Arhive etichetă: iertare

Minunea unui dram de empatie pentru soțior/soțioară

Dragii mei dragi, bucurie!

Aseară, am trăit o minune în relația cu soțiorul meu minunat, pe care Doamne mi-l descoperă tot mai minunat pe zi ce trece…

Pentru că vă iubesc… (O, Doamne, oare ce simt acum când scriu e iubire? Știți, dragilor, minunaților, scumpilor, eu n-am iubire, am doar egoism…, iubirea e darul lui Dumnezeu, pe care Îl tot implor să reverse și peste mine și în mine o picătură din iubirea Sa și să-mi deschidă inima, căci El tot timpul revarsă iubire peste noi, peste toți, dar eu, plină fiind de mine, unde să intre iubirea divină???) m-am gândit să o împărtășesc cu voi, căci, vă știu suferința unora dintre voi în privința relaționării în cuplu… O, cât de cumplită e suferința singurătății în doi…, dar Mare-i Dumnezeu!

Aseară, am simțit așa o ceva, privindu-mi Omul care se afla pe scenă…A fost un dar minunat, o încredințare că tot ce se spune prin cărțile minunate, pe care le tot citesc în ultima vreme, sunt adevărate… Privindu-l, am simțit că mă bucur cu adevărat de reușita lui, că o trăiesc dimpreună cu el, mai ales când l-am auzit că reușita îi aparține lui Doamne…

Te căsătorești cu alesul inimii, cu iubitul vieții tale. Petreci vremea de grație și după, constați că e altfel, că are alte „hobby-uri”, alte perspective și alte vederi… Tendința e să te căpoșezi…, să rămâi acolo închis în albastrul tău…, în netoșeniile tale adunate cu atâta înfrigurare… Dar vine vremea, când îți dai seama cât de mult pierzi rămând cu ale tale.., în ale tale.. și cu darul lui Doamne, alegi să te deschizi, încercând să intri în papucii lui (ei), chiar dacă sunt atât de largi (sau mici) și te sperii…

Încerci să-i acorzi un dram de empatie, să vezi din punctul lui (ei) de verdere, să trăiești sincer reușita și iată minunea se întâmplă, inima ta se lărgește și el (ea) e în tine și tu în el (ea)…și uite așa se adeverește că „în spatele unei femei puternice e un bărbat puternic” și invers…

Și cât de minunat e, Doamne să fie așa!

Îndrăzniți!

Vă îmbrățizez cu drag mult, mult. Curaj! E nădejde…, chiar dacă trebuie să te ostenești vreo 15 ani pentru o relație reușită, dar merită!

(EMPATÍE s. f. 1. (Fil.) Formă de intuire a realității prin identificare afectivă. 2. Tendință a receptorului de a trăi afectiv, prin transpunere simpatetică, viața eroilor din opere literare, filme etc. – Din fr. empathie, engl. empathy.)

?!

http://www.sfintiiarhangheli.ro/intrebari/20151221/primi-o-consolare-de-la-cel-de-langa-mine-o-imbratisare-etc-nu-e-tot-o-fuga-din

Mă bucur că sunt femeie, o carte tulburătoare!

Dragii mei dragi prieteni, iniţiatori şi susţinători ai proiectului “Îndrăznesc să trăiesc sănătos”,

Vă salut din nou cu inima plină de bucuria lui Doamne, Care, astăzi, S-a milostivit de mine şi m-a copleşit iarăşi cu bucuria Lui, aici, în căsuţa mea, între puişorii mei, în bisericuţa noastră minunată din cartier, pe mine, care, din nou, am încercat să caut modalităţi de a pleca aiurea, cu nădejdi deşarte, că voi găsi ceea ce era şi este atât de aproape, în maxima mea apropiere……

Nu contenesc să mulţumesc mereu lui Doamne pentru toate câte ne dăruieşte…!

Astăzi după sfânta liturghie, Părintele meu, Părintele Vasile Mihoc, ne-a vorbit despre “provocarea lui Hristos”.

Parafrazez câteva idei:

“Hristos ne provoacă…, iar noi căutăm răspunsuri…, pe care le găsim în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Biserică. Domnul se revelează şi se tâlcuieşte prin fapte…, prin Naşterea sa, prin Jertfa şi prin Învierea Sa….

Astăzi, sunt tot felul de rătăciri…, dar în Biserica noastră dreptmăritoare, totul e clar…, totul se descoperă în Domnul nostru Iisus Hristos”.

Domnul ne provoacă, noi răspundem, fiecare în felul lui.

