Arhive etichetă: facultatea de teologie sibiu

Ce taine ascund oamenii de lângă noi?

Salutare, dragii mei!

Cu permisiunea domniilor voastre, voi deschide

o nouă „rubrică”:

OAMENII DE LÂNGĂ NOI

în cadrul căreia vă voi face cunoștință cu oamenii minunați pe care i-am descoperit de curând și pe care îi voi descoperi.

Oare vi s-a întâmplat să treceți pe lângă oameni și să nu știți mai nimic despre ei?

Vi s-a întâmplat să-l vedeți pe un om aproape zilnic, să-l salutați dar să nu vă opriți niciodată la o poveste, să-l întrebați de ce e trist, de ce e singur, de ce e mereu tăcut…?

Mie mi s-a întâmplat.

Treceam adesea pe lângă acest om…

foto chira

Mi se părea un om tăcut, cufundat în sine, cu față îngândurată și ochi ce stau să scape lacrima ascunsă…

Niciodată n-am cutezat a încropi un dialog cu dumnealui.

Acest om mi-a fost profesor. A fost singurul profesor cu care n-am vorbit, de care nu m-am apropiat. Am rămas în Sibiu și din când în când îl întâlneam pe stradă. Îl salutam și treceam mai departe.

Nu-mi amintesc niciun curs. Îmi amintesc doar un singur examen oral la care am bâlbâit ceva pentru un amărât de 6, nota imperfecțiunii. Preferam cinci-ul decât șasele…, dar domnul profesor s-a îndurat să-mi dea un punct și pentru pruncul cel purtam în burtica imensă ce mă făcea să gâfâi…

Anii au trecut…

Și iată după 15 ani de absolvirea facultății, îl văd pe scena Filarmonicii din Sibiu…cântând.

prof chir

Am căscat ochii și urechile să văd și să aud.

Smeritul meu profesor era cântăreț și scriitor…

Azi, l-am întâlnit din nou. Mi-am luat inima în dinți…: De data asta, îl voi opri și-i voi vorbi!

Ieșisem de la slujbă. Spatele se gheboșase de îndoita povară… Eram tristă… Încă o încercare eșuată, încă odată avântul meu se spulbera… Mergeam mâhnită pe strada Mitropoliei căutând cu disperare un om căruia să-i vărs ofu… Nici țipenie de om cunoscut. Numai oameni ciudați cu aparate de fotografiat la gât și cu fețe asiatice… Suntem în plin festival de teatru internațional…

pe strada.jpg

Când nu mai speram să întâlnesc pe cineva, iată văd de departe un om cunoscut care traversa strada… Era domnul profesor Vasile Chira.

„De data asta îl voi opri! Îl voi opri pentru o clipă… Musai să-i vorbesc…!”, mi-am zis.

  • Bună ziua domnule profesor!
  • Bună ziua!
  • Cât mă bucur să vă întâlnesc! Chiar voiam să vorbim, să vă felicit pentru Concertul cu care m-ați încântat și m-ați uimit totodată. Nu știam că cântați, nu știam că scrieți…, nu știam că sunteți maramureșan… Am avut o mare revelație de 1 iunie la concert…
  • O, cât mă bucur că ați fost în sală și că v-a plăcut…
  • Am avut pe tavă, în miniatură întreaga viață țărănească de odinioară… Ce ocazie unică!
  • afis v chira
  • Am avut laringită înainte de Concert…, nu am putut cânta cum aș fi vrut…
  • Înțeleg, înțeleg… Oricum talentul a răzbit peste toate aceste mici piedici… Felicitări!
  • Am înțeles că scrieți romane.
  • Da scriu, pun întrebări…
  • Și dați răspunsuri…, nu-i așa?

A fost pentru prima oară când am văzut o undă de surâs pe acest chip.

Am vorbit preț de câteva minute bune. Am aflat lucruri minunate și lucruri triste. O, cât pot ascunde oamenii de lângă noi!!!

Iată câteva informații:

Vasile Chira

USR Sibiu 2 februarie 2018 Fără categorie 1

Vasile Chira (n. 7 noiembrie 1962 , Breb, județul Maramureș) , filosof, teolog, dramaturg, eseist, poet și prozator român, lector universitar la Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna”, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.Vasile Chira este de asemenea președintele Institutului de Studii-, Pluri-, Inter- și Transdisciplinare / Institute of Pluri-, Inter- and Transdisciplinary Studies (IPITS) și solistul grupului folcloric „Dacii liberi” din Maramureș.

