Arhive etichetă: FOAME

Cum să faci mâncarea de post mai atractivă

Salutareee!

Astăzi vă propun să vorbim despre…mâncareee…!!!

Iată-ne din nou în post și inevitabila întrebare „Ce gătesc azi de post” și-a făcut deja apariția!

Pentru unii, mâncarea de post poate pare neatractivă, așa că m-am gândit să vă provoc să ne împărtășim, între noi bucătăresele și bucătarii, câteva idei despre cum să facem mâncarea de post mai atractivă.

Da, din păcate, prima dată, mâncăm cu ochii și cu năsucul… Imaginea și mirosul sunt cele două simțuri care ni se activează primele când e vorba despre mâncare…, de aceea atâta zdroabă pentru imagine…

Oricât de bună, oricât de valoroasă și sănătoasă ar fi mâncarea, dacă nu „arată bine”, n-avem nicio șansă să se atingă careva de ea… Mulțam Domnului că am priceput și m-am convins și eu de asta… E drept că m-am convins cam greu… și m-am așternut pe treabă, căci altfel, ajungeam la balamuc, din pricina stresului cu mâncatul sănătos, valoros și nutritiv… Și am început să mai admit așa, câte-o indulgență pentru gust…

Câteva idei:

Mâncarea vegetală gătită este foarte gustoasă în stare proaspătă…, vorba soțiorului meu: „Iubito, fă aceeași ciorbă, dar fă-o în fiecare zi…!” (adicătelea, gătește-o în ziua aceea, ca să fie proaspătă!!!). Bla, bla, bla… Cine stă să facă ciorbă în fiecare zi??? Bunicile, dar am băgat de seamă că și ele se plictisesc să facă ciorbă zilnic, de când au deprins alte preocupări mai atractive (cum ar fi statul pe calculator. Ha! Ha!)

Eu gătesc zilnic doar felul principal și salata de crudități. De fapt noi doar un singur fel mâncăm la o masă… Din când în când, mai gătesc câte-o ciorbă…

Uite, spre exemplu, azi am gătit o ciorbă grozavă de tot: ciorbă de varză de Bruxelles cu frunze de ridiche. Sâmbătă, m-am dus în piață și am făcut cumpărături. Am o prietenă bună acolo. Am rugat-o să nu arunce frunzele de ridiche, ci să le adune pentru mine și uite-așa, am inventat ciorba asta…

Am făcut mai multă.

Am răcit-o repede

img_20170306_090054

și am liniște vreo 3 zile…

Mâncarea vegetală este foarte atractivă dacă este diversificată. Să gătești tot altceva, dacă se poate pentru cele trei mese ale zilei…

Mi-am alcătuit o schemă cu alimentele pe care le rotesc săptămânal.

Când pregătesc mâncarea, am în vedere să ofer zilnic câte ceva din fiecare

Cele 5 grupe de alimente, împărțite pe tot parcursul zile, începând de dimineață cu fructe și încheind seara cu leguminoase:

Fructe

Cereale

Oleaginoase

Legume și verdețuri

Leguminoase

Gătesc termic ce nu se poate mânca crud, în rest mâncăm instant…: spargem o ceapă, mușcăm dintr-un morcov, mestecăm frunze de spanac și salată verde cu o mușcă de leguminoase sau/și cereale… Simplu! (Mai multe detalii găsiți în cărțile mele…)

Idei de mâncare atractivă?

Gătesc cu copiii

Mănânc cu copiii

ciorba-de-varza-brux-si-frunze-de-ridiche

Livrez atractiv mâncarea…

paine-cu-avocado

Asta-i pentru soțior…

borcanelul-magic

Turnând ciorba în borcan, mi-am amintit cum duceau odinioară nevestele mâncarea la țarină…

Și încă ceva: Ca să mănânci mâncarea de post, mâncarea cu vegetale, e bine să-ți fie foame. Am făcut de câteva ori experimentul următor: când am observat că copiii mei nu mănâncă cu plăcere o mâncare, le-am lăsat să le fie cu adevărat foame și când mi-au cerut mâncare după 4-5-8 ore de pauză, adică nu au mâncat nimic, au adunat ultiuma firimitură de pâinică integrală și ultimul strop de păpică din farfurii…, mâncarea fiind aceeași la care făcuseră nazuri înainte să le fie cu adevărat foame… Adevărul e că ne cam înfundăm copii cu mâncare și gustări și doar dacă e super gustoasă îi mai atrage… eu am revenit la principiul Foamea e cel mai bun bucătar.

