Arhive etichetă: dulciuri

Meniu pentru o zi specială sau Mulţumiri la ceas aniversar – Partea a II-a

Dragilor

Astăzi am bucuria să vă prezint două reţete pentru zi specială (?).

Săptămâna trecută, fetiţa mea cea mare mi-a spus într-o zi. Ua, mami, săptămâna viitoare am examen, dar e şi ziua ta…o să ne faci tort de tapioca ? ?? … (un zâmbet) Da să ne pui biscuiţi. O să ne faci şi ardei umpluţi cu sos de pastă de măceşe? Nu mai am pastă de măceşe…O să văd ce o să fac…

Drept să vă spun că nu-mi mai vine să prelucrez foarte mult bunătate de alimente integrale sau să fac combinaţii grele, dar de dragul fetiţei mele, că şi aşa mă roagă atât de rar să-i fac vreo favoare, am decis să fac tort de tapioca, deşi mi-am promis ultima dată când l-am făcut şi a trebuit să spăl vasele de acea gelatină lipicioasă…

Tort de tapioca cu vişine şi biscuiţi

De data aceasta am zis să încerc o combinaţie nouă, să pun doar un singur fel de fructe şi am ales vişinile. Aşadar, ieri pe la ora 17 iată-mă în piaţă. M-am învârtit de vreo câteva ori, dând târcoale tarabelor cu fructe. Am ochit câteva oferte şi în cele din urmă am ales-o pe cea mai faină…nişte vişine coapte frumos…Am luat 5 kg.

Am cumpărat şi 10 ardei imenşi…, o jumătate de kg de dude şi 2 kg de roşii
În drumul de întoarcere, m-am aoprit la prăvălie şi am luat 2 kg de biscuiţi simpli
şi am venit acasă…

Aici, de la ora 18 până la ora 21, am tot lucrat în bucătărie …noroc cu ajutorul fetiţelor mici că altfel mi se acrea la desfăcut sâmburii din vişine…

Dar a ieşit două tavi mari şi una mai mică de tort… şi culkoarea aceea roz a vişinelor…. şi gustul dulcve acrişor….a compensat toată osteneala.
Reţeta o aveţi în cartea mea de bucate.

coperta1 cartea de bucate

Trebuie să fug undeva urgent… că v-o scriam…dar voi ştiţi că eu sunt vorbă lungă…

În fine, a ieşit vreo 8 kg şi ceva de tort…pentru tăt neamu’

Tava mică am dus-o la biserică şi am sărbătorit cu comunitatea din biserică

Altă tavă o voi lua acum la colegii de la cursul de bucătar…

Şi altă tavă, cea mai mare am început s-o mâncăm la masa de dimineaţă…
Ardei umpluţi cu legume, seminţe şi orez integral şi gratinaţi cu sos de turmeric
Nu vă spun reţeta..

O găsiţi în carte

Ideea e că de data asta am adăugat seminţe de afine…şi nu am pus soia…

Şi m-au ajutat mămăruţele să tai dovlecelul şi să spăl ardeii şi să le scot sâmburii…

E interesantă culoarea vineţie ce a dat-o seminţele de afine….

Am făcut şi un sos din făină integraslă de secară şi grâu cu supa în care au fiert ardeii şi am adăugat o linguriţă de turmeric care i-a dat o culoare portocalie.

O minunăţie şi o bunătate…

Dar tot nu mi-i haznă că am fiert seminţee de dovleac, nuci…Ei, dar o dată-n an e ziua mea…
Ce s-au mai bucurat fetiţele…

Mulţumim, Doamne!

Şi săru’ mâna pentru masă!

PS: Nădăjduiesc să rânduie Domnul să primesc un aparat de fotografiat… ca să vă arăt şi poze cu reţetele mele …”necanonice”…

Cu poftele nu-i a glumă!

Măi dragilor să ştiţi că cu poftele nu-i a glumă!

Tăt iadu să sloboade pi ciel ci vre să iasă din rândul gloatei şi să se salveze di povara ci sângur şi-o pus-o pi burtă sau pi şolduri şî pi creer.

Iatî-mî şî pi mini cum am cutezat sî-mi scot capu, deja s-o sesizat poliţia iadului şi-o trimes gărzile să mă aibă în colimator, doar doar m-o prindi cu cieva.

Mai întâiu o vint, tiptil, cu cu slava deşartă, că iatî ci grozavă-s! Acum îmi amintesc c-o fost un timp când în cari mi s-o părut că-s salvată, că deja-s pe drumul ăl bun şî că „nu mai sâmt nevoia” di chestii din astea cu care sî ocupă unii, vezi Doamne, neştiutori. Şi cum am gânditu aşa, am şi judecat şi Jup! Am căzut. Era să-mi rup gâtul. Noroc că avem un Dumnezeu aşa bun şi nu ne reproşează nimic când ne întoarcem „spăşâţî”, miorlăindu-ne că ne-am închedecat, nici mai mult nici mai puţân, de-un tort.

Da! De-un tort tont.

Să vedeţi cum s-o-ntâmplat:

Ca sî nu ni sî rădice la cap că suntem grozavi, anu ista „ne-am smerit” ş-am mâncat di la mama, desigur înfundând pi lângă şi salata obişnuită de crudităţi care, cu mila şi cu îndurările Marelui nostru Dumnezeu, ni străduim sî n-o uităm. Apăi dacă tăt am gustărit oleacă din toati, am zis că n-o fi bai să încercăm şi prăjâturile. Şi atâta mi-o trebuit: am dat di gust şî nu m-am oprit cu una cu două.
Ei, bun. Iaca sărbătorile o trecut. Apa Iordanului ne-o spălat di toate abuzurile făcute „din pricina bucuriei colindelor” şi ne-am revenit şi am purces să punim înşeput bun.

Dar ci credeţi, domniile voastre? Lucru uşor îi asta cu mâncatu sănătos? Da di undi! Numa piedici şî ispite! Să vezi una:

cum stătem eu liniştită întru îceputu bun, numa iaca mă sună sor-mea – asta meşteră în ale cofetărelilelor – şi unde nu s-apucă să-mi povestească, ce credeţi că? Păi ce să-mi povestească mie, ăsteia cu mâncatu sănătos, aşa parcă să-mi râdă în nas, ce-o mâcat ia azi: un tort, da un tort, ea singură umflata! Un tort ”proaspăt-proaspăt, toati prospeti, şî ouî, şî smântânî, tăt, tăt… „. Mamă! Şi unde nu m-o apucat aşa o …ploaie în gură, mai ales că mi-am amintit că am mâncat acu vreo 17 ani unul exact cum mi l-o descris. Măi aşa tort ce-am mâncat atunci, n-am mai întâlnit…! Ăla o fost cel mai bun tort ci l-am mâncat pân’ cel de la nunta me…

Ei, convorbirea s-o terminat, sor-mea s-o aşăzat cu burta în sus ca să nu strivească tortu înfulecat iar eu am rămas cu pofta şi cu gându la ci bun îi o bucatî.
Şi de atunci, de vreo două săptămâni n-am linişte, vreau tort…şi alta nu. Dar vreau tort din acela sau măcar asemănător: din ouă de găină „de curte” cu frişcă din smântână proaspătă… Dar di undi să ieu aşa tort?

