Arhive etichetă: inot

Azi am mai urcat un pas spre creşterea interioară şi am lepădat frica

Dragilor

Sunt atât de bucuroasă, încât nu am putut să adorm… Iar m-o apucat entuziasmul…!!!

Azi, cu ajutorul lui Doamne, numai cu ajutorul lui, căci altfel n-ar mai ţine cauciucurile coapte…, am fost la Ocna din nou. De data asta, am luat-o şi pe prietena mea, minunata mea prietenă, Ancuţa!

A fost o după masă faină de tot.

Ancuţei i-a plăcut mult, mai ales în lacul cu viermişorii roşii.., în Lacul Ocniţa…, căci acolo, a fost apa mai caldă. Curioasă, o las cu fetiţele în parc şi fug şi eu să testez apa din Ocniţa, căci îmi fusese cam rece în Brâncoveanu. Caldă, caldă… Intru să văd dacă mă ţine…, căci e mai puţin sărată decât la Brâncoveanu… şi minune, mă ţine…. Nu-mi venea să cred că stau în apă…., că stau în Ocniţa, că înot, fără să mă scufund, aşa cum am crezut atâţea ani…

De vreo 13 ani tot vin aici şi n-am intrat niciodată în Ocniţa ca să înot, m-am tot ţinut de bara scărilor…, căci nu ştiu să înot…, dar acum constat că apa mă ţine şi pot să merg în larg… Ce minunat, ce frumuseţe… ! M-am simţit de parcă aş fi fost la mare…. şi mă gândeam: cum, Doamne iartă-mă, am putut sta departe de o aşa binecuvântare , de o aşa plăcere de a merge prin apă…? Cât de relaxant e…

Da, frica m-a ţinut departe, dar acum constat că ea nu mai are stăpânire asupra mea….
Am lepădat-o şi o lepăd…. şi urc pe Cale”.

Doamne, mulţam fain pentru bucuria din după masa asta… A plecat tot stresul…, toţi nervii, când au văzut atâta relaxare pe apă…

Vreau să înot, să învăţ să înot şi în apă dulce….Apa are un efect asupra mea extraordinar, pe care l-am ratat până acum… .. din cauza unei frici absurde…

Pesemne, după o vârstă, îţi mai vine şi mintea la cap…. şi atunci te gândeşti…: „Ce şi cum s-a întâmplat că toate s-au dus…, că eşti om nou….?

Mă mir şi mulţumesc. Că ce pot să fac altceva…

Azi am trăit urcarea pe încă o treaptă a creşterii mele şi sunt bucuroasă …

Sintagma „Toate le pot în Hristos Cel care mă întăreşte!” nu s-o spus degeaba…., chiar funcţionează!

Bucurii de mămică „casnică”

Dragilor

vă vorbeam zilele trecute despre provocările de zi cu zi ce-mi vin din partea copilaşilor.

De data aceasta, vă împărtăşesc câteva bucurii venite din partea copilaşilor.

Duminică am urcat spre Păltiniş cu familia să aducem apă. A fost minunat! În timp ce soţiorul a umplut bidoanele cu apă, eu am urcat cu fetele dealurile din apropiere. Spre surprinderea mea, am găsit afine şi frăguţe şi am început să ciugulim.

Au fost primele afine din anul acesta.

afine 8

În timp ce le culegeam, mă gândeam cu mulţumire cât de mult ne iubeşte Dumnezeu şi cum ne-a dăruit o aşa bunătate în aceste micuţe fructe, pe care e nevoie să te osteneşti un pic pentru a le mânca. Mă uitam la micuţele mele cât de entuziasmate erau şi cu câtă bucurie culegeau cu mânuţele lor afine şi frăguţe şi-mi creştea inima de drag.

Azi, luni, am fost la bisericuţă şi am stat în prima parte a slujbei afară. Fetele cele mici s-au mişcat prin curte cu alţi copii, în timp ce mai cântau şi câte un „Doamne miluieşte”.

După masă m-am dus cu fetele la bazinul de înot.

poza-baz_olimpia-sb2

Am lăsat-o pe mezinucă la lectia de inot, iar cu mijlocia ne-am dus în parcul Sub arini. Timpul a trecut repede în parc şi când s-a făcut ora 18 şi noi trebuia să mergem s-o luăm pe micuţa de la bazin, au apărut nişte muzicanţi la cupolă.

