prea mici pentru a exprima „cât bine mi-a facut mie Dumnezeu” prin această carte scrisă de tine, Doiniţa!

Îţi mulţumesc că existi în viaţa mea!

Cu mult drag, Alina (Bucureşti)


„Mesajul transmis de această carte este scris cu o naturaleţe autentică. Cartea este uşor de citit, plăcută şi deosebit de sugestivă. Este relevată conştientizarea prezenţei lui Dumnezeu în fiecare clipă din viaţa fiecăruia dintre noi”. (Monica, Sibiu)


„Bună ziua
In primul rând, să ştiţi că nu sunt o doamnă, sunt doar Maria (şi sunt ţărancă, în sensul propriu al cuvântului).

Încep cu rugămintea de a fi îngăduitoare cu mine, pentru că nu mă am cu ale scrisului.
Am citit cartea „Mă bucur că sunt femeie” şi m-am regăsit şi eu în ceea ce aţi povestit. La mine nu a fost atât de greu totul, dar trăirile au fost aceleaşi. Urcuşurile şi coborâşurile, le-am trecut şi eu.

Pierderile de identitate şi regăsirile, momentele de depresie şi neputinţă, prin toate am trecut. Am trăit acelaşi sentiment de frustrare când am venit de la şcoala din sat la liceu în oraş. Încă mi-a rămas viu gustul neacceptării în colectiv. Am rămas cu îndoiala că nu sunt suficient de bună, îndoială care încă se găseşte în suflet şi care a crescut în timp, lucru ce a dus la neputinţa de a spune cuiva ce simt şi cu ce probleme mă confrunt.

Ce am făcut eu diferit este faptul că am încercat să fiu pe placul tuturor, al părinţilor, al socrilor, al soţului, al societăţii. Dar să ştiţi că nici aşa nu e bine. M-am pierdut pe undeva pe drum şi acum am ajuns la o cumpănă: pendulez între a fi eu şi a face pe plac celorlalţi. Trebuie să învăţ cum să ţin echilibrul între acestea două. Încă sunt în căutări şi cartea „Mă bucur că sunt femeie” mi-a dat puterea de a trece la un alt nivel, acela de a încerca să mă regăsesc pe mine, fără a mă considera egoistă.

Sper că drumul descris de dumneavoastră să-l străbat şi eu cât mai repede şi am credinţa că-mi va aduce liniştea sufletească.

Îmi pare foarte bine că v-am găsit, ca v-am citit şi vă doresc în continuare multă putere de muncă şi sănătate.

Cu drag, Maria” (Maramureş)

Dragii mei dragi,

Mai aştept mesajele voastre.

Aştept să descopăr identitatea cititorilor blogului, folosul lecturării cărţilor şi articolelor.

Confirmarea venită din partea dumneavoastră îmi dă putere să continui lucrarea începută, care nu e uşoară.

Rugaţi-vă şi pentru mine.

Vă asigur că şi eu vă pomenesc pe toţi cei ştiuţi şi neştiuţi.
Împreună suntem puternici să facem faţă dificultăţilor parcurgerii Căii spre Doamne.

Vă mulţumesc!

Cu drag mult, Doina

Doamne, mântuieşte-ne, că pierim!

Dragilor,

astăzi, la bisericuţă s-a citit preafrumoasa povestire despre minunea potolirii furtunii de pe mare:
„În vremea aceea, intrând El în corabie, ucenicii Lui L-au urmat. Şi, iată, furtună mare

s-a ridicat pe mare, încât corabia se acoperea de valuri; iar El dormea.

Şi venind ucenicii la El, L-au deşteptat zicând: Doamne, mântuieşte-ne, că pierim.

Iisus le-a zis: De ce vă este frică, puţin credincioşilor?

S-a sculat atunci, a certat vânturile şi marea şi s-a făcut linişte deplină.

Iar oamenii s-au mirat, zicând: Cine este Acesta că şi vânturile şi marea ascultă de El?”. (Matei 8, 23-27)

Părintele nostru ne-a spus că atunci când valurile vieţii ne împresoară şi ne tulburăm, să ne aducem aminte de cuvintele Domnului:

„Puţin credincioşilor pentru ce v-aţi îndoit?

Da, da…

Uneori, facem şi mai rău, nu ne îndoim, ci Îl dăm de-o parte pe Doamne şi spunem:
„Stai acolo! Mă ocup eu de problemă! Eu ştiu ce am de făcut!” şi sfârşim prin a ne afunda şi mai rău.