Nu vă spun ci luptă o năvălit în capu’ mieu. Ci ntocmire de strategii, împotriviri… Ei, ci mai, un adevărat război! Ba îmi venea să mă duc la magazin să-mi cumpăr, dar la gândul că-s nişte prafuri cu gust, mi se tăia elanul. Ba îmi venea să fac eu unu, dar…n-am ouă de casă…smâtână…şi nici nu sunt prea talentată la făcut aşa ceva…

Dar îmi ziceam că e o himeră, că e un gust ce s-a fixat acolo undeva şi acum după atâţea ani s-a trezit… şi se va duce de cum o vinit…
Că oricum, orice tort aş mânca, tot nu-i ca ăla, aşa că n-are rost să mă mai gândesc.
Dar pofta nu mă slăbea diloc.

Doamne ce să fac? Vreau tort şi pace, mă obsedează…
Asta e ispita. Vine ca trăsnetul şi pleacă ca urâtu.. sau ca timpul când aştepţi să treacă şi să pleci în vacanţă…sau concediu… când doar de câteva zile te-ai întors…

Mă tot întrebam:
„Măi de unde pofta asta atât de puternică pentru dulcegării, că doar eu n-am fost aşa avidă după dulce de când mă ştiu. Ba din contră, mai bucuroasă pofteam acrul, nu dulcele…”.
Măi ce lucrătură! Dar mi s-o dat să văd cât de vulnerabilă sunt şi aşa să-i înţeleg şi pe alţii.

Şi totuşi cum să scap de pofta asta de dulce-dulce, căci în casă nimic, peste tot numa alimente sănătoase … nici o picătură de zahăr, nici, nici, numa fructe, numa cereale integrale, numa seminţe…

Dar în sara asta ispita a atins cote maxime şi n-am mai rezistat şi „m-am înciudat” şi mi-am făcut o cremă din curmale şi seminţe de cânepă şi carob şi praf de vanilie şi am mâncat cu pâine 75% integrală. Ba mai mult, am lungit-o cu apă şi mi-am făcut şi lăptic de cânepă.
Doamne ce bunătate! Şi ieu tăntălauca salivam după o himeră! Şi mi-am zis:

„No, Doino, acum mâncă şi dă slavă lui Dumnzeu pentru această bunătati şi lasă tu himerele să se ducî pi pustii cu tot cu cei care o trimis-o!”.
Şi am mâncat şi a mai rămas şi am mulţumit Domnului pentru această bunătate a Lui şi că mi-a mai oferit încă o lecţie.

Aşa că dragilor, nu vă miraţi de cei ce cad, miraţi-vă de cei ce stau, că sunt ţinuţi în braţe de mila lui Doamne-Doamne! Feriţi-vă să judecaţi pe careva, pentru că cade sau stă, dar vor sta, pentru că sunt ţinuţi de îndurarea Marelui şi Bunului nostru Domn şi Mântuitor Iisus Hristos. A Căruia fie slava în veci. Amin
Noapte bună!

Mănânc şi plâng, mănânc!

Dragii mei
În seara asta, recitind poezia lui Labiş, Moartea căprioarei, m-au trecut fiori de înţelesuri noi.

Ce geniu a avut acest poet! Cum a reuşit să concentreze atâtea înţelesuri tainice!

Iar eu mă zbat între lumină şi umbre!

Deliciile înfulecate de sărbători abia acum îşi arată colţii şi mai vor a. Pofte vechi s-au trezit iar eu mănânc şi plâng, mănânc!

Va las să descoperiţi singuri tainele pe care eu le-am întrezărit sub cuvinte, dar nu pot acum să vi le scriu.

Poate vă faceţi voi timp să-mi împărtăşiţi trăirile şi gândurile care v-au cuprins în timpul lecturii aceste minunate poezii:

Seceta a ucis orice boare de vânt.
Soarele s-a topit şi a curs pe pământ.
A rămas cerul fierbinte şi gol.
Ciuturile scot din fântână nămol.
Peste păduri tot mai des focuri, focuri
Dansează sălbatice, satanice jocuri.

Mă iau după tata la deal printre târşuri,
Şi brazii mă zgârie, răi şi uscaţi.
Pornim amândoi vânătoarea de capre,
Vânătoarea foametei în munţii Carpaţi.
Setea mă năruie. Fierbe pe piatră
Firul de apă prelins din cişmea.
Tâmpla apasă pe umăr. Păşesc ca pe-o altă
Planetă, imensă, străină şi grea.

Aşteptăm într-un loc unde încă mai sună,
Din strunele undelor line, izvoarele.
Când va scăpăta soarele, când va licări luna,
Aici vor veni în şirag să se-adape
Una câte una căprioarele.

Spun tatii că mi-i sete şi-mi face semn să tac.
Ameţitoare apă, ce limpede te clatini!
Mă simt legat prin sete de vietatea care va muri
La ceas oprit de lege şi de datini.

Cu foşnet veştejit răsuflă valea.
Ce-ngrozitoare înserare pluteşte-n univers!
Pe zare curge sânge şi pieptul mi-i roşu, de parcă
Mâinile pline de sânge pe piept mi le-am şters.

Ca pe-un altar ard ferigi cu flăcări vineţii,
Şi stelele uimite clipiră printre ele.
Vai, cum aş vrea să nu mai vii, să nu mai vii,
Frumoasă jertfă a pădurii mele!

Ea s-arătă săltând şi se opri
Privind în jur c-un fel de teamă,
Şi nările-i subţiri înfiorară apa
Cu cercuri lunecoase de aramă.

Sticlea în ochii-i umezi ceva nelămurit,
Ştiam că va muri şi c-o s-o doară.
Mi se părea că retrăiesc un mit
Cu fata prefăcută-n căprioară.
De sus, lumina palidă, lunară,
Cernea pe blana-i caldă flori stinse de cireş.
Vai, cum doream ca pentru-ntâia oară
Bătaia puştii tatii să dea greş!