Eu am ales să împărtăşesc şi altora din prea plinul darurilor primite… Astfel, am început proiectul “Îndrăznesc să trăiesc sănătos”, când am ieşit întru întâmpinarea omului simplu care-L caută pe Doamne. Cei care aţi citit cartea “Îndrăznesc să trăiesc sănătos”, cunoaşteţi cum a pornit tot acest mare proiect, proiectul vieţii mele, proiectul “Îndrăznesc să trăiesc sănătos”…

Pentru cei care încă nu ştiţi povestea, vă voi spune câteva lucruri:
Sunt un “sangvinic spontan” plin de mult entuziasm şi multe idei. Dorul meu cel mare este să mă lipesc de Doamne şi să-L iubesc şi să trăiesc viaţa Lui, împărtăşită în Sfânta Euharistie şi în toate Tainele şi rânduielile Sfintei noastre Biserici. Mă doare inima şi sufletul când văd suferinţa semenilor, când îi văd pe cei ce nu ştiu sau nu pot sau nu îndrăznesc să folosească darurile pe care Domnul este mereu gata să ni le dăruiască …..

Pasiunea mea de căpătâi este lectura şi împărtăşirea lucrurilor minunate pe care le descoper mereu. Debordez de entuziasm la o idée extraordinară şi izbucnesc în strigătul lui Filip adresat lui Natanail: “Vino şi vezi!”.
Îmi fac foarte uşor prieteni… şi dorul meu este ca şi ei “să guste cât de bun este Domnul!”. Aşa s-a scris prima carte, aşa am răspuns provocării …., apoi au urmat celelalte…

Iată-ne spre sfârşit de an! A trecut atât de minunat acest an! Proiectul “Îndrăznesc să trăiesc sănătos”s-a desfăşurat, în ciuda tuturor greutăţilor intâmpinate! Am întâlnit oameni atât de minunaţi, care l-au sprijinit! Stau cu răsuflarea tăiată şi aştept ce va mai urma…, cum va rândui Doamne toate. realitatea e că în afară de entuziasm, de dor, de dorinţă, nu am nimic, totul e la Doamne

În cadrul acestui proiect, am venit în faţa voastră, nu ca specialist, ci ca una care “a gustat şi a văzut cât de bun este Domnul” şi cât de bune sunt alimentele vegetale integrale şi m-am străduit să vă fac şi vouă poftă.

Puţina mea osteneală a fost răsplătită atât de mult!

Mă minunez cum lucrează Domnul prin sărmanele mele mâini.

Iată am primit încă o mărturie a unei prietene, care mi-a umplut inima de recunoştinţă:

“Mă bucur că sunt femeie, o carte tulburătoare, care rescrie în multe locuri nu doar evenimente asemănătoare din viaţa mea, cât mai ales trăiri.

coperta

Am plâns cu durere şi mi-am revăzut sumedenia de neputinţe şi de păcate, dar mai ales mlaştina nevăzută a fiinţei din care mă căznesc să ies de peste 10 ani…

Vă spun că, în lumina celor citite, nu mă aflu decât la începutul vieţii mele duhovniceşti. Multe răni nu mi s-au vindecat, nu am iertat cu adevărat, mereu sunt cu degetul pe trăgaci să dau replica, să mă apăr…

Şi îmi doresc atât de mult să am bucurie!…

Vreau să-i iubesc pe oameni, iar pe mine să mă iert pentru tot ce am greşit faţă de ei şi de Dumnezeu atât de mult şi de des…

Am învăţat mult din experienţa dvs. şi am fost marcată adânc de durerea din ea şi de taina bucuriei care i-a urmat. Mare e Dumnezeu în toate cele ce sunt!”. (Geta)

Amin! Amin! Amin!
Mulţumesc! Mulţumesc! Mulţumesc!

Relaţia cu copiii mei – o provocare la schimbare, creştere şi perfecţionare continuă

Dragii mei dragi

Vă spuneam la începutul vacanţei că mi s-a lansat o nouă provocare: aceea de a petrece împreună cu copiii în bună înţelegere.

Cei care aţi citit cartea Mă bucur că sunt femeie

coperta

aţi băgat de seamă povestea mea vizavi de copilaşi…

Vara asta mi-am propus să suspend activităţile mele, să iau şi eu vacanţă şi să mă bucur cu copii mei…

Până acum, bilanţul nu arată satisfăcător, ţinând cont de perfecţionismul care încă mă mai bântuie din când în când. Dar am făcut multe progrese. Mă uimesc pe zi ce trece de evoluţia mea dimpreună cu cea a copilaşilor.

