Arhive etichetă: familie

Cum le-am făcut poftă copiilor de… legume crude?

Salutare, dragi mămici și tătici de copii voinici!

Zilele acestea, am trăit o mare bucurie pe care doresc să v-o împărtășesc..

Ani la rând, m-am tot chinuit să „înfund” în copii legume crude… Un chin. Cu cât insistam să mănânce legume crude, cu atâta se moftureau sau se mârâiau mai tare…

Obosisem…

A fost un timp în care le-am lăsat în „plata Domnului…”.

În cele din urmă, m=am îndurat să aplic și metoda sugerată de Omu meu.

Am început să mâncăm noi doi legume cu poftă, fără a le pregăti și lor…

IMG_20150220_083504

Ba mai mult, am început a decora farfuriile…

Aici este pastă de urzici cu leurdă și semințe de bostan (dovleac) decorată cu rondele de morcov și feliuțe de ridiche roșie:

IMG_20150220_082858

Și ca să fie și mai hazlie treaba, am halit un ochi…

IMG_20150220_082912

Amuzament general!

Pe dată s-au pornit pe mâncat.

În seara aceea, am mâncat atât de multe legume crude, ca niciodată și cu cât de multă plăcere. Se întreceau să-și decoreze farfuriile și sandvișurile…

IMG_20150221_081001

IMG_20150221_080623

Am bucătărit împreună… și am cocărit:

Mucenici

IMG_20150209_204112

IMG_20150209_204139

Plăcințele cu dulceață și fulgi de cocos:

IMG_20150218_094543

În plin martie, ne-am desfătat cu o bunătate de devleac dulce ca mierea…

 

Fundițe din făină integrală cu brânză de soia…

IMG_20150213_175320

Am descoperit și laptele de susan negru integral…: O bunătate bună de tot!

IMG_20150216_071557

Ș-apoi, cu asemenea bunătăți, ce putem să facem decât să… înflorim:

IMG_20150223_092214

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Îmbrățișări cu bucurie!

Minunea unui dram de empatie pentru soțior/soțioară

Dragii mei dragi, bucurie!

Aseară, am trăit o minune în relația cu soțiorul meu minunat, pe care Doamne mi-l descoperă tot mai minunat pe zi ce trece…

Pentru că vă iubesc… (O, Doamne, oare ce simt acum când scriu e iubire? Știți, dragilor, minunaților, scumpilor, eu n-am iubire, am doar egoism…, iubirea e darul lui Dumnezeu, pe care Îl tot implor să reverse și peste mine și în mine o picătură din iubirea Sa și să-mi deschidă inima, căci El tot timpul revarsă iubire peste noi, peste toți, dar eu, plină fiind de mine, unde să intre iubirea divină???) m-am gândit să o împărtășesc cu voi, căci, vă știu suferința unora dintre voi în privința relaționării în cuplu… O, cât de cumplită e suferința singurătății în doi…, dar Mare-i Dumnezeu!

Aseară, am simțit așa o ceva, privindu-mi Omul care se afla pe scenă…A fost un dar minunat, o încredințare că tot ce se spune prin cărțile minunate, pe care le tot citesc în ultima vreme, sunt adevărate… Privindu-l, am simțit că mă bucur cu adevărat de reușita lui, că o trăiesc dimpreună cu el, mai ales când l-am auzit că reușita îi aparține lui Doamne…

Te căsătorești cu alesul inimii, cu iubitul vieții tale. Petreci vremea de grație și după, constați că e altfel, că are alte „hobby-uri”, alte perspective și alte vederi… Tendința e să te căpoșezi…, să rămâi acolo închis în albastrul tău…, în netoșeniile tale adunate cu atâta înfrigurare… Dar vine vremea, când îți dai seama cât de mult pierzi rămând cu ale tale.., în ale tale.. și cu darul lui Doamne, alegi să te deschizi, încercând să intri în papucii lui (ei), chiar dacă sunt atât de largi (sau mici) și te sperii…

Încerci să-i acorzi un dram de empatie, să vezi din punctul lui (ei) de verdere, să trăiești sincer reușita și iată minunea se întâmplă, inima ta se lărgește și el (ea) e în tine și tu în el (ea)…și uite așa se adeverește că „în spatele unei femei puternice e un bărbat puternic” și invers…

Și cât de minunat e, Doamne să fie așa!

Îndrăzniți!

Vă îmbrățizez cu drag mult, mult. Curaj! E nădejde…, chiar dacă trebuie să te ostenești vreo 15 ani pentru o relație reușită, dar merită!