Dar văile vuiră. Căzută în genunchi,
Îşi ridicase capul, îl clătină spre stele,
Îl prăvăli apoi, stârnind pe apă
Fugare roiuri negre de mărgele.
O pasăre albastră zvâcnise dintre ramuri,
Şi viaţa căprioarei spre zările târzii
Zburase lin, cu ţipăt, ca păsările toamna
Când lasă cuiburi sure şi pustii.
Împleticit m-am dus şi i-am închis
Ochii umbroşi, trist străjuiţi de coarne,
Şi-am tresărit tăcut şi alb când tata
Mi-a şuierat cu bucurie: – Avem carne!

Spun tatii că mi-i sete şi-mi face semn să beau.
Ameţitoare apă, ce-ntunecat te clatini!
Mă simt legat prin sete de vietatea care a murit
La ceas oprit de lege şi de datini…
Dar legea ni-i deşartă şi străină
Când viaţa-n noi cu greu se mai anină,
Iar datina şi mila sunt deşarte,
Când soru-mea-i flămândă, bolnavă şi pe moarte.

Pe-o nară puşca tatii scoate fum.
Vai fără vânt aleargă frunzarele duium!
Înalţă tata foc înfricoşat.
Vai, cât de mult pădurea s-a schimbat!
Din ierburi prind în mâini fără să ştiu
Un clopoţel cu clinchet argintiu…
De pe frigare tata scoate-n unghii
Inima căprioarei şi rărunchii.

Ce-i inimă? Mi-i foame! Vreau să trăiesc, şi-aş vrea…
Tu, iartă-mă, fecioară – tu, căprioara mea!
Mi-i somn. Ce nalt îi focul! Şi codrul, ce adânc!
Plâng. Ce gândeşte tata? Mănânc şi plâng. Mănânc!
(Nicolae Labis – Moartea caprioarei)

Încurajare: Încă mai putem face alegeri bune când vine vorba de mâncarea zilnică!

Dragii mei
Permiteţi-mi să vă împărtăşesc din nou câteva lucruri ce-mi apasă sufletul
De câţiva ani am pornit o lucrare de deprindere de a ne alimenta sănătos. am făcut mari progrese, am aflat despre multe lucruri, inforrmaţii preţioase, pe care nici nu le bănuiam că ar exista, dar acum mă văd copleşită de mâhnire. Industria alimentară cu miile de oferte vine ca un tăvălug peste noi …
Cu toate că îmi îndop copii cu tot felul de fructe dulci şi proaspete de sezon, adesea îmi cer îngheţată, sau cornuri cu ciocolată, sau te miri ce mai văd…şi iar pune-te Doino pe explicaţii şi pe exemple şi pe toate alea…
Şi L-am întrebat adesea pe Doamne: „Doamne ce să fac?” Le-am luat de câteva ori şi îngheţată , şi prăjituri, şi de toate, ca să vadă şi ei cum sunt, „şi sunt gustoase, mamă!” mi-au spus… Şi atunci mă gândeam: „Ce suntem noi 5 persoane care ne străduim să mâncăm natural, cum să facem faţă la o aşa putere ce se asmute asupra noastră?
Da e greu, dar cu ajutorul lui Doamne putem face faţă, numai că ne „împiedicăm de pofta noastră, de lenea noastră…
Şi acestea sunt uneori atât de puternice!
Eu dacă nu aş fi fost „forţată” de suferinţa celor dragi nu mi-aş fi bătut capu cu alimentaţia sănătoasă în veci…că eu mânc şi surcele şi n-am nici o treabă …
Vă spuneam într-un articol, cred că în acela despre Timpul roadelor, că atunci când te preocupă ceva, vezi şi soluţia.
Până nu m-a interesat să mănânc legume proaspete multe zilnic nu am observat că există grădini sub nasul meu chiar în cartier… cum să le observ? Că-mi era mai la îndemână să iau acolo câteva legume şi pulpe fragede dezosate din supermarket…
Mai e nădejde! Mai avem încă variante din care să alegem, numai să dorim asta!
Şi ca o încurajare iată ce spune un băieţel de 11:
Aici aveţi varianta scrisă, iar în josul paginii veţi găsi şi filmuleţul.
„Bună. Numele meu este Birke Baehr și am 11 ani. Am venit azi aici să vorbesc despre ce nu-i în regulă cu sistemul nostru alimentar. În primul rând, aș dori să spun că sunt realmente uimit cât de ușor sunt influențați copiii să creadă toate strategiile de marketing și reclamele de la TV, din școlile publice și cam de peste tot unde te uiți. Corporațiile, am impresia, încearcă mereu să convingă copii ca mine să-și convingă părinții să le cumpere lucruri care de fapt nu sunt bune pentru noi sau pentru planetă. Copiii mici, în mod special, sunt atrași de ambalajele colorate și jucăriile din plastic. Trebuie să recunosc, obișnuiam să fiu unul din ei. Și mai obișnuiam să cred că toată mâncarea noastră provenea din aceste ferme mici și fericite unde porcii se rostogoleau în mocirlă și vacile pășteau iarbă toată ziua.
Am descoperit că acest lucru nu-i adevărat. Am început să cercetez aceste lucruri pe internet, din cărți și din filmele documentare, în călătoriile cu familia mea. Am descoperit partea obscură a sistemului alimentar industrializat. În primul rând există semințe și organisme modificate genetic. Adică o sămânță este manipulată în laborator să facă ceva ce nu era destinată să facă în mod natural — precum ar fi prelevarea ADN-ului unui pește și introducerea lui în ADN-ul unei roșii — yuck. Nu mă intelegeți greșit, îmi place peștele și roșiile, dar asta este pur și simplu înfiorător. Semințele sunt apoi plantate, apoi cresc. Mâncarea pe care o produc a fost demostrat, cauzează cancer și alte probleme animalelor de laborator. Oamenii mănâncă mâncare produsă în acest mod din 1990. Și majoritatea nici măcar nu știu că există. Știați că șoarecii care au mâncat porumb modificat genetic au dezvoltat semne de toxicitate la ficat și rinichi? Acestea includ inflamarea rinichilor, leziuni și greutate sporită a rinichilor. Aproape tot porumbul pe care îl mâncăm este modificat genetic într-un fel. Și dați-mi voie să vă spun, porumbul este în orice. Și să nu încep despre operațiile de îmbuibare a animalelor îngrădite. numite CAFOs.
Fermierii convenționali folosesc îngrășăminte chimice obținute din combustibili fosili pe care le amestecă cu solul pentru a face plantele să crească. Fac acest lucru deoarece au sărăcit solul de toate substanțele nutritive cultivând mereu același tip de cultură. Apoi, alte chimicale dăunătoare sunt pulverizate pe fructe și legume, precum pesticide și ierbicide, pentru a omorî buruienile și insectele. Când plouă, aceste chimicale se infiltrează în pământ, sau se scurg în canalele noastre, otrăvind și apa noastră. Apoi ne iradiază mâncarea încercând s-o facă să reziste mai mult, pentru a putea călători mii de mile de unde este crescută către supermarketuri.
Așadar mă întreb: Cum pot schimba eu ceva? Cum pot schimba eu aceste lucruri? Iată ce am descoperit. Am descoperit că există o mișcare pentru o alternativă mai bună. Cu ceva timp în urmă, îmi doream să fiu jucător în Liga Națională de Fotbal. M-am decis că aș prefera să fiu un fermier organic. Vă mulțumesc. Și astfel pot avea un impact mai mare asupra lumii. Acest om, Joel Salatin, e numit fermier alienat deoarece cultivă împotriva sistemului. Pentru că fac școala acasă , m-am dus să îl aud vorbind într-o zi. Acest om, acest fermier lunatic, nu folosește nici un fel de pesticide, ierbicide, sau semințe modificate genetic. Din cauza acestui fapt e numit de către sistem nebun.
Vreau să stiți ca putem cu toții să schimbăm lucrurile făcând alegeri diferite, cumpărându-ne alimentele direct de la fermierii locali, sau de la vecinii noștri pe care îi cunoaștem dintotdeauna. Unii spun că alimentele locale sau organice sunt mai scumpe, dar e oare așa? Cu toate câte am învățat despre sistemul alimentar, mie mi se pare că fie plătim fermierul, fie plătim spitalul. Acum știu cu siguranță ce alternativă voi alege. Vreau să știți că există ferme — precum Bill Keener în Sequachie Cove Farm din Tennessee — ale cărui vaci mănâncă într-adevăr iarbă și ai cărui porci se rostogolesc în mocirlă, exact cum am crezut. Uneori merg la ferma lui Bill și fac voluntariat, pentru a vedea de aproape și într-un mod personal de unde provine carnea pe care o mănânc. Vreau să știți că eu cred că copiii vor mânca legume proaspete și mâncare bună dacă știu mai multe despre ea și de unde provine de fapt. Vreau să știți că apar piețe ale fermierilor în fiecare comunitate. Vreau să știți că mie, fratelui meu și surorii mele ne place într-adevăr să mâncăm chipsuri de napi. Încerc să împărtășesc aceste lucruri peste tot unde merg.
Cu puțin timp în urmă, unchiul meu mi-a zis că i-a oferit vărului meu de șase ani cereale. L-a întrebat dacă vrea fulgi prăjiți de ovăz organic sau fulgi îndulciți cu zahar — știți, cea cu personajul de desene animate imprimat pe ambalaj. Vărul meu mai mic i-a spus tatălui său că preferă cerealele din fulgi de ovăz organic, pentru că Birke a spus că n-ar trebui să mănânce cereale strălucitoare. Și altfel, prieteni, putem face o schimbare câte un copil pe rând.
Așadar data viitoare când sunteți la alimentară, gândiți local, alegeți produse organice, cunoașteți-vă fermierul și cunoșteți-vă mâncarea”.