Relaţia cu copilaşii este foarte provocatoare. Copiii mei au scos şi scot mereu ce-i mai bun şi cei mai rău din adâncurile mele.

Deşi mi-am făcut lucrarea de diplomă pe tema: „Creşterea şi educarea copilului în primii 7 ani de viaţă”, m-am văzut reacţionând la provocările lor într-un chip deplorabil.

Simţeam că ceva trebuie să fac, dar nu ştiam precis ce.

Într-o zi, soţiorul mi-a întins o carte şi mi-a spus să mă uit puţin prin ea, mai ales acolo unde a pus el semne. M-am uitat prin ea şi mi-a plăcut…Aş fi vrut s-o citesc de fir-a-păr, dar era împrumutată şi trebuia returnată a doua zi. Am spus că o voi căuta s-o cumpăr.

Dar, ştiţi cum e…, durează…

Când am împlinit cei 38 de ani frumoşi şi minunaţi dăruiţi de Doamne, soţiorul meu preţios mi-a făcut un cadou. „Uau ce surpriză! O carte!” ???? V-aţi prins… cartea pe care doream să o cumpăr… Uşor de iubit, greu de disciplinat….

Am început s-o citesc…

Această carte nu se citeşte orişicum, ci te provoacă la acţiune….

Din primele pagini, mi-am dat seama că stilul educaţional pe care începusem să-l practic cu copiii mei era învechit………şi că era nevoie de schimbare … vorba ceea: „La vremuri noi, e nevoie de unelte noi…!”

Aşa am început o nouă lucrare…. E anevoiasă, căci presupune o rescriere de programe în însuşi forum-ul meu interior… şi va dura….

Am conştientizat că eu priveam greşit pe micuţi…
Aveam şi o moştenire grea…

Şi culmea, parcă moştenisem numai pe cele rele… Sau poate pe astea am ochi acum să le văd, din cauza perfecţionismului…!?

Îl moşteneam pe tata, care a trăit într-un mod pe care l-am contestat, dar am preluat aproape totul de la el. Mama însă, a fost plin de virtuţi, dar de la mama ea am luat doar „darul vorbirii”, nu în limbi, ci „darul” (în sensul folosit de Creangă: „darul suptului”) de a vorbi mult, mult de tot.

De la tata am moştenit indiferentismul şi setarea pe ce tre’ să fac eu, pe ce îmi place…În rest, nu mă interesa…

Propria comoditate conta…

Ei, dar am văzut că aşa nu-i bine.

Astfel, am ales să fac o schimbare radicală.

Şi cartea asta venea la timp…

E nevoie de o schimbare permanentă de comportament, numai schimbându-mi eu comportamentul, voi reuşi să schimb comportamentul propriilor mei copii.

E nevoie să trasform poziţia de jandarm, pe care nici nu ştiu cum am dobândit-o, într-una de învăţător şi îndrumător cu dragoste…

Dacă mai demult, pe vremea părinţilor mei, copiii ascultau necondiţionat din prima, acum vremurile s-au schimbat enorm: copiii nu mai ascultă, părinţii nu mai fac faţă…şi căminul a devenit un iad, în care ţipetele se lăfăie în voie…

Frica nu mai funcţionează… ! Copiii sunt mult mai inteligenţi…, te au la degetul mic…, imediat sună la Protecţia copilului…Noroc că în cazul meu, tat’su lucrează acolo ….

Lăsând gluma, realitatea e dură: copiiI au devenit dificili şi noi, mai ales mămicile, nu mai ştim cum să răspundem, mai ales că de cele mai multe ori suntem epuizate de atâtea responsabilităţi, pe când, ei sunt odihniţi şi bine hrăniţi şi ne doboară pur şi simplu…

Frica, ameninţările, pedepsele NU MAI FUNCŢIONEAZĂ… sau cel puţin nu pentru mult timp…
E nevoie să învăţăm să dobândim aptitudini noi şi cel mai urgent să dobândim aptitudini care promovează respectul.

E nevoie să trecem de la roluri, la relaţii.

Toţi suntem adesea uşor de iubit şi, mult mai adesea, greu de suferit, de suportat. Şi mai greu e să ne suportăm şi să ne iertăm pe noi…

Relaţia cu copiii este presărată de multe lucruri neplăcute…, provocatoare le spun eu. Personal, am căzut de multe ori în plasă şi am reacţionat… De data asta, vreau să acţionez altfel…

Am ales să privesc realţia, conflictele de interese cu copiii mei ca pe o oportunitate de a învăţa şi de a mă schimba.