Sau post cu apă

http://documentare.rightbe.com/documentare-sanatate/noua-terapie-postul-negru-cu-apa-documentar-2012

Despre hrana din post, mai puteți citi și aici

https://conferinteindirect.wordpress.com/2017/03/05/despre-postul-negru-numai-cu-apa/

Cam atât pe azi!

Seminar gratuit: Soluţii pentru alimentația excesivă, din cauze emoţionale

Proiectul „Îndrăznesc să trăiesc sănătos”, iniţiat de Doina Blaga, continuă miercuri, 27 mai, cu un nou seminar gratuit intitulat „O piatră de poticnire pe Calea vieţii sănătoase: mâncatul excesiv pe baze emoţionale”.

_MG_3853a

De când mă ştiu, am fost o pofticioasă şi o mâncăcioasă. Ancorarea în alimentaţia sănătoasă mi-a conferit însă un oarecare echilibru. Dar, în postul ce a trecut, m-am trezit dintr-o dată cu o foame nebună de nestăpânit. Şi mă apuca îndeosebi seara târziu când, în liniştea camerei, îmi vedeam mai cu seamă nerealizările de peste zi. Atunci mă apuca aşa o stare, un fel de foame, de lipsă, de nelinişte, şi apoi mă trezeam că ajungeam în bucătărie şi devoram vreo 3-8 mere. Îndesam măr după măr, doar, doar, acea stare şi foame vor pleca. Dar, nici pomeneală, foamea aceea nu se potolea. Şi, în plus, am văzut că iau şi proporţii…

După ce a trecut postul, am zis că poate mi s-a declanşat această foame din cauză că vegetalele nu sunt aşa săţioase. Şi m-am gândit că poate un ouşor, o brânzică, ar fi leacul. Da de unde! Cu cât îndesam la brânzică, deveneam tot mai Brînză !

Măi. Măi! Ceva nu-i în regulă! Şi am început să mă tot întreb: Ce-o fi? De ce nu trece foamea asta? Şi de ce mă apucă mai ales seara? De ce, şi chiar după ce am mâncat şi mănânc „de toate”, foamea asta nebună nu se potoleşte? De ce unii oameni, cum sunt şi eu acum, nu pot mânca şi bea sănătos tot timpul? M-am apucat astfel de studiat și am găsit câteva răspunsuri care m-au ajutat să ies din impas. Aceste răspunsuri doresc să vi le împărtăşesc şi dumneavoastră la un nou seminar gratuit”, spune Doina Blaga.

Doina Blaga este autoarea volumelor „Îndrăznesc să trăiesc sănătos”, „Slujirea din bucătărie” , „Carte de bucate pe anotimpuri” și „Mă bucur că sunt femeie”.

carti-DB

Seminarul va avea loc pe Aleea Călăraşilor nr.10, începând cu ora 17.30.

Participarea este liberă, pe bază de programare  prin e-mail: doinablaga @ gmail.com

http://sibiu100.ro/sanatate/44367-seminar-gratuit-solutii-pentru-alimentatia-excesiva-din-cauze-emotionale/

Mântuitorul sparge mentalitatea, tiparele şi discriminările vremii şi vorbeşte cu o femeie lucruri adânci, dezvăluindu-i o taină minunată

fotini_si_mantuitorul3

Dragii mei dragi

împărtăşesc din nou cu voi cuvintele minunate pe care l-am primit şi mi-au umplut inima.

Cuvântul Părintelui Prof. Vasile Mihoc din duminica femeii samarinence

„ (…) În finalul evangheliei se spune cum acei samarineni consideraţi pierduţi de către iudei mărturisesc că au văzut ei înşişi că Iisus este Hristosul Mântuitorul lumii.

Această mărturisire este punctul culminant al Evangheliei şi la aceasta şi noi trebuie să luăm aminte, pentru că lumea de astăzi îşi ia mulţi alţi falşi lideri şi mulţi falşi învăţători şi de aceea merge înspre pierzare. Lucrurile sunt atât de nenorocite şi oamenii de peste tot de pe planetă, pentru că au lepădat, cum spune Isaia, pe Hristos izvorul apei celei vii şi caută apă acolo unde nu poate să găsească şi îşi sapă loruşi, cum spune Isaia mai departe, puţuri crăpate sau cisterne crăpate care nu ţin apă.

