Arhive etichetă: Doamnul

Răspunsuri la neliniştile existenţiale din ultima vreme

Dragilor,

Nu obişnuiesc să urmăresc ce se întâmplă în lume, grija mea vizavi de semeni este cum să mă rog pentru ei, căci la ce mi-ar folosi să ştiu că au probleme, dacă nu fac măcar o scurtă rugă pentru ei???

Dar luni, am fost nevoită să stau la o coadă mai bine de un ceas în picioare… (a fost cea mai mare performanţă de acest gen… , impusă de data asta, căci mă enervasem destul în cele trei dăţi când am stat în aceeaşi instituţie ca să rezolv o problemă „aranjată” mie de „alţii”) şi drept în faţa mea era un ecran şi tocmai se derulau ştirile …. Mi-a atras privirea imaginile cu refugiaţii….. Înduiosător… şi mă gândeam: şi ei sunt oameni, şi ei sunt copii lui Doamne….
Toată ziua m-am gândit la ei, la acei copii speriaţi şi flămânzi. M-am gândit la cât de nestatornică este viaţa aceasta pământească…

M-au încercat nelinişti şi întrebări şi frică…. I le-am spus Domnului meu pe toate, dar puţina mea credinţă n-a reuşit să împrăştie total neliniştea…. I-am împărtăşit o parte din ea şi soţiorului… Şi chiar dacă s-a arătat neputincios la început, Domnul a lucrat prin el mângâierea sufletului meu şi m-am liniştit o vreme.

Aseară iar mi-am adus aminte de refugiaţi şi am căutat să mă lămuresc ce s-a întâmplat de fapt, ce este cu aceşti refugiaţi, de cine fug, ce vor…. Am citit pe internet câteva pagini. M-a înduioşat la un moment dat când am citit că mai multe sunt femei, că 12% din femeile refugiate sunt însărcinate…, că unele au născut pe drumul , în fugă… O ce sentimente m-au încercat! Şi dacă nu l-aş avea pe Doamne, dacă nu aş crede în cuvintele spuse de El că va fi cu noi până la sfârşit, aş pieri de durere….

Eu tot ce văd, ce aud, transpun la mine şi mă întreb: eu ce aş face în situaţia aceea?, ce aş gândi?, ce aş vorbi….? şi învăţ din fiecare clipă a vieţii câte ceva.
Am închis calculatorul, nu înainte de a asculta o parte din recenta conferinţă a măicuţii mele Siluana…

http://www.sfintiiarhangheli.ro/multimedia/conferinte/despre-personalitate-si-omul-nou

Vocea ei mi-a mângâiat sufleţelul…

Apoi am discutat cu soţiorul…

După ce el a plecat să ajute la transportul mătuşii la spital, am început să caut un document rătăcit prin casă, gândindu-mă la accidentul mătuşii soţului…Biata femeie! Un suflet chinuit, singur…
Căutam documentul dar şi răspunsuri, încă mai voiam răspunsuri la întrebările inconplet formulate …
(Un răspuns îl găsisem în cartea „Spovedanie neterminată”, pe care am reuşit s-o termin de lecturat miercuri în zori. La un moment dat, era acolo scris că în mijlocul realităţii ce ne înconjoară, în mijlocul bolilor, răboiului, foamei…, Domnul ne dă pacea Lui, dar nu o pace cum dă lumea….)

într-un dulap, am găsit cartea „Taina suferinţei”. Am deschis-o la nimereală…. şi am găsit şi acolo un răspuns la valul de nelinişti din ultimile zile: Dumnezeu face din toate ceva bun…, victimile războiului al doilea mondial nu au fost vinovate, dar Dumnezeu le-a primit în Rai…, asta a fost mântuirea lor… Din perspectiva lui Dumnezeu întâmplările au un alt înţeles….

