Arhive etichetă: joaca

Pornind pe o nouă cărare…

Salutare, dragilor!

Astăzi, este 1 martie! Știți deja! Vestea sosirii lui s-a dat de ceva vreme…

Mare bucurie în sufletele noastre este începutul primăverii! Pentru mine, ziua aceasta este de-a dreptul copleșitoare!

De unde voi începe a vă împărtăși darurile primite până acum? Voi începe cu începutul…

Cred că știți că ziua liturgică începe de cu seara…!?

Da, mare taină este începerea asta a zilei de cu seara…!!! Început, pe care încă mă străduiesc să-l deprind…, început al zilei de cu seara, în care să-mi pregătesc lucrurile, să mă organizez pentru lunga zi care-mi stă înainte

img_20160625_154353

și…care, poate, este cea din urmă zi…

În începerea și pregătirea zilei de cu seara, am un model și o mare binecuvântare, îl am pe iubitul meu soțior,

eu-cu-nicu-img_20160501_131308

care, ca de fiecare dată, și acum, și-a făcut bine temele pentru a doua zi, și la acest nou început de drum, la acest superb 1 Martie 2017, m-a surprins prin spontaneitate și creativitate…

Un alt dar minunat primit la începutul acestei zile speciale, a fost din partea cumnatului meu drag și prețios… El este tot timpul atent la detalii „precise”…și astfel, aseară, a trecut, special în acest scop, pe la noi și mi-a lăsat un mărțișor special…

 

Dar ceea ce m-a copleșit au fost fetițele mele speciale, omuleții mei, care mă uimesc mereu în multe rânduri și-n multe chipuri…!!!

16998973_1247628975351285_5699423803006405237_n

16864578_1247629005351282_1855605188453865566_n

 

16998712_1247629095351273_4317739207827450560_n

17098270_1247629058684610_1056946675316551144_n

În altă ordine de idei, iată-mă la mijlocul vieții, când criza de la 40 de ani a trecut de ceva vreme cu bine, îndreptându-mă pe un nou făgaș, pe o nouă cărare…!!!

Pe deoparte, am mari emoții în acest nou început iar pe de alta, darul oferit și primit mă copleșește. Ce poate fi mai minunat decât să te joci cu copiii și să înveți, prin joc și activități plăcute, să trăiești viața minunat?!

Vă mulțumesc tuturor, vouă celor care m-ați smuls din ghearele inerției, indeciziilor și oscilațiilor mele și mi-ați deschis o nouă perspectivă. Fiți binecuvântați!

Dragii mei dragi prieteni și cunoscuți,

vă doresc ca Doamne să fie cu voi cu toți în tot ceea ce veți lucra de acum înainte și până la finalul vieții!

Iată ni se dăruiește o nouă primăvară, un nou prilej să aruncăm semințele. Noi să ne străduim să arăm, să aruncăm semințele, iar Cel care le udă și le face să crească este Doamne, Cel Care face să răsară soarele și să plouă și peste cei buni și peste cei răi și ne dă toate la bună vreme. Astăzi îmi exprim suprema recunoștință față de doamne al meu minunat și Îi mulțumesc pentru toate, pentru tot ce mi-a dăruit, pentru toți acești ani plini, plini…!!!

Iată, azi, mă deschid spre această nouă provocare din viața mea și cu ajutorul lui Doamne, pornesc pe acest nou drum, alături de o echipă minunată și binecuvântată!

Îl rog pe Doamne să fie cu noi și să facă EL să răsară, să crească și să rodească semințele, pe care noi le vom semăna.

Dragii mei dragi,

Îndrăzniți să trăiți sănătos dimpreună cu Doamne și cu toți cei din jurul vostru!

La acest nou început de drum, doar asta îi cer lui Doamne-Doamne:

Fă-mă, Doamne, martora bucuriei și Învierii Tale în fața tuturor celor cu care trăiesc, lucrez, mă întâlnesc și mă voi mai întâlni de acum înainte! Amin. Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!

Și vouă

Vă Mulțumesc! Vă Mulțumesc! Vă Mulțumesc!

Vă iubesc! Vă iubesc! Vă iubesc!

Și

Vă îmbrățișez cu drag mult, mult!

La mulți și rodnici ani, dragii mei dragi și prețioși prieteni!

