Arhive etichetă: lacomie

Cum să ne păzim limba – mic mădular, dar care cu mari lucruri se făleşte

Dragii mei

cât de mult mă iubeşte Doamne şi nu încetează a mă povăţui să ţin Calea şi să nu mă abat după floricele, ca scufiţa roşie…
Iată azi iar mi-a vorbit atenţionându-mă asupra câtorva lucruri, care de fapt sunt şi preocupările mele din ultima vreme.

Mă întrebam de ce nu-mi pot stăpâni poftele şi de ce nu mă pot mulţumi cu puţin, că de multe ori mă apuc de mâncat şi uit să mă opresc.

Şi mi-a venit atunci un gând că aşa e şi cu vorbitul. Dacă pentru mâncat am o scuză că am mâncat că mi-o fost foame, cu vorbitul nu mai am nicio scuză… că de multe ori nu e nevoie de vorbit şi eu o dau înainte…

Şi am găsit după aceea, în spunerile Măcuţii mele Siluana, un remediu la vorbărie şi plângăceli şi anume să mă confesez lui Doamne, să povestesc cu El: „Uite, Doamne, să vezi ce nesuferită îmi pare ţaţa aceea care vorbeşte la slujbă, fă ceva! Doamne nu mi-a plăcut gestul lui X, miluieşte-o!”
Desigur că avem nevoie să vorbim între noi, dar cum? Şi ne arată Apostolul „vorbiţi între voi în psalmi şi în cântări”.

Păi cum măi Sfinte Apostole să vorbesc în psalmi şi cântări cu puiuţii mei?
Încearcă!
Şi am încercat şi merge!

Azi dimineaţă când le trăgeam pe fete după mine că era târziu şi încă nu plecasem de acasă, mi-o venit aşa un duh de mânie şi cu toţi nervii ăia „am tras” o „Născătoare „şi ele după mine au continuat….,”bucură-te ceea ce eşti plină de dar…”

Dar ce credeţi că ne ţine mult, că iar ne vine să ne certăm, şi iar uităm să vorbim în cântări între noi…şi iar Născătoare şi Sfinţilor mucenici care bine v-aţi nevoit… şi ui aşa, şi dai şi luptă, am ajuns la destinaţie. Am predat fetele pe mâinile lui tatsu’ şi am intrat în biserică răsuflând uşurată că am ajuns şi eu „ca oamenii” la beserică. Şi aci ce să aud:

Fraţilor
„Nu vă faceţi voi mulţi învăţători, ştiind că (noi, învăţătorii) mai mare osândă vom lua.
2. Pentru că toţi greşim în multe chipuri; dacă nu greşeşte cineva în cuvânt, acela este bărbat desăvârşit, în stare să înfrâneze şi tot trupul.
3. Dar, dacă noi punem în gura cailor frâul, ca să ni-i supunem, ducem după noi şi trupul lor întreg.
4. Iată şi corăbiile, deşi sunt atât de mari şi împinse de vânturi aprige, sunt totuşi purtate de o cârmă foarte mică încotro hotărăşte vrerea cârmaciului.
5. Aşa şi limba: mic mădular este, dar cu mari lucruri se făleşte! Iată puţin foc şi cât codru aprinde!
6. Foc este şi limba, lume a fărădelegii! Limba îşi are locul ei între mădularele noastre, dar spurcă tot trupul şi aruncă în foc drumul vieţii, după ce aprinsă a fost ea de flăcările gheenei.
7. Pentru că orice fel de fiare şi de păsări, de târâtoare şi de vietăţi din mare se domoleşte şi s-a domolit de firea omenească,
8. Dar limba, nimeni dintre oameni nu poate s-o domolească! Ea este un rău fără astâmpăr; ea este plină de venin aducător de moarte.
9. Cu ea binecuvântăm pe Dumnezeu şi Tatăl, şi cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu.
10. Din aceeaşi gură ies binecuvântarea şi blestemul. Nu trebuie, fraţii mei, să fie acestea aşa.
11. Oare izvorul aruncă din aceeaşi vână, şi apa dulce şi pe cea amară?
12. Nu cumva poate smochinul, fraţilor, să facă măsline, sau viţa de vie să facă smochine? Tot aşa, izvorul sărat nu poate să dea apă dulce.
13. Cine este, între voi, înţelept şi priceput? Să arate, din buna-i purtare, faptele lui, în blândeţea înţelepciunii.
14. Iar dacă aveţi râvnire amară şi zavistie, în inimile voastre, nu vă lăudaţi, nici nu minţiţi împotriva adevărului.
15. Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, trupească, demonică.
16. Deci, unde este pizmă şi zavistie, acolo este neorânduială şi orice lucru rău.
17. Iar înţelepciunea cea de sus întâi este curată, apoi paşnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă şi de roade bune, neîndoielnică şi nefăţarnică.
18. Şi roada dreptăţii se seamănă întru pace de cei ce lucrează pacea.
(Capitolul 3 din Epistola soborniceasca a Sfantului Apostol Iacov)