Repere biografice:

După absolvirea primei trepte de liceu, frecventează cursurile Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca (1980-1985), continuându-si apoi studiile teologice la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Andrei Șaguna”din Sibiu (1986-1990). Urmează concomitent cursurile Facultății de Istorie și Filosofie, specialitatea filosofie (1992-1996) si ale Facultății de Litere, secția filologie clasică (1993-1996) din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca. Intre anii 1998 și 2000 frecventează cursurile Facultății de Litere, secția Română-Etnologie din cadrul aceleiași universități clujene. După susținerea licenței în filosofie (1996), face studii de doctorat în filosofie (1997-2003). In 2002 primește o bursă la Institutul Ecumenic, Bossey și Universitatea din Geneva (Graduate School). In martie 2004, devine Doctor în filosofie al Facultății de Istorie și Filosofie, specialitatea filosofie din cadrul Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

În anul școlar 1990/ 1991 este învățător la Școala generală din satul Breb, jud. Maramureș. Ulterior este profesor de limba latină la Liceul teoretic „Octavian Goga” din Huedin, jud. Cluj (1992-1993). În anul 1993 se angajează pedagog la Seminarul Teologic Liceal Ortodox Cluj-Napoca. Din anul 1994 până în 2001 va ocupa mai multe funcții în cadrul acestei instituții :profesor de istorie și limbi clasice (1994-1997), bibliotecar (1997-2001). În anul 1999 intră în învățămîntul universitar ca lector titular la Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea din Oradea (1999-2000), unde va preda limbile clasice (limba greacă și limba latină), dar și Istoria filosofiei.

În anul 2000 devine lector universitar titular la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Andrei Șaguna”, Universitatea ”Lucian Blaga”din Sibiu, unde funcționează până în prezent. Aici a susținut următoarele cursuri si seminarii: Istoria filosofiei (2000-2005); Filosofie creștină (2009-2010); Introducere în filosofie (2005-2016); Dicționar teologic și filosofic (2002-2005);Teologia istoriei (2002-2005);Filosofia istoriei (2002-2005);Mistică (2003/2004);Metodologia cercetării teologice (2007-2008);Propedeutică teologică și filosofică (2007-2008); Idei și curente ale culturii și civilizației europene (2006-2007); Sociologia religiei (2006/2007); Vulgata. Interpretări de texte (2008-2000); Septuaginta. Interpretări de texte (2009-2010); Teologia suferinței ( 2002-2005;2009-2010); Poetică religioasă /secția Teologie litere (2007-2008); Patristică și filosofie (Master secția Teologie sistematică, 2009-2010); Teologie și știință (Master secția Teologie sistematică, 2009-2010); Teologie si filosofie (Master Teologie sistematica, 2010-216); seminar Istoria filosofiei (2000-2016); seminar Limba latină (2000-2016); seminar Limba greacă (2000-2016); seminar Teologie socială (2007/2008); istoria și filosofia religiilor (Seminar anul III și IV licență + anul I și II Master Teologie sistematică ,în anul univ.2010/2011).

Între anii 2005 si 2007 este lector universitar asociat la Departamentul de Filosofie al Facultății de Jurnalistică, Univ. ”Lucian Blaga”, Sibiu unde va ține cursurile de Filosofie modernă (2005-2007), Filosofie analitică (2006-2007), Filosofia în secolul XX (2007-2008) sau seminarii precum Kant și Newton. Paradigmele modernității (2006-2007), Filosofie modernă (2005-2007) și Filosofie analitică (2006-2007).

Vasile Chira este membru al Uniunii Scriitorilor din România (din aprilie 2006). În campania pentru alegerile parlamentare din anul 2008 a candidat în calitate de candidat independent la Camera Deputaților.

Din martie 2009 până în iunie 2010 a moderat emisiunea „Regândim România” la postul de televiziune TV SIBIU.