STRATEGII PENTRU A EVITA EXCESURILE ALIMENTARE DE SĂRBĂTORI

Dragii mei dragi,
Până acum am tot vorbit de reţete şi despre ce mai mâncăm în post. Acum doresc să vorbim despre ce să nu mâncăm după post.
Până acum postul oficial ne-a fost o pavăză puternică. Puteam să „ne scuzăm” că nu servim fursecuri şi prăjituri că postim, dar imediat se apropie perioada „dezlegărilor”, a scăpării la „de toate”. Mi se părea ciudată expresia „dezlegare la peşte, sau la vin şi undelemn”. Dar cine sau ce te-a legat până acum ca să fii dezlegat? E o taină şi aici şi am putea vorbi mult, dar ceea ce am înţeles eu este că rânduielile Bisericii cu privire la post sunt o mare putere si o mare pază. Noi singuri, mai bine zis trupul nostru nu s-ar jertfi deloc, el are sădit legi de conservare foarte puternice. Când aude că n-are voie să mănânce intră în mare frică şi începe să trimită semnale la creer: „nu cumva să faci una ca asta – să poteşti- că ai să mori!”. Şi creerul unora dintre noi îl ascultă…
Ei bun, imediat se gată postu’, dar de fapt după terminarea postului începe adevăratul post. Postul e o activitate continuă, mai ales acum în condiţiile şi situaţiile de viaţă în care trăim sau supravieţuim. Permanent vor fi invitaţii la câte ceva care nu este bun pentru sufletul nostru şi spiritul (duhul) nostru şi atunci intervine postul. Slavă Domnului că încă mai putem face alegri bune!
Aşadar să revenim: vom ieşi din Postul oficial, dar ne vom pregăti pentru postul interior personal permanentizat. Trupul vrea mâncare delicioasă, dar sufletul îl vrea pe Domnul, dar un stomac îngreuiat de combinaţii nedigestibile nu are starea potrivită pentru a-l primi pe Domnul.
Vor fi 3 zile de mare praznic şi o săptămână luminată. Părintele ne v-a chema să luăm lumină şi bucurie zicându-ne: „cu frică şi cu credinţă, apropiaţi-vă!”, ca să-L primiţi pe Domnul.
Şi atunci ce voi spune? Da, părinte, da, ştiţi, nu mă pot împărtăşi în toate zilele de Paşti şi în toată săptămâna luminată pentru că … n-am postit … şi Domnul stă la masă atunci doar cu părintele, iar eu ….
„A mânca cu cumpătare din toate” este sfatul înţelepţilor, dar care e măsura cumpătării acum, când o felie de cozonac conţine şi făină super albă, şi ou, şi lapte şi unt, care sunt deja e prea mult pentru bietul meu organism? Nu mai spun că mănânc cu cozonac încă un ou pe deasupa, ba şi o feliuţă de brânză, ba şi o bucăţică de fripturică, că, de, aşa-i tradiţia, să ai de toate de Paşti. Şi deja acel „puţin din toate” e foarte foarte mult într-o zi pentru organism. Şi starea mea observ că se schimbă, nu-l mai doresc cu ardoare pe Domnul, ci mă surprind uităndu-mă după prăjituri…
Ce-i de făcut?
Domnul zice că „duşmanii omului sunt casnicii lui”. Nimeni nu ne poate face vreun rău dacă nu îi dăm acceptul, consimţământul. În casa sufletului tu eşti stăpân. A pus Domnul acolo o putere în noi ca să facem alegerile bune, dar observăm că adesea facem multe lucruri fără să ştim de ce şi cum.
Specialiştii în neuroştiinţă spun că faptele noastre urmează un circuit bine cunoscut: semnal-dorinţă-recompensă-obişnuinţă şi că noi avem puterea să controlăm acest circuit şi să-l modificăm după dorinţa sufletului nostru.
Pentru a ne proteja de stimulii care ne atrag şi ne determină să acţionăm, trebuie mai întâi să recunoaştem cât de vulnerabili suntem la acei stimuli.
Pentru supraalimentarea condiţionată, stimulii reprezintă semnalele trimise de mâncare, iar mâncatul peste măsură sau în combinaţii grele, reprezintă reacţia comportamentală. Aceste semnale sunt „invitaţii pentru creer”. Capacitatea de a răspunde la dorinţa pentru hrană, spun specialiştii, este instinctivă, e o lege naturală a trupului acestuia, dar dacă cedezi în faţa acelor dorinţe prea des sistemul se dereglează şi devii foarte sensibil la acele semnale.
Pentru a ne controla creerele trebuie să nu fim prea încrezători în ele. Funcţionalitatea creerului se poate deregla şi în aceste condiţii el ne invită să facem anumite lucruri care au scăpat de sub control.
Să luăm exemplul trasului de păr sau rosul unghiilor. Pentru a înfrunta problema, trebuie să-ţi dai seama de automatismul răspunsului tău. Şi să înţelegi că dacă vei începe să rozi o unghie, le vei roade pe toate într-un minut…
TEHNICI DE INTERVENŢIE
În casă la mine eu gătesc, eu sunt „stăpâna casei” şi am scos ispitele mâncării, am scos combinaţiile „nesănătoase”, dar ce mă fac în afara casei cu provocările, căci sunt o mâncăcioasă incurabilă?
Ar fi o soluţie: fuga. Poate aţi auzit de povestea vieţii Sfântului Martinian, a rămas memorabilă expresia: „fugi Martiniene că te ajunge ispita!”, dar unde să fug, cum să evit platoul cu prăjiturile acelea delicioase şi arătoase făcute de tuşi (mătuşa)? Să nu mă mai duc la stropit (aci la noi e oboceiul ca în a doua zi de Paşte să se meargă la stropit cu parfum rudele, prietenii, mai ales băieţii sau bărbaţii stropesc fete şi doamnele cu parfum de-ţi iau nasu…)! Hm, dar se v-a supăra tuşi. care s-a pregătit şi ne aşteaptă…
Ei bine, în faţa ispitei, a stimulului, specialiştii spun că avem doar un singur moment în care putem să alegem. Avem doar un moment în care putem înţelege ce urmează să se întâmple. Că după ce iau o prăjitură albă, mai vreau şi una cu cafea, dar şi una cu lămâie, dar şi una cu brânză…. şi atunci ce fac?
Putem face altceva în loc. Putem să cerem, spre exemplu, un pahar cu apă mai întâi… şi putem să ne „fofilăm” savurându-l îndelung, nici nu v-a băga de seamă gazda că n-am servit prăjituri, că vor fi alţii care „le vor rade”. Şi totuşi, dacă gazda insită, servim doar un singur articol de pe masa încărcată, cel mai puţin excitant pentru limbă, ar fi minunat să fie un măr, deşi nu prea am văzut mere pe masa de Paşti, şi acel produs să-l tot mestecăm….
