Arhive etichetă: invatare

Care este secretul angajaților care merg la lucru cu bucurie

Bună dimineața, dragilor!

Este o mare bucurie pentru mine să pot împărtăși cu voi experiențele de zi cu zi!

Astăzi, vă voi împărtăși ceva care m-a impresionat foarte mult ieri. Vă voi împărtăși secretul angajaților mulțumiți

angajati-multumiti

Pentru a afla aceasta, ca de fiecare dată, vă invit să aveți răbdare să citiți până la final toată povestea…

Azi dimineață, când am deschis e-mailul, am văzut că cuvântul de azi a lui John Maxwell este „mulțumesc” și l-am ascultat cu interes. În timp ce ascultam, s-au suprapus câteva scene petrecute ieri. Vi le voi prezenta pe rând.

M-a impresionat în primul rând, că despre cuvântul  „mulțumesc” a cerut să se vorbească o gospodină (o „homemum”- mămică de casă sau mămică care stă acasă…), care i-ar plăcea -nu-i așa?- să audă, după o zi de osteneală în bucătărie, un ”Mulțumec, mami” sau „Mulțumesc, draga mea!”, dar, de cele mai multe ori, nu aude nimic asemănător, ci adesea, multe nemulțumiri…

„Mulțumesc” este un cuvânt atât de important. De ce? Pentru că toți vrem să fim recunoscuți, apreciați…

Aseară, după ce venisem de la lucru, după ce pregătisem ceva de mâncare, după ce îi servisem pe toți și mâncasem împreună, mai trebuia să adun din bucătărie, să spăl vasele și dușumeaua, am simțit așa o stare de copleșire, eram foarte obosită… Toți se scuzară că mai au încă ceva de făcut până la culcare și…rămăsesem singură… Atunci, m-a cuprins parcă o stare de revoltă, acum, când și eu merg la lucru în afara casei… Da, femeia are două norme…(Asta e?! ) și am zis că nu-i corect și că vreau să am și eu numai o treabă de făcut, nu atâtea…dar, în clipa aceea, har Domnului, a venit în minte un alt gând, un gând despre slujirea din bucătărie.., despre cuvintele Domnului cu privire la cel care slujește, că slujitorul, după o zi de lucru, se încinge și slujește la masă pe celălalt și apoi se gândește la el… Însuși Domnul a venit ca slujească… Și în clipa când am acceptat aceste lucruri, osteneala s-a risipit și am terminat repede și cu bucurie toate și m-am așezat cu mulțumire la somnic.

John mai vorbește în acel video despre faptul că foarte greu spunem mulțumesc. Și are dreptate, căci am băgat de seamă asta la mine și la cei din jur…

Ieri, o rugasem pe mama soacră să-mi fiarbă niște salată pentru a pregăti o ciorbă și când o să mă întorc de la lucru, doar să dreg ciorba și sărmana a făcut…, chiar dacă i-a fost greu… M-am bucurat. Am luat oala și am urcat sus și am mâncat. În timp ce mâncam, mă gândea cât de bine prinde să vii acasă flămând după o zi de muncă și să găsești ceva păpică pregătită… După ce am mâncat, am coborât la mama și am întrebat-o dacă nu vrea și ea ciorbiță și mi-a spus că a mâncat deja altceva mai devreme… Când să ies, mi-am amintit că nu i-am spus mulțumesc și mi-a fost rușine. M-am întors și, fără să pot s-o privesc în ochi, i-am mulțumit că mi-a fiert salata și că a ieșit o ciorbiță bună și că noi am mâncat cu placer. Și ea mi-a spus să ne fie de bine.

