Arhive etichetă: Domnul

Să fim priveghetori, dragilor!

Dragilor

Săptămâna aceasta în fiecare zi la Sfânta Liturghie s-a citit din cuvântarea eshatologică de la Marcu cap. 13.

Astăzi s-a citit finalul acestei cuvântări în care Mântuitorul, după ce spune că El nu ştie ziua nici ceasul venirii Sale celei de-a doua, „ne pune la inimă” (expresie des folosită de Părintele meu!) privegherea.

Domnul ne îndeamnă stăruitor să priveghem şi ne dă şi o pildă cu un stăpân care a plecat de acasă şi a lăsat pe slujitori să poarte grijă de casă, poruncindu-le să privegheze, ca atunci când va reveni să găsească totul în bună rânduială.

Acest îndemn la priveghere ni se adresează şi nouă (căci zice domnul: „Ce vă spun vouă -Apostolilor- le spun tuturor”). Domnul insistă pe acest îndemn, repetând de trei ori cuvântul „privegheaţi”.

Părintele nostru ne-a spus:
Cât de mult este nevoie să fim atenţi la acest cuvânt al Domnului, să fim în priveghere duhovnicească permanentă, în acea trezvie, acea prezenţă în faţa Domnului….!!!!, acea stare de trezvie, de priveghere şi de aşteptare atentă, priveghetoare şi activă totodată a venirii Domnului, ştiind toţi că timpul pe lumea aceasta, în viaţa aceasta este scurt şi că timpul acesta scurt ne este dăruit pentru a ne împlini chemarea noastră de moştenire a împărăţiei cerurilor.

Priveghetori şi activi!

Ce înseamnă „priveghetori şi activi”?

Să lucrăm cele ce le avem de lucrat fiecare cu trezvie, cu atenţie, cu prezenţă, ştiind că suntem permanent în faţa Domnului, oriunde şi orice am lucra.

Mă minunez cum se leagă toate când sunt atentă şi prezentă în ceea ce fac!

Aseară, le-am citit copilaşilor din cartea Proloage despre sfântul zilei (despre sfântul patriarh Tarasie) şi cuvântul de învăţătură de după viaţa sfântului, care s-a intitulat sugestiv:

Cuvânt al Sfântului Antioh despre chemarea lui Dumnezeu:
„Fiindcă Domnul Dumnezeu ne cheamă pe noi prin Lege şi prin Prooroci, prin Apostoli şi Evanghelişti, iar, mai mult, ne şi roagă, nu se cade nouă, din lene, a nu lua în seamă chemarea Lui, la mântuirea noastră, ca nu cumva, pentru întârziere, să ni se încuie cămara cea dorită şi, apoi, mult bătând, în zadar, să fim fără de nici un folos. Ci, mai bine, să ne sârguim, o, fraţilor, ca să ajungem la cetatea cea mare, la Ierusalimul cel de Sus (…)

Să năzuim spre Acela care a zis: „Apropiaţi-vă de Mine şi Mă voi apropia de voi”. (…)

Iar Înţelepciunea zice „Apropiaţi-vă de Mine, cei ce Mă doriți pe Mine, şi din bunătăţile Mele vă veţi sătura, pentru că mai dulce decât mierea sunt Eu. Că cel ce Mă mănâncă, nu va mai flămânzi și cel ce Mă ascultă pe Mine nu se va ruşina”.

Şi iarăşi: „Veniţi de mâncaţi pâinea Mea şi beţi vinul pe care L-am pregătit vouă şi lăsaţi nebunia voastră. Căutaţi înțelepciunea şi veţi trăi”.

Iar David zice: „Apropiați-vă de Dânsul și vă veţi lumina şi feţele voastre nu se vor ruşina”. (…)

Iar Iubitorul de oameni Dumnezeu ne cheamă pe noi, zicând: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi și împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi vă învăţaţi de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre. Că jugul Meu este bun şi povara Mea este uşoară” (Matei 11, 28-30).

Deci, acestea le grăieşte şi ne cheamă pe noi Însuşi Hristos, Dumnezeul nostru”!.

Şi mă gândesc acum ce mai înseamnă să fii priveghetor şi activ totodată:
Să fii atent la oportunităţile ce ţi se deschid mereu înainte şi pe care rişti să le pierzi.

Mă gândesc cum, din cauza unei stări pe care am primit-o de dimineaţă…., era să pierd ieri oportunitatea de a fi la workshopul Uraniei.

Şi câte am auzit la acel workshop…

Ideea pe care am reţinut-o este că omul (şi copilul în special) are 3 nevoi psihologice de bază: CONECTARE, COMPETENŢĂ şi CONTROL.

Neglijarea oricăreia dintre aceste 3 nevoi poate duce la: lipsa cooperării, lipsa motivaţiei interioare, lipsa de interes, stres sau chiar depresie.
Conectare= legătură, iubire, comuniune…., o câtă nevoie de ea şi câtă lipsă avem….

Când vedem mulţimea nesfârşită de informaţii, de tehnici, de lucruri pe care e nevoie să le ştim şi să le practicăm, ne copleşeşte disperarea…., că n-am făcut nimic bun. Ba din contra, am făcut atâta rău…., atâtea răni fiinţelor celor mai dragi şi pe care le iubim (în felulnostru rănit, bolnav, de fiinţe neiubite la rându-ne când am fost copii) ………….

Îl auzim astăzi pe Doamne zicându-ne: „Veniţi de mâncaţi pâinea Mea şi beţi vinul pe care L-am pregătit vouă şi lăsaţi nebunia voastră. Căutaţi înțelepciunea şi veţi trăi”.

Şi: „Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă? Paharul mântuirii voi lua şi numele doamnului voi chema!”.

Să venim, şi lepădăm fricile, neputinţele, nevoile, toate, toate la picioarele Crucii, să le vărsăm în Sfântul Potir şi apoi să mâncăm viaţa, bucuria şi nădejdea şi să pornim mai departe cu credinţă şi putere.

Da, da! Asta e soluţia! Nevoile sunt multe şi mari…, dar ne rugăm Domnului şi Maicii Domnului „să ne scape din nevoi”. Şi Ei ne scapă!

