Arhive etichetă: impartasire

Mulţumiri la ceas aniversar * Partea I

Dragilor

Iată-mă cu mila şi cu îndurările lui Dumnezeu la ceas aniversar: 38 de ani…
Pregătirile aniversării au început, desigur, după rânduială, de cu seara…

Şi au continuat dis-de-dimineaţă, începând cu ora 6…
Întinsă pe spate, când încă genele nu voiau să se deschidă…, am început a mă gândi la minunea apariţiei mele pe acest pământ…

Dintr-o dată au dat năvală valuri, valuri de amintiri şi trăiri. Nu ştiam asupra căruia să zăbovesc şi nu ştiam cum să mă împart între a rămâne întru mine, în retragere şi meditaţie sau a mă ridica şi a mă lipi de cei dragi ai mei de lângă mine: soţiorul meu, minunea mea, copilaşii mei minunile mele …. ???

Nu am putut să mă adun în spre ceva anume, ci le-am primit pe toate de-a valma: şi amintirea mamei mele, a naşterii mele „vijelioase”, şi îmbrăţişările şi sărutările minunilor mele, soţiorul şi copilaşii, şi entuziasmul meu şi trăirile toate…… toate, toate într-o clipă de maximă concentraţie…

Cei 38 de ani, încărcaţi cu atâtea şi atâtea trăiri, s-au derulat prin faţa ochilor într-o clipită, învăluind momentul prezent şi intensificându-i valoarea…

Sufletu-mi se umplu dintr-o dată de bucurie şi dădea pe de lături … Îmi venea să sar şi să tot zic: mulţumesc, mulţumesc, mulţumesc…. Valuri, valuri de bucurie, amestecate cu mult entuziasm, îmi copleşeau biata mea inimă mărginită…

Şi am zis:
„Doamne, ce este omul că-Ţi aminteşti de el? Sau fiul omului că-l cercetezi pe el? Micşoratu-l-ai pe edânsul cu puţin faţă de îngeri, cu mărire şi cu cinste l-ai încununat pe el”. (Psalmul 8, 4-5)

Apoi, ne-am înbrăcat repejor – eu şi fetiţele mici -, am înşfăcat plasele cu prinoase şi am alergat spre Doamne…

Îmi scăpărau picioarele, astfel încât fetiţele au fost nevoite să alege pe lângă mine…
Ajungem cu darul lui Dumnezeu mai înainte de binecuvântarea de început a Sfintei Liturghii. Sufletu-mi vibra … Atâta emoţie… nu mi s-a întâmplat să mai am în biserică de nu-mi aduc aminte… Azi e o zi specială… 38 – 3 şi 8 se întâlnesc acum…Treimea, Care m-a zidit pentru veşnicie.

Am cumpărat o prescură apoi, încep să scriu pomelnicele… Mămăruţele se agită în juru-mi. Mă aplec la urechiuşile lor şi le zic: „Mergeţi la locul nostru, până eu scriu pomelnicele”.
Încep să scriu pomelnicul la vii. Şi scriu, şi scriu.., gândindu-mă la toţi cei dragi ai mei care nu sunt lângă mine….: Părintele Vasile (duhovnicul meu, pe care azi nu l-am găsit la bisericuţă), măicuţa mea, Siluana…, soţiorul meu, Nicolae, fetiţa mea cea mare, Steliana mea, care are azi examen…. şi toţi ceilalţi la rând. Şi scriu, şi scriu şi, la un moment dat, observ că i-am scris şi pe cei adormiţi în continuarea şirului celor vii… Interesant! Interesant! Timpul dispăruse şi era un prezent lărgit… erau toţi vii, erau toţi în mine….şi sângele îmi vibra în vene … Şi mama era atât de prezentă… şi tata la fel şi bunica …. şi toţi ai mei, vii şi adormiţi, erau în mine, în sufletul meu, în inima mea care se lărgise atât de mult!

În timp ce se cânta troparul sfintei mele ocrotitoare, sfintei muceniţe Agripina, sfânta prăznuită azi, m-am dus fuguţa să dau pomelnicele cu prescura să fie pomenite în sfântul altar.

Apoi, imediat se auzi:

Binecuvântată este Împărăţia… (A început Sfânta Liturghie şi cerul s-a deschis).
Spunem cu toţii: Aaamin.

Mă aşez cu fetele la locul meu drag, unde stau de obicei la slujbele de peste săptămână, acolo, între stranele din partea dreaptă a naosului bisericii, în faţa icoanei Deisis, în faţa Domnului Hristos, Care stă pe scaun şi de-o parte şi de alta avându-i pe Maica Sa şi pe Sfântul Ioan Botezătorul.

O icoană asemănătoare cu aceasta…

deisis_0714a4817275e2

Când va rândui Domnul, o să-i fac o fotografie si la icoana de la noi din biserică.

Le adun pe fete lângă mine şi le spun încetişor: „Fetiţele mele, a început Sfânta Liturghie, cântăm dimpreună cu strana…”.

„Doamne miluieşte…”

Ectenia mare curge lin…
Simt tot valuri de entuziasm. Fetiţele răspund la starea-mi prea plină de trăiri şi se foiesc…

Le zic: „Liniştiţi-vă, cântăm….!”. Ele se foiesc şi mai mult şi îmi dau seama că e nevoie să zic: „Doamne, mai ho, cu atâta bucurie, că nu mai pot duce…., linişteşte-mă …!”.

Între timp, apare Steli meu minunat, dulceaţa mea de fetiţă, dodoloţul lu’ mami scump. Se închină frumos pe la sfintele icoane şi apoi vine şi mă îmbrăţişează… Asta mă copleşeşte de tot..

La strană începe citirea Apostolului.