Însă, Domnul are atâta răbdare cu noi!

Astăzi, în timp ce asculatam Sfânta Liturghie, mă gândeam şi mă rugam:

„Doamne, cât sunt de păcătoasă, că tare mult mai greşesc cu gura…, nu-mi tace şi nu se satură de mâncare…. şi Tu, Doamne mă primeşti la Tine de fiecare dată când vin.

Cu fiori mă apropii de Sfântul Potir. Mă ştiu vinovată şi nevrednică, dar ştiu că Tu mă poţi învrednici. Numai la Tu îmi eşti nădejdea şi prefer să mă trăsneşti Tu, decât să mă biciuiască Satana cu deznădejdi şi frici….”.

Astăzi, cea mai grea ispită este ispita deznădejdii şi a fricii. Ne vedem nenorociţi şi căzuţi din demnitatea umană, terfeliţi şi solicitaţi peste măsură şi descurajarea vine ca un tăvălug să ne strivească.

Inchipuieţi ce cădere poţi să suferi când te laşi copleşit de provocările vieţii, disperat să-ţi agoniseşti pâinea, să-ţi plăteşti ratele, să-ţi cumperi de mâncare, să-ţi plăteşti taxele şi vine copilul tău, lumina ochilor tăi, la tine şi-ţi cere şi el partea lui de atenţie şi tu te apuci şi strigi la el? Doamneee, mântuieşte-ne că pierim!!!

Da, Domnul ne mântuieşte, dar cu o condiţie să ţinem cârma cu încredere în El, să facem sfânta cruce şi să spunem „Doamne, ajută” şi să vâslim înainte cu încredere că Domnul este în corabia vieţii noastre, chiar dacă nouă ni se pare că a aţipit un pic, că ne-a lăsat singuri. El e acolo, e chiar lângă noi, e chiar în noi şi când Îl chemăm, crezând că nu mai putem vâsli, se ridică şi porunceşte valurilor şi atunci se face o linişte mare şi ne întărim şi aşa putem să mergem mai departe.

Ce ar fi viaţa noastră fără provocări la creştere?

Ar fi monotonă.

Crezi că aş fi făcut ceva dacă nu m-ar fi aruncat Doamne, prin soţior, pein copii, prin semeni în apă? Aş fi stat toată ziua şi m-aş fi văitat cât de grea e viaţa şi cât de nenorocită sunt.

Copiii m-au forţat cumva să cresc. Niciodată n-aş fi avut interes să fac şcoala de şoferi şi nici maşină n-aş fi cumpărat dacă nu i-aş fi avut pe puii aceştia ai mei cu care a trebuit să mă descurc singură acasă…

Da, îmi este greu…! Comoditatea mea ar fi preferat să stau cu fundul pe scaun la catedră…

Mă bucur că sunt forţată să fac lucruri care de bună voie nu le-aş face…

Iubesc provocările!

Durerea mare e că gura asta s-a învăţat să tot zică… şi se să vaite adesea…, dar îmi pare rău că prima dată zic „Tulai” şi apoi zic „Doamne, ajută…”.

De un timp, am început să schimb placa şi să pun înainte pe Doamne, pe Doamne, ajută-mă,

Doamne, luminează-mă. Uite, Doamne, în ce situaţie sunt! Ce să fac?

Şi acţionez, după primul sau, uneori, după al doilea gând, ca să constat, uneori, că nu prea a fost inspirat gândul, dar a fost mai bine că am acţionat decât că am stat cu mâinile în sân să mă vait…

Şi uite-aşa, viaţa e palpitantă, e vie şi cu Doamne Doamne răzbim noi cumva la lumină.

Curaj!

Cuvântul Părintelui meu, Vasile Mihoc de la vecernia din duminica tuturor sfinţilor „Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine

Dragilor

cu ajutorul lui Doamne, am reuşit să transcriu acest minunat cuvânt al părintelui meu. O să-l revăd adesea….

Vi-l dăruiesc cu drag mult!

„ Aţi auzit dimineaţă sfânta evanghelie. A fost alcătuită din trei pericope: de la Matei cap 10, primele două şi a treia de la cap. 19 de la Matei.

Ei, în a doua pericopă s-a spus un cuvânt, care pe mulţi îi derutează: „Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine”.

