Arhive etichetă: gras

Mancarea nepotrivita face ravagii: tot mai mult cresc burtile

Dragilor

astayi am fost dupa cereale in targ. M-am bucurat mult ca am gasit secara. Am cumparat si grau.Mas tot minunez ca cu mai putin de 20 de lei, am asigurata painica pe o luna de zile.

Stiti ce am mai cumparat? Orz. Recent, am citi ]ntr-o monografie culinara ca romanii faceau faina de orz si o adaugau langa cea de grau si coceau paine. Tot de acolo am preluat si tehnologia: se rasnesc boabele, se cern mai intai printr-o sita rara si apoi, de doua ori printr-o sita foarte deasa. Asa am facut si eu. Am macinat orzul la moara mea

Picture1

si apoi am cernut faina. Am luat 160 de g faina orz si restul pana la 500 faina de grau, am adaugat plamada facuta cu vreo 3 ceasuri mai inainte si am framantat aluat. Acum cand va scriu e inca la dospit…sa vedem cand ma trezesc dimineata ce-o iesi si va spun…

Sunt tot mai incantata de chiflele mele. Am inceput sa ma specializez, sa le fac si eu mai aratoase, mai comerciale…., dar cu toate astea oamenii sunt tare suspiciosi cand le arat o chifla, numai dupa ce o gusta, asa mai fortati de mine, fac ochii mari si zic: Da-i buna!

Doamne, cum sa nu fie buna? Dar noi dam ce-i mai bun la porci…

Azi, cand am fost in targ, nu mi-a venit sa-mi cred ochilor cand l-am intalnit pe un nene care vindea cereale, mai de varsta mea, si pe care l-am cunoscut anul trecut, cam tot pe vremea asta cand m-am dus in targ sa caut cereale, ca tocmai imi luasem moara si nu aveam habar unde sa gasesc cereale mai ieftine fata de cele de la magazinele naturiste, si nu m-am putut abtine sa nu exclam:

Da ce te-ai umflat asa? ei, nu m-am umflat, m-am ingrasat… Mai, frate, ai grija de tine, ai grija ce manci, ca tati banii ce-i castigi aci o sa ti-i manca doctorii…Uite, stii ca cerealele integrale au fibre si aceste fibre curata organismul? Uite, ovazul, asta care il manca caii, are cele mai bune fibre si cele mai bune proteine….!

Ia, da-mi o jumatate de feldera de ovaz sa incerc daca pot sa fac faina la moara mea…

Pana una , alta, ia gusta din chifla asta integrala si scot din poseta o chifla. Asa neagra iese?….

19092014133

E culoarea graului, uite si tu cum e bobul de grau. Chifla asta e facuta din faina completa, am macinat bobul intreg. Aici ai tot ce-ti trebuie ca sa te hranesti. Faina alba e goala…, nu are fibre. Mananci 300 g amidon, se depune 300 de grame, mananci 300 g paine integrale, jumatate ai fibre, care ies afara, ca nu au unde intra….

Mai omule, nu-i de glumit cu alimentatia, ai grija ca mori nevoia in somn ca-ti sta inima in loc ca nu mai are pe unde circula sangele de atata grasime…

s-o uitat asa trist la mine si o zas: Doamne, fereste!

No, am plecat. O sa mai trec pe aci.

Si m-am dus pe cvealalta parte a targului, la struguri…

NO, si cand am vazut acei struguri faini, am uitat de slabit…., m-am si tapat pe ei…

Am negociat cu un vanzator sa-mi dea cateva kg, ca m-am inteleptit, nu mai cumpar la lada mare, ca mi s-o stricat…si apoi de frica sa nu se strice, am tot indesat la concasor si apoi ma mai intreb de ce-mi cresc soldurile…Rusine sa-mi fie ca m-am luat de nea Gica….

Si ca sa repar gresala, in sara asta, m-am desfatat cu o dragta de salata de radacinoase…Sarut mana pentru masa, Doamne!

Sa aveti somn bun, dragilor!

Eu mai am inca un picut de lucru…

Mănânc şi plâng, mănânc!

Dragii mei
În seara asta, recitind poezia lui Labiş, Moartea căprioarei, m-au trecut fiori de înţelesuri noi.

Ce geniu a avut acest poet! Cum a reuşit să concentreze atâtea înţelesuri tainice!

Iar eu mă zbat între lumină şi umbre!