Adesea, m-am tot acuzat şi dosădit că nu am reuşit să fac toate copiilor şi soţiorului…, ca o perfecţionistă ce am fost…

Acum, cu ajutorul lui Dumnezeu, mă lepăd de perfecţionism, planific şi lucrez şi ceea ce nu ajung să fac eu îi încredinţez Domnului şi El plineşte toate. A Lui e, de fapt, „a face”, iar al meu e să „mă las făcută”…, să îi aduc şi să aşez în fiecare zi în faţă „viaţa mea moartă”, „viaţa mea de nimic”, „viaţa mea de c…” şi El, Bunuţul, să mă învie…, să mă ridice şi să mă ajute să fac voia Lui.

Că mi-a fost greu în mândria şi prostia mea? o recunosc!

Şi de mor iar, iarăşi vin şi iar primesc viaţa!

Şi atâta vreme cât există acest schimb de vieţi, e nădejde. Mare nădejde!!!

Îndrazniţi!

Anunțuri

Exemplu minunat de mărturisire a lui Hristos: Sfântul Policarp, episcopul Smirnei

Dragilor

Mare mângâiere avem noi în Sfânta noastră Biserică!

Zilele acestea ne-a vorbit Domnul prin Evanghelie despre semnele vremurilor, despre suferinţele de la sfârşit…, care vor fi atât de cumplite, încât, dacă nu le-ar scurta Domnul pentru cei aleşi, nu ar mai scăpa niciun trup.

Te cutremuri, fiinţă plăpândă ce eşti şi te întrebi ce vei face?

Răspunsul ni-l dă Biserica, care ne pune înainte astăzi (23 februarie) pilda unui mărturisitor ai ei minunat, pe Sfântul Policarp.

Policarp2

Unii dintre voi, prietenii mei, vă mai amintiţi cred cum l-am descoperit pe Sfântul Policarp….!?

Eram în anul I la Seminar….

Vă mai amintiţi şi de doamna Ştefana, şi de maica Gorgonia!?, de prima sărbătoare a sfântului Policarp….!?

Iată au trecut 15 ani de atunci! Şi, an de an, tresărim la fiecare pomenire a acestui sfânt minunat, care a mărturisit în faţa mulţimii păgâneşti pe Hristos.

I s-a cerut să spună „Să piară ateii!” (aşa erau numiţi creştinii, pentru că nu credeau în zei), iar el, privind mulţimea nelegiută din faţa sa, a ridicat mâna către ea şi a spus: „Să piară ateii!”

I s-a cerut să-L blesteme pe Hristos, iar el a răspuns:

De 86 de ani Îl slujesc şi nu mi-a făcut niciun rău. Cum aş putea să Îl hulesc pe Împăratul meu Care m-a izbăvit?”

Şi l-au condamnat la moarte prin ardere de viu. La care sfântul a spus: „Tu mă ameninţi cu un foc ce arde un ceas şi apoi curând se stinge; dar tu nu ştii de focul judecăţii ce va să vină şi al pedepsei veşnice păstrat pentru cei lipsiţi de evlavie!”

Îl urau atât de mult evreii, încât într-o clipă au adunat lemne care de pe unde au găsit şi au alcătuit rugul. Singur şi-a dat jos haina de deasupra şi a cerut să nu fie ţintuit căci va sta neclintit şi va răbda zicându-le: „Lăsaţi-mă aşa, căci Cel Care mi-a dat să îndur foculîmi va da să rămân neclintit pe rug chiar şi fără ajutorul cuielor voastre”.

Să te mai îngrozeşti de moarte? Ce poate fi mai cumplit să mori ars de viu? Sau mă gândesc la pătimirea sfântului mucenic Iacob Persul căruia i s-a tăiat bucăţică cu bucăţică trupul…

Dar ştii ce e minunat? Sângele martirilor este sămânţă, cu cât a curs şi curge, cu atât de ivesc mlădiţe de noi creştini mărturisitori. Iar trupul martirilor e pâine adusă jertfă Domnului, căci se spune în documentele martirajului sfântului Policarp că, în timp ce trupul lui ardea, nu miroasea a carne arsă, ci a pâine coaptă. Despre acest lucru s-a mai amintit şi în slujba sfântului Teodor Tiron, pe care l-am pomenit cu câteva zile în urmă, care şi el a fost aruncat de viu într-un cuptor încins şi spunea cântarea că el s-a adus ca o pâine în cuptor jertfă Domnului.

Sf-Policarp-lumina-219x300

Şi spun şi eu ca Părintele meu astăzi: „Iată ce exemple avem!”

Bunul Dumnezeu să ne ajute să fim martorii învierii şi bucuriei Lui în această lume atât de necăjită!

Spre încurajare, să citim viaţa sfântului Policarp. Mama sa l-a născut în temniţă….., dar Domnul i-a purtat de grijă.

PS: nu vă împiedicaţi, ca mine, de unghiile vopsite!!!!
Aici aveţi viaţa sfantului:

https://ro.scribd.com/doc/290863017/Sfantul-Policarp-Episcopul-SMirnei-pdf

Pomenirea Sfântului Grigorie Teologul „Vulturul rănit”

Dragii mei dragi

Dacă în ultimul articol am vorbit despre pâinica pentru trup, se cuvine să vorbim astăzi şi despre pâinica pentru suflet.

Mare binecuvântare este pentru noi dreptcredincioşii creştini că îi avem pe Sfinţii noştri Părinţi îndrumători, care ne învaţă credinţa cea dreaptă şi ne arată calea spre Cer. Căci, aşa cum spunea aseară la vecernie Părintele nostru minunat, părintele Vasile Mihoc, „nu poţi avea o viaţă dreaptă dacă nu ai credinţă dreaptă.

Minunată este luna ianuarie! Ea este plină cu sărbătorile marilor sfinţi. Luna ianuarie începe cu Sfântul Vasile şi se încheie cu cei Trei Mari Părinţi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Acum, în luna ianuarie, i-am pomenit pe Sfântul Teodosie, pe Sfântul Maxim Mărturisitorul şi pe alţi mulţi sfinţi luminătorii dreptei credinţe.

Mare binecuvântare sunt slujbele Bisericii noastre! Ele ne amintesc aceste lucruri minunate pe care noi tare le mai uităm (Şi uitarea e un păcat!). Mulţumim Domnului că-l avem pe Părintele nostru,

PR VASILE 2 IMG_20160125_083334

care ne aminteşte mereu şi mereu învăţătura mântuitoare!