 

Invitaţie pentru mămici, mai ales pentru cele din Sibiu

Dragi mămici

Iată-ne, în sfârşit în vacanţă….!!!

Vă invit cu drag la … Ocna… la baie…

Am fost două zile şi e grozav… : copii s-au bălăcit în cele două piscine şi s-au jucat în parc….

2011-09-16_media_ocna-sibiu-2__79411

În sfârşit au fost şi ei fericiţi şi în lumea lor!!! Au scăpat din legătoare şi strâmtoare… Doamne, ce s-au mai jucat! Au sărit în apă, au înotat pe sub apă.. tot felul de giumbuşlucuri…şi de chestiii tari… Nu mi-aş fi închipuit cât de mult se pot autodepăşi copii atunci când îi văd pe alţii că reuşesc să facă „ceva grozav”.

Dacă ajută Doamne, săptămâna asta ne vom duce la Ocna Sibiului după masă… E mai fain după masă, căci prindem şi aerosolul de la ora 20 şi stăm până la ora 22… Să te tot joci, frate!!!

Şi din 17, tot dacă ajută Doamne, mergem în tabără cu Ioana de la Cluj (o puteti contacta la nr de tel: 0754674179)…, tocmai în Bihor…Să vezi acolo frumoseţi şi noutăţi… şi joacă

Vă aştept să veniţi şi voi cu noi.

Vă doresc vacanţă binecuvântată şi în pace şi bucurie!

Vă pup cu tăt dragul ce mi-la dat Doamne pentru voi.
Doina
0757574503

Pentru mămicile care stau acasă cu copilaşii

Dragile mele mămici,

Iată, a început vacanţa de vară!

O mare bucurie pentru copiii noştri şi o mare provocare pentru noi, mămicile care stăm acasă cu ei toată ziua.

Dacă în timpul anului şcolar mai aveam un timp de răgaz pentru noi, cât timp ei erau la şcoală, iată-ne acum, împresuraţi toată ziulica de 3 sau mai mulţi copiii. Nu ştiu ai voştri copilaşi cum sunt, dar ai mei sunt tare energici: vorbesc tare, se agită şi se hârâie unii cu alţii. Ce să mai zic? E o mare provocare să-mi păstrez cumpătul, pacea şi bucuria în „atare situaţiune”.

Până nu demult, simţeam o mare apăsare statul acasă cu copiii, mai ales că nu avem unde să-i las „să zburde”, să-şi consume energia, ci stăteau în jurul meu şi se agitau, iar eu eram cu capul plin de lucruri de făcut: ba examen de titularizare, ba vreun alt examen, ba vreun proiect de realizat, ba o carte de finalizat la termen limită.

Vara aceasta însă, mi-am propus să las totul deoparte şi să intru în pielea copiilor. În seara aceasta voi completa programul de vacanţă.

De mâine, cu ajutorul lui Dumnezeu, începem cursul de înot. Voi învăţa alături de mezinuca mea să înot. Voi lăsa grijile lui Doamne şi, timp de o lună, o să ne bucurăm de bălăceală în apă.

Apoi, dacă se vor înscrie suficiente persoane, vom face o tabără în 3-7 august. Dacă nu facem tabără, în august ne ducem la Văratec la tuşi’.

Între timp, o să mergem în parc şi o să ne jucăm cu alţi copii. Dacă vreţi să veniţi cu noi în parc, vă aşteptăm! Vom merge şi prin împrejurimile oraşului să descoperim frumuseţea localităţilor vecine (cu ocazia aceasta nădăjduiesc să descoper un loc minunat pentru tabără). O să facem tot felul de activităţi minunate. Abia aştept!

O să vă povestesc din când în când din „realizările” noastre.

Vara aceasta vreau să mă bucur de fiecare clipă petrecută cu copilaşii mei mici, căci, ca mâine, n-o să mai vrea să mai stea cu mami. Mă uit la prinţesa mea cea mare: tânjesc s-o mai pot ţine în braţe sau pe genunchi şi să ne jucăm de-a „aşa călărăsc prinţesele, domniţele şi haiducii”.

Apropo, luni, marţi şi miercuri (22, 23, 24 iunie) are examenele pentru admiterea la liceu. Vă rog să vă rugaţi pentru ea, pentru Steliana, steluţa mea strălucitoare!