Dacă sunteţi cumva sensibili (vulnerabili) la mâncarea super gustoasă, precum sunt eu, să ştitţi că aveţi de-a face cu o defecţiune, specialiştii o numesc supraalimentaţie sau hiperalimentaţie condiţionată, adică alimentaţia în exces provocată de multele oferte, feluri de mâncare gustoase. Voi folosi prescurtarea SaC.
Tot aceeaşi specialişti spun că piatra de temelie pentru vindecare de SaC (supraalimentare condiţionată) este dezvoltarea capacităţii de a refuza de la bun început invitaţia făcută de către un stimul creerului. Acest răspuns trebuie să apară devreme şi să fie definitiv. Doar la început, când avem invitaţia, avem control asupra ei. Atunci e nevoie de hotărâre. Să nu stăm la negocieri. Refuzăm şi facem altceva în loc, adică în loc să ne „ţâpăm” pe platoul cu prăjituri din faţa noastră, cerem un pahar cu apă şi între timp facem o rugăciune de a înlătura fantoma…. Acum e posibil să-i întoarcem spatele şi să refuzăm să intrăm în mrejele ei. Dacă pierdem acest moment, se declanşează o cascadă de evenimente: stimulare – răspuns şi mai multă stimulare şi iar răspuns şi aşa ne va fi controlat comportamentul. Iar mătuşica sau bunica, drăguţa, ne va pune şi la pachet delicioasele prăjituri şi vom continua să mâncăm şi acasă, până ne vine greaţa … şi apoi adio bucurie de Paşti!
Ei, dacă reuşim, cu ajutorul Domnului şi puţină inteligenţă, să spunem „nu” la stimul, vulnerabilitatea la stimul nu dispare pur şi simplu, nu înseamnă că nu-ţi mai este poftă de prăjiturica pe care ai ochit-o.
Specialiştii spun că niciodată nu scăpăm definitiv de reacţiile anterioare, vechiurile obiceiuri rămân scrise acolo în trup, în creer. Putem învăţa ceva nou, dar când faci ast lucru, nu înseamnă că scapi neaparat de ceea ce ştii dinainte. Asociaţiile anterioare încă persistă şi pot ieşi la suprafaţă foarte uşor în circumstanţe potrivite. Răspunsurile emoţionale pozitive la stimuli rămân în amintire, nu pot fi şterse complet. Dar, cu toată această acumulare de amintiri, învăţarea lucrurilor noi este posibilă, ne asigură specialiştii. Noi ne putem opri de la acţionarea dictată de dorinţe. Putem să învăţăm noi comportamente şi gânduri noi, pentru a le îndepărta pe cele vechi. Când gândurile şi comportamentele noi devin automate şi puternice, cele vechi încep să-şi piardă puterea.
METODE DE TRATAMENT
Evitarea situaţiilor riscante
Da, este bună metoda aceasta, dar într-o lume în care semnalele de mâncare sunt peste tot, această metodă nu e suficientă. Eu trebuie să gătesc zilnic pentrufamilie. Nu pot să evit când vreau contactul cu mâncarea (gustoasă). Şi atunci ce să fac? E nevoie să învăţ alte tehnici cognitive şi comportamentale, să le folosesc, să le exersez cu hotărâre şi devotament, până voi putea schimba reacţiile generate de stimulare.
Transformarea unui obicei prost într-unul bun
Pentru a refuza invitaţia unui semnal pentru creer e nevoie să neg obiceiuri vechi. La început e nevoie de un control atent asupra propriilor acţiuni şi pe termen lung să înlocuiesc un set de comportamente automate cu un alt comportament. Răspunsul trebuie să fie atât de hotărât şi atât de automat de integrat în repertoriul meu, încât atunci când întâlnesc mâncare tentantă şi nici măcar nu-mi este foame de-adevăratelea, să pot spune: „mamamia, ce bine arată şi ce bine miroase, dar n-am de gând să mănânc!” şi să-mi văd de treabă cu altceva. Aşa că, în loc să înfulec prăjiturile lui tuşi, mai bine o provoc să-mi poveastească cum le-a făcut, sau să-mi mai spună din ofurile ei. Asta îi va face nespusă plăcere şi va uita să mă mai îmbie cu platoul acela „înfricoşător”.
Dar pentru a putea acţiona astfel, este nevoie de multă exersare şi de o motivaţie puternică. Şi această motivaţie să nu fie ocazională, adică nu să mă abţin să nu mănânc caloric pentru că vreau să-mi vină rochia bine la evenimentul din vară, ci e nevoie să am o motivaţie interioară pentru o schimbare permanentă. Dar pentru aceasta e nevoie să ne facem un program şi să ne ţinem de el, să nu oscilăm după cum bate vântul, mai ales că ne ştim vulnerabili. Dar e nevoie să ne facem obiceiuri suficient de satisfăcătoare, astfel încât să împiedicăm reîntoarcerea la cele vechi. De exemplu ca să nu mai „simţi nevoia” de (multă) carne, poţi s-o înlocuieşti. La fel şi „nevoia de dulce” cu fructele şi cerealele integrale, ca să nu privezi organismul de nevoile lui reale şi să revii la carne şi să faci abuzuri. În cartea mea Îndrăznesc să trăiesc sănătos am descris cum am înlocuit eu produsele animaliere şi cum gătesc fără animaliere şi ce prăjituri mai puţin grele pentru organism fac.
Ca să ne schimbăm modul de alimentaţie e un pic de lucru. Dacă se întâmplă să eşuezi în primele încercări, sau dacă încerci şi ai parte de succes limitat, e foarte probabil să te descurajezi şi să crezi că este peste puterile tale să faci asta. Eu am păţit-o. Mâncam sănătos o bucată de vreme şi apoi scăpam „ca vaca în lucernă”. De aceea eu încerc să vă împărtăşesc din experienţa mea şi să şcunoaşteţi „că au mai păţit şi alţii!”.
Senzaţia de neputinţă este unul dintre cele mai mari obstacole în calea a ceea ce dorim să facem cu adevărat. Pur şi simplu adesea ne simţim copleşiti. Specialiştii spun că dacă crezi, sau simţi că nu ai de ales decât să mănânci atunci când eşti provocat, senzaţia de poftă care îl provoacă va persista. Dacă însă vei lucra asupra capacităţii de a te controla şi o vei folosi, senzaţia de poftă va începe să scadă din intensitate.
În lucrarea de a ne schimba obiceiurile imprimate, a învinge condiţionarea şi a avea controlul asupra comportamentului notru, avem la îndemână 4 componente, care ne pot ajuta să facem o schimbare în comportamente şi gândire.
Conştientizarea
