Arhive etichetă: ganduri

Între haos şi rigiditate; între bucătărie şi Biserică

Dragii mei dragi

Viaţa aceasta este fascinantă. Pe zi ce trece, descopăr tot mai multe minunăţii ale ei şi am parte de experienţe uimitoare!

Zilele acestea, lecturând cărticica pusă sub nas de către soţiorul meu, am avut revelaţia minţii mele, cum creierul e alcătuit din mai multe părţi, două emisfere: dreapta şi stânga. Dreapta cu emoţiile şi trăirile intense şi stânga cu raţionamentele şi planificarea şi organizarea…. Două părţi inferioară şi superioară, cum de multe ori ne lăsăm conduşi de creierul de la parter…..

Am descoperit şi am înţeles mecanismele de funcţionare ale minţii şi m-am minunat.

Slavă Domnului că încă mă mai minunez!!!

Am descoperit că până mai ieri, m-am zbătut între pasiuni şi datorii, între haos şi rigiditate, între haosul din mine şi cel proiectat în jur şi pe ceilalţi, între haosul dorinţelor mele, a pasiunilor mele şi rigiditatea împlinirii Legii, a literei Legii, a împlini toate „ca la carte” (perfecţionism).

Chin şi iar chin…

m-am zbătut pentru a împlini slujirea din bucătărie (care nu-mi place, dar trebe) şi slujirea preoţească universală (dimpreună cu preotul în biserică şi în lume).

Chin şi iar chin

Copii au nevoie de păpică gustoasă care să le stimuleze papilele gustative bulversate de mâncarea supergustoasă (mâncare pe bază de zahăr, grăsimi şi sare, cu care marketingul ne asaltează).

Eu mănânc orice, eu, care, după cum le spun câteodată copiilor mei, nu aveam nicio fărâmitură de mămăligă când veneam acasă de la şcoală, iar ei au întotdeuna frigiderul ticsit cu de toate; eu care nu aveam un măr pe zi, iar ei au fructe cu lădiţile…

Chin şi iar chin…

M-am zbătut între a împlini repede treburile din bucătărie şi a fugi apoi la slujbă cu frica că n-o mai prind, că iar ratez întâlnirea, că poate nu mai prind spoveditu….

Chin şi iar chin

Când stau în bucătărie, capul meu e altundeva…

Zilele trecute vorbeam cu cineva pasionat de bucătărie şi-i ziceam: eu când stau în bucătărie, scriu cărţi… sau sunt cu gândul la cartea pe care am început-o cu două zile în ceainăria librăriei Humanitas şi abia aştept să se facă joi să merg s-o termin….

Îmi place să mănânc de toate, dar nu am răbdare să gătesc sofisticării, nu le văd rostul….

În mine se duce luptă între pofte şi nevoile nutriţionale adevărate ale corpului….

Gata! Nu mai vreau să trăiesc în acest chin, mă lepăd de el!

Gata! Stop! Ajunge zilei răutatea ei!

Soluţia?

Integrarea minţii! Calea de mijloc, calea împărătească a Sfinţilor Părinţi şi dragostea.

Să fac efortul de a fi prezentă acolo unde sunt. Să simplific cât pot şi să nu regret nimic…..

Să slujesc puiuţilor mei şi Domnului din toată inima.

Puiuţii mei vor creşte şi apoi, voi avea timp să mânc posmagi şi să rod cărţile….

Aşa să-mi ajute Bunuţul meu Doamne, Amin!

 