O întreb pe Steli dacă vrea să ia o binecuvântare de la Părintele pentru a merge în pace la examen. Acceptă. Mergem în linişte şi îi spunem crâsnicului (paraclisierului – domnului care-l ajută pe părintele la slujbe) să-l întrebe pe părintele dacă poate să vină s-o binecuvinteze pe Steliana, că merge la examen. Părintele vine şi îi face o scurtă rugăciune şi o binecuvintează. Între timp, mămăruţele au venit şi ele lângă mine, ca scaiul, nu cumva să primească ceva în plus sora lor cea mare. Îi mulţumesc părintelui pentru binecuvântarea dată Stelianei şi îl rog să ne binecuvinteze şi pe noi pentru împărtăşire. Părintele ne binecuvintează şi pe noi şi apoi, în linişte desăvârşită, mergem la locurile noastre.

Mai stăm un pic şi apoi, se citeşte Sfânta Evanghelie:

Matei 11, 16-20:

„Cu cine voi asemăna neamul acesta? Este asemenea copiilor care şed în pieţe şi strigă către alţii, zicând: V-am cântat din fluier şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale şi nu v-aţi tânguit. Căci a venit Ioan, nici mâncând, nici bând, şi spun: Are demon. A venit Fiul Omului, mâncând şi bând şi spun: Iată om mâncăcios şi băutor de vin, prieten al vameşilor şi al păcătoşilor. Dar înţelepciunea s-a dovedit dreaptă din faptele ei. Atunci, a început Iisus să mustre cetăţile în care se făcuseră cele mai multe minuni ale Sale, căci nu s-au pocăit”.

Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!

Apoi, Sfânta Liturghie curge lin mai departe

Vin la rând ecteniile şi rugăciunile

Ectenia cererii stăruitoare

Părintele: Să zicem toţi, din tot sufletul şi din tot cugetul nostru să zicem. †

Strana – şi noi cu ea: Doamne miluieşte.
–––––
Părintele: Încă ne rugăm pentru mila, viaţa, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, lăsarea şi iertarea păcatelor robilor lui Dumnezeu enoriaşi (…).

Apoi părintele începe rugăciunile pentru diferite cereri ale credincioşilor:

„Ca nişte robi nevrednici, cu frică şi cu cutremur mulţumind milostivirii Tale, Mântuitorule şi Stăpânule al nostru, Doamne, pentru binefacerile Tale, pe care cu îmbelşugare le-ai vărsat asupra robilor Tăi

(iar eu zic în gând: „Îţi muţumesc, Doamne, că m-ai ajutat să ajung şi azi la Sfânta Liturghie… şi dintr-o dată îmi aud numele, căci părintele a continuat rugăciunea şi mi-a pomenit numele)
şi asupra roabei Tale, Doina, cădem înaintea Ta, şi ca unui Dumnezeu Îţi aducem doxologie şi cu umilinţă strigăm: izbăveşte din toate nevoile pe robii Tăi, şi ca un milostiv plineşte totdeauna dorinţele noastre ale tuturor. Cu deadinsul ne rugăm Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.

Precum ai ascultat cu milostivire rugăciunile robilor Tăi, Doamne, şi le-ai arătat lor marea Ta iubire de oameni, aşa şi de acum înainte, netrecându-i cu vederea, împlineşte, spre slava Ta, toate bunele dorinţe ale credincioşilor robilor Tăi, şi arată spre noi, spre toţi, mila Ta cea bogată, trecând cu vederea greşealele noastre. Rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.

Zicem cu toţii: Doamne miluieşte

Părintele: Ca nişte tămâie cu bun miros şi ca o ardere de tot grasă, bineprimită să fie, întru tot Bunule Stăpâne, această mulţumire a noastră înaintea slavei Tale, şi trimite totdeauna, ca un îndurat, robilor Tăi, mila Ta cea bogată şi îndurările Tale şi izbăveşte pe robii Tăi de toate meşteşugirile văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi, pe ei, Biserica Ta cea sfântă, oraşul acesta şi pe tot poporul Tău şi dăruieşte tuturor sănătate, lungime de zile şi sporire întru toate faptele cele bune.
Rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi degrab ne miluieşte.

Zicem cu toţii: Doamne miluieşte

Părintele: Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Dumnezeul îndurărilor şi a toată milostivirea, a Cărui milă este nemăsurată şi iubire de oameni adânc neajunsă, la a Ta slavă căzând, cu frică şi cu cutremur, ca nişte robi netrebnici, cu umilinţă aducem acum mulţumire bunătăţii Tale, pentru binefacerile ce au fost asupra robilor Tăi şi asupra roabei Tale, Doina; şi ca pe Domnul, Stăpânul şi Binefăcătorul, Te slăvim, Îţi cântăm şi Te lăudăm. Şi iarăşi căzând înaintea Ta, mulţumim, rugând cu umilinţă nemăsurata şi nespusa Ta milostivire, ca precum ai binevoit a primi acum rugăciunile robilor Tăi şi cu milostivire i-ai învrednicit a li se împlini cererile, aşa şi de acum înainte învredniceşte-i a spori întru dreapta credinţă, în dragostea cea către Tine şi cea către aproapele şi întru toate faptele cele bune şi a dobândi ale Tale binefaceri, împreună cu toţi credincioşii Tăi. Mântuieşte-i de toată reaua întâmplare, dăruindu-le pace şi linişte. Şi ne învredniceşte pe toţi, totdeauna a grăi şi a cânta Ţie şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Preasfântului şi bunului şi de-viaţă-făcătorului Tău Duh, Dumnezeului celui slăvit întru o fiinţă. Slavă Ţie, Dumnezeului nostru, Dătătorului nostru de bine, în vecii vecilor. Amin.
––-

