Arhive etichetă: impreuna

Daca vrei sa mergi repede, mergi singur. Dar daca vrei sa mergi departe, mergi impreuna …

Dragilor

am fost insetata sa vorbesc cu voi…

am multe sa va impartasesc… atat pe planul slujirii din bucatarie, cat si pe planul cresterii spirituale, duhovnicesti…

Tocmai cand ma hotarasesm sa inchid calculatorul, am deschis sa verific e-mailul si am deschis un mesaj de la J. M, care la un moment dat aminteste de un citat:

Daca vrei sa mergi repede, mergi singur. Dara daca vrei sa mergi departe, mergi impreuna …

Am reflectat un moment la aceste cuvinte…

Cat adevar se afla in aceste cuvinte!

Am pornit cu mult entuziasm pe Cale… Am inceput sa alerg, sa ma catar…. Am parcurs cale buna… , dar m-am impotmolit…. si n-o fost nimeni sa ma ridice…

Asa am hotarat sa ma intorc si sa-i iau si p-ai mei… E mai anevoios, dar e mai trainic…

Numai impreuna

IMG_20160719_094009

ajungem departe….

Asa sa ne ajute Doamne!

Astăzi, vă aştept la Masă!

Dragilor

Ne-a copleşit Doamne cu bunătăţi şi doresc să le împart cu voi.

Astăzi, vă aştept la Masă!

1_400_83

Adresa unde mă găsiţi este Calea Guşteriţei, peste drum de hotel Libra.

Vă aştept la ora 15!

Mai întâi, vă invit să vă splăţi, nu numai mâinile , ci şi picioarele, şi capul, şi ochii, şi gura şi măruntaiele şi tot, printr-o spovedanie completă şi sinceră.

Şi apoi, ne vom aşeza la masă, la Masa cea Mare, unde îngerii ne slujesc.

Mare binecuvântare avem, dragilor prin invitaţia aceasta! Haidem să dăm năvala ca să mâncăm Pâinica cea de viaţă făcătoare, Trupul şi Sângele Domnului. Împărăţia cerurilor se ia cu năvala şi cei silitori pun mâna pe ea. Dacă n-aţi apucat să gustaţi încă nimic, veniţi!

În această perioadă, se săvârşeşte Sfânta Liturghie a darurilor înainte sfinţite în fiecare zi. Este atât de minunată această sfântă slujbă. În tăcere, Domnul pregăteşte Masa prin mâinile părintelui şi ne cheamă, iar noi venim cântând: „Bine-voi cuvânta pe Doamnul în toată vremea, lauda Lui în gura mea. Aliluia! Aliluia!”.

PS: mai sunt şi alte locuri minunate unde puteţi merge la Masă.

Un loc care-mi mai place este capela studenţilor de la Facultatea de Teologie.

Ah, acel loc tainic…!, care m-a sedus din prima clipă de când am intrat în el. A fost singurul lucru care m-a atras să vin aici, la Sibiu!!!!

Vino şi tu să-l vezi!!! E peste drum de Catedrala ortodoxă!

Nu sta flămând! Viţelul e mult. Hai să-L împărţim împreună!!!

Pentru mămicile care stau acasă cu copilaşii

Dragile mele mămici,

Iată, a început vacanţa de vară!

O mare bucurie pentru copiii noştri şi o mare provocare pentru noi, mămicile care stăm acasă cu ei toată ziua.

Dacă în timpul anului şcolar mai aveam un timp de răgaz pentru noi, cât timp ei erau la şcoală, iată-ne acum, împresuraţi toată ziulica de 3 sau mai mulţi copiii. Nu ştiu ai voştri copilaşi cum sunt, dar ai mei sunt tare energici: vorbesc tare, se agită şi se hârâie unii cu alţii. Ce să mai zic? E o mare provocare să-mi păstrez cumpătul, pacea şi bucuria în „atare situaţiune”.

Până nu demult, simţeam o mare apăsare statul acasă cu copiii, mai ales că nu avem unde să-i las „să zburde”, să-şi consume energia, ci stăteau în jurul meu şi se agitau, iar eu eram cu capul plin de lucruri de făcut: ba examen de titularizare, ba vreun alt examen, ba vreun proiect de realizat, ba o carte de finalizat la termen limită.

Vara aceasta însă, mi-am propus să las totul deoparte şi să intru în pielea copiilor. În seara aceasta voi completa programul de vacanţă.