Scrieri:

 

Scrisoarea unui bolnav de SIDA către Cer. Perspective medicale și teologice ale infecției HIV/SIDA, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1999

Homo interrogans (poeme), Ed. Dacia, 1999

Curs de limba latină pentru studenții facultăților de teologie Vol. I, Morfologia, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca, 2000

Jocul eonilor (poeme), Ed. Eikon, 2004

Requiem. Dialogul lutului cu Ființa, Ed. Eikon, 2005

O noapte cu Dumnezeu (poeme), Ed. Eikon, 2006

Dominantele gândirii cioraniene, Ed. Univ. „Lucian Blaga” Sibiu 2006

Curs de limba greacă veche Vol.I Morfologia, Ed. Univ. „Lucian Blaga” Sibiu 2006

Fragmentarium, Ed. Univ. „Lucian Blaga” Sibiu 2006

Nicanor și Secunda (tragedie în șapte acte), Ed. Eikon Cluj-Napoca 2007

Problema Transcendenței la Cioran, Ed. Univ. „Lucian Blaga” Sibiu 2007

Istoria filosofiei presocratice în 492 de capete, Ed. Univ. „Lucian Blaga” Sibiu 2007

Orologiul (roman), Ed. „Dacia” Cluj-Napoca 2010[10]

Prelegeri de filosofie, Ed. Univ. „Lucian Blaga”, Sibiu, 2010

Studii de pluri-, inter- si transdisciplinaritate, Ed. Univ. „Lucian Blaga”,Sibiu, 2012

Lecții de filozofie, Ed. Univ. „Lucian Blaga”, Sibiu, 2012

Limba greacă, Vol. II, Sintaxa propoziției, Editura „ASTRA Museum” Sibiu 2014

Limba latină, Vol. II, Sintaxa propoziției vol.II, Editura „ASTRA Museum” Sibiu 2014

Antologie de literatură patristică (selecția textelor,introduceri, traducere din lb. greacă și lb.latină, note și vocabular de Vasile Chira), Editura „ASTRA Museum” Sibiu 2014

Liber miscellaneus,Editura „ASTRA Museum” Sibiu 2014

Analitica existentială La Cioran/ Existential analytic for Cioran(Editie bilingva), Editura „ASTRA Museum”, Sibiu,2014

Maramureșul voievodal – spațiul ontologic originar al României, Editura „ASTRA Museum”, Sibiu,2017.

Frunza de neant(roman) – în curs de publicare;

Peştera umbrelor(parabolă în şase acte) – în curs de publicare;

Fuga din marsupiu (roman)- în pregătire ;

Leul (roman)- în pregătire ;

Un om în cer (roman)- în pregătire;

Dicţionar al graiului maramureşean.Aria subdialectală Mara – în pregătire;

Spitalul (roman) – în pregătire;

Căpuşa(roman)-in pregătire;

Academia(roman)-în pregătire;

Cartea întrebărilor.Scurt tratat de quidistică -în pregătire.

Peste 50 de studii și articole, publicate în reviste de cultură din țară și străinatate: Idei în Dialog,Dilema Veche, Castalia, Euphorion, Transilvania, Saeculum, Renasterea, Antropomedia, Verso, Telegraful Român, Transdisciplinary Studies,Cosmopolis.Revue de cosmopolitique, European Journal of Science and Theology, Revista teologică etc.

Premii, distincţii, afilieri:

Premiul revistei Luceafărul pentru creaţie literară, Festivalul “Armonii de primăvară”, Ediţia a XIV-a, Vişeu de Sus, Maramureş, 1992.

Membru in colegiul de redactie al revistei «Castalia» din Cluj Napoca (din 2003);

Profesor Bologna (ales in 2009 alaturi de alti 3 profesori de la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu;

Membru in colegiul de redactie al revistei «Antropomedia» din Sibiu (din 2010);

Membru al Asociatiunii Transilvane pentru Literatura si Cultura Poporului Roman ASTRA – din 2010.

Abilităţi :

– abilităţi organizatorice, de comunicare internă şi externă, abilitati de muncă în echipă, leadership, creativitate, inteligenţă discursivă, forţă retorică, persuasiune, eficienţă în condiţii de stres, initiativă şi motivaţie, spirit speculativ.

Aria de competenţă:

Filosofie (antică, medievală, modernă şi contemporană), filosofie comparată, filosofie patristică, epistemologie, hermeneutică, retorică, semiotică, logică, cosmologie, axiologie, ontologie, teologia şi filosofia istoriei, literatură romana si universala, limbi clasice (greacă şi latină), teologie,psihoterapie religioasă, consiliere existentială, metodologie pluri-, inter-si transdisciplinară.

 

HOBBY-uri: lectura, medicina, muzica clasică.