Un nou început la început de an bisericesc

Dragii mei
Astăzi începe un nou an bisericesc. La mulţi ani!
Pentru că aseară Părintele meu a vorbit atât de minunat, m-am gândit să împărtăşesc cu voi din bucuria mea.
Iată anii noştri se scurg şi ne apropiem tot mai mult de „marea trecere”.
După ce Părintele ne-a vorbit despre calendar şi nedesăvârşirea lui, despre Sfântul Dionisie cel smerit (Exiguul înseamnă cel mic, cel smerit), despre acest om care s-a ostenit să introducă în istorie era creştină, ne-a citit capitolul 12 din Eclesiast.
Acest capitol „vreau să vi-l pun la inimă” (expresia obişnuită a Părintelui) şi îl transcriu aici, nu înainte să menţionez că Părintele mi-a descoperit înţelesuri noi, pe care le voi pune în paranteze). Sunt tare bucuroasă că ieri am descoperit în două rânduri înţelesuri noi ale cuvintelor Sfintei Scripturi, înţelesuri ascunse atâta timp.
Iată primul înţeles duhovnicesc din Psalmul 100, pe care l-am citit de atâtea ori dar nu m-am întrebat niciodată ce poate însemna ultimul verset. Dar ieri, când am mers la o sfinţire de casă nouă, părintele care a slujit, un părinte minunat care mă unge la inimă de fiecare dată când îl văd şi-l aud, mi-a atras atenţia la sfârşitul slujbei când a spus „stăpânului”casei să citească să citească acest psalm:
Psalmul 100
„Mila şi judecata Ta voi cânta ţie, Doamne.
Cânta-voi şi voi merge, cu pricepere, în cale fără prihană. Când vei veni la mine?
Umblat-am întru nerăutatea inimii mele, în casa mea.
N-am pus înaintea ochilor mei lucru nelegiuit; pe călcătorii de lege i-am urât.
Nu s-a lipit de mine inima îndărătnică; pe cel rău, care se depărta de mine, nu l-am cunoscut.
Pe cel ce clevetea în ascuns pe vecinul său, pe acela l-am izgonit.
Cu cel mândru cu ochiul şi nesăţios cu inima, cu acela n-am mâncat.
Ochii mei sunt peste credincioşii pământului, ca să şadă ei împreună cu mine. Cel ce umbla pe cale fără prihană, acela îmi slujea.
Nu va locui în casa mea cel mândru; cel ce grăieşte nedreptăţi nu va sta înaintea ochilor mei.
În dimineţi voi judeca pe toţi păcătoşii pământului, ca să nimicesc din cetatea Domnului pe toţi cei ce lucrează fărădelegea.”
După ce s-a citit acest psalm şi după ce a făcut încheierea slujbei părintele a spus că acest face referire şi la casa pe care a sfinţit-o, dar are înţelesuri mult mai profunde, el face referire şi la casa din noi, la lăuntrul nostru. Trupul este casă (şi nu oricare casă, ci un templu) a Duhului Sfânt şi este nevoie să fim atenţi cine intră în el. ultimul verset face referire la gândurile care ne invadează mintea şi mai cu seamă dimineaţa. Să luăm aminte şi să veghem, să judecăm ce gânduri pun stăpânire asupra noastră („În dimineţi voi judeca pe toţi păcătoşii pământului”) pe cele rele să le izgonim („să nimicesc din cetatea Domnului pe toţi cei ce lucrează fărădelegea”) şi să punem gânduri bune. De calitatea primului gând ce-l punem în noi, ţine şi calitatea întregii zile.
Iată câteva gânduri pe care cu „cu mila şi cu îndurările” lui Doamne al meu, mă străduiesc să le pun în minte dimineaţa:
„Slavă ţie Doamne!”
„Mulţumesc Doamne pentru somnic!”
„Cred Doamne şi mărturisesc că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu Celui viu care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi dintre cel dintâi sunt eu!”
„Toate le pot în Hristos Cel ce mă întăreşte!”
Şi ziua este cu totul altfel decât atunci când las morocăneală
Am observat că pot să-mi schimb starea fizică dacă atunci când mă scol ridic mâinile în sus şi deschid larg buzele şi rostesc minunatele cuvinte care-mi umplu mintea de bucuria Domnului şi Măntuitorului meu. (aceste mişcări au un rol important în creearea unei stări care ne ajută sufleţelul – puteţi vedea aici demonstraţiile ştiinţifice despre cum ne schimbă starea sufletului poziţia corpului: https://www.youtube.com/watch?v=NBVh_9nZsnA).
Ei bine, dar să continuă şirul expunerii! Iată capitolul pe care ni l-a citi Părintele aseară:
Capitolul 12
Adu-ţi aminte de Ziditorul tău în zilele tinereţii tale, înainte ca să vină zilele de restrişte şi să se apropie anii despre care vei zice: „N-am nici o plăcere de ei …” (În tinereţe viaţa este altfel. Vigoarea trupului ne ajută să facem multe lucruri minunate, dar vine şi vremea neputinţelor când oasele noastre slăbesc şi tremură).
Înainte ca să se întunece soarele (înainte ca lumina ochilor să slăbească) şi lumina şi luna şi stelele şi ca norii să mai vină după ploaie;
Atunci este vremea când străjerii casei tremură (străjerii- organele noastre) şi oamenii cei tari (picioarele şi spatele) se încovoaie la pământ şi cele ce macină (dinţii) nu mai lucrează, căci sunt puţine la număr şi privitoarele de la ferestre se întunecă;
Şi se închid porţile care dau spre uliţă şi se domoleşte huruitul morii şi te scoli la ciripitul de dimineaţă al păsării şi se potolesc toate cântăreţele (se potolesc poftele);
Şi te temi să mai urci colina şi spaimele pândesc în cale şi capul se face alb (îmbătrâneşti) ca floarea de migdal şi lăcusta sprintenă se face grea şi toţi mugurii s-au deschis, fiindcă omul merge la locaşul său de veci şi bocitoarele dau târcoale pe uliţă;
Mai înainte ca să se rupă funia de argint şi să se spargă vasul de aur şi să se strice ulciorul la izvor şi să se sfărâme roata fântânii,
Şi ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat”.
Şi părintele s-a oprit aici, deşi mai sunt versete în capitol.
Ne-a pus la inimă aceste cuvinte îndemnându-ne să-L căutăm pe domnul din pruncie şi nu la „vârsta a treia” cum obişnuiesc unii să creadă că atunci se merge la biserică.
Dragii mei dragi
Vă doresc şi-mi doresc ca în acest nou an bisericesc să urcăm încă puţin pe Calea care duce la Doamne cu credinţa că El este cu noi până la sfârşit şi ne ajută. Şi când n-om mai putea să mergem la El, spre El, la biseica Sa, El ne va lua în braţe.
Şi mă gândesc cu psalmistul că multe rele am făcut şi multe mi-a iertat domnul şi „întorcându-mă, mi-ai dat viaţă!”
Haidem să punem din nou un început al vieţii noaste duhovniceşti! Rugaţi-vă şi pentru mine. Cu darul lui Dumnezeu, vă pomenesc pe toţi cititorii cărţii mele şi ai acestor rânduri. E minunat că putem să folosim toate pentru folosul nostru!
Fiţi binecuvântaţi!