(EMPATÍE s. f. 1. (Fil.) Formă de intuire a realității prin identificare afectivă. 2. Tendință a receptorului de a trăi afectiv, prin transpunere simpatetică, viața eroilor din opere literare, filme etc. – Din fr. empathie, engl. empathy.)

Am pierdut încă un om drag!

Dragii mei dragi,

nu știu voi cum sunteți, dar eu tare mă mai atașez de oameni și mai ales de oamenii care mi-au oferit un ajutor real atunci când am avut nevoie. Așa s-a întâmplat cu o doamnă doctor.

Pe doamna doctor despre care ste vorba aici am cunoscut-o în urmă cu peste zece ani. Am dat de ea într-o noapte când am alergat cu fetița cea mare la urgență. După câteva experiențe mai puțin plăcute cu medici pediatri în disperarea noastră de părinți tineri, iată de data asta am întâlnit un medic altfel. Deși era noapte târzie, doctorița aceasta ne-a vorbit atât de cordial, ne-a lămurit și ne-a dat alternative; ne-a ajutat să ne ridicăm deasupra fricilor și ne-a salvat copilul de șirul de antibiotice lunare….

Anii au trecut. Puiul nostru a crescut, au venit încă alți doi pui. În toți acești ani, am tot vorbit la telefon cuaceastă doamnă doctor. Îmi plăcea s-o sun de ziua onomastică a fetiței dumneaei. Anul trecut, am sunat din nou, dar n-a răspuns nimeni… M-am tot gândit la ea… Mi-era dragă doctorița aceasta, cum rar mi se întâmplă să-mi fie dragă vreo doctoriță!

În seara aceasta, mă aflam la Spitalul de copii cu mijlocia mea, cu Pantelimona, ca să primească ajutor pentru a-și ține spatele drept și doctorul s-a mirat de numele ei și a spus: ”Pantelimona?! Ce nume rar!…”.  În acel moment, așa dintr-o dată, mi-am adus aminte de mirarea doamnei doctor, despre care am povestit mai sus, când a văzut fișa Pantelimonei imediat după ce am născut-o. Ea mi-a spus atunci: ”Vai, ce nume i-ai pus!”. Desigur, i-am spus povestea numelui, cum Sfântul Pantelimon ne-a salvat prunca și că eu am încredințat-o lui s-o păzească toată viața. I-am povestit acelui doctor, fără să-mi dau seama de ce fac asta, faza cu mirarea doamnei doctor… Atunci, doctorul mi-a spus:” Oare știți că a murit? ??? ”.

Am rămas fără grai… Nu știam. Și nici nu credeam că poate fi adevărat. Era tânără, avea în jur de 45 de ani… și era așa plină de viață de fiecare dată când o vedeam. Era imposibil să moară. Îmi aduc aminte de o întâlnire la bazinul de înot când a venit s-o ia pe fiica ei… Deși era ora 19, nu am văzut la ea nicio urmă de oboseală din aia în care respingi discuțiile… O priveam cu cât drag o ajuta pe fiica ei să se îmbrace…, cum se apleca în toată măreția ei și cu toate acele podoabe și în acea ținută elegantă….

Dar acum, Doamne, ea a murit…, a plecat… Nu-mi vine să cred! Refuz să cred asta.

Am ajuns acasă și i-am povestit soțului…., apoi am căutat pe internet despre ea… , să mă conving că e adevărat că a murit. Am găsit-o în lista medicilor de la Spital… și într-o listă de întâlnire cu colegii la 25 de ani de la absolvirea liceului.  Doar atât….. Nicio poză, niciun comunicat de presă, niciun rând despre ea….

Am sunat pe cineva care o cunoștea mai bine și mi-a spus că într-adevăr doamna doctor a murit anul trecut, în toamnă, căci avusese probleme cu ficatul… Așadar, doamna doctor pediatru, doctorița mea de nădejde, nu mai este, n-o s-o mai aud, n-o s-o mai văd, dar o să-i păstrez amintirea și recunoștința!

Această veste m-a provocat la meditație…, la multă meditație…  mai ales că am visat-o aseară și pe mama, care e moartă de 4 ani… și care în vis înviase și mă luase de mână și pluteam…. și pentru prima dată am simțit atât de profund dragostea ei de mamă…. și cum m-a mângâiat pe obraz….

Și mă gândesc acum: Da, oricând pot muri… Dar durerea mea nu e că voi muri, durerea mea e că nici n-am apucat să trăiesc…., să trăiesc cu adevărat din toată inima, fără să mă las dominată de frici și îngrijorări…

O doamna doctor! Ce-i viața asta? După atâta faceri de bine, la atâțea oameni, ce imagine aveți acum? Cine-și mai amintește de dumneavoastră? Familia, da familia! Și restul?

