Arhive etichetă: griji

Pentru mămici cu copii mici, ca să evitate greşeala pe care am făcut-o eu în privinţa hrănirii copiilor

Dragile mele prietene mămici

Permiteţi-mi să mă confesez din nou. Citiţi cu inima deschisă aceste rânduri. Şi vă rog să-mi împărtăşiţi şi voi din luptele voastre interioare şi biruinţele în relaţia cu copii voştri.
Nu ştiu voi cum sunteţi, dar eu am fost până de curând o mămică tare stresată şi prăpăstioasă, dar cu darul lui Doamne, am primit vindecare în multe părţi ale mele.

Cel mai mare dar şi primul pas în relaţionarea sănătoasă cu copiii a fost acceptarea feminităţii şi maternităţii şi trecerea de la depresie la bucuria trăirii vieţii binecuvântate cu Domnul. Povestea despre aceste aspecte am cuprins-o în recenta mea carte „Mă bucur că sunt femeie”.

A fost un timp în care am fost foarte stresată cu starea de sănătate a primei fetiţe şi cu sănătatea mea şi apoi de frică să nu păţesc şi cu celelalte fetiţe, am înfundat în ele fructe şi legume cu carul şi, uneori, timpul de hrănire era un moment foarte stresant…, mai ales când era vorba de legume.
De curând, am înţeles, am realizat şi eu, că cel mai important lucru este pacea sufletească, dragostea şi bucuria împărtăşită în fapte… şi că „leacul nu-i cu sacul”, cum spunea prietenul nostru doctorul R.

Un morcovel, un căţel de ustoroi, o frunză de salată mâncate zilnic cu dragoste, cu pace, cu linişte şi rugăciune, observ acum că fac mai mult decât „tonele” de fructe şi legume înfundate mai demult….

Abia acum am priceput şi eu că programamrea cea mai profundă a creerului nostru este atunci când nu-i creăm senzaţii şi expeienţe neplăcute... şi mă străduiesc să trec acum de la mult, la puţin şi bun, la exersarea hrănirii cu bucurie şi mulţumire, fără a-i presa în vreun fel pe puişorii mei, oferindu-le mâncarea benefică pe masă, fără a insita să mănânce tot… şi îi feresc cât pot de violenţele reclamelor, luându-i mai mult prin piaţă decât pe la supermarket-uri… şi muşcând cu poftă şi bucurie şi linişte din fructele şi legumele binefăcătoare, căci copii învăţă prin mimetism…
Mă străduiesc să le creez un mediu cald în casă, lepădând grijile vieţuirii în faţa icoanei Deisis din bisericuţa noastră, oferindu-le, pe cât îmi este posibil, un model echilibrat de alimentaţie şi (con)vieţuire, care va sta la baza propriei lor identităţi…,

mă rog Domnului să-mi ajute să-mi păstrez pacea şi să pot sta liniştită la masă şi să mestec cu bucurie legumele binecuvântate, pânica integrală şi celelalte bunătăţi, nepunându-mi nădejdea în ele că ne vor păzi de răceli şi de viruşi, ci în Domnul, Tatăl nostru ceresc care ne ajută să nu o luăm razna în contextul acesta în care trăim.

Acum mi-am clarificat ce alimente sunt benefice, ce combinaţii, le am toate adunate în cele trei cărţi Îndrăznesc să trăiesc sănătos, Slujire din bucătărie şi Cartea de bucate pe anotimpuri, pe care le recitesc, acum ştiu că obiceiurile nesănătoase mi-au dereglat creerul şi acum e nevoie de reprogramare… dar mai ştiu că acum cel mai important este relaţia cu puiuţii mei şi aici mai am de lucru…

Şi aşa cresc alături de puiuţii mei, învăţând zi de zi să fiu mămică.

Curaj şi răbdare!

Vă îmbrăţişez, dragile mele prietene. De dragul puiuţilor mei şi al vostru, valorific timpul la maxim rugându-mă, citind, relaţionând, dăruind şi darurile mă copleşesc.

Mulţumesc şi vă mulţumesc!

Doamne Ţie îţi dau grijile mele, te rog poartă-le!

Dragii mei
Astăzi am auzit un cuvânt minunat la sfânta evanghelie de la sfânta liturghie: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.”
Părintele slujitor a spus că acest cuvânt e minunat: Domnul ne face invitaţia să venim la El cu poverile noastre şi să le oferim Lui a să le poarte.