Ectenia pentru pomenirea morţilor
–-

Rugăciunea întâi pentru credincioşi

Părintele: „Mulţumim Ţie, Doamne, Dumnezeul Puterilor, Care ne-ai învrednicit pe noi a sta şi acum înaintea sfântului Tău jertfelnic şi a cădea la îndurările Tale, pentru păcatele noastre şi pentru păcatele cele din neştiinţă ale poporului. Primeşte Dumnezeule, rugăciunea noastră; fă-ne să fim vrednici a-Ţi aduce rugăciuni, cereri şi jertfe fără de sânge pentru tot poporul Tău; şi ne învredniceşte pe noi, pe care ne-ai pus întru această slujbă a Ta, cu puterea Duhului Tău celui Sfânt, ca fără de osândă şi fără de sminteală, întru mărturia curată a cugetului nostru, să Te chemăm pe Tine în toată vremea şi în tot locul şi, auzindu-ne pe noi, milostiv să ne fii nouă, întru mulţimea bunătăţii Tale”.

Rugăciunea a doua pentru credincioşi
Părintele: „Iarăşi şi de multe ori cădem la Tine şi ne rugăm Ţie, Bunule şi Iubitorule de oameni, ca privind spre rugăciunea noastră, să curăţeşti sufletele şi trupurile noastre de toată necurăţia trupului şi a duhului şi să ne dai nouă să stăm nevinovaţi şi fără de osândă înaintea sfântului Tău jertfelnic . Şi dăruieşte, Dumnezeule, şi celor ce se roagă împreună cu noi spor în viaţă, în credinţă şi în înţelegerea cea duhov nicească. Dă lor să-Ţi slujească totdeauna cu frică şi cu dragoste şi întru nevinovăţie şi fără osândă să se împărtăşească cu Sfintele Tale Taine şi să se învrednicească de cereasca Ta împărăţie.

Cântarea Heruvicului:

„Noi, care pe heruvimi cu taină închipuim şi făcătoarei de viaţă Treimi întreit-sfântă cântare aducem, toată grija cea lumească să o lepădăm….”
Întind mâinile şi îi spun lui Doamne rapid cererile din ziua de azi…, grijile zilei…, care nu-mi veneau în minte prea multe , ci am zis Doamne dă-mi să fiu astăzi martora bucuriei Tale!

Ieşirea cu Cinstitele Daruri

Părintele: Pe voi pe toţi, dreptmăritorilor creştini, să vă pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Rostim cu toţii Simbolul credinţei (Crezul)
––
Părintele: „Luaţi, mâncaţi, Acesta este Trupul Meu, Care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor.
––
Părintele: Încă aducem Ţie această slujbă duhovnicească şi fără de sânge şi Te chemăm, Te rugăm şi cu umilinţă la Tine cădem: Trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste aceste Daruri, ce sunt puse înainte şi fă, adică, pâinea aceasta, Cinstit Trupul Hristosului Tău.

Noi toţi: Amin.

Părintele: Iar ceea ce este în potirul acesta, Cinstit Sângele Hristosului Tău.

Noi toţi: Amin.

Părintele: Prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt.

Noi toţi: Amin. Amin. Amin.

Părintele: Pentru ca să fie celor ce se vor împărtăşi, spre trezirea sufletului, spre iertarea păcatelor, spre împărtăşirea cu Sfântul Tău Duh, spre plinirea împărăţiei cerurilor, spre îndrăznirea cea către Tine, iar nu spre judecată sau spre osândă.
Încă aducem Ţie această slujbă duhovnicească pentru cei adormiţi întru credinţă: strămoşi, părinţi, patriarhi, prooroci, apostoli, propovăduitori, evanghelişti, mucenici, mărturisitori, pustnici şi pentru tot sufletul cel drept, care s-a săvârşit întru credinţă.

Apoi părintele zice mai departe: Mai ales pentru Preasfânta, curata, prea binecuvântata, mărita stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria:
Cântăm cu strana: Cuvine-se cu adevărat să te fericim Născătoare de Dumnezeu

Părintele spune apoi Rugăciunea de dinaintea Rugăciunii Domneşti:

Ţie, Stăpâne, Iubitorule de oameni, Îţi încredinţăm toată viaţa şi nădejdea noastră şi cerem şi ne rugăm şi cu umilinţă cădem înaintea Ta: Învredniceşte-ne să ne împărtăşim cu cuget curat, cu cereştile şi înfricoşătoarele Tale Taine ale acestor sfinte şi duhovniceşti mese, spre lăsarea păcatelor, spre iertarea greşelilor spre împărtăşirea cu Sfântul Duh, spre moştenirea împărăţiei cerurilor, spre îndrăznirea cea către Tine, iar nu spre judecată, sau spre osândă. Şi ne învredniceşte pe noi, Stăpâne, cu îndrăznire, fără de osândă, să cutezăm a Te chema pe Tine, Dumnezeul cel ceresc, Tată, şi a zice:

Rostim cu toţii Tatăl nostru (Rugăciunea Domnească)

Apoi, părintele se roagă în taină:

„Ia aminte, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, din sfânt locaşul Tău şi de pe scaunul slavei împărăţiei Tale şi vino ca să ne sfinţeşti pe noi, Cel ce sus împreună cu Tatăl şezi şi aici în chip nevăzut, împreună cu noi eşti. Şi ne învredniceşte, prin mâna Ta cea puternică, a ni se da nouă Preacuratul Tău Trup şi Scumpul Tău Sânge şi prin noi la tot poporul”.

Ne închinăm, dimpreună cu preotul, de trei ori şi zicem:

Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine păcătosul şi mă miluieşte”.

Apoi părintele zice cu glas mare: …Sfintele, sfinţilor.

