Arhive etichetă: inmormantare

La înmormântarea Părintelui Aurel Suciu din Braşov am trăit moartea ca Nuntă

Dragilor

Ieri, cu ajutorul Domnului şi binecuvântarea Părintelui nostru duhovnic, am ajuns şi noi la Braşov, tocmai când se pregătea să înceapă slujba de înmormântare a Părintelui Aurel Suciu, naşu nostru „bătrân”.

Biserica impunătoare

sfantul-mare-mucenic-dimitrie-tractorul-brasov-biserici-si-manastiri-dfcae1662a-small

îşi deschidea larg uşile să primească sutele de credincioşi care petreceau cu trupul păstorulului lor cele din urmă ceasuri.

De afară, se vedea că biserica deja era plină, chiar „ticsită” de oameni. De primprejur, sute de credincioşi urmăreau cu uimire evenimentul.

Am coborât imediat din maşină şi am ieşit întru întâmpinarea naşei noastre de cununie, soţia Părintelui Sebastian, unul dintre cei trei fii ai Părintelui Aurel.

Am îmbrăţişat-o cu dor mult, căci de 8 ani nu o mai văzusem.

Am intrat cu greu în biserică. Doream să ajung în faţă. Aparent, era imposibil. În mijlocul naosului, în faţa tetrapoadelor, era sicriul, înconjurat de mai mult de 40 de preoţi. În faţa sfintelor uşi ale sfântului altar era Preasfinţitul Ilarion, Preasfinţitul nostru de la Sibiu, pe care îl vedeam acum pentru prima dată în calitate de episcop.

Doream să-i văd faţa naşului.

pr-suciu_brasov1_w747_h800_q100

Îmi era dor de sfinţia sa… Cu rugăminţi discrete, ajung aproape de sicriu, în spatele naşilor, Sebastian şi Mariana. Privesc înspre sicriu: aceeaşi faţă, acelaşi chip senin, şi parcă puțin zâmbitor, al naşului Aurel…, puţin schimbată de la infarct. Primul impuls a fost să mă aplec să-i sărut mâinile, pe care niciodată, din smerenie şi drag, nu m-a lăsat să i le sărut. M-am abţinut, cu gând că, la sfârşit, poate voi reuşi să mă apropii de sicriu şi să-i sărut mâna, care m-a logodit cu robul lui Dumnezeu Nicolae-Sebastian-Ioan şi care mi-a dat să gust din Paharul comun de la Nuntă…

Mă opresc puţin din scris şi cobor în cameră să scotecesc în cutia cu amintiri…

Deschid albumul cu fotografii de la Nunta noastră…

IMG_20170330_110541IMG_20170330_110639

Îmi amintesc cum acum 15 ani, m-am dus dimpreună cu viitorul meu soţior la Braşov, la naşul lui de botez, la Părintele Aurel… Pe atunci, slujea într-un apartament de la parterul unui bloc din Brașov…

Ce frumoasă a fost acea sfântă liturghie de atunci!

Părintele Aurel „mi-a căzut drag” din prima…

”Ei, finule, te însori..!?”, zice Părintele de cum dă ochii de Nicolae.

„Da naşule şi am venit, conform obiceiului (în Ardeal, naşii de Cununie botează pe toţii copiii finilor şi apoi îi şi cunună, dacă mai sunt în viaţă la acel moment) să vă tocmim să ne cununaţi”. „Ei, noi suntem bătrâni de acum şi ne-am gândit să vi-l dăm pe Sebastian…, el e mai apropiat de vârsta voastră….”

”Cum spuneţi sfinţia voastră, naşule!”.

Am mers apoi acasă la naşi şi acolo, după ce am şejut la masă, naşa Ileana ne-a adus un dar: verighetele…, minunatele vergehete, pe care le purtăm cu atâta drag şi acum!

La Nunta noastră, a slujit şi Părintele Aurel, alături de Părintele Necula şi Părintele Păcurariu.

Privesc acum fotografiile şi mă întorc înapoi în timp…

Revăd capela plină cu colegii de an… Dacă anul I s-a încheiat cu prima logodnă din promoţia noastră, anul II se deschidea, la 1 octombrie 2000, cu Nunta noastră.