Vai mie, Doamne!

Dar intervine domnul, ceva mai blând decât Apostolul şi-mi spune în Evanghelia zilei:

Aveţi credinţă în Dumnezeu, căci adevărat vă spun vouă că cel care zice muntelui acestuia, ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce zice se va face, orice va zice el se va face. (Marcu 11, 23)

Doamne mulţam că m-ai scos din disperare! Şi dacă tot sunt aici şi eşti aici, ia muntele acesta din calea mea, ia Tu păcatele astea mari ale mele – neînfrânarea limbii şi a pântecelui – şi le aruncă în marea-Ţi bunătate şi milostivire şi dă-mi să fiu astăzi martorul bucuriei Tale prin tot ce sunt şi tot ce am, şi fă tu limba mea organ de slavoslovie a recunoştinţei pentru acest dar ce l-am primit. Fă ca limba mea să Te slăvească pe Tine!

O zi binecuvântată dragilor!

Şi îndrăzniţi! Domnul e cu noi, şi preface slăbiciunile noastre în prilej de întâlnire cu El, de recunoaştere că atârnăm de El.

Reclame

De ce nu spunem „nu” mâncărurilor nesănătoase?

Dragilor

Pentru că vom intra în câteva zile de ispite puternice, m-am gândit să vă împărtăşesc câteva lucruri despre fenomenul mâncărurilor care ne ispitesc. Şi de cele mai multe ori ne ispitesc mâncărurile nesănătoase. Şi mâncăm întotdeuna prea mult şi apoi ne plângem că ne-am îngrăşat…
Poftim tăt ce nu-i bun, tăt ce-i rău pentru sănătate. N-am pofti legume niciodată… la ele „nu ni se dedă”. În schimb am mânca adesea preparate cu făină albă, grăsime şi zahăr…

Dar ce rău e în a mânca acestea?

Specialiştii spun că expunerea repetată la mâncărurile nesănătoase foarte gustoase ne modifică creerul, condiţionându-ne să căutăm stimulare continuă şi cu timpul, impulsul de a consuma o combinaţie de zahăr, grăsimi şi sare, concurează cu puterea noastră conştientă de a refuza acele mâncăruri.

Ce putem face în asemenea situaţie?

Să înţelegem tiparele după care funcţionează mâncatul.
Mâncărurile supergustoase făcute din grăsimi, sare şi zahăr ne deregleză creerul. Specialiştii spun că mecanismele neuronale sunt antrenate de trei elemente: semnalele, pregătirea şi sentimentele.

Semanalele

Acum mai mult ca oricând, suntem asaltaţi de semnale. Ai ieşit din casă, intri pe un teren minat! Mi se întămplă să plec de acasă, unde am mâncat pe săturate, şi să mă duc în oraş şi brusc, când trec prin dreptul unui chioşc unde se vând gogoşi şi covrigi, să mi se face poftă de una. De multe ori zgâcenia, ce mă caracterizează, m-a ţinut pe loc să nu-mi cumpăr ce poftesc. Dar când mi se dau „pe gratis”, nu mă opresc doar când se gată.