Astăzi, prăznuim pe un mare Părinte al Bisericii, pe Sfântul Grigorie Teologul. Acesta a trăit în Epoca de Aur a creştinătăţii, în secolul IV.

Aseară, Părintele Vasile ne-a vorbit despre marii Părinţi ai Bisericii, pe care Biserica îi numeşte teologi. „Biserica a folosit cu „parcimonie” ( PARCIMONÍE, parcimonii, s. f. Zgârcenie. ♦ Fig. Măsură, pondere, reținere (în manifestări). Vorbește cu parcimonie. – Din lat. parcimonia, fr. parcimonie) această numire. Doar trei sfinţi Părinţi poartă numele de „Teolog”: Sfântul Ioan Teologul, apostolul, Sfântul Grigorie Teologul şi Sfântul Simeon, Noul Teolog.

Apoi, ne-a vorbit despre cartea “VULTURUL RĂNIT – Viaţa Sfântului Grigorie Teologul”, de Stelianos Papadopoulos.

https://i0.wp.com/www.cuvantul-ortodox.ro/wp-content/uploads/2010/01/Vulturul-ranit.JPG

Sfântul Grigorie de Nazianz, supranumit Teologul, a fost un mare om. A studiat la cele mai înalte şcoli ale vremii şi a trăit credinţa intens. El străbate veacurile până la noi. Dar a fost rănit de vrăjmaşii Bisericii.

Mare luptă, spunea părintele Vasile, se dă omului de către diavol, ca să-l îndepărteze de dreapta credinţă. Până la moarte se lupta Satana cu fiecare suflet, ca să-l câştige de partea lui şi, spun Sfinţii Părinţi, că de nu ar fi Maica Domnului care stă ca un zid de foc în apărarea sufletelor dreptcredincioase, niciun suflet nu ar scăpa din mâinile întunecaţilor diavoli. De aceea, să fim priveghetori” (! dar eu tare mă mai necăjesc, că pentru trup pun atâta interes şi râvnă, ca să-l hrănesc şi să-l vindec, dar pentru suflet mai nimic….)

Şi apoi, a continuat: „Ca să simţiţi atmosfera acestui veac, ca să înţelegeţi ce a însemnat să fi fost creştin în veacul IV, e musai să citiţi măcar o scriere a acestor Părinţi”.

Eu am citit scrierile Părinţilor, a Sfântului Ioan Gură de Aur, a Sfântului Vasile, chiar mi-am cumpărat „Omilii la Psalmi” ale sfântului Vasile de la Târgul de Carte Religioasă din toamnă, dar de scrierile Sfântului Grigorie nu m-am putut ataşa… Au fost prea înalte pentru sărmana mea minte. Dar voi încerca să mă apropii din nou…

Uitaţi, dacă aveţi răgaz, şi poate vă faceţi răgaz dacă nu aveţi, găsiţi aici Cuvântările Sfântului Grigorie de Nazianz (Teologul).

http://tineretulortodox.md/wp-content/uploads/2011/03/Sf.-Grigorie-de-Nazianz-Cele-cinci-Cuvantari-despre-Dumnezeu.pdf

http://tineretulortodox.md/wp-content/uploads/2011/03/Sf.-Grigorie-de-Nazianz-Cele-cinci-Cuvantari-despre-Dumnezeu.pdf

Să aveţi o zi binecuvântată!
Sfinte Grigorie Cuvântătorule de Dumnezeu roagă-te şi pentru noi!

Mă bucur că sunt femeie, o carte tulburătoare!

Dragii mei dragi prieteni, iniţiatori şi susţinători ai proiectului “Îndrăznesc să trăiesc sănătos”,

Vă salut din nou cu inima plină de bucuria lui Doamne, Care, astăzi, S-a milostivit de mine şi m-a copleşit iarăşi cu bucuria Lui, aici, în căsuţa mea, între puişorii mei, în bisericuţa noastră minunată din cartier, pe mine, care, din nou, am încercat să caut modalităţi de a pleca aiurea, cu nădejdi deşarte, că voi găsi ceea ce era şi este atât de aproape, în maxima mea apropiere……

Nu contenesc să mulţumesc mereu lui Doamne pentru toate câte ne dăruieşte…!

Astăzi după sfânta liturghie, Părintele meu, Părintele Vasile Mihoc, ne-a vorbit despre “provocarea lui Hristos”.

Parafrazez câteva idei:

“Hristos ne provoacă…, iar noi căutăm răspunsuri…, pe care le găsim în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Biserică. Domnul se revelează şi se tâlcuieşte prin fapte…, prin Naşterea sa, prin Jertfa şi prin Învierea Sa….

Astăzi, sunt tot felul de rătăciri…, dar în Biserica noastră dreptmăritoare, totul e clar…, totul se descoperă în Domnul nostru Iisus Hristos”.

Domnul ne provoacă, noi răspundem, fiecare în felul lui.

Eu am ales să împărtăşesc şi altora din prea plinul darurilor primite… Astfel, am început proiectul “Îndrăznesc să trăiesc sănătos”, când am ieşit întru întâmpinarea omului simplu care-L caută pe Doamne. Cei care aţi citit cartea “Îndrăznesc să trăiesc sănătos”, cunoaşteţi cum a pornit tot acest mare proiect, proiectul vieţii mele, proiectul “Îndrăznesc să trăiesc sănătos”…

Pentru cei care încă nu ştiţi povestea, vă voi spune câteva lucruri:
Sunt un “sangvinic spontan” plin de mult entuziasm şi multe idei. Dorul meu cel mare este să mă lipesc de Doamne şi să-L iubesc şi să trăiesc viaţa Lui, împărtăşită în Sfânta Euharistie şi în toate Tainele şi rânduielile Sfintei noastre Biserici. Mă doare inima şi sufletul când văd suferinţa semenilor, când îi văd pe cei ce nu ştiu sau nu pot sau nu îndrăznesc să folosească darurile pe care Domnul este mereu gata să ni le dăruiască …..

