Arhive etichetă: Domnul Hristos

Astăzi pomenim pe doi sfinţi minunaţi: Sfânta muceniţă Tecla şi Sfântul Siluan Atonitul

Dragilor

Mare bucurie a dăruit Doamne astăzi sufletului meu năcăjit şi pe care o împart cu voi, dragii mei dragi.

Astăzi, am intrat în sfânta biserică cu sufletul apăsat de nevoile zilei. Iniţial, intenţionasem să mă apuc de treburile zilei şi să nu mă mai duc la biserică, ca să le fac pe toate, ca să nu mai întârzii după copii când e timpul să merg după ei la şcoală, dar mi-a datDoamne un gând bun şi mi-a zis că oricum treburile nu se gată şi mai pot aştepta, dar sfânta liturghie numai o dată pe zi se săvârşeşte şi numai acolo pot primi viaţa şi puterea să duc greutatea vieţii pe acest pământ, viaţă ce are atâtea provocări.

Astfel, am lăsat toate şi am fugit. În drum spre biserică, au năvălit gândurile şi mai tare mă apăsau vreo două probleme… Mintea căuta soluţii şi se prinsese în dialog…. Fugeam ca să prind începutul şi rosteam rugăciunea „Împărate ceresc” şi îi încredinţam problemele Domnului. Am intrat, am scăpat la Domnul…, am pus pe targă (pomelnice) urgenţele şi le-am trimis Domnului prin Părintele.

M-am aşezat la locul meu drag, în faţa scaunului Domnului, a icoanei Deisis. Am vrut sa plâng la Domnul, dar ochii mei sunt bolnavi şi după o repriză de plâns nu mai pot face nimic cu ei…. Mi-am amintit că există şi un plâns fără lacrimi….şi pe acela l-am trimis la Doamne şi apoi am început să cânt cu strana din toată puterea mea interioară şi minunea învierii s-a produs din nou. Mare dar este cântarea sfintei liturghii!!! Mulţumesc! Mulţumesc! Mulţumesc, Doamneeee!!!

La final, Părintele ne-a vorbit despre sfinţii zilei. Sfânta Tecla,

sfanta-intaiamucenita-tecla-cea-intocmai-cu-apostolii-egumenita

o copilă de neam bogat, a ascultat cuvintele Apostolului Pavel şi s-a lăsat pătrunsă la inimă şi a mărturisit pe Domnul cu însăşi viaţa ei, devenind un model de mărturisire, care a fost urmat apoi de atâtea fecioare. Asta se întâmpla în primele veacuri creştine.

În secolul XX, un om simplu, Sfântul Siluan,

560x0_siluan-athonitul2

trăieşte, în muntele Atos, profunzimea vieţii duhovniceşti şi notează descoperirile minunate ce i s-au făcut de Domnul în inimă. Ucenicul său, Sofronie, publică aceste scrieri şi azi, ele fac înconjurul lumii şi bucură suflete.
„Când am fost anul acesta în Belgia, spunea părintele, câteva persoane de credinţă catolică mi-au mărturisit că au fost impresionaţi de scrierile Sfântului Siluan şi ale Părintelui Sofronie şi au recunoscut dulceaţa Ortodoxiei.

Iată cum, încheie Părintele Vasile cuvântul, de la sfânta Tecla din primele veacuri şi până acum, Hristos se mărturiseşte prin viaţa credincioşilor Săi!”.
Să ne ajute şi pe noi Domnul, pentru rugăciunile sfinţilor Săi, Sfânta muceniţă Tecla şi Sfântul cuvios Siluan Atonitul, să fim martorii Învierii şi bucuriei Lui pe acest pământ! Amin

Bucuria Domnului să vă umple inimile, dragii mei şi cu ea să lucraţi cele ale zilei de astăzi!
Astăzi, vă rog să ne rugăm împreună şi pentru măicuţa noastră Siluana,

maica_-_copy

care este cu noi pe Cale.

E obosită şi împovărată cu durerile noastre!

Să ne rugăm Domnului şi Sfântului Siluan s-o mai ţină sănătoasă cu noi, ca încă avem mare nevoie de ajutorul ei, că încă suntem prunci în cele duhovniceşti. Vă mulţumesc!

Răspunsuri la neliniştile şi fricile mele din zilele trecute în legătură cu ce se întâmplă în lume la ora actuală

Dragii mei dragi

Evenimentele mondiale dureroase la care asistăm noi oamenii obişnuiţi, de la distanţă, trezesc tot felul de reacţii….

Mie mi-au trezit milă, neputinţă, frică, chiar groază, groaza de atrocităţile omului fără Dumnezeu cel adevărat şi fără iubire de om.

Cândva, am citit undeva că „omul este lup pentru om” şi zilele acestea, auzind povestind pe unii şi pe alţii şi văzând şi imagini despre evenimentele cu refugiaţii, am trăit groaza acestei posibilităţi.

Aveam o stare atât de apăsătoare ….. care, corelată cu greutăţile fiecărei zile…., era o povară prea grea de purtat pentru mine şi astfel am venit la Doamne şi la Măicuţa Sa… E unica scăpare…

M-am prăbuşit în genunchi….. Am vrut să citesc Paraclisul Maicii Domnului, acela frumos din Psaltire.., al doilea paraclis…., şi citeam atât de mecanic… Citeam şi nu înţelegeam nimic…

Gândurile…, greutatea zilei…, solicitările ei, mă copleşeau… M-am înfiorat. Nu trăisem ceva asemănător, nu-mi puteam închipui că poate fi adevărat ce spunea cândva o măicuţă că acum, în perioada istorică în care trăim, e mare osteneală să citeşti un acatist cu mintea adunată de la cap la coadă…. Citeam…aşa… şi la un moment dat am ridicat privirea la Maica Domnului din cele două icoane minunate pe care le aveam în faţă: cea de la Poceaiv, cu urma piciorului Maicii Domnului şi icoana Prodromiţa cea nefăcută de mână şi i-am spus: „Maica Domnului tu auzi ce citesc eu aici, căci eu nu pricep nimic din ce citesc…, nu simt puterea cuvintelor?”.