De mâine, cu ajutorul lui Dumnezeu, începem cursul de înot. Voi învăţa alături de mezinuca mea să înot. Voi lăsa grijile lui Doamne şi, timp de o lună, o să ne bucurăm de bălăceală în apă.

Apoi, dacă se vor înscrie suficiente persoane, vom face o tabără în 3-7 august. Dacă nu facem tabără, în august ne ducem la Văratec la tuşi’.

Între timp, o să mergem în parc şi o să ne jucăm cu alţi copii. Dacă vreţi să veniţi cu noi în parc, vă aşteptăm! Vom merge şi prin împrejurimile oraşului să descoperim frumuseţea localităţilor vecine (cu ocazia aceasta nădăjduiesc să descoper un loc minunat pentru tabără). O să facem tot felul de activităţi minunate. Abia aştept!

O să vă povestesc din când în când din „realizările” noastre.

Vara aceasta vreau să mă bucur de fiecare clipă petrecută cu copilaşii mei mici, căci, ca mâine, n-o să mai vrea să mai stea cu mami. Mă uit la prinţesa mea cea mare: tânjesc s-o mai pot ţine în braţe sau pe genunchi şi să ne jucăm de-a „aşa călărăsc prinţesele, domniţele şi haiducii”.

Apropo, luni, marţi şi miercuri (22, 23, 24 iunie) are examenele pentru admiterea la liceu. Vă rog să vă rugaţi pentru ea, pentru Steliana, steluţa mea strălucitoare!

Mulţumesc Domnului că, în sfârşit, am o vară liberă, că am făcut efortul să mă debarasez de multe alte lucruri care voiau să-mi fure timpul de a fi cu copilaşii mei, de a fi prezentă şi cu mintea lângă ei.

Azi am avut o mare revelaţie.

Deşi am acceptat să stau cu copilaşii acasă, totuşi uneori mă mai bântuiau gândurile că aş putea face şi altceva, că aş putea şi eu să lucrez undeva şi să câştig bani. Simţeam cumva că nu fac mare lucru că stau cu copii acasă. Făceam lucrurile ce trebuie făcute în casă şi cu copii, dar lipsea ceva…, aşteptam ceva de la soţ ….

Şi azi, citind în cartea, care mi-a pus-o sub nas soţiorul meu minunat, cartea „Uşor de iubit, greu de disciplinat”, am înţeles ce aşteptam: nu aşteptam ca soţul să-mi mulţumească pentru ce făceam, ci aşteptam o confirmare că ceea ce făceam era preţios, valoros… Dar pentru a primi acea confirmare de la alţii, era nevoie să mi-o ofer chiar eu, să conştientizez eu mai întâi că ceea ce fac e valoros şi e util pentru familie, pentru soţior şi copilaşi.

Şi iată, că abia azi, Domnul a rânduit să înţeleg că sunt o persoană valoroasă, că, prin ceea ce fac, contribui la buna funcţionare a familiei mele, la creşterea şi dezvoltarea membrilor ei, că şederea mea acasă e importantă şi folositoare, că lucrul meu e preţios, pentru că ajută membrilor familiei mele. Şi pe bună dreptate. Să mă gândesc numai la cât de mare e faptul că le fac în fiecare zi păpică proaspătă şi sălăţică şi mă străduiesc să le procur fructe proaspete de sezon, că zilnic povestesc cu fetiţele ce au învăţat la grădiniţă şi la şcoală, că atunci, când soţiorul meu vine acasă, eu îl întâmpin cu bucurie.

Ce mare binecuvântare este că pot sta acasă cu copilaşii! Mulţumesc Domnului pentru aceasta!

Astăzi, am mers la bisericuţa pentru surdo-muţi şi a rânduit Doamne să vină să slujească acolo Părintele profesor Dumitru Abrudan, fostul meu profesor de Vechiul Testament, pe care l-am salutat cu mare bucurie.

La finalul slujbei părintele Abrudan ne-a spus un cuvânt în care a povestit de bunicul său, care în anul 1913 a plecat în America, într-o zi de duminică, după ce şi-a botezat cel de-al 6-lea copil. A plecat departe, peste oceane, lăsându-şi nevasta singură cu cei 6 copii. De acolo i-a trimis bani cu care ea le-a rânduit copiilor cele trebuitoare şi a căsătorit fetele.

În timp ce povestea părintele, mă gândeam ce vrednice erau femeile de odinioară: să rămâi cu 6 copii, să lucrezi pământul, să fii puternică şi să înfrângi atâtea temeri câtă tărie de caracter trebuie să fi avut? Iar eu, cu atâta confort, sunt atât de slabă uneori.