Tot în timp ce-l ascultam pe John, mi-am amintit de ceva care m-a impresionat ieri. Participasem la un eveniment al unei Asociații înființate de niște străini. La finalul evenimentului, ceva, ieșit din comun pentru mine, mi-a atras atenția. Mă uitam cum președintele Asociației spunea, într-o română hazlie, tuturor angajaților Asociației în parte: „mulțumesc pentru acest eveniment”! Fiecăruia în parte! Până și femeii de serviciu! Îi numea pe nume și le mulțumea și-i îmbrățișa. Văzându-l, mi-am amintit de timpul când am fost și eu angajată și niciodată angajatorul meu nu mi-a spus un mulțumesc, un mulțumesc special adresat mie, așa cum făcea acel străin cu fiecare angajat în parte…

Da, da!!! Ne este greu multora dintre noi (mai ales nouă românilor!) să spunem că suntem recunoscători, să spunem „mulțumesc”. Dar e nevoie să exersăm să spunem „mulțumesc” tuturor pentru toate. Să începem de azi să spunem „mulțumesc” , chiar dacă la început o să spunem așa…, fără trăire. Credeți-mă spunând „mulțumesc”, va conta foarte mult.

Personal, persoanelor care-mi mulțumesc, le dăruiesc cu și mai mult drag…, căci am certitudinea că nu le dăruiesc și ei aruncă, ci prețuiesc ceea ce dăruiesc…

Lasă și tu, cititorule, un semn că ai citit acest articol și atunci…, alte zeci de articole utile și minunate se vor naște.

Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!

multumesc

Sursa foto: http://moldova9.com/2017/01/11/11-ianuarie-ziua-mondiala-a-cuvantului-magic-multumesc/

angajati-multumiti

P.S: Aici aveți video despre mulțumesc:

http://johnmaxwellteam.ro/multumesc2

Reclame

Am conștientizat încă o dată cât de important e să știi ce vrei și să rămâi hotărât în alegerile (bune) făcute

Bună dimineața, dragilor!

Aseară, când am ajuns acasă după o săptămână plină, plină de tot, fetițele mele minunate m-au cuprins cu brațele și m-au strâns tare, tare… Eram așa de obosită încât nu-mi doream decât să mă întind în pat și să închid ochii, dar am făcut un ultim efort din ziua aceea și am urcat în camera fetelor și le-am citit povestea de seară…. Nu le mai citisem de multicel…

După poveste, Rafaela, mezinuca mea, m-a rugat:

  • Mami, te rog, citește-ne un pic din cartea cu banii…
  • ..

Am început, de ceva vreme, să le citesc din cartea Secretele minții de milionar. Fetele au văzut cartea odată pe biroul meu și au fost curioase, mai ales cea mică care acum învață literele, ce scrie în această carte, care are pe copertă o cutie plină cu bani… Așa că, am fost de acord să le citesc câte puțin când prindem timp… Cea mică a fost fascinată de cele ce scrie acolo, dar cred că cererea ei de a-i citi e și o strategie de-a ei ca să aibă prilej să stea cățărată în „brațele tău”… Oricum, plăcerea e reciprocă, și pentru citit și pentru îmbrățișare…

Să revin. Am acceptat să le citesc despre bani… Am luat cartea, am deschis-o și înainte de a începe să citesc, le-am întrebat ce-și mai amintesc din cele pe care le-am citit…  Recunosc, trecuse, cred, vreo lună de la ultima lectură din acea carte.

  • Păi…, nu prea îmi mai amintesc…
  • Chiar nimic?
  • Stai să văd…
  • Aștept.
  • Îmi amintesc chestia aia cu gândirea, programarea.., acțiunea…
  • E schema rezultatului: programarea ne formează gândirea, gândirea produce sentimentele, sentimentele duc la acțiune și acțiunile au rezultatele…
  • G – R – S – A = R

Și chestia aia… că ne concentrăm pe Fizic și neglijăm mentalul… și mai erau câteva acolo.. (Și apropo mami, ce e mentalul…?)

…?

Și îmi mai amintesc că „Interiorul creează exteriorul”

  • Uau! Mă bucur că îți amintești lucrurile acestea!
  • Și i-am completat amintirile, le-am arătat schemele încă o dată.

Surprinzător… Mezinuca își amintea informația care era legată de ceva grafic…, pe care eu i le-am arătat de vreo câteva ori. Asta cu mentalul era schițată cam așa:

M (mental) E(emoțional)
S(spiritual) F(fizic)

Adică, noi nu trăim doar într-un singur cadran, în cel fizic, ci mai sunt încă trei cadrane, care, de fapt, creează cadranul fizic, fructele. Dacă vrem să modificăm roadele, e nevoie să lucrăm la rădăcini, la cele care nu se văd, la interior, dar noi stăm cel mai mult în fizic, în exterior și neglijăm partea noastră interioară…

No, bun. Să revenim unde am rămas cu cititul. Am rămas la al treilea dosar al prosperității:

Oamenii bogați sunt hotărâți să fie bogați. Oamenii săraci ar vrea să fie bogați.