Întâmplarea (din această evanghelie a acestei zile de duminică, n.n) se petrece în Samaria şi Mântuitorul trece peste discriminările la modă atunci. Era ură între iudei şi samarineni, erau tot felul de incidente între ei, uneori sângeroase, de aceea iudeii evitau să treacă prin Samaria când mergeau la Ierusalim. Ori Mântuitorul face lucruri prin care contrariază această mentalitate.
În primul rând El şi ucenicii Lui trec pe de-a dreptul prin Samaria şi în al doilea rând cere femeii aceleia samarinence, spre surprinderea ei, să bea din vasul ei. Asta n-ar fi făcut un iudeu credincios, pentru că samarinenii erau consideraţi spurcaţi şi vasele lor erau spurcate. Cum să bei din vasul unui samarinean?

Şi în al treilea rând, Mântuitorul vorbeşte cu o femeie, altă atitudine care nu era acceptată atunci.

Vedeţi, avem aici în această Evanghelie trei provocări prin care Mântuitorul ne învaţă ceva, ce n-am prea învăţat bine nici astăzi, că în faţa lui Dumnezeu nu există iudeu, sau samarinean, sau elin, barbar, sau scit, (sau femeie, n.n). Nu? Ci toţi sunt făpturile Lui şi oamenii care fac discriminări, ar trebui să înveţe odată pentru totdeuna de la Hristos că acestea trebuie depăşite.

Până astăzi oamenii se omoară pe tema asta: că ăla e evreu, că ăla e arab, că e urcainian, că ăla e rus…. Se oamoară!!!! În jurul nostru, astăzi!!! Pentru că oamenii n-au învăţat de la Hristos că lucrurile acestea trebuie depăşite cu curaj.

Mântuitorul a avut curaj să facă aceste lucruri. Putea să arunce cu pietre după El, puteau să-L omoare, asta se întâmpla, se întâmplau incidente, dar iată Mântuitorul le dă o lecţie ucenicilor cum trebuie să facă: mergeţi în cetatea Sihar, cumpăraţi ceva de mâncare şi ei au venit cu ceva de mâncare. Siharul, vă spuneam, că era un semn al dispreţului iudeilor faţă de samarineni. De fapt numele oraşului se numea altfel, (Cecem…?, în lb ebraică) dar ei l-au numit Sihar care înseamnă „beţivăneală” (sper că am înţeles bine, n.n). Iudeii batjocoreau pe samarineni cu această denumire scâlcită a numelui cetăţii lor. Mântuitorul ne învaţă altă cale, şi El poate să vorbească femii samarinence despre lucruri mari şi adânci şi după aceea i-a descoperit apoi taina ei, pe care n-avea de unde s-o ştie un străin, cum a trăit ea (cu 5 bărbaţi). Dar Mântuitorul îi vorbeşte despre adevărata închinare: Vine vremea, şi acum este, vremea care a adus-o Mântuitorul, când adevăraţii închinători depăşesc aceste mentalităţi, nici aici nici în Ierusalim, ci oriunde se vor închina Tatălui în Duh şi în adevăr, căci astfel de închinători vrea Dumnezeu.

Vedeţi? Într-un cuvânt, este totul spus aici. Până astăzi noi suntem condiţionaţi de tot felul de mentalităţi din acestea înguste. Ori Tatăl, Care este Tatăl tuturor, vrea ca prin închinare să descoperim exact acest lucru, să descoperim închinarea în adevăr, nu în superstiţie, în adevărul Lui mântuitor. Hristos este adevărul. Şi în Duhul Sfânt. Închinarea aceea în Duhul Sfânt, în care Duhul Sfânt ne mişcă inima şi o transformă. Şi în continuare auzim în Evanghelie despre purtarea Duhului Sfânt, când femeiea se miră când Mântuitorul îi cere să bea. Ce-i spune Mântuitorul? Dacă-ai fi ştiut tu darul lui Dumnezeu şi cine este Cel ce-ţi cere să bea, tu ai fi cerut de la El şi El ţi-ar fi dat să bei apă vie. Ea credea că este vorba despre apă din aceasta din fântână, ca să nu mai trebuiască să mai vină la fântână să scoată. Dar Mântuitorul vorbea despre apa Duhului Sfânt. Hristos este Cel care ne dă apa vie a Duhului Sfânt, care se face în cel ce o bea, izvor curgător spre viaţa cea veşnică.