Dar oamenii.., majoritatea oamenilor, noi… ce facem? Preferăm să le purtăm singuri… şi ne tot zbatem s-o scoatem la capăt şi vai de noi, că nu reuşim, cârpim pe o parte şi se rupe pe alta.
Eu când am auzit acest cuvânt, m-am uitat cu coada ochiului la icoana Deisis, m-am uitat la Domnul şi i-am zis: Doamne dacă e adevărat ce zici şi ce zice părintele acesta care vorbeşte, arată-mi azi cum îmi porţi tu poverile. Uite câte am. Şi am început să i le însir: „tre să mă duc să fac exudat faringian contra cost la doi copii, îmi expiră ITP la maşină, trebuie să schimb uleiul, am nevoie de mere, am nevoie de mazăre, am nevoie de făină, de măsline şi am făcut socotelile şi nu-s destui bani în portofel. M-am tot gândit cum să fac, am zis că nu mai circulk cu maşina, dar după ce expiră nu mă pot duce cu ea nicăieri, am zis că renunţ şi la mere, bine nu mai mâncăm mere câteva zile, dar făină pentru pită?
Nuştiu Doamne, vezi Tu cum faci! Astea sunt treburile şi grijile de azi…Ţi le dau Ţie, rânduie Tu cum ştii!” şi am plecat la spital să facem exudat, între timp copilul cel mare a rămas la medic. Eu mă rugam Domnului să mă liniştească, pentru că eram tare „ofticată” că plătim asigurări de sănătate şi când , la o adică , am nevoie, tre să plătesc din buzunar pentru analize. Şi mă munceau gânduri de revoltă… „Doamne fii binecuvântat în situaţia asta! Am încredere că eşti la cârmă…!”
Bun! Am plătit exudatul. Am plasat copilul la şcoală, apoi m-am dus la celălalt copil, care-mi spune că tre să fugim la nuşce policlinică că a vorbit doctorul şi ne poate face cu casa de asigurări fără bani. Ok, fugim, să recoltăm. În drum intrăm pe la un magazin în care am văzut eu că e mai ieftină mazărea. Luăm. Rezolvăm cu exudatul şi mă gândesc încotro s-o apuc, ce mai am de făcut: ITP şi mere şi făină…. Mă uit în portofel şi mai erau banii aproximativ de ITP. Dar mă gândeam la mere.. ce-o să pun în traistă la fetiţe mâine? Am decis să ne întoarcem acasă, dar pe drum am văzut la un moment dat un indicator spre un loc unde se poate face ITP (inspecţia tehnică periodică a maşinii) şi intru să întreb cât costă. Îmi spun preţul, mă uit văd că aveam banii şi las maşina s-o inspecteze. Am aşteptat plimbându-mă. La sfârşit când să plătesc îmi zice că şeful a făcut reducere …. şi aşa am făcut rost de bani pentru mere..
Doamneeee mulţam!
Şi uite-aşa îmi poartă Doamne grijile, dar e nevoie de răbdare. Şi cred că aci e buba, noi oamenii din secolul vitezei vrem toate „acum” şi de asta avem atâtea griji.
Cu darul Domnului am învăţat să am încredere şi răddare că totul e sub control puternic, şi n-am de ce să mă îngrijorez, toate se rezolvă la timp. Dar acel timp e uneori diferit de cel pe care-l gândesc eu…

MÂNCAREA DE POST NE REAMINTEŞTE DE NATURALUL TRĂIRII ÎN PARADIS

Dragii mei, vă puteţi oare imagina viaţa primilor oameni în Rai?

După un somn recreativ, mama Eva se trezea dimineaţa şi privea cerul. Era acolo o vară-toamnă caldă tottimpul. O frumuşeţe de nedescris şi ei dormeau sub cerul senin. Dimineaţa soarele îi mângâia faţa omului spunându-i că e timpul să se ridice, să fie vertical. Mama Eva se uita în stânga ei şi-l vedea pe tata Adam. Îl lua de mână şi-i spune Bună dimineaţa. Se priveau un pic şi apoi îşi îndreptau privirile în sus. Domnul le zâmbea. Bună dimineaţa Doamne! Ne-am trezit! Slavă Ţie! Mulţumim că ne-ai învăluit astă noapte cu dragostea Ta şi ne-a fost cald şi bine.

Apoi, ţinându-se de mână pornesc să facă înviorarea de dimineaţă. După o raită prin grădină, clopoţelul stomacului sună şi cere de mâncare. Mama Eva, mai „vigilentă” îi arată un copac încărcat cu cireşe (erau cireşe, erau de toate, oricând, aşa cum încearcă şi acum omul cu disperare să aibă ce-i place tot timpul, roşii în plină iarnă, castraveţi…). întind mâna şi se ospătează. Mai fac o plimbare şi văd spicele de grâu coapte bine la soare. Iau câteva boabe şi le mestecă îndelung. O bucurie năvăleşte în ei şi încep să alegre. Eva face giumbuşlucuri şi se tot ascunde după copaci. Adam după ea. Se obosec însă după atâta zbenguială şi se aşează jos pe iarba moale şi înmiresmată şi se privesc. Eva îi spune lui Adam: în ochii tăi văd marea … văd marea iubire a lui Dumnezeu care ne-a creat. Ce minunat eşti Adame!