Pentru a avea putere aasupra semnalelor, e nevoie să le observăm mai întâi şi să cunoaştem comportamentul pe care acestea îl stimulează. Să cunoaştem riscul unei situaţii la care suntem expuşi. Să ne dăm seama de situaţiile care ne pot duce la mâncatul inoportun şi excesiv, la acel lanţ de comportamente pe care apoi le regretăm.
Specialiştii spun că atunci când eşti vulnerabil, mintea ta nu te mai ajută, barajul care ar trebui să ţină viitura nu funcţionează foarte bine la acest aspect: multe senzaţii intră în atenţia noastră şi ne confruntăm cu dorinţe puternice şi răspundem cum am învăţat printr-un comportament familiar şi repetitiv. Aceasta e o maladie obsesiv-compulsivă. Semnalele senzoriale, situaţiile stresante şi amintirile puternice sunt invitaţii la mâncatul scăpat de sub control.
În momentul în care simţi dorinţă, spui „Nu. Mulţulmesc!”. Sunt conştient că mi-a venit o dorinţă şi acum pot să mă decid: bag în gură sau nu. A deveni conştient de existenţa alegerii, spun specialiştii, înseamnă să aduci, să ridici dorinţa şi contextul ei la nivelul gândirii conştiente, a raţiunii, să devii atent. Atunci ai puterea să înăbuşi comportamentul, să-l monitorizezi.
Adoptarea comportamentului competitiv
Elaborăm şi să învăţăm reacţii alternative la stimul. În loc să mâncăm dulciuri, mâncăm fructe, în loc să mâncăm printre mese, bem apă. Ca să nu am ispite la cumpărături, îmi fac o listă strictă de cumpărături. Apoi ca să nu „trebuiască să mânănc că se strică”, fac mâncare măsurată. Asta mi-e cam greu, căci niciodată n-am folosit măsură, ci am gătit „după ochi”.
Specialiştii ne sfătuiesc ca acest comportament competitiv să fie bine planificat, să fie bine învăţat înainte de a întâmpina un nou semnal, să ştim exact ce avem de făcut când creerul primeşte o invitaţie nedorită. Să ne învăţăm bine lecţia dinainte, să ne pregătim din timp „replica”, să intervenim devreme şi să pornim un nou lanţ care să ne împiedice s-o luăm pe calea veche. Dacă gogoşeria e în calea spre casă, trecem pe cealaltă parte când ieşim de la lucru şi suntem rupţi de foame.
Formularea gândurilor noi care să le anihileze pe cele vechi.
Ne scriem un nou scenariu cognitiv, care să ne ajute să executăm noul comportament. Ne formulăm noi gânduri şi un nou limbaj. Să ne spunem în faţa ispitei: „asta nu-mi face bine”, „recunosc că sunt vulnerabilă şi nu pot lua doar o gură din acea mâncare, deoarece ştiu că nu mă voi opri doar la una. Acea mâncare nu e bună pentru mine, n-o voi mânca!”. „Sigur am şi alte alternative!”, „Dacă acum nu mănânc asta, mă voi simţi mult mai bine după aceea”. Sau: „Sunt mai importantă decât pofta acesta. Pot face faţă cu ajutorul lui Dumnezeu!”.
Reuşita ţine de modul în care privim şi abordăm stimulul. Învăţând să nu ne gândim doar la plăcerea unei mâncăruri foarte atractive sau inoportune, ci şi la urmările acestui fapt, cum ar fi kilogramele în plus, răul la ficat sai indipoziţiile rezultate, începem să preluăm controlul cognitiv şi devenim conştienţi de impactul pe termen lung al consumului dezordonat de mâncare. Gândindu-ne asupra deznodământului, vom putea schimba perspectiva asupra situaţiei.
Susţinerea
Alegerile depind doar de noi, dar o mână de ajutor ne uşurează enorm lupta. Dacă am susţinere de la o persoană care-mi ştie vulnerabilitatea şi planul luptei mele, am mult mai multe şanse să reuşesc să mă abţin. Dar aici intervine un aspect foarte fin: depinde în ce manieră e dat acest ajutor. E nevoie de multă tandreţe şi iubire. De multe ori mă iritau semnele partenerului care-mi făcea semne să nu mai mănânc prăjitura preferată tocmai atunci când „era pegratis şi din destul” şi eu îi făceam în ciudă şi mâncam şi mai mult. O invitaţie la dans plină de dragoste sau o altă formă delicată, mi-ar fi distrat mult mai delicat atenţia…
Dar oricum, susţinerea corectă face diferenţa.
Puterea regulilor
Specialiştii spun că persoanele care suferă de supraalimentare condiţionată sunt foarte sensibile la semnalele din partea mâncării. Acestea au tendinţa să ia decizia de a mânca sub impulsul momentului. În centrul hiperalimentaţiei condiţionate se află natura impulsivă a comportamentului. Pentru a o putea combate e nevoie să ne elaborăm un set de reguli care să ne păzească de influenţa stimulilor. Stabilirea regulilor ne pregătesc pentru întâlnirile cu stimulii tentaţiei şi ne redirecţionează atenţia în altă parte.
Cu toţii ştim că preparatele alimentare din industrie nu ne fac bine, că sunt înalt procesate şi chimizate, dar cu toate acestea continuăm să le cumpărăm. Ştim ce să facem, dar nu e suficient doar să ştim. Comportamentul nu se schimbă doar că ştim, pâinea de casă nu ne va veni pe tavă, e nevoie să învăţăm s-o facem…
E nevoie de elaborarea unui răspuns plănuit pentru momentul întâlnirii cu alimente care ne stimulează gustul şi ne provoacă să mâncăm (mult). Ne luăm măsuri de preîntâmpinare, ne luăm merele în geantă…
Şi acum vă împărtăşesc câteva „sfaturi”:
Reţineţi regulă principală: Nu mâncăm între mese decât fructe sau bem apă.
A bucura pe cineva nu implică neaparat să mâncăm din ceea ce ne serveşte. Dacă ne ducem în vizită de dragul acelei persoane şi nu de „obligaţie”, întâlnirea va fi bucurie chiar şi fără a mânca prăjituri. Bucură-te de acel măr sau pahar cu apă dăruit şi mulţumeşte sincer şi atunci acea persoană care ţi-l oferă va simţi multă bucurie şi nu va mai fi mâhnită că nu serveşti fursecurile. Roagă-te pentru gazdă şi Domnul va crea contextul prielnic să vorbiţi despre mâncarea sănătoasă şi despre bucurie, dar nu refuza din prima să serveşti spunându-i că tu nu vrei să mănânci, ci spune că vrei mai întâi apă, sau dacă sunt şi mere sau orice alt fruct acolo, serveşte-l. Un fruct e binevenit întotdeauna, numai să nu fie chiar după ce tocmai ai mâncat mâncare.
Cam atât am dorit să vă transmit astăzi.
Urmează două săptămâni speciale şi nu ştiu ce timp voi avea la dispoziţie.