Trebuie să înţelegem că nu putem iubi cu adevărat pe cineva pe pământ, dacă nu avem iubirea faţă de Hristos. Iubirea faţă de Hristos ne învaţă şi celelalte iubiri. Nu poiţi spune cu adevărat că îl iubeşti pe al tău, pe copilul tău, pe fratele tău, pe aproapele tău, dacă nu-l iubeşti pe Hristos, pentru că dacă n-ai descoperit Iubirea pentru Hristos, nu ştii să iubeşti. Iubirea ta rămâne una trupească, exterioară. O iubire care nu face bine, o iubire care nu face cel mai mare bine. Când îl iubeşti pe cineva în Hristos, atunci înţelegi cât de mare ste bine pe care Hristos vrea să i-l facă celui drag al tău şi că hristos îi poate face acest mare dar şi prin tine, prin cuvântul tău, prin exemplul tău, prin dragostea ta.

Noi în Hristos descoperim iubirea şi Sf. Ap. Ioan spune acest lucru lămurit: „În El (adică în Hristos), am cunoscut iubirea. Că El şi-a pus sufletul Său, viaţa Sa, pentru noi”. Hristos ne-a învăţat această iubire jertfelnică. O iubire nejertfelnică nu este iubire.

Vedeţi, oamenii declară dragoste, dar până la o adică şi când au de jertfit ceva, nu mai sunt în stare să se mai jertfească. Copii care vorbesc foarte frumos despre mamă, când mama cade la pat, ei nu mai sunt în stare s-o îngrijească şi caută să se scape şi vezi pe un părinte pasat de la un copil la altul sau vezi atitudini din acestea când copii socotesc că a îngriji pe un părinte în neputinţă este un lucru prea greu pentru ei. oamenii aceştia ar avea de învăţat de la Hristos ce înseamnă iubirea. Iubirea cea adevărată este cea care se jertfeşte. Hristos şi-a dat viaţa pentru noi. În El am cunoscut iubirea, că El şi-a pus viaţa pentru noi.

Şi când învăţăm de la Hristos iubirea, învăţăm să ne punem şi noi viaţa pentru cei din jurul nostru şi sigur, în primul rând pentru cei dragi din familia noastră.

Hristos ne învaţă iubirea, de aceea când Mântuitorul spune despre această iubire mai mare, el de fapt ne arată că întru El descoperim adevăprata iubire. Nu poţi pretinde că-l iubeşti pe copil, dacă îi dai numai cele pământeşti. Îl iubeşti cu adevărat dacă vrei ca el să ajungă la cel care mai mare bine, care este Împărăţia cerurilor. Aceasta este iubirea în Hristos. Iubindu-l în Hristos, îl ajuţi şi-l pregăteşti, şi-l educi şi îl călăuzeşti spre această iubire şi spre acest cel mai mare bine, care este Hristos şi Împărăţia Sa şi viaţa sa cea veşnică. Mântuitorul de fapt continuă acest cuvânt spunând: Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine. Adică jertfa. Crucea înseamnă jertfă. Pe Hristos suntem chemaţi să-L cunoaştem în aşa fel, încât să-L iubim cu o iubire jertfelnică. Prin aceasta se disting sfinţii, sfinţii pe care îi pomenim astăzi. Sfinţii s-au jertfit, sfinţii au suferit. Dacă căutăm în viaţa lor, vedem că sfinţii au suferit pentru Hristos, chiar şi cei care nu au murit ca martiri, au fost în stare să lepede toate amăgirile lumii, toate ispitele de dragul lui hristos. Viaţa lor a fost marcată definitiv de întâlnirea cu Hristos.

Nu poţi fi credincios până nu te-ai întâlnit cu adevărat cu Hristos şi până când nu ai fost pătruns de iubirea Lui şi până când cu voia ta nu ai luat crucea ca să mergi după El.

Câte lucruri minunate nu ne învaţă această evanghelie!

Şi ea ne vorbeşte şi de răsplată, care este luată din capitolul 19 de la Matei. Pun Apostolii această întrebare, era în alt context, e adevărat,

„Doamne, iată noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie. Cu noi oare ce va fi?

Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică”.