Veșnică să vă fie pomenirea! Dumnezeu să vă ierte!

Mai dragilor, de-o fi să mor așa, pe nepusă masă, să mă pomeniți în rugăciunile voastre, căci dragostea e mai puternică decât frica și deschide cerul.

Pomeniți-o și pe doctorița care mi-a deschis și alte perspective asupra tratării bolilor copiilor…. Mulțumesc

 

Rețeta fericirii soției

Salutare pe picior de plecat la mare!

Dragilor, nu v-am mai scris de multicel… Cred că mă înțelegeți… program încărcat, treburi multe….

Azi am ”prins” un pic de timp să vă împărtășesc ceva de suflet. De ceva vreme, mă preocupă iubirea…. de-a lungul vieții mele, mi-am pus tot felul de întrebări în legătură cu viața minunată trăită în iubire și iertare și am aflat o sumedenie de lucruri faine, de dorit și de întrebuințat. Nu de mult, am aflat și eu, în sfârșit, că iubirea este cheia trăirii unei vieți sănătoase pe toate planurile.

Întrebări precum ”Ce este iubirea?” sau ”Cum să înțeleg porunca să-l iubești pe aproapele ca pe tine însuți” m-au frământat ceva vreme.de o bună bucată de timp, am renunțat să înțeleg și m-am angajat la iubit, ca și cum aș avea iubire. Și L-am rugat și-L rog mereu pe Doamne să-mi dea iubire și mai ales iubire pentru cei ai mei, ăștia din maximă apropiere, care mă calcă frecvent pe bătătură. Dar să știți că am avut de lucru și cred că o să mai am de lucru cu iubitu ăsta.

Să vezi fază. Într-o superbă zi, în timp ce mă întorceam cu soțiorul meu de la cumpărături, mă apuc să-mi exprim mirarea că rochița aia, ce semăna mai mult a pijama, de la SH, costase înainte de reducere, vreo 35 de lei… !!!??? El, nimic, eu continui: Dar de, era de firmă….! La care al meu soțior, răspunde: Fă tu una mai bună, înainte să exprimi judecăți de valoare!

Mamă, ce m-am înfuriat! Că de ce-mi spune asta, căci eu nu avusesem niciun gând de judecată, ci pur și simplu mă miram. Am reacționat foarte urât, i-am spus cuvinte grele, reproșându-i că lui niciodată nu pot să-i povestesc nimic, că ….., că… În fine, soțiorul meu atinsese ceva acolo din adânc, ceva ce nu-i convenise egoului și s-o dus iubirea, am intrat pe altă pantă și am început să mă rostogolesc și să scot flăcări pe nări…. aveam o stare cum nu mai avusesem de mult. Pur și simplu fumegam de furie. Mi-a trebuit ceva vreme să ies din starea aia. Și iată cum am ieșit: mi-am luat un ”time out” și am început să cujet îndelung , să-mi analizez lăuntrul și am descoperit că acele cuvinte nu au fost spuse din iubire și că Doamne îmi vorbise prin soțiorul meu. Astfel, m-am trezit mulțumindu-i soțiorului meu pentru lecția ce tocmai mi-o administrase. Am învățat că acele ”nevinovate” povești ascund de fapt dispreț față de semni, nemulțumiri, invidii…, că de fapt mesajul transmis era: ”ui alții cum câștigă bani pe sama proștilor care cumpără….”

Da, mare lucru e iubirea! Iubirea nu vorbește de rău, nu judecă, nu disprețuiește….  și am cerut atunci Domnului să-mi dea iubire pentru toți oamenii și pentru ai mei….și smerenie și înțelepciune.

Nu putem trăi fără iubire. Rezistăm așa ceva vreme, dar la un moment dat, ceva se rupe. E bine să fim atenți la relațiile cu cei apropiați.

Zilele acestea, am auzit o poveste a unui domn, care după 25 de ani de căsnicie, a divorțat și s-a recăsătorit, pe motiv că prima soție nu-l mai iubea. L-a iubit un pic la început, apoi l-a neglijat. El a răbdat până ce au crescut copiii și apoi, pe la 50 de ani, a divorțat. Și eu, auzindu-l, am făcut ochii cât cepele și mi-am zis: treaba asta cu iubitu e foarte serioasă!