Da. da. E bun confortul, dar îţi moleşeşte caracterul….

În schimb, provocările şi răspunsurile la provocări te fac puternică.

Foarte importantă este pacea sufletească. Să ştii că ai un rost şi ai o valoare în faţa lui Dumnezeu şi a semenilor tăi. Oamenii sunt cu slăbiciuni, cu lipsuri… De aceea, raportarea noastră trebuie să fie la Dumnezeu. Şi azi, în evanghelia zilei, Domnul ne-a spus să nu ne îngrijim de ce vom mânca…, ci să „Căutăm mai întâi Împărăţia cerurilor, dreptatea şi toate se vor adăuga nouă”, adică să ne împlinim chemarea de femeie, să dăm, în primul rând, ajutor soţului şi copilaşilor… şi făcând acestea, săvârşim un lucru mare. Să ne bucurăm de momentele prezente, de ceea ce este şi să nu zicem. „Dacă aveam şi eu…, dacă …dacă…”.

Nu, ci să împlinim cele ale momentului respectiv, adică acum când sunt mici copilaşii să fim cu ei trup şi suflet, iar soţilor noştri să le oferim atenţia şi disponibilitatea noastră şi lucrurile se aşază altfel atunci în familia noastră şi în sufletul nostru. şi printre picăţele să ne culltivăm mintea şi sufletul prin lecturi, rugăciuni şi meditaţii şi să nu ratăm oportunităţile de perfecţionare continuă. (Apropos, eu fac, printre altele, un curs de bucătar).

Nădăjduiesc să „prindeţi” ideea.

Vă doresc o vacanţă plină de pace şi bucurie dimpreună cu puiuţii voştri şi cu soţiorii voştri.
Vă îmbrăţişez cu drag mult, mult!

„Regim de cruţare”

Dragilor

Ieri am participat la prima sesiune a unui curs de bucătar. A fost atât de relaxant timpul petrecut împreună cu cursanţii! Am discutat lucruri foarte utile.

La acest curs, mi-a atras atenţia o expresie interesantă: „Regim de cruţare”.

A fost rostită de formator în timpul discuţiei avute cu domnia sa despre alimentaţia sănătoasă.

Dânsul a numit stilul de alimentaţie adoptat de mine şi familia mea „Regim de cruţare” şi a spus că aşa să-l şi numesc. Să nu-l mai numesc „alimentaţie sănătoasă”, pentru că astfel exclud stilurile celor din jur, care nu sunt chiar nesănătoase…, „nesănătoase sunt fast-food-urile…”
Mi-a plăcut ideea și mai ales cuvântul „cruţare…”

A cruţa, a-ţi fie milă să-l pui la treabă pe bietul stomac să digere mâncăruri grele….

Da! Da!

O mâncărică de leguminoase fierte sau coapte la cuptor sub formă de chiftele sau o mâncare de fasole verde sau mazăre verde proaspătă de sezon cu o salată de verdeţuri de sezon şi cu o chiflă din făină integrală e mai mult decât destul…

Fiecare alege….

Am observat că plictiseala sau monotonia simţită la mâncare nu vine din stomac…, ci din adâncurile înfundate de atâtea „adunături şi apucături”. Acolo e de lucru! Doar ca să nu lucrăm acolo, ne căutăm de lucru prin Reţetare de bucătărie…

Iar când vine vreo durere, tot la Domnul Hristos ajungem….
Să ne dea Doamne gânduri bune şi putere să creştem întru asemănarea cu El.

O zi binecuvântată!

Cât de mult poate face o jumătate de oră acordată copilului meu în parc!

Dragii mei dragi

suntem în vacanţă şi ne bucurăm de vremea frumoasă!

Deşi „nu-mi văd capul de treburi”, astăzi am lăsat totul baltă şi am plecat cu fetele mici în parc, dar tot nu m-a lăsat inima să nu-mi iau ceva de lucru, cât timp se vor zbengui ele în voie în parc.

Zis şi făcut! Ajungem în parc. De acasă le-am spus că eu „n-am timp” de joacă, pentru că am ceva de făcut. „V-am adus în parc, aşa că profitaţi. Eu sunt aici. Dacă aveţi nevoie de ceva, veniţi la mine!”, le-am spus fetelor şi m-am instalat pe o bancă cu teacul de hârţoage.