80_big

Mijlocia, artista mea, s-a uitat cu interes şi ar fi vrut să-i audă cântând. După ce am îmbrăcat-o pe micuţa, mijlocia i-a spus micuţei că a fost în parc şi s-au hotărât să mai mergem un pic în parc. Zis şi făcut!

Când am ajuns în parc, concertul era în toi. Am descoperit că „formaţia” se numeşte „Famfara din Turnişor” (Turnişor fiind un cartier din Sibiu) şi că are program toată vara în fiecare luni între orele 18-20.

Mijlocia s-a dus pe scenă între muzicanţi, iar eu cu micuţa ne-am dus la leagăne şi tobogane. A fost minunat! Ne-am jucat în parc şi am cântat împreună „O lume minunată”…şi alte cântece…
Am stat până la finalul concertului, căci n-am putut s-o desprind pe mijlocia, care era fascinată de instrumente şi de muzicanţi. Ba, cântăreţul la orgă i-a promis că la sfârşit o lasă şi pe ea să cânte la orgă, ceea ce nu s-a mai întâmplat …

Da, oricum, a fost relaxant, deşi, la un moment dat, micuţei i se făcuse foame şi aş fi vrut să plecăm, numai că nu puteam s-o desprind pe mijlocia… Mezinuca a fost înţelegătoare şi răbdătoare şi, până la urmă, totul s-a sfârşit cu bine.

Când am ajuns acasă, micuţa, care nu-şi mâncase toată mâncarea la prânz, a „înfulecat” porţie dublă. Şi aşa, m-am convins încă odată că foamea rezolvă problema mâncatului…., dar a trebuit să refuzăm de două ori îmbierea cu napolitane a bineluiintenţionat domn muzicant care servea pe micuţii privitori la spectacol cu napolitane….

Povestea unui pateu sănătos şi delicios de fasole verde

Dragilor

Ca să aflaţi povestea vă avertizez că această poveste e cam încurcată…nădăjduiesc să aveţi răbdare s-o lecturaţi cu răbdare până la final…

Vă spuneam în ultimul articol că joi am avut o zi tare neplăcută.

Se spune că ziua bună se cunoaşte de dimineaţă,

iar eu vă spun că, dacă accepţi un gând denemulţumire în clipa când deschizi ochii dimineaţa sau când te ridici din pat, toată ziua e întoarsă pe dos…

Aşa a fost şi în cazul meu joi. V-am povestit un pic despre aceasta în ultimul articol, iar acum reiau şirul poveştii, ca să vedeţi ce s-a mai întâmplat.

Joi pe la ora 16.45 am dus-o pe mezinuca la înot şi am zis că într-o oră, cât stă copilul la înot, am timp să dau o fugă în piaţă, să cumpăr legume şi fructe, că „bătea vântul” prin frigiderul meu.

Zis şi făcut. Îi spun instructoarei că am de gând să plec în piaţă şi dacă, Doamne fereşte, se întâmplă ceva şi nu sunt aici, să facă cumva ea ceva.

Am plecat ca vijelia. Am ajuns în piaţă. Am cumpărat o lădiţă de cireşe (la ofertă: cu 6 lie kg) Apoi m-am învârtit pe la legume. Tot uitându-mă pe tarabe, dau ochii cu o tanti, de la care iau adesea legume şi pepeni. O tanti care mă ştie şi pe care o ştiu, vorba ceea. O salut şi mă uit pe tejghea şi văd că are fasole verde cu 4 lei, deşi peste tot am văzut cu 5-6 lei. Am întrebat-o cum de are fasole cu 4 lei şi mi-a zis că vrea s-o dea că mâine îi aduce alta bărbatul. „Aş lua şi eu”, îi zic. „E fragedă?”. „Da, e bună”, spune tanti şi eu am crezut-o pe cuvânt. Mi-a fost jenă să iau o păstaie de fasole şi s-o rup şi să văd dacă nu cumva are aţe. Şi apoi, conform setării mele „mult ca să ajungă”, i-am cumpărat toată fasolea, 9 kg, fericită că o săptămână-două o să fac o cură de fasole verde fragedă.

doge-5000-seminte-fasole-pastaie-lata_5742

Bun. Duc fasolea la maşină şi mă întorc după alte legume. Mă învârt iar prin piaţă şi văd pe altă „prietenă” de-a mea. Aceasta avea Zuchini, dovlecel Zuchini… Nu văzusem până atunci şi i-am spus să-mi pună şi mie un kg, dar să fie atentă să-mi dea marfă bună, fragedă, nu veştejită.
„Da, da”, zice…