Așadar, dragi soțioare, dacă vreți să dobândiți orice doriți, iubiți-vă soțiorii non-stop, en-gros și en-detail, învățându-i pe soțiorii voștri iubirea, nu așteptând să v-o dea ei, căci ei n-o au, ci au nevoie de iubirea noastră. Și dăruind, dobândim cu… dobândă!

Iubirea se cultivă mereu. Soții au nevoie de atenția noastră, a soțiilor. Nu avem scuze că avem copii. Să ne facem timp și pentru soți. În fond și la urma urmei,iubindu-ne soții, e spre binele nostru. Ce zic bine, e spre fericirea noastră.

Soții cu care ne căsătorim sunt aceleași persoane și la 50 de ani…., cu aceeași nevoie de iubire și atenție. Îi drept că e nevoie de oleacă de nevoință, căci dragostea mai vine și …..iubind.

E adevărat că, uneori, unii soți sunt imposibil de iubit. În acele momente imposibile, acele momente de încercare a iubirii, să chemăm pe Vistierul bunătăților să reverse darurile Sale peste noi, să reverse iar și iar harul Nunții care ne ajută să ne iubim soțiorii și copilașii. Altfel, creăm atâta suferință la atât de mulți copilași. Din cauza egoismului adulților și a comodității lor suferă niște sărmane ființe nevinovate. Și e păcat. Odată ce am iubit un suflet să-l lăsăm oare de izbeliște și să căutăm iubire pe aiurea? Dar știți ce am observat (și din ce mi-a zis și acel domn), că a doua soție sau al doilea soț e mai rea decât prima, dar oamenii se iluzionează că sunt liberi să aleagă….

Iar unii aleg să petreacă împreună până la adânci bătrânețe, așa ca acești soți minunați pe care i-am cunoscut de curând.

IMG_20160531_183235

si un material fain despre soti

http://vremurivechisinoi.blogspot.ro/2014/05/barbatul-trebuie-sa-fie-foarte-barbat.html

 

Marto, Marto, te silesti si te ingrijesti de multe, dar un singur lucru trebuieste…!!!

Dragii mei dragi,

astazi este o mare indoita sarbatoare pentru noi.

Multumesc Domnului si Maicii Domnului ca ne-a ajutat sa traim si anul acesta aceasta zi a praznuirii Sfantului Acoperemant al Maicii Domnului, zi de mare binecuvantare pentru familia noastra!

La Sfanta Liturghie, parintele a citit Evanghelia inchinata sarbatorii, Evanghelia binecunoscuta despre cele doua surori, Marta si Maria.

In timp ce ascultam Evanghelia, am trait adevarul cuvintelor Domnului, Care a spus ca Maria partea cea buna si-a ales, care nu se va lua de la ea.

Timp de multi ani, m-am straduit sa marchez aceasta zi cu invitatii si masa mare… Invitatii au venit, daca i-am chemat…, dar apoi, cand nu i-am mai chemat anume, nu si-au mai amintit de acest eveniment…, vazandu-si fiecare de ale lor.

Lepadand obiceiurile lumii, simplificand lucrurile si venind la Doamne, bucuria a ramas cu noi si parca mai ieri l-am auzit pe parintele Ioan rostindu-ne numele in cadrul rugaciunii de multumire pentru binefacerile primite.

Si cel mai minunat in toata lucrarea asta este ca cei dragi, pe care m-am chinuit atatea ani sa-i strang langa noi in aceasta zi, desi astazi sunt care incotro…., unii in Germania, iar altii pe aiurea, erau acolo, in inima mea si in comuniunea aceea de har.

Ooo, cat de neputinciosi suntem, Doamne! Caci a trebuit sa treaca atata amar de vreme ca sa inteleg si eu toate acestea…!!!

Cat este de minunata, Doamne, vietuirea cu Tine, in Duhul Sfant!

Si ce bune au fost toate: si Cina Ta si prinoasele binecuvantate, (bunatatile toamnei: prunele, merele, perele, miezul de nuca si painica integrala), care au intrecut orice tort si orice alte preparate sofisticate!

Multumesc! Multumesc! Multumesc, Doamne al meu minunat, (ca ai ascuns acestea de cei priceputi si le-ai descoperit copiilor – cum s-a citit azi in Evanghelia a doua…)

Maicuta Domnului

Acoperamantul_icoana_75dpi

sa ne acoperi si de acum incolo cu Sfantul Tau Omofor (Acoperamant)!

Multumim!

P. S: Am recitit astazi (3 octombrie 2017) aceste randuri.

Anul acesta, fetita noastra cea mare ne-a facut un mare dar de ziua noastra, ne-a aranjat un week-end la Oasa.