Deliciile înfulecate de sărbători abia acum îşi arată colţii şi mai vor a. Pofte vechi s-au trezit iar eu mănânc şi plâng, mănânc!

Va las să descoperiţi singuri tainele pe care eu le-am întrezărit sub cuvinte, dar nu pot acum să vi le scriu.

Poate vă faceţi voi timp să-mi împărtăşiţi trăirile şi gândurile care v-au cuprins în timpul lecturii aceste minunate poezii:

Seceta a ucis orice boare de vânt.
Soarele s-a topit şi a curs pe pământ.
A rămas cerul fierbinte şi gol.
Ciuturile scot din fântână nămol.
Peste păduri tot mai des focuri, focuri
Dansează sălbatice, satanice jocuri.

Mă iau după tata la deal printre târşuri,
Şi brazii mă zgârie, răi şi uscaţi.
Pornim amândoi vânătoarea de capre,
Vânătoarea foametei în munţii Carpaţi.
Setea mă năruie. Fierbe pe piatră
Firul de apă prelins din cişmea.
Tâmpla apasă pe umăr. Păşesc ca pe-o altă
Planetă, imensă, străină şi grea.

Aşteptăm într-un loc unde încă mai sună,
Din strunele undelor line, izvoarele.
Când va scăpăta soarele, când va licări luna,
Aici vor veni în şirag să se-adape
Una câte una căprioarele.

Spun tatii că mi-i sete şi-mi face semn să tac.
Ameţitoare apă, ce limpede te clatini!
Mă simt legat prin sete de vietatea care va muri
La ceas oprit de lege şi de datini.

Cu foşnet veştejit răsuflă valea.
Ce-ngrozitoare înserare pluteşte-n univers!
Pe zare curge sânge şi pieptul mi-i roşu, de parcă
Mâinile pline de sânge pe piept mi le-am şters.

Ca pe-un altar ard ferigi cu flăcări vineţii,
Şi stelele uimite clipiră printre ele.
Vai, cum aş vrea să nu mai vii, să nu mai vii,
Frumoasă jertfă a pădurii mele!

Ea s-arătă săltând şi se opri
Privind în jur c-un fel de teamă,
Şi nările-i subţiri înfiorară apa
Cu cercuri lunecoase de aramă.

Sticlea în ochii-i umezi ceva nelămurit,
Ştiam că va muri şi c-o s-o doară.
Mi se părea că retrăiesc un mit
Cu fata prefăcută-n căprioară.
De sus, lumina palidă, lunară,
Cernea pe blana-i caldă flori stinse de cireş.
Vai, cum doream ca pentru-ntâia oară
Bătaia puştii tatii să dea greş!

Dar văile vuiră. Căzută în genunchi,
Îşi ridicase capul, îl clătină spre stele,
Îl prăvăli apoi, stârnind pe apă
Fugare roiuri negre de mărgele.
O pasăre albastră zvâcnise dintre ramuri,
Şi viaţa căprioarei spre zările târzii
Zburase lin, cu ţipăt, ca păsările toamna
Când lasă cuiburi sure şi pustii.
Împleticit m-am dus şi i-am închis
Ochii umbroşi, trist străjuiţi de coarne,
Şi-am tresărit tăcut şi alb când tata
Mi-a şuierat cu bucurie: – Avem carne!

Spun tatii că mi-i sete şi-mi face semn să beau.
Ameţitoare apă, ce-ntunecat te clatini!
Mă simt legat prin sete de vietatea care a murit
La ceas oprit de lege şi de datini…
Dar legea ni-i deşartă şi străină
Când viaţa-n noi cu greu se mai anină,
Iar datina şi mila sunt deşarte,
Când soru-mea-i flămândă, bolnavă şi pe moarte.

Pe-o nară puşca tatii scoate fum.
Vai fără vânt aleargă frunzarele duium!
Înalţă tata foc înfricoşat.
Vai, cât de mult pădurea s-a schimbat!
Din ierburi prind în mâini fără să ştiu
Un clopoţel cu clinchet argintiu…
De pe frigare tata scoate-n unghii
Inima căprioarei şi rărunchii.

Ce-i inimă? Mi-i foame! Vreau să trăiesc, şi-aş vrea…
Tu, iartă-mă, fecioară – tu, căprioara mea!
Mi-i somn. Ce nalt îi focul! Şi codrul, ce adânc!
Plâng. Ce gândeşte tata? Mănânc şi plâng. Mănânc!
(Nicolae Labis – Moartea caprioarei)