Merg mai departe…Într-un colţ, dau cu ochii de o bătrânică, de care m-am ataşat de curând, ea are numai produse autentice. De la ea luasem nişte morcovi delicioşi şi nişte legături de pătrunjel verde, din acela de frunze, cu acel miros puternic. Am scotocit în grămada de legături şi am mai găsit şi de data aceasta frunze de pătrunjel din acelea care-mi plac mie cel mai mult.

frunze-verzi

Voiam să iau şi morcov, dar voiam mai mult, nu o legăturică, voiam mult şi ieftin dar şi românesc…
Aşa că am început iar să mă învârt şi s-o găsesc pe tanti de la care luasem, tot acum câteva zile, morcov la kilogram. De data asta avea kg de morcov cu 4 lei. Îmi plăcuseră cei de data trecută şi acum nu m-am mai gândit că de ce sunt 4 lei kg şi nu cu 5 cum au fost data trecută.

Iau morcovii şi apoi mai iau şi 3 gulii, şi câteva legături de ceapă verde, şi o grămăjoară de usturoi şi plec. Când pornesc maşina, văd că deja era 18 fără 20 şi la fix ieşea mămăruţa din bazin. Am stat un pic să mă gândesc pe unde s-o iau, că se lucrează la podul de peste Cibin … Înconjur un pic şi ajung la intersecţie şi era să fac roata din nou pe celălalt mal al Cibinului, în loc să merg drept înainte ca să ajung spre bulevardul Victoriei… Şi astfel, în plină intersecţie, dau cu spatele, blochez traficul o secundă şi mă pun pe drumul „ăl” bun. Ajung numa’ bine, fericită că am făcut „două dintr-o lovitură”.

Ajung acasă şi mă apuc să pun în rânduială cumpărăturile.

Când spălam cireşele, am observat puncte negre pe unele dintre ele. „A, e clar, nu-s româneşti, mămăliga lor….” … şi starea de necăjeală se accentuă.

„Ei, asta e…, mă consolez eu, data viitoare o să fiu mai atentă…!”.

Scot Zuchini…, toţi vestejiţi….

Scot morcovii, la fel…
––-
Şi azi fac fasolea…. Toată plină de aţe…

Şi toate astea atrase de acel gând de nemulţumire primit joi dimineaţă.

Dar, ieri şi azi, a răsărit soarele…

Deşi ieri dimineaţă aveam motive să fiu indispusă, am ridicat braţele spre Doamne şi am cerut bucurie şi am mulţumit pentru acea noapte dormită pe jumătate…şi pentru toate acele „incoveniente”…pentru care mă îmboldea răul să fiu nemulţumită.
Şi ziua a fost minunată şi plină de multe binecuvântări! Seara, am fost din nou la înot cu mămăruţa şi în timp ce ea a stat la lecţia de înot, eu am citit în cartea „Uşor de iubit, greu de disciplinat”, pe care soţiorul mi-a dăruit-o de ziua mea, după ce până acum mi-a dat-o o zi s-o răsfoiesc, că o împrumutase, apoi a făcut nişte copii la nişte pagini importante din ea, iar acum iată mi-a cumpărat-o şi mi-a făcut-o cadou…!

Am citit câteva pagini. Şi tot uitându-mă peste drum la supermarketul „bătător la ochi”, mi-a venit, aşa, o poftă de ceva dulce. Primul gând a fost să mă duc să-mi iau ceva, dar apoi a început duelul între raţional şi iraţional: „Mă duc să iau ceva dulce”, spune pofta, dar raţiunea zice: „Ce să iei?, toate nu-s decât făină albă, ulei sau margarină şi zahăr… şi pe deasupra şi costă bani..
n-ai ce să iei…

Şi în plus ai mâncat tocmai când ai plecat…”.

Între timp, mi-am adus aminte că citisem într-o carte despre interpretarea poftelor şi zicea că pofta de dulce ascunde o nemulţumire… Am început să-mi analizez pofta, ce mesaj ascunde…dulce, nevoie de iubire, de băgat în seamă… Care o fi acea nemulţumire…? A…era o rămăşiţă de nemulţumirea de ieri…poate…şi am început să invoc Iubirea, Pacea, Dragostea, pe Dumnezeu…., să mă iert, să mă accept că sunt atât de neputincioasă, că ceea ce vreau să fac eu în această perioadă a anului trebuie să mai aştepte, că acum prioritar e să stau cu copiii şi să fac cele stringente ale momentului…