Asta se întâmpla vineri, înainte să merg să rezolv o problemă grea, care mă măcina de două luni… şi care mă strivea sub povara ei. Eram atât de neputincioasă….!

Sâmbătă dimineaţă, am figit la Doamne la biserică şi mi-am mărturisit, în Taina Spovedaniei, fricile, i le-am dar Lui să le poarte…şi L-am rugat să-mi răspundă la frământări…

Şi mi-a răspuns… Mereu îmi răspunde, dar e nevoie să „fiu pe fază”!

Astfel sâmbătă, mi-a spus Domnul în evanghelia citită la sfânta liturghie: „Nu este al vostru a şti anii şi vremurile care se află în stăpânirea Tatălui….” şi prin Părintele ne-a spus să ne strângem în Biserică în jurul Sfântului Potir…

Duminică dimineaţa, am pornit spre Mediaş şi, cu darul lui Doamne, am ajuns înainte de citirea evangheliei de la utrenie. S-a citit minunata pericopă din evanghelie despre întâlnirea cu Domnul pe drumul spre Emaus (Evanghelia după Luca 24, 13-35).

În drum spre Mediaş, discutasem cu soţul despre tulburările mele sufleteşti, despre atrocităţile islamului, despre faptul că suferinţa e semnificaţia pe care o dă fiecare durerii cu care se confruntă…şi, în timp ce se citea evanghelia, mă gândeam la Apostoli, la trăirile lor de după evenimentul Răstignirii Domnului, la frica cu care se închiseseră în casă..., la neliniştile lor, la confuzia şi nedumieririle lor…., la tot chinul lor sufletesc din acele zile, pe care le acum, atât de simţit, în discuţile celor doi cu străinul care li se alăturase pe cale …. Şi dintr-o dată, se aude vocea Domnului, acea voce mustrătoare:

O nepricepuţilor şi zăbavnicilor cu mintea!!!!”. Oare nu trebuia ca Hristos să pătimească toate acestea ce le povestiţi, ca să intre în slava Sa? (….)
………………….
După ce ne-am închinat în biserică (în catedrala din Mediaş)

IL1296F26

şi am pus prescură şi pomelnic, am ieşit să ascultăm slujba afară şi să-i vedem şi pe prietenii noştri când vor sosi şi nu m-am abţinut să nu-i spun soţiorului:

„Ai auzit? Şi uceniici au avut temeri şi frici…, dar noi îl avem pe Duhul care ne învaţă toate şi ne ajută…., e adevărat că pot fi şi confuzii de duhuri…, dar le putem deosebi după roade….”.

A început Sfânta Liturghie…. şi mă rugam pentru prietenii noştri, ca să ajungă şi ei…

S-a citit deja evanghelia ….

Am primit un alt răspuns:

Oricine ce vrea să vină după Mine să se lepede de sine şi să-şi ia crucea

Cel ce se va ruşina de Mine în acest veac desfrânat şi păcătos….

Şi am văzut decăderea lumii, lumea care m-a tulburat atât de mult zilele trecute….şi m-am gândit: „Cu cine mă compar, de cine mă tem, de cine mă complexez? De nişte păcătoşi şi desfrânaţi?…..

Modelele mele să fie sfinţii…

Dacă cauţi să înţelegi ce se întâmplă acum, să susţii dreptatea, „drepturile omului”…, suferi…, e absurd ce se întâmplă cu nevinovaţii.., celor nedreptăţiţi…, dar dacă cauţi să înţelegi de ce ţi se întâmplă…, nu poţi îndura…, e absurd…, e nebunia lumii, dar noi nu suntem din lume şi de aceea ne urăşte pe noi lumea şi nu ne poate suferi şi caută să ne înebunească cu tot dinadinsul, să ne robească, să ne deturneze de la calea noastră..

Să ne rugăm şi să ne ţinem de Domnul, asta să facem”.

În sfârşit mirii au sosit. Cât de minunaţi sunt!!!

Am intrat în biserică pe o uşă laterală şi m-am furişat într-o strană din partea stângă, aproape de sfântul altar, de unde îi puteam vedea pe miri… La un moment dat, am ridicat privirea şi am îndreptat-o spre partea dreaptă a sfântulului altar şi m-a izbit statura impunătoare a sfântului mucenic Iacob Persul, acel sfânt mucenic căruia i s-au tăiat pe rând fiecare bucăţică din fiecare mădular şi după fiecare tăiere era întrebat dacă se leapădă de credinţă…., şi mi-a străfulgerat prin minte: „Ce poate fi mai groaznic decât să mori cu încetinitorul? Şi acest sfânt s-a rugat să poată mărturisi până la capăt… „. Astfel, l-am rugat să se roage pentru mine şi frica de chinuri s-a stins. Apoi, alt gând s-a dus la sfântul zilei, la sfântul Eustatie, care a pierdut pe soţie şi pe copii, soţia care a suferit frica necinstirii de acel păgân, frica ce mă bântuia şi pe mine…şi cum Domnul a izbăvit-o…. şi cum s-au regăsit apoi toţi….

Sfânta Liturghie curge lin.

Am rostit cu toată inima dimpreună cu toţi cei prezenţi Crezul şi inima mea s-a umplut de credinţă şi încredinţare că Domnul este viu. Că este şi va fi cu noi şi pe deasupra îi avem şi pe sfinţi în ajutor, grabnici ajutători.