MÂNCAREA DE POST NE REAMINTEŞTE DE NATURALUL TRĂIRII ÎN PARADIS

Dragii mei, vă puteţi oare imagina viaţa primilor oameni în Rai?

După un somn recreativ, mama Eva se trezea dimineaţa şi privea cerul. Era acolo o vară-toamnă caldă tottimpul. O frumuşeţe de nedescris şi ei dormeau sub cerul senin. Dimineaţa soarele îi mângâia faţa omului spunându-i că e timpul să se ridice, să fie vertical. Mama Eva se uita în stânga ei şi-l vedea pe tata Adam. Îl lua de mână şi-i spune Bună dimineaţa. Se priveau un pic şi apoi îşi îndreptau privirile în sus. Domnul le zâmbea. Bună dimineaţa Doamne! Ne-am trezit! Slavă Ţie! Mulţumim că ne-ai învăluit astă noapte cu dragostea Ta şi ne-a fost cald şi bine.

Apoi, ţinându-se de mână pornesc să facă înviorarea de dimineaţă. După o raită prin grădină, clopoţelul stomacului sună şi cere de mâncare. Mama Eva, mai „vigilentă” îi arată un copac încărcat cu cireşe (erau cireşe, erau de toate, oricând, aşa cum încearcă şi acum omul cu disperare să aibă ce-i place tot timpul, roşii în plină iarnă, castraveţi…). întind mâna şi se ospătează. Mai fac o plimbare şi văd spicele de grâu coapte bine la soare. Iau câteva boabe şi le mestecă îndelung. O bucurie năvăleşte în ei şi încep să alegre. Eva face giumbuşlucuri şi se tot ascunde după copaci. Adam după ea. Se obosec însă după atâta zbenguială şi se aşează jos pe iarba moale şi înmiresmată şi se privesc. Eva îi spune lui Adam: în ochii tăi văd marea … văd marea iubire a lui Dumnezeu care ne-a creat. Ce minunat eşti Adame!

