Arhive etichetă: dar

Darul meu pentru voi

Vă iubesc!

Care este secretul angajaților care merg la lucru cu bucurie

Bună dimineața, dragilor!

Este o mare bucurie pentru mine să pot împărtăși cu voi experiențele de zi cu zi!

Astăzi, vă voi împărtăși ceva care m-a impresionat foarte mult ieri. Vă voi împărtăși secretul angajaților mulțumiți

angajati-multumiti

Pentru a afla aceasta, ca de fiecare dată, vă invit să aveți răbdare să citiți până la final toată povestea…

Azi dimineață, când am deschis e-mailul, am văzut că cuvântul de azi a lui John Maxwell este „mulțumesc” și l-am ascultat cu interes. În timp ce ascultam, s-au suprapus câteva scene petrecute ieri. Vi le voi prezenta pe rând.

M-a impresionat în primul rând, că despre cuvântul  „mulțumesc” a cerut să se vorbească o gospodină (o „homemum”- mămică de casă sau mămică care stă acasă…), care i-ar plăcea -nu-i așa?- să audă, după o zi de osteneală în bucătărie, un ”Mulțumec, mami” sau „Mulțumesc, draga mea!”, dar, de cele mai multe ori, nu aude nimic asemănător, ci adesea, multe nemulțumiri…

„Mulțumesc” este un cuvânt atât de important. De ce? Pentru că toți vrem să fim recunoscuți, apreciați…

Aseară, după ce venisem de la lucru, după ce pregătisem ceva de mâncare, după ce îi servisem pe toți și mâncasem împreună, mai trebuia să adun din bucătărie, să spăl vasele și dușumeaua, am simțit așa o stare de copleșire, eram foarte obosită… Toți se scuzară că mai au încă ceva de făcut până la culcare și…rămăsesem singură… Atunci, m-a cuprins parcă o stare de revoltă, acum, când și eu merg la lucru în afara casei… Da, femeia are două norme…(Asta e?! ) și am zis că nu-i corect și că vreau să am și eu numai o treabă de făcut, nu atâtea…dar, în clipa aceea, har Domnului, a venit în minte un alt gând, un gând despre slujirea din bucătărie.., despre cuvintele Domnului cu privire la cel care slujește, că slujitorul, după o zi de lucru, se încinge și slujește la masă pe celălalt și apoi se gândește la el… Însuși Domnul a venit ca slujească… Și în clipa când am acceptat aceste lucruri, osteneala s-a risipit și am terminat repede și cu bucurie toate și m-am așezat cu mulțumire la somnic.

John mai vorbește în acel video despre faptul că foarte greu spunem mulțumesc. Și are dreptate, căci am băgat de seamă asta la mine și la cei din jur…

Ieri, o rugasem pe mama soacră să-mi fiarbă niște salată pentru a pregăti o ciorbă și când o să mă întorc de la lucru, doar să dreg ciorba și sărmana a făcut…, chiar dacă i-a fost greu… M-am bucurat. Am luat oala și am urcat sus și am mâncat. În timp ce mâncam, mă gândea cât de bine prinde să vii acasă flămând după o zi de muncă și să găsești ceva păpică pregătită… După ce am mâncat, am coborât la mama și am întrebat-o dacă nu vrea și ea ciorbiță și mi-a spus că a mâncat deja altceva mai devreme… Când să ies, mi-am amintit că nu i-am spus mulțumesc și mi-a fost rușine. M-am întors și, fără să pot s-o privesc în ochi, i-am mulțumit că mi-a fiert salata și că a ieșit o ciorbiță bună și că noi am mâncat cu placer. Și ea mi-a spus să ne fie de bine.

Tot în timp ce-l ascultam pe John, mi-am amintit de ceva care m-a impresionat ieri. Participasem la un eveniment al unei Asociații înființate de niște străini. La finalul evenimentului, ceva, ieșit din comun pentru mine, mi-a atras atenția. Mă uitam cum președintele Asociației spunea, într-o română hazlie, tuturor angajaților Asociației în parte: „mulțumesc pentru acest eveniment”! Fiecăruia în parte! Până și femeii de serviciu! Îi numea pe nume și le mulțumea și-i îmbrățișa. Văzându-l, mi-am amintit de timpul când am fost și eu angajată și niciodată angajatorul meu nu mi-a spus un mulțumesc, un mulțumesc special adresat mie, așa cum făcea acel străin cu fiecare angajat în parte…

Da, da!!! Ne este greu multora dintre noi (mai ales nouă românilor!) să spunem că suntem recunoscători, să spunem „mulțumesc”. Dar e nevoie să exersăm să spunem „mulțumesc” tuturor pentru toate. Să începem de azi să spunem „mulțumesc” , chiar dacă la început o să spunem așa…, fără trăire. Credeți-mă spunând „mulțumesc”, va conta foarte mult.

