Arhive etichetă: entuziasm

Am golit contul pentru biciclete și am deschis contul pentru aparatul foto

Salutare, dragilor!

Se pare că ieri, a fost o zi specială! A fost specială și pentru că în sfârșit, am decis să facem ultimii pași spre împlinirea unui vis a omuleților mei: bicicleta.

De câțiva ani buni, fetițele mele îmi tot spuneau că-și doresc biciclete. Le-am tot amânat împlinirea dorinței, căci alte lucruri au fost prioritare. Acum trei ani, pe listă au fost pătuțurile și saltelele. Anul trecut, au fost dulapurile de haine și rafturile pentru cărți…, „dar la anu, dragii mei omuleți, vă vom cumpăra biciclete. Uite, deschidem un cont unde veți aduna bănuț cu bănuț până se va strânge suma necesară pentru biciclete”.

Așa a dat Doamne și bănuții s-au strâns. Bănuții de la colindă, ce au dat nășicile, ce au dat tușicile… Au fost ispite să intrăm în ei. Am avut nevoi stringente chiar, dar de fiecare dată le spuneam, și-mi spuneam și mie:

– „De acei bănuți nu ne atingem. Ați văzut că funcționează metoda. Dacă nu suntem hotărâți să strângem bănuți special pentru bicicletă, nu veți avea bicicletă. Ce preferați. Să vă cumpărați acum o plăcere de o clipă, de câteva ore sau de o zi sau preferați să răbdați puțin și să vă bucurați câțiva ani de bicicleta mult dorită?.

– Bicicleta! Vrem bicicleta!

– Ok. Atunci adunăm bănuț, nu cheltuim…”.

Ieri, am mers la cumpărături și iată-le cu biciclete!

16806697_1236144889833027_8316750058819485154_n

Au fost atât de entuziasmate, încât nici mâncare nu le-a trebuit până seara. Au uitat și de teme… Erau în stare să se culce cu bicicletele în pat…

Doamne, mulțam, Doamne, mulțam. Doamne, mulțam. Iaca, s-o împlinit și trebușoara asta!

Dar.., există totuși un dar…, adolescenta mea s-a supărat…și mi-a spus cu năduf:

  • „Lor le-ai luat biciclete și mie, care-mi doresc de atâta timp un aparat de fotografiat, …”.
  • Îți înțeleg supărarea…, mai e nevoie încă de răbdare… Va veni și timpul aparatului tău de fotografiat!”.

Așa am deschis ieri un alt cont: CONTUL PENTRU APARATUL „PERFORMANT” DE FOTOGRAFIAT PENTRU FETIȚA MEA CEA MARE.  Am depus primii bănuți și azi, am trimis un mesaj clar și special Sfântului Nicolae: Sfinte Nicolae am deschis un cont pentru aparatul de fotografiat pentru Steli. Ție ți-l încredințez. Grija de achiziția aparatului ți-o încredințez ție, iar pentru mine și soțiorul meu să ceri de la Doamne pacea Lui și înțelepciune și putere de lucru. Mulțumesc.” Gata. Treaba e ca și rezolvată, numai că mai e nevoie de ceva vreme… Știi, la Dumnezeu o zi ca o mie de ani și o mie de ani e ca o zi… e doar o chestiune de perspectivă asupra timpului… Doar atât. Deja am certitudinea că aparatul va veni…la vremea potrivită…

Să revin la biciclete. Ieri m-am uimit cum Pantelimona deja știe să meargă… s-a dat de câteva ori pe bicicletele copiilor din preajmă și acum deja știe… mă uimesc cât de repede învață copiii! Îi ajuți un pic și apoi ei îi iau pur și simplu zborul…, așa pe nepregătite parcă. Îmi amintesc cât de mult m-am necăjit câteva zile s-o învăț să se dea pe trotinetă…și într-o zi a luat singură trotineta și s-a dus…și încă pe o vale destul de mare…

Acum o să urmeze câteva zile în care o voi ajuta pe mezinuca să meargă pe bicicletă…și apoi, gata… Le voi privi cum zboară. Așa-i că-i minunat?

Da, da!

Doamne, mulțam!