Ce trairi, ce momente incarcate de dar !!!

Am luat parte la doua zile pline de impreuna traire cu obstea. Sambata de la Ora 3 dimineata si pana seara la 12 am fost impreuna, la rugaciune si la lucru, la scos cartofi si la masa pe camp, iar apoi la priveghere… Toate incheindu-se cu Sfanta Liturghie de duminica, 1 octombrie 2017, in timpul careia am puratat un costum popular, unul din zecile de costume purtate de zeci de tinere credincioase…

Multumiri pentru tot si pentru toate!

DSC_2343

CARTEA MĂ BUCUR CĂ SUNT FEMEIE – cuprins şi text copertă

Din cuprinsul cărţii

Mă bucur că sunt femeie

coperta

INTRODUCERE
O carte pentru femei, şi nu numai
Cine sunt eu, Doina Blaga?
Un loc numai pentru Doamne
Folosul „încercărilor”
Lumea are nevoie mai mult de martori ai bucuriei, decât de profesori
De ce am scris această carte
Scrisoare unei prietene ce se află în mare depresie
Hristos e singura bucurie posibilă
Dar ce este bucuria?
Suntem chemaţi la bucurie!
PARTEA I: MOŞTENIREA
Asta-i soarta mea?
Fată, nu băiat
Copilăria
Dodoşelu’ lu’ tata
Viaţa mamei m-a marcat mult timp
Cărţile (bune) au fost salvarea mea
Una dintre „marile” suferinţe ale copilăriei mele
Prima mea carte
Adolescenţa
Plecarea la Şcoală departe de casă
Complexul de inferioritate
Studenţia
Nunta
Naşterea de copii
Istoria se repetă: fată, nu băiat
Groaza de copii mulţi. Pierderea de sarcină
PARTEA II: DRUMUL SPRE VINDECARE
Terapia prin alimentaţie
Lupta cu apucăturile
Simplificarea lucrului din bucătărie
Terapia prin iertare
Seminarul Să ne vindecăm iertând
Cum am lucrat Seminarul iertării
Cum am făcut prima dată Liturghia iertării
Vindecarea relaţiilor
Iertarea tatălui
Iertarea şi acceptarea mamei, aşa cum a fost
Ultima scrisoare către mama
Comuniunea cu cei adormiţi
Urmările codependenţei. Ruperea lanţurilor.
Acceptarea
Trupul meu e minunat
Să inspirăm bucurie fetiţelor noastre
Iertarea – unica modalitate de a putea trăi sănătos dimpreună cu ceilalţi în aceste vremuri

PARTEA III-A: SUNT FEMEIE A VREMII MELE

(Femeia şi provocările contemporane)
Şcoala nu ne (mai) asigură viitorul
Iluzia unui post de titular
Am acceptat să stau cu copiii acasă
O nouă provocare: carnetul de şofer
Teoria franceză: Trei copii, nu doi
M-am născut din nou cu copiii mei
De la angajat la … „liber cugetător”
Antreprenoriat feminin
Planul de afacere
Premiul
Viitorul (mi-)e scris în cărţi
Fă bani cu pasiunea ta!
Proiectul Îndrăznesc să trăiesc sănătos
Deprinderea unor abilităţi şi cunoştinţe noi
Care e misiunea mea pe pământ?
PARTEA IV: IATĂ EU ŞI PRUNCII PE CARE MI I-A DAT DUMNEZEU
Copiii mei
O tehnică extraordinară
De ce mă mâniam pe copii?
Copiii ne simt vibraţiile
PARTEA V: SOŢIORUL MEU, MINUNEA MEA
Soţiorul meu, minunea mea!
Valoarea expresiei „te iubesc”
Cum distingem dragostea (eros) de multitudinea de dorinţe?
Îmi permit să nu fiu perfectă
Ce faci când îţi vine să pleci departe?
Depind în totalitate de Domnul
Maica Domnului este modelul nostru desăvârşit