Stăteau ore-n şir şi se uitam unul la altul, fără să perceapă timpul, căci trăind împreună cu Dumnezeu, o zi este ca o mie de ani şi o mie de ani e ca o zi, se pătrundeau în fiinţă, se cunoşteau, creşteau spiritual. Meditau, contemplând frumuseţea divină arătată în creaţie. Îşi hrăneau mintea, creerul cu gânduri înalte, generatoare de bine: Slavă Ţie, Doamne! Mulţumim, Doamne!

Dar noi, noi ce facem? Cine are timp să mai privească pe celălat, să vadă în ochii lui marea dragoste divină? Eventual e timp pentru scântei şi venin … , scuipăm flăcări de mânie şi ură şi nemulţumire:: iar trebuie să mă duc la „scârbici!”, UFF, iar taxe, iar probleme. Şi uite-aşa zilele ni se scurg. Interesant, zilele noastre se scurg, nu se adaugă, ca la strămoşi, şi la un moment dat ne trezim blocaţi: pâc, maşinăria nu mai funcţioneşte! Şi ne oprim .. şi blestemăm sau zicem Mulţam Doamne că am dat cu capu în stâlp şi m-am oprit înainte să nu cad în hău!

Dar de ce să ajungi aici? Nu e obligatoriu.

Domnul ne spune din timp: „Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu, înălţa-Mă-voi pe pământ. (Psalmul 45, 10). El e puternic, atotputernic, de ce să-mi fac griji, de ce să mă zbat ca şi cum aş fi a nimănui şi în bătaia vânturilor şi la „cheremul” şefilor? O las mai moale!

Se spune că „ziua bună se cunoaşte de dimineaţă!” şi aşa este. Am testat!

Starea de bine de peste zi am observat că depinde ce gând am dimineaţa, ce gânduri le las să prindă putere în minte.

Dacă mă trezezsc morocănoasă că n-am dormit bine, mă „forţez” un pic să-mi mut gândul şi să-l îndrept la Domnul: „Slavă Ţie Doamne!”, „Mulţam, Doamne!”, „Cred într-unul Dumnezeu Tatăl atotţiitorul…”. „Ce minunat este Doamne că m-am trezit vie! Dă-mi să fiu astăzi martora bucuriei Tale!”

Apoi am băgat de seamă că starea sufletească şi mintală este influenţată şi de ce bag în gură.

Dacă bag lumină. Fructe şi cereale

Sau bag întuneric: cafea…

Îmi recunosc mărginirea, dar mă deschid să primesc:

Primesc cu mare uşurinţa! Sunt deschisă şi dispusă să primesc astăzi bucuria Ta Doamne! Pătrunde-mă cu harul şi cu mila Ta. Pătrunde în tot sistemul meu nervos, în rărunchi şi în inimă…

Mă lepăd de egoism şi aleg să ajut mii şi mii de oameni să cunoască bucuria Ta. Binecuvintează-mă

Am ostenit. Fac o pauză şi-mi fac o salată. Mă ajută şi aparatura. Un tocător de legume e foarte util. Pun în ele 2 mâin de urzici, le toc bine, tai mărunt o ceapă, o pun peste urzici, le frec bine, ca să iasă pişcăceala. Desfac un avocado mai mic şi îl zdrobesc bine, adaug 2-3 căţei de usturoi pisat sau ras prin răzătoarea mică şi-mi prăjesc nişte pâine, dacă-s prea grăbit să-mi fac „un pui de mămăligă”. Şi ofer o masă regească truditului meu trup. Oferindu-i aminoacizi şi minerale din urzici, vitamine din ceapă şi urzici şi amidon din pâine sau mămăligă. Am aşadar o masă completă. Şi după aceea mă umplu de voie bună şi mulţumesc că m-am hrănit.

Şi aşa pot să mai lucru câte ceva şi vine seara. Mulţumesc din nou pentru ziua minunată care s-a adăugat în rucsacul vieţii mele şi mă arunc în pat cu bucuria copilului care se aruncă în braţele Părintelui după o zi de lipsă.

Noapte bună, Noapte bună…..

Bună dimineaţa, bună dimineaţa…

Şi aşa adăugăm zile şi zile, le punem în străiţucă şi când Domnul v-a binevoi o să le răsturnăm în faţa Sa, zicându-I: Iată Doamne cum mi-am înfrumuseţat zilele ce  mi le-ai dăruit! Primeşte-mă să mă odihnesc definitiv întru Tine, să mă saturi, că tot câte o frântură am reuşit să îmbuc pe pământ….