Personal, persoanelor care-mi mulțumesc, le dăruiesc cu și mai mult drag…, căci am certitudinea că nu le dăruiesc și ei aruncă, ci prețuiesc ceea ce dăruiesc…

Lasă și tu, cititorule, un semn că ai citit acest articol și atunci…, alte zeci de articole utile și minunate se vor naște.

Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!

multumesc

Sursa foto: http://moldova9.com/2017/01/11/11-ianuarie-ziua-mondiala-a-cuvantului-magic-multumesc/

angajati-multumiti

P.S: Aici aveți video despre mulțumesc:

http://johnmaxwellteam.ro/multumesc2

Minunea unui dram de empatie pentru soțior/soțioară

Dragii mei dragi, bucurie!

Aseară, am trăit o minune în relația cu soțiorul meu minunat, pe care Doamne mi-l descoperă tot mai minunat pe zi ce trece…

Pentru că vă iubesc… (O, Doamne, oare ce simt acum când scriu e iubire? Știți, dragilor, minunaților, scumpilor, eu n-am iubire, am doar egoism…, iubirea e darul lui Dumnezeu, pe care Îl tot implor să reverse și peste mine și în mine o picătură din iubirea Sa și să-mi deschidă inima, căci El tot timpul revarsă iubire peste noi, peste toți, dar eu, plină fiind de mine, unde să intre iubirea divină???) m-am gândit să o împărtășesc cu voi, căci, vă știu suferința unora dintre voi în privința relaționării în cuplu… O, cât de cumplită e suferința singurătății în doi…, dar Mare-i Dumnezeu!

Aseară, am simțit așa o ceva, privindu-mi Omul care se afla pe scenă…A fost un dar minunat, o încredințare că tot ce se spune prin cărțile minunate, pe care le tot citesc în ultima vreme, sunt adevărate… Privindu-l, am simțit că mă bucur cu adevărat de reușita lui, că o trăiesc dimpreună cu el, mai ales când l-am auzit că reușita îi aparține lui Doamne…

Te căsătorești cu alesul inimii, cu iubitul vieții tale. Petreci vremea de grație și după, constați că e altfel, că are alte „hobby-uri”, alte perspective și alte vederi… Tendința e să te căpoșezi…, să rămâi acolo închis în albastrul tău…, în netoșeniile tale adunate cu atâta înfrigurare… Dar vine vremea, când îți dai seama cât de mult pierzi rămând cu ale tale.., în ale tale.. și cu darul lui Doamne, alegi să te deschizi, încercând să intri în papucii lui (ei), chiar dacă sunt atât de largi (sau mici) și te sperii…

Încerci să-i acorzi un dram de empatie, să vezi din punctul lui (ei) de verdere, să trăiești sincer reușita și iată minunea se întâmplă, inima ta se lărgește și el (ea) e în tine și tu în el (ea)…și uite așa se adeverește că „în spatele unei femei puternice e un bărbat puternic” și invers…

Și cât de minunat e, Doamne să fie așa!

Îndrăzniți!

Vă îmbrățizez cu drag mult, mult. Curaj! E nădejde…, chiar dacă trebuie să te ostenești vreo 15 ani pentru o relație reușită, dar merită!

(EMPATÍE s. f. 1. (Fil.) Formă de intuire a realității prin identificare afectivă. 2. Tendință a receptorului de a trăi afectiv, prin transpunere simpatetică, viața eroilor din opere literare, filme etc. – Din fr. empathie, engl. empathy.)

Biscuiți de toamnă

Salutare dragilor

astăzi, vreau să vă fac poftă de … biscuiți de casă.

Iacătă-i! Poftiți de gustați!

img_20160928_090534

Mamă, dacă-ați ști ce delicioși sunt! Și pe deasupra sunt și valoroși nutritiv.

Aaaa, da, vreți rețeta! Am înțeles.

Iat-o:

Biscuiți de toamnă (ovăz și suc de struguri)

500 ml suc de struguri negri

150 ml ulei de măsline presat la rece

Făină de grâu integrală100g

Făină de ovăz 500g

Un plic de praf de copt (bio)

Cum am procedat:

img_20160924_151901

Am stors strugurii. Am avut peripeții, căci am tot băgat și am uitat să mă mai opresc și s-au depus prea mulți sâmburi. ”Noroc” că am un soțior de nădejde! Și am pus storcătorul blocat în apă călduță și l-am așteptat pe soțior și l-am rugat să mă ajute să-l deblochezi. Eu am ținut în contra (de data asta a fost util să țin contra!) și el a răsucit și așa s-a deschis. Mulțam. Că altfel, trebuia să-l trimit la Cluj…

Apoi, am amestecat toate, am întins compoziția pe foia de copt. Am tăiat cu ajutorul unui cuțit din acela rotund cu zimți cu care tăim pizza. Le-am tăiat la repezeală. Promit că data viitoare să le tai mai estetic.