De multe ori m-a salvat şi gândul că gogoaşa aceea sau covrigul acela din vitrină care par mari şi gustoase sunt de fapt mici şi gustul acela indus de mirosul foarte puternic nu durează decât pe limbă şi de fapt e o materie unsă cu zahăr imbibată în ulei super încins. Nu mai e ce era altădată. Acei covrigi buni cu adevărat. Acum sunt doar grăsime…. ulei de palmier la greu…

Dar amintirea gustului şi corelarea lui cu bunătatea gogoşilor făcute în casă, dar care n-am chef şi timp să le fac, nu-mi dau pace… şi uite-aşa mintea devine o arenă de luptă. Şi culmea, trec zilnic prin faţa acelo chioşcuri şi văd o sumedenie de oameni înfulecând cu poftă din ele, deşi cu toţii recunosc că nu sunt bune…

Dar cedăm, şi ne acordăm o recompensă imediată şi astfel întărim legătura dintre semnal şi recompensa oferită de acesta.

Şi ce credeţi că ne trece definitiv pofta de gogoşi sau alte dulcegării? Da de unde! A doua zi mai cu poftă „râvnim” la ele şi ciclul revine din nou.

Pregătirea

O singură gură dintr-o mâncare super gustoasă declanşează o superalimentare. O mâncare foarte gustoasă îi spune creerului: „Aceasta e mâncare ce-ţi place, i-a mai mult!”
Influenţa sentimentelor

De multe ori mâncăm pentru a ne calma. Când sentimentele amplifică recompensa, dorinţa pentru respectiva recompensă devine şi mai mare. Dacă suntem stresaţi, un stimul ne va afecta mai mult. Stresul trece peste vocea raţiunii care încearcă să refuze semnalul. Mâncarea calmează îngrijorarea.

Mâncarea pe care o consumăm pentru a ne consola lasă o amprentă asupra creerului, formând un gol care va trebui umplut la următoarea repriză de nervi sau de îngrijorări. Şi cum acestea sunt mereu, rezultatul e un lanţ nesfârşit de dorinţe.

Şi uite-aşa iar cădem în capcană!

În mintea mea sunt depozitate tot felul de fantome de mâncăruri gustoase din trecut. Multe fantasme sunt reprezentări ale asociaţiilor emoţionale şi senzoriale cu mâncarea. Îmi amintesc mâncărurile copilăriei şi mirosul lor.

Am deprins obiceiul să mă calmez mâncând. Dacă de cele mai multe ori mâncatul m-a calmat, atunci acest obicei mi-a intrat în memorie şi a devenit comportamentul predominant. Şi uite-aşa nu am stare să mestec liniştită.

Mai e un aspect:

Am observat că concentrarea exclusivă asupra abţinerii de la mâncare mă împinge de multe ori spre a mânca şi mai mult. Specialiştii spun că atunci când ne simţim privaţi, nu facem decât să creştem valoarea mâncării ca recompensă. Când ne concentrăm pe ce nu vrem, ajungem să facem acel lucru.

Nu-i aşa că „pe ce te concentrezi, aceea faci?”. Nu vrei să mănânci mult, ajungi să mănânci mult.
Soluţia este să ne concentrăm, să ne străduim să ne punem puţin în farfurie şi să mestecăm mult.

Dar avem de exersat!

Până să deprindem aceasta, să identificăm ce ne face să mâncăm mult, să înţelegem cum funcţionează creerul şi să înveţăm ce putem mânca fără a declanşa comportamentul pe bază de recompensă, care conduce la obişnuinţă.

Eu mâncam de multe ori prea mult „ca să nu se strice”, sau că nu mai am acces la mâncare o zi, sau că e ceva nou şi nu mă mai întâlnesc cu aşa ceva…

Aşa că acum am schimbat strategia:
mi-am umplut frigiderul cu legume, beciul cu fructe, nu bag în casă zahăr sau dulcegării. Care intră sub formă de cadouri, scap repede de ele şi gătesc numai alimente integrale, care nu dereglează creerul.
şi dacă totuşi mai scap „ca vaca în lucernă”, ca să nu intru în văicăreli, mulţumesc Domnului după ce mănânc acele „bunătăţi” şi apoi îmi vin în fire…