Apoi s-a auzit acea chemare dulce a Domnului prin corul bisericii:
„Veniţi la Mine toţi cei obosiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi povara Mea.
Zic vouă celor săraci cu duhul, zic vouă celor nemângâiaţi, zic vouă tuturor: Veniţi, veniţi…!!!!”
Şi am alergat să-l prind de mânuţă pe soţior şi să mergem la Doamne, ca să luăm viaţa, nădejdea, pacea, bucuria, Trupul Său cel sfânt, ca să ne fie spre viaţa cea veşnică, spre sănătate, spre bucurie şi veselie… şi m-am bucurat şi apoi m-am veselit….. şi am mulţumit şi mulţumesc, lui Doamne al nostru minunat!

Şi apoi, predica părintelui dinainte de împărtăşire, din care vă împărtăşesc frânturi:
„Oricine voieşte”:

Domnul ne respectă libertatea de decizie, care se opune predestinării, acelei expresii populare „Ce-ţi este scris în frunte ţi-e pus”. Un neadevăr care ne blochaeză viaţa multora dintre noi… Noi alegem să răspundem chemării la viaţa ca binecuvântare sau la cea ca blestem…, să ascultăm voia Domnului sau de voia lumii…

Urmarea lui Hristos e cu obstacole şi tocmai ele sunt greutatea zilei, crucea, pe care e nevoie s-o luăm… şi cu El s-o purtăm…

Să cerem credinţă, să zicem ca Sf Petru: „Doamne, scapa-mă că pier…!!!”

Lepădarea de sine nu e renunţare la demnitatea ta de persoană, ci la exacerbarea iubirii de sine..

E nevoie de un echilibru între iubirea de sine şi de aproapele, pe care să-l iubim ca pe noi înşine..
Urmarea lui Hristos e frumoasă, căci Domnul ne-a făcut pentru El şi, aşa cum spunea Fericitul Augustin, neliniştit este sufletul nostru până ce se va odihni întru El.

Martirul:

cel ce doreşte să-şi mântuiască sufletul, viaţa, o va pierde…

Au existat în vechime categoria lapsilor, a celor lepădaţi de la credinţă.
Păcatul e lepădare de Dumnezeu. De fiecare dată când îl facem, ne lepădăm.. să plângem cu amar ca Petru.

Domnul a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa..
Calea o găsim în Biserică, adevărul în Învăţătura Domnului, Care ne dă viaţa…

În Apocalipsă se vorbeşte despre cele trei categorii de oameni: calzi, reci şi căldicei. Despre cel căldicel Domnul a spus că-l va scuipa din gura Sa.

Temă de casă:
să ne analizăm viaţa şi să vedem în care categorie ne-am încadrat… şi de acum să ardem în credinţă...

Mulţumesc, Părinte drag, pentru acest cuvânt!

Apoi, cuvântul Părintelui Alexandru Barna de după Cununie, din care mi s-a întipăritcâteva frânturi:

Alte confesiuni au rânduieli în care mirii rostesc cuvinte „Da” sau „Te iubec”…, dar la noi, la ortodocşi mirii tac… (culmea, fusese pentru prima dată când văzusem un mire care dădea răpunsurile la ecteniile din cadrul slujbei Cununiei)…, pentru că iubirea se învaţă, se arată în fapte şi aşa, după legănat de copii şi nopţi nedormite, are valoare acel „te iubesc”… „.
(Da, da… şi eu am probat asta…!!!)

Împreună să lucraţi poruncile Domnului, a mai spus Părintelui Alexandru

E foarte important acest „împreună”. Individualitatea, separarea, singurătatea e moarte şi am simţit groaza aceasta a separării, a fiecare pe cont proprie…, când s-au învârtiti la cântarile Cununiei „Isaia dănţuieşte”…fără să se ţină de mâini….. (mi s-a dat să văd asta ca să preţuiesc acest „împreună” şi unirea….şi am fost ridicată din separare… (persoanele care suferă de deprimare, depresie cred că vor înţelege mai multe decât am putut cuprinde în aceste sărmane cuvinte).

Nădăjduiesc să vă transcriu exact cuvintele minunate ale acestui cuvânt, într-un alt articol…, căci acum timpul nu mai are răbdare cu mine…

Pacea Domnului să coboare şi să rămână cu noi astăzi şi în veci. Amin
Vă îmbrăţisez cu dor şi drag.

Mami, eu n-am stiut ca Sfanta Cruce este arma…

Dragii mei dragi,

Multumesc Domnului ca pot sa va scriu din nou!

Aseara, dupa ce le-am citit viata sfintilor mucenici de astazi, am povestit mult cu fetitele mele mici.

La un moment dat, mezinuca mi-a spus:

Mami, eu n-am stiut ca sfanta cruce e arma …

Ce vrei sa spui, copilul meu?

La cateheza, doamna ne-a povestit ca sfanta cruce e arma care ne pazeste de cel rau.

Da…?

Da, mami… Si a facut ochii asa de mari a uimire….!!!

Am povestit in continuare despre mucenici care au patimit si acum sunt in cer si se bucura cu Domnul si ca e nevoie ca si noi sa urmam exemplul lor.

Domnul ne pazeste si ne va pazi. Trupul este trecator, sufletul este vesnic. Cand ne este teama, sa facem sfanta cruce si sa ne rugam sfintilor mucenici. Ei sunt grabnici ajutatori. Domnul le-a dat acest har mucenicilor ca sa ajute si pe fratii si surorile mai mici de pe pamant. Nu avem a ne teme. Avem exemple si ajutoare puternice. Il avem pe Sfantul Mamant, a carui mama a murit in temnita dupa ce l-a nascut, dar Dumnezeu i-a purtat de grija… Ii avem in ajutor pe toti sfintii mucenici. O avem pe Maica Domnului…, il avem pe sfantul nostru inger pazitor. Sa ne rugam lor si vor fi cu noi.

Sa fim bucurosi si multumiti, dragii mei copilasi!

Dumnezeu va fi cu noi mereu. Durerile din aceasta lume trec. Toti care stapaneau candva popoarele si le asupreau au murit si nimeni nu-si aminteste cu drag de ei, dar pe sfintii lui Dumnezeu ii pomeneste cu sarbatoare lumea intreaga.