Şi cu ajutorul lui Doamne, am început să exersez cele citite…

Le-am luat pe rând.

Am început cu prima putere

Puterea percepţiei: Nimeni nu mă poate enerva fără permisiunea mea.

Pe măsură ce voi întări lucrul cu această putere, vă voi împărtăşi din lupte şi biruinţă.
Vă doresc spor în lupta cea bună.

Cu respect, Doina

Unica mea salvare este iertarea

Să mă iert pe mine în primul rând. Să-i iert pe cei din jurul meu, pe toţi apropaţii şi depărtaţii, că nu s-au conformat dorinţelor mele …. Să-L iert pe Dumnezeu ……

Să mă iert că nu sunt perfectă. Să recunosc şi să accept că am zile în care scap ca vaca în lucernă şi „mânc” de-mi crapă burta….

Să mă accept că nu sunt mămică perfectă …, nici soţie perfectă…. şi să mă iert.

Şi să mă ridic şi să fac ce trebuie, să mă port ca şi când aş avea iubire, deşi eu n-o simt… şi nesimţirea asta mă sperie…..

SyntekExifImageTitle

Să mă accept că sunt un nimic…..şi mă arăt Domnului şi zic: „Sunt un nimic, Doamne! Fă şi din nimicul meu o minune, aşa cum din nimic ai făcut lumea aceasta!

Asta e soluţia: să iert şi să mă iert; iară şi iară…. până la sfârşit.

Şi, Doamne, fă să fie acest sfârşit dimineaţa … un început….. ….şi un sfârşit şi iar un început……….fără sfârşit în mila Ta nemărginită.

Mulţumeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeesc!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

„Mă bucur că sunt femeie”- o carte autobiografică plină de învăţăminte

Bună dimineaţa, dragilor!

Azi dimineaţă, la biserică, prietena mea, Marieta, mi-a dat o hârtiuţă. Îi dăruisem cartea „Mă bucur că sunt femeie” şi după un timp am întrebat-o cum i-a plăcut şi când găseşte un prilej, să-mi scrie câteva rânduri.

Iată, ce mi-a scris:

„Cartea „Mă bucur că sunt femeie” a doamnei Doina Blaga

coperta

este o lucrare autobiografică plină de învăţăminte ce cuprind toate problemele cu care ne confruntăm, care ne pot face să suferim, pentru că suntem slabi duhovniceşte.

Autoarea ne învaţă, cu mult tact, cum să le rezolvăm, invocând Duhul Sfânt şi rugăciuni de iertare pentru noi şi pentru cei care ne-au rănit.

Concluzia pe care o tragem este că în viaţă trebuie tot timpul să ne raportăm la Dumnezeu, Care coordoanează tot ce formează rostul vieţii.

Am citit cartea cu multă bucurie, pentru că, de multe ori, a adus atingere vieţii mele”.

Cu stimă, Marieta C.

Iar a venit „volbura” pe aici!

Dragilor,

ieri am fost sub valuri… Era și de așteptat. Era a treia zi după o mare bucurie. Așa e schema…, cercul dependenței de nefericire… : Bucurie, apoi suferință. Valuri de furie, de nemulţumire, de nervozitate, de lehamite de toate, de oboseală, multă oboseală la ochi. A venit „volbura” şi mi-a tulburat apele sufletului. M-a apucat aşa, de dimineaţă, cu noaptea-n cap…! ”Noroc” că am băgat de seamă din timp și am început a-i sta împotrivă. ”Şi dăi, şi luptă”: când volbura deasupra, când eu cu capul în valuri…

Ştiţi ce e dureros? Atunci când sunt „învolburată”, copilaşii se tulbură şi ei, sărăcuţii… Îi apucă şi pe ei aşa, o agitaţie de neînţeles, care îmi potenţează şi mai mult starea negativă şi, în loc să mă opresc şi să mă liniştesc, să văd ce mi-a provocat starea aceea „învolburată”, să o rezolv, să mă rog să o ridice Domnul de la mine, să iert, strig la copilaşi: „Potoliţi-vă! Ce aveţi? Linişte!”. Şi ei atunci, măresc ochii la mine şi gândesc: „Cred că mama are o problemă…, săraca!” şi-și văd de treabă mai departe.

Da, da, câtă inteligență au copiii!

De multe ori, noi, mămicile, suntem copleşite de ale noastre, de gânduri, de nevoi, de treburi şi când, peste toate acestea, se mai adaugă şi gălăgia de la 2-3 copii, nu mai facem faţă. Bărbaţii nu pricep asta. Nu pot să priceapă de ce ne purtăm aşa ciudat uneori.