Sursa: http://uniuneascriitorilor-filialasibiu.ro/vasile-chira/

A scris piesa

Nicanor și Secunda, care a fost și interpretată pe scenă de studenții de la Teologie din Sibiu

Aici http://www.poezie.ro/index.php/screenplay/1767047/Nicanor_%C5%9Fi_Secunda

 

Sibiu – Capitală Universitară Europeană

Dragilor

zilele acestea, începând de astăzi 29 iunie şi până în 4 iulie, oraşul nostru, Sibiu,

sibiu3

devine Capitală Universitară Europeană.

Ne mândrim, în sensul bun al cuvântului, că Sibiul nostru drag primeşte încă o dată numele de “capitală internaţională”.

Numele de “capitală internaţională” a fost dat de către Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu care desfăşoară, conform informaţiilor aflate în ziarele locale, un program alcătuit din conferinţe, mese rotunde, şcoală de vară teologică, festival internaţional de poezie, reprezentaţii teatrale şi concert de muzică corală.

Deschiderea oficială a programului va avea loc astăzi, 29 iunie, la ora 9.30, în Sala Senatului din clădirea Facultăţii de Medicină de pe strada Lucian Blaga.

La deschidere sunt invitati, printre alţii, primarul interimar al Sibiului, Astrid Fodor, rectorul ULBS, prof. univ. dr. ing. Ioan Bondrea, directorul Departamentului de Relaţii Internaţionale şi Programe Comunitare al ULBS, Daniela Preda, vicepreședintele The University Network of the European Capitals of Culture (UneECC),William Chambers și Pierre YvesBrandt, membru în board-ul Asociației Internaționale pentru Psihologia Religiei.

Cu prilejul acestui eveniment, auzim de nume mari din ţară şi străinatate:
Horia Roman Patapievici, Dr. Sorin Bocancea, Dr. Mircea Diaconu, Dr. Daniel Şandru , Mihai Vakulovski , Dr. Radu Vancu, Dr. Liviu Papadima, Prof . Fadi Georgi (Liban ), Dr. Bin You (China) , Katja Perat (Slovenia ), Lucy K. Shaw (Marea Britanie), vas Diogo Pinto (Portugalia ), Alexandru Cozmescu (Moldova ).

Aseară, după vecernie, Părintele nostru Pr. Prof. dr. Vasile Mihoc,

ipr vasile mages

ne-a vorbit foarte frumos despre profesorul chinez Prof. Dr. BinYou (Beijing) şi ne-a invitat să-l ascultăm marţi la conferinţa ce o va susţine acest profesor renumit la Facultatea de Teologie.

Orarul evenimentelor:
Luni, 29 iulie, Ora 09.30
Deschiderea oficială ”SIBIU – CAPITALĂ UNIVERSITARĂ EUROPEANĂ”
Locul de desfășurare: Sala Senatului, Facultatea de Medicină

Participă:
Prof.univ.dr. ing. Ioan Bondrea-Rector
Primar Interimar Astrid Fodor
Preda Daniela
William Chambers- Vicepresedinte UneECC
Brandt Pierre Yves-Elvetia

Ora 11.00
Masa rotundă Sibiu – Capitală Culturală Europeană/ Capitală Universitară Europeană (2007-2015)

Locul de desfăşurare a evenimentului: Sala Senatului ULBS
Invitat special : William Chambers (Vicepreședinte, Liverpool Hope University)

Ora 18.00
Colocviile de Critică „Transilvania”, ediția a XII-a, cu tema: Local/ național/ internațional/ global
Participă: Horia Roman Patapievici (filozof), prof.univ.dr Sorin Bocancea (politolog), prof.univ.dr. Mircea A. Diaconu (critic literar), prof.univ.dr Daniel Șandru (politolog), prof.univ.dr. George Bondor (filozof), Mihai Vakulovski (scriitor), Petronela Rotar (scriitor), prof.univ.dr. Gheorghe Manolache (critic literar), Alex Goldiș (critic literar), conf.univ.dr. Mioara Anton (politolog), prof.univ.dr. Andrei Terian (critic literar), conf.univ.dr Radu Vancu (scriitor), conf.univ.dr. Dragoș Varga (critic literar), conf.univ.dr Dragoș Dragoman (politolog), lector dr. Bogdan Gheorghiță (politolog), prof.univ.dr. Liviu Papadima (critic literar) prof.univ.dr Gheorghe Manolache (critic literar)
Biblioteca Județeană „ASTRA”, Sibiu, corp A, Sala de Festivitati