Capela deveni pe dată neîncăpătoare… Iată-i pe toţi…! Ce chipuri minunate….! Ce binecuvântare sunt fotografiile!!!

Îl văd pe părintele Aurel, care ne binecuvintează cu verighetele, ne logodeşte…Îl văd pe Părintele Păcurariu, care ne binecuvintează cu coroanele de împăraţi, ne cunună…

Îl văd pe Părintele Constantin Necula, care ne strânge bine mâinile la momentul culminant, când Domnul din cer ne împreunează inimile pe vecie…

Toate sunt actuale în mintea mea…

Revin la şirul povestirii. Nu mă mai satur să-l privesc pe părintele Aurel care şedea acum, îmbrăcat în frumoasele-i veşminte, în sicriu.

În stânga sicriului, era naşa Ileana, transfigurată de durere, care îl priveşte pe cel cu care a realizat atâtea lucruri minunate.

În jur, finii lor, peste 30 de perechi…, mulţi dintre ei preoţi şi preotese….

Slujba curgea lin şi interminabil. După două ore şi ceva, iată se citeşte necrologul…! Aşa am auzit şi eu, mai lămurit, odiseea Părintelui Aurel şi realizările dânsului şi că a fost protopop la Sfântul Gheorghe…

În timp ce Părintele Răvan Petru Timofte citea acel frumos necrolog, priveam spre sicriu. Între timp, mă mutasem într-o altă parte, de unde vedeam întreaga imagine: sicriul, pe cei doi fii ai Părintelui dimpreună cu preotesele lor şi pe naşa Ileana. O imagine atât de minunată!… Chipuri atât de frumoase şi atât de dragi mie…, pe care culoarea neagră le potenţa strălucirea atât de minunat strălucirea!

Puteti vedea aici mai multe fotografii cu nasul Sebastian din parohia dânsului din Germania.

Pr.-Sebastian-Suciu-272x300

Îi puteţi vedea şi pe cei trei minunaţi băieţi a săi:

http://www.parohia-ulm.ro/
În necrolog, am auzit că a fost coleg de faculate cu P.F. Părinte Patriarh, care a trimis o scrisoare de condoleanţe:

„Cu multă tristețe am primit vestea trecerii din această viață a Părintelui Aurel Suciu, de la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” și „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou” din Brașov.

Părintele Aurel Suciu și‑a început activitatea pastoral‑misionară în anul 1974, ca preot în satul Araci, aflat în partea de vest a județului Covasna, în Depresiunea Brașovului. Aici a renovat casa parohială și a început lucrări de reparații și consolidare a bisericii, afectată de cutremurul din anul 1977.

În anul 1979 a fost transferat în municipiul Sfântul Gheorghe, la biserica monument istoric, ctitorită în vremea Sfântului Mitropolit Andrei Șaguna. Și aici s‑a ocupat de consolidarea, repararea și pictarea bisericii, grav afectată și ea de cutremurul din anul 1977.

Între anii 1984 și 1990 a lucrat ca protopop al Protopopiatului „Sfântul Gheorghe“, unde a desfășurat o bogată activitate administrativă, spirituală și culturală.

În anul 1990 s‑a transferat în municipiul Brașov, cu misiunea de a construi o biserică în parohia nou-înființată, Tractorul III.

Sprijinit de credincioșii din parohie, dar și prin contribuția mai multor sponsori, Părintele Aurel Suciu a reușit să construiască o biserică mare și frumoasă cu hramurile: „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” și „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou”.

Anul acesta, 2015, în a doua zi de Sfintele Paști, Înalt­preas­fin­țitul Părinte Mitropolit Laurențiu a târnosit paraclisul acestui sfânt locaș, aflat la demisolul construcției. Cu acest prilej, Părintele Aurel Suciu a fost decorat cu Ordinul Crucea Șaguniană, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Ardealului.

pr Suciu mitorpolit si protopop_188290

Înzestrat de Dumnezeu cu daruri deosebite, Părintele Aurel Suciu a adăugat la acestea strădaniile sale personale, fiind un mare iubitor al slujirii Sfântului Altar și al oamenilor. Dăruirea de sine și spiritul său misionar, conștiința puternică a res­ponsabilității pastorale, precum și zelul misionar în propovăduirea și păstrarea dreptei credințe, a spiritualității și identității ortodoxe românești au luminat întreaga activitate preoțească a părintelui Aurel Suciu.