Da, e nevoie să mai fac încă exerciţii de a lucra cu pace şi linişte având copilașii lângă mine o zi întreagă, fără să mă tulbur câtuşi de cât. Am încă timp de exersat. Abia o săptămână de vacanţă s-a scurs….

Mulţumesc Domnului că am posibilitatea să exersez să cresc alături de puiuţii mei îngăduitori. Copilaşii mei au scos din mine tot ce-i mai bun, dar, uneori, îmi tulbură mâlul care încă nu am reuşit să-l curăţ. Doamne, iartă-mă şi ne miluieşte!

Îmi propun ca astăzi, şi timp de o săptămână, să exersez cu ajutorul lui Dumnezeu să fiu calmă. Rugaţi-vă şi voi pentru noi! Mulţumim.

PS: Şi căutând să pun o imagine la acest articol,

scream_mum-420x0-300x199

am găsit un articol care vine să completeze cele de mai sus:
http://povestidemama.ro/nervi-de-mamica-ce-fac-sa-nu-mai-tip-la-copil/

sau

1389370201579b536d

imagine preluata de aici: http://euforia.tv/relatie/esti-o-mama-nervoasa-cum-gestionezi-acest-lucru-id16238.html

„Femeia nu are nevoie de diete, ci ar trebui să mănânce mai puțin”

Dragilor,

răsfoind pagina ziarului nostru local Sibiu 100%, am dat peste un articol, care mi-a sărit în ochi: „Femeia nu are nevoie de diete, ci ar trebui să mănânce mai puțin”. Da, da, are dreptate, am zis. Ia să vedem ce spune articolul! Și m-am așternut la citit. Mi-au plăcut cele cele 12 sfaturi și vi le transcriu și vouă:

  1. Nu-mi place graba. Atât pe scenă, cât și în viață. De asemenea, nu iubesc cuvintele de prisos.
  2. Nu am iubit vreodată să mă antrenez și să fac repetiții. Cred că, din această cauză cariera mea a durat atât de mult. Nu mi-am istovit picioarele.
  3. Oamenii nu se clasifică după scara socială, rasă și sisteme de guvernare. Oamenii se împart în răi și buni. Doar așa. Cei buni sunt o excepție, un dar al cerului.
  4. Eu nu am de ce să fiu invidiată. Domnul mi-a dat capacități, iar în Teatrul Bolshoi am avut o sumedenie de spectacole, care ulterior mi-au adus faima mondială. Însă, cel mai important, eu am un soț minunat, ce altceva mai pot cere?
  5. Bărbații adoră siluetele frumoase. Nu cred că balerinele au cucerit bărbații din viața lor prin inteligență.
  6. Prefer berea și cârnățeii mai mult decât dulcele. Dar, de fapt, oamenii nu au inventat nimic mai delicios decât pâinea și untul.
  7. Întreaga mea viață am iubit noutățile. Mereu privesc spre viitor. Așa îmi este interesant să trăiesc.
  8. Nu sunt sigură că cea mai frumoasă calitate a omului este bunătatea. Există suflete bune, cu minți umplute cu prostii.
  9. Femeia nu are nevoie de diete, ci ar trebui mai puțin să mănânce.
  10. Pentru mine, în lumea modei totul începe și se termină cu Pierre Cardin. Această combinație de gust, imaginație și frumusețe va rămâne mereu în modă.
  11. Nimeni nu va putea să scape de procesul de îmbătrânire, însă cât e de frumos să vezi cum un bătrânel sau o bătrânică întinerește. La orice vârstă este importantă îngrijirea corporală.
  12. Dau un sfat pentru generațiile următoare. Nu ceda, chiar dacă stai la margine de prăpastie. Lupta, zbate-te, împușcă, bate tobe, până la ultima răsuflare. Toate succesele mele le-am obținut doar prin luptă. Caracterul tău este de fapt soarta ta.

Sursa: http://ea.md/12-reguli-de-viata-de-la-mayei-plisetskaya-femeia-nu-are-nevoie-de-diete-ci-ar-trebui-sa-manance-mai-putin/

 

Mulţi nu-L cunoaştem pe Dumnezeu aşa cum este, ci ne facem aşa o părere…. şi alegem să trăim, fie o viaţă de blestem, fie o viaţă de binecuvântare

Dragilor

Domnul mereu îmi vorbeşte şi mă învaţă cum să-mi trăiesc viaţa …
Aseară am ajuns la Sfântul Maslu, la sfârşit de Sfântul Maslu, şi Domnul iar mi-a vorbit prin gura Părintelui meu …şi m-a şi binecuvântat prin aghiasma înviorătoare, tot prin Părintele, care nu s-a zgârcit să mă stropească, ba ne-a şi spus că ar fi bine să facă rost de mătăuze mai mari, aşa cum folosesc unii preoţi din Rusia. (Îi puteţi vedea pe aceşti preoţi în filmuleţele ce sunt postate la finalul articolului).