Strana: Unul Sfânt, unul Domn, Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl. Amin.

Părintele rosteşte tare Rugăciunile dinaintea Împărtăşaniei:

Cred, Doamne, şi mărturisesc că Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu, Care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu. Încă cred că Acesta este însuşi Preacurat Trupul Tău şi Acesta este însuşi Scump Sângele Tău. Deci mă rog Ţie: Miluieşte-mă şi-mi iartă greşelile mele cele de voie şi cele fără de voie, cele cu cuvântul sau cu lucrul, cele întru ştiinţă şi întru neştiinţă. Şi mă învredniceşte, fără osândă, să mă împărtăşesc cu Preacuratele Tale Taine, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci. Amin.

Cinei Tale celei de taină, Fiul lui Dumnezeu, astăzi, părtaş mă primeşte, că nu voi spune vrăjmaşilor Tăi, Taina Ta, nici sărutare Îţi voi da ca Iuda, ci ca tâlharul mărturisindu-mă strig Ţie: Pomeneşte-mă, Doamne, în împărăţia Ta.

Nu spre judecată sau spre osândă să-mi fie mie împărtăşirea cu Sfintele Tale Taine, Doamne, ci spre tămăduirea sufletului şi a trupului.
Împărtăşirea preotului. La strană se citeşte Rugăciunea a şaptea pentru primirea Sfântei Împărtăşanii

Apoi Părintele spune: Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi.
(iar eu rostesc în taină, imitând diaconul, „Iată, vin la nemuritorul Împărat”)

Apoi zic cu strana: Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului. Dumnezeu este Domnul şi s-a arătat nouă!

Părintele: Se împărtăşeşte roaba lui Dumnezeu (Rafaela, apoi, Pantelimona, apoi, Doina …apoi Maria, apoi, Elena… apoi alte credincioase N, N, N, N) cu Cinstitul şi Sfântul Trup şi Sânge al Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor lui şi spre viaţa de veci.

În timpul împărtăşirii credincioşilor, strana cântă: Trupul lui Hristos primiţi şi din izvorul cel fără de moarte gustaţi. Aliluia, aliluia, aliuluia!

După ce ne-am împărtăşit Părintele a spus: Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta.

Şi noi dimpreună cu strana: Am văzut lumina cea adevărată, am pri mit Duhul cel ceresc; am aflat credinţa cea adevărată, nedespărţitei Treimi închi nându-ne, că Aceasta ne-a mântuit pe noi.

Părintele rosteşte Rugăciunea de mulţumire:

„Trupul Tau cel sfânt, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, să-mi fie mie spre viaţa de veci, şi Sângele Tău cel scump, spre iertarea pacatelor. Şi să-mi fie mie Euharistia aceasta spre bucurie, spre sănătate şi spre veselie. Şi la înfricoşătoarea şi a doua venire a Ta, învredniceşte-mă pe mine păcătosul să stau de-a dreapta slavei Tale, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor Tăi. Amin”.

Şi uneori o adaugă şi pe aceasta:
„Mulţumim Ţie, Stăpâne, Iubitorule de oa meni, Dătătorule de bine al sufletelor noastre, că şi în ziua de acum ne-ai învrednicit pe noi de cereştile şi nemuritoarele Tale Taine. Îndreptează calea noastră, întăreşte-ne pe noi, pe toţi, întru frica Ta; păzeşte viaţa noas tră, întăreşte paşii noştri, pentru rugă ciunile şi mijlocirile măritei Născătoarei de Dum nezeu şi pururea Fecioarei Maria şi pentru ale tuturor sfinţilor Tăi”.

Strana şi noi cu ea: Să se umple gurile noastre de lauda Ta, Doamne, ca să lăudăm mărirea Ta; că ne-ai învrednicit pe noi să ne împărtăşim cu sfintele, dumnezeieştile, nemuritoarele, preacuratele şi de viaţă făcătoarele Tale Taine. Întăreşte-ne pe noi întru sfinţenia Ta, toată ziua să ne învăţăm dreptatea Ta. Aliluia, aliluia, aliluia!

Rugăciunea amvonului

Şi apoi Rugăciunea de sfinţire a colivei şi prinoaselor aduse
(azi am adus un tortuleţ de tapioca cu vişine şi biscuiţi)

„Doamne, Cel ce ai plinit toate cu cuvântul Tău şi ai poruncit pământului să scoată multe feluri de roade spre desfătarea şi hrana noastră; Care pe cei trei tineri şi pe Daniil, care erau în Babilon, fiind hrăniţi cu seminţe, i-ai arătat mai frumoşi decât pe cei hrăniţi cu multe desfătări; Însuţi, întru tot Bunule Împărate şi aceste seminţe, cu multe feluri de roade, le binecuvintează şi sfinţeşte pe cei ce vor gusta dintr-însele, căci acestea spre slava Ta şi spre cinstirea sfântei muceniţe Agripina s-au pus înaintea Ta de robii Tăi (Doina, N, S, P, R), încă şi spre pomenirea celor ce s-au săvârşit întru dreapta credinţă. Şi dăruieşte, Bunule, celor ce au înfrumuseţat acestea şi celor ce săvârşesc pomenirea (Doina, N, S, P, R), toate cererile cele către mântuire şi desfătarea bunătăţilor Tale cele veşnice. Pentru rugăciunile Preacuratei stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria şi cu ale sfintei muceniţe Agriăpina, a cărei pomenire săvârşim, şi cu ale tuturor sfinţilor Tăi. Că Tu eşti Cel ce binecuvintezi şi sfinţeşti toate, Hristoase Dumnezeul nostru şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Părintelui Tău celui fără de început şi Preasfântului şi Bunului şi de-viaţă-făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.