Prețuind în chip deosebit lucrarea misionară a părintelui Aurel Suciu, înălțăm stăruitoare rugăciune către Hristos Domnul Cel Înviat din morți să odihnească sufletul său în lumina cea neînserată a Împărăției cerurilor, unde drepții ca luminătorii strălucesc, și să mângâie pe toți cei care l‑au cunoscut și prețuit.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

† Daniel

Patriarhul Bisericii
Ortodoxe Române

* Mesaj la înmormântarea preotului paroh Aurel Suciu, de la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” şi „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou”, municipiul Braşov, duminică, 5 iulie 2015 ( http://ziarullumina.ro/parintele-aurel-suciu-un-preot-harnic-si-misionar-103388.html)

Apoi, ne-am apropiat să dăm sărutarea cea din urmă. Sărut Sfânta Evanghelie, îi sărut mâinile şi îi ating obrazul… şi lacrimile curg încet…

”O să-mi fie dor de chipul tău şi de vocea ta, naşule! Să te rogi pentru mine ca să parcurg şi eu drumul frumos până la capăt. Mergi în pace pe calea care ţi se deschide acum!”.

Preoţii au luat sicriul şi, îndreptându-se spre sfântul altar, au început să cânte „Isaia dănţuieşte”.

Am tresărit şi am gândit: „Ce va să însemne asta? Ce rânduială, ca sicriul să se atingă de Sfânta Masă în timp ce strana cântă „Isaia dănţuieşte”?.

Şi am primit un răspuns în inimă: „În rânduiala preoţiei, a sfinţirii în preot a unui tânăr, se cântă cele trei tropare: „Sfinţilor mucenici care bine v-aţi nevoit”, „Slavă Ţie Hristoase…” şi „Isaia dănţuieşte..”.

Aceste tropare se cântă şi la Nuntă, dar în sens invers, adică se începe cu „Isaia dănţuieşte”, se începe cu bucuria Nunţii, ca apoi, tinerii să-şi ia crucea, precum mucenicii, şi să înceapă să contruiască împreună „Bisericuţa de acasă”.

Ei, Părintele Suciu a construit bisericuţa…, s-a nevoit, slăvindu-l pe Dumnmezeu în nenumărate slujbe săvârşite, iar acum se duce să-şi ia răsplata şi să dănţuiască în cer, primindu-şi cununa biruinţelor…”

După ce sicriul, purtat de câţiva preoţi tineri, a fost atins de Sfânta Masă, de la care Părintele Aurel şi-a luat rămas bun, a pornit procesiunea de înconjurare a bisericii. După înconjurare, în sunetul cântării „Hristos a înviat”, s-a coborât la subsol, unde a fost pus în mormânt şi de unde, Părintele v-a mângâia mereu pe credincioşii săi.

„Odihneşte-te în pace, vrednicule atlet al lui Hristos!

Iată, alegarea ta a luat sfârşit!”.

Masa de pomenire s-a făcut la Restaurantul Aro…

„Am ales un restaurant mai mare, ca să încăpem cu toţii, că la Daniel (băiatul cel mic care a murit acum 7 ani, n.n), a trebuit să se mănânce pe rând, au fost vreo trei rânduri …” , a spus naşa Ileana în timp ce mergeam spre restaurant.

Intrând în restaurant, am retrăit clipele Nunţii… Ce frumuseţe: atâţea preoţi şi Prea Sfinţitul şi atâţea oameni cu chipuri atât de frumoase şi distinse… Aşa o atmosferă distinsă…, nemaivăzută şi nemaisimţită…!

Profitând de ocazia servirii Prea Sfinţitului cu mâncare fără carne, am cerut şi eu meniu fără carne… Cât de bună a fost acea supă de zarzavat fierbinte şi ce interesant a fost acel ornament din dovlecel și ciuperci pe gril.

Mulţumim, naşa şi bogdaproste!

Veşnica pomenire naşului nostru drag!