Biscuiți de toamnă (grâu și suc de struguri)

img_20160928_090650

500 ml suc de struguri negri

150 ml ulei de măsline presat la rece

Făină de grâu integrală 600g

Un plic de praf de copt (bio)

Cum am procedat:

Am amestecat toate, am întins compoziția pe foia de copt. Am tăiat cu ajutorul unui cuțit din acela rotund cu zimți cu care tăim pizza. Le-am tăiat la repezeală. Promit că data viitoare să le tai mai estetic.

În dimineața asta, am primit un cadou. O tanti de la biserică a venit țintă la mine și mi-a adus o plăsuță și mi-a zis: Ți-am adus ceva foarte valoros. Când auzi așa ceva, te gândești la te miri ce valori inestimabile. Curioasă, mă uit în plasă și văd un …purceluș….

Aaa…, mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!

Sincer să vă spun că m-am bucurat mai de hai decât dacă aș fi primit un purcel fript.

Descoperind comorile moştenirii

Dragii mei dragi

Astăzi, sunt foarte bucuroasă!

KODAK Digital Still Camera

KODAK Digital Still Camera

Voind a scrie despre omul care mi-a dat cel mai mare dar pe care l-am primit pe acest pământ, Botezul, mi-a venit un gând să-l caut, să vorbesc, baremi, la telefon şi, din fericire, l-am găsit.

Deşi era pe picior de plecare, Părintele Marcel Miron mi-a oferit câteva clipe preţioase cât veşnicia.

M-am prezentat cine sunt, că sunt fiica lui Mihai şi a Maricicăi din Boţeşti…

  • Aaaaa!!! Eşti Cristina?
  • Nu, sunt Doina, cea pe care aţi botezat-o sfinţia voastră în 26 iulie 1977!”
  • Aaaa!!!
  • Am început a scrie o carte despre biserică… şi am ajuns la povestea despre cum am fost încreştinată
  • Aaaa, scrii cărţi…
  • Da, am scris vreo 5
  • Şi eu am scris 3 cărţi de poezii
  • Uau, ce tare!!!

Mi-a spus că se grăbeşte să plece la Bucureşti să participe la un eveniment important: Acordarea titlului de Doctor honoris causa prietenului şi cuscrului sfinției sale, Pr. Theodor Damian.

  • Uau, asta e şi mai tare, am exclamat eu!
  • Mânca-te-ar Raiul! Ţinem legătura! Bucurii!

No, ăsta da început de săptămână, cu elan scriitoricesc înnoit!!! Iată de unde mi se trage mie neliniştea…, zbuciumul de a scrie!!!

Am căutat repejor câteva informaţii despre noutăţile primite.

Iacătă-le:

Câteva poezii de-ale Părintelui Miron, părintele care m-a botezat:

Asta e pentru mine, şi e tare de tot!!!:

„Prietene

Prietene

e timpul să mai faci un pas

ești prea greu pentru raza de lumină

în spate-i istoria

în față-i neantul

în dreapta un înger

și-n stânga un drac.

șește către steluța din ochii tăi

sub tălpile desculțe

aricii aducerii aminte

te vor iubi

și nu vei greși.

Ești urmărit de zmeii ce-ți vor pieirea

aruncă pieptenul

și oglinda

în păduri de gânduri se vor pierde

și în râuri de lacrimi se vor îneca.

Prietene

nu ai cărare

nici drum

drumul se face mergând”.

Şi apoia asta, asta spune cât toată cărticica mea despre biserică:

Biserica noastră cu gât de girafă

Biserica noastră

înaltă

are o turlă ca un gât de girafă.

Ea nu-și pleacă niciodată capul.

Mi-a spus un unchieș

că ea se hrănește cu iarbă albastră

de dincolo de nori.

Niște copii au încercat să urce

din clopotniță

către capul girafei

dar s-au oprit în limba clopotului

omușorul care închide orice ascensiune.

Girafa noastră necheză

cu glas de aramă

atunci când înghite în sus câte un om

de asta girafa nechează cu glas dureros de aramă.

O doare și plânge

când varsă câte un suflet

pe pajiștea albastră în care

ea paște

dincolo de nori.

(http://poezia.usriasi.ro/?p=1331)

Despre versurile Părintelui Miron, aici:

http://convorbiri-literare.ro/?p=5117

despre Părintele Theodor Damian, aici:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Teodor_Damian

Şi încă ceva mi-a mai spus Părintele Marcel, că ginerele său e la Dilema Veche:

http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-20700832-sever-voinescu-fost-numit-redactor-sef-revistei-dilema-veche-gasit-dilema-orchestra-perfecta-sunetul-dilemei-ramane-acelasi-presa-culturala.htm

Mulţumeeesc, Doamneee!!!

Binecuvintează, Doamne, să cultiv această bogăţie descoperită!!!

Şi ţopăi mereu şi nu-mi vine a crede!!!

Iată, Doamne, eu şi pruncii pe care mi I-ai dăruit!

Buna dimineaţa dragilor!