„Bine, mama, a zis micuţa R. Dar te rog, vino şi ajută-mă să mă urc o dată pe plasă!”.

„Doar o singură dată, bine?”, i-am răspuns eu.

M-am dus şi am ajutat-o să se urce, apoi am revenit la ale mele. Ele au început să se joace prin parc: să se dea pe tobogan, să se dea în roată, să se joace în nisip.

Dar ce credeţi că m-au lăsat în pace….? Tot au încercat să mă corupă, când una când alta. Prima a venit R. cu o figurină din nisip să mi-o arate, apoi a venit P. cu un tort superb … „Uau tort! la care mă tot gândesc eu de vreo 3 zile…?, Pot să mănâc, în sfârşit, tort… O nu, e de nisip mama…cum aşa? Mă minciuneşti..uite ce grozav arată!

La un moment dat au mai venit şi alţi copii şi P. s-a dus cu ei să se joace, iar R…nu prea ştia ce să mai facă singură. A adunat jucăriile şi apoi a încercat să se dea pe balansoar, dar singură nu era interesant…O priveam pe furiş şi o vedeam că e tristă…, că nu prea mai era interesant parcul pentru ea. A venit la mine şi mi-a spus că ar vrea să mergem acasă, dar P mai vrea să se joace, aşa că o mai lasă un pic pe P să se joace şi ea mai stă cu mine.

Hm…!

Venisem în parc de la ora 9.30 şi acum era 12.30…Se jucaseră 3 ore…, dar totuşi nu era destul, lipsea ceva…lipsea prezenţa efectivă, totală, a lui mami… M-am prins…! Aşa că, am închis cartea şi i-am spus: „Nu ai vrea să ne jucăm împreună?”.

„Da, vreau, dar să nu vii cu cartea…”.

„Ok, hai să le ducem în maşină pe toate şi apoi să mergem să ne jucăm!”.
Când am ajuns în parc, micuţa mi-a şi spus: „Mami, mami, te rog mai ajută-mă să mă urc pe plasă, ca să mă dau pe tobogan!”.

„Da, te ajut”.

Am ajutat-o de câteva ori. Apoi i-am spus: „Oare ce ar fi să mă dau şi eu odată pe tobogan? Nu m-am dat niciodată. Ia să văd şi eu cum e!”. Şi, nici una, nici două, m-am urcat, ditai mai „capra”, pe scăruţele acelea înguste, cu mare grijă să nu le rup, şi mi-am dat drumul pe toboganul cel mare din plastic.

Mama mia, ce tare e! Este o plăcere senzaţională!”, le-am spus fetiţelor. Şi m-am mai dat o tură… şi-mi venea să mă tot dau…, aşa ca într-o nebunie de plăcere…

Abia acum înţeleg şi eu de ce mă tot bâzâiau toate fetiţele mele de mici să le tot dau pe tobogan…. şi de ce nu se dădeau duse acasă când eu le spuneam că e timpul să plecăm!!!

Distracţie mare cu toboganul!

Dar mijlocia, care tot timpul vrea să iasă din schemă şi să facă ceva ieşit din obişnuit, a început să urce pe tobogan invers, adică pe partea pe unde se cobora. A început să urce pe partea aceea înclinată a tobodanului, de jos în sus… Urcatul pe partea aceea e practic imposibil…, dar anul trecut a exersat performanţa aceasta pe un alt tobogan mai mic şi a reuşit, iar acum îşi încerca puterile pe acesta mare şi din câteva încercări, a reuşit şi pe acesta. Eram foarte încântată de noua ei performanţă şi am aplaudat-o.

Cea mică a văzut ce făcea asta mai mare şi, la un moment dat, îmi spune s-o ajut şi pe ea puţin ca să urce şi ea pe acolo şi i-am spus că o ajut. Şi am ajutat-o odată iar apoi i-am spus să exerseze şi ea, mai ales că are bocanci care o ajută la urcat. A început să exerseze şi tot aluneca pe burtă la vale, dar nu se lăsa. La un moment dat, P m-a solicitat să mă uit către ea că are să-mi spună ceva şi numai ce aud de sus…

„Am reuşit! Am reuşit!”. Nu-mi venea să cred că mezinuca (care are 5 ani şi 3 luni) era sus pe tobogan, pe care urcase în sens invers. Reuşise singură să urce acea pantă lunecoasă. Incredibil!

Ia să te văd cum ai făcut!