Un articol despre înmormântarea Părintelui Aurel:
http://www.bzb.ro/stire/mii-de-credinciosi-si-au-luat-ramas-bun-de-la-preotul-aurel-suciu-a88129

Toată rânduiala de înmormântare o puteţi citi aici:

http://molitfelnic.ro/randuiala-inmormantarii-preotilor-si-a-diaconilor-de-mir/

Naşu, bătrânu’, Părintele Aurel Suciu din Braşov, a plecat la Doamne

Azi dimineaţă, am primit vestea incredibilă că naşu bătru’, Părintele Aurel Suciu, a murit.

pr Suciu mitorpolit si protopop_188290

Părintele Aurel Suciu e cel din stânga:

pr Suciu in Germania_188289

Vestea aceasta nu m-a tulburat.

Când am primit-o, trebuia să plec repede la un curs şi eram preocupată cu aceasta şi pur şi simplu parcă nici nu am înțeles bine despre ce era vorba…, n-am conștientizat.

Abia seara m-am trezit la realitate, când soţiorul mi-a spus că mâine este înmormântarea nașului Suciu şi că mama vrea să meargă în seara aceasta la priveghi, am realizat şi eu că, cu adevărat naşu’ Suciu, naşul de cununie a mamei soacre şi naşul de botez al soţului meu, a murit.

Fiind la Braşov, ne vedeam mai rar. De fiecare data, când îl vedeam pe Părintele Aurel, mă bucura.

Era un chip senin. Prezenţa sfinţiei sale mă odihnea. Îmi aduc aminte de ultima vizită a naşilor bătrâni (cum le spuneam eu părinţilor naşului nostru de cununie, Părintelui Sebastian Suciu). Aceasta a fost cu câţiva ani în urmă.

Ultima dată când i-am auzit vocea Părintelui Aurel, a fost la telefon… A fost o voce care mi-a spulberat neliniştile şi mi-a bucurat inima….

O, Părinte drag!

O naşa dragă, cum va rezista inima ta să-ţi îngropi o altă parte din tine, după ce una s-a scurs cu Daniel…?

Nașii noştri bătrâni mi-au fost la inimă. M-a impresionat felul lor de a fi, de a-şi trăi viaţa, atât de fireşti în toate…

Dumnezeu să te ierte naşule drag şi să te odihneşti în pace!

Mai multe despre Părintele Aurel Suciu puteţi afla din paginile de mai jos:

http://www.mytex.ro/component/content/article/546-expres/494246-brasov-unul-dintre-cei-mai-vrednici-si-iubiti-preoti-a-trecut-la-cele-vesnice.html

http://www.protopopiatul-brasov.ro/cat_biserica_sfdimitrie_tractorul_protopopiatul_brasov.html

http://www.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&p=actualitate&s_id=5380

Un moment de regăsire a sinelui: înmormântarea lui Uţu (Ioan Farcas)

11149446_10206486432897191_7467732648796750672_n

Ieri, la amiază, am ajuns cu ajutorul lui Dumnezeu şi a celor care au preluat din îndatoririle mele cu copilaşii, la slujba de înmormântare a lui Uţu (Ioan Farcaş).
Am ajuns, cum de puţine ori mi se întâmplă să ajung, înainte de a începe.

Sicriul a fost mutat din capela de la subsol, în biserică, în frumoasa biserică-catedrală de pe strada Mihai Viteazul din Sibiu. Am intrat cu sfială în biserică şi m-am apropiat de sicriu.

Din fotografie Uţu mi-a zâmbit şi, fără să vreau, i-am zâmbit şi eu.

Împrejurul sicriului erau cei apropiaţi, printtre care şi naşa noastră. M-am dus lângă ea s-o salut şi s-o îmbrăţişez. Alături de ea, era Andreea Turu, prietena lui Uţu, cea care i-a fost alături în toţi aceşti 4 ani de suferinţă.

După ce am salutat, m-am aşezat deoparte într-o strană şi priveam pe cei care veneau pentru slujbă.

O priveam pe Andreeaa cum în tăcere se căznea să aprindă tămâia şi cum lumânarea din sfeşnic a tot căzut….parcă nu mai putea să stea în sfeşnic…, dar ea, cu fermitate, a fixat-o din nou, şi prima dată şi a doua oară…

În scurt timp, biserica s-a umplut… Corul s-a aşezat după rânduială în stânga sfântului altar…

Erau toţi cerniţi…

Doamne ce imagine…!