Vă doresc bucurie şi putere de avea răbdare „până Hristos va lua chip în noi”.

Cum ieşim din post şi ce mâncăm de Paşte?

Buna ziua dragii mei!

Inainte sa va vorbesc despre subiectul enuntat in titlu, am sa va spun cateva cuvinte despre altceva.

Zilele acestea m-a intrebat cineva:

Cum să rezişti atunci când pregătesc mâncare pentru familie şi eu postesc, nu mananc animaliere?

Da, e o mare provocare! E greu să rezişti dacă pregăteşti „mofturi” şi nu hrană.
Vrei să oferi animaliere? O poţi face. Nimic nu este necurat sau rău în sine, numai modul de folosire e bun sau rău. Toate le-a făcut Dumnezeu bune pentru noi, „spre hrana şi desfătarea noastră”. Dar confundăm desfătarea cu umplerea, ghiftuire. A te desfăta înseamnă a avea acea stare de mulţumire şi bucurie. E o diferenţă între a mânca cu bucurie şi a mânca cu plăcere. Sunt două niveluri, sufletesc şi trupesc, şi bucuria ţine de suflet.

Aşadar, dacă vrei să oferi brânză, e suficient să cumperi sau să faci în casă brânza, telemea sau caş. Cu 2 cepe şi 3 ridichi şi o feliuţă de pâinică integrală, e o hrană îndestulată. A face însă pască, prăjitură cu brânză, plăcinte… sunt mofturi. Şi îţi faci singur material de ispită. Căci spune-mi: oare poţi să iei doar o gură, „una mică? …?”. Eu una nu pot!

Vrei carne? Faci un pui la cuptor şi gata. Dar şniţele, piftele, deja sunt mofturi.

Vrei ou? Fierbe unul. Dar a-l vopsi şi a-l picta e deja un moft. Dar cum să nu faci ouă roşii? Aşa e tradiţia? Da? Interesant! Dar tot de tradiţie ţine şi ca mămicile şi bucătăresele să moţăie în noaptea de Paşte la biserică, că de, sunt obosite după atâta „slujire” în bucătărie.
Se poate Paşte fără ouă roşii!?

Eu am verificat anul trecut. În sâmbăta Paştilor, când majoritatea încă aveau de trebăluit prin bucătărie, eu citeam Studiul China. Şi aşa de minunat a fost Paştele, zburam.. şi mâncărica mea simplă a fost atât de hrănitoare şi îndestulată!

A fost pentru prima dată când m-am simţit liberă de tradiţii, când am trăit „altfel” bucuria Paştilor. Şi au trecut, şi n-am avut indigestii, şi nici kilograme în plus şi nici somnolenţă … şi parcă Hristos a înviat s-a auzit altfel anul trecut.. am înviat şi eu la o nouă viaţă, viaţa cu Hristos, eliberată de tipare apucate.
Nu spun că-i rău să faci mâncăruri tradiţionale, e rău că nu mai ai prea mult timp de suflet.

Atâta vreme cât ceva din afară te domină, eşti sclav.

Putem deveni scalavii unei farfurii sau a stomacului?!

Cuvântul sclav subliniază mult mai bine nuanţa de subjugare, de a nu fi liber.

Termenul „rob” are şi o nuanţă de slujitor şi cel care slujeşte are libertate, o face împlinindu-şi menirea.