Vedeţi, acum suntem în preajma Rusaliilor şi acum nu rostim Rugăciunea Împărate ceresc, pentru ca să dorim apa aceasta a Duhului Sfânt şi evanghelia din ziua aceasta ne vorbeşte despre taina aceasta a Duhului Sfânt, apa pe care ne-o dă Hristos.

Oamenii sunt însetaţi. Ei nu ştiu de ce au nevoie. Oamenii cred că au nevoie de lucruri pământeşti şi luptă pentru ele şi sunt supăraţi că nu le au destul. Ori acestea, oricât ar fi acumulate, nu pot să satisfacă însetarea noastră adâncă pe care o avem în suflet. Şi însetarea aceasta este după apa Duhului Sfânt. Şi când primim această apă nu mai însetăm după cele pământeşti. Şi apa aceasta se face în noi izvor curgător de viaţa veşnică.

Iată cum Mântuitorul ne descoperă această mare taină a vieţii duhovniceşti (spirituale, sufleteşti, n.n) de care am putea vorbi toată viaţă fără să terminăm, dar e important ca noi înşine să experimentăm acest lucru, să bem noi înşine din această apă, să gustăm din această apă şi să privim cum viaţa noastră se schimbă, cum perspectiva noastră se schimbă şi cum nu ne mai putem lăsa aşa de uşor ispitiţi de false fantasme sau de, ştiu eu, de false idealuri, de care atâţea oameni cred că merită să-şi dea viaţa pentru ele.

Sfinţii Apostoli au învăţat de la Mântuitorul. În Faptele Apostolilor capitolul 8, ni se spune că ei au mers şi au vestit Evanghelia şi în Samaria. Mai întâi Apostolul Filip şi apoi Petru şi Ioan şi o mulţime de samarineni s-au întors la Hristos. Vedeţi, ei au învăţat să depăşească graniţele, să nu mai facă discriminări şi au fost surprinşi cum Duhul Sfânt lucrează şi în Samaria şi că sămânţa pe care a semănat-o Mântuitorul acolo, a rodit. Căci ce le spune Mântuitorul: „Vă trimit la seceriş, vă trimit la secerat unde nu aţi semănat. Altul este Cel care seamănă şi altul este cel care seceră”. Apostolii au mers ca secerători şi au secerat roade pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

E minunată această Evanghelie! Şi e minunat să doreşti apa Duhului Sfânt! Femeia aceea a făcut o rugăciune către Mântuitorul. Nu prea înţelegea bine ce spune: „Doamne, dă-mi această apă!” şi a primit apa Duhului Sfânt. Tradiţia spune că această femeie după ce a fost botezată s-a numit Fotini „cea luminată” şi că a murit martiră. Noi o pomenim în calendar ca sfântă pe femeia samarineancă!

Dar repet, ea a făcut această rugăciune, pe care n-a înţeles-o, dar s-a smerit şi ea şi şi-a dat seama că acest iudeu vine cu o altă perspectivă asupra mântuirii: „Dă-mi această apă, ca să nu mai însetez!”.

Iată că Mântuitorul Iisus Hristos se face şi pentru samarineni şi pentru toţi oamenii, izvor de apă vie care curge viaţa veşnică. Din această apă vie suntem chemaţi ca şi noi să ne adăpăm şi să descoperim această apă şi harul Împărăţiei lui Hristos Dumnezeu. Amin”.