Binecuvântarea de la sfârşitul Sfintei Liturghii

Părintele: Binecuvântarea Domnului peste voi toţi cu al Său har şi cu a Sa iubire de oameni, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Noi toţi: Amin.

Otpustul (încheierea slujbei)

Miruirea credincioşilor

În timp ce miruia, părintele a spus celor prezenţi că astăzi eu (doamna Doina) împlinesc 38 de ani şi i-a îndemnat să-mi cânte La mulţi ani...

A fost o mare surpriză aceasta şi pomenirea la rugăciunile de mulţumire!

Să ne trăiţi, Părinte Ioan!

Am fugit repede în spate, în pronaos, unde am pregătit fiecăruia o farfuriuţă cu o bucăţică de tort.

Eram atât de emoţionată şi fetiţele se agitau şi ele pe lângă mine….

Slavă lui Dumnezeu pentru această binecuvântare!!!

Postul ne este de folos

Dragilor

Iată-ne la sfârşitul primei săptămâni din Postul Mare! Astăzi după sfânta liturghie a darurilor înainte sfinţite, pe la ora 17, Părintele nostru ne-a spus bucuros:

„Iată ne-am intrat în ritmul postului! S-a adaptat şi trupul cu un alt program, cu mai puţină mâncare şi, pe cât se poate, cu mai puţine griji pentru trup.

Ce binecuvântare este postul! Cât bine ne face! Postul ne face bine trupului, şi asta e dovedit de către toţi, cât şi sufletului.

Ce bine au rânduit Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre această rânduială de posturi de peste an! Sfinţii Părinţi au fost luminaţi de Duhul Sfânt şi au stabilit toate foarte bine. Dar mă gândesc cum reuşeşte un trup să funcţioneze când i se dă tot timpul mâncare cu animaliere? Cât de greu îi va fi!”.

Da, da. E minunat că avem o aşa rânduială frumoasă!

Mâine este pomenirea morţilor, e sâmbăta Sf. Teodor, sâmbăta colivelor, şi ne vom strânge iar în jurul Părintelui şi ne vom împărtăşi şi ne vom bucura şi îi vom pomeni pe cei dragi ai noştri plecaţi de la noi.

Mulţumesc Domnului pentru toate!