Stăteau ore-n şir şi se uitam unul la altul, fără să perceapă timpul, căci trăind împreună cu Dumnezeu, o zi este ca o mie de ani şi o mie de ani e ca o zi, se pătrundeau în fiinţă, se cunoşteau, creşteau spiritual. Meditau, contemplând frumuseţea divină arătată în creaţie. Îşi hrăneau mintea, creerul cu gânduri înalte, generatoare de bine: Slavă Ţie, Doamne! Mulţumim, Doamne!

Dar noi, noi ce facem? Cine are timp să mai privească pe celălat, să vadă în ochii lui marea dragoste divină? Eventual e timp pentru scântei şi venin … , scuipăm flăcări de mânie şi ură şi nemulţumire:: iar trebuie să mă duc la „scârbici!”, UFF, iar taxe, iar probleme. Şi uite-aşa zilele ni se scurg. Interesant, zilele noastre se scurg, nu se adaugă, ca la strămoşi, şi la un moment dat ne trezim blocaţi: pâc, maşinăria nu mai funcţioneşte! Şi ne oprim .. şi blestemăm sau zicem Mulţam Doamne că am dat cu capu în stâlp şi m-am oprit înainte să nu cad în hău!

Dar de ce să ajungi aici? Nu e obligatoriu.

Domnul ne spune din timp: „Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu, înălţa-Mă-voi pe pământ. (Psalmul 45, 10). El e puternic, atotputernic, de ce să-mi fac griji, de ce să mă zbat ca şi cum aş fi a nimănui şi în bătaia vânturilor şi la „cheremul” şefilor? O las mai moale!

Se spune că „ziua bună se cunoaşte de dimineaţă!” şi aşa este. Am testat!

Starea de bine de peste zi am observat că depinde ce gând am dimineaţa, ce gânduri le las să prindă putere în minte.

Dacă mă trezezsc morocănoasă că n-am dormit bine, mă „forţez” un pic să-mi mut gândul şi să-l îndrept la Domnul: „Slavă Ţie Doamne!”, „Mulţam, Doamne!”, „Cred într-unul Dumnezeu Tatăl atotţiitorul…”. „Ce minunat este Doamne că m-am trezit vie! Dă-mi să fiu astăzi martora bucuriei Tale!”

Apoi am băgat de seamă că starea sufletească şi mintală este influenţată şi de ce bag în gură.

Dacă bag lumină. Fructe şi cereale

Sau bag întuneric: cafea…

Îmi recunosc mărginirea, dar mă deschid să primesc:

Primesc cu mare uşurinţa! Sunt deschisă şi dispusă să primesc astăzi bucuria Ta Doamne! Pătrunde-mă cu harul şi cu mila Ta. Pătrunde în tot sistemul meu nervos, în rărunchi şi în inimă…

Mă lepăd de egoism şi aleg să ajut mii şi mii de oameni să cunoască bucuria Ta. Binecuvintează-mă

Am ostenit. Fac o pauză şi-mi fac o salată. Mă ajută şi aparatura. Un tocător de legume e foarte util. Pun în ele 2 mâin de urzici, le toc bine, tai mărunt o ceapă, o pun peste urzici, le frec bine, ca să iasă pişcăceala. Desfac un avocado mai mic şi îl zdrobesc bine, adaug 2-3 căţei de usturoi pisat sau ras prin răzătoarea mică şi-mi prăjesc nişte pâine, dacă-s prea grăbit să-mi fac „un pui de mămăligă”. Şi ofer o masă regească truditului meu trup. Oferindu-i aminoacizi şi minerale din urzici, vitamine din ceapă şi urzici şi amidon din pâine sau mămăligă. Am aşadar o masă completă. Şi după aceea mă umplu de voie bună şi mulţumesc că m-am hrănit.

Şi aşa pot să mai lucru câte ceva şi vine seara. Mulţumesc din nou pentru ziua minunată care s-a adăugat în rucsacul vieţii mele şi mă arunc în pat cu bucuria copilului care se aruncă în braţele Părintelui după o zi de lipsă.

Noapte bună, Noapte bună…..

Bună dimineaţa, bună dimineaţa…

Şi aşa adăugăm zile şi zile, le punem în străiţucă şi când Domnul v-a binevoi o să le răsturnăm în faţa Sa, zicându-I: Iată Doamne cum mi-am înfrumuseţat zilele ce  mi le-ai dăruit! Primeşte-mă să mă odihnesc definitiv întru Tine, să mă saturi, că tot câte o frântură am reuşit să îmbuc pe pământ….