Pasiunea mea de căpătâi este lectura şi împărtăşirea lucrurilor minunate pe care le descoper mereu. Debordez de entuziasm la o idée extraordinară şi izbucnesc în strigătul lui Filip adresat lui Natanail: “Vino şi vezi!”.
Îmi fac foarte uşor prieteni… şi dorul meu este ca şi ei “să guste cât de bun este Domnul!”. Aşa s-a scris prima carte, aşa am răspuns provocării …., apoi au urmat celelalte…

Iată-ne spre sfârşit de an! A trecut atât de minunat acest an! Proiectul “Îndrăznesc să trăiesc sănătos”s-a desfăşurat, în ciuda tuturor greutăţilor intâmpinate! Am întâlnit oameni atât de minunaţi, care l-au sprijinit! Stau cu răsuflarea tăiată şi aştept ce va mai urma…, cum va rândui Doamne toate. realitatea e că în afară de entuziasm, de dor, de dorinţă, nu am nimic, totul e la Doamne

În cadrul acestui proiect, am venit în faţa voastră, nu ca specialist, ci ca una care “a gustat şi a văzut cât de bun este Domnul” şi cât de bune sunt alimentele vegetale integrale şi m-am străduit să vă fac şi vouă poftă.

Puţina mea osteneală a fost răsplătită atât de mult!

Mă minunez cum lucrează Domnul prin sărmanele mele mâini.

Iată am primit încă o mărturie a unei prietene, care mi-a umplut inima de recunoştinţă:

“Mă bucur că sunt femeie, o carte tulburătoare, care rescrie în multe locuri nu doar evenimente asemănătoare din viaţa mea, cât mai ales trăiri.

coperta

Am plâns cu durere şi mi-am revăzut sumedenia de neputinţe şi de păcate, dar mai ales mlaştina nevăzută a fiinţei din care mă căznesc să ies de peste 10 ani…

Vă spun că, în lumina celor citite, nu mă aflu decât la începutul vieţii mele duhovniceşti. Multe răni nu mi s-au vindecat, nu am iertat cu adevărat, mereu sunt cu degetul pe trăgaci să dau replica, să mă apăr…

Şi îmi doresc atât de mult să am bucurie!…

Vreau să-i iubesc pe oameni, iar pe mine să mă iert pentru tot ce am greşit faţă de ei şi de Dumnezeu atât de mult şi de des…

Am învăţat mult din experienţa dvs. şi am fost marcată adânc de durerea din ea şi de taina bucuriei care i-a urmat. Mare e Dumnezeu în toate cele ce sunt!”. (Geta)

Amin! Amin! Amin!
Mulţumesc! Mulţumesc! Mulţumesc!

„Da capo al fine”

Dragilor
Astăzi este începutul mântuirii noastre!”, cântăm în sfânta noastră Biserică.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, astăzi punem un nou început vieţii sănătoase, vieţii depline, începând cu prima slujire, fiind credincioşi peste noi, peste emoţiile noastre şi peste toate ale noastre, armonizându-le cu voia lui Dumnezu, slujind celor din familie, fiind credincioşi peste puţinul încredinţat şi, dând dovadă de gestionare eficientă, vom primi multul, după care tânjeşte inima noastră…. Împlinind datoria, dând ajutorul necesar celor din casă, mii de oameni din întreaga lume, pe care dorim să-i ajutăm, vor veni înspre noi de la sine……. Şi vor fi cu lângă şi împreună cu noi… pe targă…(pe pomelnic) în faţa Doctorului şi Dătătorului a tot Binelui.

Tendinţa este să ai multul de la început, să arzi etapele, dar nu se poate…..

Personal, tocmai am testat asta …. şi acum suport arsurile…
E greu să rezişti ispitei…, mai ales când e aşa de atractivă…. (să-ţi şi vezi deja visul împlinit, fără toţi paşii necesari parcurşi ….

La un moment de răscruce…., Opreşte-te şi întreabă: „Ce să fac, Doamne, acum astăzi? Pe unde să apuc?”

Şi răspunsul vine atât de repede…, numai să iei aminte şi să-l pui în lucrare imediat

Acesta a fost răspunsul primit astăzi: „Exersăm iubirea …., punându-ne în situaţia celui de lângă noi. (…) Nu e vorba de ascultare, de supunere, ci mai degrabă de sfătuire…, de conlucrare…”.

Şi acesta,
din apostolul zilei ade astăzi:
„Fiule Tit, toate sunt curate pentru cei curaţi; iar pentru cei întinaţi şi necredincioşi nimeni nu este curat, ci li s-au întinat lor şi mintea şi cugetul. Ei mărturisesc că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele lor Îl tăgăduiesc, urâcioşi fiind, nesupuşi şi la orice lucru bun, netrebnici.
Dar tu grăieşte cele ce se cuvin învăţăturii sănătoase.
Bătrânii să fie treji, cinstiţi, întregi la minte, sănătoşi în credinţă, în dragoste, în răbdare; bătrânele de asemenea să aibă în înfăţişare sfinţită cuviinţă, să fie neclevetitoare, nerobite de vin mult, să înveţe de bine, ca să înţelepţească pe

cele tinere să-şi iubească bărbaţii, să-şi iubească copiii, şi să fie cumpătate, curate, gospodine, bune, plecate bărbaţilor lor, ca să nu fie defăimat cuvântul lui Dumnezeu.

Îndeamnă, de asemenea, pe cei tineri să fie cumpătaţi. Întru toate arată-te pe tine pildă de fapte bune, dovedind în învăţătură neschimbare, cuviinţă, cuvânt sănătos şi fără prihană, pentru ca cel potrivnic să se ruşineze, neavând de zis nimic rău despre noi.

Slugile să se supună stăpânilor lor, întru toate, ca să fie bine-plăcute, neîntorcându-le vorba, să nu dosească ceva, ci să le arate toată buna credinţă, ca să facă de cinste întru toate învăţătura Mântuitorului nostru Dumnezeu. (Epistola către Tit 1, 15-16; 2, 1-10)

Şi acesta, din Evanghelia zilei de astăzi:
„În vremea aceea cărturarii şi arhiereii căutau să pună mâna pe Iisus în chiar ceasul acela, dar se temeau de popor; că înţeleseseră că împotriva lor a spus El această parabolă. Şi, pândindu-L, au trimis iscoditori, care se prefăceau că sunt drepţi, ca să-L prindă în cuvânt şi să-L dea pe mâna stăpânirii şi a puterii guvernatorului. Şi L-au întrebat, zicând:
„Învăţătorule, ştim că drept vorbeşti şi înveţi şi nu cauţi la faţa omului, ci cu adevărat înveţi calea lui Dumnezeu.