Mulţumesc Domnului că, în sfârşit, am o vară liberă, că am făcut efortul să mă debarasez de multe alte lucruri care voiau să-mi fure timpul de a fi cu copilaşii mei, de a fi prezentă şi cu mintea lângă ei.

Azi am avut o mare revelaţie.

Deşi am acceptat să stau cu copilaşii acasă, totuşi uneori mă mai bântuiau gândurile că aş putea face şi altceva, că aş putea şi eu să lucrez undeva şi să câştig bani. Simţeam cumva că nu fac mare lucru că stau cu copii acasă. Făceam lucrurile ce trebuie făcute în casă şi cu copii, dar lipsea ceva…, aşteptam ceva de la soţ ….

Şi azi, citind în cartea, care mi-a pus-o sub nas soţiorul meu minunat, cartea „Uşor de iubit, greu de disciplinat”, am înţeles ce aşteptam: nu aşteptam ca soţul să-mi mulţumească pentru ce făceam, ci aşteptam o confirmare că ceea ce făceam era preţios, valoros… Dar pentru a primi acea confirmare de la alţii, era nevoie să mi-o ofer chiar eu, să conştientizez eu mai întâi că ceea ce fac e valoros şi e util pentru familie, pentru soţior şi copilaşi.

Şi iată, că abia azi, Domnul a rânduit să înţeleg că sunt o persoană valoroasă, că, prin ceea ce fac, contribui la buna funcţionare a familiei mele, la creşterea şi dezvoltarea membrilor ei, că şederea mea acasă e importantă şi folositoare, că lucrul meu e preţios, pentru că ajută membrilor familiei mele. Şi pe bună dreptate. Să mă gândesc numai la cât de mare e faptul că le fac în fiecare zi păpică proaspătă şi sălăţică şi mă străduiesc să le procur fructe proaspete de sezon, că zilnic povestesc cu fetiţele ce au învăţat la grădiniţă şi la şcoală, că atunci, când soţiorul meu vine acasă, eu îl întâmpin cu bucurie.

Ce mare binecuvântare este că pot sta acasă cu copilaşii! Mulţumesc Domnului pentru aceasta!

Astăzi, am mers la bisericuţa pentru surdo-muţi şi a rânduit Doamne să vină să slujească acolo Părintele profesor Dumitru Abrudan, fostul meu profesor de Vechiul Testament, pe care l-am salutat cu mare bucurie.

La finalul slujbei părintele Abrudan ne-a spus un cuvânt în care a povestit de bunicul său, care în anul 1913 a plecat în America, într-o zi de duminică, după ce şi-a botezat cel de-al 6-lea copil. A plecat departe, peste oceane, lăsându-şi nevasta singură cu cei 6 copii. De acolo i-a trimis bani cu care ea le-a rânduit copiilor cele trebuitoare şi a căsătorit fetele.

În timp ce povestea părintele, mă gândeam ce vrednice erau femeile de odinioară: să rămâi cu 6 copii, să lucrezi pământul, să fii puternică şi să înfrângi atâtea temeri câtă tărie de caracter trebuie să fi avut? Iar eu, cu atâta confort, sunt atât de slabă uneori.

Da. da. E bun confortul, dar îţi moleşeşte caracterul….

În schimb, provocările şi răspunsurile la provocări te fac puternică.

Foarte importantă este pacea sufletească. Să ştii că ai un rost şi ai o valoare în faţa lui Dumnezeu şi a semenilor tăi. Oamenii sunt cu slăbiciuni, cu lipsuri… De aceea, raportarea noastră trebuie să fie la Dumnezeu. Şi azi, în evanghelia zilei, Domnul ne-a spus să nu ne îngrijim de ce vom mânca…, ci să „Căutăm mai întâi Împărăţia cerurilor, dreptatea şi toate se vor adăuga nouă”, adică să ne împlinim chemarea de femeie, să dăm, în primul rând, ajutor soţului şi copilaşilor… şi făcând acestea, săvârşim un lucru mare. Să ne bucurăm de momentele prezente, de ceea ce este şi să nu zicem. „Dacă aveam şi eu…, dacă …dacă…”.

Nu, ci să împlinim cele ale momentului respectiv, adică acum când sunt mici copilaşii să fim cu ei trup şi suflet, iar soţilor noştri să le oferim atenţia şi disponibilitatea noastră şi lucrurile se aşază altfel atunci în familia noastră şi în sufletul nostru. şi printre picăţele să ne culltivăm mintea şi sufletul prin lecturi, rugăciuni şi meditaţii şi să nu ratăm oportunităţile de perfecţionare continuă. (Apropos, eu fac, printre altele, un curs de bucătar).