Dialogul lui Iov cu Dumnezeu
(Iov stă pe gunoi şi „se ceartă cu Dumnezeu”, n.n).

job

Dumnezeu îi dă un răspuns la revolta lui Iov, care nu e păcătoasă în sine, dar e îndrăzneaţă, în ea ne regăsim şi noi uneori. Oameni, care mereu se întreabă de ce Dumnezeu îi pedepseşte, de ce Dumnezeu nu face milă cu ei cum face cu alţii, se simt dezavantajaţi şi ajung la o stare nepotrivită în faţa lui Dumnezeu, o stare de oameni necredincioşi, pentru că ei cred că pricep, când de fapt nu pricep.

Ei, în cartea Iov, găsim această această discuţie dintre Dumnezeu şi Iov care îl arată pe Iov că de fapt nu pricepe cum merg lucrurile.

Şi noi de multe ori nu pricepem, de cele mai multe ori, gândurile lui Dumnezeu, lucrarea lui Dumnezeu, care are o altă perspectivă decât noi:  „Căile Mele nu sunt căile voastre, spune Dumnezeu, şi gândurile Mele nu sunt gândurile voastre”.

Aş vrea să citesc acest răspuns a lui Dumnezeu către Iov, de la Cartea Iov cap 38
Şi a început să citească (.. …). Ce minunate cuvinte! Le puteţi găsi în Biblia ortodoxă on line
„… şi apoi Părintele încheie citirea cu cuvintele: „şi atunci eu însumi Te voi preamări pentru toate”… şi a făcut o pauză mai lunguţă, apoi a zis:

E aşa un imn al creaţiei… (am înregistrat de afară şi acum când reascult înregistrarea ca s-o transcriu, se aud păsărelele…Ce minunat! Mai mult rezonez acum cu acel imn …)

Şi Iov a răspuns în cap 39: „Ştiu că poţi să faci orice.. (…) Mă pocăiesc în praf şi cenuşă”.
Vedeţi, continuă Părintele, din cartea Iov, ni se spune că Iov a fost încercat din ispită, din ispita celui rău. Relele lumii pot să vină din păcat, relele noastre pot veni din păcat, dar şi din lucrarea celui rău, pe care însă Dumnezeu o îngăduie, şi dacă El o îngăduie, o îngăduie tot spre mântuirea noastră.

Ce minunat este când începi să-L cunoşti pe Dumnezeu!

Iov a început să-L cunoască pe Dumnezeu. Până atunci avea impresia că-L cunoaşte, dar L-a cunoscut când s-a întâlnit cu El în suferinţă.

Când îl cunoşti pe Dumnezeu, ştii că toate căile Sale sunt înţelepte, toate lucrările Sale sunt minunate şi atunci descoperi şi în viaţa ta că, ceea ce ţi se părea că este spre pedeapsă, este de fapt calea mântuirii şi viaţa ta devine cu totul altfel. Şi atunci începi să vezi cum lucrează Dumnezeu.

Foarte mulţi oameni au impresia că ştiu ceva (despre Dumnezeu, n.n), dar de fapt nu-L cunosc pe Dumnezeu. Şi nu cunosc modul de a lucra a lui Dumnezeu.

Îşi imaginează un Dumnezeu care nu există. Şi atunci deciziile lor sunt eronate, căile pe care le iau sunt greşite şi vezi cum lucrurile nu merg cum trebuie şi lipseşte cu totul progresul din viaţa lor, viaţa spirituală în special.

Este mare lucru să doreşti să-L cunoşti pe Dumnezeu, să te încredinţezi că eşti pe mâna Lui. Şi înţelegând că Dumnezeu este în toate lucrurile Sale minunat, vei descoperi că Dumnezeu este minunat şi în viaţa ta, în lucrările care le face în tine şi cu toţi ai tăi, pentru că planurile Sale sunt cu toul minunate şi măreţe”. A încheiat Părintele.

Şi am găsit de cuviinţă să vă împărtăşesc şi vouă acest minunat cuvânt.