Şi începe să urce tot repetând: „Doamne ajută-mă să pot! Doamne ajută-mă să pot urca…!” Aaa, am gândit eu, acesta era secretul..rugăciunea…)

Minunat! Minunat! Am aplaudat-o şi când s-a dat pe tobogan în jos, am pupăcit-o pe năsuc şi pe fruntică. Apoi ea a urcat încă o dată cât ai zice „Peşte” şi apoi s-a dat pe tobogan şi a venit direct la mine zicându-mi: „Mai pupă-mă odată!”.

Am pupat-o şi am felicitat-o pentru performanţă. Era aşa de fericită!

În timp ce mă uitam la făţuca ei luminată, mi-am amintit o fază de când era prima mea fetiţă mică (acum e o domnişoară elegantă). Era într-o zi de vară. Eram obosită de alergăturile mele după copilaş şi după învăţat şi alte chestii ale vieţii. Venisem în parc să stăm puţin afară şi micuţa a vrut în tobogan. Am urcat-o cu chiu cu vai pe „imensul” tobogan şi când să se dea, un băiat urca panta…şi m-am aprins de mânie şi cu un glas răutăcios îi zic: „Măi copile, nu pe acolo se ucră…de ce te urci cu picioarele pe unde se dă cu funduleţul…? Nu-i voie, Încetează!…”.
Nu-mi mai amintesc faţa copilului aceluia, dar cred că nu a fost fericit când a auzit vorbele mele.

Ce năroadă am putut fi! Nu ştiam atunci ce înseamnă să poţi să te urci pe acolo. Nu orice copil putea face asta, ci doar cei care au curajul să înoate cotra valului…!
Da, da…Ce normal e anormalul pentru unii…! Şi ce pierdere pentru unii ca mine să stai închis în chestii „social acceptate!”. Dar, de! A trebuit să cresc şi eu la minte…Şi asta fiind atentă la efortul depus de mijlocia anul trecut … Atunci am înţeles cât de mult efort implică treaba asta cu urcatul invers pe tobogan şi ce mare performanţă e!

Da, da!….

Dar nu am rămas prea mult în acele gânduri, că mezinuca iar m-a tras de mână:

„Mami. Hai te rog, mai ajută-mă să mă urc pe plasă..!”

„Mama mia!, am gândit…îmi rupe burta grăsunica asta a mea.. ”. Şi atunci îmi vine o idee: „Dar, R. eu cred că te poţi urca singură”.
„Da, mă pot urca singură pe scrăriţa de lemn şi apoi să mă prind cu mâinile de plasă, dar pe dinăuntru, dar eu vreau pe dinafară (pe exterior)”.
„Dar eu cred că poţi să te urci şi pe exterior”, am adăugat eu.

„Ba nu, nu pot!”.

„Nu mai spune nu pot. Spune pot şi vei putea…şi apoi avem ajutor pe Doamne..!”.
Şi numai ce o văd că se urcă şi în timp ce urca, cânta Îngerul a strigat….Eu eram tot în spatele ei. Era o mişcare foarte solicitantă şi putea să cadă rău…, dar ea cânta şi urca…Şi a reuşit… Ce mare bucurie pe ea. „Bravo! Bravo R, ai putut şi asta! Ai crescut mare!”.

A coborât pe tobogan şi apoi a urcat din nou. De data asta nu a mai cântat la Maica Domnului…şi când a venit iar să se urce, nu a mai putut… „Ei uite, vezi că nu poţi fără ajutorul Maicii Domnului?”, i-a spus eu. „Da, mami, am crezut că pot fără să mă rog…, dar m-am înşelat” şi a început să cânte iar şi aşa s-a urcat din nou pe plasă şi de pe plasă pe podeaua toboanului şi apoi şi-a dat drumul la vale pe tobogan.
Doamne mulţumesc pentru aceste daruri! Pentru bucuria pe care m-ai ajutat să le-o fac fetiţelor!

A fost o zi minunată astăzi! Am mai depăşit un obstacol şi am mai urcat o treaptă!

Mulţumesc! Mulţumesc! Mulţumesc!

Urări de Paşte

Dragii mei dragi, prieteni, cititori şi colaboratori ai proiectului Îndrăznesc să trăiesc sănătos

mulţumesc Domnului că v-a făcut cunoscuţi sufletului meu şi că voi v-aţi lăsat cunoscuţi de mine!

Vă doresc ca, în ziua Învierii, lumina pusă în voi să strălucească şi mai mult!