Priveam la acea imagine şi mă gândeam la ultima imagine a acestui Cor.., al Corului Caedonia şi al Corului Catedralei, care acum s-au unit spre a-l prohodi pe unul dintre membrii lui care stătea acum în mijloc în sicriu.

Îi priveam pe toţi pe rând …, pe aceşti oameni cerniţi şi trişti de pierderea celui drag…..

La un moment dat, mi-a atras atenţia nişte unghii mari colorate în verde deschis…care tastau un ecran de IPhone…şi mă gândeam… Aceşti oameni distinşi, mondeni, au atâta dragoste, atâta dăruire…, cum rar mi s-a dat să văd printre „fuste lungi şi baticuri”….şi mi-a venit aşa o idee în cap că măreţia omului este totuşi prezentă în fiecare suflet, chiar dacă e acoperită uneori de măşti sociale de conjunctură…

Au început să cânte… Fiori prin tot trupul … Acest cor minunat…nu a mai cântat atât de duios parcă niciodată … şi parcă niciodată nu m-a zguduit atât de mult aceste cântări de înmormântare… „Cu duhurile drepţilor…. „ ; „Tu eşti Dumnezeu care te-ai pogorât în iad …”

Mă gândeam la Uţu…la viaţa lui luminoasă… şi ..

La un moment dat, a început să cânte altcineva…un cântat care se deosebea de cântarea corului…, care nu mi-a plăcut în mod deosebit …şi parcă mă stânjenea  la urechi…şi mă aşteptam ca Uţu să se ridice şi să le spună coriştilor…, „da ce faceţi dragilor, aţi obosit? Ia cântaţi mai departe aceste cântări care-mi mângâie sufletul….!”.

Dar nu.., Uţu nu a spus nimic…doar zâmbea încontinuu… şi se uita la fiecare, la chipurile acestea atât de binecunoscute lui….

Păcat că n-am avut un aparat să fotografiez…..

Am înregistrat cântarile corului de la înmormântare. Sunt superbe…, pur şi simplu îţi cutremură fiinţa….Poate le voi putea cândva prelucra şi posta…

Dar, ca o mângâiere, vă postez aici câteva clipe de la închiderea Târgului de carte şi revistă religioasă de anul trecut de aici de la noi de la Sibiu, când a fost ultima dată când l-am văzut viu pe Uţu.

O să vedeţi la final, când încep să plece doamnele din cor, ultima care pleacă este

Andreea…

Acel chip atât de blând…, menit parcă să aline suferinţa.

Aici este un turneu..Uţu este încununat cu flori…

Te vom purta mereu în amintire, dragul nostru Uţu !

Îţi mulţumesc Uţu pentru exemplul de răbdare şi credinţă ce mi l-ai oferit!

Domnul să te odihnească în pace!

11134113_10152961561857772_4014696130741250236_o

Uţu (Ioan), prietenul nostru, a plecat la Domnul

11134113_10152961561857772_4014696130741250236_o

Dragilor

Prietenul nostru Uţu (Ioan Farcaş) a plecat la Doamne.
Aseară am fost la priveghi.

Nu-mi venea să mă duc…nu voiam să-l văd mort pe acest om drag pe care întotdeuna l-am văzut zâmbind…

Un tânăr de vârsta mea..38 de ani…măcinat de o mâhnire peste poate de purtat…se luptă 4 ani cu cancerul şi iată acum primim vestea că lupta lui s-a sfârşit…că mâhnirea lui s-a tămăduit şi bucuria a venit ca să fie cu el veşnic…

Am intrat în capela de unde tocmai ieşeau prietenii lui Uţu…colegii lui de cor, de viaţă, de bucurie, de speranţă…

Unii au rămas să-i mai cânte puţin….

O, Doamne şi ce cântări…! Ce imagine …!

Am mai auzit aceste cântări – Cămara Ta mântuitorule, Doamne auzi rugăciunea mea… Ziua Învieri…, dar niciodată nu au avut acest răsunet în mine….

Am înmărmurit…

Nicio lacrimă….