Da. vorba soţiorului meu, teroriştii, cine sunt ei… ? Totul e o marionetă a puternicilor lumii…. şi noi părem nişte gângănii în mâinile lor…, dar nu este aşa, totul e sub privirea lui Dumnezeu şi noi cei credincioşi suntem în grija Lui …. Nu avem a ne teme, căci mai mult de a ne dezbrăca de acest trup, nu pot să ne facă sau cum spunea Sfântul Ioan Gură de Aur, cuvinte cu care s-a încheiat subcapitolul pe care l-am citit din cartea „Taina suferinţei”: „dacă omul nu se vatămă pe sine, nimic nu-l poate vătăma”. Cu alte cuvinte, dacă noi nu abdicăm de la credinţă, de la legătura noastră sufletească cu Doamne, dacă nu fugim din braţele Lui protectoare, nimic şi nimeni nu ne poate afecta sufletul. Că ne e frică de durere? E adevărat. Dar am primit şi pentru asta un răspus chiar din viaţa sfântului de ieri, a sfântului Mamant, care a fost născut în temniţă. Părinţii lui s-au temut că nu vor putea să rabde chinurile şi din pricina asta să fie în pericol să se lepede de Hristos şi de aceea au rugat pe Domnul să le ia sufletele şi Domnul i-a ascultat şi i-a luat la El şi pruncul a rămas singur în temniţă…. La prima vedere, ne contrariem, cum să laşi un bebeluş singur…? Dar nu l-au lăsat singur, ci în braţele Domnului, care a rânduit ca el să fie crescut de o altă femeie… şi apoi acest Sfânt să facă brânză din laptele ciutelor sălbatice şi să hrănească săraciii…

http://www.doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-mucenic-mamant

Ce lucruri neînţele şi tainice…pentru sărmana noastră înţelegere!!!!
Şi să mă mai mir că în aceste timpuri de mare confort pentru unii, alţii se află pe drumuri fugind din ţara lor? Ce înţelesuri sunt şi astea? Şi ce folos să le înţeleg, dacă eu nu mă îndur să iubesc pe aproapele meu????, pe semenul meu: omul???

Numai iubirea e sensul…, iubirea şi iertarea… şi credinţa că nu Răul are ultimul cuvânt…
Să ne lipim de Doamne, chiar singuri de-am rămâne… Domnul e neschimbabil şi de neclintit…, omul e schimbăcios şi neputincios…, nu vă lipiţi de oameni, ci de Domnul! Pe oameni să-i iubim şi să ne rugăm pentru ei… şi, desigur, dacă putem să-i ajutăm cu ceva, s-o facem.
Pacea Domnului să se reverse în sufletele noastre! Amin.

Mulţumesc, Doamne pentru aceste înţelesuri. Vorbeşte Tu inimilor prietenilor mei şi revarsă peste ei pacea Ta! Mulţumesc!

„Nu te teme! Eu sunt cu tine. Vino pe valuri!”, mi-a spus Domnul în necazuri şi încercări

Dragii mei dragi

Astăzi am auzit din nou cuvintele minunate ale domnului în Sfânta Evanghelie. Domnul a potolit furtuna şi i-a spus lui petru să vină pe ape la El şi Petru a început să meargă pe ape, dar văzând vâltoarea valurilor, s-a temut şi a început să se scufunde şi Domnul îi întinde mâna şi îl scoate deasupra valurilor, certându-l: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?

Astăzi Părintele Nicolae de la bisericuţa din incinta Spitalului judeţean ne-a vorbit despre frică.

Frica ne sperie cu lucruri care nu se vor întâmpla niciodată…

Părintele Nicolae ne-a spus multe cuvinte minunate şi ne-a încredinţat că Domnul piilotează avionul vieţii noastre şi nu avem a ne teme de turbulenţe…

în timp ce vă scriu, mi-am amintit de un filmuleţ care surprinde foarte bine lucrarea fricii.

Iată-l


Să fim curajoşi e o virtute… Îndrăzniţi!

Cum să ne păzim limba – mic mădular, dar care cu mari lucruri se făleşte

Dragii mei

cât de mult mă iubeşte Doamne şi nu încetează a mă povăţui să ţin Calea şi să nu mă abat după floricele, ca scufiţa roşie…
Iată azi iar mi-a vorbit atenţionându-mă asupra câtorva lucruri, care de fapt sunt şi preocupările mele din ultima vreme.

Mă întrebam de ce nu-mi pot stăpâni poftele şi de ce nu mă pot mulţumi cu puţin, că de multe ori mă apuc de mâncat şi uit să mă opresc.

Şi mi-a venit atunci un gând că aşa e şi cu vorbitul. Dacă pentru mâncat am o scuză că am mâncat că mi-o fost foame, cu vorbitul nu mai am nicio scuză… că de multe ori nu e nevoie de vorbit şi eu o dau înainte…

Şi am găsit după aceea, în spunerile Măcuţii mele Siluana, un remediu la vorbărie şi plângăceli şi anume să mă confesez lui Doamne, să povestesc cu El: „Uite, Doamne, să vezi ce nesuferită îmi pare ţaţa aceea care vorbeşte la slujbă, fă ceva! Doamne nu mi-a plăcut gestul lui X, miluieşte-o!”
Desigur că avem nevoie să vorbim între noi, dar cum? Şi ne arată Apostolul „vorbiţi între voi în psalmi şi în cântări”.