ORA 18.00
Conferință Horia Roman Patapievici- Sala festiva a Bibliotecii Astra

Ora 17.00
Debutează prima ediție a Școlii Internaționale de Vară „Teologia contemporană în context global și ecumenic”

Locul de desfășurare: Facultatea de Teologie
Arhid. Prof. Ioan I. Ică (Sibiu) prezintă lucrarea „Canonul teologiei în dezbateri contemporane -teismul canonic al lui William J. Abraham și noua perspectivă a lui N. T. Wright

Marți, 30 iunie

Școala Internațională de Vară „Teologia contemporană în context global și ecumenic”
Locul de desfășurare: Facultatea de Teologie

sibiu-fac-de-teologie-crt-interioara-01
8.30 – 12.00 Pr. Prof. Fadi Georgi (Balamand): „The Legacy of Patristic Thoughts in 21st Century”
14.00-17.30 Prof. Dr. BinYou (Beijing): „What Christianity can learn from Confucian Reading of Scripture?”

Ora 11.00
Colocviile de Critică „Transilvania”, ediția a XII-a
Masă rotundă cu tema Cuvintele și puterea în comunism și post-comunism
Moderatori: Dragoș Varga, Sorin Bocancea
Prezentări de carte
Locul de desfășurare: Librăria Habitus

Ora 18.00
Masă rotundă cu tema Scriitorul și puterea
Moderatori: Radu Vancu, Mihai Vakulovski
Prezentări de carte

Miercuri, 1 iulie
ora 19:00
Festivalul Internațional de Poezie Studențească, ediția I
Locul de desfășurare al evenimentului: Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, str. George Barițiu, nr. 5-7

Serie de lecturi publice care va reuni poeți aflați la început de drum și autori consacrați, din țară și din străinătate. Participă: Katja Perat (Slovenia), Lucy K. Shaw (Anglia), Diogo vaz Pinto (Portugalia), Alexandru Cosmescu (Republica Moldova), Vlad Drăgoi, Andrei Doșa, Vlad A. Gheorghiu, Deniz Otay.

Școala Internațională de Vară „Teologia contemporană în context global și ecumenic”
Locul de desfășurare: Facultatea de Teologie
8.30 – 12.00 Prof. Dr. Pierre-Yves Brandt (Lausanne): „Integration of spirituality in hospital care systems: Comparison of models of spiritual care in Europe and North America”
14.00-17.30 Pr. Prof. Jean Boboc (Paris) : „Zigotul si Duhul Sfânt”

Joi, 2 iulie
Ora 12.00
Masă Rotundă Interdisciplinară, cu tema: Identitățile Naționale în Noul Context Global
Locul de desfăşurare a evenimentului: Aula Avram Iancu, Facultatea de Litere și Arte, blvd. Victoriei, nr. 5-7, Sibiu
Dezbatere la care participă membri titulari ai Academiei Române având titlul de doctor honoris causa ai ULBS.

ora 19:00
Festivalul Internațional de Poezie Studențească, ediția I
Locul de desfășurare al evenimentului: Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, str. George Barițiu, nr. 5-7
Serie de lecturi publice care va reuni poeți aflați la început de drum și autori consacrați, din țară și din străinătate. Participă: Luna Miguel (Spania), Lieke Marsman (Olanda), Sam Riviere (Irlanda de Nord), Oscar Bruno d’Artois (Statele Unite ale Americii), Alex Văsieș, Radu Nițescu, Ștefan Baghiu,

ORA 19.00
„Kathie și hipopotamul” de Mario Vargas Llosa (regia: Larisa Nuțescu)
Locul de desfăşurare a evenimentului: Studioul de Teatru CAVAS al Facultății de Litere și Arte.
Spectacol de teatru jucat de studenții de la Departamentul de Artă Teatrală al Facultății de Litere și Arte.