STRATEGII PENTRU A EVITA EXCESURILE ALIMENTARE DE SĂRBĂTORI

Dragii mei dragi,
Până acum am tot vorbit de reţete şi despre ce mai mâncăm în post. Acum doresc să vorbim despre ce să nu mâncăm după post.
Până acum postul oficial ne-a fost o pavăză puternică. Puteam să „ne scuzăm” că nu servim fursecuri şi prăjituri că postim, dar imediat se apropie perioada „dezlegărilor”, a scăpării la „de toate”. Mi se părea ciudată expresia „dezlegare la peşte, sau la vin şi undelemn”. Dar cine sau ce te-a legat până acum ca să fii dezlegat? E o taină şi aici şi am putea vorbi mult, dar ceea ce am înţeles eu este că rânduielile Bisericii cu privire la post sunt o mare putere si o mare pază. Noi singuri, mai bine zis trupul nostru nu s-ar jertfi deloc, el are sădit legi de conservare foarte puternice. Când aude că n-are voie să mănânce intră în mare frică şi începe să trimită semnale la creer: „nu cumva să faci una ca asta – să poteşti- că ai să mori!”. Şi creerul unora dintre noi îl ascultă…
Ei bun, imediat se gată postu’, dar de fapt după terminarea postului începe adevăratul post. Postul e o activitate continuă, mai ales acum în condiţiile şi situaţiile de viaţă în care trăim sau supravieţuim. Permanent vor fi invitaţii la câte ceva care nu este bun pentru sufletul nostru şi spiritul (duhul) nostru şi atunci intervine postul. Slavă Domnului că încă mai putem face alegri bune!
Aşadar să revenim: vom ieşi din Postul oficial, dar ne vom pregăti pentru postul interior personal permanentizat. Trupul vrea mâncare delicioasă, dar sufletul îl vrea pe Domnul, dar un stomac îngreuiat de combinaţii nedigestibile nu are starea potrivită pentru a-l primi pe Domnul.
Vor fi 3 zile de mare praznic şi o săptămână luminată. Părintele ne v-a chema să luăm lumină şi bucurie zicându-ne: „cu frică şi cu credinţă, apropiaţi-vă!”, ca să-L primiţi pe Domnul.
Şi atunci ce voi spune? Da, părinte, da, ştiţi, nu mă pot împărtăşi în toate zilele de Paşti şi în toată săptămâna luminată pentru că … n-am postit … şi Domnul stă la masă atunci doar cu părintele, iar eu ….
„A mânca cu cumpătare din toate” este sfatul înţelepţilor, dar care e măsura cumpătării acum, când o felie de cozonac conţine şi făină super albă, şi ou, şi lapte şi unt, care sunt deja e prea mult pentru bietul meu organism? Nu mai spun că mănânc cu cozonac încă un ou pe deasupa, ba şi o feliuţă de brânză, ba şi o bucăţică de fripturică, că, de, aşa-i tradiţia, să ai de toate de Paşti. Şi deja acel „puţin din toate” e foarte foarte mult într-o zi pentru organism. Şi starea mea observ că se schimbă, nu-l mai doresc cu ardoare pe Domnul, ci mă surprind uităndu-mă după prăjituri…
Ce-i de făcut?
Domnul zice că „duşmanii omului sunt casnicii lui”. Nimeni nu ne poate face vreun rău dacă nu îi dăm acceptul, consimţământul. În casa sufletului tu eşti stăpân. A pus Domnul acolo o putere în noi ca să facem alegerile bune, dar observăm că adesea facem multe lucruri fără să ştim de ce şi cum.
Specialiştii în neuroştiinţă spun că faptele noastre urmează un circuit bine cunoscut: semnal-dorinţă-recompensă-obişnuinţă şi că noi avem puterea să controlăm acest circuit şi să-l modificăm după dorinţa sufletului nostru.
Pentru a ne proteja de stimulii care ne atrag şi ne determină să acţionăm, trebuie mai întâi să recunoaştem cât de vulnerabili suntem la acei stimuli.
Pentru supraalimentarea condiţionată, stimulii reprezintă semnalele trimise de mâncare, iar mâncatul peste măsură sau în combinaţii grele, reprezintă reacţia comportamentală. Aceste semnale sunt „invitaţii pentru creer”. Capacitatea de a răspunde la dorinţa pentru hrană, spun specialiştii, este instinctivă, e o lege naturală a trupului acestuia, dar dacă cedezi în faţa acelor dorinţe prea des sistemul se dereglează şi devii foarte sensibil la acele semnale.
Pentru a ne controla creerele trebuie să nu fim prea încrezători în ele. Funcţionalitatea creerului se poate deregla şi în aceste condiţii el ne invită să facem anumite lucruri care au scăpat de sub control.
Să luăm exemplul trasului de păr sau rosul unghiilor. Pentru a înfrunta problema, trebuie să-ţi dai seama de automatismul răspunsului tău. Şi să înţelegi că dacă vei începe să rozi o unghie, le vei roade pe toate într-un minut…
TEHNICI DE INTERVENŢIE
În casă la mine eu gătesc, eu sunt „stăpâna casei” şi am scos ispitele mâncării, am scos combinaţiile „nesănătoase”, dar ce mă fac în afara casei cu provocările, căci sunt o mâncăcioasă incurabilă?
Ar fi o soluţie: fuga. Poate aţi auzit de povestea vieţii Sfântului Martinian, a rămas memorabilă expresia: „fugi Martiniene că te ajunge ispita!”, dar unde să fug, cum să evit platoul cu prăjiturile acelea delicioase şi arătoase făcute de tuşi (mătuşa)? Să nu mă mai duc la stropit (aci la noi e oboceiul ca în a doua zi de Paşte să se meargă la stropit cu parfum rudele, prietenii, mai ales băieţii sau bărbaţii stropesc fete şi doamnele cu parfum de-ţi iau nasu…)! Hm, dar se v-a supăra tuşi. care s-a pregătit şi ne aşteaptă…
Ei bine, în faţa ispitei, a stimulului, specialiştii spun că avem doar un singur moment în care putem să alegem. Avem doar un moment în care putem înţelege ce urmează să se întâmple. Că după ce iau o prăjitură albă, mai vreau şi una cu cafea, dar şi una cu lămâie, dar şi una cu brânză…. şi atunci ce fac?
Putem face altceva în loc. Putem să cerem, spre exemplu, un pahar cu apă mai întâi… şi putem să ne „fofilăm” savurându-l îndelung, nici nu v-a băga de seamă gazda că n-am servit prăjituri, că vor fi alţii care „le vor rade”. Şi totuşi, dacă gazda insită, servim doar un singur articol de pe masa încărcată, cel mai puţin excitant pentru limbă, ar fi minunat să fie un măr, deşi nu prea am văzut mere pe masa de Paşti, şi acel produs să-l tot mestecăm….