În dimineaţa asta, am strigat cu năduf la Doamne: “Uite, Doamne, spune şi Tu cum să mai răzbesc cu copiii ăştia?”.

Ieri, am stat mai bine de jumătate de zi să gătesc tot felul de bunătăţi: am făcut două feluri de tort, am făcut pâinică bună, bună şi toate celelalte şi spre seară, am ieşit în parc şi apoi, am intrat într-un magazin. Nici n-am intrat bine, că mijlocia m-a şi întrebat: “Şi ne iei îngheţată?”. “Păi, nu ai mâncat atâtea azi? Nu ai terminat cu câteva minute punga de pufuleţi pe care ai primit-o?”. Nici un răspus, numai chipul acela de milog… Și am continuat: ”Nu cumpărăm… Am discutat acest subiect și am stabilit că nu vom mai cumpăra dulciuri dinmagazine, ci o să vă fac eu…”

Intrăm în magazin şi cumpărăm banane și o cutie cu 36 cupe pentru înghețată. “Vom face îngheţată şi veţi mânca pe săturate!”, le-am spus .“Da, Da….”, au răspuns amândouă în cor. Mai dăm un ocol, şi mijlocia spune din nou: “Şi nu luăm şi noi ceva, măcar o napolitană.., ceva acolo?”. Am simţit că tâmpesc și am spus: Dumnezeul meu, asta n-o mai pot răbda! Copilul acesta are o problemă, e nesimţit complet, mă exasperează! Şi atunci, Domnul îmi vorbeşte în inimă şi-mi spune că copilul e normal, eu am o problemă. Și îmi amintește ceea ce tocmai am “cetit” deunăzi: Copilul are în program să testeze limitele. El gândește:  “Poate mama s-a răzgândit şi-mi ia şi mie ceva sclipitor, o împachetură din asta ademenitoare”. Lucrul meu cu copiii e să rămân calmă, să păstrez limitele impuse şi să ofer empatie şi să-i zic: ”Sunt tentante toate aceste împacheturi, draga mea, dar noi două ştim ce se ascunde după acele hârtii şi plasticuri sclipitoare…”.

Ce bine era să-mi fi amintit un pic mai repede de acestea. Hm..! Încă nu am învăţat, nu mi-am însușit comportamentul proactiv, ci prima dată mi-a venit să-i trag una sau să mă răstesc la ea şi să-i spun că-i nesimţită. Luasem atâtea banane, luasem cupe pentru îngheţată, mâncase atâtea bunătăţi azi şi ea acum, îmi cerea o nenorocită de napolitană…!!! Toată strădania mea, toate bunătăţile făcute de mine “cu atâta osteneală” nu valorau nici măcar cât o napolitană ordinară?! Dar am avut “noroc” că Îl chemasem pe Doamne cu puţin înainte şi El mai era încă lângă mine “activ” și mi-a amintit că copiii nu înţeleg, nu pot să înţeleagă, nu pot să facă faţă la impulsuri, să raţioneze, să se opună, ei vor…

Ce să mă mai mir de copiii, dar noi, adulții, nu facem la fel? Nu mă văd pe mine, cu atâta teorie în cap, că mă port ca mânată spre câte-o apucătură? Ca să facem ce trebuie, să mâncăm ce trebuie, cum trebuie, e nevoie de mult exerciţiu, până ce scriem în noi un alt fel de a face, unul sănătos. Aşa şi copiii, ei nu ştiu, nu pot şi nici nu vor să facă binele, binele acceptat social, ci e nevoie să-l înveţe de la noi. Iar noi e nevoie să îi îndrumăm, să le amintim mereu cu dragoste, aşa cum face şi Domnul, Care nu ne trăsneşte când facem câte-o greşală. Dar noi uităm de multe ori şi ne lăsăm mânaţi de apucături şi folosim intrucţiuni de folosire a relației părinte-copil expirate….

Revin la şirul poveştii, dimineaţă copiii s-au trezit cu greu (nu ca ieri, când era un eveniment şi era rost de ceva interesant şi bun şi merita să te scoli) și am ajuns cam târzior la bisericuţă şi cum am ajuns, mijlocia, tot ea săraca, de la care am pretenţii la cei opt ani şi jumătate a ei, să trânteşte în strană cu picioarele răsfirate, cu spatele la sfântul altar, de parcă n-ar mai fi intrat niciodată într-o biserică. Şi atunci, văzând-o, m-a apucat iar nervii: “Păi, stai frumos! Ce stai ca la teatru! Nu ştii cum se stă în biserică? Hai să cântăm!” Nimic. Niciun sunet. Zic din nou: ”Hai să cântăm!” Nimic… Şi când mi-am amintit cât de tare vorbeşte acasă, de-mi ţâuie urechile, iar aici abia deschide gura să zică un “Doamne, miluieşte”, m-a apucat toate nădufurile şi n-am mai putut şi m-am uitat aşa de urât la Domnul, cu atâta reproş, de s-a clătinat şi jilţul din icoana Deisis. “Da, bine Doamne, chiar nu vezi…!? Ce, am venit la biserică să mă cert cu copiii? Şi aşa am întârziat aşteptându-i să se trezească! Nu mi-ar fi mie bine să-mi văd de mine? Dar cu copiii cum să fac, că ei nu mă văd că eu stau cuviincios, că fac cruce, că fac închinăciuni şi metanii, că cânt, ei mă văd numai când mănânc ceva bun…Te rog să faci ceva, că altfel, nu ştiu ce-o să fac… Măcar linişteşte-mă…!”