Chiar în viaţa aceasta Dumnezeu ne face bucurii, ne dă daruri, pe care lumea niciodată nu ni le poate da. El ne dă harul Lui prin care toată viaţa noastră este minunată şi trăim în bucurie, o bucurie şi o pace şi o bogăţie, pe care lumea niciodată nu ne-o poate da şi sigur nu ni le poate lua atunci când le-am primit. De aceea, fiind cu Hristos, care este viaţa noastră, care este nădejdea noastră, care este plinătatea darurilor şi a bucuriilor, noi nu mai avem nevoie de altceva şi nu putem decât să-I mulţumim Lui din toată inima.

Iată cu aceste cuvinte, intrăm în Postul Sfinţilor Apostoli care în anul acesta este de 3 săptămâni, până în 29 iunie şi aş dori ca în postul acesta să descoperim câte ceva din taina acestei mari iubiri, pe care Mântuitorul o are faţă de noi, şi a arătat-o faţă de noi prin Jertfa sa şi pe care şi noi suntem chemaţi s-o descoperim în mod practic şi s-o trăim în realaţia cu Dumnezeu, dar şi în relaţia cu semenii noştri, cu cei de aproape sau cei de departe.

Bunul Dumnezeu să primească sfânta slujbă, să ne binecuvinteze, să ne dea un post cu spor duhovnicesc”.

Nu vă îngrijiţi (îngrijoraţi) ce veţi mânca…. şi despre Informaţii cu privire la Tabăra de nutriţie şi spiritualitate ortodoxă la Sibiu pentru părinţi şi copii

Dragilor

am început să scriu aseară acest articol, am început să scriu despre tabăra pe care doresc s-o organizez aici la Sibiu, dar nu am mai fost în stare să-l termin. Era deja trecut peste ora 24 şi eu încă nu ştiam ce să fac cu tabăra. Capul mă durea îngrozitor.

Am salvat ce am scris aseară, am stins calculatorul şi i-am spus Domnului că iar mă aflu în mare încurcătură şi că numai El poate să mă scoată la liman. În capul meu se învălmăşeau toate…dar peste toate era aşa o teamă… şi m-am întins în pat cu mulţumire pentru ziua care se încheiase, dându-i grija zilei celei de mâine Domnului.

Dimineaţă, m-am trezit cu greu. Ca prin somn, am făcut un suc de morcovi, sfeclă şi frunze de ţelină şi pătrunjel şi le-am dat puiuţilor, ca să-şi spele grăsimea de la lăsat de sec…
Am făcut şi plămada pentru chifle, am clătit repede storcătorul meu Hurom, care mă ajută enorm, şi am fugit cât am putut de repede, trăgând-o după mine pe micuţa ce trebuia să ajungă la grădiniţă.

Când am trecut prin faţa bisericii, tocmai începea cântarea Heruvicului. M-a cuprins neliniştea că am întârziat, dar nu am lăsat mâhnirea să-mi umple inima, ci am privit partea bună a situaţiei şi am zis: „A, ce bine că mai e slujbă!” şi am cântat în gând Heruvicul până la grădiniţă şi înapoi.
Am intrat în biserică şi am început să cânt încetişor. Gândurile au dat năvală: „Ai întârziat…, nu eşti în stare să te mobilizezi mai repede…, să nu care cumva să te apropii de Sf. Potir… Lasă… mâine… ca şi mâine se face….”.

Cântam şi priveam cum trec gândurile…. La un moment dat am început să-i spun lui Doamne: „Doamne Tu eşti scăparea mea…Uite-mă, am venit şi eu în ultimul ceas… Da, ştiu, dacă le-aş fi lăsat toate acolo baltă, mai prindeam ceva mai mult… Recunosc că sunt tare neputincioasă… Primeşte-mă şi dă-mi putere… Eu vreau să fac multe, dar sunt limitată… Nu mă îndreptăţesc, ci cer doar mila Ta… Şi, Doamne, am nevoie de dragoste…dă-mi dragoste ca să-mi iubesc copilaşii şi soţiorul, să-mi jertfesc dorinţele mele pentru ei….
Şi, Doamne, spune-mi ce să fac cu tabăra….?”.

I-am spus oful meu lui Doamne şi apoi m-am dus la binecuvântare, spunându-i Părintelui că am întârziat şi-l rog să mă primească la masa bucuriei… şi Părintele m-a primit…
Mulţumesc Mulţumesc. Mulţumesc.

La sfârşit, Părintele a spus câteva cuvinte:

„Săptămâna trecută a început să se citească din Evanghelia de la Matei din Predica de pe Munte a Mântuitorului (capitolul 6).