Se cuvine să dăm dajdie cezarului, sau nu?“
Iar El, pricepându-le vicleşugul, le-a zis: „De ce Mă ispitiţi? Arătaţi-Mi un dinar! Al cui chip şi scriere are pe el?“ Iar ei au zis: „Ale cezarului“. Şi El a zis către ei:

„Atunci, daţi-i cezarului cele ce sunt ale cezarului şi cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu!“

Şi nu L-au putut prinde în cuvânt în faţa poporului; şi, mirându-se de răspunsul Lui, au tăcut. (Evanghelia de la Luca 22, 19-26)

Şi …. acesta:
„daţi-i cezarului cele ce sunt ale cezarului şi cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu!”
Sunteţi israeliţi, puteţi foartebine să le faceţi pe amândouă: să fiţi supuşi autorităţii şi să slujiţi pe Dumnezeu întru adevăr. Această învăţătură este valabilă dintotdeuna: oricare ar fi stăpânirea, credinciosul poate să slujească pe Dumnezeu, dând stăpânirii ce se cuvine, dar nu ce nu se cuvine.

Adică, dacă stăpânirea te obligă ca să nu-l slujeşti pe Dumnezeu, atunci, sigur, că alegi slujirea lui Dumnezeu. Răspunsul acesta îl avem în Faptele Apostolilor, când sinedriştii îi opreau pe Sfinţii Apostoli să vestească Evanghelia şi Sfântul Apostol Petru dimpreună cu Sfântul Apostol Ioan răspund: „Socotiţi voi înşivă: dacă se cuvine să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu?”. (a explicat Părintele meu, Părintele Vasile Mihoc)

Acest răspuns e cel mai greu…: să le faci pe „amândouă”, şi pasiune, şi vocaţie, şi datorie….

Cum?

Mai întâi cele ale lui Dumnezeu…
Şi apoi celelalte…
Şi pe acestea să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi…

Prima dată datoria către familie, apoi pasiunile… şi alte doriri…, vocaţii…, visuri…, nebunii..

Prima dată credincioşia peste puţinul încredinţat, cele ale tale, trupul tău, emoţiile tale… făcând armonie cu tine şi cu Doamne… şi cu ai tăi…
Opreşte-te un timp din multul, multele ce le faci pe jumătăţi…, pe fugă…, de musai…

Şi începe astăzi să fii credincios peste puţin, să te sincronizezi cu tine, cu copii, cu soţul….cu gătitul…, să te organizezi, să prioritizezi … şi între timp, pregăteşte-te pentru multul ce va veni…la timpul potrivit….

„Cred, Doamne, ajută-mă să împlinesc Cuvântul Tău!”. Amin
Vă port în plânsul şi în strigătul meu ….:
Fă-mă Tată ca unul dintre argaţii tăi!

PS: iertaţi greşelile de scriere, de voie şi de nevoie…. Tre’ să zbor spre şcoală… am dor-it doar să vă dau un bip…uf şi ce greu e toată exprimarea asta „corectă”….

Revedeţi contextul slujirilor.. din articolul

https://indraznescsatraiescsanatos.wordpress.com/

 

Doamne la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta!

Dragii mei dragi

Astăzi, am avut senzaţia unei copleşeli sub povara treburilor vieţii acesteia pământeşti în care ni se probează credinţa şi iubirea. Deşi m-am trezit devreme, timpul zboară atât de repede şi tare mă mai necăjesc când nu reuşesc să rup un ceas-două pentru Doamne…..Atâta timp aloc pentru trup….

În timp ce fugeam către Doamne, către bisericuţa noastră minunată, priveam cu cad primii fulgi şi mulţimea de maşini înghesuită la giratoriu… simţeam vânzoleala, graba, neliniştea tuturor acestor oameni, a soţiorului care a plecat în întârziere, târând după el ghiozdane şi strângând cu fermitate mânuţele minunilor noastre…. văzându-le învolburarea celor din jur, care de fapt era reflexia propriei învolburări şi nelinişti şi nemulţumiri şi necăjeli, mă gândeam: Doamne cât de slabi suntem…., dacă acum ni s-ar cere să mărturisim credinţa, cum am răspunde?

Astfel de gânduri îmi fulgerau mintea în timp ce fugeam pe cărăruia ce duce la bisericuţă… Am păşit în atrium şi fără să ştiu ce zic, am exclamat: „Doamne la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta!”

Era deja târziu…se cânta la strană „toată grija lumească să o lepădăm”, aşa că am vărsat tot oful, toate grijile şi toate planurile şi toate temerile, tot, tot, am pus la picioarele Domnului..

 

 

Iata-mă-s, Doamne, în al unsprezecelea ceas…., am spus gâfâind…Primeşte-mă, Tu eşti scăparea din învolburarea ce stă să mă cuprindă….Doamne ai milă şi de cei care nu sunt aici, de cei care se află în drum spre grădiniţă, spre şcoală, spre serviciu sau în patul de suferinţă….!”

Mulţumesc, Mulţumesc, Mulţumesc!

Doamne ce binecuvântare e sfânta biserică, ce pace, ce linişte, ce balsam pe sufletul meu rănit, bolnav , neputincios…
Aici, în fânta biserică ne încărcăm cu putere de sus şi aşa, mai putem răzbi…..

Aici, Domnul ne vorbeşte în Sfânta Evanghelie… Ieri,, când îmi făceam griji pentru cele necesare, Domnul m-a mustrat….. „oare nu vă amintiţi de minunea înmulţirii pâinilor…? Câte coşuri de firimituri aţi luaţi, puţin credincioşilor!”

Iar azi, prin vindecarea orbului, am primit nădejde că şi eu pot primi lumina de care am nevoie…şi vindecarea durerii ochilor……

Mare eşti, Doamne şi minunat!
În mâinile Tale încredinţez pe ai mei şi pe mine. Fii binecuvântat, doamne al Meu!