Entuziasmul e firea mea. Cand imi lipseste, parca nu mai traiesc

Dragilor

sunt o fire entuziasta, debordanta si de aceea caderile sunt caderi mari…

Uneori, entuziasmul imi navaleste in toata fiinta si greu il pot coordona si directiona… In ultima vreme, am invatat sa-mi directionez entuziasmul in lucruri constructive pentru cei din jur… Zilele trecute m-am lasat umbrita de niste lucruri si parca-mi pierdusem entuziasmul…

Azi, John Maxwell mi-a vorbit despre entuziasm

http://johnmaxwellteam.ro/entuziasm

si mi-am amintit de entuziasmul meu adormit parca… Mi-a placut mult cand John a spus ca tatal lui va fi viu pana va muri….

Au fost aproape doua saptamani in care, desi traiam, ma miscam, nu am fost vie…., amortisem in durerea unor evenimente triste. Azi am inviat, Domnul a randuit sa pot spala unele depuneri depuse pritren cutele sufletului meu…

Cuvantul lui John a fost un impuls in plus… Vi-l daruiesc si voua cu speranta ca veti prinde energia trimisa de acest om, care, desi nu este crestin ortodox, dar, spre umilinta si incurajarea mea, este viu….

Astazi, cand s-au implinit 3 ani de cand mama a plecat la Doamne, imi amintesc cu drag de ea, de optimismul ei, de entuziasmul ei debordant, de frematarea si de harnicia ei.

Iti multumesc mama pentru ce mi-ai daruit.

Odihneste-te in pace, mama mea draga!

DSC00111

Bucurie vs. Entuziasm

Dragii mei

În dimineaţa asta am trăit o minune: am conştientizat în sfârşit, de-adevăratelea cum e să fii bucurie, să ai bucuria şi cum e să fii entuziasmat.

Astăzi m-am trezit cu o stare fizică deosebită: îmi venea să tot sar, să spun tuturor cât de bucuroasă sunt, cât de minunat a fost aseară, ce minunaţi oameni am cunoscut ….

Îmi vizualizam aşa „succesul” viitor… planurile realizate şi realizabile, îmi treceau prin cap „idei geniale”…. proiecte „în folosul comunităţii” …

Dar am coştientizat imediat că starea care m-a cuprins şi era de nestăpânit şi care voia să iasă afară, să vorbească, să „se agite”, prea e de tot… şi parcă „nu e a bună” …
Mi-am dat seama că eu trăiam două realităţi:
pe deoparte aveam bucuria aceea minunată pe care am învăţat s-o deprind cu Maica Siluana şi pe care dânsa mi-a amintit s-o cer mai cu dinadinsul să fie cu mine şi s-o păstrez „orice s-ar întâmpla în jur”, iar pe de altă parte aveam o exaltare fiziologică, care mă făcea să ţopăi, să salt. Doream să vorbesc cu cineva drag, să-i spun cât de bucuroasă sunt, că a fost minunată întâlnirea de aseară, că oamenii vreau să ne mai întâlnim, că ce bune au fost gustărelele sănătoase…, că oamenii sunt interesaţi să trăiască sănătos… Mă apucase de fapt starea aceea obişnuită printre noi femeile: „taca, taca: „dragă să vezi unde am fost aseară, şi ce fain o fost fost, că ce fain o vorbit doamna aceea (tiupu ăla), că să vezi ce ne-o arătat…bla, bla” . Bine, aşa e, o fost SUPER, şi? şi după aceea? …

Am încercat să-mi gestionez starea şi s-o stăpânesc. Mi-am dat seama că această stare e cu două tăişuri şi nefiind atentă, îmi poate goni adevărata bucurie, care nu ţine de ceva exterior, care nu ţine de trup, care ţine de o parte tainică a sufletului şi e o stare de linişte, de echilibru, care e lucidă, care mulţumeşte Domnului pentru ce primeşte, fie plăcut, fie neplăcut, cu încrederea şi credinţa că toate vin sau sunt din îngăduinţa lui Dumnezeu, Care pe toate le face şi le rânduie pentru binele nostru. Bucuria e totodată şi o stare veghetoare să nu care cumva să vină cineva sau ceva s-o acopere, sau s-o alunge din suflet.