Ei dragii mei dragi! Ne puitem întreba acum:

Şi unde găsim această apă? În Biserică. Şi cum ni se dă? Prin Sfintele Taine, şi mai cu seamă prin Sfânta Împărtăşanie. Dar noi suntem încă fixaţi şi ţintuiţi în obiceiuri păguboase, după cum spunea ÎPS Lurenţiu în duminica Slăbănogului:

„Am împărtăşit astăzi foarte mulţi copii, şi este o bucurie mare pentru noi, pentru că le dăm ceea ce ei au nevoie, îl dăm pe Hristos. Copiii nu au păcate voite, ei se pot împărtăşi până la 6 ani continuu, în fiecare duminică şi sărbătoare.
Dar trebuie să trecem în faza a doua: noi cei care îi aducem pe copii la Împărtăşanie să ne fie şi nouă dor, să se trezească în noi pofta aceasta, foamea şi setea aceasta după Dumnezeu, şi nouă.

Adică noi ne împărtăşim o dată pe an, de două ori pe an. Zice: Oooo, noi …sau chiar cei care se împărtăşesc în cele 4 posturi, zice: am făcut un lucru extraordinar: De 4 ori!!!! Auzi?
Din păcate, în cărţile acestea ale noastre de îndrumare, omeneşte fiind, aşa, apelând la (ţinând cont de, n.n) neputinţa omului, se merge aşa în scădere: „Fiecare credincios este obligat să se împărtăşească de 4 ori pe an. Şi pe urmă se adaugîă: dacă nu măcar de ’două sau măcar o dată şi n-o mai adăugat, e adevărat că n-o mai adăugat, dacă nu măcar o dată în viaţă”.

Dar poţi să ştii când pleci?

Dar ţinând cont că Împărtăşanie este hrana cerească, trebuie s-o dorim.

Vreau să reţineţi astăzi două lucruri: să reţineţi că este o interdependenţă între boală şi păcat. Multe din păcatele noastre pot să aducă boli grave şi puteţi să vedeţi simplu de tot: dependenţa de alcool, este şi păcat, dar duce şi la o boală finală:ciroză. Pleci dincolo. De ce pentru că ai vrut tu?
Şi în al doilea rând, pentru ca noi toţi să avem un ajutor atât de puternic şi să rămânem statornici în viaţa noastră, să trezim în noi foamea şi setea după Dumnezeu. Deci atât doar să ţineţi minte: să vă feriţi de păcate pentru ca să nu suferiţi şi de suferinţe fizice, de boli, pe care Dumnezeu le îngăduie ca avertisment sau, uneori, ca ispăşire şi în al doilea rând, dacă vom încerca să trăim starea aceasta de legătură continuă cu Dumnezeu, aşa cum avem programate firesc în ritmul nostru biologic, mâncarea. Aşa cum atunci când nu ne este sete şi nu ne este foame, acesta este primul semn că suntem bolnavi, şi o experimentăm cu copii. Ei nu ştiu să spună, dar când îl vezi că nu mai mănâncă, te duci şi întrebi doctorul să vezi ce are.

Dar ori pe noi cine ne întreabă, pe ce doctor întrebăm dacă nu ne este foame şi sete după Dumnezeu, decât…ocazional…, cât mai rar sau tot aşteptând.

Să nu aşteptăm să vină de sus chemarea înainte de a fi pregătiţi pentru plecarea din lumea aceasta.

Există un secret. Un secret al vieţii creştine: să fii pregătit ca şi cum ai muri mâine, dar să fii atât de bucuros şi de statornic şi vesel, ca şi cum ai trăi veşnic. Amin”.

Să ne dea Doamne bucuria Lui astăzi!

fotini_si_mantuitorul3

icoana luata de aici: http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfanta-mucenita-fotini-samarineanca

Mâncarea de urzici – o mâncare binecuvântată în Postul Mare

Ieri după masă, am fost cu dimpreună cu familia să culegem urzici. Nu de mult, am descoperit un loc minunat deasupra oraşului nostru în care. De acolo de sus, ți-e mai mare dragul să admiri natura!

Încă din februarie, am început cura cu urzici. Am tot cumpărat câte o punguță de la tantile care vindeau pe trotuare sau în piaţă. O punguță costa 5 lei. Din ea, preparam o salată bună de urzici și mâncam toată familia (4-5 persoane).

În primăvara aceasta, am inventat câteva reţete rapide de salată de urzici şi ne-am desfătat limba şi burtica, mâncându-le. Mulțumim Domnului pentru acest dar: urzicile!

Nouă ne plac mult urzicile şi mâncăm multe în fiecare primăvară! Sunt foarte valoroase pentru sănătatea noastră!