Şi pentru că eu am, în special, doi maeştri de la care învăţ zilnic,

Şi ca să se întregească minunat cuvântul Părintelui Vasile Mihoc, mai adaug încă un cuvânt al măicuţii mele Siluana, pe care l-am găsit în timp ce căutam azi dimineaţă ceva pe internet.
E un răspuns la întrebarea:

Dumnezeu de ce mă lasă să cârtesc, să mă îndepărtez de El. De ce mă lasă să mă chinuiesc, să urlu de durere? Nu mă mai iubeşte? (semnează: o ratată)
Copila mea iubită,

Poate că, din cauza durerii şi a atitudinii pe care o ai faţă de durere, încă nu eşti pregătită să afli răspunsul pe care îl ceri. Poate că întrebi doar pentru a te asigura că poziţia ta e îndreptăţită. Dar dacă doreşti un răspuns, eu Îl rog pe Domnul să mă lumineze ca să ajung la inima ta.
Aşadar:

De ce te lasă Dumnezeu să urli de durere? Pentru că te iubeşte. Dacă asculţi puţin tăcerea din ochii Lui din icoană vei auzi că-ţi cunoaşte durerea pe care o simte deodată cu tine în trupul Său. Doar că nu are aceeaşi atitudine faţă de ea, ca tine. Lui îi este milă de tine, ţie nu! El din milă şi din iubire, a venit la noi şi vine la tine ca să-ţi arate pe viu că durerea se poate trăi şi altfel decât revoltându-ne, acuzând și învinovăţind: pe ceilalţi, pe noi înşine, pe El … Tu, lipsită de milă faţă de tine, din cauza dorinţei ca lucrurile să fie așa cum ţi-ar plăcea ţie, alegi mereu soluţii care sporesc suferinţa, întunecă mintea şi otrăvesc viaţa.

Dacă acum, te opreşti din cârtit şi te aşezi în faţa Lui şi hotărăşti să iei în faţa durerii atitudinea Lui, totul se va schimba.

Ţi se pare că poruncile Lui sunt nori şi sunt grele.

Ele (poruncile, n.n) sunt pur şi simplu puterea pe care nu o ai acum ca sa trăieşti cum ne cere El.

De exemplu: tu nu poţi să nu cârteşti când cineva face ceva rău sau ceva care te doare pentru că nu ştii să faci altceva şi nu te-a învăţat nimeni să fii atentă şi la durerea celorlalţi pe care nu o poţi simţi pe dinăuntru, ca pe a ta.

Ca remediu la acestă neputinţă, Domnul îţi dăruiește porunca:

Binecuvintează pe cel ce-ţi face rău. Nu judeca!

Făcând asta, fără plăcerea cu care faci ce poţi, vei descoperi că nu mai cârteşti şi că durerea devine altceva pentru tine.

Cum binecuvântezi? Aşa, simplu: „Doamne, binecuvântează pe X care făcând ce face acum, mă răneşte, îmi face rău, mă doare!”

Cum nu judeci? Tot simplu: „Doamne, ce face acesta acum e treaba lui. Are voie să facă ce vrea. Numai Tu ştii de ce face: de frică, de durere, că-l provoc eu, din nesimţire sau ură, din neştiinţă sau cu bună ştiinţă… Tu eşti judecătorul lui. Eu te rog să-l binecuvântezi şi pe mine să mă înveţi cum să-l iubesc, cum să mă apăr, cum să-mi trăiesc durerea”.

Desigur e doar un exemplu. Poţi găsi alte cuvinte.

Dacă nu ai puterea să rosteşti asemenea cuvinte, să-I spui tot Lui: „Doamne, nu pot. Tu poţi. Ajută-mă!”

Atunci poate că vei auzi cheamarea Lui: „Veniţi la Mine, toţi cei osteniţi şi eu vă voi odihni pe voi”.
Atunci poate că vei alege să mergi la El, la Biserică şi să-L laşi să te mângâie, să te spele de păcat prin Spovedanie, să te întărească în har prin Împărtăşanie, să te înveţe mai multe, cum ştie El.

Şi multe, multe se vor schimba, mergând pe calea ce strâmtă a renunţării la voia noastră, la dorința ca lucrurile să fie aşa cum vrem noi.

Alfel, oricât ai urla şi ai bate din picior, nimic nu se schimbă, pentru că schimbarea poate avea loc numai în tine.

Cu dragoste şi rugăciune, Maica Siluana (http://www.sfintiiarhangheli.ro/node/1578).

Şi încă un cuvânt al maicii Siluana:

Viaţa ca binecuvântare

„Făcând din sesiunea a şaptea (a Seminarului cu iertarea, n.n) un fel de a fi şi spovedindu-te regulat şi împărtăşindu-te, viaţa ta va fi altfel şi mereu mai plină de o bucurie care nu va mai fi determinată de circumstanţe.