Pe când, aşa-zisul entuziasm, e o stare de moment, provocată de ceva material, care atinge şi slava de sine şi plăcerea de a ieşi în evidenţă.
Entuziasmul e nerăbdător, vrea acum…dar când dă de greu se pleoşteşte, pe când bucuria vieţii, acel echilibru înterior analizează cu grijă, e răbdător, cere sfatul Partenerului, a lui Doamne, mai întreabă şi pe alţii care au mai făcut acel lucru de care se entuziasmează şi după ce întreabă ia aminte şi ţine cont de părere, analizează, pune cap la cap, nu se bagă aşa cu capul înainte…
Entuziasmul e aşa „un soi de nebunie, cum mi-a spus soţiorul meu .. da dar eu aşa ştiu să funcţionez…eu aşa am trăit multă vreme …

şi am văzut (vizualizat) într-o clipă multe dintre perioadele din trecut în care, după un eveniment minunat (cam ca acesta de aseară), mă entuziasmam pentru o zi-două-trei, ca apoi să cad în mare depresie. A fost o vreme destul de lungă în care am trăit astfel: entuziasm-depresie, iar entuziasm, şi când dădeam de gre … iar „mama-măsii, nu mai fac nimic.., ce mi-o trebuit, n-am putut sta pe fundul meu…”

Şi atunci am zis: „Doamne nu mai vreau să trăiesc aşa! Am înţeles că sunt amestecate toate în mine: cele ale trupului cu cele ale sufletului şi cele ale duhului. Am gustat bucuria aceea şi e atât de negrăită în cuvinte. Vreau să învăţ să mă bucur cu adevărat.

Vreau să învăţ bucuria, sunt dispusă să mă deschid bucuriei Tale, bucuria aceea Doamne care o aveai Tu când erai cu ucenicii înainte de patimi, când sufletul tău era „întristat până la sânge”.

Şi Domnul a făcut milă şi m-a ajutat să mă abţin atunci de la manifestări debordante şi m-a ajutat să mă controlez, să-mi gestionez mai bine entuziasmul şi să aştept cu răbdare să fac lucrurile „cu Cap”, adică cu Hristos, Care este Capul Biserici al cărui mădular sunt.

Şi atunci lucrurile stau altfel, atunci când mă entuziasmez şi vreau să fac ceva, îl întreb pe Doamne şi aştept răspuns şi zic: „Dacă doamne vrea, voi face asta şi asta…” şi treburile ies atunci altfel …

I-am spus lui Doamne că sunt dispusă să fiu martora bucuriei Lui şi că-L rog să mă înveţe cum să fac asta şi cum să ajut şi pe alţii să dorească să ceară şi să primească bucuria Domnului Care este cu noi tot timpul şi este ajutorul cel mai de nădejde.
Da. Cu adevărat greu lucru e să fii omul lui Dumnezeu, să rezişti pornirilor acestora bolnave, moştenite. Dar, lucrând cu Doamne mereu, se poate.

Şi în ce mă priveşte, cu câteva condiţii, pe care îndrumătorii duhovniceşti mi le aminteşte:

„Te rog, ai grijă de tine, ca să te vindeci și să înveți bucuria. Știi, vorbitul pentru tine e ca alcoolul pentru alcoolic.
Învață să taci pe dinlăuntru.
Cu drag, nădejde și rugăciune (Maica Siluana)

„Curaj, Doina mea!
Viaţa se zideste greu pentru că grele sunt poverile pe care le purtăm, fie că sunt moştente, fie că le-am agonisit noi!” (Maica Siluana).
Învaţă să înoţi în voia Domnului şi fii harnică şi iartă mult!
Cu drag şi rugăciune. (Maica Siluana)

„Dumnezeu are un plan pentru fiecare om, cât ar fi el de umil. Un plan, adică o semnificaţie a vieţii lui, un lucru de realizat, o „operă” de creat. Omul poate afla planul pe care i l-a încredinţat Dumnezeu prin rugăciune, nu spunând lui Dumnezeu ce vrea el, nu cerând lui Dumnezeu anumite lucruri – ci ascultând ce-i spune El” (Pr. Arsenie Boca).