Arhive etichetă: lectie

Am început din nou școala … în forță

Salutare!

Ieri, așa, după cum bine știți, a început un nou an școlar!

După un sfârșit de săptămână, care a părut unora neînchipuit de lung, iată-ne pe baricade!

Dus-întors, împodobită ca un pom de Crăciun cu 4 ghiozdane și imensa mea geantă în spate, molfăind, totodată, și un biscuite !

14358675_1085311738249677_4542876024926092632_n

Am început școala în forță! Pe de-o parte copilașii mei, respectiv clasa X, III și I, iar pe de alta, subsemnata…, clasa O, clasa de acomodare la Școala Viața trăită din toată inima.

Învăț mereu. Toată viața o să învăț.

Zilele acestea, am mai învățat o lecție.

Lectura cărții despre Alice Herz-Sommer, minunata pianistă, mi-a răsturnat toate edifiiciile pe care-mi clădisem bazele dependenței mele de nefericire și m-a împins la metanoia, la o schimbare urgentă și importantă de perspectivă …

Și, cu ajutorul lui Doamne, m-am apucat de învățat și exersat noi abilități.

Doamne, cât mai este de învățat și ce perspective minunate se deschid!

Vă invit alături de mine la cursurile Școalii Viața trăită din toată inima, la care predă Maestrul Maieștrilor și Prietenul meu scump Împăratul ceresc, Mângâietorul și Dătătorul tuturor bunătăților. Azi, mi-a trimis un semn că mă iubește, chiar și atunci când eu nu depun tot efortul de care sunt în stare…, nu pun la bătaie tot potențialul cu care El m-a înzestrat.

Azi, ajunsesem la Întâlnire cu multă întârziere…..  Locurile la Masă se ocupaseră…. Stăteam și priveam cu jind, sorbind cu dor de departe fiecare linguriță pe care o primeau cei harnici…. și șopteam: Domnuțul meu, iartă-mă…., iartă-mă și ajută-mă mâine să fiu și eu harnică. Acum Te rog să-mi dai și mie o firimitură din iubirea Ta de oameni și mi-e destul.

Și, o minune, o bătrânică, de care până acum, nu reușisem nicidecum să mă apropii de sufletul dânsei, căci o vedeam încruntată, închistată, tăcută, retrasă, absentă la strădaniile zâmbetelor mele…., după ce a primit Păpica cea minunată, vine, târșindu-și picioarele, spre mine și-mi întinde mâna plină de firimiturile de la Masa Stăpânului, de la Marele Banchet celest… Eu, casc ochii și întreb:

Doamne, vine spre mine! Spre mine??? Același chip, chiar mai sobru ca niciodată, vine spre mine…, mă țintește, se apleacă cu greutate, picioarele i se încurcă în covor, se descurcă …, scheletul se apleacă și o mână tremurândă îmi întinde movilița cu firimituri…

Am un moment de ezitare… Întind degetele…, ating .. E real, nu am vedenii… Mi se oferă dragostea pe taler viu… Mă înclin și prind între degete o firimitură (un cubuleț de anafură). Ating, prind,  duc la gură și mestec, mestec îndelung….. și tot mestec și dragostea curge peste mine, în mine, prin mine și plâng și râd și salt și strig  din toate bucățelele, din toate celulele, din toate fibrele sufletului:

Mulțumesc că m-ai primit…, pe mine cea întârziată, moșcolită, împotmolită, mocirlită, năclăită….., dar flămândă, hămisită, lihnită de foame, că M-ai primit, M-ai încredințat că mă iubești, trimițându-mi un semn al nemărginitei Tale iubiri prin acest chip al măreției Tale, prin această icoană, această femeie, acest trup uscățiv venit parcă din peșterile asceților…. aspri, tăcuți, ridicați deasupra zvârcolirilor, hlizirilor și entuziasmurilor cărnii…

Te-am pipăit și acum strig cu nădejde și încredințare: Exiști și eu contez pentru Tine! M-ai văzut și M-ai primit.

Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!

Cu poftele nu-i a glumă!

Măi dragilor să ştiţi că cu poftele nu-i a glumă!

Tăt iadu să sloboade pi ciel ci vre să iasă din rândul gloatei şi să se salveze di povara ci sângur şi-o pus-o pi burtă sau pi şolduri şî pi creer.

Iatî-mî şî pi mini cum am cutezat sî-mi scot capu, deja s-o sesizat poliţia iadului şi-o trimes gărzile să mă aibă în colimator, doar doar m-o prindi cu cieva.

Mai întâiu o vint, tiptil, cu cu slava deşartă, că iatî ci grozavă-s! Acum îmi amintesc c-o fost un timp când în cari mi s-o părut că-s salvată, că deja-s pe drumul ăl bun şî că „nu mai sâmt nevoia” di chestii din astea cu care sî ocupă unii, vezi Doamne, neştiutori. Şi cum am gânditu aşa, am şi judecat şi Jup! Am căzut. Era să-mi rup gâtul. Noroc că avem un Dumnezeu aşa bun şi nu ne reproşează nimic când ne întoarcem „spăşâţî”, miorlăindu-ne că ne-am închedecat, nici mai mult nici mai puţân, de-un tort.

Da! De-un tort tont.