Îndrăznesc să trăiesc sănătos este proiectul vieţii mele, este viaţa mea. El m-a provocat să mă regăsesc pe mine. El m-a provocat să ies din marele meu egoism şi să vin întru întâmpinarea oamenilor şi să dăruiesc. M-a învăţat să dăruiesc, pe mine care tot timpul am aşteptat să primesc. Fiecare persoană întâlnită prin intermediul cărţilor şi seminariilor este o minune pentru mine, un dar nepreţuit pe care nu l-aş fi primit poate niciodată în alt context.

Îndrăznesc să trăiesc sănătos m-a făcut să-L descoper tot mai mult pe Doamne, mi-a intensificat dorul după Dumnezeu şi m-a pornit inima să-L mărturisesc şi să-L fac cunoscut tuturor celor cu care mă întâlnesc în viaţă.

Astăzi am trăit bucuria alături de prietena mea care a reuşit să aplice îndemnurile cuprinse în proiect şi împreună cu soţul ei au postit pentru prima dată postul mare, primul post postit în întregime şi s-au împărtăşit, am avut încredinţarea că e nădejde. Că se poate să înoţi contra valului, că poţi să mai trăieşti sănătos sufleteşte şi trupeşte, dar şi că avem nevoie de încurajare şi într-ajutorare.

Proiectul Îndrăznesc să trăiesc sănătos m-a provocat, totodată, să-mi descoper neputinţele, dar mi-a dat şi puterea să le recunosc şi să le arăt Domnului să le ridice de la mine. Şi văd cum Domnul a luat patima mea de a vorbi mult şi a scrie şi a făcut cu ea lucru util şi prilej de bucurie pentru unii oameni. Nu am cu ce mă lăuda. Totul e dar şi lui Dumnezeu i se cuvine slava. Al meu este dorul acesta de veşnicie, de a fi cu toţii acolo cu Doamne şi cum mie nu-mi place să fiu singură şi cum eu nu pot să tac, e musai să veniţi cu mine, că altfel eu cui o să-i mai povestesc minunile ce le-am şi le voi mai descoperi.

Vă mulţumesc că m-aţi primit în viaţa voastră! Îl rog pe Doamne să reverse asupra noastră dragostea Lui, bucuria Lui. Domnul Dumnezeul şi Mântuitorul nostrusă ne umple inimile şi sufletele însetate iubire!

Vă aştept în continuare să-mi fiţi alături în acest proiect minunat Îndrăznesc să trăiesc sănătos şi împreună să aducem lumină, speranţă şi bucurie miilor de oameni din jurul nostru care se află copleşiţi de întunericul acestei lumi depărtate de Dumnezeu, lume care L-a scos afară din ea pe Dumnezeu şi L-a răstignit.

Cred că Domnul se va ţine de cuvânt şi va fi cu noi până la sfârşitul veacurilor şi cu El „vom trece prin foc şi prin sabie şi vom ajunge la odină” în Împărăţia cerească.
Dar ca să putem să stăm acolo în Rai, e nevoie să exersăm aici modul de vieţuire de acolo. aici exersăm să ne purtăm aici ca şi cum am fi acolo. astfel, moartea va fi o trecere întru continuarea unui mod de vieţuire deja învăţat.

Aşa să ne ajute Doamne!

Vă îmbrăţişez cu dor şi drag mult!

LANSAREA UNEI CARTI UNICE semnata DOINA BLAGA

coperta

Dragile mele cititoare

am scris o carte special pentru voi.

O voi lansa in cadrul conferintei FEMEMIA SI PROVOCARILE VIETII.

Detaliile le aveti aici

afis2-m

La conferinta vom stabili programul proiectului INDRAZNESC SA TRAIESC SANATOS pentru lunile urmatoare si se vor face inscrieri pentru activitatile programate.

Va astept cu drag mult!

Înscriere la seminarul gratuit ÎNDRĂZNESC SĂ TRĂIESC SĂNĂTOS de la Sibiu

poster

Dragilor
Ţin să vă anunţ că mai sunt câteva locuri în sala unde vom ţine Seminarul ÎNDRĂZNESC SĂ TRĂIESC SĂNĂTOS pe care îl vom ţine la Sibiu în 28 ianuarie.

Aştept confirmările Dvs!

Mai multe detalii despre seminar aveti aici:

https://indraznescsatraiescsanatos.wordpress.com/2015/01/23/invitatie-la-seminarul-gratuit-indraznesc-sa-traiesc-sanatos/