Indrazniti! Eu am biruit lumea!, ne-a spus Domnul.

Si sa nu va potriviti cu acest veac, ci sa va schimbati prin innoirea mintii, ca sa deosebiti care este voia lui Dumnezeu, ce este bun si placut si dersavarsit, adauga Sfantul Apostol Pavel (Romani 12, 2)

Sa faceti sfanta cruce corect.

mana-pentru-inchinare

Un simplu gând de nemulţumire primit dimineaţa e în stare să-ţi întoarcă pe dos toată ziua

Bună dimineaţa dragilor!

iată-mă din nou în faţa calculatorului, scriindu-vă câteva rânduri. De data aceasta vreau să vă vorbesc despre puterea gândurilor.

Azi dimineaţă, mă aflam în bucătărie, umbând ca şi teleghidată. Aveam o prezenţă de spirit nu tocmai bună, deoarece m-am culcat târziu şi în plus parcă mă şi jena ceva la laba piciorului stâng. Am început, totuşi, aşa forţat, să fac cele ale dimineţii: să pregătesc păpica şi celelalte. Lucrând eu acolo, la un moment dat, am surprins că vine spre mine aşa un val învolburat, am surprins acel moment ce precede gândul de nemulţumire. Îmi venea aşa de departe o nemulţumire pentru cum mă simţeam şi pentru că-mi făcusem cu mâna mea de altfel starea. Ba mai mult, îmi mai venea în minte şi lucrurile trecute în care nu am excelat şi lucrurile care aşteaptă să le fac, dar acum pur şi simplu nu sunt în stare … Dar am tăiat firul tesăturii ce stătea să se împletească. Paralel am observat că valul de nemulţumire se răsfrângea în jur şi parcă dădea să-l atingă şi pe soţior. Dându-mi seama de acest lucru, am acţionat imediat.

Mi-am adus aminte că fiecare dimineaţă este o nouă şansă şi că ceea ce pun dimineaţa în paharul sufletului aceea va lucra toată ziua şi astfel am început să binecuvintez, să binecuvintez situaţia, să-mi accept neputinţa, să-mi accept faptele, să mă accept cum sunt acum şi să mă recunosc şi să mă înfăţişez înaintea lui Doamne şi să-I zic: „Iata-mă, Doamne! Recunosc toate acestea lucrături ce mi le-am făcut, recunosc că sunt neputincioasă, spune-mi ce să fac acum şi dă-mi putere să fac ce trebuie să fac”. Şi după aceasta am simţit cum acel val a trecut pe lângă mine şi s-a dus… „pe pustii”.

După ce am terminat treburile din bucătărie specifice dimineţii şi după ce am reuşit s-o îmbrac ca prin vis pe micuţă şi s-o duc la grădiniţă, am ajuns şi eu la bisericuţă, şontâc, şontâc. De data aceasta am întârziat. Am ajuns la Heruvic, tocmai la cuvintele „Toată grija cea lumească acum s-o lepădăm”. No, ce bine, uite Doamne ia-le… Şi i le-am înşirat pe toate…Toată lista cu griji, cu doriri, cu nevoi, cu vise, cu planuri, toată, toată…şi apoi am spus: „Ia-le toate acestea, Doamne, şi mie dă-mi pacea Ta. Fă-mă astăzi să fiu martora bucuriei Tale, a Învierii Tale. Mulţumesc. Mulţumesc. Mulţumesc. Amin”.

Şi pentru că nimic nu este întâmplător, astăzi unul dintre părinţii slujitori (un părinte călugăr ce se afla în trecere prin Sibiu) ne-a spus un cuvânt. Un cuvânt atât de simplu, dar din inimă…Şi chiar mă gândeam, că foarte puţini oameni reuşesc să spună cuvinte academice din toată inima… Rigorile vorbirii frumoase sunt apăsătoare şi numai harul te poate ajuta să le îmbini cu trăire, cu duh… Am început să fiu atentă la discursuri, aşa ca să învăţ… Şi acest părinte a vorbit tare simplu, dar s-a mişcat inima, chiar dacă nu a fost cursivitate în discurs şi omogenizare.. Şi despre ce credeţi că a vorbit? Despre gânduri…

Şi ne-a spus că sfinţii nu s-au potrivit gândurilor, că ei au avut doar o singură direcţie: pe Dumnezeu.

Ştiţi, a spus Părintele acela, mintea noastră se poate asemăna cu fiica Babilonului, despre care se spune în cartea Psalmilor…, fiica babilonului care are prunci este mintea care are gânduri. Ele vin, dar noi trebuie să le sfărâmăm de piatra Hristos, să le tăiem cu rugăciunea Doamne Iisuse Hristoase…

Da, da!

Dar e important, zic eu, să prindem acel moment iniţial, până ce gândul rău nu prinde teren, până nu începe să-şi facă lucrătura… Însă pentru aceasta este nevoie de un pic de atenţie…, un pic, la început, că apoi preia Doamne toată treaba…

De multe ori, însă, nu prindem acest moment şi intrăm pe făgaşul gândului de nemulţumire, de ură, de mânie…şi gata, capitulăm.

Da, mare atenţie, spunea părintele, căci mânia este ucidere de om…, a încheiat părintele.
Mare ajutor avem noi, dragilor, pe Doamne. Şi mare este puterea Duhului Sfânt. Să nu ne temem să-L invocăm mereu pe Duhul Sfânt cu această rugăciune scurtă, dar cu putere:

Împărate ceresc Mângâietorule, Duhul adevărului care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte Bunule sufletele noastre.” Şi Duhul Sfânt vine imediat. Apoi să binecuvântăm situaţia fără ieşire în care ne punem noi sau alţii.

E simplu să vorbeşti despre aceasta, dar uneori e greu de făcut, căci ne ţine şi cel rău să-i facem lucrătura…, dar să ne rupem de el. Eu am probat acestea şi mă tot uimesc cum lucrează Doamne şi cum le aşează El pe toate.