Dacă sunteţi cumva sensibili (vulnerabili) la mâncarea super gustoasă, precum sunt eu, să ştitţi că aveţi de-a face cu o defecţiune, specialiştii o numesc supraalimentaţie sau hiperalimentaţie condiţionată, adică alimentaţia în exces provocată de multele oferte, feluri de mâncare gustoase. Voi folosi prescurtarea SaC.
Tot aceeaşi specialişti spun că piatra de temelie pentru vindecare de SaC (supraalimentare condiţionată) este dezvoltarea capacităţii de a refuza de la bun început invitaţia făcută de către un stimul creerului. Acest răspuns trebuie să apară devreme şi să fie definitiv. Doar la început, când avem invitaţia, avem control asupra ei. Atunci e nevoie de hotărâre. Să nu stăm la negocieri. Refuzăm şi facem altceva în loc, adică în loc să ne „ţâpăm” pe platoul cu prăjituri din faţa noastră, cerem un pahar cu apă şi între timp facem o rugăciune de a înlătura fantoma…. Acum e posibil să-i întoarcem spatele şi să refuzăm să intrăm în mrejele ei. Dacă pierdem acest moment, se declanşează o cascadă de evenimente: stimulare – răspuns şi mai multă stimulare şi iar răspuns şi aşa ne va fi controlat comportamentul. Iar mătuşica sau bunica, drăguţa, ne va pune şi la pachet delicioasele prăjituri şi vom continua să mâncăm şi acasă, până ne vine greaţa … şi apoi adio bucurie de Paşti!
Ei, dacă reuşim, cu ajutorul Domnului şi puţină inteligenţă, să spunem „nu” la stimul, vulnerabilitatea la stimul nu dispare pur şi simplu, nu înseamnă că nu-ţi mai este poftă de prăjiturica pe care ai ochit-o.
Specialiştii spun că niciodată nu scăpăm definitiv de reacţiile anterioare, vechiurile obiceiuri rămân scrise acolo în trup, în creer. Putem învăţa ceva nou, dar când faci ast lucru, nu înseamnă că scapi neaparat de ceea ce ştii dinainte. Asociaţiile anterioare încă persistă şi pot ieşi la suprafaţă foarte uşor în circumstanţe potrivite. Răspunsurile emoţionale pozitive la stimuli rămân în amintire, nu pot fi şterse complet. Dar, cu toată această acumulare de amintiri, învăţarea lucrurilor noi este posibilă, ne asigură specialiştii. Noi ne putem opri de la acţionarea dictată de dorinţe. Putem să învăţăm noi comportamente şi gânduri noi, pentru a le îndepărta pe cele vechi. Când gândurile şi comportamentele noi devin automate şi puternice, cele vechi încep să-şi piardă puterea.
METODE DE TRATAMENT
Evitarea situaţiilor riscante
Da, este bună metoda aceasta, dar într-o lume în care semnalele de mâncare sunt peste tot, această metodă nu e suficientă. Eu trebuie să gătesc zilnic pentrufamilie. Nu pot să evit când vreau contactul cu mâncarea (gustoasă). Şi atunci ce să fac? E nevoie să învăţ alte tehnici cognitive şi comportamentale, să le folosesc, să le exersez cu hotărâre şi devotament, până voi putea schimba reacţiile generate de stimulare.
Transformarea unui obicei prost într-unul bun
Pentru a refuza invitaţia unui semnal pentru creer e nevoie să neg obiceiuri vechi. La început e nevoie de un control atent asupra propriilor acţiuni şi pe termen lung să înlocuiesc un set de comportamente automate cu un alt comportament. Răspunsul trebuie să fie atât de hotărât şi atât de automat de integrat în repertoriul meu, încât atunci când întâlnesc mâncare tentantă şi nici măcar nu-mi este foame de-adevăratelea, să pot spune: „mamamia, ce bine arată şi ce bine miroase, dar n-am de gând să mănânc!” şi să-mi văd de treabă cu altceva. Aşa că, în loc să înfulec prăjiturile lui tuşi, mai bine o provoc să-mi poveastească cum le-a făcut, sau să-mi mai spună din ofurile ei. Asta îi va face nespusă plăcere şi va uita să mă mai îmbie cu platoul acela „înfricoşător”.
Dar pentru a putea acţiona astfel, este nevoie de multă exersare şi de o motivaţie puternică. Şi această motivaţie să nu fie ocazională, adică nu să mă abţin să nu mănânc caloric pentru că vreau să-mi vină rochia bine la evenimentul din vară, ci e nevoie să am o motivaţie interioară pentru o schimbare permanentă. Dar pentru aceasta e nevoie să ne facem un program şi să ne ţinem de el, să nu oscilăm după cum bate vântul, mai ales că ne ştim vulnerabili. Dar e nevoie să ne facem obiceiuri suficient de satisfăcătoare, astfel încât să împiedicăm reîntoarcerea la cele vechi. De exemplu ca să nu mai „simţi nevoia” de (multă) carne, poţi s-o înlocuieşti. La fel şi „nevoia de dulce” cu fructele şi cerealele integrale, ca să nu privezi organismul de nevoile lui reale şi să revii la carne şi să faci abuzuri. În cartea mea Îndrăznesc să trăiesc sănătos am descris cum am înlocuit eu produsele animaliere şi cum gătesc fără animaliere şi ce prăjituri mai puţin grele pentru organism fac.
Ca să ne schimbăm modul de alimentaţie e un pic de lucru. Dacă se întâmplă să eşuezi în primele încercări, sau dacă încerci şi ai parte de succes limitat, e foarte probabil să te descurajezi şi să crezi că este peste puterile tale să faci asta. Eu am păţit-o. Mâncam sănătos o bucată de vreme şi apoi scăpam „ca vaca în lucernă”. De aceea eu încerc să vă împărtăşesc din experienţa mea şi să şcunoaşteţi „că au mai păţit şi alţii!”.
Senzaţia de neputinţă este unul dintre cele mai mari obstacole în calea a ceea ce dorim să facem cu adevărat. Pur şi simplu adesea ne simţim copleşiti. Specialiştii spun că dacă crezi, sau simţi că nu ai de ales decât să mănânci atunci când eşti provocat, senzaţia de poftă care îl provoacă va persista. Dacă însă vei lucra asupra capacităţii de a te controla şi o vei folosi, senzaţia de poftă va începe să scadă din intensitate.
În lucrarea de a ne schimba obiceiurile imprimate, a învinge condiţionarea şi a avea controlul asupra comportamentului notru, avem la îndemână 4 componente, care ne pot ajuta să facem o schimbare în comportamente şi gândire.
Conştientizarea
Pentru a avea putere aasupra semnalelor, e nevoie să le observăm mai întâi şi să cunoaştem comportamentul pe care acestea îl stimulează. Să cunoaştem riscul unei situaţii la care suntem expuşi. Să ne dăm seama de situaţiile care ne pot duce la mâncatul inoportun şi excesiv, la acel lanţ de comportamente pe care apoi le regretăm.