Până când se formează deprinderile acestei noi vieţi, vei mai cădea, probabil, dar vei şti că e cădere şi nu situaţie fără ieşire.

Nu uita, acum ai în tine două feluri de a fi:

1. Unul, cel dat de viaţa trecută, viaţa primită de la părinţi şi de la lume, viaţa în care nu ai avut de ales, viaţa trăită ca un blestem fără ieşire şi

2. Acesta nou, dobândit prin naşterea la Viaţa ca binecuvântare, viaţa liberă de orice blestem moştenit, viaţa la care ne naştem hărnicind împreună cu Harul lui Dumnezeu şi răstignind orice pornire de împotrivire a omului vechi!

Tu alegi în care să trăieşti! Nu e uşor, dar merită, pentru că viaţa ca binecuvântare este adevărata noastră viaţă!

Doare? Da! Doare tare, mai ales la început, pentru că orice naştere doare, nu?

Dar nici viaţa ca blestem nu e mai puţin dureroasă, doar că e o durere care ne trăieşte ea pe noi, noi fiind atenţi doar la tranchilizantele urii şi ale răzbunării, pe când durerea naşterii de sine e o durere asumată şi liberă, care duce la Bucuria pe care nimeni nu o mai ia de la noi!

Vai celui care pleacă de pe pământ doar cu viaţa ca blestem!

Doamne, miluieşte-ne pe noi pe toţi! (MS: http://maicasiluana.blogspot.ro/2012/10/189-viata-ca-binecuvantare-este.html)

Aici puteţi vedea o stropire adevărată cu aghiasmă…


iov1bookjob

Eu (Hristos) sunt Pâinea vieţii!

emaus01

Hristos a înviat, dragilor!

Astăzi din nou Părintele nostru ne-a vorbit despre Pâinea vieţii.
Şi ne-a mai spus că numai în Hristos este bucurie. Numai cu Hristos ne putem bucura cu adevărat.

Da, da…!

Durerea este că Îl primim de atâtea ori pe Hristos în noi şi totuşi nu suntem bucurie.
Mă întrebam astăzi de ce se întâmplă acest lucru. Cum se poate să te împărtăşeşti şi să ai răutate în tine imediat ce te împărtăşeşti?

Un răspuns: Hristos nu acţionează magic. El este un Domn delicat. Nu ne forţează, nu ne obligă. „Cine vrea”. Păi, dacă am venit la biserică şi m-am împărtăşit, nu înseamnă că vreau? Nu-i destul…că m-am rugat din toată inima „să-mi fie Împărtăşania spre trezirea sufletului…”? Şi de ce, totuşi, am răspuns cu răutate?

Pentru că încă Hristos nu a luat chip în mine…încă mai reacţionez..

Da, da… e nevoie de o permanentă rugăciune şi atenţie… o foarte mare atenţie la mişcările inimii…

O mică neatenţie, o întoarcere către omul vechi şi gata…, harul se retrage… Devenirea ca Dumnezeu, asemănarea, este o lucrare permanentă. Nu te Împărtăşeşti şi gata te pui pe-o tânjeală, ci e nevoie de o împreună lucrare permanentă şi de acea trezvie (atenţie, veghere) despre care vorbesc Părinţii Bisericii.

Schemele de indaptare sunt înrădăcinate adânc în suflet… intrăm în ele pe pilot automat, neţinând seama că nu se cade să răspundem aşa, şi că în noi este Hristos.

Dar ştii care este aspectul pozitiv? Avându-L pe Hristos în tine, îţi dai seama mai repede de greşeli, conştiintezi neputinţa…şi plângi …şi ceri iertare…şi iar te ridici…

Şi avem nădejde că moartea ne va prinde întru ridicare, nu în cădere.

Doamne ai milă de mine!

Astăzi, cu ajutorul lui Doamne, am prins din timp începutul lucrării schemei şi am fost cu mare luare aminte şi l-am rugat pe Doamne să mă ajute să nu-i fac jocul şi m-am uimit cum am putut schimba cursul răutăţii, cum acea izbucnire, acel „îmi vine să…” l-am putut stăpâni şi, după primul cuvânt răutăcios, scăpat de sub control, nu au mai urmat alte răutăţi.

Fii binecuvântat, Dumnezeul meu, Cel ce ne-ai hrănit din Darurile Tale cele bogate şi ne-ai odihnit în mila Ta în această zi „liberă” de 1 mai 2015!

emaus01