Iată de pildă cum a lucrat în dimineaţa aceasta! După slujbă am sunat pe cineva şi am primit o mare veste că ceea ce eu mă gândeam cum o să fac, cum o să rezolv, ceva care mă depăşea pur şi simplu, s-a oferit cineva să mă ajute şi chiar a pomenit că asta e o lucrare…, că ceva o împinge să facă… Ce să mai spun? Îmi dau lacrimile, văzând cum lucrează Domnul cu mine şi cum mă scoate din toate îmbârligăturile în care mă bagă entuziasmul meu de moment.

Mulţumesc, Doamne al meu, că mi-ai dat înţelegerea acestor lucruri şi mi-ai dat şi putere să-mi gestionez stările, şi gândurile şi acum nu mai pot zice decât:

„Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale şi niciun cuvânt nu-i îndeajuns spre slava minunilor Tale!!!”

A patra zi fără pretenţii: Marea Joi

Dragilor

iată-mă în a parta zi de exerciţiu a deprinderii unei vieţi fără pretenţii!
Parcursul într-o viaţă fără pretenţii devine tot mai antrenant.

Ei bine, nu ai pretenţii! Dar ce te faci când alţii au pretenţii la tine? Cum reacţionezi? Normal: respingi, urli, strigi! Dar e un normalul deformat, un normal în care vechile scheme îşi fac treaba.

Ei, bun!

Ieri a fost Marea Joi. Dimineaţa a început minunat. A continuat apoi prima parte a zilei la fel de minunat. Fetiţele mici s-au dus la şcoală şi la grădiniţă, iar eu cu fetiţa cea mare, care era liberă de la şcoală, am mers la biserică. Am şezut ca pe vremuri când era mică, una lângă alta. Îmi era dor s-o simt, s-o mai ţin în braţe, dar nu mai încape, aşa că ne-am strâns una lângă alta şi nu ştiu când a trecut slujba.

Ne-am împărtăşit cu bucurie. Toate bune şi frumoase. După masă linişte. M-am apucat să mai aerisesc dulapurile, punând în saci lucrurile de dat. Seara am mers la denie şi apoi ne-am întors acasă. Eu cu fetele mici am plecat un pic mai repede şi când am ajuns acasă, fetele au vrut să mănânce ceva. Au vrut portocale. Tăticul lor minunat le luase o cutie mare de portocale, ca să se sature, aşa că au mâncat pe săturate, vreo 2-4 portocale. Le-am spus, însă, că o să trebuiască să-şi întrerupe somnul ca să meargă la WC. Şi-au asumat riscul.

Dar eu ştiam că ziua nu s-a sfârşit, că voi avea din nou o provocare, căci mezinuca încă mai are manifestări de bebeluş, aşa că m-am pregătit.

Fetele mici au mâncat portocale, apoi s-au băgat în pijamale şi au aşteptat cuminţi să vin să le citesc povestea. Acum citim din trei cărţi: din Proloage, viaţa sfântului sau a sfinţilor zilei următoare, dintr-o cărticică cu povestioare scrise de nişte copilaşi de şcoală minunaţi şi din Biblia pentru copii. Aşa a rânduit Domnul să ajungem cu lectura în Biblie exact la momentele pe care le trăim în Biserică în zilele acestea, la Patimile Domnului.

Aseară am citit despre cele ce s-au întâmplat după Cina cea de taină, cum a fost Domnul în rugăciune în grădina Ghetsimani şi cum a fost prins şi judecat în plină noapte. Aşa am fixat încă odată evenimentele pe care preoţii tocmai le-au citit în Cele 12 Evanghelii. Ne-am pupăcit, îmbrăţişat şi ele au adormit buştean.
Eu m-am dus în camera mea, am mai citit o rugăciune şi apoi am deschis materialul cu Seminarul iertării şi am citit:

„Răspunsurile de tip schemă (de inadaptare) sunt reacţii exagerate în situaţii dificile. (…)
Schemele de inadaptare sunt tipare de viaţă formate datorită opiniilor greşite pe care oamenii le au despre sine şi despre cei din jurul lor.

Unele scheme funcţionează scenarii care par a se repeta în viaţa cuiva…”.

Apoi

„Cum poate fi recunoscută o schemă?
Fiecare schemă are o „semnătura” directă, un tipar de stimuli şi de reacţii tipice şi, ca urmare, poate fi recunoscută după:

1.situaţiile care o declanşează,
2.sentimentele şi gândurile care apar în mod automat şi după
3.reacţiile obişnuite care însoţesc aceste stări (care sunt contraproductive).

Cum ne eliberam de sub tirania schemelor?
Începem să ne vindecăm atunci când suntem dispuşi să retrăim sentimentele care ţin fixate aceste tipare. E nevoie de curaj pentru a înfrunta sentimentele mascate de aceste tipare afective.

Ce putem face?

1. Să conştientizăm ceea ce se întâmplă privindu-ne pe noi înşine cu sinceritate, oricât de greu ne-ar fi.

2. Să trăim durerea sau groaza care se ascund în spatele acestor scheme, măcar pentru a ne da seama că vom supravieţui acestui demers. Să cercetăm şi să înfruntăm aceste sentimente.

3. Să ne observăm gândurile care însoţesc aceste sentimente şi să vedem în ce măsura ne justifică ceea ce facem. Gândurile alimentează reacţia afectivă. Reacţiile extrem de puternice sunt indiciul că ceea ce s-a întâmplat are înţelesuri simbolice pentru noi şi acelea ne declanşează reacţia. Amintindu-ne de situaţii similare din trecut, din copilărie, mai ales, identificăm tiparul schemei care ne chinuie.