Dă să fiu astăzi martorul bucuriei Tale în lumea aceasta plină de neguri şi frici…şi de atâta tristeţe şi înţepenire sufletească şi păzeşte-mă de săgeţile cele arzătoare ale vicleanului. Amin

Răspunsuri la neliniştile şi fricile mele din zilele trecute în legătură cu ce se întâmplă în lume la ora actuală

Dragii mei dragi

Evenimentele mondiale dureroase la care asistăm noi oamenii obişnuiţi, de la distanţă, trezesc tot felul de reacţii….

Mie mi-au trezit milă, neputinţă, frică, chiar groază, groaza de atrocităţile omului fără Dumnezeu cel adevărat şi fără iubire de om.

Cândva, am citit undeva că „omul este lup pentru om” şi zilele acestea, auzind povestind pe unii şi pe alţii şi văzând şi imagini despre evenimentele cu refugiaţii, am trăit groaza acestei posibilităţi.

Aveam o stare atât de apăsătoare ….. care, corelată cu greutăţile fiecărei zile…., era o povară prea grea de purtat pentru mine şi astfel am venit la Doamne şi la Măicuţa Sa… E unica scăpare…

M-am prăbuşit în genunchi….. Am vrut să citesc Paraclisul Maicii Domnului, acela frumos din Psaltire.., al doilea paraclis…., şi citeam atât de mecanic… Citeam şi nu înţelegeam nimic…

Gândurile…, greutatea zilei…, solicitările ei, mă copleşeau… M-am înfiorat. Nu trăisem ceva asemănător, nu-mi puteam închipui că poate fi adevărat ce spunea cândva o măicuţă că acum, în perioada istorică în care trăim, e mare osteneală să citeşti un acatist cu mintea adunată de la cap la coadă…. Citeam…aşa… şi la un moment dat am ridicat privirea la Maica Domnului din cele două icoane minunate pe care le aveam în faţă: cea de la Poceaiv, cu urma piciorului Maicii Domnului şi icoana Prodromiţa cea nefăcută de mână şi i-am spus: „Maica Domnului tu auzi ce citesc eu aici, căci eu nu pricep nimic din ce citesc…, nu simt puterea cuvintelor?”.

Asta se întâmpla vineri, înainte să merg să rezolv o problemă grea, care mă măcina de două luni… şi care mă strivea sub povara ei. Eram atât de neputincioasă….!

Sâmbătă dimineaţă, am figit la Doamne la biserică şi mi-am mărturisit, în Taina Spovedaniei, fricile, i le-am dar Lui să le poarte…şi L-am rugat să-mi răspundă la frământări…

Şi mi-a răspuns… Mereu îmi răspunde, dar e nevoie să „fiu pe fază”!

Astfel sâmbătă, mi-a spus Domnul în evanghelia citită la sfânta liturghie: „Nu este al vostru a şti anii şi vremurile care se află în stăpânirea Tatălui….” şi prin Părintele ne-a spus să ne strângem în Biserică în jurul Sfântului Potir…

Duminică dimineaţa, am pornit spre Mediaş şi, cu darul lui Doamne, am ajuns înainte de citirea evangheliei de la utrenie. S-a citit minunata pericopă din evanghelie despre întâlnirea cu Domnul pe drumul spre Emaus (Evanghelia după Luca 24, 13-35).

În drum spre Mediaş, discutasem cu soţul despre tulburările mele sufleteşti, despre atrocităţile islamului, despre faptul că suferinţa e semnificaţia pe care o dă fiecare durerii cu care se confruntă…şi, în timp ce se citea evanghelia, mă gândeam la Apostoli, la trăirile lor de după evenimentul Răstignirii Domnului, la frica cu care se închiseseră în casă..., la neliniştile lor, la confuzia şi nedumieririle lor…., la tot chinul lor sufletesc din acele zile, pe care le acum, atât de simţit, în discuţile celor doi cu străinul care li se alăturase pe cale …. Şi dintr-o dată, se aude vocea Domnului, acea voce mustrătoare:

O nepricepuţilor şi zăbavnicilor cu mintea!!!!”. Oare nu trebuia ca Hristos să pătimească toate acestea ce le povestiţi, ca să intre în slava Sa? (….)
………………….
După ce ne-am închinat în biserică (în catedrala din Mediaş)

IL1296F26

şi am pus prescură şi pomelnic, am ieşit să ascultăm slujba afară şi să-i vedem şi pe prietenii noştri când vor sosi şi nu m-am abţinut să nu-i spun soţiorului:

„Ai auzit? Şi uceniici au avut temeri şi frici…, dar noi îl avem pe Duhul care ne învaţă toate şi ne ajută…., e adevărat că pot fi şi confuzii de duhuri…, dar le putem deosebi după roade….”.

A început Sfânta Liturghie…. şi mă rugam pentru prietenii noştri, ca să ajungă şi ei…

S-a citit deja evanghelia ….

Am primit un alt răspuns:

Oricine ce vrea să vină după Mine să se lepede de sine şi să-şi ia crucea

Cel ce se va ruşina de Mine în acest veac desfrânat şi păcătos….

Şi am văzut decăderea lumii, lumea care m-a tulburat atât de mult zilele trecute….şi m-am gândit: „Cu cine mă compar, de cine mă tem, de cine mă complexez? De nişte păcătoşi şi desfrânaţi?…..

Modelele mele să fie sfinţii…

Dacă cauţi să înţelegi ce se întâmplă acum, să susţii dreptatea, „drepturile omului”…, suferi…, e absurd ce se întâmplă cu nevinovaţii.., celor nedreptăţiţi…, dar dacă cauţi să înţelegi de ce ţi se întâmplă…, nu poţi îndura…, e absurd…, e nebunia lumii, dar noi nu suntem din lume şi de aceea ne urăşte pe noi lumea şi nu ne poate suferi şi caută să ne înebunească cu tot dinadinsul, să ne robească, să ne deturneze de la calea noastră..

Să ne rugăm şi să ne ţinem de Domnul, asta să facem”.

În sfârşit mirii au sosit. Cât de minunaţi sunt!!!