Dacă îi întrebi pe oameni dacă vor să fie bogați, răspund „Cum să nu vrem să avem bani…”, dar de fapt, majoritatea nu își doresc să fie bogați (și aici nu e vorba doar numai de bani, ci de tot ce înseamnă să fii bogat, inclusiv să fii bogat sufletește). Ei își doresc să aibă mai mulți bani, dar se tem să-i gestioneze bine sau când dau de greu, renunță la efortul gestionării și al înmulțirii banilor și aleg confortul de a avea bani doar pentru strictul necesar…, e mai ușor așa, mai puține bătăi de cap…

Se dă o luptă: vreau bani, dar va trebui să muncesc ca un câine… Vreau să călătoresc, dar va trebui să împart bani tuturor… aceste ambivalențe par nevinovate, dar de fapt ele sunt unul din motivele principale pentru care cei mai mulți oameni nu se îmbogățesc…

Conform legii atracției, atunci când vrei ceva, se deschid porți.., primești, iar când nu mai vrei, se închid…, dar dacă tu acum vrei, acum nu mai vrei, se produc oscilații…, adică acum ai bani, acum nu mai vrei…

Sau cum a fost cu mine, în 2015, am vrut să vorbesc oamenilor despre mâncarea sănătoasă, despre Doamne și despre Biserică și a rânduit Dumnezeu și sală gratuită și toate…, dar când am dat de greu și când a trebuit să îmbunătățesc ceva la mine, să lucrez mai mult la ceea ce nu aveam în fire, la organizare, la modul de livrare a informației, m-am dat la fund…, m-am lăsat cuprinsă de depresie și m-am înfundat în mâncat compulsiv… și uite-așa a trecut un an fără să fac nimic în direcția care-mi palce cel mai mult, aceea de a vorbi oamenilor despre ceea ce eu am trăit, am descoperit și mi-a adus atâta bine în viața mea… Și iată că anul acesta, m-am deschis din nou spre această lucrare, de a da mărturie oamenilor cât bine mi-a făcut mie Doamne… M-am deschis și am primit ceea ce a venit către mine.. Tati vostru m-a înscris la un seminar gratuit și apoi, am primit și un curs de două zile și vor urma câteva ateliere în care sunt învățată cum să vorbesc în public, cum să-mi structurez informația, cum s-o transmit oamenilor ca să le meargă la inimă…

Da, da, e important să știi ce vrei și să fii hotărât să dobândești ceea ce vrei. Vouă vă place să fiți în centru atenției, să fiți aplaudate pe scenă, dar când e vorba să exersați la pian zilnic, nu vă vine…, dar altfel nu se poate… Fără exercițiu nu poate nimeni, oricât talent ar avea.

Eu am crezut că dacă îmi place să vorbesc și n-am emoții când vorbesc multor oameni este suficient să vorbesc oamenilor, dar nu este așa…E nevoie să exersez să vorbesc adecvat contextului, publicului. Să mă încadrez într-un anumit timp, să structurez dintr-o mulțime de informații pe acelea care sunt importante și să le transmit într-o formă pe care oamenii s-o înțeleagă și s-o rețină și să-i determine să acționeze, să le fac poftă de mâncare sănătoasă, de slujbele Bisericii, de Sfânta Spovedanie și de Împărtășanie, Care ne vindecă, Care este „Marele Leac”. Să le vorbesc oamenilor care nu au fost duși la Biserică din burtică, care nu au stat cu mami lor la povești despre slujbe și despre sfinți… și trebuie să le vorbesc „pre limbajul lor”, ca ei să mă înțeleagă… Da, „pescuirea” oamenilor pentru împărăție este un dar, o chemare, dar implică și exercițiul meu, pregătirea mea. Eu nu am înțeles asta până acum. Eu credeam că dacă te rogi, e destul. Domnul îți dă prin minte ce să spui…, fără ca eu să mai lucrez la mine, cu mine. Dar acum, îmi amintesc că atunci când am fost cu părintele nostru, părintele profesor Vasile Mihoc, în Spania, la acele conferințe, părintele a spus o dată, într-o seară, că se retrage de la discuțiile care le aveam cu gazda, ca să se pregătească pentru a doua zi. Îmi amintesc că am făcut ochii mari și m-am mirat ce mai are de pregătit căci e profesor de atâțea ani…

Da, el și toți oamenii mari se pregătesc înainte de a face ceva pentru public.