4. Să fim atenţi la impulsurile şi acţiunile noastre pe toate nivelurile lor de manifestare: ce spunem (tare sau în gând, verbal sau nonverbal), cum spunem, ce facem, ce ne-a venit să facem şi ne-am abţinut… Să nu suprimăm emoţiile, dar nici să nu reacţionăm sub impulsul lor. Le putem trai fără să facem ce ne pretind ele.

5. Să nu ne lăsăm dominaţi de reacţiile emoţionale şi să observăm felul în care se modifică prin conştientizare, prin optarea pentru reacţii mai adecvate situaţiei prezente. (…).

După ce am citit, am pus capul în palme şi am început să mă gândesc la cele citite…cred că adormisem când, la un moment dat aud gălăgie şi voci:
„Ce vrei..? De ce plângi…? Era S care o întreba pe R de ce plânge…

A, imediat am înţeles ce era…ceea ce eu am prevăzut:
Mezinuca, Rafaela, se trezise sub presiunea vezicii urinare.. o şi vedeam cum stă în fund în mijlocul patului şi plânge, neştiind ce se întâmplă cu ea, copleşită fiind de somn…

Eu eram în pat, nu m-am clintit. Doar i-am spus fetiţei celei mari, care încă nu era în pat, cred că abia ajunsese acasă cu tăticul ei de la slujbă, să ia oliţa din baia de lângă ea, ea afându-se în acel moment în holul de la etaj în faţa uşii de la baia de la etaj, dar cum acea baie nu este încă funcţională, ea nu a auzit tot ce i-am spus, că i-am spus „baia de lângă tine”. Aşa că a fugit jos în baia de jos, dar oliţa nu era acolo. R. continua să plângă…Eu eram în pat..

O uşoară tulburare m-a încercat…La un moment dat, intrevine tăticul cu vocea lui „aspră”… : „Hai mai repede…” . Am început să mă rog pentru el, să rostesc mereu „Hristos a înviat din morţi…” şi apoi gânduri: „Doamne sunt mort.. sunt martora unei scene care s-a repetat de atâtea ori şi care m-a scos de atâtea ori din fire.. şi am urlat şi am reproşat şi am împins… şi am dispreţuit… Acum mă opresc.. stau aici.. nu mă ridic…, că de mă ridic.., voi reacţiona…, aşa că mă rog.. înviază-mă! Fă ceva…!”. Aceste gânduri se suprapuneau cu rostirea neîncetată a cântării rugăciune Hristos a înviat…Vocea soţiorului a coborât… L-am auzit…la un moment dat: „E traspirată toată… of… i-a pus şi pătura asta… ( am înţeles că era o aluzie la păturica pe care i-o pusesem mezinucăi pe pat, ca să-i ţină mai călduţ, dar ea se acoperă de plăpumiara de puf până sub bărbie şi aşa e ca într-un cuptor..normal că transpiorase…) „of”… se aude iar.. unde o fi maieul..? Las-o fără..

Soţiorul venit la un moment dat şi mi-a spus situaţia…Am răspuns: „Toate sunt acolo, la locul lor…”. A ieşit şi mi-a stins becul… M-am întins în pat şi .. am continuat să repet „Hristos a înviat!”.

La un moment dat l-am simţit pe soţior când s-a întins în pat pe partea lui de pat…Am vrut să-i spun „Noapte bună”, dar aşteptam să-mi zică el…Voiam să zică el …, dar nu a spus… s-a înfăşurat protector cu plapuma lui şi a adormit. L-am binecuvântat…m-am rugat pentru el… „Doamne, binecuvântat fii în situaţia aceasta! Doamne binecuvintează-l pe soţiorul meu! …Iartă-mi neputinţa de a-i spune Noapte bună…!”. Şi nu mai ştiu…..cred că am adormit…

M-am trezit dimineaţa pe la ora 5.30. Îl priveam cum doarme. Era acolo, era viu.. era soţiorul meu…Eram recunoscărtoare pentru aceasta..m-ai aveam o şansă…
Îmi venea să-l îmbrăţişez, dar simţeam o uşoară urmă de supărare… De fapt gândeam că el e supărat că aseară nu am sărit să mă implic…Primul impuls a fost să mă ridic şi să-mi văd de ale mele…dar m-am gândit că azi este Vinerea mare… Să stau în gânduri şi în păreri iarăşi, ca altădată, ca de atâtea ori…să joc un joc absurd, să dau curs unei farse? Nu. Nu vreau…! M-am apropiat de el cu gând să mă lipesc de inima lui… şi am rămas foarte surprinsă când el şi-a deschis braţul şi m-a strâns la pieptul lui…

Iată aşadar, era doar o părere! O părere care mi-ar fi muncit gândurile toată ziua….
I-am zis „Bună dimineaţa” şi iată-mă în a cincea zi fără pretenţii…

Îţi mulţumesc, Doamne, pentru toate acestea!

CARTEA MĂ BUCUR CĂ SUNT FEMEIE – cuprins şi text copertă

Din cuprinsul cărţii

Mă bucur că sunt femeie

coperta

INTRODUCERE
O carte pentru femei, şi nu numai
Cine sunt eu, Doina Blaga?
Un loc numai pentru Doamne
Folosul „încercărilor”
Lumea are nevoie mai mult de martori ai bucuriei, decât de profesori
De ce am scris această carte
Scrisoare unei prietene ce se află în mare depresie
Hristos e singura bucurie posibilă
Dar ce este bucuria?
Suntem chemaţi la bucurie!
PARTEA I: MOŞTENIREA
Asta-i soarta mea?
Fată, nu băiat
Copilăria
Dodoşelu’ lu’ tata
Viaţa mamei m-a marcat mult timp
Cărţile (bune) au fost salvarea mea
Una dintre „marile” suferinţe ale copilăriei mele
Prima mea carte
Adolescenţa
Plecarea la Şcoală departe de casă
Complexul de inferioritate
Studenţia
Nunta
Naşterea de copii
Istoria se repetă: fată, nu băiat
Groaza de copii mulţi. Pierderea de sarcină
PARTEA II: DRUMUL SPRE VINDECARE
Terapia prin alimentaţie
Lupta cu apucăturile
Simplificarea lucrului din bucătărie
Terapia prin iertare
Seminarul Să ne vindecăm iertând
Cum am lucrat Seminarul iertării
Cum am făcut prima dată Liturghia iertării
Vindecarea relaţiilor
Iertarea tatălui
Iertarea şi acceptarea mamei, aşa cum a fost
Ultima scrisoare către mama
Comuniunea cu cei adormiţi
Urmările codependenţei. Ruperea lanţurilor.
Acceptarea
Trupul meu e minunat
Să inspirăm bucurie fetiţelor noastre
Iertarea – unica modalitate de a putea trăi sănătos dimpreună cu ceilalţi în aceste vremuri