Specialiştii spun că atunci când eşti vulnerabil, mintea ta nu te mai ajută, barajul care ar trebui să ţină viitura nu funcţionează foarte bine la acest aspect: multe senzaţii intră în atenţia noastră şi ne confruntăm cu dorinţe puternice şi răspundem cum am învăţat printr-un comportament familiar şi repetitiv. Aceasta e o maladie obsesiv-compulsivă. Semnalele senzoriale, situaţiile stresante şi amintirile puternice sunt invitaţii la mâncatul scăpat de sub control.
În momentul în care simţi dorinţă, spui „Nu. Mulţulmesc!”. Sunt conştient că mi-a venit o dorinţă şi acum pot să mă decid: bag în gură sau nu. A deveni conştient de existenţa alegerii, spun specialiştii, înseamnă să aduci, să ridici dorinţa şi contextul ei la nivelul gândirii conştiente, a raţiunii, să devii atent. Atunci ai puterea să înăbuşi comportamentul, să-l monitorizezi.
Adoptarea comportamentului competitiv
Elaborăm şi să învăţăm reacţii alternative la stimul. În loc să mâncăm dulciuri, mâncăm fructe, în loc să mâncăm printre mese, bem apă. Ca să nu am ispite la cumpărături, îmi fac o listă strictă de cumpărături. Apoi ca să nu „trebuiască să mânănc că se strică”, fac mâncare măsurată. Asta mi-e cam greu, căci niciodată n-am folosit măsură, ci am gătit „după ochi”.
Specialiştii ne sfătuiesc ca acest comportament competitiv să fie bine planificat, să fie bine învăţat înainte de a întâmpina un nou semnal, să ştim exact ce avem de făcut când creerul primeşte o invitaţie nedorită. Să ne învăţăm bine lecţia dinainte, să ne pregătim din timp „replica”, să intervenim devreme şi să pornim un nou lanţ care să ne împiedice s-o luăm pe calea veche. Dacă gogoşeria e în calea spre casă, trecem pe cealaltă parte când ieşim de la lucru şi suntem rupţi de foame.
Formularea gândurilor noi care să le anihileze pe cele vechi.
Ne scriem un nou scenariu cognitiv, care să ne ajute să executăm noul comportament. Ne formulăm noi gânduri şi un nou limbaj. Să ne spunem în faţa ispitei: „asta nu-mi face bine”, „recunosc că sunt vulnerabilă şi nu pot lua doar o gură din acea mâncare, deoarece ştiu că nu mă voi opri doar la una. Acea mâncare nu e bună pentru mine, n-o voi mânca!”. „Sigur am şi alte alternative!”, „Dacă acum nu mănânc asta, mă voi simţi mult mai bine după aceea”. Sau: „Sunt mai importantă decât pofta acesta. Pot face faţă cu ajutorul lui Dumnezeu!”.
Reuşita ţine de modul în care privim şi abordăm stimulul. Învăţând să nu ne gândim doar la plăcerea unei mâncăruri foarte atractive sau inoportune, ci şi la urmările acestui fapt, cum ar fi kilogramele în plus, răul la ficat sai indipoziţiile rezultate, începem să preluăm controlul cognitiv şi devenim conştienţi de impactul pe termen lung al consumului dezordonat de mâncare. Gândindu-ne asupra deznodământului, vom putea schimba perspectiva asupra situaţiei.
Susţinerea
Alegerile depind doar de noi, dar o mână de ajutor ne uşurează enorm lupta. Dacă am susţinere de la o persoană care-mi ştie vulnerabilitatea şi planul luptei mele, am mult mai multe şanse să reuşesc să mă abţin. Dar aici intervine un aspect foarte fin: depinde în ce manieră e dat acest ajutor. E nevoie de multă tandreţe şi iubire. De multe ori mă iritau semnele partenerului care-mi făcea semne să nu mai mănânc prăjitura preferată tocmai atunci când „era pegratis şi din destul” şi eu îi făceam în ciudă şi mâncam şi mai mult. O invitaţie la dans plină de dragoste sau o altă formă delicată, mi-ar fi distrat mult mai delicat atenţia…
Dar oricum, susţinerea corectă face diferenţa.
Puterea regulilor
Specialiştii spun că persoanele care suferă de supraalimentare condiţionată sunt foarte sensibile la semnalele din partea mâncării. Acestea au tendinţa să ia decizia de a mânca sub impulsul momentului. În centrul hiperalimentaţiei condiţionate se află natura impulsivă a comportamentului. Pentru a o putea combate e nevoie să ne elaborăm un set de reguli care să ne păzească de influenţa stimulilor. Stabilirea regulilor ne pregătesc pentru întâlnirile cu stimulii tentaţiei şi ne redirecţionează atenţia în altă parte.
Cu toţii ştim că preparatele alimentare din industrie nu ne fac bine, că sunt înalt procesate şi chimizate, dar cu toate acestea continuăm să le cumpărăm. Ştim ce să facem, dar nu e suficient doar să ştim. Comportamentul nu se schimbă doar că ştim, pâinea de casă nu ne va veni pe tavă, e nevoie să învăţăm s-o facem…
E nevoie de elaborarea unui răspuns plănuit pentru momentul întâlnirii cu alimente care ne stimulează gustul şi ne provoacă să mâncăm (mult). Ne luăm măsuri de preîntâmpinare, ne luăm merele în geantă…
Şi acum vă împărtăşesc câteva „sfaturi”:
Reţineţi regulă principală: Nu mâncăm între mese decât fructe sau bem apă.
A bucura pe cineva nu implică neaparat să mâncăm din ceea ce ne serveşte. Dacă ne ducem în vizită de dragul acelei persoane şi nu de „obligaţie”, întâlnirea va fi bucurie chiar şi fără a mânca prăjituri. Bucură-te de acel măr sau pahar cu apă dăruit şi mulţumeşte sincer şi atunci acea persoană care ţi-l oferă va simţi multă bucurie şi nu va mai fi mâhnită că nu serveşti fursecurile. Roagă-te pentru gazdă şi Domnul va crea contextul prielnic să vorbiţi despre mâncarea sănătoasă şi despre bucurie, dar nu refuza din prima să serveşti spunându-i că tu nu vrei să mănânci, ci spune că vrei mai întâi apă, sau dacă sunt şi mere sau orice alt fruct acolo, serveşte-l. Un fruct e binevenit întotdeauna, numai să nu fie chiar după ce tocmai ai mâncat mâncare.
Cam atât am dorit să vă transmit astăzi.
Urmează două săptămâni speciale şi nu ştiu ce timp voi avea la dispoziţie.

Vă doresc bucurie şi putere de avea răbdare „până Hristos va lua chip în noi”.