Priveam pe fiecare în parte …toţi aproape de vârsta mea …toţi transfiguraţi de durerea aceea ….învietoare…

Naşa Lucia ne-a văzut şi a venit să ne îmbrăţişeze… şi ca de obicei ne-am strâns în jurul ei toţi finii…Instinctiv, m-am uitat să-l văd pe Uţu…dar el lipsea…de lângă naşa lui şi a noastră …

Dar Uţu el era un pic mai într-o parte… era în sicriul de pe masă….iar chipul lui era atât schimbat!

L-am privit mai îndeaproape…Ochii lui n-au vrut să fie strânşi închişi …, ci mă priveau cu o privire senină…

m-am gândit: Calea lui se sfârşise aici…, el s-a pregătit pentru plecare atât de frumos, are atâţea prieteni în jur care se roagă pentru el…a murit în aceste zile luminoase…

Dar calea mea cum şi când se va sfârşi? Poate fi la noapte, poate fi mâine…Poate nu ştiu…

Iar eu cum mă pregătesc?

Ce rost mai au îngrijorările, agitaţiile… supărările pentru nimicuri…Viaţa aceasta e atât de scurtă…

Doamne dă-mi aducere aminte de acestea atunci când îmi vine să urlu la cei dragi …, când greutăţile mă copleşesc..când îmi vine să reproşez…să cârtesc…adu-mi aminte că nu se merită …, că viaţa aceasta este o exersare a deprinderii bunătăţii, a iubirii, a răbdării, a ioertării, a împreună sederii întru comuniune unii cu alţii..în iubirea ta…

Dar ce văd? La picioarele sicriului o poză…E Uţu cel adevărat, pe care-l văzusem ultima dată la Târgul de carte Religioasă când ne-am strâns iar în jurul naşilor….
O, Doamne, nu-mi vine să cred….Uţu nu va mai fi cu noi…! Şi cu toate acestea, îi simţeam prezenţa…atât de vie printre aceşti oameni minunaţi ai corului Caedonia şi ai Corului Catedralei….

am ascultat poveştile din ultimile zile…ale lui Uţu. Naşa a fost permanent cu el…era „preferata” lui…păi cum să nu fie…un suflet atât de inimos…cum e naşa noastră. O priveam cum povestea…ce minunat! Mulţumim naşa!

Ce suflet minunat a fost Uţu…! Aceste povestiri mi l-au descoperit mai bine pe Uţu…pe care oricum l-am simţit că era deosebit, trăitor…
Uimitor…cu câtă intensitate s-a pregătit de plecare…Câtă grijă pentru Sfânta Împărtăşanie…

Şi atenţia lui la rugăciune…… „mai rar tătă…, citeşte masi rar…că doar nu eşti la strană…avem timp…; vezi că ai sărit un Doamne miluieşte…”

Dar şi mai minunat: iată-l pe tatăl lui! Nu-mi vine să cred: Bătrânul de 77 de ani îşi priveşte copilul de 38 de ani, care acum se află în sicriu şi zâmbeşte…O imagine nemaivăzută!

Mă apropii de el…., de tatăl lui Uţu …

pe soţul meu îl ştia, dar pe mine nu mă ştia, aşa că, m-am prezentat şi l-am întrebat cum de faţa lui este luminoasă şi cum de poate zâmbi atât de minunat…?
„Păi Uţu a murit în săptămâna luminată… Lui i-a plăcut mult biserica, rugăciunea…, cum să nu fiu bucuros?!”.

Dumnezeul meu…ce minunaţi sunt creştinii trăitori!

Am stat până târziu acolo la capelă. Am povestit cu naşii şi cu Pr Claudiu…şi apoi au mai venit şi alţii…Doamne ce minunată a fost acea împreună sedere.
Astăzi la ora 12 va fi înmormântarea. Voi fugi să fiu şi au acolo…e un prilej de a întrezări cerul deschizându-se….

Am vrut înainte să scriu aceste rânduri…

M-am uitat pe pagina lui de facebook.. .

https://www.facebook.com/farcas.ioan.585?fref=tsca să descarc o fotografie…

şi nu-mi vine a crede încă că Neluţu, Uţu nostru, nu mai este printre noi….

Uţu…îmi este dor de tine…de chipul tău luminat!

Domnul să te ierte şi să te odihnească Uţule (Ioan) drag!