PARTEA VI: EU ŞI PRIETENELE MELE MAI TINERE
Vino la biserică aşa cum eşti
Femeia creştină înoată contra valului
Să învăţăm să ne vedem de treaba noastră!
Femeile sunte daruri făcute bărbaţilor
Ascultarea de bărbat nu anulează libertatea femeii?
Nu te lega de oameni sau de lucruri, ci de Doamne
Ordinea lucrurilor şi a vieţii noastre
Libertatea întru ascultare
Cariera
Femeie a lui Dumnezeu vs. „femeie de succes” / „femeie de afacere”
De ce preferă femeile să lucreze în afara casei, a familiei?
„Avem a fi ceea ce suntem!”
Femeia e chemată să dăruiască ceea ce n-are
Bărbatul şi femeiea: Masculinitatea şi feminitatea
Stăpânirea şi supunerea în cadrul familiei
Influenţa trupului asupra sufletului
Maternitatea este esenţa feminităţii
Supunere în Hristos vs. Emacipare
Adevărata libertate
Îngăduiţi-vă unii pe alţii!
Pentru prietena mea care aşteaptă să se mărite
Alegerea soţului
Alegerea e o limitare
Cu cine te căsătoreşti când te căsătoreşti?
Te căsătoreşti cu un om (urmaş al lui Adam), cu un bărbat, cu un soţ, cu o persoană
Exerciţiul tăcerii
Lăsarea părinţilor (ruperea)
Să-ţi vezi soţul aşa cum îl vede Dumnezeu
Ce este căsnicia?
Căsnicia fericită se construieşte
Subtila distrugere a maternităţii
Să privim la înaintaşele noastre
Mă bucur că sunt femeie! Creatorul nu a greşit când „m-a proiectat”
Femeia: ajutor potrivit pentru bărbat
Căsnicia şi cariera
Ce anume face o căsnicie să funcţioneze?
Autoritatea
Lepădarea de sine-despătimirea
Sunt binecuvântată şi bucuroasă
Ce te împiedică să fii bucurie?
Oamenii au nevoie de bucurie
Îndrăzneşte să trăieşti autentic!

PARTEA VII: LA ŞCOALA LUI DOAMNE
La Şcoala bucuriei lui Doamne
La Şcoala bucuriei lui Domne cu maica Siluana
Cum am cunoscut-o pe maica Siluana
Lepădarea moştenirilor
Să lepădăm „cele ale copilului”
Bucurie vs. Entuziasm
Cum transformăm stările noastre psihologice în stări duhovniceşti?
De ce nu ne bucurăm
Secretul bucuriei
Cine îmi fură bucuria?
Judecarea semenului, vorbăria, invidia, bârfirea
Patima lăcomiei pântecelui
La şcoala lui Doamne cu Părintele meu
Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos
Nu Dumnezeu este autorul răului
La Şcoala lui Doamne învăţ toată viaţa

TEXTUL DE PE COPERTĂ:

Mă bucur că sunt femeie!
Mă bucur că m-am născut femeie!
M-am născut în mare grabă cu-n dor nespus de viaţă şi de bucurie.
M-am născut să trăiesc bucuria, să fiu bucurie.
Dar la un moment dat, am pierdut bucuria.
Bucuria s-a ascuns.
Şi atunci viaţa mea nu mai avea sens fără ea.
Am ajuns, cum s-ar zice la un impas.
Şi am întrebat pe Doamne:
„Doamne, unde s-a ascuns bucuria?
O vreau! O caut! Nu pot să trăiesc fără ea!
Şi atunci mi s-a mai dat o nouă şansă,
o nouă chemare:
„Vino să iei bucurie! Ea este aici, înăuntrul tău!”
Şi am răspuns chemării
şi am aflat din nou bucuria,
Pe care vreau s-o împart cu tine, draga mea prietenă-femeie.
Dacă, cumva, şi tu ai pierdut bucuria şi o vrei înapoi,
Domnul îţi spune şi ţie: „Vino să iei bucurie”!
Îndrăzneşte!
Hristos a înviat, bucuria mea!