Astăzi s-a citit despre purtarea de grijă a Tatălui ceresc, despre faptul că noi trebuie să ne încredem în această purtare de grijă. Mântuitorul spune: Nu vă îngrijiţi pentru viaţa voastră, ce veţi mânca sau cu ce vă veţi îmbrăca, căci ştie tatăl cel ceresc că aveţi trebuinţă de ele. Această încredere în Tatăl ceresc îl caracterizează pe omul credincios şi el (omul credincios) nu se teme de viitor, nu se teme de lipsă, nu se teme de ce s-ar putea întâmpla, pentru că ştie că toate sunt rânduite prin voia şi prin lucrarea lui Dumnezeu, el încrezându-se în Dumnezeu.

În pericopa de astăzi s-a luat un text şi din capitolul 7, ca să completeze această învăţătură. Spune: Care dintre voi, dacă cere copilul pâine, îi va da piatră, sau dacă cere peşte, îi va da şarpe?” Ei cu atât mai mult, Tatăl Ceresc dă cele bune celor care le cer de la El.

Dumnezeu să primească sfânta liturghie şi să ne miluiască. Amin”.

Să trăiţi Părinte!

Aşa că am acceptat totuşi să termin acel articol început aseară şi să vi-l trimit.

Iată-l:

„Dragilor

Am început să mă gândesc la tabără.

Am însă o strângere de inimă în legătură cu mâncarea. Eu am renunţat de mult să gătesc forme şi gusturi. Mă concentrez pe alimentul integral şi îl prepar cât mai simplu şi mai uşor.

Întrebarea mea este:

Oare o să vă placă mâncarea gătită de mine, de fapt gătită împreună, dar după indicaţiile şi aprovizionările mele?

Eu pun foarte mare accent pe fructe proaspete, din care o să mâncăm o masă separată dimineaţa, şi pe legume de sezon.

Vom fierbe doar ce nu se poate mânca crud, vom face un singur fel de mâncare la masă. Nu va fi desert, nu va fi zahăr…. Vom îndulci un pic lăpticurile cu pastă de curmale..
Vor fi chifle integrale.. de fapt vom face împreună chifle din făinuri integrale măcinate la moara mea…

Picture1

Voi găti aşa cum am scris în Cartea de bucate pe anotimpuri

coperta1 cartea de bucate

Îmi doresc să fie o tabără accesibilă pentru familie şi să fie pus accentul pe împreună şedere în bucurie dimpreună cu copii noştri. Să nu punem accentul mare pe nutriţie, ci pe sufleţel şi joacă.

Vom avea un timp de rugăciune împreună, de discuţii despre nutriţie şi viaţă sănătoasă sufleteşte şi trupeşte.

În săptămâna 3-7 august am înscrise două familii cu câte 4 copii fiecare. În această serie este Schimbarea la faţă şi vom merge la vecernie în seara de 5 şi la sfânta liturghie.

Mă gândesc şi la doi invitaţi: la doctorul meu nutriţionist şi la Părintele meu…, să vedem dacă vor fi în Sibiu în săptămâna respectivă.

Schema meniului unei zile:

Dimineaţa: cereale integrale: ovăz, orz, mei, în două variante boabe integrale fierte sau fulgi integrali cu un lapte de seminţe sau nuci, îndulcitor la alegere: pastă de curmale sau stafide sau chifle integrale cu pastă dulce de seminţe şi ceai.

Prânz leguminoase: năut, linte, soia, mazăre; fasole verde şi cartofi cu salaltă de legume crude

Cină: legume fierte înăbuşit, cum ar fi brocoli, conopidă, o budincă de orez, o hrişcă, o salată de legume crude cu chifle din făină integrală.

Chiflele le vom face din făină de grâu, secară şi porumb.

Liniile mari ale Programului
Trezirea
Înviorarea
Rugăciunea
Masa de fructe
Mic dejun – cel târziu ora 9.30
Joacă
Discuţii cu copii
Discuţii cu părinţii
Pregătirea salatei pentru prânz
Prânzul între orele 13-14
Timp liber, odihnă
Drumeţii
Cina ora 18.30-19
Joacă
Rugăciunea de seară – ora 20.30
Povestea de seară (viaţa sfinţilor din ziua urmţătoare)
La  nănică– ora 21

O să „fabricăm” ceva pentru amintire, fie o brăţară, fie o cruciuliţă din aţă, fie o felicitare din seminţe … O să mă mai gândesc.
Aştept înscrierile voastre.