Păi cum măi Sfinte Apostole să vorbesc în psalmi şi cântări cu puiuţii mei?
Încearcă!
Şi am încercat şi merge!

Azi dimineaţă când le trăgeam pe fete după mine că era târziu şi încă nu plecasem de acasă, mi-o venit aşa un duh de mânie şi cu toţi nervii ăia „am tras” o „Născătoare „şi ele după mine au continuat….,”bucură-te ceea ce eşti plină de dar…”

Dar ce credeţi că ne ţine mult, că iar ne vine să ne certăm, şi iar uităm să vorbim în cântări între noi…şi iar Născătoare şi Sfinţilor mucenici care bine v-aţi nevoit… şi ui aşa, şi dai şi luptă, am ajuns la destinaţie. Am predat fetele pe mâinile lui tatsu’ şi am intrat în biserică răsuflând uşurată că am ajuns şi eu „ca oamenii” la beserică. Şi aci ce să aud:

Fraţilor
„Nu vă faceţi voi mulţi învăţători, ştiind că (noi, învăţătorii) mai mare osândă vom lua.
2. Pentru că toţi greşim în multe chipuri; dacă nu greşeşte cineva în cuvânt, acela este bărbat desăvârşit, în stare să înfrâneze şi tot trupul.
3. Dar, dacă noi punem în gura cailor frâul, ca să ni-i supunem, ducem după noi şi trupul lor întreg.
4. Iată şi corăbiile, deşi sunt atât de mari şi împinse de vânturi aprige, sunt totuşi purtate de o cârmă foarte mică încotro hotărăşte vrerea cârmaciului.
5. Aşa şi limba: mic mădular este, dar cu mari lucruri se făleşte! Iată puţin foc şi cât codru aprinde!
6. Foc este şi limba, lume a fărădelegii! Limba îşi are locul ei între mădularele noastre, dar spurcă tot trupul şi aruncă în foc drumul vieţii, după ce aprinsă a fost ea de flăcările gheenei.
7. Pentru că orice fel de fiare şi de păsări, de târâtoare şi de vietăţi din mare se domoleşte şi s-a domolit de firea omenească,
8. Dar limba, nimeni dintre oameni nu poate s-o domolească! Ea este un rău fără astâmpăr; ea este plină de venin aducător de moarte.
9. Cu ea binecuvântăm pe Dumnezeu şi Tatăl, şi cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu.
10. Din aceeaşi gură ies binecuvântarea şi blestemul. Nu trebuie, fraţii mei, să fie acestea aşa.
11. Oare izvorul aruncă din aceeaşi vână, şi apa dulce şi pe cea amară?
12. Nu cumva poate smochinul, fraţilor, să facă măsline, sau viţa de vie să facă smochine? Tot aşa, izvorul sărat nu poate să dea apă dulce.
13. Cine este, între voi, înţelept şi priceput? Să arate, din buna-i purtare, faptele lui, în blândeţea înţelepciunii.
14. Iar dacă aveţi râvnire amară şi zavistie, în inimile voastre, nu vă lăudaţi, nici nu minţiţi împotriva adevărului.
15. Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, trupească, demonică.
16. Deci, unde este pizmă şi zavistie, acolo este neorânduială şi orice lucru rău.
17. Iar înţelepciunea cea de sus întâi este curată, apoi paşnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă şi de roade bune, neîndoielnică şi nefăţarnică.
18. Şi roada dreptăţii se seamănă întru pace de cei ce lucrează pacea.
(Capitolul 3 din Epistola soborniceasca a Sfantului Apostol Iacov)

Vai mie, Doamne!

Dar intervine domnul, ceva mai blând decât Apostolul şi-mi spune în Evanghelia zilei:

Aveţi credinţă în Dumnezeu, căci adevărat vă spun vouă că cel care zice muntelui acestuia, ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce zice se va face, orice va zice el se va face. (Marcu 11, 23)

Doamne mulţam că m-ai scos din disperare! Şi dacă tot sunt aici şi eşti aici, ia muntele acesta din calea mea, ia Tu păcatele astea mari ale mele – neînfrânarea limbii şi a pântecelui – şi le aruncă în marea-Ţi bunătate şi milostivire şi dă-mi să fiu astăzi martorul bucuriei Tale prin tot ce sunt şi tot ce am, şi fă tu limba mea organ de slavoslovie a recunoştinţei pentru acest dar ce l-am primit. Fă ca limba mea să Te slăvească pe Tine!

O zi binecuvântată dragilor!

Şi îndrăzniţi! Domnul e cu noi, şi preface slăbiciunile noastre în prilej de întâlnire cu El, de recunoaştere că atârnăm de El.