Ooo, drăguţul meu Domn! Nu mi-a dat peste gură spunându-mi: cum îndrăzneşti să-mi vorbeşti aşa creatură ce eşti?, ci mi-a oferit empatie. Am simţut că Domnul mă înţelege, că-mi înţelege neputinţa şi mi-a dat har să mă liniştesc şi să accept momentul şi să-mi amintesc că atunci, când e ceva în neregulă, eu am o problemă şi la mine trebuie să lucrez. Iar copiilor să le amintesc mereu cu dragoste şi răbdare ce au de făcut.

Am luat atunci pe fiecare copil pe rând în braţe şi le-am vorbit: ”Copilul meu, am venit aici să luăm bucurie şi bunătate, să ne hrănim sufletul. Stăm aici o oră şi apoi, mergem să facem şi altele. Aici, cântăm, ne rugăm şi mulţumim pentru tot ce am primit şi primim. Eu mă necăjesc când văd că nu vrei să cânţi şi să fii atentă la slujbă. Datoria mea e să te iubesc şi să te ajut să primești pe Domnul, nu să te cicălesc. Eu doar îți amintesc că în biserică cântăm după strană şi facem sfânta cruce, nu stăm așa lungite în strană. Înţeleg că asta presupune un pic de efort din partea ta şi a mea, dar e nevoie să-l facem, chiar dacă nu avem chef. Cheful ne vine făcând ce trebuie”.

Au înţeles cumva şi ne-am iertat şi ne-am strâns toate trei într-o îmbrăţişare mare şi apoi, am mers, spăşite, la părintele, rugându-l să ne ierte şi să ne binecuvinteze să şedem la Masă. Şi așa, am primit Duhul cel ceresc, ca să răzbim şi astăzi în faţa celor ce ni se vor pune dinainte. Şi azi mergem la bibliotecă…

Să ne dea Domne iubirea şi îndelunga Sa răbdare!

 

27 iulie: Astăzi sărbătorim pe Sfântul Pantelimon, doctorul meu preaiubit

Dragii mei dragi,

astăzi sărbătorim pe Sfântul Pantelimon, doctorul meu preaiubit.

2707_pantelimon

Ce mare bucurie sunt sfinţii pentru noi creştinii!

Aseară, am vizionat împreună cu fetiţele mele, cu Pantelimona şi Rafaela, filmul cu viaţa Sfântului Pantelimon.

Ce mare dar este acest film!

Am putut, prin intermediul lui, să ne transpunem un pic în atmosfera din primele veacuri creştine.

Dintre sfinţii Bisericii noastre, cei mai dragi îmi sunt sfinţii mucenici. Ei îmi alungă orice urmă de îndoială şi frică cu privire la trăirea credinţei noastre dreptmăritoare. Ei nu s-au gândit deloc la câştig şi la poziţii sociale, ci de dragul lui Doamne au lepădat totul. Ne putem întreba: „Bine, dar noi avem copii, noi nu putem, noi trebuie să ne ”asigurăm” traiul zilnic”. Da, da, aparent aşa este, dar vă mărturisesc din propria experienţă că atunci când ne străduim să facem voia lui Dumnezeu din toată inima, Domnul le rânduie pe toate. E drept că, nu imediat aşa cum ne-am dori, dar Doamne le rânduie peste aşteptările noastre şi revarsă atâta îmbelşugare!

Mă minunez privind în urmă cum le-a aranjat Domnul pe toate, atunci când eu nu vedeam nicio ieşire. Mulţumim, Doamne!

Ieri, Pantelimona a spus să facem colivă pentru Sfântul Pantelimon şi eu m-am conformat. Am ales 1 kg de grâu l-am dat prin moara de cereale la poziţia foarte grunjos, ca să se spargă puţin, şi l-am pus la fiert. Dimineaţă, era aşa de frumos înflorit! L-am pus în caserole mici, am luat şi nişte fructe şi am fugit la Doamne, ca să-l pomenim cum se cade pe Sfântul nostru drag, doctorul meu preaiubit, care a salvat-o pe Pantelimona mea ca să nu moară în burtică, precum a murit sufleţelul dinaintea ei.

Părintele slujitor a fost atât de minunat! A pomenit-o la rugăciunile de mulţumire pe Pantelimona şi a citit o rugăciune în plus la sfinţirea colivei şi la final, am cântat cu toţii La mulţi ani Pantelimonei.