Am intrat în biserică pe o uşă laterală şi m-am furişat într-o strană din partea stângă, aproape de sfântul altar, de unde îi puteam vedea pe miri… La un moment dat, am ridicat privirea şi am îndreptat-o spre partea dreaptă a sfântulului altar şi m-a izbit statura impunătoare a sfântului mucenic Iacob Persul, acel sfânt mucenic căruia i s-au tăiat pe rând fiecare bucăţică din fiecare mădular şi după fiecare tăiere era întrebat dacă se leapădă de credinţă…., şi mi-a străfulgerat prin minte: „Ce poate fi mai groaznic decât să mori cu încetinitorul? Şi acest sfânt s-a rugat să poată mărturisi până la capăt… „. Astfel, l-am rugat să se roage pentru mine şi frica de chinuri s-a stins. Apoi, alt gând s-a dus la sfântul zilei, la sfântul Eustatie, care a pierdut pe soţie şi pe copii, soţia care a suferit frica necinstirii de acel păgân, frica ce mă bântuia şi pe mine…şi cum Domnul a izbăvit-o…. şi cum s-au regăsit apoi toţi….

Sfânta Liturghie curge lin.

Am rostit cu toată inima dimpreună cu toţi cei prezenţi Crezul şi inima mea s-a umplut de credinţă şi încredinţare că Domnul este viu. Că este şi va fi cu noi şi pe deasupra îi avem şi pe sfinţi în ajutor, grabnici ajutători.

Apoi s-a auzit acea chemare dulce a Domnului prin corul bisericii:
„Veniţi la Mine toţi cei obosiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi povara Mea.
Zic vouă celor săraci cu duhul, zic vouă celor nemângâiaţi, zic vouă tuturor: Veniţi, veniţi…!!!!”
Şi am alergat să-l prind de mânuţă pe soţior şi să mergem la Doamne, ca să luăm viaţa, nădejdea, pacea, bucuria, Trupul Său cel sfânt, ca să ne fie spre viaţa cea veşnică, spre sănătate, spre bucurie şi veselie… şi m-am bucurat şi apoi m-am veselit….. şi am mulţumit şi mulţumesc, lui Doamne al nostru minunat!

Şi apoi, predica părintelui dinainte de împărtăşire, din care vă împărtăşesc frânturi:
„Oricine voieşte”:

Domnul ne respectă libertatea de decizie, care se opune predestinării, acelei expresii populare „Ce-ţi este scris în frunte ţi-e pus”. Un neadevăr care ne blochaeză viaţa multora dintre noi… Noi alegem să răspundem chemării la viaţa ca binecuvântare sau la cea ca blestem…, să ascultăm voia Domnului sau de voia lumii…

Urmarea lui Hristos e cu obstacole şi tocmai ele sunt greutatea zilei, crucea, pe care e nevoie s-o luăm… şi cu El s-o purtăm…

Să cerem credinţă, să zicem ca Sf Petru: „Doamne, scapa-mă că pier…!!!”

Lepădarea de sine nu e renunţare la demnitatea ta de persoană, ci la exacerbarea iubirii de sine..

E nevoie de un echilibru între iubirea de sine şi de aproapele, pe care să-l iubim ca pe noi înşine..
Urmarea lui Hristos e frumoasă, căci Domnul ne-a făcut pentru El şi, aşa cum spunea Fericitul Augustin, neliniştit este sufletul nostru până ce se va odihni întru El.

Martirul:

cel ce doreşte să-şi mântuiască sufletul, viaţa, o va pierde…

Au existat în vechime categoria lapsilor, a celor lepădaţi de la credinţă.
Păcatul e lepădare de Dumnezeu. De fiecare dată când îl facem, ne lepădăm.. să plângem cu amar ca Petru.

Domnul a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa..
Calea o găsim în Biserică, adevărul în Învăţătura Domnului, Care ne dă viaţa…

În Apocalipsă se vorbeşte despre cele trei categorii de oameni: calzi, reci şi căldicei. Despre cel căldicel Domnul a spus că-l va scuipa din gura Sa.

Temă de casă:
să ne analizăm viaţa şi să vedem în care categorie ne-am încadrat… şi de acum să ardem în credinţă...

Mulţumesc, Părinte drag, pentru acest cuvânt!

Apoi, cuvântul Părintelui Alexandru Barna de după Cununie, din care mi s-a întipăritcâteva frânturi:

Alte confesiuni au rânduieli în care mirii rostesc cuvinte „Da” sau „Te iubec”…, dar la noi, la ortodocşi mirii tac… (culmea, fusese pentru prima dată când văzusem un mire care dădea răpunsurile la ecteniile din cadrul slujbei Cununiei)…, pentru că iubirea se învaţă, se arată în fapte şi aşa, după legănat de copii şi nopţi nedormite, are valoare acel „te iubesc”… „.
(Da, da… şi eu am probat asta…!!!)

Împreună să lucraţi poruncile Domnului, a mai spus Părintelui Alexandru

E foarte important acest „împreună”. Individualitatea, separarea, singurătatea e moarte şi am simţit groaza aceasta a separării, a fiecare pe cont proprie…, când s-au învârtiti la cântarile Cununiei „Isaia dănţuieşte”…fără să se ţină de mâini….. (mi s-a dat să văd asta ca să preţuiesc acest „împreună” şi unirea….şi am fost ridicată din separare… (persoanele care suferă de deprimare, depresie cred că vor înţelege mai multe decât am putut cuprinde în aceste sărmane cuvinte).

Nădăjduiesc să vă transcriu exact cuvintele minunate ale acestui cuvânt, într-un alt articol…, căci acum timpul nu mai are răbdare cu mine…

Pacea Domnului să coboare şi să rămână cu noi astăzi şi în veci. Amin
Vă îmbrăţisez cu dor şi drag.

Dumnezeu ne poarta de grija chiar daca suntem copii neascultatori. El inmulteste painile si astazi!!!!

Dragilor

va salut si azi si va impartasesc bucuria Domnului.

Ieri, micuta Pantelimona a observat ca frigiderul nostru e aproape gol …

Dar azi Domnul ne-a asigurat ca este cu noi si asa cum a inmultit painile in pustiu

pictura21

va avea grija sa nu ne lipseasca papica trebuitoare. Si se tine mereu de cuvant. Si cat de minunat lucreaza Doamne al meu!!!!

Dar asa cum a spus si parintele la sfarsitul slujbei: Domnul ajuta, daca si omul pune mana…. si ne-a povestit de harnicia oamenilor din jurul Galatului….

Doamne da-mi harul Tau si ajuta-ma sa fiu azi harnica, atat in ogorul sufletului, cat si in gospodarie. Multumesc.