Nădăjduiesc să „prindeţi” ideea.

Vă doresc o vacanţă plină de pace şi bucurie dimpreună cu puiuţii voştri şi cu soţiorii voştri.
Vă îmbrăţişez cu drag mult, mult!

Copiii nu înţeleg de ce ne mâniem pe ei… Pur şi simplu nu pot înţelege!

Dragilor,

aseară mi-am ieşit din fire. Şi iată cum:

Am vorbit clar cu un copil al meu că are voie să se joace 40 de minute, iar apoi 20 de minute să cânte la pian.

piano-s

Bun. A fost deacord. A început să se joace cu pasiune şi voie bună …Timpul expirase demult.. Am aşteptat să-şi amintească de înţelegere, să se uite la ceas…, dar ţi-ai găsit!

Într-un târziu, îi spun: „E aproape ora de culcare. Mai ai ceva de făcut?”. A, da, pianul… Şi a început să urce scările. Şi să vezi în ce stil urca scările! Cum a deschis pianul, aşa lento, lento, lento…şi cu ce greaţă apăsa pe clape…

N-am mai rezistat, am izbucnit ….. M-am înfoiat şi m-am zburlit la bietul copil şi i-am turnat toate cu ton înalt …

La un moment dat, m-am uitat fix la copil. Acesta avea ochii mari şi se uita încremenit la mine… şi cred că se întreba:

„Ce-o fi apucat-o? Oare ce problemă are?”.

Şi atunci i-am zis să meargă direct în pat….

Le-am citit totuşi povestea de seară, despre care poate vă voi povesti în alt articol…

Le-am pupat, totuşi…

şi am plecat în camera mea.

Simţeam o apăsare în suflet. Strigasem la copil… şi, bietul de el, nici măcar nu a ştiut de ce am strigat la el…

Şi mi-am adus aminte de articolul pe care îl citisem recent de pe internet, şi pe care l-am şi postat pe Facebook, că atunci când se iveşte ceva în relaţia cu copilul, problema e la tine, la părinte…, acolo e nevoie de intervenţie, nu la copil…

Şi alt gând a fost că sistemul de recompensă e mai puternic decât responsabilitatea, înţelegerea…
Am luat în mâini cartea Între părinte şi copil a lui H Ginnot.. şi s-a deschis la reguli….dar nu eram în stare să citesc…mă simţeam o mamă ratată…îmi venea să-mi dau palme….
Nu m-am lăsat biruită de aceste gânduri şi m-am uitat la Doamne din icoane şi i-am spus:
„Da, iată am reacţionat ca o fiară. Acum ce să fac?”.

Şi mi-am adus aminte ce m-a sfătuit măicuţa mea Siluana ce să fac: „Când copilul nu poate să facă ce-i ceri, ia-l pe genunchi, mângâie-l şi binecuvintează-l în gând”.

M-am ridicat dintr-o dată şi m-am dus în camera copiilor. Deşi era aproape ora 22, copilul cu pricina nu dormea. M-am aşezat în pat lângă el şi l-am strâns în braţe. Am început să mă rog şi să-i mângâi căpuţul. S-a lipit de mine şi a adormit.

Da, problema era la mine…

Mai am mult de lucrat, până ce Hristos va lua chip în mine… , chipul acela blând, răbdător, milostiv, iubitor şi jertfelnic.

Ai milă de mine, Doamne! Fă-mă Tu mămică bună pentru copii mei! Mulţumesc.

Cât de mult poate face o jumătate de oră acordată copilului meu în parc!

Dragii mei dragi

suntem în vacanţă şi ne bucurăm de vremea frumoasă!

Deşi „nu-mi văd capul de treburi”, astăzi am lăsat totul baltă şi am plecat cu fetele mici în parc, dar tot nu m-a lăsat inima să nu-mi iau ceva de lucru, cât timp se vor zbengui ele în voie în parc.

Zis şi făcut! Ajungem în parc. De acasă le-am spus că eu „n-am timp” de joacă, pentru că am ceva de făcut. „V-am adus în parc, aşa că profitaţi. Eu sunt aici. Dacă aveţi nevoie de ceva, veniţi la mine!”, le-am spus fetelor şi m-am instalat pe o bancă cu teacul de hârţoage.