Eu atunci nu m-am pregătit și discursul meu a fost slab…, chiar un dezastru…

Da, e nevoie să știi ce vrei, ca să primești oportunități, sau mai bine zis, ca să le vezi în jur, dar e nevoie și să fii hotărât, să exersezi mereu, să repeți și să nu renunți…

img_20160720_055216

PS: Adun aici discursurile mele în public…Le revăd și zâmbesc…

Mai am de lucru!!!!!

Aici este prima seară din Spania, în anul 2013, în fața unui public de peste 100 de oameni…

Primele 20 de minute vorbește părintele Mihoc și de la minutul 20, încep eu să vorbesc…Vorbesc fără să mă fi gândit dinainte, fără nicio schiță…, fără nicio repetare …Pur și simplu, am început să vorbesc…și nu-mi prea place de cum am vorbit…

De aceea, acum, cu ajutorul lui Doamne, mă deschid milei lui Dumnezeu, aleg să dau mărturie că „Bun este Domnul” și mă angajez să învăț să vorbesc în public și să scriu spre slava Lui Dumnezeu.

Prima emisiune la TV

A doua emisiune

Prima lansare in Biserica

 

 

Primul seminar gratuit de nutritie

 

 

 

 

 

Cu poftele nu-i a glumă!

Măi dragilor să ştiţi că cu poftele nu-i a glumă!

Tăt iadu să sloboade pi ciel ci vre să iasă din rândul gloatei şi să se salveze di povara ci sângur şi-o pus-o pi burtă sau pi şolduri şî pi creer.

Iatî-mî şî pi mini cum am cutezat sî-mi scot capu, deja s-o sesizat poliţia iadului şi-o trimes gărzile să mă aibă în colimator, doar doar m-o prindi cu cieva.

Mai întâiu o vint, tiptil, cu cu slava deşartă, că iatî ci grozavă-s! Acum îmi amintesc c-o fost un timp când în cari mi s-o părut că-s salvată, că deja-s pe drumul ăl bun şî că „nu mai sâmt nevoia” di chestii din astea cu care sî ocupă unii, vezi Doamne, neştiutori. Şi cum am gânditu aşa, am şi judecat şi Jup! Am căzut. Era să-mi rup gâtul. Noroc că avem un Dumnezeu aşa bun şi nu ne reproşează nimic când ne întoarcem „spăşâţî”, miorlăindu-ne că ne-am închedecat, nici mai mult nici mai puţân, de-un tort.

Da! De-un tort tont.

Să vedeţi cum s-o-ntâmplat:

Ca sî nu ni sî rădice la cap că suntem grozavi, anu ista „ne-am smerit” ş-am mâncat di la mama, desigur înfundând pi lângă şi salata obişnuită de crudităţi care, cu mila şi cu îndurările Marelui nostru Dumnezeu, ni străduim sî n-o uităm. Apăi dacă tăt am gustărit oleacă din toati, am zis că n-o fi bai să încercăm şi prăjâturile. Şi atâta mi-o trebuit: am dat di gust şî nu m-am oprit cu una cu două.
Ei, bun. Iaca sărbătorile o trecut. Apa Iordanului ne-o spălat di toate abuzurile făcute „din pricina bucuriei colindelor” şi ne-am revenit şi am purces să punim înşeput bun.