Școala Internațională de Vară „Teologia contemporană în context global și ecumenic”
Locul de desfășurare: Facultatea de Teologie

8.30-13.00 Simpozionul „Religie, antropologie, bioetică. Contribuția latinității în context global”(organizator Conf. dr. Sebastian Moldovan/Sibiu)

14.00-17.30 Pr. Prof. Nicolae Chifăr (Sibiu) : „Icoana – fereastră spre cer într-o societate dependentă de imagini deformate/pervertite”

Vineri, 3 iulie
ORA 10.00
Debutează Conferința Internațională „Reconstruind Latinitatea”: Abordări Interdisciplinare și Transdisciplinare, ediția a II-a, cu tema Latinitate și Globalizare
Locul de desfăşurare a evenimentului: Aula Magna a ULBS – Facultatea de Medicină (sesiunile plenare) și Centrul de Reuniune Academică (sesiunile în panel).
Sesiune in Plen
Alegre de la Rosa Olga María -Tenerife/Spania
Telleri Fausto – Bologna/Italia
Vallespir Soler Jordi – Palma de Mallorca/Spania
Fiorucci Massimiliano – Roma/Italia
Workshop-uri:

Joi, 2 iulie 2015, 11.00 – Reziliența urbană pentru dezvoltare sustenabilă (Alessandro Attolico, Valentin Grecu, Silviu Nate) -Facultatea de Științe Socio-Umane

Joi, 2 iulie 2015, 13.00 – Reţele de oraşe universitare în contextul zilelor latinităţii (Francesco Scorza, Silviu Nate)- Facultatea de Științe Socio-Umane

Joi, 2 iulie 2015 08.30-17.00- Religie, antropologie, bioetica. Contribuția latinității în context global- Facultatea de Teologie, str. Mitropoliei, nr. 20, Sibiu

Vineri, 3 iulie 2015,

15.00 – Științele educației în contextul latin (Ioan Leș – Sibiu/România; Călina Jugastru – Sibiu/România; Daniel Mara – Sibiu/ România; Elena – Lucia Mara – Sibiu/ România; Stefano Contini – Sassari/Italia; Giuseppe Gesuino Fara -Sassari/Italia; Jordi Vallespir Soler -Palma de Mallorca/Spania; Mercedes Morey López – Palma de Mallorca/Spania; Fausto Telleri – Bologna/Italia; Olga María Alegre de la Rosa – Tenerife/Spania; Manuel Avelino Pestano Pérez -Tenerife/Spania; Massimiliano Fiorucci – Roma/Italia) – Centrul Latino-American – Facultatea de Drept, str. Calea Dumbrăvii, nr. 34, Sibiu

Sâmbătă, 4 iulie 2015,

ora 10.00- Tradiţia umanistă în culturile latine (Dumitru Chioaru Sibiu/România; Mihai Iovănel – Bucuresti/ România; Adina Dinițoiu – Bucuresti/ România; Andreea Goldiș – Cluj/ România; Mirela Ocinic – Sibiu/ România; Andrei Terian – Sibiu/ România; Simina Terian – Sibiu/ România;Eva-Nicoleta Burduşel – Sibiu/ România; Ioana Ciocan – Sibiu/ România) – Centrul de Reuniune Academică, str. Banatului, nr. 6, Sibiu

ORA 18.00
„Atelier/DOC” (regia: Bogdan Georgescu)
Locul de desfăşurare a evenimentului: Sala Studio a Casei de Cultură a Sindicatelor.
Spectacol de teatru compus și jucat de studenții de la Departamentul de Artă Teatrală al Facultății de Litere și Arte, sub coordonarea regizorului româno-american Bogdan Georgescu.

Școala Internațională de Vară „Teologia contemporană în context global și ecumenic”
Locul de desfășurare: Facultatea de Teologie

8.30 – 12.00Pr. Prof. Daniel Buda (Sibiu/Geneva): „Noile prioritati de cercetare ale Comisiei pentru Credinta si Constitutie”

18.00-20.00 Simpozionul „Media, moralitatea și veridicitatea” (organizator Prof. Dr. Stefan Tobler/Sibiu)

Sâmbătă, 4 iulie,
ora 19 :00
Concert de Muzică Corală Românească
Locul de desfăşurare a evenimentului: Sala „Thalia”.
Concert realizat prin implicarea Corului Facultății de Teologie, condus de Pr.prof. Sorin Dobre si cu participarea tenorului Vlad Miriță și a actorului Florin Coșuleț. ”Mi-e dor…”, lait motivul in jurul caruia se va creiona concertul, dorește să reunească sub forma cântecului cele mai înalțătoare emoții și trăiri.
(Programul l-am preluat de aici
http://sibiu100.ro/educatie/47277-din-29-iunie-sibiul-devine-capitala-universitara-europeana/