„Bine, mama, a zis micuţa R. Dar te rog, vino şi ajută-mă să mă urc o dată pe plasă!”.

„Doar o singură dată, bine?”, i-am răspuns eu.

M-am dus şi am ajutat-o să se urce, apoi am revenit la ale mele. Ele au început să se joace prin parc: să se dea pe tobogan, să se dea în roată, să se joace în nisip.

Dar ce credeţi că m-au lăsat în pace….? Tot au încercat să mă corupă, când una când alta. Prima a venit R. cu o figurină din nisip să mi-o arate, apoi a venit P. cu un tort superb … „Uau tort! la care mă tot gândesc eu de vreo 3 zile…?, Pot să mănâc, în sfârşit, tort… O nu, e de nisip mama…cum aşa? Mă minciuneşti..uite ce grozav arată!

La un moment dat au mai venit şi alţi copii şi P. s-a dus cu ei să se joace, iar R…nu prea ştia ce să mai facă singură. A adunat jucăriile şi apoi a încercat să se dea pe balansoar, dar singură nu era interesant…O priveam pe furiş şi o vedeam că e tristă…, că nu prea mai era interesant parcul pentru ea. A venit la mine şi mi-a spus că ar vrea să mergem acasă, dar P mai vrea să se joace, aşa că o mai lasă un pic pe P să se joace şi ea mai stă cu mine.

Hm…!

Venisem în parc de la ora 9.30 şi acum era 12.30…Se jucaseră 3 ore…, dar totuşi nu era destul, lipsea ceva…lipsea prezenţa efectivă, totală, a lui mami… M-am prins…! Aşa că, am închis cartea şi i-am spus: „Nu ai vrea să ne jucăm împreună?”.

„Da, vreau, dar să nu vii cu cartea…”.

„Ok, hai să le ducem în maşină pe toate şi apoi să mergem să ne jucăm!”.
Când am ajuns în parc, micuţa mi-a şi spus: „Mami, mami, te rog mai ajută-mă să mă urc pe plasă, ca să mă dau pe tobogan!”.

„Da, te ajut”.

Am ajutat-o de câteva ori. Apoi i-am spus: „Oare ce ar fi să mă dau şi eu odată pe tobogan? Nu m-am dat niciodată. Ia să văd şi eu cum e!”. Şi, nici una, nici două, m-am urcat, ditai mai „capra”, pe scăruţele acelea înguste, cu mare grijă să nu le rup, şi mi-am dat drumul pe toboganul cel mare din plastic.

Mama mia, ce tare e! Este o plăcere senzaţională!”, le-am spus fetiţelor. Şi m-am mai dat o tură… şi-mi venea să mă tot dau…, aşa ca într-o nebunie de plăcere…

Abia acum înţeleg şi eu de ce mă tot bâzâiau toate fetiţele mele de mici să le tot dau pe tobogan…. şi de ce nu se dădeau duse acasă când eu le spuneam că e timpul să plecăm!!!

Distracţie mare cu toboganul!

Dar mijlocia, care tot timpul vrea să iasă din schemă şi să facă ceva ieşit din obişnuit, a început să urce pe tobogan invers, adică pe partea pe unde se cobora. A început să urce pe partea aceea înclinată a tobodanului, de jos în sus… Urcatul pe partea aceea e practic imposibil…, dar anul trecut a exersat performanţa aceasta pe un alt tobogan mai mic şi a reuşit, iar acum îşi încerca puterile pe acesta mare şi din câteva încercări, a reuşit şi pe acesta. Eram foarte încântată de noua ei performanţă şi am aplaudat-o.

Cea mică a văzut ce făcea asta mai mare şi, la un moment dat, îmi spune s-o ajut şi pe ea puţin ca să urce şi ea pe acolo şi i-am spus că o ajut. Şi am ajutat-o odată iar apoi i-am spus să exerseze şi ea, mai ales că are bocanci care o ajută la urcat. A început să exerseze şi tot aluneca pe burtă la vale, dar nu se lăsa. La un moment dat, P m-a solicitat să mă uit către ea că are să-mi spună ceva şi numai ce aud de sus…

„Am reuşit! Am reuşit!”. Nu-mi venea să cred că mezinuca (care are 5 ani şi 3 luni) era sus pe tobogan, pe care urcase în sens invers. Reuşise singură să urce acea pantă lunecoasă. Incredibil!