Costul estimat este de 500 lei şi copii sub 5 ani au reducere la jumătate.

Dacă până la sfârşitul lunii iunie nu se completează locurile pentru măcar o serie, măcar cea din 3-7 august, nu voi mai ţine această tabără.

Dacă Domnul vrea ca să fac ce am gândit, se vor rândui toate.

Mi-a venit în gând că, dacă nu se fac înscrieri suficiente până la sfârşitul lunii iunie, voi înţelege că nu este să fac eu treaba aceasta.

Mai multe detalii pe email: doinablaga@gmail.com

Hristos, Paştele nostru, m-a izbăvit din nou de întristare. Mulţumesc! Mulţumesc! Mulţumesc!!!!

Dragilor

iată-mă, după două zile de zbucium, două zile ca veşnicia de lungi, din nou la Liman. Cu ajutorul lui Doamne, iată-mă în Biserică! Mare bucurie! „Astăzi, îmi zice părintele slujitor, se cântă toate cântările ca la Paşti, astăzi e odovania”. „Da!?

O, Doamne ce repede au trecut cele 40 de zile ale Praznicului Învierii!”.

lrg-5471-icoane_invierea_domnuluiinvierea14_

Strana cântă minunatele cântări, de care nu mă mai satur!

La un moment dat aud: „Paştele izbăvirea de întristare...” şi atunci tresar şi cioulesc urechile. Alte şi alte cântări minunate, tot mai minunate. Sufletul meu începe încet să se dezmorţească. Şi gândesc:

Doamne azi e ultima zi din anul acesta când mai cântăm Cu trupul adormind ca un muritor Împărate şi Doamne, ce minunată cântare! Azi e ultima dată din anul acesta (şi poate şi din viaţa mea!) când mai aud în biserică cântarea Îngerul a strigat…Hai să cânt mai cu foc, mai cu adevărat!…

Şi uite-aşa inima mea încet, încet se umplea de bucuria lui Doamne, pe care o împărtăşesc cu voi acum. E dar din dar! Nu este nimic al meu…. Să nu mă lăudaţi…, ba mai mult să vă rugaţi pentru mine, că iadul se răscoleşte şi materia lucrează… Totul e darul lui Dumnezeu pentru mine şi pentru voi….

Fără Harul lui Dumnezeu nu am putut să scriu…nu pot să scriu, nu pot să vorbesc…, deşi nu-mi tace gura nicio clipă, dar fără har, vorbesc în dodii…Şi oricum ce să vorbesc eu? Eu dau mărturie că la Biserică se dă gratis bucurie… Eu tocami am primit-o azi, după dpuă zile de amorţire şi descurajare… mă tem să n-o pierd din nou…şi ca să n-o pierd vă dau şi vouă..ca înmulţindu-se să am mai multă.

Harul lucrează, numai să venim să-L primim…! Dar de multe ori inima noastră se împietreşte, sau ne lăsăm împietriţi de provocări şi încercări, ne lăsăm acaparaţi de potrivnic şi ţinuţi acolo, ca să nu cumva să venim la Hristos şi după cum a spus azi la evanghelie, El să ne vindece. Domnul ne-a spus azi să îndrăznim să fim fii Luminii. Atât cât aveţi Lumina, fiţi fii luiminii! Atât cât mai este Sfânta Liturghie, veniţi, nu staţi departe!

Dragilor

diseară la ora 18 este vecernia praznicului Înălţării Domnului. Mare bucurie…!!!! Ne întâlnim cu Doamne, care ne va spune să stăm cuminţi şi cu răbdare în Cetatea nădejdii, Biserica, că peste puţin timp Mângâietorul va veni. Zece zile mai sunt! Şi aşteptarea noastră se va sfârşi. De la Rusalii, Îl vom avea pe Duhul Sfânt cu noi, în noi, mai cu adevărat şi vom porni pe Cale mai cu spor, mai cu bucurie şi mai cu nădejde.

Vă implor, nu staţi departe, nu vă lăsaţi doborâţi de încercări. Încercările vin şi pleacă…trec… Toate trec, numai sufletul noastru rămâne…şi el nu poate trăi fără Doamne…

Diseară şi mâine, care puteţi, vă dau întâlnire şi vă invit să comunicăm prin Satelitul Doamne…Veniţi, lăsaţi toate…!

Odată în an este vecernia Înălţării Domnului!

Vă îmbrăţişez cu drag mult!