Am citit şi apoi, la un moment dat , am zis să mă duc totuşi la supermarket. Intru şi dau direct în raionul cu fructe şi legume. Văd salata verde, care tocmai fusese adusă din magazie… Văd avocado cu doar 2,75 lei… Iau câteva salate şi câţiva avocado. Mă mai uit în jur şi dintr-o dată vine un nene cu un cărucior cu 3 lădiţe cu cireşe. Răstoarnă o lădiţă şi văd cât de frumoase erau: cu codiţele verzi, proaspete, proaspete şi numai la 5,75 de lei kg. Îl întreb pe acel domn dacă pot să iau o lădiţă şi acesta îmi spune că pot. Mi-o cântăreşte, 6 kg… „Mai puneţi-o şi pe cealaltă, îi mai zic… omul acela ia lădiţa şi o cântăreşte: Tot 6 kg…

Pun lădiţele în coş şi mă uit la ceas. Era aproape 18 fix! Mă îndrept spre casa de marcat. Îmi fac socotelile… Nu-mi ajung banii… Îmi aduc aminte că am cardul pe care se virează alocaţia fetelor, 80 şi ceva de lei, e tocmai suma care-mi trebuia…Dar nu-mi aminteam pinul…În fine, fac câteva combinaţii şi-l nimeresc…

Ies fericită…Una, că am biruit pofta, a doua, că am luat şi eu ceva bun cu adevărat la fete din alocaţia lor ….

Transfer cumpărăturile în portbagaj şi fug repede să o usuc pe păr pe mămăruţă…

Ajung în sala unde trebuia să vină copila. Nu ieşise încă. Aştept. Între timp, două doamne vorbeau despre copiii care merg la şcoală în limba germană. Una dintre ele povestea că nepoata ei s-a descurcat bine „la nemţi”, chiar dacă „mă-sa şi tat-s-o” nu vorbesc germana…

Mă gândeam cu bucurie şi mulţumeam Domnului că şi fetiţa mea cea mare a terminat cu bine clasa a VIII-a tot la nemţi…

Într-un final, apare mămăruţa.. cu o bombonică în mână, colorată frumos, galben. „E de lămăie mami…, adică cu gust de lămâie, că la unii le-a dat cu altă culoare”…”Da, spun eu, e numai zuahăr şi culoare … Uite, dacă renunţi la această bombonică, o să-ţi treacă mucişorii mai repede….şi, în plus, am şi o surpriză când ajungem acasă…

Când am ajuns acasă, m-am ţinut de cuvânt de data asta şi i-am făcut repede la storcătorul cu melc un nectar de cireşe, proaspăt cumpărate.

„Mami e aşa de bun…, e delicios..!”, a spus mămăruţa.

Desigur că am avut pregătit şi de la buni o surpriză…: : Găluşte cu gem de caise…. (am gustat, dar nu era după principiile mele…: făină albă, pesmet călit în ulei.. şi am sfătuit-o pe fetiţă să nu o ia şi pe a doua… şi a ascultat copilul….)

Seara, înainte de somnic, am întrebat-o să-mi spună ce a fost mai bun din cele trei: bombonica, pe care o servise în fiecare zi după terminarea lecţiei de înot, nectarul de cireşe proaspăt sau acele forme interesante şi dulci…aşa zise găluşte…? Desigur, copilul a ştiut ce este mai bun: Nectarul de cireşe… „Şi mi-o fost o haznă, de numa!”.

Bun. Dar să revin la şirul poveştii despre pateu. Vă spuneam că azi am făcut fasole verde şi am văzut că era numai aţe…Am luat mixerul vertiucal şi am mixat-o bine., apoi am dat-o prin sita rară, aceea cu care „vântur” grâul….

Apoi am făcut un lapte gros de susan cu storcătorul cu melc, am pus şi două căpăţâni de usturoi, tot în storcător şi am făcut un sos de susan delicios. L-am amestecat cu acea pastă de fasole şi a ieşit deliciosul pateu de fasole verde, despre care v-am anunţat în titlu.

Apoi, am spălat o legătură de pătrunjel şi am tocat-o mărunt. Am luat farfuriile, am aşezat câte o bucată de drob de soia (un drob făcut din pulpa de soia rămasă de la laptele de soia), am adăugat câte două-trei linguri de pateu de fasole verde, am presătat pătrunjel vrede, am tăiat o roşie în fiecare farfurie, am adăugat câte o ceapă verde pe marginea farfuriei şi câteva frunze de salată şi

„Poftiţi la masă…!”.

Doamne mulţam, că bun o mai fost prânzul!