PARTEA III-A: SUNT FEMEIE A VREMII MELE

(Femeia şi provocările contemporane)
Şcoala nu ne (mai) asigură viitorul
Iluzia unui post de titular
Am acceptat să stau cu copiii acasă
O nouă provocare: carnetul de şofer
Teoria franceză: Trei copii, nu doi
M-am născut din nou cu copiii mei
De la angajat la … „liber cugetător”
Antreprenoriat feminin
Planul de afacere
Premiul
Viitorul (mi-)e scris în cărţi
Fă bani cu pasiunea ta!
Proiectul Îndrăznesc să trăiesc sănătos
Deprinderea unor abilităţi şi cunoştinţe noi
Care e misiunea mea pe pământ?
PARTEA IV: IATĂ EU ŞI PRUNCII PE CARE MI I-A DAT DUMNEZEU
Copiii mei
O tehnică extraordinară
De ce mă mâniam pe copii?
Copiii ne simt vibraţiile
PARTEA V: SOŢIORUL MEU, MINUNEA MEA
Soţiorul meu, minunea mea!
Valoarea expresiei „te iubesc”
Cum distingem dragostea (eros) de multitudinea de dorinţe?
Îmi permit să nu fiu perfectă
Ce faci când îţi vine să pleci departe?
Depind în totalitate de Domnul
Maica Domnului este modelul nostru desăvârşit

PARTEA VI: EU ŞI PRIETENELE MELE MAI TINERE
Vino la biserică aşa cum eşti
Femeia creştină înoată contra valului
Să învăţăm să ne vedem de treaba noastră!
Femeile sunte daruri făcute bărbaţilor
Ascultarea de bărbat nu anulează libertatea femeii?
Nu te lega de oameni sau de lucruri, ci de Doamne
Ordinea lucrurilor şi a vieţii noastre
Libertatea întru ascultare
Cariera
Femeie a lui Dumnezeu vs. „femeie de succes” / „femeie de afacere”
De ce preferă femeile să lucreze în afara casei, a familiei?
„Avem a fi ceea ce suntem!”
Femeia e chemată să dăruiască ceea ce n-are
Bărbatul şi femeiea: Masculinitatea şi feminitatea
Stăpânirea şi supunerea în cadrul familiei
Influenţa trupului asupra sufletului
Maternitatea este esenţa feminităţii
Supunere în Hristos vs. Emacipare
Adevărata libertate
Îngăduiţi-vă unii pe alţii!
Pentru prietena mea care aşteaptă să se mărite
Alegerea soţului
Alegerea e o limitare
Cu cine te căsătoreşti când te căsătoreşti?
Te căsătoreşti cu un om (urmaş al lui Adam), cu un bărbat, cu un soţ, cu o persoană
Exerciţiul tăcerii
Lăsarea părinţilor (ruperea)
Să-ţi vezi soţul aşa cum îl vede Dumnezeu
Ce este căsnicia?
Căsnicia fericită se construieşte
Subtila distrugere a maternităţii
Să privim la înaintaşele noastre
Mă bucur că sunt femeie! Creatorul nu a greşit când „m-a proiectat”
Femeia: ajutor potrivit pentru bărbat
Căsnicia şi cariera
Ce anume face o căsnicie să funcţioneze?
Autoritatea
Lepădarea de sine-despătimirea
Sunt binecuvântată şi bucuroasă
Ce te împiedică să fii bucurie?
Oamenii au nevoie de bucurie
Îndrăzneşte să trăieşti autentic!

PARTEA VII: LA ŞCOALA LUI DOAMNE
La Şcoala bucuriei lui Doamne
La Şcoala bucuriei lui Domne cu maica Siluana
Cum am cunoscut-o pe maica Siluana
Lepădarea moştenirilor
Să lepădăm „cele ale copilului”
Bucurie vs. Entuziasm
Cum transformăm stările noastre psihologice în stări duhovniceşti?
De ce nu ne bucurăm
Secretul bucuriei
Cine îmi fură bucuria?
Judecarea semenului, vorbăria, invidia, bârfirea
Patima lăcomiei pântecelui
La şcoala lui Doamne cu Părintele meu
Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos
Nu Dumnezeu este autorul răului
La Şcoala lui Doamne învăţ toată viaţa

TEXTUL DE PE COPERTĂ:

Mă bucur că sunt femeie!
Mă bucur că m-am născut femeie!
M-am născut în mare grabă cu-n dor nespus de viaţă şi de bucurie.
M-am născut să trăiesc bucuria, să fiu bucurie.
Dar la un moment dat, am pierdut bucuria.
Bucuria s-a ascuns.
Şi atunci viaţa mea nu mai avea sens fără ea.
Am ajuns, cum s-ar zice la un impas.
Şi am întrebat pe Doamne:
„Doamne, unde s-a ascuns bucuria?
O vreau! O caut! Nu pot să trăiesc fără ea!
Şi atunci mi s-a mai dat o nouă şansă,
o nouă chemare:
„Vino să iei bucurie! Ea este aici, înăuntrul tău!”
Şi am răspuns chemării
şi am aflat din nou bucuria,
Pe care vreau s-o împart cu tine, draga mea prietenă-femeie.
Dacă, cumva, şi tu ai pierdut bucuria şi o vrei înapoi,
Domnul îţi spune şi ţie: „Vino să iei bucurie”!
Îndrăzneşte!
Hristos a înviat, bucuria mea!