Să vedeţi cum s-o-ntâmplat:

Ca sî nu ni sî rădice la cap că suntem grozavi, anu ista „ne-am smerit” ş-am mâncat di la mama, desigur înfundând pi lângă şi salata obişnuită de crudităţi care, cu mila şi cu îndurările Marelui nostru Dumnezeu, ni străduim sî n-o uităm. Apăi dacă tăt am gustărit oleacă din toati, am zis că n-o fi bai să încercăm şi prăjâturile. Şi atâta mi-o trebuit: am dat di gust şî nu m-am oprit cu una cu două.
Ei, bun. Iaca sărbătorile o trecut. Apa Iordanului ne-o spălat di toate abuzurile făcute „din pricina bucuriei colindelor” şi ne-am revenit şi am purces să punim înşeput bun.

Dar ci credeţi, domniile voastre? Lucru uşor îi asta cu mâncatu sănătos? Da di undi! Numa piedici şî ispite! Să vezi una:

cum stătem eu liniştită întru îceputu bun, numa iaca mă sună sor-mea – asta meşteră în ale cofetărelilelor – şi unde nu s-apucă să-mi povestească, ce credeţi că? Păi ce să-mi povestească mie, ăsteia cu mâncatu sănătos, aşa parcă să-mi râdă în nas, ce-o mâcat ia azi: un tort, da un tort, ea singură umflata! Un tort ”proaspăt-proaspăt, toati prospeti, şî ouî, şî smântânî, tăt, tăt… „. Mamă! Şi unde nu m-o apucat aşa o …ploaie în gură, mai ales că mi-am amintit că am mâncat acu vreo 17 ani unul exact cum mi l-o descris. Măi aşa tort ce-am mâncat atunci, n-am mai întâlnit…! Ăla o fost cel mai bun tort ci l-am mâncat pân’ cel de la nunta me…

Ei, convorbirea s-o terminat, sor-mea s-o aşăzat cu burta în sus ca să nu strivească tortu înfulecat iar eu am rămas cu pofta şi cu gându la ci bun îi o bucatî.
Şi de atunci, de vreo două săptămâni n-am linişte, vreau tort…şi alta nu. Dar vreau tort din acela sau măcar asemănător: din ouă de găină „de curte” cu frişcă din smântână proaspătă… Dar di undi să ieu aşa tort?

Nu vă spun ci luptă o năvălit în capu’ mieu. Ci ntocmire de strategii, împotriviri… Ei, ci mai, un adevărat război! Ba îmi venea să mă duc la magazin să-mi cumpăr, dar la gândul că-s nişte prafuri cu gust, mi se tăia elanul. Ba îmi venea să fac eu unu, dar…n-am ouă de casă…smâtână…şi nici nu sunt prea talentată la făcut aşa ceva…

Dar îmi ziceam că e o himeră, că e un gust ce s-a fixat acolo undeva şi acum după atâţea ani s-a trezit… şi se va duce de cum o vinit…
Că oricum, orice tort aş mânca, tot nu-i ca ăla, aşa că n-are rost să mă mai gândesc.
Dar pofta nu mă slăbea diloc.

Doamne ce să fac? Vreau tort şi pace, mă obsedează…
Asta e ispita. Vine ca trăsnetul şi pleacă ca urâtu.. sau ca timpul când aştepţi să treacă şi să pleci în vacanţă…sau concediu… când doar de câteva zile te-ai întors…

Mă tot întrebam:
„Măi de unde pofta asta atât de puternică pentru dulcegării, că doar eu n-am fost aşa avidă după dulce de când mă ştiu. Ba din contră, mai bucuroasă pofteam acrul, nu dulcele…”.
Măi ce lucrătură! Dar mi s-o dat să văd cât de vulnerabilă sunt şi aşa să-i înţeleg şi pe alţii.

Şi totuşi cum să scap de pofta asta de dulce-dulce, căci în casă nimic, peste tot numa alimente sănătoase … nici o picătură de zahăr, nici, nici, numa fructe, numa cereale integrale, numa seminţe…

Dar în sara asta ispita a atins cote maxime şi n-am mai rezistat şi „m-am înciudat” şi mi-am făcut o cremă din curmale şi seminţe de cânepă şi carob şi praf de vanilie şi am mâncat cu pâine 75% integrală. Ba mai mult, am lungit-o cu apă şi mi-am făcut şi lăptic de cânepă.
Doamne ce bunătate! Şi ieu tăntălauca salivam după o himeră! Şi mi-am zis:

„No, Doino, acum mâncă şi dă slavă lui Dumnzeu pentru această bunătati şi lasă tu himerele să se ducî pi pustii cu tot cu cei care o trimis-o!”.
Şi am mâncat şi a mai rămas şi am mulţumit Domnului pentru această bunătate a Lui şi că mi-a mai oferit încă o lecţie.

Aşa că dragilor, nu vă miraţi de cei ce cad, miraţi-vă de cei ce stau, că sunt ţinuţi în braţe de mila lui Doamne-Doamne! Feriţi-vă să judecaţi pe careva, pentru că cade sau stă, dar vor sta, pentru că sunt ţinuţi de îndurarea Marelui şi Bunului nostru Domn şi Mântuitor Iisus Hristos. A Căruia fie slava în veci. Amin
Noapte bună!