Bucurie mare pe noi! Ne-a copleşit din nou Doamne şi sfinţii Săi! Dar, înainte de bucurie , am avut şi o „ispită”: Pantelimona s-a „hârâit” cu soră-sa şi am certat-o şi ea a plâns… Dar ne-am iertat şi ne-am împăcat înainte de a merge la binecuvântare şi Părintele i-a dat o bucată aşa de mare de Împărtăşanie…

O cum să mulţumesc? Ce-mi mai trebuie mai mult? Mare dar este Biserica noastră, Ortodoxia noastră! Să ne ajute Doamne să ne deschidem şi să primim acest Dar, zi de zi! Şi pentru că avem şi trupuri, azi am bucătărit ceva mai special. Am făcut tortuleţ, supică, pâinică și… vinete, preferatele Pantelimonei. Vinetele le-am copt în cuptor, le-am scurs, le-am răcit şi le-am dat prin moara de mână şi le-am separat sâmburii. Am adăugat puţin ulei de măsline şi ceapă tocată fin şi le-am mâncat cu pâinică de casă. Doamne, mulţumim!

Caldură mare! De mult n-am mai gătit atâta, dar mă bucur că am putut să dăruiesc puţină bucurie şi prin păpica pe care am pregătit-o. Şi am primit în schimb atâta răsplătire, atâta bucurie din partea puiuților mei!

Sfinte Pantelimon primeşte puţina mea osteneală şi pomenşte-mă şi pe mine acolo sus la praznicul tău.

Astăzi, Sfântul Pantelimon împarte tămăduiri în mod special. Le-am spus fetelor să îi spună Sfântului ”necazurile” lor, să arate bubiţele, că azi Sfântul Pantelimon, doctorul nostru minunat, are dar special de vindecări.

Mulţumim Sfinte Pantelimon, mare mucenice al Domnului!

Ce mare dar este acest film! Am putut, prin intermediul lui, să ne transpunem un pic în atmosfera din primele veacuri creştine.

Dintre sfinţii Bisericii noastre, cei mai dragi îmi sunt sfinţii mucenici. Ei îmi alungă orice urmă de îndoială şi frică cu privire la trăirea credinţei noastre dreptmăritoare. Ei nu s-au gândit deloc la câştig şi la poziţii sociale, ci de dragul lui Doamne au lepădat totul.

Ne putem întreba: „Bine, dar noi avem copii, noi nu putem, noi trebuie să ne asigurăm traiul zilnic….”.

Da, da…, aparent aşa este, dar vă mărturisesc din propria experienţă că atunci când ne străduim să facem voia lui Dumnezeu din toată inima, Domnul le rânduie pe toate… E drept că, nu imediat aşa cum ne-am dori…, dar Doamne le rânduie peste aşteptările noastre şi revarsă atâta îmbelşugare…!!!

Mă minunez privind în urmă cum le-a aranjat Domnul pe toate, atunci când eu nu vedeam nicio ieşire….

Mulţumim, Doamne!
Ieri, Pantelimona a spus să facem colivă pentru Sfântul Pantelimon şi eu m-am conformat. Am ales 1 kg de grâu l-am dat prin moară de cereale la poziţia foarte grunjos, ca să se spargă puţin, şi l-am pus la fiert. Dimineaţă, era aşa de frumos înflorit!

L-am pus în caserole mici, am luat şi nişte fructe şi am figit la Doamne ca să-l pomenim cum se cade pe Sfântul nostru drag, doctorul meu preaiubit, care a salvat-o pe Pantelimona mea ca să nu moară în burtică, precum a murit sufleţelul dinaintea ei.

Părintele slujitor a fost atât de minunat: a pomenit-o la rugăciunile de mulţumire pe Pantelimona şi a citit o rugăciune în plus la sfinţirea colivei şi la final, am cântat cu toţii La mulţi ani Pantelimonei.
Bucurie mare pe noi! Ne-a copleşit din nou Doamne şi sfinţii Săi!

Dar, înainte de bucurie , am avut şi o „ispită”: Pantelimona s-a „hârâit” cu soră-sa şi am certat-o şi ea a plâns…

Dar ne-am iertat şi ne-am împăcat înainte de a merge la binecuvântare… şi Părintele i-a dat o bucată aşa de mare de Împărtăşanie…O cum să mulţumesc? Ce-mi mai trebuie mai mult?

Mare dar este Biserica noastră, Ortodoxia noastră. Să ne ajute Doamne să ne deschidem şi să primim acest Dar, zi de zi!

Şi pentru că avem şi trupuri, azi am bucătărit…, ceva mai special…
Am făcut tortuleţ, supică… pâinică…

Şi am făcut vinete… preferatele Pantelimonei…

Le-am copt în cuptor, le-a scurs, le-a răcit şi le-am dat prin moara de mână şi le-am separat sâmburii… Am adăugat puţin ulei de măsline şi ceapă tocată fin şi cu pâinică de casă… Doamne mulţumim!