Ia să te văd cum ai făcut!

Şi începe să urce tot repetând: „Doamne ajută-mă să pot! Doamne ajută-mă să pot urca…!” Aaa, am gândit eu, acesta era secretul..rugăciunea…)

Minunat! Minunat! Am aplaudat-o şi când s-a dat pe tobogan în jos, am pupăcit-o pe năsuc şi pe fruntică. Apoi ea a urcat încă o dată cât ai zice „Peşte” şi apoi s-a dat pe tobogan şi a venit direct la mine zicându-mi: „Mai pupă-mă odată!”.

Am pupat-o şi am felicitat-o pentru performanţă. Era aşa de fericită!

În timp ce mă uitam la făţuca ei luminată, mi-am amintit o fază de când era prima mea fetiţă mică (acum e o domnişoară elegantă). Era într-o zi de vară. Eram obosită de alergăturile mele după copilaş şi după învăţat şi alte chestii ale vieţii. Venisem în parc să stăm puţin afară şi micuţa a vrut în tobogan. Am urcat-o cu chiu cu vai pe „imensul” tobogan şi când să se dea, un băiat urca panta…şi m-am aprins de mânie şi cu un glas răutăcios îi zic: „Măi copile, nu pe acolo se ucră…de ce te urci cu picioarele pe unde se dă cu funduleţul…? Nu-i voie, Încetează!…”.
Nu-mi mai amintesc faţa copilului aceluia, dar cred că nu a fost fericit când a auzit vorbele mele.

Ce năroadă am putut fi! Nu ştiam atunci ce înseamnă să poţi să te urci pe acolo. Nu orice copil putea face asta, ci doar cei care au curajul să înoate cotra valului…!
Da, da…Ce normal e anormalul pentru unii…! Şi ce pierdere pentru unii ca mine să stai închis în chestii „social acceptate!”. Dar, de! A trebuit să cresc şi eu la minte…Şi asta fiind atentă la efortul depus de mijlocia anul trecut … Atunci am înţeles cât de mult efort implică treaba asta cu urcatul invers pe tobogan şi ce mare performanţă e!

Da, da!….

Dar nu am rămas prea mult în acele gânduri, că mezinuca iar m-a tras de mână:

„Mami. Hai te rog, mai ajută-mă să mă urc pe plasă..!”

„Mama mia!, am gândit…îmi rupe burta grăsunica asta a mea.. ”. Şi atunci îmi vine o idee: „Dar, R. eu cred că te poţi urca singură”.
„Da, mă pot urca singură pe scrăriţa de lemn şi apoi să mă prind cu mâinile de plasă, dar pe dinăuntru, dar eu vreau pe dinafară (pe exterior)”.
„Dar eu cred că poţi să te urci şi pe exterior”, am adăugat eu.

„Ba nu, nu pot!”.

„Nu mai spune nu pot. Spune pot şi vei putea…şi apoi avem ajutor pe Doamne..!”.
Şi numai ce o văd că se urcă şi în timp ce urca, cânta Îngerul a strigat….Eu eram tot în spatele ei. Era o mişcare foarte solicitantă şi putea să cadă rău…, dar ea cânta şi urca…Şi a reuşit… Ce mare bucurie pe ea. „Bravo! Bravo R, ai putut şi asta! Ai crescut mare!”.

A coborât pe tobogan şi apoi a urcat din nou. De data asta nu a mai cântat la Maica Domnului…şi când a venit iar să se urce, nu a mai putut… „Ei uite, vezi că nu poţi fără ajutorul Maicii Domnului?”, i-a spus eu. „Da, mami, am crezut că pot fără să mă rog…, dar m-am înşelat” şi a început să cânte iar şi aşa s-a urcat din nou pe plasă şi de pe plasă pe podeaua toboanului şi apoi şi-a dat drumul la vale pe tobogan.
Doamne mulţumesc pentru aceste daruri! Pentru bucuria pe care m-ai ajutat să le-o fac fetiţelor!

A fost o zi minunată astăzi! Am mai depăşit un obstacol şi am mai urcat o treaptă!

Mulţumesc! Mulţumesc! Mulţumesc!