Intrați în bucuria Mea…

Dragii mei dragi

Până nu demult credeam că sunt bucuroasă dacă am dormit bine, dacă am mâncat ceva „bun”, dacă am primit un dar. dar era ceva ciudat, bucuria asta ţinea atât de puţin, pentru că acel „ceva bun” se consuma atât de repede. Şi apoi nu primeam aşa de des „câte ceva” ca să mă bucur. Şi uite aşa viaţa mea era în salturi.
Căutând eu a înţelege ce se întâmplă, am constatat că bucuria mea era de fapt exaltare şi entuziasm trecător, ca de multe ori era generat de plăcere.
Mulţumesc mult Domnului că mi-a scos-o în Cale pe măicuţa mea Siluana şi prin sfinţia sa am priceput şi eu care e diferenţa între bucurie si veselie.
Întrerup acum firul expunerii ca să vă „înveselesc” puţin.
Într-o zi (23 martie 2014), când ne întorceam de la sfânta liturghie şi eram „adâncită în gânduri” şi mergeam puţin înaintea soţului care ţinea de mânuţe pe fetiţele noastre (3), fetiţa cea mică, Rafaela, aleargă dintr-o dată spre mine şi-mi spune:
– „Să ştii mama că nu mai vorbesc cu tata, că m-a supărat. Nu mai vorbesc şi plus (în loc de punct!)”. am râs din toată inima, mai ales că era foarte serioasă când mi-a spus.
Aşadar, „plus”, nu punct şi nu minus!
Iar acum că ne-am destins puţin, să vedem care e diferenţa dintre
Veselie şi bucurie
De multe ori aceste cuvinte sunt folosite ca sinonime, dar ele nu sunt sinonime perfecte.
Veselia, spune măicuţa Siluana, presupune o participare a trupului, iar bucuria este mai mult sufletească. Dar sunt situaţii cân ele stau împreună. Fiţi atenţi după primirea sfintei Împărtăşanii. Ea ne umple şi de bucurie şi de veselie. Ba mai mult, chiar cerem, în rugăciunile de mulţumire, să fie aşa. Doamne fă să-mi fie mie Sfânta Împărtăşanie „spre bucurie şi veselie”, deci şi pentru suflet şi pentru trup.
Bucuria este o stare. Bucuria e uimire şi tăcere. De multe ori venea bucuria în inima mea, dar mă apuca şi veselia şi începeam să vorbesc, să spun şi celui de lângă mine ce bucuroasă sunt, dar observam că după ce vorbeam aşa „bucuroasă” vreo jumate de oră, bucuria pleca. Aşa am învăţat să tac în bucurie, să mă rog ca Domnul să dea şi celui de lângă mine bucuria Lui, nu a mea.
Veselia? Ea se manifestă diferit. Cânţi, zburzi. De exemplu, la Nuntă preotul spune la un moment dat ca femeia „să se veselească cu bărbatul ei”. Aşadar, soţii să se şi veselească, nu numai să se bucure, nu să se aşeze într-un fotoliu şi să se uite unul la altul şi să se bucure. Se poate şi asta, spune măicuţa, dar soţilor li se cere să implice şi trupul.
În rugăciuni se folosesc ambele sensuri. Spre exemplu la Paşti, ne bucurăm, dar ne şi veselim veselim „cu ouşoare, cu brânzică, nu? După un aşa post?”
Bucuria însă e contemplativă, e o manifestare prin trup a bucuriei sufleteşti.
Dragii mei dragi,
Avem atâtea motive de bucurie. Şi cum să stăm departe de ea? Sau cum spunea părintele meu duhovnic, părintele Vasile Mihoc, aseară, cum să stăm indiferenţi la o aşa de mare mântuire?
Avem poruncă să fim mereu bucuroşi. Bucuria e în suflet şi n-o poate lua nimeni de la noi. Nici nevoile fizice, nici lipsurile, nimic.
Bucuria, spune măicuţa mea Siluana, este poruncă de la Dumnezeu, şi este una dintre cele mai dificile porunci!
Greu ajungem să ne bucurăm, greu îndrăznim să ne bucurăm şi greu învăţăm cum să facem să împlinim porunca aceasta.
Până la venirea Mântuitorului, omenirea nu a ştiut ce este bucuria. Dar când a venit Domnul pe pământ s-a făcut bucurie mare la toată lumea. Nu numai pentru unii ebucuria Lui, ci pentru toţi.
Dar tu, întreabă maica mea, suflet drag, de ce te împotriveşti? Ai nişte motive, nu-i aşa? Căci nimeni nu renunţă la sfinţenie şi la bucurie degeaba.
Vrajmasul, urâtorul de oameni, diavolul, pizmătăreţul, ne oferă o bombonică care ne fură bucuria, ae se numeşte: PLACEREA!
Desigur, e şi plăcere binecuvântată. Aceasta ne hrăneşte trupul şi sufletul ca să mergem pe Calea Bucuriei, să ne ducem crucea până la marea Întâlnire!
În schimb, plăcerea păcatoasă ne trage înapoi şi ne face să zicem, „fie ce o fi, eu mănânc asta, sau eu petrec” …acest „fie ce o fi” e IADUL…”
Dar noi să alegem să fim, cum spunea părintele meu, în tabăra Domnului. Ferească Dumnezeu să fim în cea a potrivnicilor sau în cea a indiferenţilor.
Să intrăm cu toţii în bucuria Domnului şi să ne bucurăm şi să ne veselim de Paşte, că Viţelul e mult,
Cu mult drag şi bucurie vă doresc sărbători luminate şi pline de bucuria Domnului
… dar luaţi-o mai uşor cu veselia.
Doina