Caldură mare! De mult n-am mai gătit atât…. pentru tăt’ neamu’… da mă bucur că am putut să dăruiesc puţină bucurie şi prin păpica ce am pregătit-o şi am primit în schimb atâta răsplătire!!!!
Sfinte Pantelimon primeşte puţina mea osteneală şi pomenşte-mă şi pe mine acolo sus la praznicul tău.

Astăzi, Sfântul împarte tămăduiri în mod special. Le-am spus fetelor să îi spună Sfântului necazurile, să arate bubiţel, că azi Sfântul Pantelimon, doctorul nostru minunat, are dar special de vindecări.

Mulţumim Sfinte Pantelimon, mare mucenice al Domnului!

Recitesc cartea Ma bucur ca sunt femeie

Dragilor

am inceput sa recitesc cartea Ma bucur ca sunt femeie!

coperta

Ce carte minunata! Ma minunez si eu ca exista!

Multumesc, Doamne ca m-ai ajuta sa dau un curs frumos al entuziasmului meu!

multumesc celor care m-au fortat s-o mai editez….

Încă un dar minunat: SANDRINE CANERI

Bună dimineaţa dragilor!

Astăzi, Părintele nostru ne-a făcut din nou un dar, o surpriză: ne-a prezentat-o pe Sandrine Caneri.

Sandrine ne-a povestit, în minunata limbă franceză, şi noi am înţeles, prin traducerea Părintelui nostru, că ea a primit un mare dar, că Domnul a chemat-o, a ales-o din mijlocul familiei ei, care nu e credincioasă. Hrana ei zilnică este Sfânta Scriptură. Dânsa s-a specializat pe studiul limbii ebraice, a vechiului Testament în lumina Noului Testament.

Ne-a rostit în limba ebraică o rugăciune pentru începutul fiecărui lucru….Minunat

A venit în România pentru a ţine o conferinţă în Neamţ.

După ce ne-a miruit Părintele, m-am apropiat de Sandrine cu gând s-o salut şi ea a deschis braţele şi m-a îmbrăţişat cu un zâmbet larg. Apoi, au venit şi fetiţele mele şi dânsa le-a mângâiat…În săracele mele cuvinte din engleză, am reuşit să schimbăm câteva cuvinte şi să ne schimbăm adresele de e-mail şi de blog-uri.

În drum spre casă, m-au năpădit gândurile: „Doamne, vreau să pot vorbi în limbi…cu oamenii minunaţi cu care mă întâlesc pe Cale, a fost primul gând…, dar am vorbit atât de minunat şi cu doamna Sandrine şi cu domnul You Bin, fără să spun cuvinte… şi asta e o mare bucurie.

Mulţumesc, Doamne pentru aceste mari daruri. Eu mă resemnasem întru slujirea familiei…., am renunţat să merg pe la evenimentele Şcolii Internaţionale de Vară de la Facultatea de Teologie de la noi şi iată Tu mi-ai adus pe oamenii aceştia aproape de mine… şi mi-ai bucurat inima prin această îmbrăţişare a Sandrinei, despre care nu am auzit până acum. Fii binecuvântat, Dumnezul meu! Tu ştii că inima mea arde de dorinţa de a mărturisi la mii de oameni bucuria Ta…, dar acum e momentul s-o fac în mijlocul copilaşilor şi a soţiorului….

Creşte-mi Doamne micimea sufletului meu….! Revarsă dragostea Ta şi îndelunga Ta răbdare peste mine, ca să pot săvârşi slujirea de aici, din mijlocul puiuţilor mei…. Mulţumesc!
Şi apoi, Doamne mai vreau un aparat de fotografiat…Uite, aş fi vrut s-o fotografiez pe Sandrine, pe You Bin…

M-a impresionat smerenia Sandrinei, felul cum era îmbrăcată. Am găsit pe internet o fotografie cu ea, exact aşa cum era îmbrăcată acum. Iat-o:

sandrine_caneri

TN-solan 2009 002

Despre Sandrine puteţi afla de pe blogul dânsei

http://codj-fr.blogspot.ro/

şi din alte pagini:

http://orthodoxie.com/recension-rencontre-de-rebecca-au-puits-de-sandrine-caneri-cerf-par-olga-lossky/

Impresii de la cititorii cărţilor mele şi mai ales despre cartea Mă bucur că sunt femeie

„Draga mea Doiniţa,

Cu bucurie în suflet, am terminat toate cele 4 cărţi ale tale.

carti-DB

Sunt pline de informaţii şi sfaturi pentru femeia creştină, la care să mă tot străduiesc să iau aminte! Mi-am subliniat pe cărţi multe dintre idei, căci şi acum, după terminarea lor, am tendinţa să mi le iau din bibliotecă şi să le mai răsfoiesc. Am prins drag de ele şi de tine.

Iţi mulţumesc pentru truda ta în împărtăşirea bucuriei. Este de mare ajutor pentru suflete rătăcite, aşa ca mine (…).