Căsătoria se cultivă – precum maiaua pentru pită

Dragii mei astăzi doresc să continui ce n-am apucat să gat ieri..
Sunt mereu pe fugă…
Vorbeam despre cultivarea relaţiilor dintre soţi.
Spuneam ieri că o căsătorie ca să fie „reuşită” are nevoie de susţinere zilnică că altfel se distruge.
Acum nu se mai căsătoreşte nimeni cu forţa, „că aşa o zis tata”…, ci fiecare alege, de bună voie şi nesilit de nimeni, cu cine să călătorească pe calea vieţii.
La început există „un ceva” care te atrage către celălat, către el, către soţ su către ea, fie ceva fizic, fie ceva spiritual, dar cu timpul acel ceva se diminuiază sau dispare şi la un moment dat te poţi mira cine o fi acesta cu care împarţi camera.
Cine este „colegul de cameră”?
Surprinzătoare întrebare, aşa-i?
Uneori ai impresia că nu te ştii cine eşti tu, d-apoi cine e celălalt.
Celălalt e o taină pe care n-o poţi descoperi decât întru Cel Care destăinuie tainele.
M-am căsătorit de dragul soţiorului meu. I-am intuit minunăţia sufletului şi i-am acceptat inima. Mă bucuram de marea-i iubire şi credeam că Taina Nunţii va lucra fără umărul meu… dar nu e aşa..
Acum înţeleg că iubirea se creşte, se întreţine precum maiaua pentru pâine. Zilnic se împrospătează cu atenţie şi cu gingăşie.
Dar de unde gingăşie de la într-un suflet brut?
Gingăşia de la Doamne, pe care este nevoie s-o cer zilnic.
Ieri, Părintele nostru a citit Evanghelia despre luarea crucii şi a accentuat în cuvântul final că doar un singur evanghelist spune s-o luăm „în fiecare zi”.
Să-ţi iei crucea zilnic şi s-o porţi acesta este sensul existenţei noastre în viaţa aceasta. Viaţa aceasta este foarte preţioasă, pentru că doar în ea ne putem lucra desăvârşirea noastră ca fiinţe după chipul şi asemănarea Creatorului nostru.
Venim pe lume nedesăvârşiţi şi începem să creştem şi fizic şi spiritual. În căsătorie creştem împreună. La început doar noi doi, apoi mai mulţi.
E minunată creşterea aceasta împreună şi grija delicată de celălalt şi de ceilalţi ai tăi.
Aceasta e menirea noastră ca femei: înger păzitor, dătătoare de hrană, de dragoste.
Dar în iureşul vieţii intervine riscul de a uita de soţior, de dragostea ce ţi-o poartă şi i-o porţi. Copiii te solicită şi nu-ţi vezi capul de trebi şi trec zile în care nu apuci să-i mângâi făţuca şi să-i spui cât de minunat este. Şi zilele nu se mai întorc…
Luni am fost la înmormântarea vecinului nostru. De când m-am căsătorit şi ne-am stabilit lângă ei, i-am urmărit vieţuirea. Mă oglindeam în ea atât de mult…
Şi acum că dânsul a plecat, privindu-l cum sta senin în sicriu am meditat la relaţia mea cu soţul meu. Mă gândeam la câte zile am ratat să-i spun că este minunat, şi în câte rânduri i-am rănit sufleţelul prin netenţia mea. Într-o zi poate fi el în sicriu…sau eu..ce voi face, ce vor spune cei pe care îi voi lăsa în urmă…
Viaţa este atât de scurtă ca să cheltui pe fleacuri, griji şi stres…
Focul dragostei de la început TREBUIE întreţinut zilnic neaparat. E drept că unele dintre noi nu am fost învăţate de mamele noastre cum să ne manifestăm iubirea zilnic faţă de soţior, dar în situaţia vremurilor în care trăim, e nevoie mai mult ca niciodată să oferim dragoste şi ateţie soţiorilor noştri. Pentru aceasta ne-a creat Dumnezeu, ca să fim ajutor bărbaţilor nostri cu care ne-am unit inimile în Sfânta Taină a Cununiei. Avem poruncă spre aceasta! Grija de treburile casei sau de copii nu ne scuză că nu apucăm să-i oferim soţului un timp special …
… şi făcând asta, vom primi înzecit!
Dragele mele
Să nu care cumva să credeţi că vă dau sfaturi, ci doar împărtăşesc cu voi din gândurile mele. Şi după cum observaţi, o fac în treacăt, în fugă, dar cu nădejdea că ne vom sprijini unii pe alţii întru sporirea dragostei. Nu am atins desăvârşirea, dar sunt pe Cale. Ştiţi vorba aceea din Pateric: „Mă iertaţi fraţilor, eu am văzut călugări, dar eu încă nu m-am făcut călugăr!”
Aşa şi eu vă spun: eu am aflat că se poate cultiva iubirea dintre soţi şi am văzut soţi făcând aşa zilnic, am văzut soţii atente şi iubitoare de soţi, dar eu încă nu m-am lepădat de desăvârşit egoism…
Dar nu deznădăjduiesc, ci-L rog mereu pe Doamne să reverse asupra noastră harul şi dragostea Lui.
Cred şi mărturisesc că existenţa noastră nu ar avea niciun sens fără Doamne. Fără Hristos, omul de lângă e insuportabil, prea îmi arată părţile ce le-am dosit atât de bine în beci. Dar cu Hristos, cu harul Nunţii, ne luăm de mânuţă în fiecare zi şi coborâm la subsol, în beci şi facem curat. Dăm afară „gărgăunii”, aşa încetişor, pe rând câte unul în fiecare zi. Şi avem nădejde că până la sfârşitul zilelor să gătăm curăţenia şi floarea dragostei noastre să poată străluci în voie în lumina cerească.
Amin! Amin! Fie mie Doamne!
„Îndrăzniţi! Eu am biruit lumea!”, spune Domnul.
Îndrăzniţi să-i spuneţi soţiorului (sau soţioarei) că e minunat(ă), chiar dacă burta s-a mărit sau coapsele s-au „umflat”, sau sforăitul ne deranjează…
Sufleţelul lui sau al ei este minunat şi însetat de dragoste şi atenţie şi ai să observi cum înfloreşte din nou iubirea acoperită de ani dacă o împrospătezi mereu precum maiaua pentru pâinea zilnică…

