Arhive etichetă: ispite

Lupta cu dependenţa de nefericire

Dragilor

Nu ştiu voi cum sunteţi, dar eu încă mă mai aflu în cerc….., cercul dependenţelor… Dacă nu-i una, îi alta……

Poate aţi auzit povestea cu tigvuliţele…

Dacă nu aţi auzit-o, şedeţi niţel aci lângă mine să v-o spun:

În viaţa Sfântului Macarie cel Mare, se povesteşte că odată, şezând lângă cale, a văzut pe diavolul mergând în chip de om şi având o haină lăţoasă, iar la fiecare laţ spânzura câte o tigvuliţă (un fel de cutiuţă). Când l-a văzut, bătrânul a zis către el: „Unde mergi, răule?”.

Acela a spus: „Mă duc să tulbur pe fraţi”. Bătrânul l-a întrebat iarăşi: „Ce sunt tigvuliţele acestea pe care le porţi?”. Diavolul răspunse: „Duc gustări fraţilor”. Bătrânul zise: „În toate acestea sunt gustări?”. El a răspuns: „Da, pentru că de nu-i va fi plăcut cuiva una, îi dau alta şi pe toate la rând, ca fiecare să aibă câte una”.

Hm… .. de nu biruie cu lăcomia, biruie cu mânia, de biruim mânia, ne luptă desfrâul (curvia)…, de biruim desfrâul, ne luptă mândria….. şi uite-aşa ne tot luptăm…., până ne curăţeşte darul lui Dumnezeu. E minunat că avem totuşi la dispoziţie o viaţă întreagă…..

Mă gândeam la cât de minunat va fi când, cu ajutorul lui Doamne, vom ajunge acolo Sus, ACASĂ, după o asemenea aventură numită viaţă…

Azi dimineaţă, în timp ce îmi savuram cerealele, mă gândeam la surprizele zilei ce se deschide înainte…., cu ce sufleţele mă voi întâlni pe Cale, ce trăiri , ce gânduri, ce provocări voi avea?
Dimineaţă, înainte să mă ridic din pat, m-a trăsnit o stare apăsătoare….. o stare foarte bine cunoscută…, era depresia…. După succesul din ultimile zile, era şi normal să apară…, o aşteptam…. Slavă Domnului că am învăţat s-o preîntâmpin…

E apăsătoarea starea asta! Îţi vine aşa din senin, ca un trăsnet, te paralizează şi nu mai poţi face nimic…..nu mai vezi rostul la nimic… şi te tot întrebi: „La ce bun toate astea? …..Viaţa e grea, e cumplită….” Astfel de gânduri vin atunci… Dacă eşti însă pe fază, poţi să vezi strategia, poţi să vezi cursa celui rău, care ne vânează inimile… Cum să fie viaţa grea, fără sens, când tocmai ai văzut minunile lui Dumnezeu, când ai văzut că tu doar ai arătat bunăvoinţă, deschidere … şi totul e lucrat de Domnul? Căci nu noi suntem cei care putem face ceva sau cum a spus Sfântul Macarie când a aflat taina celor două femei care trăiau cu bărbaţii lor în lume şi erau mai sporite duhovniceşte decât el care trăia în pustie:

„Cu adevărat, nici fecioare, nici femei măritate, nici monah, nici mirean, ci hotărârea cea bună o caută Dumnezeu, primind-o ca pe însăşi fapta şi după alegere, trimite fiecăruia pe Sfântul Duh, care lucrează şi îndreptează viaţa tuturor celor ce vor să se mântuiască”.

Acestea amintindu-mi-le…, mă gândeam la biserică:

Iată-s, Doamne cuprinsă de tristeţe, de deprimare… , căci intrând în biserică şi aflându-mă goală, seacă, îmi venea să mă ploştesc acolo şi să plâng…, dar mi-am zis: „Ia să mă port ca şi cum aş fi bucuroasă…, ia să cânt Liturghia…, ia să fac metanii, ia să dau starea asta Domnului….. şi să văd ce se întâmplă!”

Şi s-au risipit norii….

Venind acasă, nişte rămăşiţe au reînviat…. şi-mi ziceau: „Mă voi sui în pat şi voi sta acolo în tristeţe…, nu mai fac nimic, voi plânge, voi termina cu toate…, voi boli…, sunt obosită…, sunt o netrebnică…”. Priveam aceste gânduri străine…., priveam precum priveşti cerul înnorat…şi mi-am văzut de treabă…. Am terminat de spălat vasele, de aranjat ultimile lucruri de după toată învălmăşeala cu seminarul de nutriţie…

Apoi, am programat maşina de pâine să-mi facă un aluat special pentru a-i face Steluţei mele minunate o surpriză pentru mâine…. şi am început să scriu acest articol….

La finalul lui, nici urmă de nefericire…. s-a dus precum a venit…
Doamnul fie lăudat!

Avem atâta de lucru, încât nu-i vreme de deprimare, Doina mea, dorul meu…. Fruntea sus şi Înainte!