Îţi multumesc pentru simplitatea, sinceritatea şi bucuria cu care ai scris aceste cărţi, pentru oameni mici, aşa ca mine”. (Cristina)

„Cărţile tale mă inspiră şi mă fac să nu abandonez lupta, oricât de greu ar fi sau oricât de obosită m-aş simţi”. (Irina)

„Doamna Doina Blaga, nu se poate!!!! Cartea Mă bucur că sunt femeie este ca şi cum ar fi scrisă de mine!!! Nu-mi vine să cred……….!!!!!!!!!! (…).

coperta

Toată cartea e despre mine: copilarie, adolescenţă, relaţia cu sotul, copil, antibiotic, teme, lipsuri, neînţelegeri, carnet de sofer, ITP, dorinţa de o mobilă de bucătărie…. Toate sunt ale mele!”. (Nicoleta)

„Dragă Doina,
am terminat de citit cartea Mă bucur că sunt femeie de câteva zile şi mă gândesc să reîncep citirea cărţii Îndrăznesc să trăisesc sănătos, pentru că sunt convinsă că s-o înteleg mult mai bine. Am citit cartea pe nerăsuflate. Am plâns, am râs, mi-am adus aminte de „Amintiri din copilărie” şi am trăit, parcă, împreună cu tine toate acele momente.

Este o carte de suflet, pe care orice femeie adevărată ar trebui să o aibă în bibliotecă. Îi mulţumesc lui Doamne (aşa cum îţi place ţie să zici, şi mai nou şi mie) pentru că te-am întâlnit şi pentru toate sfaturile pe care le-am primit din cărţile tale. Am pus în aplicare şi chiar funcţionează.
Iţi mulţumesc pentru că Mă bucur că sunt femeie!!!”. (Monica)

„Bună,
vreau să îţi spun că mi-a plăcut foarte mult cartea Mă bucur că sunt femeie. E scrisă cu foarte multă sinceritate şi cred că e foarte puţin probabil ca o femeie (creştină) să nu se regăsească în cele scrise. Recunosc şi eu că foarte multe pagini parcă au fost scrise de mine. Oricum, mi-a fost de mult folos cartea în mai multe privinţe. Mulţumesc frumos!”. (Bianca)

„Am descoperit cu mare bucurie şi nădejde blogul dvs. prin intermediul unei colege (…).
Cum mă gândeam, în ultimul timp, că nu cred să mai existe vreo carte care să mă mai trezească/ ajute, iată că am descoperit o carte minunată scrisă de o femeie harnică care a izbândit prin Seminarul iertării să descopere meşteşugul bucuriei şi să se menţină pe Cale, oferind o minunată mărturie de asumare, curaj, sinceritate, voinţă, … (…).

Am citit cu mare bucurie şi folos cartea revelatoare Mă bucur că sunt femeie, prin care simt că Doamne nu m-a uitat şi nu m-a abandonat (…) şi îmi trimite încă un colac de salvare.

Întrebarea care m-a frapat în primul rând în această carte este ,,Doamne, ce vrei să-mi spui prin aceasta şi ce să fac mai departe?’’.

În timp ce lecturam cartea, plângeam şi mă regăseam şi repetam mereu această întrebare ,,Doamne, ce vrei să-mi spui prin aceasta…?’’, gândindu-mă la copilul meu bolnav şi m-am cutremurat când am dat peste un răspus neaşteptat. (…).

Vă mulţumesc din suflet pentru darul minunat şi salvator oferit celor ca mine care se află în una din următoarele situaţii: care nu cunosc, nu înţeleg Bucuria, nu se pricep să ajungă la ea, să o păstreze sau care nu au curaj să răspundă chemării: ,,Veniţi de luaţi Bucurie!’’ (Otilia).

„Nu ştiu exact cum m-a ajutat această carte, dar simt o uşoară schimbare la mine, o dorinţă de a „sluji” cu drag familiei mele. Dacă până să citesc cartea Mă bucur că sunt femeie, mă mai chinuia gândul să abandonez, să mă despart de soţul meu, după ce am citit-o, mi-am dat seama că eu nu m-am rugat pentru el deloc şi nu m-am rugat să fie linişte în căsnicia mea.

Cartea Mă bucur că sunt femeie rămâne cărticica mea de suflet, chiar dacă am citit, şi îmi plac, şi celelalte volume.

Cartea Mă bucur că sunt femeie e scrisă atât de natural şi sincer şi pe alocuri te face să zâmbeşti, pentru că autoarea şi ştie să glumească frumos. Cred că orice femeie se poate regăsi în ea. De aceea am recomandat-o prietenelor şi o voi oferi, cu drag cu sau fără vreo ocazie, celor din jurul meu. Aşa cum a ajuns la mine, cu o recomandare călduroasă, şi eu voi încerca s-o recomand mai departe, pentru că nimeni nu o să piardă timpul citind-o”. (Liliana)