Îmi trăiesc viaţa modelând-o după Ghidul lui Doamne

Dragilor

A fost un timp în care am aşteptat să mi se dea că eu sunt săracă, că eu n-am… am aşteptat şi am plâns cu am,ar că de multe ori nu am primit ce am aşteptat de la cei care erau rânduiţi să-mi dea, să mă ajute: părinţii mei, părinţii duhovniceşti….

A venit vremea să iau în considerare unica şansă pe care o am şi pe care o are orice om pe lumea asta: moştenirea divină. Cu toţii am primit toit ce e necesar ca să ne lucrăm mântuirea şi să fim fericiţi cu doamne pe pământ, depinde de noi să folosim ce am primit de la doamne şi să ne trăim viaţa ca binecuvântare sau ca blestem …( tot bodogănind că soţul o făcut şi o dres, că de nu ar fi copii ăştia…m-aş duce mai mult la biserică, că părintele e nuştiu cum, că la strană se cântă nu ştiu cum, că la serviciu sau la locul de lucru …e nuştiu cum, că de aş avea şi eu o echipă ca a lu nuştiu care…, atunci aş fi, as avea…. scuze sunt…, dar sunt fără temei…)
Astăzi de mă veţi asculta, zice Domnul….

Astăzi a venit ceasul să-mi trăiesc viaţa şi să nu mă mai las trăită de ea, să nu mă mai las influenţată de stările sau ideile altora, ci să mă ghidez după învăţăturile Domnului şi ale Bisericii noastre şi nu după unii şi alţii….şi să fac ce pot, aşa cum îmi spune Părintele meu când mă duc şi-i spun că n-am reuşit să fac ce am dorit.., binele acela mult, ci să fim credincioşi pe puţinul încredinţat, puţinul ce-l pot face, pe care îl aduc seara înaintea lui doamne..şi multul, îl face Doamne…

Aşa să ne ajute Doamne al nostru drag.

O zi şi o săptămână binecuvântată să ne dea Domnul. Amin

PS: eu învăţ foarte mult de la un om cu multă experienţă, e drept că e pastor…, nu e ortodox, dar are o foarte mare experienţă de viaţă.Vă recomand să ascultaţi cuvântul despre care a vorbit de astăzi: PROACTIV

http://johnmaxwellteam.ro/pro-activ

Pentru mămici cu copii mici, ca să evitate greşeala pe care am făcut-o eu în privinţa hrănirii copiilor

Dragile mele prietene mămici

Permiteţi-mi să mă confesez din nou. Citiţi cu inima deschisă aceste rânduri. Şi vă rog să-mi împărtăşiţi şi voi din luptele voastre interioare şi biruinţele în relaţia cu copii voştri.
Nu ştiu voi cum sunteţi, dar eu am fost până de curând o mămică tare stresată şi prăpăstioasă, dar cu darul lui Doamne, am primit vindecare în multe părţi ale mele.

Cel mai mare dar şi primul pas în relaţionarea sănătoasă cu copiii a fost acceptarea feminităţii şi maternităţii şi trecerea de la depresie la bucuria trăirii vieţii binecuvântate cu Domnul. Povestea despre aceste aspecte am cuprins-o în recenta mea carte „Mă bucur că sunt femeie”.

A fost un timp în care am fost foarte stresată cu starea de sănătate a primei fetiţe şi cu sănătatea mea şi apoi de frică să nu păţesc şi cu celelalte fetiţe, am înfundat în ele fructe şi legume cu carul şi, uneori, timpul de hrănire era un moment foarte stresant…, mai ales când era vorba de legume.
De curând, am înţeles, am realizat şi eu, că cel mai important lucru este pacea sufletească, dragostea şi bucuria împărtăşită în fapte… şi că „leacul nu-i cu sacul”, cum spunea prietenul nostru doctorul R.

Un morcovel, un căţel de ustoroi, o frunză de salată mâncate zilnic cu dragoste, cu pace, cu linişte şi rugăciune, observ acum că fac mai mult decât „tonele” de fructe şi legume înfundate mai demult….

Abia acum am priceput şi eu că programamrea cea mai profundă a creerului nostru este atunci când nu-i creăm senzaţii şi expeienţe neplăcute... şi mă străduiesc să trec acum de la mult, la puţin şi bun, la exersarea hrănirii cu bucurie şi mulţumire, fără a-i presa în vreun fel pe puişorii mei, oferindu-le mâncarea benefică pe masă, fără a insita să mănânce tot… şi îi feresc cât pot de violenţele reclamelor, luându-i mai mult prin piaţă decât pe la supermarket-uri… şi muşcând cu poftă şi bucurie şi linişte din fructele şi legumele binefăcătoare, căci copii învăţă prin mimetism…
Mă străduiesc să le creez un mediu cald în casă, lepădând grijile vieţuirii în faţa icoanei Deisis din bisericuţa noastră, oferindu-le, pe cât îmi este posibil, un model echilibrat de alimentaţie şi (con)vieţuire, care va sta la baza propriei lor identităţi…,

mă rog Domnului să-mi ajute să-mi păstrez pacea şi să pot sta liniştită la masă şi să mestec cu bucurie legumele binecuvântate, pânica integrală şi celelalte bunătăţi, nepunându-mi nădejdea în ele că ne vor păzi de răceli şi de viruşi, ci în Domnul, Tatăl nostru ceresc care ne ajută să nu o luăm razna în contextul acesta în care trăim.

Acum mi-am clarificat ce alimente sunt benefice, ce combinaţii, le am toate adunate în cele trei cărţi Îndrăznesc să trăiesc sănătos, Slujire din bucătărie şi Cartea de bucate pe anotimpuri, pe care le recitesc, acum ştiu că obiceiurile nesănătoase mi-au dereglat creerul şi acum e nevoie de reprogramare… dar mai ştiu că acum cel mai important este relaţia cu puiuţii mei şi aici mai am de lucru…

Şi aşa cresc alături de puiuţii mei, învăţând zi de zi să fiu mămică.

Curaj şi răbdare!

Vă îmbrăţişez, dragile mele prietene. De dragul puiuţilor mei şi al vostru, valorific timpul la maxim rugându-mă, citind, relaţionând, dăruind şi darurile mă copleşesc.

Mulţumesc şi vă mulţumesc!