Dar ci credeţi, domniile voastre? Lucru uşor îi asta cu mâncatu sănătos? Da di undi! Numa piedici şî ispite! Să vezi una:

cum stătem eu liniştită întru îceputu bun, numa iaca mă sună sor-mea – asta meşteră în ale cofetărelilelor – şi unde nu s-apucă să-mi povestească, ce credeţi că? Păi ce să-mi povestească mie, ăsteia cu mâncatu sănătos, aşa parcă să-mi râdă în nas, ce-o mâcat ia azi: un tort, da un tort, ea singură umflata! Un tort ”proaspăt-proaspăt, toati prospeti, şî ouî, şî smântânî, tăt, tăt… „. Mamă! Şi unde nu m-o apucat aşa o …ploaie în gură, mai ales că mi-am amintit că am mâncat acu vreo 17 ani unul exact cum mi l-o descris. Măi aşa tort ce-am mâncat atunci, n-am mai întâlnit…! Ăla o fost cel mai bun tort ci l-am mâncat pân’ cel de la nunta me…

Ei, convorbirea s-o terminat, sor-mea s-o aşăzat cu burta în sus ca să nu strivească tortu înfulecat iar eu am rămas cu pofta şi cu gându la ci bun îi o bucatî.
Şi de atunci, de vreo două săptămâni n-am linişte, vreau tort…şi alta nu. Dar vreau tort din acela sau măcar asemănător: din ouă de găină „de curte” cu frişcă din smântână proaspătă… Dar di undi să ieu aşa tort?

Nu vă spun ci luptă o năvălit în capu’ mieu. Ci ntocmire de strategii, împotriviri… Ei, ci mai, un adevărat război! Ba îmi venea să mă duc la magazin să-mi cumpăr, dar la gândul că-s nişte prafuri cu gust, mi se tăia elanul. Ba îmi venea să fac eu unu, dar…n-am ouă de casă…smâtână…şi nici nu sunt prea talentată la făcut aşa ceva…

Dar îmi ziceam că e o himeră, că e un gust ce s-a fixat acolo undeva şi acum după atâţea ani s-a trezit… şi se va duce de cum o vinit…
Că oricum, orice tort aş mânca, tot nu-i ca ăla, aşa că n-are rost să mă mai gândesc.
Dar pofta nu mă slăbea diloc.

Doamne ce să fac? Vreau tort şi pace, mă obsedează…
Asta e ispita. Vine ca trăsnetul şi pleacă ca urâtu.. sau ca timpul când aştepţi să treacă şi să pleci în vacanţă…sau concediu… când doar de câteva zile te-ai întors…

Mă tot întrebam:
„Măi de unde pofta asta atât de puternică pentru dulcegării, că doar eu n-am fost aşa avidă după dulce de când mă ştiu. Ba din contră, mai bucuroasă pofteam acrul, nu dulcele…”.
Măi ce lucrătură! Dar mi s-o dat să văd cât de vulnerabilă sunt şi aşa să-i înţeleg şi pe alţii.

Şi totuşi cum să scap de pofta asta de dulce-dulce, căci în casă nimic, peste tot numa alimente sănătoase … nici o picătură de zahăr, nici, nici, numa fructe, numa cereale integrale, numa seminţe…

Dar în sara asta ispita a atins cote maxime şi n-am mai rezistat şi „m-am înciudat” şi mi-am făcut o cremă din curmale şi seminţe de cânepă şi carob şi praf de vanilie şi am mâncat cu pâine 75% integrală. Ba mai mult, am lungit-o cu apă şi mi-am făcut şi lăptic de cânepă.
Doamne ce bunătate! Şi ieu tăntălauca salivam după o himeră! Şi mi-am zis:

„No, Doino, acum mâncă şi dă slavă lui Dumnzeu pentru această bunătati şi lasă tu himerele să se ducî pi pustii cu tot cu cei care o trimis-o!”.
Şi am mâncat şi a mai rămas şi am mulţumit Domnului pentru această bunătate a Lui şi că mi-a mai oferit încă o lecţie.

Aşa că dragilor, nu vă miraţi de cei ce cad, miraţi-vă de cei ce stau, că sunt ţinuţi în braţe de mila lui Doamne-Doamne! Feriţi-vă să judecaţi pe careva, pentru că cade sau stă, dar vor sta, pentru că sunt ţinuţi de îndurarea Marelui şi Bunului nostru Domn şi Mântuitor Iisus Hristos. A Căruia fie slava în veci. Amin
Noapte bună!