Suntem robii lui Dumnezeu, slujitorii Lui. Aşa am fost „proiectaţi” ca să depindem de El, dar nu am fost creaţi să fim dependenţi şi sclavi al unei farfurii. Putem să trăim şi fără ea. Şi asta o spune Domnul, chiar dacă pentru firea noastră căzută e aproape imposibil să creadă asta.

Eu am testat şi atunci când mă hrănesc mai întâi cu cuvântul Domnului, farfuria nu are stăpânire asupra mea, mă pot sătura cu o mână de grâu încolţit sau cu 2 morcovi şi o felie de pâine, dar când nu mă hrănesc spiritual, chiar şi 3 farfurii de mâncare gustoasă nu-mi oferă satisfacţie, ci doar plinul. Nu sunt sătul, ci înbuibat, umplut. Astas e tot ce simt atunci.

Cum să rezişti atunci când pregăteşti mâncare pentru familie şi tu posteşti?

Ooo, sfânta simplitate! Unii oamenii (călugării anahoreţi) cu adevărat bucuroşi cu Hristos înmuiau câteva oase sau solzi de peşte în apă şi o „savura” şi aceea era „dezlegare la peşte”, dar noi?, 4-5 feluri de mâncare pentru 3 zile de Paşte?

Cum ieşim din post?

Iată că „târâş-grăbiş” ieşim din post. Dar acum ce facem? Ca să începem să postim, să nu mai mâncăm, a fost cumva uşor. Dar ca să mănânci – ce/cum trebuie – e marea provocare.

Gândiţi-vă că vinerea mare o ţine majoritatea oamenilor, iar sâmbătă mai că nu apuci să mănânci câte ai de făcut. Şi vine noaptea Învierii. O adevărată provocare! Şi unii, sărmanii, cad în cursă. Nu mai aşteaptă să se gate slujba, i-au paştele (acea pâinică cu vin binecuvântată special în ziua de Paşte) şi merg cu înfrigurare să înfulece „mielul de Paşti”. Dragonul foamei şi poftei i-a biruit.

Dar ce se întâmplă cu stomacul când primeşte o mâncare aşa de grea precum e carnea sau preparatele multialimentare, acele delicii ale limbi cu toate ingredientele animaliere, plus zahăr, ulei şi sare?

Au! Da, ştiu. Retrăiesc momentu’! Am trăi asta ani la rând, când a doua sau a treia zi de Paşti făceam indigestie de la salata boeuf, tradiţionala şi nelipsita salată boeuf! Şi ce mai sărbătoare era!

Dragii mei dragi, dragele mele bucătărese, vă implor, aveţi milă de stomăcelul celor dragi. Cum?

Opriţi-vă puţin şi puneţi-vă această întrebare: Doamne cum şi ce să gătesc de Paşte? Ascultaţi răspunsul e unul atât de finuţ..
Am scris în detaliu în cartea Îndrăznesc să trăiesc sănătos cum procedez eu vizavi de gătittul simplu şi digestibil. Acum lucrez la o nouă carte, cum să fac ca să rezist stimulilor din exterior când e vorba de mâncare, căci şi mâncarea, chiar sănătoasă fiind, îţi poate răpi libertatea.

Un meniu de Paşte?

Vi-l prezint pe cel combinat (multe vegetale cu putine animaliere), nu vi-l spun pe ăsta nou al nostru, ca să nu cumva să vă descurajez cu totul…

În zilele de Paşte, dimineaţa, mergem la masa împărătească unde, mâncându-L pe Domnul, ne împărtăşim, adică primim bucuria adevărată.
Îmi amintesc de o concepţie care mi-a furat bucuria zeci de ani: „să nu te împărtăşi în noaptea de Paşte, ca nu cumva să vomiţi de la mâncarea grea de a doua zi!” pur şi simplu nu mi-a permis! Domnul să-i ierte pe cei care m+au învăţat asta! Şi nu m-am împărtăşit.
Noua gândire: Adevăratul Paşte e Hristos, nu milelul din tavă sau salata boeuf.
Mă tot gândeam aşa în anii trecuţi când stăteam departe de bucurie: de ce-o fi 3 zile de Paşte?

Oare ca să mâncăm şi să ne veselim cu ouă roşii, cozonaci şi friptură?

De ce s-o fi făcând Liturghie şi a doua şi a treia zi?

Eu când eram copil nu ştiam că sunt trei zile de sărbătoare cu slujbă la Biserică, cu Sf. Litughie. Nu mergeam la biserică la slujbă a doua şi a treia zi de Paşti. Am avut o revelaţie când am aflat că se face slujbă în acele zile. De ce n-am ştiut? Că nu se ducea mama? Era preocupată să pregătească pomenile pentru parastasul de obşte de a doua zi de la cimitir. Parastasul de obşte din a doua zi de Paşte, făcut pe la ora 14, era un eveniment foarte „bucuros”, se mânca mult cozonac şi ouă roşii, şi culmea „nu dădeai în gălbănare, că erau sfinţite!”.

Revin,

După slujbă venim acasă să oferim şi trupului puţină alinare şi veselie.
Dimineaţa după slujba de noapte de obicei serveam o cană de iaurt degresat cu o felie de cozonac dietetic, adică făcut fără unt şi lapte, doar adăugat 2 ouă sau chiar făceam cozonac „de post” sau serveam cu o feliuţă de pâinică integrală şi ne odihneam puţin până pe la ora 10, iar apoi pe la 11-12 ne adunam la masa de obşte. O adevărată provocare, căci era la buni, dar noi veneam cu oala mare de salată şi compensam ouţul tradiţional…

MENIU DE PASTE:

Prima zi:
Prânz: Multă verdeaţă cu un ou în prima zi, că de aşa-i tradiţia.
Seara: un lăptic de susan cu carob sau o farfurie de orez fiert cu 2 curmale sau o salată de legume cu un ½ avocado

A doua zi
Prânz: Un peşte proaspăt la cuptor (preferam păstrăvul!) cu mujdei, multă salată şi mămăliguţă.
Seara: un măr
Căci după masa mergeam „la stropit” şi serveam cozonac sau prăjitură de la rude. În caz că nu mergeam nicăieri, mâncăm o budincă de mei cu puţine stafide.

A treia zi:
Unii încep lucrul şi aşa că intră în program
Dimineaţa: fructe, apoi cereale
Prânz, mai pe seară când suntem toţi, „sacrificam mielul”. Savuram, în sfârşit friptura, fie de miel sau de pui. Nu prea ne plăcea de miel, aşa că foloseam un pui la cuptor, care, ce-i drept, rareori era ecologic, crescut în curte…
Seara:  O salată de verdeţuri cu puţină pâinică integrală, ca să măture reziduurile puiului…

Şi Paşte fericit!