M-am gândit că ar fi bine să merg eu însămi să culeg urzicile. Și acest gând mi-a venit din mai multe motive:  unul, ca să fac economie de buget şi altul, ca să simt urzicăturile lor benefice. Se spune că aceste urzicături ar scoate reumatismul din oase!

Ei bine, am luat copiii şi împreună cu soţul ne-am dus la locul pe care l-am descoperit anul trecut. Erau aşa multe urzici acolo! Am început să le culeg cu sârg. Erau aşa de fragede şi de cărnoase, de-mi venea să muşc din ele nu alta! Am cules într-o oră două plase mari ticsite.

Când am ajuns acasă, le-am ales de eventualele lemnuţe sau frunze şi le-am scuturat bine de praf şi de gângănii (insecte).

Apoi, le-am pus în pugi în frigider la rece. Stau bine și două săptămâni!

Azi, mi-am amintit reţeta clasică de pregătire a urzicilor. Acea rețetă pe care o folosea mama când ne gătea urzici.

Mâncare de urzici

Ingrediente:

O plasă de urzici – 1 kg

Apă

Făină (albă) de grău sau de porumb

Lapte de soia (vezi reţeta în cartea mea Îndrăznesc să trăiesc sănătos)

Smântână de soia (vezi reţeta în cartea Îndrăznesc să trăiesc sănătos)

Mujdei

Procedură:

Într-un vas mare, punem apă la clocotit. Apa să fie cam până la jumătatea vasului.

Între timp, pregătim urzicile: le alegem de mizerii şi le scuturăm bine de praf şi de alte impurităţi. Luăm câte două urzici şi le scuturăm una de alta.

Apoi, le punem la înmuiat în apă rece într-un vas mare, ca să iasă bine praful și mizeriile şi apoi, le clătim bine de 2-3 ori. Pentru siguranţă, le mai luăm încă odată la mână pe fiecare în parte şi le clătim sub jet de apă.

Când clocoteşte apa de pe foc, punem urzicile la fiert. După ce s-au înmuiat bine (cam după 10 minute de fiert), le scurgem de apă. Apa în care au fiert urzicile o păstrăm. Ea este foarte folositoare (o putem adăuga la mâncare sau ne putem spăla (clăti) părul cu ea).

Tocăm urzicile pe un tocător de lemn cu un cuţit de lemn (din acela de tocat vinetele). Uneori, pentru comoditate şi rapiditate, ca să le mărunţesc bine, folosesc mixerul vertical, dar atunci le las cu puţină zeamă în care au fiert.

Tăim 2-3 cepe şi le călim în suc propriu. Apoi, într-un vas, în care nu se prinde uşor mâncarea, punem o lingură de făină de grâu (eu prefer, şi folosesc în mod obişnuit, făină integrală) sau o lingură de făină de porumb (mălai) şi o rumenim bine. Adăugăm zeama de la urzici sau lapte de soia şi amestecăm până se face o pastă omogenă semilichidă. O lăsăm să dea un clocot-două şi apoi, adăugăm acest sos peste ceapa călită. Adăugăm apoi urzicile tocate fin şi amestecăm bine toată compoziţia pe care o lăsăm să mai dea un clocot, după care stingem focul. Adăugăm mujdei sau o mână de leurdă tocată fin. Leurda are gust de usturoi.

Între timp, pregătim şi mămăliguţa

Într-un ceaun de fontă sau de tuci (abia acum am realizat că-s două noţiuni distincte!), punem apă la clocotit. Când clocoteşte apa, adăugăm puţină sare şi făină în ploaie. Amestecăm bine să nu se facă cocoloaşe şi o lăsăm să fiarbă vreo 30 de minute la foc mic. Apoi, o amestecăm bine şi o lăsăm să mai fiarbă 10-20 minute. Eu prefer ca mămăliguţa să fie moale, nu tare. Astfel o pot folosi şi rece cu mâncare mai fierbinte.

Poftă bună!

Dacă Postul Mare trecea mai repede, adică cădeau mai repede Paştile, mama adăuga la sfârşit în mâncarea de urzici şi ou fiert sau smântână de la laptele prins de vacă. Desigur, erau mult mai gustoase aşa!

În general, mâncarea de urzici ne plăcea oricum. Era o mâncare frecventă şi de bază în timpul Postului Mare.