Tabăra Moeciu – descrierea spatiului de cazare

Dragi părinţi şi dragi copilaşi

În tabăra de la Moeciu vom petrece 5 zile ca într-o mare familie.

Căsuţa care ne va găzdui are parter şi mansardă.
Avem 4 camere cu 4 paturi şi 2 camere cu 3 paturi, 2 băi cu duş şi 1 baie cu chivetă şi wc, bucătărie şi un hol.

Curtea este lungă, unde putem să ne desfşurăm activităţile de exterior în voie. De asemenea avem loc şi pentru foc de tabară
Împrejurimile taberei sunt minunate. În apropiere se află schitul Bran şi castelul Bran.
Vom vizita aceste obiective.

Abia astept!

FRUMUSEŢEA ŞI BUCURIA TINEREŢII ÎN HRISTOS

Ieri, ducându-mă la biserică la slujbă, am văzut o imagine minunată: o familie tânără cu o fetiţă în braţe. De cum m-a văzut, fetiţa mi-a zâmbit. Sfioşi tăticul şi mămica au întors capul să vadă cine se „strâmbă” la copilaş de este aşa de bucuros. M-am uitat cu mare atenţie la acei părinţi fericiţi. Erau aşa de frumoşi, se potriveau aşa de bine fizic! Armonia lor interioară armoniza atât de frumos trăsăturile lor fizice, de parcă semănau!

„Doamne, mi-am spus, ce minunat! Ce minunat eşti în această familie! Doamne miluieşte pe toţi tinerii ca să Te cunoască şi să trăiască bucuria de a fi cu Tine!”

Copilaşul cred că avea în jur de un an. Descoperise bucuria de a merge singur şi atunci când scapa din braţele mămicii sau a tăticului, o zbughea fulgerător de iute înspre sfântul altar.

Copilul fugea atât de repede încât mama trebuia să alerge după el! Am privit-o cu atenţie pe tot parcursul slujbei ca s-o văd cum reacţionează la provocările copilului, care între timp obosise şi era foarte agitat. Părinţii căutau să-i intre în voie.

Priveam cu admiraţie cum tăticul era tot un zâmbet şi o „agitaţie” în jurul mamei şi a fetiţei lui. La un moment dat a luat-o în braţe şi a început s-o legene uşor, ca s-o liniştească, şi apoi i-a dat să bea lăptic din biberon. Priveam portretul. Era minunat! Acel tătic îşi ţinea cu atâta dibăcie copilaşul şi îl privea cu drag cum mănâncă! Şi mi-am zis: „Doamne ce minunat! Doamne dăruieşte neamul nostru românesc cu cât mai mulţi tătici ca acesta!

Copilul şi-a potolit puţin setea şi a început din nou să mişune. L-a luat în primire mama. Copilul a început să fugă, mama după el. Tati cu ochii pe ele. La un moment dat, mama s-a aplecat după copil şi bluza i s-a ridicat şi i s-a văzut puţin spatele. Tăticul, delicat şi atent, s-a dus repede lângă mămica şi i-a tras bluza în jos. Mămica l-a răsplătit cu un zâmbet larg.

Slujba a durat o oră şi ceva şi în tot acest timp copilaşul n-a avut pic de astâmpăr. I-a „muncit” pe părinţi cum a ştiut el mai bine, dar n-am auzit niciun „of”, n-am văzut nicio nemulţumire sau „panicare” pe chipul acestor minunaţi părinţi. Şi mi-am zis: „Ei, tinereţea! Toate le poate! De aceea e bine ca omul să se căsătorească şi să dea naştere la copii de tânăr!

Mi-am amintit atunci de perioada primă a căsătoriei mele, de prima noastră fetiţă când era bebeluş, durdulia noastră minunată!

Cum „alergam” şi eu după ea uneori prin biserică…. şi parcă am mai intinerit atunci cu vreo 13 ani!